Connect with us

Exclusiv

Aroganta maxima la Penitenciarul Ploiesti dupa „descinderea” celor de la Departamentul Inspectie Penitenciara din ANP

Publicat

pe

Dupa dezvaluirile noastre despre derapajele de la lege ale Comisarului șef de poliție penitenciară Valentin MATEI – sef interimar la Penitenciarul Ploieşti si legaturile sale periculoase cu mafia deseurilor si bomba ecologica de la Pleasa patronata de Muresan Catalin – se constata nereguli grave si la Penitenciarul Targsor.
Din punctul nostru de vedere legatura dintre cele doua penitenciare care au condus la astfel de derapaje este ca la ambele (Ploiesti si Targsor) sunt imputerniciti la comanda (in functii peste perioada de 1 an) si nu sefi prin concurs.
Un ofițer cu funcție de conducere, detașat de la ANP în Penitenciarul Targsor, pe funcția de șef Serviciu Regim Penitenciar, ancorat foarte bine în relații cu ofițeri de maxima importanta din aparatul central, isi permite sa isi rotunjească veniturile în mod substanțial, în doar 5 luni de zile, iar când trebuie sa se supună verificărilor, fuge în concediu medical, fapt ce va conduce la imposibilitatea recuperării orelor suplimentare cu consecință punerii lor în plata.
Parca este si o mica coincidenta cu cazul de la Penitenciarul Ploiesti unde Comisarul șef de poliție penitenciară Valentin MATEI si-a angajat doi veri in unitate (unul care avea relatii comerciale cu penitenciarul iar celalalt care incaseaza ilegal compensatia de chirie).
Despre derapajele de la lege de la Penitenciarul Ploiesti si bomba ecologica patronata de Muresan Catalin unde erau trimisi la munca detinuti vom reveni in episoadele din serialul „Bomba ecologica de la Pleasa/Atentat la siguranta nationala/IPJ Prahova, Penitenciarul Ploiesti si Tymbark”, unde vom dezvalui si legaturile cu HAIER TECH S.R.L. din ARICEŞTII RAHTIVANI si vom publica si inregistrarile audio-video promise.

Bomba ecologica de la Pleasa/Atentat la siguranta nationala/IPJ Prahova, Penitenciarul Ploiesti si Tymbark

Federația Polițiștilor de Penitenciare , în decursul anilor, a tot tras semnalul de alarmă cu privire la faptul cā orele suplimentare nu ajung la cei în drept , ci sunt folosite, cu prioritate , de către camarila șefilor din sistemul penitenciar , fiind un mijloc de recompensare a obedienței și mai putin o formã de compensare a timpului pus la dispoziția angajatorului.

