Exclusiv
EXCLUSIV/SEFUL Corpului de Control al directorului Eduard Hellvig implicat in aducerea ilegala a lui Nicolae Popa este mana dreapta a generalului de “carton” Florian Coldea (II)
Serviciul Român de Informații s-a folosit, de-a lungul timpului, de firme, asociații și organizații neguvernamentale care desfășurau activități economice sau sociale. Despre acest obicei a vorbit, în 2006, Vadim Tudor, la tribuna Parlamentului. Foști ofițeri ai serviciului secret susțin, însă, că, deși oamenii aflați la conducere s-au schimbat, obiceiurile vechi au rămas
O privire atentă aruncată pe rolul instanţelor de judecată aduce, la un loc, personaje care fac legătura între foşti angajaţi ai Serviciului Român de Informaţii (SRI) şi mediul de afaceri și cel social. Cu alte cuvinte, firme și ONG-uri paravan folosite în relaţiile comerciale cu societatea civilă, cu statul român şi cu parteneri străini.
În cadrul unei anchete realizată de Evenimentul zilei și Incisiv de Prahova am găsit, de exemplu, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, un proces înregistrat pe 8 mai 2002, în care protagonişti sunt Cornel Vintilă şi firma sa, Transdata. Printre intimaţi se numără Petre Emilian Zahan, fost ofiţer SRI şi angajat al Transdata. Petre Emilian Zahan a fost Director Cabinet la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Apoi, firma sa, Bcom Technologies SRL din Ploieşti, apare ca furnizor de servicii software pentru ANAF Constanţa. Bcom Technologies SRL a înregistrat, în 2014, o cifră de afaceri de 1.494.977 lei şi un profit net de 186.176 lei, cu 6 angajaţi, firma prestând activităţi de editare a altor produse software.
Protectori ai mafiei italiene
Apoi, Transdata a făcut afaceri cu SC Salub SA, firmă de salubrizare, din Ploieşti, controlată de fraţii Sergio şi Giuseppe Pileri, cercetaţi în Palermo pentru asociere de tip mafiot şi spălare de bani. Cele două firme figurează în dosarul nr. 13302/281/2005 înregistat pe rolul Judecătoriei Ploieşti. Despre Sergio Pirelli, un raport intern al SRI, întocmit la dată de 3 ianuarie 2001, la unitatea 29, Sectorul B, Biroul 10, indicativul 6987, sub numărul de înregistrare 00379/102, scrie că Pilieri a fost acţionar la societatea Holding Italia Internaţional. Scopul lui Pileri era să identifice posibilitatea organizării unei intâlniri între societatea italiană Lottomatica Int. Spa şi premierul României, în scopul promovării unui proiect de investiţii în domeniul loteriei naţionale. Astfel de rapoarte au existat şi la nivelul SRI Prahova, dar, susţin ofiţeri de informaţii, multe au fost blocate de fostul şef, colonelul Corneliu Păltânea. De altfel, după ce a fost condamnat în dosarul de corupţie de la SRI Prahova, în dosarul instrumenate de procurorul Vasile Doană, Paltânea a ajuns director la societatea Salub. Despre Pileri se ştie că a fost şeful contrainformaţiilor în L’Arma dei Carabinieri (fostul Corpo dei Carabinieri Reali), avea gradul de general în rezervă şi a activat în cadrul Serviciului Italian de Spionaj Militar (SISMI).
Afacerist controversat în afaceri cu statul
Edata este un grup de companii cu operaţiuni în consultanţă IT şi distribuţia de software care a fost deţinută integral de Cornel Vintilă. Fondată în 1999, a atins, într-un timp record, o cifră de afaceri de 12 milioane de euro. Printre clienţii companiei se numără: Rompetrol, IBM, S&T, Asesoft International, Avicola Bucureşti, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi Administraţia Naţională Apele Române. Din afacerile grupului în anul 2009, circa 15% au fost reprezentante de consultanţa IT, 50% de servicii şi 35% de distribuţia de software. Grupul cuprindea companiile Edata şi BPM Wave. Într-un interviu acordat WallStreet.ro, în anul 2009, Cornel Vintilă spunea că are afaceri în trei ţări şi estima o cifră de afaceri de 14 milioane de euro pentru 2010. Dezvoltarea în străinatate s-a făcut prin compania BPM Wave International, care, din august 2009, avea un sediu în Elveţia, iar din februarie 2008 a fost lansată o filială şi pe piaţa din SUA, în Dallas. Tot atunci şi-a anunţat intenţia de a deschide o subsidiară în Republica Moldova şi a a fost în discuţii cu delegaţii din Turcia şi Israel pentru lansarea unor filiale. Compania a intrat în insolvenţă în anul 2012. Pe 23 aprilie 2015, Judecătoria Sectorului 3 pronunţa o hotărâre prin care Cornel Vintilă era obligat să restituie Cameliei Şucu, ex-soţia miliardarului Mobexpert, Dan Şucu, 119792 lei, reprezentând un rest de datorie neachitată din 2012, plus dobânda.
