Connect with us

Turism

Parcul Național Buila-Vânturarița – un colţ de Rai din judeţul Vâlcea

Publicat

pe

Parcul Național Buila-Vânturarița

Un loc parcă neatins de om, de o frumusețe aparte și niște priveliști ce emoționează chiar și cele mai dure persoane, Parcul Național Buila-Vânturarița este un loc ce merită vizitat măcar o dată în viață!

Poziție și detalii geografice

Găsim masivul Buila-Vâturarița în partea nord-centrală a Jud. Vâlcea, făcând parte din Munții Căpățânii. Însă nu se aseamănă cu ceilalți munți, acesta făcându-se remarcat atât prin constituție, cât și prin relief și dimensiuni.

Masivul acesta are și o creastă care îi poartă numele, fiind reprezentată pentru extindere spațială de tip liniar, cu o lungime de aproximativ 14 km. Masivul are și mai multe vârfuri principale, cel mai înalt fiind Vânturarița Mare, cu o înălțime de 1885,2 m.

Deoarece o asemenea capodoperă a naturii nu putea rămâne neobservată, autoritățile din zonă au pus accent pe dezvoltarea acesteia și punerea în lumină a frumuseții create de natură. A luat așadar naștere Parcul Național Buila-Vânturarița.

Cum ajungi la Parcul Național Buila-Vânturarița?

Să ajungi în acest loc de poveste este relativ ușor, fiind două variante: fie pe drumul național 67 Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu, fie pe drumul județean Râmnicu Vâlcea – Băile Olănești. De asemenea, Parcul Național se întinde pe o suprafață uriașă (4186ha), cu toate că este considerat cel mai mic parc național din România.

Cu toate astea, are mai multe puncte de intrare, în total 6 la număr. Iată care sunt acestea: 3 dintre cele 6 intrări se află doar în comuna Costești, una pe Valea Bistrița și două pe Valea Costești: Bistrița, Pietreni Prislop și Pietreni Valea Morii; un alt punct de intrare se regăsește în comuna Bărbătești de pe Valea Otăsăului, pe când altul se regăsește în satul Cheia de pe Valea Cheia, iar cel din urmă se regăsește în orașul Băile Olănești pe Valea Olănești.

Flora și Fauna

Frumusețea și unicitatea parcului se fac remarcate prin diversitatea florei și a faunei din cadrul ecosistemelor ce se regăsesc în Parcul Național. Acolo au casă o mulțime de specii periclitate, atât de animale cât și de plante, specii care sunt pe cale de dispariție și care, în prezent, se găsesc într-un număr foarte mic, precum Floarea de colț, iedera albă, bulbucul de munte, jneapănul, toporașul de stâncă etc.

Tot aici se găsesc 28 de specii de orhidee, flori ce sunt de-a dreptul splendide. Și fauna este la fel de diversificată ca flora. Cele mai multe specii de animale care se întâlnesc acolo sunt protejate de lege.

Ce poți face în Parcul Național Buila-Vânturarița?

În acest parc poți face o sumedenie de lucruri. Aici există foarte multe obiective cultural-istorice, ce constituie un adevărat element de atracție al Parcului Național. Cele mai des vizitate sunt mănăstirile din Parcul Național, acestea sunt: Mănăstirea Arnota, Bistrița, Horezu, Frăsinei, Schiturile, Pătrunsa, Pahomie, Iezer, Bradu, Jgheaburi, bisericile fostelor schituri 44 Izvoare, Păpuşa, Peri, bisericile rupestre din Peştera Liliecilor, bisericile din localităţile din zonă, precum şi tradiţiile, obiceiurile şi arhitectura tradiţională din satele de la poalele muntelui.

Pe lângă vizitarea obiectivelor cultural-istorice și a celor cu iz tradițional, cel mai important lucru care îți rămâne de făcut este să te bucuri din plin de cadrul natural de care ai parte. Peisajele sunt unice, îți taie respirația și te fac să te deconectezi de la lumea cotidiană în care suntem din ce în ce mai prinși. O zi petrecută în natura Parcului Național Buila-Vânturarița îți va reîncărca cu siguranță bateriile și îți va da doza de natură de care cu toții avem atât de mare nevoie.