Dacã facem o incursiune în trecut și o paralelã cu prezentul putem observa cã în perioada în care munca suplimentarã se compensa exclusiv cu timp liber, cei care astăzi dau navală nu prea se înghesuiau. În fapt, munca suplimentară compensatã cu plata, și nu recuperată în 60 de zile de la efectuare lor, a devenit o adevaratã afacere în sistemul penitenciar, fiind constituite grupuri de interese care, la o analizã mai atentã, pot fi interpretate ca infracționale, care au deturnat adevăratul scop al acestei compensări.
Dacã în trecut angajații revendicau timp liber pentru refacerea capacității de muncã și pentru a petrece mai mult timp cu familia, de aceastã datã sunt unii care s-ar muta efectiv în unitate, mai ales dacã s-ar combina sporul de ore suplimentare cu sportul pentru munca în weekend.
În fapt toți știu unde merge plata orelor suplimentare, la ce și cui folosește dar, nimeni nu glãsuiște, existând un complot aproape general.
Necazul este ca acest complot pornește de jos și merge pânã în fruntea ierarhiei, iar angajații care ar trebui sã primească de drept aceste compensări bãnesti sunt dați la o parte de grupurile de interese care au un singur socop. PROSPERITATEA lor personalã!
Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor, periodic, a avut informații despre dezvoltarea acestui flagel, cu exemple punctuale insă, nu a făcut nimic dezvaluie FPP. Din când în când, când lucrurile s-au mai îngroșat, au mai făcut câte o figurație , ca cea de acum, când directorul general al A.N.P. se face cã vrea sã facã și în loc sã emitã decizii, sau instrucțiuni, așa cum cadrul legal ii stabilește ca responsabilitate, transmite mesaje pe whatsapp către directorii unitãtilor penitenciare, argumentând decizia cu generalitãti, când pe masã are informații punctuale despre cei care fraudează și iși rotunjesc zdravăn venitul prin plata orelor suplimentare și munca în weekend, unde sporurile sunt foarte substanțiale.
De ce nu miscã în mod corect lucrurile directorul general?
Din doua motive:
– de teama cã ceea ce va descoperi îl va depãsi cu mult și va trebui sã dea explicații șefilor ierarhici, pentru management pasiv în legătură cu acest flagel ce s-a tot dezvoltat în ultima perioadã,
– de teamã cã în zona orelor suplimentare stau oameni influenți și grupuri de interese mari.
În mod mod legal orele suplimentare se efectuează doar după ce existã o dispoziție aprobată a șefului ierarhic superior , care stabilește natura sarcinilor ce nu au putut fi indeplinite in timpul normal de lucru, cât și urgență efectuării acestora, iar punerea în plata poate fi făcută dacă exista fișe de ore suplimentare întocmite și aprobate, iar compensarea cu timp liber corespunzător nu a fost posibilã.
Managerii au manifestat o așa lejeritate în gestionarea acestor ore suplimentare , astfel ca s-au dezvoltat grupuri de interes la nivelul fiecarei unități, dar și în aparatul central, fiind inventate sarcini și misiuni , astfel cã în prezent sunt situații în care unii angajați nici nu mai așteaptă dispoziții de ore suplimentare ca rãmân de la ei putere în unitate, suplimentar , peste durata timpului de lucru, fac ore suplimentare, nimeni nu se îngrijește sa fie recuperate și ,apoi , sunt bãgate în platã, vezi cazul de la Penitenciarul Targsor unde , așa cum sursele noastre ne informează, un ofițer cu funcție de conducere, detașat de la ANP în unitate, pe funcția de șef Serviciu Regim Penitenciar, ancorat foarte bine în relații cu ofițeri de maxima importanta din aparatul central, isi permite sa isi rotunjească veniturile în mod substanțial, în doar 5 luni de zile, iar când trebuie sa se supună verificărilor, fuge în concediu medical, fapt ce va conduce la imposibilitatea recuperării orelor suplimentare cu consecință punerii lor în plata.
Alți doi ofițeri dintr-un penitenciar din Sud, protejați ai directorului general, fac zilnic ore suplimentare doar din deplasarea de acasă la locul de munca, sub o pretinsă perioada de formare în ale managementului, pontandu-se după bunul plac, având săptămâni cu câte 3 ore pe zi suplimentare, altele cu 4 ore, altele cu 3,30 ore, ca și cum distanta s-ar modifica săptămână, făcând naveta cu o singura mașină, dar decontand doua. Tot pe aceeași ruta, dar fără a fi protejații directorului general al ANP, alti colegi fac zilnic naveta, dar isi plătesc transportul din banii personali, diferența fiind făcută doar dintr-o semnătură, care schimba contextul.
