Connect with us

Exclusiv

Este important să se identifice persoanele care au fost implicate în practici negative sau abuzuri, care au adus instituția în locul în care se află azi prin management defectuos – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Numele coruptului Sandu (alias Alexandru) Frangulea apare in dosare penale inca de la aparitia sa pe „scena” IPJ Prahova, dar mereu a beneficiat de „protectia” unor procuroare, asa cum am dezvaluit in articolele anterioare.

Astfel, numele coruptului de la sefia Anticorputie Prahova apare si in dosarul FOSTULUI SECRETAR DE STAT in Ministerul Justitiei Doru Crin Trifoi care a fost urmarit penal de procurorii DNA in dosarul „Lauruc”. In acest caz isi „varase” nasucul si procurorul Placinta Constantin, protectorul mafiotilor din petrol conform dezvaluirilor ziarelor din acea perioada, fostul socru a lui Andrei Volosevici, ca sa ajungem la gruparea de criminalitate economico-financiara organizata din prezent, grupare protejata de la varful M.A.I..

Plangerea penala in acele dosare penale a fost formulata si impotriva unor ofiteri din cadrul IPJ Prahova: colonelul Dumitru Constantin, maiorul Ioan Popescu, capitanul Sandu Frangulea si locotenentul Daniel Tudose, care ar fi intervenit in acest caz.

Nu ne vom referi la aceste dosare penale, am vrut doar sa facem o legatura dintre trecut si prezent. Poate o sa publicam rechizitoriile din perioada respectiva sa vedeti increngatura intre Volosevici, Capra, Frangulea, Placinta, Buliga, etc, dar nu este acum acesta subiectul articolului.

Modus operandi

La data de 15 septembrie 2022, Comisarul șef Alexandru Frangulea a fost numit cu sprijinul lui E. Miritescu la conducerea Serviciului Județean Anticorupție Prahova.

Deci, un ofițer cu probleme de Integritate si implicat in mai multe cauze penale (fost „carator” de geanta al procuroarei Buliga) a fost numit fără concurs, în funcția de șef al Serviciului Județean Anticorupție Prahova doar pentru singurul merit ca face parte din gruparea locala de criminalitate economico-financiara organizata din care face si primarul PSD-ist Andrei Volosevici cu gasca sa.

Marioneta Frangulea Alexandru – alias’ Capitan la 15 ani

Supranumit asa in sistem pentru iucompetenta sa si modul in care urca in grad, inainte de termen, in loc sa fie anchetat si judecat pentru fapte de coruptie.

Si-a inceput furtunoasa cariera la economic in cadrul IPJ Prahova, unde s-a remarcat prin incompetenta crasa si multiple fapte de coruptie, unele pur si simplu „gainarii”.

Ca si prietenul sau, procurorul „Portocala”, Frangulea Alexandru – alias Capitan la 15 ani – s-a remarcat prin arestarea ilegala a unui om de afaceri care, dupa ce acesta a stat 10 luni in arest, s-a constatat un prejudiciu ZERO, pe firma anchetata de acest incompetent.

Tot pe cand „lucra” la economic in IPJ Prahova, Frangulea Alexandru – alias Capitan la 15 ani – efectua controale in Oborul din Ploiesti. Aici, a pantentat o schema de mare maestru in faradelegi. Toti tarabagii din Piaţa Obor aveau voie sa isi vanda marfurile doar daca luau de la Capitan la 15 ani bani cu CAMATA! Cine indraznea sa nu apeleze la ajutorul sau pentru imbogatirea proprie, era drastic „potcovit”, cu amenzi si nu numai. Sa nu mai spunem de „vamuiri”…

Era renumit pentru sicanele facute colegilor prin apelarea cu sesizari false  la Corpul de Control al Ministrului M.A.I..

Ultima astfel de incercare de a haitui colegii din economic cu acest Corp de Control s-a intors impotriva Capitanului la 15 ani. Astfel, seful sau s-a ales cu o sesizare la parchet unde a fost si condamnat cu suspendare pentru pastrarea la sertar a unui dosar penal ce il avea ca subiect pe fiul unui sef al IPJ Prahova.