Alege-ți o cazare în Călimăneşti potrivită gusturilor tale

Atunci când vei hotărî să vizitezi și tu Parcul Național Buila-Vânturarița, vei avea nevoie cu siguranță și de o cazare care să se ridice la standardele tale. Hotel Izvoare este locul perfect unde te poți caza atunci când vizitezi Vâlcea. Este amplasat strategic, oferindu-ți posibilitatea de a ajunge la cele mai importante puncte turistice din Vâlcea relativ ușor. Poţi beneficia de condiţii foarte bune de cazare şi servicii de top ca să te refaci pentru o nouă rundă de explorare a împrejurimilor.

Facebook Comments
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Turism

Descoperă magia schiatului în Vâlcea: Destinații încântătoare pentru iubitorii de zăpadă

Publicat

pe

De

Vâlcea

Dacă ești în căutarea unei destinații de schi unică și plină de farmec iarna aceasta, ești în locul potrivit! Vâlcea este locul perfect pentru tine. În această perlă a Carpaților Meridionali, te vei bucura de peisaje spectaculoase și pârtii diverse, care îți vor satisface setea de adrenalină și distracție în zăpadă. Despre acestea vom vorbi în rândurile ce urmează. Te invităm să parcurgi acest articol până la capăt!

Stațiunea Vidra – O bijuterie a Munților Lotrului

Stațiunea Vidra este un adevărat paradis pentru iubitorii de schi. Pârtiile bine întreținute și variate oferă experiențe de neuitat pentru toate nivelele de pricepere. De la începători până la avansați, aici vei găsi mai mult ca sigur ceva pe placul tău. Cu un peisaj de poveste și facilități moderne, stațiunea Vidra și pârtiile sale te vor cuceri cu siguranță.

Stațiunea Voineasa – Schi pe Valea Lotrului

Voineasa este un loc pitoresc, situat pe Valea Lotrului, unde iubitorii de schi vor descoperi pârtii desprinse din basme. Cu un domeniu schiabil bine organizat și echipamente de închiriat disponibile, această stațiune este perfectă pentru familiile care doresc să petreacă timp de calitate în natură. Iar pe perioada iernii, lucrurile devin cu atât mai mult unele de basm.

Stațiunea Transalpina – O aventură la altitudine

Dacă ești în căutarea unei experiențe mai îndrăznețe, Transalpina este locul potrivit. Cea mai înaltă șosea din România devine o destinație de schi în sezonul rece, oferind turiștilor o panoramă uluitoare și pârtii cu grade variate de dificultate. Aici, schiatul devine cu adevărat o aventură pe munte.

Stațiunea Călimăneşti-Căciulata – Relaxare și adrenalină

Pentru cei care doresc să combine schiul cu o atmosferă relaxantă, Călimăneşti-Căciulata este locul ideal. După o zi plină de distracție pe pârtii, poți să te relaxezi într-o piscină cu apă termală sau să te bucuri de tratamentele spa pentru a-ți revigora corpul. La Călimăneşti-Căciulata vei descoperi unele dintre cele mai deosebite băi termale, perfecte pentru o bălăceală fierbinte chiar și după o zi întreagă de schiat.

Astfel, indiferent dacă ești un începător entuziast sau un schior experimentat, Vâlcea are ceva de oferit pentru fiecare. Descoperă farmecul autentic al Carpaților Meridionali și lasă-te încântat de aventura schiului în această destinație de poveste. Vei avea parte de o experiență de neuitat în mijlocul magiei zăpezii și a peisajelor uluitoare!

Recomandare de cazare în Vâlcea

Dacă îți dorești să descoperi și să te bucuri de pârtiile  pe care Vâlcea ți le pune la dispoziție, dar și de băile termale care sunt de-a dreptul minunate, în special de cele din Călimănești, ai nevoie de o cazare pe măsură!