Fostul inginer ajuns milionar
Din datele publice reiese că Cornel Vintilă (55 de ani) a absolvit Universitatea Politehnică din Bucuresti şi a obţinut, în 2003, un master la Cable & Wireless College of UK, Malta. A fost inginer la Romtelecom, între anii 1984 şi 1992. Apoi, CEO al Transdata, firma de telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei, între 1992 şi 1999, şeful Departamentului de Relaţii cu Publicul din cadrul Ministerului Comunicaţiilor, între 1999 şi 2000, CEO al Edata, în 1999, CEO Unisoft România, între 2002 şi 2003 şi consultant la CG&, GC, între 2003 şi 2004.
Dezvăluirile lui Vadim Tudor: ONG-uri sub acoperire
Mergând pe firul afacerilor SRI, am dat de o interpelare a fostului lider PRM Corneliu Vadim Tudor, în Senatul României, din 2 mai 2006. Acesta anunţa că SRI, condus, atunci de Radu Timofte, a înfiinţat Agenţia de Cercetare Sociologică „sub comanda doamnei colonel Adelina Palade”. „Dar de când are un serviciu secret o Agenţie de Cercetare Sociologică, cu ce bani o întreţine şi în ce scop?”, se întreba senatorul Vadim Tudor. „Tribunul” susţinea că au fost înfiinţate diverse ONG-uri şi fundaţii subvenţionate de SRI, printre care şi ATLE – Asociaţia pentru Transparenţă şi Libertate de Expresie. „Astfel, anumite fundaţii ale aşa-zisei <<societăţi civile>> sunt subvenţionate de SRI, a se vedea Cazul APADOR-CH. Ce bani deversează SRI de la bugetul de stat către APADOR-CH şi în ce scop?”, se arată în interpelare. Vadim era convins că pentru fraudarea alegerilor. El spunea că Agenţia de Cercetare Sociologică realiza săptămânal conferinţe de presă, simpozioane sau cocktail-uri cu reprezentanţi aleşi pe sprânceană ai mass-media. „În cadrul acestor întâlniri, societatea civilă prezintă sondaje primite de la colonelul Adelina Palade ca fiind cercetări sociologice proprii”, susţinea fostul lider al PRM.
Presa, obligată sau plătită
„Dacă ziariştii nu au dosare la SRI, atunci sunt beneficiarii unor <<atenţii>>: bani, excursii, burse, studii etc. – fireşte, cei aleşi de care vorbeam, nu toată presa, nu generalizăm – pentru a da publicităţii aceste sondaje şi au şi obligaţia de a le prezenta ca fiind reale. Institutele de sondare a opiniei publice, prin directorii lor, sunt obligate să-şi însuşească sondajele SRI, să păstreze tăcerea asupra lor, sau, în cazul în care sunt <<agăţate>> cu ceva, chiar să le confirme veridicitatea. Loialitatea institutelor de sondare este <<întărită>> cu diverse comenzi din bani publici, pentru cercetări reale, dar mai ales fictive”, a adăugat „Tribunul”.
Omul KGB însurat cu un ofițer SRI
Vadim Tudor a mai precizat că „o frecvenţă constantă la evenimentele Agenţiei de Cercetare Sociologică ale SRI o are Liviu Mureşan, fost şi actual ofiţer al Serviciilor Secrete, fost secretar executiv al FSN”. Despre Adelina Palade, Vadim spunea că a fost adusă în Bucureşti de la una din secţiile din Moldova, iar despre soţul ei, V. Lozneanu, că este inculpat într-un dosar penal privind RAFO Oneşti. La ordinul lui Radu Timofte, ea ar fi divorţat formal, deşi locuieşte, în continuare, cu Lozeanu. „Înainte de 1989, decembrie, Lozeanu a fost în atenţia UM 0110, anti-KGB a Securităţii, se pare că la fel ca şi domnul Radu Timofte”, a adăugat Vadim Tudor. El a mai precizat că „se cunosc legăturile strânse dintre cuplul Lozeanu-Palade şi generalii SIE, Irinescu şi Gheorghe Rotaru, fost director la Întreprinderea de Comerţ Exterior Dunărea”.
Fundaţia serviciului secret
Dincolo de spusele Tribunului, am regăsit-o pe Adelina Lozneanu în documentele oficiale ale SRI. Mai mult, o ştire difuzată de Agerpres, pe 10 noiembrie 2004, ne prezintă lansarea raportului “Exerciţiul de monitorizare a controlului parlamentar asupra sectorului de securitate”, proiect lansat la iniţiativa Fundaţiei EURISC şi a Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională a Camerei Deputaţilor şi realizat cu sprijinul Centrului de la Geneva pentru Controlul Democratic al Forţelor Armate (DCAF). În imaginile publicte de agenţia naţională de presă este prezentat Liviu Mureşan, preşedintele Fundaţiei EURISC, Adelina Lozeanu, director al Centrului de Informare pentru Cultură de Securitate, Răzvan Ionescu, preşedintele Comisiei de Aparare şi Siguranţă Naţională a Camerei Deputaţilor.