„Capitan la 15 ani” a fost salvat, dar a fost mutat la 955 in cadrul IPJ Prahova, unde a zacut ceva timp pe post de „telefonista”, de unde a fost iarăși salvat de procuroarea de la Parchetul General (E. R.) si mutat la cadre la IPJ Prahova, acolo unde a ramas cativa ani.

Aceeasi procuroare il salveaza din nou (dupa cativa ani) si il aduce la BCCO Prahova, unde este marginalizat de colegi si unde s-a remarcat prin FURTURI, chiar furturi de la colegii de la BCCO.

De mentionat ca aceasta „mutare” s-a efectuat impotriva vointei lui Eugen Serghie (care s-a opus vehement avand in vedere ca avea cunostinta de faptele sale infractionale), comisar-sef la Brigada de combatere a criminalitatii organizate la aceea data. Daca tot este la pensie, domnul Dosaru Viorel poate spune public de la cine a primit „presiuni”/ordin pentru mutarea „Capitanului la 15 ani” de la cadre la BCCO.

Cum va dezvaluiam, Frangulea Alexandru – alias Capitan la 15 ani – fura chiar de la colegii sai de la BCCO. S-a remarcat chiar prin furtul unui sigiliu M.A.I. al lui Spiridon Nicoleta pentru ca, dupa cateva zile, sa il arunce prin birou ca sa lase impresia ca aceasta l-a pierdut.

Cand si-a dat seama ca la noul loc de munca nu poate sa avanseze conform stilului sau care i-a adus porecla de „Capitan la 15 ani”, Frangulea Alexandru da din „urechiusele” sale corupte si ajunge sef la Arme si Munitii, serviciul in care incepe sa isi faca relatii cu oameni de afaceri (si nu numai), efectuand controale doar in beneficiul unor societati comerciale si in detrimentul altora, sa nu credeti ca pe „ochi frumosi”.

Din acest episod va vom devoala toate activitatile infractionale savarsite de Capitan la 15 ani, incepand cu calitatea pe care o avea la la Arme si Munitii din cadul IPJ Prahova, cu un bonus extraordinar privind ultimul tun dat in aceasta calitate, inainte de a fi numit sef la Anticoruptie: tunul dat cu nasul edilului (prietenul lui Frangulea, respectiv Andrei Volosevici), cand politistii locali din Politia Locala Ploiesti au fost obligati sa faca cursurile pentru port arma „personala”, chiar daca acesti politisti locali aveau cursurile legale efectuate in scoala M.A.I, adica la scoala de la Campina. De altfel, Politia Locala Ploiesti este singura politie locala din tara care si-a tras pe bani publici permise de port arma persoanale, adica pentru port personal si nu pentru institutie. Oare a cui o fi scoala cu dedicatie prin care s-au sifonat bani publici? Vom afla impreuna…, in urmatoarele episoade, mai ales ca ultima reduta din Parchetul General ca protectoare a Capitanului la 15 ani s-a cerut urgent la pensie, pe modelul inspectorului şef de la IPJ Constanta, Constantin Adrian Glugă (finul secretarului de stat care, initial, isi inaintase dosarul de pensionare in plin scandal cu accidentul de la 2 Mai).

Cert este că această situație este total atipică, mai ales la nivelul unei structuri centrale, de o importanță deosebită pentru sistemul imunitar al MAI.

