Connect with us

Uncategorized

AGON by AOC lansează noul monitor pentru gaming de 32″, cu 240 Hz, HDR și timp de răspuns GtG de până la 1 ms

Publicat

pe

București, 23 martie 2023 – AGON by AOC, unul dintre cele mai importante branduri de monitoare pentru gaming și accesorii IT din lume, lansează cel mai nou model din seria AGON 5: AG325QZN/EU de 31,5″ (80 cm). Monitorul dispune de un panou Fast VA, care poate funcționa la o rată de reîmprospătare de 240 Hz și are un raport de contrast impresionant de 3000:1, tonuri negre profunde, culori bogate și o certificare DisplayHDR 400. Modelul oferă imagini acaparante, iar capacitatea de reacție rapidă, cu un timp de răspuns GtG de până la 1 ms și MPRT de 0,5 ms, reflectă faptul că este construit pentru a fi folosit în jocuri competitive. Datorită dimensiunilor sale impunătoare, AG325QZN/EU se potrivește unor scenarii multiple de utilizare, de la PC-uri de gaming la configurații de couch-gaming sau simulatoare dedicate.

Mai mult spațiu de desfășurare

În timp ce jucătorii de titluri FPS preferă ecrane de dimensiuni mai mici (27″ sau chiar 24″) pentru a se concentra mai bine asupra întregii acțiuni, gaming-ul competitiv acoperă o gamă variată de genuri, în care un ecran de 32″ poate oferi un avantaj. Titlurile de acțiune/RPG, jocurile de luptă, jocurile de strategie în timp real sau jocurile de simulare pot beneficia de o dimensiune mai mare a ecranului pentru a afișa mai bine detaliile complexe și pentru a crea o atmosferă mai captivanta.

Ecranul de 31,5″ oferă mai mult spațiu de desfășurare, păstrând în același timp aspectul obișnuit de 16:9, ceea ce face ca tranziția să fie ușoară pentru jucători. AG325QZN/EU dispune de o rezoluție QHD (2560×1440), care reprezintă un balans optim între detalii bogate și frame rate ridicat. GPU-urile moderne pot atinge mult mai ușor 240 fps la o rezoluție QHD în multe jocuri, în comparație cu ecranele 4K. Datorită combinației dintre rata de reîmprospătare ridicată și rezoluția QHD, AG325QZN/EU este un monitor de de care gamerii se pot bucura o perioadă îndelungată.

Răspuns rapid pentru acțiune rapidă

Monitorul utilizează un panou Fast VA, care oferă timpi de răspuns rapizi (până la 1 ms GtG și 0,5 ms MPRT) și diferite opțiuni de reglaj precum modul overdrive în mai multe trepte, astfel încât jucătorii pot modifica cu precizie capacitatea de reacție a monitorului în funcție de preferințele lor, pentru a obține o experiență fără ghosting. Suportul Adaptive-Sync asigură mișcare fără efectele de tearring sau stuttering. În timp ce pe un monitor de 60 Hz, utilizatorul va vedea un nou cadru la fiecare 16 ms, acest lucru este redus la doar 4 ms pe un monitor cu rată de reîmprospătare de 240 Hz. Cu un timp scurt între cadre, jucătorii se vor simți mai conectați la joc și le va permite să reacționeze mai rapid la acțiunile adversarilor.

Un monitor flexibil

În afara orelor de joc, dimensiunea mare a ecranului de 31,5″ se pretează și pentru sarcinile productive zi cu zi. Suprafața mare a ecranului le permite utilizatorilor să deschidă și să utilizeze simultan mai multe ferestre ale aplicațiilor. Datorită certificării VESA DisplayHDR 400, AG325QZN/EU poate reda conținutul HDR din videoclipuri și jocuri. Ecranul are unghiuri largi de vizualizare (178/178°), iar luminozitatea de vârf de 400 nits permite utilizarea sa în spații interioare luminoase. De asemenea, sunt incluse un hub USB 3.2 cu 4 porturi și un port USB upstream către PC, oferind utilizatorilor posibilitatea să conecteze perifericele direct la monitor.

La fel ca și alte modele AGON 5, noul monitor prezintă un design elegant, unghiular și cu margini foarte subțiri. Suportul metalic ergonomic cu reglaje pentru înclinare (-5/23°), înălțime (150 mm), pivotare (-20/20°) și rotire (90°) permite o utilizare confortabilă pentru orice persoană, în orice ocazie.

Preț și disponibilitate

Monitorul AGON AG325QZN/EU va fi disponibil începând cu luna aprilie la prețul recomandat de 2849 lei.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

bForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului

Publicat

pe

De

Sibiu, 8 iunie – bForce, service auto cu 17 ani de experiență în lucrul cu automobile marca BMW, anunță deschiderea unei noi locații în județul Sibiu, în localitatea Cristian. Extinderea marchează o etapă importantă în dezvoltarea companiei și răspunde nevoii clienților din Transilvania de a avea acces mai rapid la servicii specializate pentru autoturismele marca BMW.