Cum s-a încercat compromiterea procurorului care a devenit„Spaima corupților” din SRI
Aşa cum dezvăluia Evenimentul zilei, în “Noi suntem statul”, procurorul care a instrumentat, în anul 2004, dosarul RAFO a fost Vasile Doană, cel care a fost “mazilit” de la Secţia Parchetelor Militare a DNA de Laura Codruţa Kovesi, în iulie 2014. Doană tocmai trimisese după gratii mai mulţi ofiţeri SRI, în frunte cu generalul Ovidiu Soare. Procurorul, care devenise spaima generalilor şi coloneilor din sistem, continuase cercetările şi îi avea în vizor pe alţi cinci generali, în frunte cu Florian Coldea, fostul prim-adjunct al directorului SRI. Procurorul magistrat Vasile Doană este, începând din septembrie 2014, locțiitor al șefului Direcției Juridice din MAI. A fost procuror militar DNA începând din anul 2002. În celebrul caz RAFO Onești, el a refuzat, pe 1 aprilie 2004, o mită-record, de 100.000 de euro, 35.000 de dolari și un autoturism Audi S8 din partea fraților Nicuşor şi Valeriu Damian și a afaceristului Daniel Doru Pargaru, finul fostului secretar de stat, Sergiu Sechelariu, despre ale căror firme magistratul descoperise că sunt implicate în jaful de la RAFO. Foşti ofiţeri SRI consultaţi de noi susţin că, atunci, s-a încercat, prima oară, compromiterea magistratului prin organizarea unui flagrant de luare de mită. Înscenarea ar fi fost pusă la cale de cei vizaţi în Dosarul RAFO, printre care şi fostul soţ al ofiţerului SRI Adelina Lozneanu, devenită Palade, după divorţ. Tentativa de compromitere eşuată a fost relatată chiar de unul dintre martorii, de atunci, ai procurorului Doană, în dosarele instrumentate de magistrat, omul de afaceri Florin Mihai. Afaceristul susține că el era intermediarul mitei și l-a avertizat pe Doană despre demersul fraților Nicușor și Valeriu Damian și ale lui Daniel Doru Pargaru. Florin Mihai susține că flagrantul era pus la cale„în sânul unui serviciu secret”.
In perioada consistentă când procurorul Vasile Doană, colonel magistrat, lucra la DNA – Structura centrală București în cadrul Secției pentru combaterea infracțiunilor de corupție săvârșite de militari (căreia îi ducea în cârcă aproximativ 90% din volumul de dosare și ca număr de rechizitorii), l-a șocat acum un an pe un demnitar care, trimis sol de către Sistem, venise să-l „cumpere”, propunându-i a fi înaintat la gradul de general. „Nu, mulțumesc, nu am asemenea orgolii!”, a replicat Doană. „Pentru mine, dacă mă lăsaţi să-mi lucrez dosarele, fără influenţe şi presiuni, este cea mai mare satisfacţie!”. Sistemul nu l-a iertat pentru un asemenea afront!
Afrontul și mazilirea
Asta după ce, nu chiar cu mult timp înainte, în biroul Codruţei Kovesi, colonelul magistrat Doană l-a tamponat contondent chiar pe mult înstelatul general locotenent Florian Mihail Coldea (foto), proaspăt numit atunci prim-adjunct al directorului SRI. Acesta, luat de cap, s-a prezentat val-vârtej în cabinetul „duoamnei”, „pretena” sa, pentru a-l reclama pe procurorul Doană că-i decimează generalii şi coloneii din SRI. Magistratul militar i-a replicat: „Domnule general, dacă dv. nu sunteţi în stare să vă faceţi curățenie în propria ogradă, lăsați-mă pe mine, pentru ca și știu, și pot!”.
Momentul prielenic de mazilire a colonelului magistrat a fost într-o noapte din vara anului 2014, atunci când procurorul militar Vasile Doană a fost îndepărtat de Laura Codruța Kovesi de la Secția militară a DNA.
Doană se pregătea de un nou asalt asupra a vreo cinci generali, în frunte cu Coldea, cinci colonei, un maior şi doi căpitani, toţi din SRI, printre care: generalul George Voinescu – adjunct al directorului SRI pe probleme financiar-logistice; generalul Sorin Gabriel Cozma – şeful Inspectoratului pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului; generalul Elena Istode (cunoscută sub pseudonimul „Anaconda”), fosta şefă a Departamentului Securităţii Economice, ulterior pe la „acoperiți”; generalul Emilia Cristina Posastiuc – şefa Centrului pentru Surse Deschise (Centrul de Monitorizare Media); colonelul Ştefan Vatră – şeful Diviziunii D Filaj-Investigaţii; colonelul Vasile Cămărăscu – şef al Direcției SRI Bucureşti şi, apoi, director adjunct la OSS; colonelul Eugen Tudor – locţiitor la UM 0982 Bucureşti; generalul Valentin Dan Căpşună – fost șef la Contraspionaj și „acoperiți” şi col. Marin Constantin, şeful DJI Prahova.