Ca o mica paranteza: “În urma unui control, domnul comisar Frangulea Sandu a venit şi a cerut registrul de intrare ieşire al armelor şi muniţiilor. I s-a prezentat registrul, aşa cum se poate vedea pe filmările video pe care le avem, dar a cerut agentului constatator să scrie că nu i s-a prezentat acel registru, drept urmare noi ne-am pierdut licenţa. Agentul constatator nu a făcut decât ceea ce i s-a dictat de către domnul comisar şef. Am depus nenumărate plângeri, însă soluţionarea lor durează şi între timp noi ne uităm unii la alţii pentru că nu mai avem nucleul obiectului de activitate. S-au închis două activităţi principale: de operaţiuni cu arme şi muniţii şi cea de şcolarizare. Acum se fac planuri să lucreze şi la a treia activitate a noastră care este cea de vânătoare şi pescuit sportive. Nu m-aş mira să o închidă şi pe asta. Până când noi vom dovedi că avem dreptate, aceste activităţi sunt suspendate. Vă spun că nu este vorba doar despre societatea noastră, ci şi de competiţia noastră, singura pe care o avem în judeţul Prahova, dar şi de oamenii care deţin armament”, explică Sorin Saitoc, administratorul uneia dintre Asociaţiile de Arme şi Muniţii din Prahova care organiza cursuri în poligoanele de tir, inca din anul 2017.

Situatia de fapt/Incepem cu ceva „mizilic” pentru corputul Sandu alias Alexandru Frangulea, in primul episod:

La data de 05.05. 2010, o persoana de sex  feminin (S. G. D.). isi achizitioneaza, legal, conform autorizatiei 882030/09.02.2010, un pistol walther P99 T, de aparare, cu bile cauciuc, de la un magazin autorizat (Armacohunting Impex SRL), la un pret de 1400 ron.

Mentionam ca, S.G.D detinea un permis de arma tip B, seria B nr 0401149, eliberat la data de 05.05.2020 de IPJ Prahova, in baza caruia detinea arma neletala de autoaparare, cu bile de cauciuc marca Walther seria D 004051, calibru 10*22T.

Fiind plecata din tara cu afaceri, S.G.D nu a reusit sa isi prelungeasca valabilitatea permisului de port arma care expira la data de 05.05.2015, astfel ca arma i-a fost retinuta, legal, de cei de la IPJ Prahova la data de 30.06.2015.

De aici intra in scena HOTUL

Cu toate ca dosarul penal a fost clasat, comisarul sef Sandu Frangulea a „palmat” pistolul si la solicitarea proprietarului ca sa il predea la un magazin pentru vanzare si recuperarea prejudiciului, acesta a amenintat cu alte dosare penale spunand textual: pistolul s-a voalat si nu ma mai calcati pe batatura! Vom reveni cu episodul II, unde de aici lucrurile si faptele penale savarsite de coruptul de la sefia Anticoruptie se complica drastic. (Cerasela N.).

 

 

 

 

 

 

 

Exclusiv

Revendicare imobiliară: unde se termină posesia și începe dreptul real

Publicat

pe

De

Pe piața imobiliară din România, revendicarea imobiliară apare mai des decât ar admite majoritatea actorilor, iar acest mecanism juridic spune multe despre felul în care proprietatea a circulat, s-a fragmentat și, uneori, s-a confundat cu simpla posesie. Nu vorbim doar despre litigii spectaculoase sau retrocedări controversate, ci despre situații aparent banale în care cineva ocupă un imobil fără titlu sau cu un titlu discutabil, iar proprietarul încearcă să-și recupereze dreptul.

Revendicare imobiliară în practică: între titlu și realitate

Revendicarea imobiliară funcționează ca o acțiune în justiție prin care proprietarul neposesor solicită restituirea bunului de la posesorul neproprietar. Simplu în teorie. În practică, lucrurile se încurcă rapid.

Diferența dintre proprietate și posesie

Mulți confundă posesia cu proprietatea. O greșeală costisitoare. Posesia ține de fapt — cine folosește efectiv imobilul. Proprietatea ține de drept — cine poate dovedi, cu acte, că imobilul îi aparține.

Un contract de vânzare-cumpărare. O hotărâre judecătorească. Un certificat de moștenitor. Acestea construiesc titlul.

Dar în teren, situația arată altfel. Case ocupate fără acord. Terenuri lucrate de vecini. Spații comerciale folosite pe baza unor înțelegeri informale, uitate în timp.