O locație strategică pentru clienții din Transilvania

Noua unitate bForce a fost gândită ca un service modern, digitalizat și orientat către o experiență premium pentru client. Amplasarea în Cristian oferă acces facil atât pentru șoferii din Sibiu, cât și pentru cei din județele apropiate, inclusiv Cluj, Mureș, Alba sau Brașov. Prin această investiție, compania își propune să reducă distanțele parcurse de clienții care până acum ajungeau la București pentru lucrări specializate.

„La București avem clienți din toată țara, iar de mai mulți ani ne doream să fim mai aproape de cei din această zonă. Locația din Cristian este potrivită atât prin poziționare, cât și prin posibilitatea de a oferi același standard de lucru pe care l-am construit în aproape 17 ani de activitate. Continuăm să fim un service axat pe marca BMW, cu servicii realizate conform procedurilor tehnice specifice producătorului”, a declarat Robert Panciu, managerul bForce.

Experiență dedicată unei singure mărci

Deschiderea service-ului din Sibiu vine într-un moment în care cererea pentru servicii auto specializate, transparente și realizate cu echipamente performante este în continuă creștere. bForce își păstrează aceeași direcție care a definit activitatea companiei încă de la început: concentrarea pe un singur brand și dezvoltarea unei expertize aprofundate în diagnosticarea, întreținerea și repararea automobilelor BMW.

Servicii specializate și echipamente performante

În noua locație, clienții vor avea acces la servicii de mentenanță, diagnoză, reparații mecanice, curățare și întreținere a ansamblelor, precum și la servicii de geometrie auto. Pentru această zonă, service-ul este dotat cu echipamente de ultimă generație, inclusiv aparatură Hunter, una dintre cele mai apreciate soluții la nivel internațional pentru precizie și performanță.

Compania menționează că activitatea bForce nu include, în prezent, servicii de tinichigerie, vopsitorie, reparații de daune sau spălătorie auto. În planurile de dezvoltare se află însă amenajarea unui post dedicat curățării automobilelor clienților, astfel încât mașinile să fie predate în cele mai bune condiții după finalizarea lucrărilor.

Flux de lucru digitalizat și experiență premium pentru client

Un element distinctiv al noii locații îl reprezintă digitalizarea completă a fluxului de lucru. De la recepția clientului și până la comunicarea comenzilor către mecanici, procesele sunt gestionate electronic. Documentele sunt semnate digital, iar mecanicii primesc informațiile necesare pe tabletă, ceea ce contribuie la eficiență, trasabilitate și o comunicare mai clară cu fiecare client.

„Pentru noi, experiența clientului începe din primul moment în care intră în service. Punem accent pe comunicare, pe calitatea lucrărilor și pe atenția la detalii. Ne-am dorit un sistem de lucru eficient, modern și transparent, iar digitalizarea ne ajută să păstrăm un control mai bun asupra fiecărei etape”, a completat Robert Panciu.

Sustenabilitate și soluții moderne pentru mobilitatea auto

Noua clădire a fost concepută și cu atenție la sustenabilitate. Service-ul utilizează energie solară, iar car-portul este echipat cu stații de încărcare pentru automobile electrice sau plug-in hybrid, destinate clienților bForce. Prin aceste dotări, compania integrează soluții moderne atât pentru eficiența operațională, cât și pentru noile direcții ale mobilității auto.

Școala de mecanici bForce, un proiect pentru formare profesională

Pe lângă serviciile auto, bForce pregătește lansarea unui proiect dedicat formării profesionale în domeniu. Sub denumirea „Școala de mecanici bForce”, compania va organiza cursuri de calificare pentru meseria de mecanic auto. Participanții vor putea obține competențe și diplome recunoscute la nivel european, inițiativa având rolul de a sprijini dezvoltarea profesională a celor care își doresc o carieră în acest domeniu.

În perioada următoare, service-ul din Cristian urmează să includă și servicii de ITP, completând astfel gama de soluții oferite clienților.

Service specializat, nu reprezentanță autorizată

bForce subliniază că este un service specializat cu experineță pe marca BMW și colaborează cu anumite reprezentanțe pentru achiziția de piese originale, însă nu este reprezentanță și nici dealer autorizat al producătorului BMW.

Prin deschiderea locației din Cristian, bForce își consolidează prezența pe piața serviciilor auto specializate și aduce mai aproape de clienții din Transilvania experiența acumulată în aproape două decenii de activitate.

Programări și contact

Programările pentru service-ul bForce Sibiu se pot face la numărul de telefon 0720 535 010 sau prin e-mail, la adresa office@bforce.ro.