Hotel Izvoare – Căciulata este locul perfect în care să te cazezi dacă alegi să vizitezi Vâlcea. Pe lângă serviciile premium pe care le pune la dispoziție, este amplasat în așa fel încât să ofere turiștilor acces facil la cele mai importante puncte de interes din județ.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Turism

Băile termale din Vâlcea – Elixire vindecătoare ale corpului uman

Publicat

pe

De

Băile termale din Vâlcea

Încă din cele mai vechi timpuri, băile termale au reprezentat o sursă de vindecare și relaxare pentru corpul uman. Aceste sanctuare naturale au fost adorate pentru puterea lor terapeutică și proprietățile lor curative. În prezent, astfel de băi, așa cum sunt și cele din Vâlcea, atrag anual mii de persoane ce își doresc să-și îmbunătățească sănătatea. În rândurile ce urmează ne-am propus să explorăm minunatul univers al băilor termale și modul în care ele îmbunătățesc sănătatea și bunăstarea corpului nostru. Așadar, dacă și tu plănuiai să vizitezi băile termale din Vâlcea, rămâi până la finalul acestui articol!

Câteva lucruri despre băile termale

Băile termale sunt caracterizate de apă caldă, chiar fierbinte uneori, ce conține anumite minerale ce fac bine organismului, provenită adesea din adâncurile pământului. Această apă bogată în minerale, cum ar fi sulf, calciu, magneziu și siliciu, este cunoscută pentru proprietățile sale vindecătoare. O baie în această apă miraculoasă nu este doar o experiență plăcută, ci și un tratament benefic pentru numeroase afecțiuni.

Beneficii pentru corpul uman ale băilor termale

1. Relaxare Profundă – O baie termală este o oază de calm în lumea agitată de astăzi. Apa caldă ajută la relaxarea mușchilor și la scăderea nivelului de stres, oferind un sentiment general de bine.

2. Îmbunătățirea Circulației – Apa caldă stimulează circulația sângelui, ceea ce poate ajuta la ameliorarea durerilor și a disconfortului.

3. Detoxifiere – Mineralele din apa termală ajută la eliminarea toxinelor din corp prin transpirație, sprijinind astfel sistemul de detoxifiere natural al organismului.

4. Alinarea durerilor şi a diferitelor afecțiuni – Băile termale au fost folosite pentru a trata diverse afecțiuni, cum ar fi artrita, reumatismul, durerile de spate și chiar problemele respiratorii, precum astmul, dar și multe altele.

Băile termale din Vâlcea – Un paradis terapeutic

România se mândrește cu unele dintre cele mai impresionante băi termale din Europa, iar cele din județul Vâlcea nu fac excepție. Acestea sunt considerate o bijuterie a țării, atrăgând turiști din întreaga lume.

Călimănești-Căciulata şi Ocnele Mari sunt doar câteva dintre locurile de poveste în care te poți bucura de băile termale din Vâlcea. Aceste stațiuni oferă o varietate de piscine, saune și facilități spa, înconjurate de peisaje naturale impresionante.

Astfel, băile termale reprezintă un dar prețios al naturii pentru sănătatea și binele nostru. O vizită în staţiunile cu băi termale din Vâlcea nu numai că îți va îmbunătăți starea de sănătate, dar te va și învălui într-o experiență de relaxare și răsfăț de neuitat. Așa că nu ezita să te bucuri de acest răsfăț vindecător într-unul dintre cele mai fermecătoare colțuri ale României.

Recomandare de cazare în județul Vâlcea

Dacă îți dorești să descoperi și să te bucuri de toate avantajele și relaxarea pe care băile termale din județul Vâlcea le au, ai nevoie de o cazare pe măsură!

Hotel Izvoare – Căciulata este locul perfect în care să te cazezi dacă alegi să vizitezi Vâlcea. Pe lângă serviciile premium pe care le pune la dispoziție, este amplasat în așa fel încât să ofere turiștilor acces facil la cele mai importante puncte de interes din județ.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Turism

De ce să vizitezi Bucovina toamna? Iată 3 motive pentru un concediu în Țara de Sus

Publicat

pe

De

Toamna a sosit, perioada estivală de concedii s-a terminat, iar sunetul aglomerației urbane a devenit din nou copleșitor. Cum ar fi să faci o pauză, să-ți întinzi sufletul și să lași inima să bată în ritmul liniștii autentice? Bucovina este destinația perfectă pentru o conexiune cu natura și pentru a te bucura de acest anotimp într-un mod absolut fascinant. Astăzi descoperim împreună 3 motive captivante pentru care ar trebui să îți faci bagajele și să vizitezi Bucovina în această perioadă magică a anului.

