Connect with us

Social

Alexandrion Group lansează Kingsbury London Dry Gin, simultan pe piaţa din România şi la nivel internaţional

Publicat

pe

Alexandrion Group lansează un nou produs, simultan pe piaţa din România şi la nivel internaţional – Kingsbury London Dry Gin – oferindu-le cumpărătorilor şi consumatorilor o băutură premium, distilată ȋn Italia şi ȋmbuteliată la DISTILERIILE ALEXANDRION SABER 1789, din judeţul Prahova.

Creat pentru a reflecta eleganţa, nobleţea şi distincţia regale, atribute cu care se identifică cei care ȋl savurează, Kingsbury London Dry Gin este un distilat de gin, cu arome predominante de ienupăr şi coriandru, care poate fi consumat simplu, ȋn combinaţie cu apă tonică sau mixat ȋn cocktail-uri.

by Cipane @ Ciprian Vladut

“Lansarea Kingsbury London Dry Gin face parte din strategia de dezvoltare şi transformare a portofoliului de produse al Grupului Alexandrion ȋntr-un portofoliu care să acopere atât cerinţele şi nevoile consumatorilor din România, cât şi pe cele ale consumatorilor la nivel internaţional. Pentru prima oară Alexandrion Group lansează un produs simultan ȋn România şi ȋn străinătate. Putem spune că Kingsbury London Dry Gin este un proiect european, care ȋmbină cu succes influenţe din mai multe ţări: numele este de origine anglo-saxonă, design-ul a fost creat la Londra şi coordonat de la Paris, materia primă provine din Italia, ţara ȋn care se realizează şi procesul de distilare, iar ȋmbutelierea se face ȋn România, la DISTILERIILE ALEXANDRION SABER 1789, folosind apă pură, de foarte bună calitate, provenită din pânza freatică subcarpatică. Ne-am dorit să producem o băutură premium, din ingrediente naturale, la standarde de calitate ridicate, care să atragă iubitori de gin din toate colţurile lumii. Ţările din Europa Centrală şi de Est nu au tradiţie ȋn producţia de gin, ȋnsă, din poziţia sa de lider pe piaţa românească, Alexandrion Group este motorul care provoacă şi alţi producători să contribuie la dezvoltarea acestei pieţe cu potenţial foarte mare” a spus Corneliu Vȋlsan, Chief Marketing Officer, Alexandrion Group.

 

Un London Dry Gin tipic

Categoria Dry Gin ȋşi are originile ȋn secolul XIX, atunci când a fost inventată distilarea continuă, o alternativă mai eficientă decât distilarea ȋn loturi. Pentru că majoritatea producătorilor de dry gin se aflau ȋn Londra, această băutură a fost denumită London Dry Gin. În prezent, denumirea desemnează procesul şi nu locaţia ȋn care este produs acest tip de gin.

 

Kingsbury este un London Dry Gin tipic, obţinut din alcool etilic agricol, cu arome introduse exclusiv prin redistilare ȋn distilatoare tradiţionale, ȋn prezenţa tuturor plantelor naturale utilizate. Nu conţine ingrediente artificiale, zahăr adaugat, coloranţi, alergeni sau alte arome decât cele obţinute ȋn mod natural din boabe de ienupăr şi seminţe de coriandru. Singurul ingredient adăugat este apa pură care provine din zona freatică subcarpatică, filtrată printr-un procedeu sofisticat şi care ȋi potenţează gustul.

Kingsbury London Dry Gin are un gust fin, bine echilibrat, cu note condimentate de ienupăr, citrice, coriandru şi plante aromatice şi poate fi consumat simplu, ȋn combinaţie cu apă tonică sau mixat ȋn cocktail-uri.

Noul gin are o concentraţie alcoolică de 40% si este disponibil ȋn două variante cantitative: 0,7 L şi 1 L.

Începând din această vară, Kingsbury London Dry Gin poate fi achiziţionat din marile lanţuri de retail din România, magazinele de proximitate sau poate fi comandat online pe iconicdrinks.shop precum şi ȋn alte magazine online. Poate fi savurat, de asemenea, ȋn locaţii HoReCa.