Citeste in continuare

Uncategorized

Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?

Publicat

pe

De

În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă infrastructură medicală disponibilă și acreditată – construită integral de la zero, având toate avizele și aprobările instituțiilor competente ale statului – ridică întrebări legitime despre cine se află, de fapt, în centrul sistemului de sănătate: pacientul sau sistemul.

București, 3 iunie 2026. Pacienții cu cancer, cu boli cardiovasculare sau cu boli rare nu au luxul timpului. Un proiect de ordin publicat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe 29 mai 2026 propune, însă, ca accesul la programele naționale de sănătate să fie condiționat de o formulă bazată pe capacitatea declarată, neverificată si nedefinită clar a furnizorilor publici.

Ce se întâmplă, însă, când o formulă matematică decide accesul la tratament, dar nu măsoară nici listele de așteptare, nici timpii de acces, nici capacitatea reală a sistemului? Aceasta este întrebarea la care proiectul CNAS nu răspunde.

Într-un sistem medical modern, predictibil și echitabil, alocarea resurselor trebuie să urmeze nevoile curente ale pacienților. Când vorbim despre calitatea serviciilor medicale vorbim implicit despre accesul la diagnostic și tratament rapid, continuitatea tratamentului și libertatea de alegere a pacientului. Acestea sunt principii fundamentale, a căror aplicabilitate nu trebuie să fie limitată prin acte administrative, ci trebuie protejate de Casa de Asigurări de Sănătate.

În specialități precum oncologia, bolile cardiovasculare sau ortopedia, accesul rapid la investigații și tratamente moderne influențează direct evoluția pacientului, precum și calitatea vieții acestuia. Întârzierea tratamentului din motive administrative poate duce la agravarea bolii și implicit la reducerea șanselor de supraviețuire.

Regina Maria susține utilizarea eficientă a tuturor resurselor existente, deopotrivă publice și private. Orice măsură care poate genera întârzieri în accesul la tratament, lipsă de predictibilitate sau limitarea opțiunilor pacientului trebuie reanalizată și discutată public în mod transparent.

În ultimii ani, România a făcut pași importanți în modernizarea sistemului medical, în special în oncologie, unde accesul la diagnostic timpuriu, radioterapie modernă și tratamente inovatoare oferă o șansă în plus la viață. Un sistem medical modern nu este un privilegiu, ci este un drept.

Pacienții au nevoie de predictibilitate și acces rapid la tratament, nu de liste de așteptare, drumuri lungi sau servicii indisponibile. Am depășit de mult vremurile în care accesul la sănătate depindea de soluții informale – nu avem nevoie de o întoarcere în timp. Rolul CNAS este să rezolve problemele pacienților, să garanteze calitate și siguranță, nu să creeze noi bariere birocratice.”, a declarat Șerban Semeniuc, Legal & Corporate Affairs Director în cadrul Rețelei de sănătate Regina Maria.

Regina Maria susține inițierea unui dialog real între autorități, organizațiile de pacienți, furnizorii de servicii medicale și toți actorii relevanți din sistemul de sănătate, astfel încât sa fie modernizată legislația și orice modificare să fie fundamentată pe analize de impact clare, indicatori de acces la tratament și soluții care protejează interesele pacientului.

Citeste in continuare

Uncategorized

Foundever® o numește pe Edmona Popa în funcția de Country Director pentru România

Publicat

pe

De

București, 03 iunie 2026 Foundever®, lider internațional al noii generații de servicii customer experience (CX), anunță numirea Edmonei Popa în funcția de Country Director pentru România, începând cu luna iunie 2026. Edmona Popa are peste 20 de ani de experiență în roluri de leadership și în coordonarea de operațiuni complexe de servicii, inclusiv aproape doi ani în poziția de Director of Operations în cadrul Foundever România.

Numirea are loc într-un moment important pentru dezvoltarea Foundever pe piața locală și evidențiază investițiile continue ale companiei în România, precum și angajamentul său de a construi operațiuni de customer experience performante, orientate către oameni și susținute de o strategie de creștere pe termen lung.

Odată cu deschiderea biroului din București, la începutul acestui an, Foundever și-a consolidat prezența în România, unde este deja activă în Cluj-Napoca și prin echipe care lucrează remote la nivel național. România are un rol important în operațiunile companiei, contribuind la deservirea clienților internaționali prin servicii oferite în mai multe limbi și prin capacități operaționale solide.

„România joacă un rol central în strategia de dezvoltare a Foundever și prezintă un potențial semnificativ de creștere în anii următori”, a declarat Benedita Miranda, COO EMEA, Foundever. „Edmona vine cu o experiență vastă în managementul operațional, o înțelegere profundă a pieței locale și a organizației, iar noi avem încredere că va contribui la consolidarea și dezvoltarea echipeiA din România.”

„Avem echipe valoroase, parteneriate solide și o bază foarte bună pe care putem construi. România are mult de oferit, iar eu sunt bucuroasă să contribui la următoarea etapă de dezvoltare a companiei, atât pentru clienții noștri, cât și pentru colegii din echipa Foundever”, a declarat la rândul ei Edmona Popa.

În luna mai 2026, Foundever România a fost recompensată cu două distincții în cadrul Romanian Contact Center Awards: Best Large External Contact Center și Customer-First Partnership, pentru colaborarea cu Colgate-Palmolive. Este vorba de o recunoaștere care confirmă impactul pe care îl au oamenii talentați atunci când se implică în mod autentic în susținerea brandurilor pentru care lucrează.

Pe parcursul anului 2026, Foundever intenționează să angajeze aproximativ 200 de persoane la nivel național, ca parte a investițiilor continue în talentul local și a planurilor de extindere a operațiunilor din România. Fiecare nou membru al echipei contribuie la furnizarea serviciilor pentru unele dintre cele mai importante branduri globale și la consolidarea poziției României ca destinație relevantă pentru servicii de customer experience de înaltă calitate.

Citeste in continuare

Știri noi din Brăila

5 ore inainte

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Peste 1.000 de brașoveni au participat în data de  23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele...

o zi inainte

NBI: Piața rezidențială accelerează, iar nordul Bucureștiului rămâne principalul pol de investiții al capitalei

Datele publicate de ANCPI pentru luna mai 2026 transmit un semnal pozitiv pentru piața rezidențială din România și confirmă menținerea...

Uncategorized2 zile inainte

bForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului

Sibiu, 8 iunie – bForce, service auto cu 17 ani de experiență în lucrul cu automobile marca BMW, anunță deschiderea unei...

Uncategorized2 zile inainte

Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?

În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă...

Uncategorized2 zile inainte

Foundever® o numește pe Edmona Popa în funcția de Country Director pentru România

București, 03 iunie 2026 – Foundever®, lider internațional al noii generații de servicii customer experience (CX), anunță numirea Edmonei Popa în...

Uncategorized4 zile inainte

Samsung lansează noua generație de monitoare de gaming Odyssey, inclusiv primul monitor de gaming 6K din industrie

Gama de monitoare din 2026 consolidează poziția de lider în materie de performanță, extinzând în același timp accesul la inovații...

Cum recunoști un parfum de calitate la trandafirii din săpun Cum recunoști un parfum de calitate la trandafirii din săpun
Afacerio săptămână inainte

Cum recunoști un parfum de calitate la trandafirii din săpun?

Parfumul e prima impresie. Înainte să apuci să atingi petalele sau să admiri culorile, ceva foarte subtil îți intră deja...

Uncategorizedo săptămână inainte

Xiaomi lansează produse portabile de generație următoare și duce la nivel premium ecosistemul lifestyle

București, 28 mai 2026  – Xiaomi a lansat astăzi, pe piețele globale, cea mai recentă gamă de produse din ecosistemul său...

Uncategorizedo săptămână inainte

Xiaomi dezvăluie seria Xiaomi 17T, care aduce dimensiuni duale, capabilități teleobiective pentru întreaga gamă și Leica Live Moment

București, 28 mai 2026– Xiaomi a dezvăluit astăzi cele mai recente modele din gama sa de smartphone-uri din seria T,...

Uncategorizedo săptămână inainte

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

vestiar metalic vestiar metalic
Afacerio săptămână inainte

Structura unui vestiar metalic de calitate – Detaliile care chiar contează

În alegerea mobilierului profesional, atenția este orientată de cele mai multe ori către dimensiuni, design sau preț. Totuși, atunci când...

Uncategorizedo săptămână inainte

Creată pentru ritmul alert al vieții de student

Seria HONOR 600 îi ajută pe studenți să treacă ușor de la study mode la night mode București, 26 mai...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Leica Live Moment pe seria Xiaomi 17T: viitorul imagisticii mobile de la Xiaomi și Leica

Dezvoltarea rapidă a fotografiei mobile în ultimele două decenii a făcut ca aceasta să fie mai ușoară și mai accesibilă...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Cum redefinește seria HONOR 600 experiența foto-video în era AI

București, 26 mai 2026 – Timp de peste un deceniu, industria smartphone-urilor a fost definită de cursa megapixelilor și de performanța...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Semnale invizibile care pot influența analiza unei cereri în Cashspace

Analiza unei cereri nu se bazează doar pe suma solicitată sau pe venitul declarat. În multe situații există detalii suplimentare...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Philips lansează primul monitor standalone cu ecran pe ambele laturi

Monitorul are un design inovator care permite noi moduri de lucru și deschide noi oportunități de business Philips 24B2D5300 Video...

Știrile Săptămânii