Să nu vă mirați, pentru că asta-i practica cucuvelei, sens în care vă trimitem la cazurile şi mai proaspete ale celor trei procurori daţi afară din DNA: Doru Ţuluş, Mihaiela Iorga Moraru şi Nicolae Marin.
Lotul Păltânea
Doană este procurorul care i-a trimis in judecată pe col. SRI Corneliu Păltânea, Daniel Bucur şi Gheorghe Dumitrache şi pe „civilul” director general al Rafinăriei „Astra” Ploieşti, Octavian Nan, pentru multiple fapte de corupție, condamnaţi la câte trei ani de închisoare şi doi ani interzicerea drepturilor.
La col. SRI Păltânea a fost cu repetiţie, acesta mai fiind condamnat în 14 iulie 2010 şi în alt dosar la Tribunalul Militar Bucureşti, tot pentru infracţiuni de corupţie.
Atunci, în premiera pe ţară, „cea mai nocivă filială a SRI, cea de la Prahova, a fost decapitată, procurorii militari bucureşteni, în frunte cu magistratul Vasile Doană, reuşind, după ani de muncă, să pună cap la cap un lanţ infracţional demn de filmele cu mafioţi sicilieni.
A urmat imediat răsunatorul caz al generalului maior SRI Ovidiu Soare, instrumentat tot de Doană, trimis în judecată pentru fapte de corup- ţie şi condamnat definitiv de către ICCJ la trei ani de închisoare.
Beleaua cea mare abia acum vine!
Fostul ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la un an de închisoare cu suspendare şi cu un termen de încercare de trei ani în dosarul „Case pentru generali”, în legătură cu achiziţionarea în condiţii ilegale a unei locuinţe de serviciu la preţ subvenţionat. mple
Lotul de cinci judecători condus atunci de Livia Stanciu a respins apelul declarat de DNA şi de inculpaţii din acest dosar, fiind menţinută în mare parte sentinţa dată de un alt complet de magistraţi în martie 2015. Singura modificare a sentinţei a fost faptul că Francisc Radici şi Constantin Năstase, condamnaţi la câte 2 ani, 2 luni și 20 de zilei închisoare cu suspendare, nu mai trebuia să presteze 60 de zile în folosul comunității. Generalul locotenent în rezervă Gheorghe Rotaru a luat un an şi 6 luni cu suspendare.
În acelaşi dosar, general de brigadă în rezervă Traian Pigui, şef al Direcţiei Domenii şi Infrastructuri din MApN la data faptelor şi gen. mr. (r) Floarea Şerban, şef al Direcţiei Legislație şi Asistenţă Juridică din MApN la data faptelor, au fost achitaţi. De asemenea, inculpaţii au fost obligaţi la plata de despăgubiri civile către MApN.
Chelaru, pe minus cu 850.000 de lei
Colonelul magistrat Vasile Doană a decis să continue cercetările, într-un dosar separat, pentru Mircea Chelaru, general corp de armată în rezervă, şi Cornel Julea, colonel în rezervă. Aşa că, generalul în rezervă Mircea Chelaru (foto) a fost ulterior condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendare pentru participaţie improprie la abuz în serviciu, în dosarul disjuns din cel al fostului ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu şi al celorlalţi altor zece generali şi colonei, confiscându-i –se și peste 850.000 de lei – foloase materiale realizate în urma obţinerii locuinţei.
În plus, Mircea Chelaru a fost obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.
Sistemul nu a uitat şi nu iartă!
Sătul de mânării, procurorul militar colonel magistrat Vasile Doană – după ce fusese exilat pe la Ministerul Afacerilor Interne într-o funcţie obscură şi, apoi, mutat la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti – a luat decizia să se pensioneze! Să treacă în rezervă, că-i ajung peste 30 de ani de muncă! (Cristina T.).
Exclusiv
Cum transformi experiența de condus pentru Volkswagen Beetle și Bora cu suspensii pe aer AirPower?
Ai condus vreodată un Volkswagen Beetle sau un Volkswagen Bora? Atunci știi deja că fiecare are personalitatea sa. Pentru a obține și mai mult confort, stabilitate și o experiență plăcută cu fiecare drum făcut, poți lua în calcul suspensiile pe aer pentru Volkswagen de la AirPower, o actualizare care schimbă complet jocul.
De ce a rămas Volkswagen Beetle un model simbolic până azi?
Puține mașini de pe piață au povestea lui Volkswagen Beetle. De la celebra mașină a poporului până la simbol cultural global, Beetle a trecut prin multe generații fără să-și piardă farmecul.