Când culorile se schimbă, peisajele devin o nouă poveste

Toamna aduce o schimbare lentă și fermecătoare în peisaje. Știm cu toții că este anotimpul exploziei de culori. Pădurile se îmbracă în tonuri de roșu, portocaliu și aur, iar munții și dealurile devin adevărate opere de artă în mișcare. Dacă vrei să fii martorul acestui spectacol de culori, atunci trebuie să îți pui Țara de Sus pe hartă atunci când îți planifici următoarea evadare.

Unul dintre locurile care te vor lăsa fără cuvinte este Codrul Secular Slătioara, situat în județul Suceava. Se spune că este „Catedrala de Lemn a Rarăului” datorită copacilor seculari și atmosferei sacre pe care o emana. O plimbare printre acești titani ai naturii, unii având sute de ani, te va purta într-o lume desprinsă din basme.

Un alt colț de rai pentru admirarea culorilor toamnei este traseul către Pietrele Doamnei, în inima munților Rarău. Aici vei găsi panorame care îți vor tăia răsuflarea și un aer proaspăt care îți va revigora simțurile. Există trasee de drumeție accesibile și cu o dificultate medie, iar dacă ai o cameră foto, nu uita să imortalizezi aceste peisaje de vis.

Nicăieri ca-n Bucovina

Bucovina se trăiește și se simte cu adevărat. Este o experiență inegalabilă pentru cei care vor să pătrundă în tradițiile și cultura autentică a acestei regiuni pitorești din România. Toamna adaugă un farmec aparte acestei călătorii, oferindu-ți șansa de a experimenta frumusețea naturii și gastronomiei tradiționale într-un decor plin de culoare și liniște.

Bucovina este celebră pentru satele sale tradiționale care păstrează autenticitatea și farmecul vechiului timp. Printre ele, Ciocănești este ca un muzeu în aer liber, iar Marginea este un adevărat templu al tradiției olăritului. Aici, poți vedea cum se modelează vasele de lut, cum se decorează și cum se ard în cuptoarele tradiționale. Este o incursiune în trecut, în mijlocul unei realități vii.

Înapoi spre rădăcinile spirituale

Mănăstirile din Bucovina sunt adevărate bijuterii ale spiritualității românești, locuri în care trecutul și prezentul se întâlnesc într-o armonie divină. Când pășești în această regiune binecuvântată, ești întâmpinat de mănăstirile pictate în culori vii, precum celebra Mănăstire Voroneț, cu fațada sa într-un albastru strălucitor, considerată „Capela Sixtină a Estului.”.

Fiecare mănăstire ascunde o poveste profundă și unică, de la Mănăstirea Moldovița, cu frescele sale impresionante, la Mănăstirea Sucevița, cunoscută pentru scara virtuților. Acest pelerinaj printre mănăstiri nu este doar o călătorie în timp, ci și o călătorie spirituală, care te va conecta la rădăcinile autentice ale Bucovinei și la frumusețea eternă a credinței. Fiecare colț al acestor lăcașuri sfinte te invită să descoperi misterul și splendoarea unei părți esențiale a patrimoniului cultural românesc.

Unde te cazezi în Bucovina?

Când vine vorba de cazare în Bucovina, The Gerald’s Hotel este o alegere de excepție. Cu 15 ani de experiență în ospitalitate, The Gerald’s Hotel îți pune la dispoziție 99 de camere duble și 10 apartamente Junior, restaurant cu terasă, sală de conferință, internet wireless gratuit, sală de fitness și parcare gratuită. Situat central, aproape de parcul municipal și Primăria Rădăuți, aici vei găsi tot ce ai nevoie pentru a te simți răsfățat și confortabil în timpul șederii tale în Bucovina. În plus, ești mult mai aproape de toate obiectivele menționate anterior, așadar nu vei pierde timp prețios pe drumuri, ci vei avea suficient cât să admiri fiecare colț de rai din Țara de Sus

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Brăila

Exclusiv4 ore inainte

TRIBUNALUL VASLUI, ultima veriga de lupta impotriva coruptiei generalizate, inainte de Consiliul JAI – Ziarul Incisiv de Prahova

Dupa acuzele aduse de la nivelul conducerii aliantei Nord-Atlantice, prin pozitia ferm si autoritar exprimata de secretarul general adjunct NATO,...

Uncategorized21 de ore inainte

HONOR Magic V2: design ultra subțire și o baterie de 5000 mAh

  Într-o epocă în care smartphone-urile sunt elementele de legătură între lumea personală și cea profesională, durata de viață a...

Uncategorized21 de ore inainte

PENNY a atins pragul de 359 de magazine în România

Planurile de expansiune ale PENNY România avansează rapid cu deschiderea a patru noi magazine în patru județe ale țării –...

UncategorizedO zi inainte

easySales: 263 lei, valoarea medie a comenzilor de Black Friday, 65% cu plata online

Cea mai mare comandă realizată prin magazinele din platformă a depășit 23.000 de lei și a constat în preamplificatoare și...

Exclusiv2 zile inainte

Putem discuta despre managementul defectuos în ceea ce privește planificarea polițiștilor în serviciu și de tronsoane de drumuri naționale neacoperite – Ziarul Incisiv de Prahova

Ploiești: „Jurnalist” de șantaje, purtătorul de cuvânt pe afaceri murdare al primarului Volosevici/Inregistrari audio (IV) Ticăloșie deghizată în bune intenții!/Masca...

Vâlcea Vâlcea
Turism2 zile inainte

Descoperă magia schiatului în Vâlcea: Destinații încântătoare pentru iubitorii de zăpadă

Dacă ești în căutarea unei destinații de schi unică și plină de farmec iarna aceasta, ești în locul potrivit! Vâlcea...

Uncategorized2 zile inainte

realme anunţă peste 200 milioane de telefoane vândute la nivel global

București, România – 27 noiembrie 2023 – realme a anunțat oficial că livrările sale globale de smartphone-uri au depășit 200 milioane...

Uncategorized2 zile inainte

AOC și Philips Monitors fac progrese remarcabile în procesul de sustenabilitate, confirmate de certificarea EPEAT Climate+

București, 28 noiembrie 2023 – MMD, unul dintre cele mai importante companii de tehnologie din lume, partener licențiat al brandurilor...

Exclusiv3 zile inainte

Academia de Poliție “A. I. Cuza” a fost închisă până la finalul anului – Ziarul Incisiv de Prahova

Boși, locotenenți, soldați: Mafia din interiorul Poliției Române, filiala Prahova Poluarea și corupția au fost mereu în topul problemelor din...

Uncategorized3 zile inainte

Samsung desemnat ,,Cel mai bun angajator din lume” pentru al patrulea an consecutiv de către Forbes

București, România – 27 noiembrie 2023 – Samsung Electronics a fost desemnat în luna noiembrie ,,Cel Mai Bun Angajator din Lume”...

Exclusiv6 zile inainte

Gruparea de crima organizata locala acoperita de mafia din IPJ Prahova si de la varful MAI a fost devoalata pana si de avocati, in instanta – Ziarul Incisiv de Prahova

Boși, locotenenți, soldați: Mafia din interiorul Poliției Române, filiala Prahova Poluarea și corupția au fost mereu în topul problemelor din...

Uncategorized6 zile inainte

PENNY România ajunge la o rețea de 355 de magazine

PENNY continuă să se extindă rapid în România și inaugurează două noi magazine, unul în București, iar celălalt în Corunca,...

Uncategorized6 zile inainte

Miaunismul: un nou curent în artă inspirat de creativitatea pisicilor

Prin campania Artă Miaunistică, Whiskas își propune să încurajeze adopțiile și să arate că viața alături de pisici este mult...

Exclusiv7 zile inainte

„Jurnalistul” de șantaje Catalin Stavri, purtătorul de cuvânt pe afaceri murdare al primarului Volosevici/Inregistrari audio (III) – Ziarul Incisiv de Prahova

Boși, locotenenți, soldați: Mafia din interiorul Poliției Române, filiala Prahova Poluarea și corupția au fost mereu în topul problemelor din...

Uncategorized7 zile inainte

Inovație fără limite și demonstrații spectaculoase la evenimentul regional Dyson Next Gen Living din București

București, 23 noiembrie 2023: Dyson, compania globală de tehnologie renumită pentru inovațiile sale, a marcat lansarea unor produse revoluționare în cadrul...

Uncategorized7 zile inainte

Sinonim cu Pionieratul

O Istorie prin Inovație În peisajul dinamic al dezvoltării imobiliare comerciale, Genesis Property se distinge ca un pionier, un vizionar...

Știrile Săptămânii