Sunt doar doua exemple recente care ilustrează haosul din gestionarea muncii și plății orelor suplimentare.
În acest caz nu exista prostie, sau neglijența, sunt doar intenții, lucruri bine organizate , puse cap la cap.
Sã nu credeți ca ANP ul s-a trezit brusc. Nu, a fost trezit de M.J. care a cerut explicații despre faptul ca desi numărul deținuților a scăzut, iar în sistem au fost angajat 1000 de polițiști, numărul de ore suplimentare a explodat.
Și asta nu din cauza oamenilor de buna credință care isi fac treaba și respecta regulile , ci din cauza șmecherilor din sistem. Acei smecheri care toată cariera au fentat munca iar când sunt în prag de pensionare ii mai dau încă o flegma sistemului penitenciar și iei dublează veniturile din care se calculează pensia.
Niciun astfel de șmecher nu poate face asta singur, ci doar în cârdãsie cu șefii. În aceastã afecere, pentru cã a devenit o afacere, existã o complicitate de jos pânã sus, iar cei de bunã credință, care au încercat sã aducã lucrurile în matca lor, au fost linșați, sau demonizati.
Ca și în cazul valurilor de pensionari anticipate, directorul general reactioneazã târziu și greșit , instituind o regulã care este în fapt o măsură coercitivã îndreptată tot împotriva celor de bunã credință ( cu execeptia sectorului operativ, nimeni nu face ore suplimentare decât cu aprobarea dg), fiind sectoare ( medical, reintegrare etc, care au un grad de încadrare sub 50%), când în fond șmecheria e în operativ și DEA, sectoare care au cunoscut o importantă infuzie de personal. Pai șmecherii care fac ore la greu s-au detașat în operativ , pentru 6 luni, și iar au scapat de aplicare regulilor.
Intr-un sistem sănătos directorul general, ar fi dispus de urgență analize pe sectoare de activitate , pornind de la gradul de încadrare, ore suplimentare , misiuni, sarcini , mutări între sectoare, perioada, scop etc, apoi ar fi făcut reglaje, nu ar fi operat cu lopata.
Dar într-un sistem sănătos nu s-ar fi ajuns aici!
Directorul general are în slujba sa un colos de aparat (ofițeri și agenți de prevenire a criminalitatii și terorismului, inspectori ai Direcției Inspecție Penitenciară, direcții de specialitate, manageri în teritoriu etc) astfel că este imposibil să nu știe ce se întâmplă în sistem. Și dacă nu este așa , tot rău este.
În fapt, toți știu, insă ” banul este ochiul dracului”.
În acest context STATUL și interesele lui nu mai sunt aparate de cei plătiți să facă ca lucrurile să se întâmple în mod onest.
Nu promovam ideea ca ne erijăm în apărătorii intereselor STATULUI, dar un lucru este clar pentru noi.
Aparam interesele celor mici și multi care zi de zi iși fac treaba în unitatile penitenciare și care privesc neputinciosi la șmecherii sistemului care mulg tot ce pot de la acest sistem și care, și după pensionare , le zâmbesc ironic, de sub pensia nemeritatã sub care iși aranjează restul de viață.
Respingem categoric acest mod de management, prin decizii heirupiste și arbitrare, menite sa distragă atenția de la cei vinovați și solicitam analize punctuale pentru situațiile de efectuare a orelor suplimentare în mod voit și cu alte scopuri, iar cei vinovați sa fie trași la răspundere, precizeaza FPP.
Marea masă a angajaților sistemului penitenciar nu sunt deranjați de măsurile privind gestionarea orelor suplimentare, ci sunt deranjați de smecheriile care se fac sub ochii lor cu orele suplimentare.
376 de ore suplimentare făcute intr-un singur trimestru de către un agent logistică din Penitenciarul Giurgiu cred că este un argument destul de serios pentru care cei in drept ar trebuie să facă o analiză serioasă si nu figuratii, și cazul , din păcate, nu este singular.
Directorul adjunct al acestui sector tocmai ce a fost apreciat de catre directorul general al ANP cu majorare salarială de 50% pentru management eficient (N.R – asa cum il apreciaza si pe protejatul sau de la conducerea Penitenciarului Ploiesti), in conditiile in care in cadrul sectorului de activitate este o adevarată revoltă a angajatilor , iar modul de management al orelor suplimentarea crează disensiuni intre sectoarele de activitate.
In toată această perioadă, cei in drept să rezolve situațiile pe care le-au creat , fie prin implicare directă, complicitate, ori fie prin pasivitate, fac doar balet! (Cerasela N.).