Are câteva trăsături care îl fac imposibil de confundat:
- Design rotunjit, ușor de recunoscut
- Comunitate uriașă de pasionați
- Construcție simplă și fiabilă
Beetle nu este doar un vehicul, este o stare. Și pentru că este atât de special, mulți proprietari doresc să-l păstreze cât mai mult timp, însă totodată să-l aducă în prezent din punct de vedere al confortului. Aici intervine setul complet de suspensii pe aer Volkswagen Beetle de la AirPower, care oferă un upgrade vizibil pentru cunoscuta „broscuță”.
Cum se poziționează Volkswagen Bora în povestea modelelor VW?
Volkswagen Bora este acel gen de mașină discretă, dar extrem de practică și ușor de apreciat. Nu atrage atenția ca Beetle, dar compensează prin:
- Stabilitate la drum lung
- Spațiu mult mai generos
- Comportament previzibil la condus
Bora este o alegere clasică pentru cei care doresc ceva fiabil pentru condus, fără surprize neplăcute. Însă, până și acest model auto poate deveni mai confortabil prin mici upgrade-uri. Ca și în cazul Beetle, la AirPower există suspensii pe aer Volkswagen Bora care îmbunătățesc semnificativ confortul, stabilitatea și experiența la volan.
Ce tipuri de Volkswagen există și cum se diferențiază?
Gama de autovehicule Volkswagen a evoluat mult de-a lungul timpului. Pe scurt, ai:
- Modele clasice: Beetle, Golf Mk1-Mk4
- Modele de familie: Passat, Bora, Jetta
- Modele moderne și electrice: ID.3, ID.4
Fiecare generație vine cu îmbunătățiri, dar un lucru rămâne constant: suspensia standard nu este mereu adaptată drumurilor din România.
Cum te ajută suspensiile pe aer să îți menții mașina în top?
Suspensiile pe aer nu sunt doar pentru tuning vizual. Sunt despre experiență. Datorită acestora, ai parte de:
- Reglaj în funcție de drum. Ridici mașina pe drumuri dificile, o cobori pentru stabilitate
- Confort real. Diferența se simte în special la denivelări
- Control mai bun. Mai puțin balans, mai multă precizie
- Protecție pentru suspensie și caroserie
La un Beetle, modificarea aduce mai mult rafinament fără a pierde din vedere totuși caracterul său retro. La un Bora, înseamnă un salt clar spre un confort modern pentru toată familia.
Dacă pui preț pe confort, suspensiile pe aer îți oferă:
- Mai puțin stres la gropi și denivelări
- O experiență mai liniștită pentru pasageri
- Mai puțină oboseală la drum lung
În concluzie, nu doar mașina merge mai bine, ci și tu te simți mai bine în ea.
Cine poate beneficia de acest upgrade?
Extrem de mulți șoferi:
- Proprietari de Beetle care vor să păstreze mașina pe termen lung
- Șoferi de Bora care merg des la drum
- Pasionați de tuning discret, dar eficient
- Familii care vor confort real
Nu trebuie să fii mecanic sau pasionat convins pentru a dori ceva mai bun pentru mașina ta. Trebuie doar să vrei o experiență mai bună.
Întrebări frecvente
- Merită să pui suspensii pe aer la un Volkswagen mai vechi?
Da, mai ales dacă vrei să prelungești viața mașinii și să crești confortul.
- Sunt potrivite pentru drumurile din România?
Da, se adaptează la condiții diverse de drum.
- Diferența se vede imediat?
Da. Majoritatea șoferilor observă schimbarea încă de la primul drum.
Mini-rezumat
Modelele auto Volkswagen Beetle și Bora sunt diferite ca stil, dar au un lucru important în comun. Pot deveni mult mai confortabile și plăcute la condus cu suspensii pe aer de la AirPower. Este genul de upgrade care nu ține doar de mașină, ci de experiența ta zilnică la volan.
Vrei să vezi cum se schimbă complet senzația la volan? Descoperă soluțiile AirPower pentru suspensii pe aer Volkswagen și vezi cum poate arăta condusul în 2026: mai lin, mai controlat și mult mai relaxat.
Contact:
0744 870 142
office.perneauxiliare.ro@gmail.com
Aleea Jupiter 8, 720258 Suceava
Sursa foto: perneauxiliare.ro
Exclusiv
Recondiționarea ferestrelor vechi – Când apelăm la revitalizare şi când la înlocuire?
Tâmplăria PVC a devenit un element standard în majoritatea locuințelor datorită beneficiilor sale privind izolarea termică, fonică și durabilitatea în timp. Totuși, pe măsura trecerii anilor, chiar și materialele de calitate pot începe să-și piardă aspectul plăcut sau eficiența funcțională. Mulți proprietari consideră automat înlocuirea completă a ferestrelor vechi, fără să ia în calcul o soluție mai accesibilă, mai rapidă și mai ecologică: recondiționarea PVC-ului. În multe cazuri, o intervenție profesionistă poate readuce ferestrele la performanțe apropiate de starea inițială, cu costuri semnificativ mai mici.