O băutură cu caracter artistocratic

Povestea brandului este construită ȋn jurul numelui de origine anglo-saxonă, Kingsbury, care ȋnseamnă castel sau fortăreaţă regală şi sugerează grandoarea şi rafinamentul specifice stilului de viaţă al aristocraţiei engleze. Acestea se regăsesc ȋn caracterul ginului şi sunt transferate consumatorului care se simte “ca un rege” de fiecare dată când alege această băutură.

Aceste trăsături au fost sursă de inspiraţie şi pentru identitatea vizuală realizată la Londra, care reflectă fidel atributele brandului. Combinaţia cromatică albastru, auriu şi alb denotă distincţie. Simbolurile fortăreţei şi coroanei sunt expuse pe etichetă ca o emblemă regală. Denumirea Kingsbury scrisă cu majuscule şi ȋn culoarea albă sugerează putere şi autoritate. Elementele grafice elaborate de pe etichetă amintesc de designul de inspiraţie britanică.

Mai multe detalii despre Kingsbury London Dry Gin sunt disponibile pe: kingsburygin.com.

Despre Alexandrion Group

Alexandrion Group este lider în producția și distribuția de vinuri și băuturi spirtoase din România și singurul producător de single malt din țară. Grupul este format din Distileriile Alexandrion și Distileriile SABER 1789, care împreună, au o istorie de peste 200 de ani în industria spirtoasă locală și au creat unele dintre cele mai puternice mărci din România, recunoscute atât la nivel național, cât și internațional pentru calitatea și rafinamentul lor. Portofoliul de produse include băuturi tradiționale românești și produse internaționale. Alexandrion 5* și 7*, celebrul vinars Brâncoveanu XO, VS și VSOP, lichiorul de fructe SABER Elyzia, distilatul de fructe Zolmyr, Vodka Kreskova precum și alte produse au asigurat Grupului poziția de lider al pieței de băuturi spirtoase și tradiționale din România . Începând cu anul 2018, Grupul și-a extins activitatea, completându-și portofoliul cu vinuri premiate, liniștite și spumante, sub denumirea THE ICONIC ESTATE.

Facebook Comments
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Afaceri

Alege un cadou floral

Publicat

pe

De

Olla

Sunt cadouri pe care fiecare femeie iubește să le primească și printre ele florile, acestea reușesc mereu să transmită mesajul dorit. Trandafirii, margaretele, violetele și orhideele se amestecă în aranjamente de culori frumoase și indiferent de situația în care ți se oferă, surpriza minunată este întotdeauna acolo.

Cadoul perfect

Poezii, bomboane de ciocolată, toate sunt prea clasice și multe femei vor fi de acord că nu este nimic mai bun decât un buchet de trandafiri ca dovadă a iubirii. Într-adevăr, ei simbolizează o iubire pasională și eternă, care ar trebui să o încânte pe cea care îi va primi. În ceea ce privește forma, un buchet clasic de flori, împodobit cu o panglică drăguță este impresionant, dar cei care caută o idee de cadou mai îndrăzneață pot aduce întotdeauna originalitate buchetului alegând aranjamente florale Olla.ro.

Gest spontan

Fie că este o ocazie sau pur și simplu dorești să adunci un zambet pe buze cuiva, florile sunt potrivite și reprezintă un cadou unic, dar nimic nu depășește importanța unui gest spontan. Destinate unei aniversări de nuntă, pentru o cină romantică sau cu prietenii, pentru o primă întâlnire sau pentru a arăta afecțiune unei persoane dragi sau familiei, un buchet de flori va fi primit întotdeauna cu o adevărată bucurie. Pe lângă buchete, florile în aranjamente sunt, de asemenea, populare, deoarece exprimă mai mult decât un simplu buchet și, prin urmare, pot reprezenta o alegere deosebită pentru cei care le primesc. Din nou, va trebui să te întrebi care sunt preferințele destinatarului în cauză și care sunt semnificațiile florilor alese pentru un gest cu adevărat frumos.

Pe scurt, florile se numără printre darurile pe care îți place să le faci și să le primești cu orice ocazie. Pentru ca efectul surprizei să fie total, este interesant să personalizezi buchetul cât mai bine posibil, astfel încât să satisfacă gusturile celei căruia i se oferă!