Aici intervine acțiunea în revendicare.

Scenariu real: apartament cumpărat, dar ocupat

Un investitor achiziționează un apartament într-un bloc vechi din București, într-o zonă în plină creștere. Preț bun. Acte aparent în regulă. După semnare, descoperă că locuința este ocupată de o persoană care invocă un „drept de folosință” bazat pe o promisiune verbală din urmă cu ani.

Nu există contract. Nu există termen clar. Doar prezența fizică.

Investitorul nu poate evacua direct. Are nevoie de o acțiune în revendicare, dublată uneori de evacuare, în funcție de situație. Instanța analizează titlul de proprietate și compară cu situația de fapt.

În astfel de cazuri, diferența dintre drept și realitate devine evidentă.

Elemente cheie într-o acțiune de revendicare

Acțiunea nu funcționează pe presupuneri. Nici pe bune intenții. Se bazează pe probe solide și pe o construcție juridică coerentă.

  • titlul de proprietate trebuie să fie clar, necontestat sau apărat eficient în instanță
  • identificarea exactă a imobilului, mai ales în zonele unde cadastrul a fost actualizat tardiv sau incomplet
  • dovada că pârâtul posedă bunul fără drept, ceea ce implică uneori martori, fotografii, expertize
  • lipsa unui alt drept opozabil (uzucapiune, contract de închiriere, comodat etc.)

Detaliul care înclină balanța apare frecvent în documente vechi, schițe cadastrale sau chiar în modul în care imobilul a fost descris acum 20–30 de ani. Aici apar surprizele.

Un detaliu tehnic care schimbă totul

Suprafața. Nu pare spectaculos. Dar diferența dintre 480 mp și 520 mp poate decide rezultatul.

În zone periurbane, unde delimitările s-au făcut „după gard”, fără măsurători precise, apar suprapuneri. Două titluri valide. Două persoane care cred că au dreptate.

Expertiza topo-cadastrală devine piesa centrală. Linia de hotar nu mai e doar o trasare pe hârtie — devine probă în instanță.

Când intervine uzucapiunea

Posesorul nu rămâne fără apărare. Uneori, chiar câștigă.

Uzucapiunea permite dobândirea proprietății prin posesie îndelungată, dacă sunt îndeplinite anumite condiții: posesie continuă, publică, pașnică și sub nume de proprietar.

Aici apar conflictele cele mai sensibile.

Scenariu: teren „lucrat” de ani de zile

La marginea unui oraș în expansiune, un teren agricol a fost folosit constant de un mic antreprenor local. L-a împrejmuit. L-a cultivat. A investit în irigații. Proprietarul din acte locuiește în străinătate și nu a intervenit timp de peste 15 ani.

Când decide să vândă terenul, descoperă că altcineva îl revendică.

Nu mai e doar o discuție despre acte. Devine o analiză a comportamentului în timp. Instanța cântărește pasivitatea proprietarului versus acțiunile concrete ale posesorului.

Procedura în instanță: ritm și blocaje

Procesele de revendicare nu se rezolvă rapid. Dosarele includ expertize, martori, verificări cadastrale. Termenele se întind.

În unele cazuri, litigiul durează ani.

Se întâmplă. Des.

Instanțele se confruntă cu dosare vechi, acte incomplete și situații juridice suprapuse. Mai ales în marile orașe sau în zonele afectate de retrocedări.

Ce poate face proprietarul

Nu există o rețetă universală, dar câteva direcții apar constant în practică:

  • verificarea riguroasă a titlului înainte de acțiune, inclusiv istoricul imobilului
  • obținerea documentației cadastrale actualizate, nu doar a celei existente la momentul achiziției
  • identificarea exactă a ocupantului și a eventualelor drepturi invocate de acesta
  • consultarea unui specialist înainte de inițierea litigiului, pentru a evita strategii greșite

Pentru cei care nu știu de unde să înceapă, există și opțiuni rapide de orientare. O intrebare juridica gratuita poate clarifica direcția inițială, fără costuri și fără angajamente, aici gasesti un avocat online gratuit gata sa iti raspunda la intrebari.

Greșeli frecvente în revendicarea imobiliară

Mulți proprietari pornesc acțiunea cu o încredere excesivă în actele lor. Apoi apar problemele.

Se bazează pe contracte incomplete. Ignoră situația din teren. Subestimează apărarea pârâtului.

Uneori, pierd.

Alteori, câștigă, dar după ani de proces și costuri semnificative.

Iluzia „actului perfect”

Un contract notarial nu garantează succesul. Dacă descrierea imobilului este vagă sau dacă există suprapuneri cadastrale, instanța trebuie să clarifice situația înainte de a decide.

Nu toate actele sunt egale în practică, chiar dacă par solide pe hârtie.

Impactul economic și social

Revendicările imobiliare nu afectează doar părțile implicate. Ele influențează piața.

Blocaje în tranzacții. Proiecte amânate. Investitori care evită anumite zone.

În orașe precum Cluj-Napoca sau București, unde presiunea pe terenuri este mare, astfel de litigii pot încetini dezvoltări întregi.

Pe de altă parte, ele corectează abuzuri și clarifică situații juridice neglijate ani la rând.

Unde se poziționează proprietarul

Proprietarul nu mai poate conta doar pe ideea că „are acte”. Trebuie să înțeleagă contextul, istoricul și realitatea din teren.

Revendicarea imobiliară nu este doar o acțiune juridică. Este un test al consistenței dreptului de proprietate în raport cu timpul, utilizarea și comportamentul părților implicate.

În ultimele etape ale unui astfel de litigiu, diferența o face atenția la detalii și strategia juridică, nu doar existența unui titlu. Tocmai de aceea, revendicarea imobiliară rămâne una dintre cele mai tehnice și imprevizibile acțiuni din dreptul civil românesc.

Citeste in continuare

Afaceri

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

Publicat

pe

De

📰 Comunicat de presă

Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene

Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.

O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene

Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.

Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.

Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.

Configurația livrată către beneficiar

Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.

Specificații tehnice principale:

  • Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
  • Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
  • Invertor hibrid: 24 kW
  • Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
  • Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
  • Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
  • Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
  • Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat

Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.

Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container

Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.

La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.

Aplicații dincolo de șantierele civile

O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:

  • Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
  • Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
  • Operațiuni militare și tabere temporare
  • Stații mobile de încărcare auto electric
  • Evenimente outdoor și festivaluri
  • Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică

„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”

Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX

Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:

🔗 Sursa originală — studiu de caz detaliat: www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial

Despre UZINEX

UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.

Contact pentru presă:
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
— S F Â R Ș I T C O M U N I C A T —
{ „@context”: „https://schema.org”, „@type”: „NewsArticle”, „articleSection”: „Press Release”, „genre”: „Press Release”, „headline”: „UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL”, „alternativeHeadline”: „Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene”, „description”: „UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) a livrat prima centrală fotovoltaică mobilă din România către SC ARS INDUSTRIAL SRL, companie din Ploiești. Soluția alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale.”, „datePublished”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „dateModified”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „inLanguage”: „ro-RO”, „isAccessibleForFree”: true, „url”: „https://www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial”, „author”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”}, „publisher”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „logo”: {„@type”: „ImageObject”, „url”: „https://www.uzinex.ro/logo.png”}}, „about”: [{„@type”: „Thing”, „name”: „Centrală fotovoltaică mobilă”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Energie regenerabilă industrială”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Fonduri europene pentru echipamente electrice”}], „mentions”: [{„@type”: „Organization”, „name”: „SC ARS INDUSTRIAL SRL”, „address”: {„@type”: „PostalAddress”, „addressLocality”: „Ploiești”, „addressRegion”: „Prahova”, „addressCountry”: „RO”}}], „keywords”: „centrală fotovoltaică mobilă, energie regenerabilă, fonduri europene, panouri solare container, UZINEX, ARS INDUSTRIAL, subtraversări electrice, PNRR” }

Citeste in continuare

Exclusiv

Cum transformi experiența de condus pentru Volkswagen Beetle și Bora cu suspensii pe aer AirPower?