Recondiționarea tâmplăriei PVC nu înseamnă doar îmbunătățirea aspectului exterior, ci și creșterea eficienței termoizolante și fonice prin remedieri precise. Așadar, merită să analizăm ce presupune revitalizarea tâmplăriei, care sunt etapele esențiale și în ce situații înlocuirea totală devine mai avantajoasă.
Curățarea profundă și tratamentele de lustruire
În timp, PVC-ul își poate pierde luciul, acumulând depuneri provenite din praf, poluare, fum sau locuri cu umiditate ridicată. Curățarea obișnuită cu apă și detergent nu este întotdeauna suficientă. O recondiționare corectă începe cu curățarea profesională, folosind soluții specializate care îndepărtează depunerile fără a afecta stratul superior al materialului.
Ulterior, pentru revenirea la aspectul inițial, se aplică tratamente de lustruire cu soluții polimerice, ce redau luciul PVC-ului și formează un strat protector împotriva razelor UV și a factorilor de mediu. Pentru ferestrele PVC cu folie decorativă (imităționale de lemn, mat, antracit etc.), se folosesc soluții delicate, pentru a evita deteriorarea texturii. O parte importantă a revitalizării estetice o reprezintă și curățarea și revigorarea baghetelor și a tocurilor, care, de multe ori, sunt neglijate. După aplicarea tratamentelor potrivite, aspectul final al ferestrei poate fi surprinzător de apropiat de cel al unei tâmplării noi.
Înlocuirea garniturilor și a elementelor de feronerie
Recondiționarea PVC-ului nu este completă fără intervenții funcționale. Garniturile din cauciuc, atât cele interioare, cât și exterioare, joacă un rol critic în etanșare. De multe ori, acestea se întăresc, se rup sau se comprimă excesiv, pierzând capacitatea de a izola corect.
Înlocuirea garniturilor îmbunătățește semnificativ:
- Etanșeitatea termică (reducerea pierderilor de căldură);
- Izolarea fonică (blocarea zgomotelor exterioare);
- Protecția împotriva infiltrațiilor de apă.
În paralel, feroneria – balamale, cremoane, mânere, mecanisme oscilobatante – poate fi ajustată, lubrifiată sau, dacă este uzată, complet înlocuită. Prin reglaje corecte, fereastra își recapătă mobilitatea și închiderea ermetică, ceea ce previne curenții de aer și reduce uzura suplimentară. În majoritatea cazurilor, costul acestor reparații este mult mai redus decât achiziția unei ferestre noi și prelungește durata de viață a tâmplăriei cu ani buni.
Când devine înlocuirea singura opțiune rezonabilă
Deși recondiționarea PVC-ului este o soluție rentabilă, există situații în care înlocuirea completă a tâmplăriei devine inevitabilă sau mai eficientă pe termen lung. Pentru a lua o decizie obiectivă, trebuie analizate următoarele aspecte:
- Profilul PVC este deteriorat structural – fisuri, deformări permanente, lovituri adânci.
- Ferestrele sunt fabricate din generații vechi de profile, cu maxim 3 camere, fără izolație performantă.
- Geamul termoizolant prezintă condens între foi, semn că bariera de etanșare a cedat definitiv.
- Pierderile de căldură sunt majore, chiar după reparații.
- Mecanismele sunt atât de uzate încât costul înlocuirii lor se apropie de prețul unui sistem nou.
În aceste cazuri, investiția într-o tâmplărie modernă (cu 6-7 camere, pachete de geam triplu, feronerie de clasă superioară) poate aduce economii considerabile la încălzire, confort sporit și o creștere a valorii imobilului.
Concluzie
Recondiționarea tâmplăriei PVC este, în multe situații, o alternativă excelentă la înlocuirea completă. Prin curățare profesională, tratamente de protecție, schimbarea garniturilor și reglarea feroneriei, ferestrele își pot recăpăta atât aspectul plăcut, cât și performanțele de izolare. Această abordare este eficientă din punct de vedere economic, ecologic și funcțional. Totuși, decizia finală trebuie luată în funcție de starea reală a elementelor structurale și de eficiența energetică a ferestrelor. Uneori, modernizarea completă este singura soluție practică pentru a obține confortul dorit.
Indiferent de scenariu, consultarea unui specialist în tâmplărie reprezintă primul pas corect. O evaluare profesionistă poate transforma o fereastră „obosită” într-una performantă sau poate demonstra că investiția într-un model nou va aduce beneficii pe termen lung. În final, cel mai bun rezultat este acela care îmbină estetica, eficiența și durabilitatea.
Exclusiv
Cronica unei reforme eșuate și costul „chestorilor de carton” – Ziarul Incisiv de Prahova
Dezvăluiri incendiare aruncă în aer cortina de fum a declarațiilor oficiale, demascând o realitate sumbră în sistemul penitenciar românesc. În timp ce politicienii se bat cu pumnii în piept, susținând reforme și eficiență, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) trage semnalul de alarmă: România riscă să transforme închisorile în hoteluri de cinci stele, pazite… de nimeni!