Facebook Comments

Exclusiv

Mai lipsește ca un „șef de inspectorat al județului” să programeze și partidele de sex, să aleagă genul copiilor polițiștilor, numele cățeilor de companie, etc

Publicat

pe

De

Cum e să stai peste 2 ani la conducerea unui inspectorat de poliție fără să știi denumirea exactă a unității ?
 Să-l întrebăm pe domnul comisar șef de poliție Osoianu Mihai Iulian, fostul împuternicit la frâiele Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, ăăă… Inspectoratului de Poliție Județean Neamț…!!!
Cum o fi corect, cum scrie pe site-ul Poliției Române, sau..?
Dacă i-ar fi stat mintea la manageriere, nota la concursul pentru ocuparea funcției de șef deplin ar fi fost cu totul alta, nu 5,70.
Preocuparea fanatică pentru abuzarea polițistului Cănărău Ioan (despre care gura târgului vorbește că i-ar fi tras preșul managerial de sub picioare) l-a condus spre alte ilegalități.
Crezând că va lua concursul și că va căpăta puteri depline, nefiind îndestulătoare, pentru orgoliul lui de șef, sancțiunile disciplinare abuzive și mutarea cât se poate de ilegală a liderului de sindicat Europol Neamt, a apăsat pedala mai tare arogându-și priceperi și puteri medicale, dispunând, printr-o ultimă zvâcnire, împuternicire neuronală managerială, obligativitatea prezentării polițistului incomod în fața unei comisii medicale, cu intenția necontestabilă, sinceră, vădită de a-i face bine polițistului, de a-l ajuta, nicidecum de a fi declarat inapt medical, Doamne ferește!
Mai lipsește ca un „șef de inspectorat al județului” să programeze și partidele de sex, să aleagă genul copiilor polițiștilor, numele cățeilor de companie, meniul furnicilor din curte, traseul cârtițelor, adâncimea, mirosul și culoarea toaletei din fundul grădinii, temperatura din gaura de șobolani, ș.a.m.d., mai dezvaluie sursa citata. (Cristina T.).

Articolul Mai lipsește ca un „șef de inspectorat al județului” să programeze și partidele de sex, să aleagă genul copiilor polițiștilor, numele cățeilor de companie, etc apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

Haos si bataie de joc la Parcul Industrial Ploiesti

Publicat

pe

De

Soferii si/sau investitorii care pătrund in Parcul Industrial Ploiesti trebuie să dea dovadă de multă înţelegere şi să acorde prioritate pana si tirurilor stationate ilegal care mai efectueaza si manevre demne de Cartea Recordurilor, manevre care blocheaza circulatia cu orele.

Cativa „baieti” destepti, mari afaceristi si-au montat efectiv garaje ilegale in mijlocul drumului unde isi repara tirurile si/sau motoarele acestora blocand activitatea intregului parc.
Alaturi de masinile celor de la Kaufland care stationeaza ilegal si ingreuneaza activitatea tuturor investitorilor din acest parc industrial, baietii „destepti” stau cu nesimtire fix in mijlocul drumului de acces si isi repara motoarele, schimba filtre de ulei, etc ajungand sa puna o pata infecta pe imaginea acestui parc industrial.

„Orbul gainilor”.

Nu este pentru prima data cand dezvaluim ca, dupa decesul tragic al profesionistului Andrei Tudor –  dezastrul si haosul a pus stapanire pe Parcul Industrial Ploieşti.

In fapt, acest parc nu poate fi condus si coordonat din „strainatate” si/sau prin lipsa repetata de la serviciu si/sau prin delegarea de sarcini.

Imaginile vorbesc de la sine despre incompetenta care a pus stapanire pe acest parc industrial:

Vom reveni cu amanunte „picante”. (Irinel I.).

Articolul Haos si bataie de joc la Parcul Industrial Ploiesti apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

Accesorii indispensabile: suporturile auto pentru telefoane

Publicat

pe

De

suporturi telefon

Dacă sunteți un șofer căruia îi place să țină mâinile pe volan, atunci suporturile auto pentru telefoane sunt un accesoriu indispensabil. Acestea oferă o modalitate sigură și convenabilă de a vă folosi telefonul în timp ce conduceți, fără a pune în pericol siguranța dvs. sau a altora. Suporturile pentru mașină sunt ușor de instalat, făcându-le complementul perfect pentru orice vehicul.

Aceste accesorii utile vin în diverse stiluri și modele, permițându-vă să alegeți unul care se potrivește nevoilor dvs. De exemplu, există suporturi pentru tabloul de bord disponibile cu brațe reglabile, astfel încât să puteți poziționa telefonul exact acolo unde vă este cel mai confortabil în timpul conducerii. Există, de asemenea, suporturi magnetice pentru mașină care pot fi atașate direct pe tabloul de bord sau pe parbriz, oferind o prindere și mai sigură pentru telefon. Cu aceste opțiuni disponibile, este ușor să vă asigurați că aveți acces rapid la smartphone-ul dvs. ori de câte ori este necesar.

Beneficiile suporturilor auto

Mașina nu este doar un mijloc de transport, ci și o prelungire a vieții noastre. Pentru mulți dintre noi, a putea rămâne conectați în timp ce suntem în deplasare este esențial. În zilele noastre, există o mulțime de accesorii auto disponibile pentru a îmbunătăți experiența noastră de conducere și pentru a ne ușura viața, mai ales când vine vorba de montarea telefonului în mașină. Suporturile auto pentru telefoane oferă o serie de beneficii care pot îmbunătăți experiența generală a călătoriei pe drum, de la a face comunicarea hands-free mai accesibilă și mai sigură, până la oferirea unui mediu mai organizat pentru gadgeturile șoferului.

Suporturile pentru mașină vă permit să vă păstrați telefonul cu ușurință la îndemână – indiferent dacă utilizați aplicații de navigare sau rămâneți conectat cu cei dragi – fără să vă faceți griji că vă scăpați sau pierdeți dispozitivul în timpul condusului.

Tipuri de suporturi auto

Suporturile auto sunt accesoriul perfect pentru orice șofer. Indiferent dacă aveți nevoie de telefonul dvs. pentru a urmări indicațiile GPS, pentru a transmite muzică în flux sau pentru a-l avea la îndemână, un suport pentru mașină este un atu indispensabil. Aceste dispozitive vin într-o varietate de forme și pot fi folosite pentru a securiza în siguranță telefoanele pe tabloul de bord sau pe parbrizul mașinii. Suporturile auto pentru ventilație sunt unul dintre cele mai populare modele. Se atașează la orificiile de ventilație ale vehiculelor și țin telefoanele în siguranță cu brațe reglabile care permit utilizatorilor să își ajusteze cu ușurință unghiul de vizualizare. Suporturile pentru mașină cu ventuză folosesc ventuze puternice care se lipesc ferm pe orice suprafață plană, cum ar fi sticlă, plastic sau metal. Aceste suporturi telefon oferă stabilitate și suport suplimentar chiar și atunci când călătoriți pe drumuri accidentate.

Cum să alegeți un suport pentru mașină

Când vine vorba de a rămâne conectat în timpul mersului, un suport de mașină pentru telefonul tău este un accesoriu esențial. Nu numai că un suport pentru mașină oferă acces ușor la dispozitiv, dar vă ajută și să rămâneți în siguranță în timp ce conduceți, permițându-vă să țineți mâinile pe volan în orice moment. Dar cu atât de multe modele diferite disponibile, cum îl alegeți pe cel potrivit?

Primul lucru de luat în considerare atunci când alegeți un suport pentru mașină este compatibilitatea acestuia cu smartphone-ul dvs. Înainte de a face o achiziție, asigurați-vă că modelul de suport auto pe care îl selectați funcționează bine cu dispozitivul dvs. De asemenea, ar trebui să țineți cont de cât de des veți folosi suportul pentru mașină. Dacă intenționați să îl utilizați frecvent, atunci asigurați-vă că optați pentru un model mai durabil, care va rezista utilizării regulate și uzurii în timp.

Înainte de instalare, începeți prin a găsi o suprafață solidă în vehiculul dvs. Un loc bun este cel care nu interferează cu airbag-urile și nu blochează vizibilitatea în timpul conducerii. Curățați temeinic ambele suprafețe cu alcool înainte de a instala produse adezive, acest lucru asigură o priză puternică care nu se va mișca în timp.

În concluzie, suporturile auto pentru smartphone-uri sunt soluția ideală pentru a vă păstra dispozitivul în siguranță, în siguranță și la îndemână în timp ce conduceți. Nu numai că vă economisesc timp și bătăi de cap, dar vă mențin și telefonul vizibil în orice moment, astfel încât să puteți accesa cu ușurință informațiile importante.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Brăila

Exclusiv8 ore inainte

Mai lipsește ca un „șef de inspectorat al județului” să programeze și partidele de sex, să aleagă genul copiilor polițiștilor, numele cățeilor de companie, etc

Cum e să stai peste 2 ani la conducerea unui inspectorat de poliție fără să știi denumirea exactă a unității...

Seturi fitness Seturi fitness
Sport16 ore inainte

Top 7 exerciții pentru creșterea masei musculare în zona fesierilor

Exercițiile fizice sunt adesea asociate cu îmbunătățirea imaginii corpului, menținerea greutății și reducerea anxietății și depresiei. Noi toate punem mare...

Turism24 de ore inainte

Cum isi petrec timpul copii tai la un resort Valea Doftanei? 4 idei de jocuri distractive!

Ai facut bagajele si esti gata sa te indrepti spre un resort Valea Doftanei impreuna cu familia ta. Insa te...

curs inspector resurse umane Bucuresti curs inspector resurse umane Bucuresti
Uncategorized24 de ore inainte

Cum te pregatesti pentru viitor mai bun cu un curs de inspector resurse umane din Bucuresti?

Ajuta-ti organizatia sa treaca la urmatorul nivel participand la un curs inspector resurse umane Bucuresti, care actioneaza ca un ajutor...

Motocultor Motocultor
SocialO zi inainte

Motocultor Rotakt – ajutorul de care ai nevoie

Un motocultor este foarte util oricărui mic fermier deoarece pregătirea solului este una din principalele sarcini efectuate înainte de plantarea...

cursuri limba engleza cursuri limba engleza
CulturăO zi inainte

Curs limba engleza individual pentru copii – TOP 5 avantaje pentru un viitor de succes

Exista multe motive pentru care parintii aleg pentru copii lor un curs limba engleza individual. Spre deosebire de o clasa...

kinetoterapie Bucuresti kinetoterapie Bucuresti
UncategorizedO zi inainte

De ce sa mergi la un centru de kinetoterapie din Bucuresti daca esti gravida? TOP 4 motive care te vor convinge!

De mult timp se vorbeste despre beneficiile pe care kinetoterapia le are pentru sanatatea corporala, dar si mintala, deoarece problemele,...

ferestre PVC ferestre PVC
SocialO zi inainte

Usi si ferestre PVC realizate pe comanda – WindowMAG

Tipul de usi si ferestre PVC reprezinta una dintre cele mai populare optiuni pentru izolarea termica a locuintei. Acestea sunt...

web design web design
AfaceriO zi inainte

TOP 5 sfaturi de web design pentru proprietarii de afaceri

In zilele noastre, fiecare afacere, mare sau mica, necesita servicii moderne si profesioniste de web design. Un site web poate...

Exclusiv2 zile inainte

Haos si bataie de joc la Parcul Industrial Ploiesti

Soferii si/sau investitorii care pătrund in Parcul Industrial Ploiesti trebuie să dea dovadă de multă înţelegere şi să acorde prioritate...

suporturi telefon suporturi telefon
Exclusiv2 zile inainte

Accesorii indispensabile: suporturile auto pentru telefoane

Dacă sunteți un șofer căruia îi place să țină mâinile pe volan, atunci suporturile auto pentru telefoane sunt un accesoriu...

sistem de securitate sistem de securitate
Social3 zile inainte

Ce este un sistem de securitate pentru locuință și cum funcționează

Avansul tehnologic, dar și vremurile pe care le trăim, sunt factori care ne determină să ne protejăm locuința, bunurile, iar...

Pachet cazare Pachet cazare
Turism3 zile inainte

Pachet cazare pentru sărbătorile Pascale 2023 la Hotel Izvoare – Căciulata

Știm cât de mult vă doriți să ieșiți din cotidianul de zi cu zi și să petreceți timp de calitate...

Exclusiv3 zile inainte

La IPJ Brașov cerul a tunat și a adunat camarila atotputernicului și atotștiutorului pentru a decide soarta oamenilor din subordine

Nu de puține ori mi-a fost dat să văd oameni mici cocoțați în funcții mari. Preocupat însă de propășirea individuală,...

Timisoara Timisoara
Turism4 zile inainte

Timisoara – Ce poti vizita in orasul de pe Bega?

Dupa cum bine stii deja, Timisoara se numara printre cele mai frumoase orase ale tarii noastre. Ceea ce diferentiaza acest...

boiler cu acumulare boiler cu acumulare
Social4 zile inainte

Tot ce trebuie să știi despre boiler cu acumulare

Boiler cu acumulare este încă un produs extrem de răspândit menit să asigure producția de apă caldă în locuințe. Ușor...

Știrile Săptămânii