Alege o florărie online

Când decizi să cumperi flori, atunci trebuie să te întrebi la un moment dat care este cel mai bun loc pentru a putea cumpăra flori pentru soția ta, mama ta sau pentru orice altă ocazie. Ei bine, există câteva opțiuni disponibile cum sunt florăriile locale, dar cea mai bună opțiune ar fi să selectezi în mod clar o florărie online. Concret, ai putea alege, de exemplu, să mergi la o florărie din apropiere, dar din păcate, în unele cazuri, aceasta nu este deloc cea mai bună opțiune pentru tine. Florarii locali au uneori și dezavantaje: au destul de des o gamă de flori uneori mult prea limitată.

În aceste cazuri, clienții aleg uneori să cumpere flori care nu le plac, indiferent dacă este vorba de trandafiri simpli sau chiar și alte flori pe care nu și le pot imagina cumpărând pentru o persoană dragă. În schimb, în cazul unei florării online opțiunile sunt multiple și variate. Pe site-ul respectivei florării găsești variante de buchete deja construite și ambalate pentru ca să ai o imagine de ansamblu a ceea ce vei comanda iar acesta reprezintă și o sursă de inspirație dacă nu te-ai decis ce flori să alegi.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

Samsung dă undă verde aspiratoarelor robot inteligente cu Jet Bot AI+

Publicat

pe

Jet Bot AI+ este primul aspirator robot din lume care este echipat cu un senzor 3D activ de tip stereo și cu o soluție Intel AI pentru a oferi o curățare precisă și eficientă

Utilizatorii pot experimenta o curățare inteligentă fără a compromite standardele de igienă datorită tehnologiei de recunoaștere a obiectelor de ultimă generație

București, România – 30 iunie – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat lansarea globală a noului său aspirator robot, Jet Bot AI+. Prezentat pentru prima dată la CES 2021, noul robot aspirator demonstrează angajamentul Samsung în a le oferi utilizatorilor soluții inovatoare și inteligente pentru a-și optimiza rutinele de curățare a locuințelor. Acesta va fi lansat în SUA și Europa în iunie și va fi disponibil și în regiunile din America Latină, Asia de Sud-Est și CSI în a doua jumătate a anului 2021.

„Jet Bot AI+ reflectă angajamentul permanent al Samsung de a crea electrocasnice conectate care să ofere performanțe dinamice adaptate nevoilor variate ale utilizatorilor noștri. Suntem foarte nerăbdători să introducem un aspirator robot dotat cu tehnologii de detectare și recunoaștere a obiectelor, de top în industrie. Utilizatorii își pot curăța casele acum într-un mod mai inteligent și eficient folosind Jet Bot alimentat prin AI, care transformă procesul de curățenie într-unul mai personalizat și mai convenabil”, a declarat Hyesoon Yang, Vice President and Head of the Customer Experience Team of the Digital Appliances Business la Samsung Electronics.

Jet-Bot-AI-1 (7)

 Tehnologii de ultimă generație – recunoașterea obiectelor și AI Driving

Jet Bot AI+ este primul robot aspirator din lume dotat cu un senzor 3D activ de tip stereo, care scanează cu precizie un câmp vizual larg pentru a evita obiectele mici, greu de detectat de pe podea. Camera sa de profunzime 3D – echivalentă cu 256.000 de senzori de distanță – poate detecta cu precizie obstacole mici de până la 1cm. Această funcție de detectare a obiectelor poate împiedica blocarea unității pe obstacolele mici pe parcursul desfășurării procesului de curățenie.

Jet Bot AI+ este, de asemenea, primul aspirator robot din lume care este echipat cu o soluție Intel AI, care alimentează tehnologia Jet AI de recunoaștere a obiectelor. Soluția inteligentă îi permite robotului să navigheze cu mai multă precizie, recunoscând nu doar obiectele de pe podea, ci și electrocasnicele și mobilierul. Tehnologia inteligentă de luare a deciziilor cu care aspiratorul robot este înzestrat le oferă utilizatorilor siguranța că acesta poate curăța spațiul în jurul obiectelor, precum jucăriile pentru copii, păstrând în același timp o distanță sigură de obiectele delicate, precum vazele din porțelan. De asemenea, acesta poate clasifica o serie de articole, precum excrementele animalelor de companie, paharele de sticlă și cablurile electrice, ca fiind periculoase sau susceptibile de a provoca o eventuală contaminare ulterioară, evitându-le.

Jet Bot AI+ este echipat, de asemenea, cu un senzor LiDAR capabil să analizeze locația într-un mod foarte precis pentru a-și optimiza traseul de curățare, scanând în mod repetat camera pentru a colecta informații referitoare la distanța de parcurs. Această tehnologie funcționează bine și în zonele mai întunecate, sub mobilier sau în camerele mai slab luminate, astfel încât unitatea să poată acoperi o zonă mai mare cu o vizibilitate minimă.

 Jet-Bot-AI-Infographic-e1624608118785 (7)

Curățare puternică de la început până la sfârșit

Utilizatorii își pot curăța casele mult mai bine cu ajutorul tehnologiilor avansate care permit o curățare puternică. Motorul Digital Inverter al lui Jet Bot AI+ maximizează puterea de aspirare pentru o curățare mai în profunzime. Iar cu funcția sa inteligentă de control al puterii, noul aspirator robot poate identifica chiar și tipul de suprafață care trebuie curățat, precum și cantitatea de praf care se află pe el. Folosind aceste informații, unitatea își poate regla automat puterea de aspirare pentru o sesiune de curățare mai optimizată.

Jet Bot AI+ vine, de asemenea, cu o serie de funcționalități legate de igienă, care permit curățarea fără efort a podelei, asigurându-se, în același timp, că praful este înlăturat în siguranță fără să fie eliberat înapoi în aer. Sistemul său avansat de filtrare cu 5 straturi colectează 99,99% micro praf, inclusiv particule de dimensiuni de 0,5 ~ 4,2µm care, de regulă, pot scăpa cu ușurință. Toate piesele și filtrele pot fi curățate, astfel încât acestea să poată fi menținute la un nivel optim de igienă.

Jet Bot AI+ face echipă cu Clean Station, care colectează murdăria și părul într-un sac de praf de 2,5 litri și care trebuie înlocuită doar o dată la una sau trei luni. După curățare, aspiratorul robot revine automat la Clean Station, golindu-se cu ajutorul tehnologiei Air Pulse, completat de un sistem de filtrare cu mai multe straturi care colectează 99,999% din praful fin, asigurându-se că nu se eliberează praful înapoi în aer.

O curățare convenabilă și o utilizare eficientă

Utilizatorii pot controla și monitoriza Jet Bot AI+ de la distanță folosind aplicația SmartThings direct de pe smartphone-urile lor. Aspiratorul robot poate fi programat pentru curățarea selectivă fie într-o singură cameră, fie în mai multe, cu funcția Select & Go. Aplicația poate fi, de asemenea, utilizată pentru a restricționa virtual accesul în unele zone.

Robotul inteligent oferă, de asemenea, capacități de recunoaștere vocală Bixby, ceea ce înseamnă că utilizatorii pot folosi comenzile vocale pentru a programa sesiuni de curățare, pentru a schimba modurile sau chiar pentru a solicita cele mai noi informații, precum știri sau actualizări meteo.

Iar cu Live Cleaning Report, utilizatorii pot urmări, în timp real și cu ușurință, traseul lui Jet Bot AI+ pe o hartă virtuală a spațiului lor de locui. Utilizatorii pot vedea unde zona curățată și chiar pot întrerupe procesul sau îi pot indica robotului unde să se oprească. După ce a finalizat curățarea spațiului, utilizatorii pot verifica istoricul curățării pentru a vedea ce zone au fost finalizate, cât a durat și ce traseu a urmat.

Mai mult, utilizatorii își pot monitoriza casa de la distanță cu modul Patrol al Jet Bot AI+, care utilizează o cameră frontală a unității pentru a transmite imagini video prin intermediul aplicației SmartThings. Modul Patrol le permite utilizatorilor să monitorizeze stadiul spațiilor pe care doresc să le verifice în deplasare și chiar le permite să se bucure de această caracteristică prin programare. Unitatea inteligentă acceptă, de asemenea, criptarea end-to-end, astfel încât clipurile video sunt sigure și pot fi vizualizate doar de un singur utilizator autorizat.

 

Îngrijire intuitivă a animalelor de companie

Proprietarii de animale de companie pot profita în continuare de aceste caracteristici cu serviciul SmartThings Pet, care urmează să fie lansat în luna august. Acesta le permite utilizatorilor să verifice și să aibă grijă de animalele de companie chiar și în timp ce sunt plecați. De exemplu, SmartThings Pet se sincronizează cu produsele de la PETKIT, o companie de tehnologie dedicată aducerii pe piață a produselor inteligente pentru animale de companie – și anume, seria Element feeder și casa inteligentă pentru animale de companie COZY. Prin integrarea îngrijirii animalelor de companie în ecosistemul său inteligent pentru casă, Samsung reinventează modul în care utilizatorii trăiesc și interacționează cu tovarășii lor de companie.

Disponibilitate locală

Gama de aspiratoare Jet Bot AI+ va fi disponibilă în România începând cu luna iulie 2021.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com .

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

Nokian Tyres: 5 motive pentru care anvelopele de vară sunt indispensabile siguranței pe drumurile publice în timpul sezonului cald

Publicat

pe

Utilizarea anvelopelor potrivite fiecărui sezon este recomandarea tuturor specialiștilor în domeniu, atunci când vine vorba de siguranța la volan. Deși păstrarea anvelopelor de iarnă pe timpul verii poate părea opțiunea mai confortabilă, utilizatorii trebuie să țină cont de faptul că anvelopele sezoniere au fost special concepute pentru a răspunde condițiilor specifice de drum pentru care au fost create. Astfel, anvelopele de vară, în stare bună de utilizare, cresc considerabil siguranța pe drumurile de vară, după cum urmează:

  1. Anvelopele de vară se opresc mai repede pe suprafețe umede

Anvelopele moderne de iarnă sunt proiectate să funcționeze bine pe zăpadă, gheață, zloată și ploaie moderată, dar atunci când apar cantități mai mari de apă pe șosea, anvelopele de vară sunt net superioare. Comparativ cu o anvelopă de iarnă uzată, o anvelopă de vară în stare bună de utilizare are o distanță de frânare pe o suprafață umedă de peste 12 metri, la viteza de 80 km/h*. Aceasta depășește de două ori lungimea unei mașini, ceea ce poate face diferența la o oprire bruscă, pentru evitarea lovirii unui obstacol.

 

  1. Anvelopele de vară previn acvaplanarea

Acvaplanarea este un fenomen periculos, în urma căruia anvelopa pierde contactul cu șoseaua dacă între suprafața șoselei și banda de rulare a anvelopei este prea multă apă. Această situație poate degenera într-un derapaj incontrolabil al vehicului în cauză. Anvelopele de iarnă pot fi excelente atunci când vine vorba de planarea pe zloată, însă nu oferă aceeași siguranță precum anvelopele de vară în condiții de ploaie abundentă. În timpul utilizării anvelopelor de vară, o mașină acvaplanează pe un drum umed la o viteză de peste 80 km/h, în timp ce o mașină prevăzută cu anvelope de iarnă uzate va scăpa de sub control la 60 km/h*.

 

  1. Experiența de condus este mai confortabilă și mai precisă cu anvelope de vară

Anvelopele de vară și cele de iarnă sunt fundamental diferite, chiar dacă, la o primă vedere, ar putea părea similare. La anvelopele de iarnă, toate elementele – de la designul benzii de rulare, la compusul din cauciuc mai moale – au fost create pentru siguranța condusului în perioada rece. Așadar, nu numai că nu vor funcționa bine în timpul verii, dar suprafețele calde ale drumului le vor face să se uzeze mai repede și să-și piardă proprietățile de siguranță pentru iarna următoare.

„Anvelopele de vară, pe de altă parte, sunt concepute pentru a conferi siguranță și confort în timpul condusului pe timp de vară. Străzile din orașe și autostrăzile fierbinți care dăunează anvelopelor de iarnă reprezintă habitatul natural al anvelopelor de vară. Acestea vor oferi un condus ușor, o manevrabilitate sporită și o reacție rapidă în timpul virajelor. Astfel, condusul devine mai confortabil și mai sigur în situațiile în care sunt necesare manevre ferme pentru a evita un posibil obstacol.”, spune Martin Dražík, Product Manager pentru Europa, Nokian Tyres.

 

  1. Starea de uzură și calitatea anvelopelor sunt factori esențiali de siguranță

„Când vine vorba de schimbarea anvelopelor, nu orice anvelopă garantează un condus mai sigur. Înainte de a folosi anvelopele de vară, este importantă verificarea stării de uzură. Dacă anvelopele au o adâncime a benzii de rulare mai mică de 4 mm, este bine să se ia în calcul achiziționarea de anvelope noi, deoarece acestea nu mai sunt sigure pe suprafețe umede. Verificarea uzurii neuniforme a anvelopelor și a existenței tăieturilor sau rupturilor este și ea importantă, astfel că nu este recomandată utilizarea anvelopelor care par deteriorate. De asemenea, anvelopele nu trebuie folosite atunci depășesc 10 ani sau când au fost folosite mai mult de 6 ani.”, adaugă Dražík.

  1. Dealerii de anvelope respectă măsurile de protecție în vigoare

Dealerii de anvelope iau măsuri pentru a se asigura că magazinele pot fi vizitate în deplină siguranță de către clienți. Multe lanțuri au planuri ample despre cum să-și dezinfecteze magazinele și să păstreze distanțele de siguranță adecvate între personal și clienți. În plus, mulți dealeri de anvelope au magazine online, unde pot fi rezervate și achitate costurile pentru produse și servicii.

Așadar, utilizarea anvelopelor premium de vară în timpul anotimpului cald și a celor de iarnă pentru lunile de iarnă, vor determina un condus în siguranță pentru o lungă perioadă de

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Brăila

Exclusiv2 zile inainte

Motivele care au generat insuccesul electoral de la alegerile parlamentare din 2020 ale PMP/Tradari din interiorul partidului ale unor grupari care si-au luat partidul pe nume personal in schimbul primirii unor foloase necuvenite si… in interes imobiliar/Politica cu sechestrari, cu clanul lui Sadoveanu, numit si clanul Belgienilor si incalcari grave ale statutului (III). – Ziarul Incisiv de Prahova

In primul episod am dezvaluit, inj exclusivitate, cum paziti de interlopi in sediul central al PMP si girati prin  prezenta...

Exclusiv3 zile inainte

Dupa ce a recompensat-o pe Veorica Dancila ca i-a mai dat un milion de Euro, bani albi, pentru un nou mandat BNR, fostul turnator al Securitatii, Manole, gaseste noi colaboratori care sa puna laba la politica monetara, pe baza experientei cu Oana Zavoranu – Ziarul Incisiv de Prahova

“În data de 25.07.2021, în jurul orei 01.00, un echipaj din cadrul Serviciului Ordine Publică, a observat în timp ce...

Exclusiv4 zile inainte

Prin această scrisoare, se cere public președintelui României, părintele proiectului „România educată”, să își spună punctul de vedere cu privire la consecințele pe care le va avea asupra funcționării CNATDCU inițiativa ministrului Cîmpeanu, dacă se va transforma în lege – Ziarul Incisiv de Prahova

“În data de 25.07.2021, în jurul orei 01.00, un echipaj din cadrul Serviciului Ordine Publică, a observat în timp ce...

Uncategorized4 zile inainte

Cum verific daca bateria laptopului este originala

Atunci cand vorbim de baterii laptop trebuie sa iei in calcul faptul ca acestea sunt speciale si sunt originale sau...

Sport5 zile inainte

Proiecție specială DANCER la TIFF 2021

Un documentar revelator despre superstarul rebel al dansului mondial: Sergei Polunin, în prezența artistului, poate fi vizionat miercuri, 28 iulie,...

Exclusiv6 zile inainte

Politia Locala Ploiesti isi face datoria sub directorul general „plantat” – Albu Catalin – Ziarul Incisiv de Prahova

“În data de 25.07.2021, în jurul orei 01.00, un echipaj din cadrul Serviciului Ordine Publică, a observat în timp ce...

SportO săptămână inainte

“Fotbal pentru Prietenie”, programul celor nouă valori umane

Fotbal pentru Prietenie este un program international pentru copii implementat de compania Gazprom – partener oficial al FIFA și al Cupei...

ExclusivO săptămână inainte

Vremuri ,,frumoase neamule!’’/ Interfața lui Eugen Tomac – Ziarul Incisiv de Prahova

De ce un oraș pitoresc precum București, trebuie să găzduiască pramatii ținute în brațe de alți golani îmbogățiți din politică?...

ExclusivO săptămână inainte

Discursul dublu al primarului Andrei Volosevici/Pe de o parte, ataca nefondat Garda de Mediu ca nu isi face datoria, pe de alta parte, se pozeaza, la intimidare, spunem noi, cu directorul celui mai mare poluator din Ploiesti/Cand este consecvent Andrei Volosevici? – Ziarul Incisiv de Prahova

Cand este consecvent Andrei Volosevici? „Mai multi cititori ne-au semnalat pe adresa redactiei faptul ca aerul este irespirabil in mai...

ExclusivO săptămână inainte

Comisia Europeana a incept sa taie drastic din cioacele trecute pe hartie de niste hoti care lucreaza in beneficiul altor hoti. – Ziarul Incisiv de Prahova

Ne-a atras atentia un articol din Incisiv National  -„BOMBA. Cristian Diaconescu a aflat cum se faceau alegerile la PMP: „liderii...

Sport2 săptămâni inainte

Emisiune Business Philosophy: Alina Dumitru, despre Jocurile Olimpice și industria sportului

Emisiunea Business Philosophy de la Canal 33 i-a avut ca invitați pe campioana olimpică la judo Alina Dumitru și pe...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Motivele care au generat insuccesul electoral de la alegerile parlamentare din 2020 ale PMP/Tradari din interiorul partidului ale unor grupari care si-au luat partidul pe nume personal in schimbul primirii unor foloase necuvenite si… in interes imobiliar/Politica cu sechestrari, cu clanul lui Sadoveanu, numit si clanul Belgienilor si incalcari grave ale statutului – Ziarul Incisiv de Prahova

Ne-a atras atentia un articol din Incisiv National  -„BOMBA. Cristian Diaconescu a aflat cum se faceau alegerile la PMP: „liderii...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Raportul Comisiei Europene pe statul de drept nu numai zici că e scris de bucătăreasa USR dar conține și falsuri grosiere. – Ziarul Incisiv de Prahova

Comisia Europeana a incept sa taie drastic din cioacele trecute pe hartie de niste hoti care lucreaza in beneficiul altor...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Deci, PNRR-ul de cioace al lui Ghinea/Barna/Citu va fi aprobat la 1900 toamna/Iulian Bulai este un tantalau/Tantalaul zice ca Bula si cu Drula au obtinut (deja) 5.1 miiiarde pentru autostrazi – Ziarul Incisiv de Prahova

Noi, cei de la Incisiv de Prahova, nu facem “misto” si nu anuntam pe reteaua “Facebook” personala a unui individ...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Bomba “ecologica”si…penala!/Personajul care “pastoreste” “La nuova mappa del crimine”, “Famiglia mafiosa” care a cucerit „Republica Ploiesti” este cercetat in doua dosare penale la DNA si sub “subpravegherea” mai multor servicii secrete, el si mentorii sai – Ziarul Incisiv de Prahova

Noi, cei de la Incisiv de Prahova, nu facem “misto” si nu anuntam pe reteaua “Facebook” personala a unui individ...

Sport2 săptămâni inainte

Eva Ionescu și Călin Știrbu sunt câștigătorii probei de simplu a celei de a VII-ediții a Argeș Cup Dr. Oetker

Eva Maria Ionescu a câștigat cea de a VII-a ediție a Argeș Cup Dr. Oetker, disputată la Tenis Club Curtea...

Știrile Săptămânii