Manole, minune sau… Manolo? Evaluari ministriale la intâlnirea cu realitatea crudă
Ministrul Muncii, ilustrul Florin Manole, a lansat o perlă de înțelepciune demnă de analele birocrației autohtone: „Fără proiecte privind pensiile militare, fără disponibilizări în structurile de forță, reducerea de 10% ar viza întreg bugetul instituției.” Ați auzit bine? Nu pensiile, nu personalul, ci un misterios „întreg bugetul” va fi jupuit! O soluție de geniu, marca „las’ că merge și așa!”, care, potrivit FSANP, ignoră o realitate strigătoare la cer: Poliția Penitenciară funcționează mult sub limita de siguranță, într-un deficit acut de personal care ar face chiar și un șeic să se gândească la investiții în paznici, nu doar în aur.
Sindicaliștii, înarmați cu date oficiale, au arătat cu degetul direct înspre Ministerul Muncii: avem pavilioane noi, nouțe, impecabile, unde ar putea fi cazați deținuți, dar care zac nefolosite pentru că nu are cine să le păzească! Milioane de euro, dragi contribuabili, transformați în spații fantomă, în timp ce riscurile pentru siguranța personală și a locurilor de deținere cresc exponențial. Mesajul ministrului? Limpede ca apa tulbure a birocrației: fără disponibilizări la „structurile de forță” (probabil pentru că nu mai e cine să fie disponibilizat?) și „fără aventuri pe pensiile militare”. Soluția sigură, conform FSANP? Mai multe posturi, încadrări accelerate și, o, blasfemie!, protejarea veniturilor polițiștilor de penitenciare. Vise, dragi visători!
PROCES-VERBAL al absurdului: Când cifrele plâng, Politicienii… fluieră!
O întâlnire de pomină între FSANP și Ministerul Muncii a adus la iveală detalii care ar face pe oricine cu un minim de rațiune să își smulgă părul din cap.
Deficit structural de personal: Artizanul haosului național
FSANP a pus pe masă un reper obiectiv din… 2016! Da, ați citit bine, acum un deceniu! Atunci s-a stabilit că sistemul penitenciar ar avea nevoie de 20.102 posturi. De atunci, nicio revizuire, nicio analiză, doar o tăcere asurzitoare, în timp ce numărul de locuri de cazare a explodat! Peste 8.600 de locuri noi, prin investiții colosale, au apărut ca ciupercile după ploaie, o consecință directă a condamnărilor la CEDO. Așa-i că ne place să plătim amendă, apoi să facem treabă de mântuială? „Extinderea infrastructurii nu a fost însoțită de extinderea resursei umane,” constată cu amărăciune sindicaliștii. Păi de ce am face lucrurile logic, nu?
Cifrele dezastrului: Un recensământ al incompetenței acreditare
- Posturi prevăzute: 16.041 (cam 80% din necesarul SF de prin 2016, ce mai contează un amănunt?)
- Posturi ocupate: 13.150 (adică un glorios 65% din necesarul optim. Optim? Ce-i aia, mânca-ți-aș?)
Și acum vine partea cea mai bună! Avem pavilioane finalizate și neutilizabile din lipsă de personal! La Baia Mare, un pavilion nou, cu 420 de locuri, stă ca o catedrală neterminată a nepăsării. La Vaslui, un altul, de 210 locuri, e în curs de finalizare, cu riscul major de a deveni încă o pată pe harta absurdului. Proiecția pentru finalul lui 2025? Un deficit de circa 3.000 de locuri de cazare. Concluzia FSANP, una ce ar trebui să sune ca o alarmă de incendiu în orice minister responsabil: „sistemul funcționează sub limita de siguranță, nu cu surplus de personal.” Cine are nevoie de siguranță când ai… statistici?
PNRR: Scutul perfect al incompetenței acreditate! Scuze europene pentru probleme naționale!
Ah, pensiile militare! Spaima guvernanților, motiv de bâlbâieli și justificări fantasmagorice. Ministrul Muncii, Florin Manole, a tăiat-o scurt: nu există „în prezent” niciun proiect de modificare. O fi în viitor? Poate în trecut? Cine știe! Ne e sugerat că PNRR este „sfântul graal” al imunității, cu un „principiu al ireversibilității”. Ați auzit bine, dragi militari și polițiști! Odată modificat în 2023, gata! Jalonul „e definitiv închis”, așa că orice discuție e „renegociere de PNRR”, cu „proceduri complexe, 12-24 luni” și, cel mai important, „risc real de suspendare a finanțărilor europene.”
Traducere pentru muritorii de rând: „Ne e frică de Bruxelles! Nu ne batem noi capul cu pensiile voastre, că se supără Comisia Europeană și nu mai vin banii!” Deci, creșterea vârstei de pensionare e posibilă doar prin „inițiative legislative interne, cu caracter de excepție și limitate tehnic.” Adică, pe românește, „poate, cândva, dacă o fi, dar să nu deranjăm UE!” Orice modificare necesită „acord cu Comisia Europeană” și un „aviz care necesită minimum 3 luni.” Păi și noi ne-am temut că lucrează repede! FSANP, previzibil, a cerut un „grup de lucru interinstituțional”. Ministrul a acceptat. Să sperăm că nu va fi un grup de lucru pentru… pierdut timpul.