Publicat

pe

De

Ai condus vreodată un Volkswagen Beetle sau un Volkswagen Bora? Atunci știi deja că fiecare are personalitatea sa. Pentru a obține și mai mult confort, stabilitate și o experiență plăcută cu fiecare drum făcut, poți lua în calcul suspensiile pe aer pentru Volkswagen de la AirPower, o actualizare care schimbă complet jocul.

De ce a rămas Volkswagen Beetle un model simbolic până azi?

Puține mașini de pe piață au povestea lui Volkswagen Beetle. De la celebra mașină a poporului până la simbol cultural global, Beetle a trecut prin multe generații fără să-și piardă farmecul.

Are câteva trăsături care îl fac imposibil de confundat:

  • Design rotunjit, ușor de recunoscut
  • Comunitate uriașă de pasionați
  • Construcție simplă și fiabilă

Beetle nu este doar un vehicul, este o stare. Și pentru că este atât de special, mulți proprietari doresc să-l păstreze cât mai mult timp, însă totodată să-l aducă în prezent din punct de vedere al confortului. Aici intervine setul complet de suspensii pe aer Volkswagen Beetle de la AirPower, care oferă un upgrade vizibil pentru cunoscuta „broscuță”.

Cum se poziționează Volkswagen Bora în povestea modelelor VW?

Volkswagen Bora este acel gen de mașină discretă, dar extrem de practică și ușor de apreciat. Nu atrage atenția ca Beetle, dar compensează prin:

  • Stabilitate la drum lung
  • Spațiu mult mai generos
  • Comportament previzibil la condus

Bora este o alegere clasică pentru cei care doresc ceva fiabil pentru condus, fără surprize neplăcute. Însă, până și acest model auto poate deveni mai confortabil prin mici upgrade-uri. Ca și în cazul Beetle, la AirPower există suspensii pe aer Volkswagen Bora care îmbunătățesc semnificativ confortul, stabilitatea și experiența la volan.

Ce tipuri de Volkswagen există și cum se diferențiază?

Gama de autovehicule Volkswagen a evoluat mult de-a lungul timpului. Pe scurt, ai:

  • Modele clasice: Beetle, Golf Mk1-Mk4
  • Modele de familie: Passat, Bora, Jetta
  • Modele moderne și electrice: ID.3, ID.4

Fiecare generație vine cu îmbunătățiri, dar un lucru rămâne constant: suspensia standard nu este mereu adaptată drumurilor din România.

Cum te ajută suspensiile pe aer să îți menții mașina în top?

Suspensiile pe aer nu sunt doar pentru tuning vizual. Sunt despre experiență. Datorită acestora, ai parte de:

  • Reglaj în funcție de drum. Ridici mașina pe drumuri dificile, o cobori pentru stabilitate
  • Confort real. Diferența se simte în special la denivelări
  • Control mai bun. Mai puțin balans, mai multă precizie
  • Protecție pentru suspensie și caroserie

La un Beetle, modificarea aduce mai mult rafinament fără a pierde din vedere totuși caracterul său retro. La un Bora, înseamnă un salt clar spre un confort modern pentru toată familia.

Dacă pui preț pe confort, suspensiile pe aer îți oferă:

  • Mai puțin stres la gropi și denivelări
  • O experiență mai liniștită pentru pasageri
  • Mai puțină oboseală la drum lung

În concluzie, nu doar mașina merge mai bine, ci și tu te simți mai bine în ea.

Cine poate beneficia de acest upgrade?

Extrem de mulți șoferi:

  • Proprietari de Beetle care vor să păstreze mașina pe termen lung
  • Șoferi de Bora care merg des la drum
  • Pasionați de tuning discret, dar eficient
  • Familii care vor confort real

Nu trebuie să fii mecanic sau pasionat convins pentru a dori ceva mai bun pentru mașina ta. Trebuie doar să vrei o experiență mai bună.

Întrebări frecvente

  1. Merită să pui suspensii pe aer la un Volkswagen mai vechi?

Da, mai ales dacă vrei să prelungești viața mașinii și să crești confortul.

  1. Sunt potrivite pentru drumurile din România?

Da, se adaptează la condiții diverse de drum.

  1. Diferența se vede imediat?

Da. Majoritatea șoferilor observă schimbarea încă de la primul drum.

Mini-rezumat

Vrei să vezi cum se schimbă complet senzația la volan? Descoperă soluțiile AirPower pentru suspensii pe aer Volkswagen și vezi cum poate arăta condusul în 2026: mai lin, mai controlat și mult mai relaxat.

Contact:

0744 870 142

office.perneauxiliare.ro@gmail.com

Aleea Jupiter 8, 720258 Suceava

https://www.facebook.com/perne.pe.aer.auxiliare

Sursa foto: perneauxiliare.ro

Citeste in continuare

Știri noi din Brăila

Uncategorized12 ore inainte

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru. București, 22...

Uncategorized13 ore inainte

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

București, 22 iulie 2026. Vara vine cu escapade și concedii, însă, odată cu plecarea în vacanță, apar și grijile pentru...

Uncategorized13 ore inainte

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

București, 20 iulie 2026 – Odată cu debutul sezonului vacanțelor de vară, consumatorii din România se orientează tot mai mult către...

Afaceri14 ore inainte

De ce companiile care investesc strategic în prezența online obțin mai multe conversii

În multe domenii, diferența dintre o afacere care generează constant solicitări și una care se bazează exclusiv pe recomandări este...

2 zile inainte

StiriClujNapoca.ro – sursa ta de știri locale și informații relevante din Cluj

StiriClujNapoca.ro este o platformă media online independentă dedicată municipiului Cluj-Napoca și comunităților din județul Cluj. Publicația urmărește actualitatea locală, evenimentele...

Afaceri4 zile inainte

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

Uncategorized5 zile inainte

Humana People to People România deschide un nou magazin, în Arad

Arad, 17.07.2026 Humana People to People România își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare...

Uncategorized6 zile inainte

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

Uncategorized7 zile inainte

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice...

Sport7 zile inainte

România își reconfirmă statutul de lider al padbolului mondial: Campioni Internaționali, Vicecampioni Internaționali și MVP-ul turneului

După cele 4 zile de meciuri spectaculoase, adversari de top și emoții trăite la intensitate maximă, delegația României s-a întors...

Uncategorized7 zile inainte

Wegovy devine primul tratament oral GLP-1 aprobat în UE pentru managementul greutății

Pentru persoanele care trăiesc cu obezitate sau suprapondere și care au nevoie de tratament medicamentos, apare o nouă opțiune în...

Uncategorized7 zile inainte

Samsung prezintă noul SSD 990, cu performanțe de top și eficiență energetică îmbunătățită

SSD-ul Samsung 990 oferă performanțe robuste, cu o viteză de citire secvențială de până la 7.250 MB/s și o eficiență energetică...

Uncategorizedo săptămână inainte

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR București, 15...

Afacerio săptămână inainte

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

(Advertorial) Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments,...

Uncategorizedo săptămână inainte

Consumatorii au trimis cu 40% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile în cadrul CSALB. Ce au solicitat?

14 iulie, București. În prima jumătate a acestui an consumatorii au trimis un număr record de cereri de negociere cu...

Știri din județo săptămână inainte

Cum Snick Ambalaje ajută restaurante din Brăila să livreze sushi sau poke: vezi informații aici

Românii au descoperit gustul preparatelor asiatice iar Snick Ambalaje vine cu oferte pentru antreprenorii HoReCa ce au nevoie de ambalaje...

Știrile Săptămânii