Austeritatea ‘selectivă’: Unde taie statul, Dar nu se vede (la ei)!
FSANP, cu o încăpățânare demnă de cauze mai nobile, a prezentat situația „reală” din unități: deficit cronic, suprasolicitare, imposibilitate de reducere a personalului. Ministrul, Florin Manole, a rezonat profund cu această realitate… și a transmis ferm: „nu vor exista disponibilizări în structurile de forță ale statului.” Ei, bravo! Păi și așa nu mai e nimeni de disponibilizat, nu?
Dar acum vine „schema” genială a reducerii de 10%! Nu la salarii, Doamne ferește! Nici vorbă! Acolo statul are deja o datorie salarială față de polițiștii de penitenciare, prin nesfânta Lege a salarizării unitare (153/2017), care e mai mult o promisiune electorală decât o lege.
- Ofițer debutant: +429 lei (virtuali)
- Agent debutant: +1.200 lei (virtuali)
- Etc.
Sunt bani care se văd doar pe hârtie, în calculele sindicaliștilor. Ministrul a indicat „varianta agreată în coaliție”: reducerea cu 10% „a bugetului total al instituției, nu a fondului de salarii, lăsând ordonatorilor de credite libertatea de a identifica economiile necesare.” Pe românește: „Voi descurcați-vă! Tăiați de unde vreți, doar să iasă 10%, că noi ne spălăm pe mâini!” O dovadă superbă de delegare a responsabilității, direct la cel care deja nu mai are ce tăia.
De la pensionari, speranța moare ultima (dar se angajează prima)! Când criza angajează bunici!
Cu angajările sistate în 2026 (pentru că de ce am face lucrurile simple?), FSANP, în disperarea sa, a propus reîncadrarea pensionarilor. Când nu mai ai oameni noi, apelezi la „veterani”, nu? Ministrul Muncii, de data asta cu o sclipire de geniu, a transmis că „va susține demersul reîncadrării cadrelor militare în rezervă, ca soluție practică și imediată pentru diminuarea deficitului de personal.” Deci, după ani de zile în care statul îi trimitea la pensie, acum îi roagă să se întoarcă. Asta da „soluție practică și imediată”! Ce plan pe termen lung, ce viziune! Un exemplu elocvent de improvizație românească, unde bătrânețea devine un atú, nu o povară. Bravo, bătrâni! Veniți să salvați un sistem pe care tinerii nu-l mai vor!
Statul român: Campion mondial la condamnări CEDO pe nandă rulantă! De la abuz la absurd, cu stil!
Concluzia FSANP este una ce ar merita titlul de „epitaful” oricărui sistem: „Problema sistemului penitenciar este lipsa, nu excesul de personal care își desfășoară activitatea în condiții improprii de muncă.” Orice reducere de posturi sau diminuare salarială ar transforma statul român într-un abonat permanent la condamnările CEDO, ar crea spații de deținere inutile, ar spori riscurile de siguranță și, cireașa de pe tort, ar crește recidiva.
Soluția „coerentă”? O, surpriză! Creșterea numărului de posturi, accelerarea încadrărilor și protejarea veniturilor polițiștilor de penitenciare. Oare cine ar fi crezut?
În încheiere, dragi cetățeni, fiți liniștiți! În timp ce pușcăriile noastre devin simulatoare de securitate, goale de personal, dar pline de rapoarte și statistici „roz”, guvernanții noștri se asigură că suntem protejați… de realitate. E minunat să trăiești în România, unde chiar și închisorile sunt o glumă proastă! (Cerasela N.).
-
Afaceriacum 6 zileRomânii încep să calculeze corect: locuința „verde” nu mai e un moft, ci o investiție care se plătește singură
-
Afaceriacum 6 zileThe List Estates: Chiriile accelerează în 2026, în timp ce tranzacțiile de vânzare încetinesc pe fondul prudenței cumpărătorilor
-
Afaceriacum 6 zileCONSTRUCȚIILE SUSTENABILE ȘI REZILIENȚA: BĂNCILE ȘI ASIGURATORII – PARTENERI CHEIE LA NIVEL GLOBAL
-
Uncategorizedacum 7 zileHONOR aduce experiența de gaming și tehnologie la East European Comic Con 2026
-
Uncategorizedacum 6 zileSamsung anunță o colaborare globală pentru Galaxy S26 Ultra cu ocazia lansării filmului „The Devil Wears Prada 2” în cinematografe
-
Afaceriacum 5 zileAdio plugin-uri: Cum să ai un site curat și rapid
-
Turismacum o săptămânăAsigurarea de calatorie pentru copii — Ce ar trebui sa verificati atunci cand calatoriti cu familia dvs
-
Uncategorizedacum 4 zileUn nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice
