Exclusiv
Trecatori pe culoarele (ne)dreptatii
„Dragostea va mântui lumea. În vremurile de pe urmă pe oameni îi va mântui dragostea, smerenia și bunătatea. Bunătatea deschide porțile Raiului, smerenia ne duce înlăuntru, iar dragostea ni-L va arăta pe Dumnezeu.”
(Sfântul Gavriil Georgianul, cel nebun pentru Hristos)
Trecutul nu iartă pe nimeni. Mai devreme sau mai târziu vine după fiecare, încet ca un prădător ascuns în umbra timpului. Am învățat în anii pe care viața mi i-a îngăduit că faptele noastre nu rămân nemăsurate, fără de judecată și, astfel, fără de răsplată, indiferent cât de mult ne-am dori uneori să așezăm peste ele uitarea.
Există un timp al bilanțului pentru toți, truditori fără odihnă, oameni obișnuiți, necunoscuți, neștiuți sau nedoriți de nimeni, împărați sau regi, cârmuitori și/sau hotărâtori de destine. Lecțiile celor dinaintea noastră sau ale unora dintre contemporani, reluate permanent, vin să ne confirme de fiecare dată acest lucru.
Amintirile unor orgoliilor clădite pe o sete de putere nestăvilită, fără niciun control, pe mândrii exacerbate, nejustificate, aduc fericiri efemere, ce se termină repede, într-o bună zi, precum vântul aspru al iernii la venirea primăverii. Trec și nimic nu rămâne după aceste victorii pasagere pentru că veșnicia nu umblă prin palate goale. O găsim acolo unde au fost și vor mai fi sufletele curate, pline de bunătate, compasiune, înțelepciune, care dăruiesc chiar și atunci când nimeni nu le poate cunoaște și recunoaște râvna. Veșnicia nu așteaptă răsplată și nici laude, nu visează funcții. Veșnicia poate fi în inima fiecăruia; veșnicia este darul pe care-l primim la începuturi și pe care-l păstrăm sau pierdem după cum ne rătăcim sau nu sufletul!
Avem timpurile pe care le-am clădit, iar dacă suferințele acestor zile sunt mai puternice decât bucuriile este pentru că am acceptat și tolerat tot ce s-a întâmplat până acum. Am acceptat neîmplinirile și amărăciunea și am învățat să trăim împreună cu Răul, mai bine decât am fi făcut-o cu Binele pe care l-am alungat grăbiți fiindcă părea că ne încurcă pașii prin cetățile existenței noastre.
Justiția este astăzi cernită, dezbinată și învrăjbită, până la o ură maladivă, gârbovită de poverile zilelor, ponegrită și înlănțuită, condamnată în temnițe pe care singură și le-a ridicat încet. Stă închisă între zidurile construite de unii care i-au închis ferestrele ce dădeau odată spre oameni.
Justiția se rostogolește deja în abis și nu dă niciun semn de îndreptare. Și-a pierdut rostul și măreția, puterea de a mai fi model, de a trezi admirație, dar mai ales respect. Umblă de atâția ani, săracă și tristă, așteptând înfrigurată fiecare zi, cu speranța că poate și astăzi mai are cum să păstreze ce avea ieri, acceptând resemnată orice aparență de îndurare de la milostivii vremurilor, păpușarii dezmembrați ai zilelor noastre, marionetele ce au băut din paharul amar al trădărilor nesfârșite cu mai marii sistemului.
Justiția de astăzi este jos, căzută la pământ, zace abandonată ca un muribund care se agață parcă disperat de ultima șansă la viață. Nu înțelege, dar mai ales nu vrea să accepte că a pierdut poate cea mai importantă trăsătură a existenței sale, umanitatea.
Critica societății privind dezumanizarea justiției pare de multe ori nedreaptă, fiindcă nici societatea zilelor noastre nu este cu nimic mai diferită. Desprinsă de oameni, a nimănui și totuși a unora, justiția a copiat modelul social în care viețuiește, fără nicio urmă de autenticitate.
Justiția are obligația de a se ridica deasupra opțiunii unora sau altora, de a păși dincolo de lupta cotidiană și aspirațiile politice care i-au pervertit menirea și locul, nu poate cocheta cu înțelegerile oculte sau alte promisiuni și „frății” peste ceea ce o definește și nu se poate agăța în alianțe inadmisibile și criminale cu serviciile secrete. Adevărul nu va sta niciodată la masa ucigașului său.
Justiția nu a avut totdeauna chipul pe care-l poartă de ceva vreme. A trăit vremuri de strălucire și prețuire, dar a venit un timp când, la umbra justiției și-au găsit adăpost fariseii „faptelor bune, mărețe”. Oamenii care au remodelat-o ieri, dar și cei de azi, poate și cei de mâine, demagogii purtători de griji, manipulatorii ieftini și disponibili oricând pentru un strop de mai multă putere, au avut interesul să facă din ea împrumut pentru propriile trepte. Cum ar spune psalmistul „Că, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiții mișună pretutindeni” (Catisma a doua, psalmul 11 cu 8).
Justiția poartă cu ea vina de a fi îngăduit să fie trădată pentru interesele acestor vremelnici despre care puțini își vor mai aduce aminte peste câțiva ani. A pierdut libertatea de a fi ea, independența de a-și hotărî singură destinul, acceptând practici incompatibile cu ținuta și locul pe care l-a avut de la începuturile lumii. Între lanțuri nu există Adevăr, iar dacă acesta se proclamă, într-o asemenea stare, un astfel de Adevăr nu este al tuturor.
Am cunoscut măreția justiției, dar și decăderea ei! I-am văzut înțelepciunea, bunătatea și dreptatea, ani de-a rândul, la începuturile muncii de judecător și mai departe, în timp, când această profesie reprezenta universul meu, alături de familia care îmi dăruia tot ce-mi era de trebuință, forța și motivația, puterea de a merge înainte de fiecare dată.
Peste douăzeci de ani din întreaga activitate am trăit cu naivitatea că devotamentul și dăruirea, sacrificiul și respectul pentru lege sunt trăsături de conduită comune tuturor. Astăzi, viziunea mea despre ce se întâmplă justiției și societății, prin justiție, a căpătat nuanțe care mi-au adus mai multe dezamăgiri și deziluzii, decât bucurii.
Anii din urmă m-au învățat să înțeleg și să citesc ce se întâmplă cu adevărat, dincolo de aparențe, trăind într-un alt mod, dureros și trist, ideea de dreptate. Am descoperit că scutul legii poate fi ușor înlocuit de cel al interesului, că realitățile pe care le-am învățat o viață, asupra cărora ne-am aplecat temeinic, pot prinde contururi diferite în mâinile unor personaje diabolice. Pervertirea și siluirea legii poate căpăta deseori dimensiuni apocaliptice. Și toate fără nicio remușcare, până la cel mai înalt nivel.
Am întâlnit indivizi care s-au încredințat Răului fără nicio rezervă, acceptând cu bună știință să devină slujitorii acestuia, înstrăinându-se de tot ce Dreptul i-a învățat și format. La mâinile și picioarele lor se aud asurzitoare lanțuri, într-un pelerinaj fără sfârșit și fără nicio șansă de răscumpărare. Poate că în această lume vor ține în mâini palate de nisip și multe titluri de carton îi vor recomanda, dar inima lor va fi goală fiindcă au pierdut dreptul de a mai fi cine au fost.
Vânzătorii de Adevăr vor veni și ei într-o zi la judecată și nimeni nu le va mai fi atunci alături să-i ,,scape”, să-i ,,salveze”, așa cum li s-a făgăduit demult, când au fost fidelizați. Prinși în mâinile timpului, vor rămâne față în față numai cu faptele și conștiința lor.
Am cunoscut, din nefericire, personaje atât de meschine, între cele amintite mai sus, care după ce distrugeau destine, fără niciun temei, așa cum s-a și dovedit mai târziu, pășeau fără nicio rezervă și fără resentimente în biserici, bătând mătănii, aducând laude Bunului Dumnezeu, cântând în coruri pe la sfintele liturghii. De asemenea oameni mă cutremur cel mai mult fiindcă pentru ei trădarea și nemernicia nu au limite. Distrug, iar apoi vin cu aluri neprihănite, fără niciun semn de pocăință, afișând bunătate, îngăduință, chiar și smerenie, aceste iude care au măcinat și pierdut sistemul judiciar. Nu vreau să mă gândesc la cum va fi judecata lor care sper să-i ajungă într-o zi!
Despre oamenii mulți și buni, clădiți pe munca și efortul lor, profesioniștii dreptului, cei pe care nimeni nu-i amintește, nu-i știe, la rândul lor, de multe ori nedreptățiți, hărțuiți, persecutați pentru ceea ce sunt, nu-mi este greu să vorbesc. Destinul mi i-a scos în cale și pe ei, iar dacă astăzi mai păstrez speranța unei vindecări a justiției este doar fiindcă mă agăț cu disperare de amintirea acestora.
Anii care au trecut mi-au dovedit că salvarea poate veni și din voința și puterea oamenilor, dacă aceștia realizează că mai jos de atât nu se pot duce. Când interesul social va trece peste cel individual, când ne vom recunoaște greșelile și limitele, dar mai ales când justiția hulită și destabilizată în fiecare zi va reînvăța să lupte și să-și depășească încercările, oamenii vor mai avea o șansă în plus prin ea.
Justiția este o putere în stat dar a uitat de ceva timp de această valoare constituțională. Sub pretextul nevoii de reformare care, din nefericire, i-a adus mai degrabă un regres instituțional decât o rezolvare a problemelor de sistem, justiția acceptă resemnată tot ce i se pregătește și i se oferă. Declinul ei ar putea fi oprit dacă toți cei care îi slujesc cu pasiune și credință, cu devotament, vor privi în jurul lor și vor dori să-i recunoască și să-i vindece rănile. Încă nu este totul pierdut!
Justiția este despre oameni și pentru ei, nu e doar un concept abstract și gol. Ea nu există fără Adevăr, iar dacă acesta se pierde sau este alterat misiunea justiției se oprește și odată cu ea și unul dintre sensurile concrete ale existenței noastre. Cum ar fi să trăim fără Adevăr?
Se spune că maturitatea aduce cu ea nostalgii. Trecem prin viață așa cum ne-a fost scris, încercând să ne aflăm drumul, atât cât se poate, fiindcă tot ce nu devine vis împlinit este pentru că menirea noastră era, în realitate, diferită. La sfârșit, într-o oglindă a timpului, privind înapoi, putem spune dacă toate au avut un rost sau dacă nu au fost decât deșertăciune.
Acest articol a fost publicat în revista Palatul de Justiție nr. 2/2023.
Exclusiv
Cum transformi experiența de condus pentru Volkswagen Beetle și Bora cu suspensii pe aer AirPower?
Ai condus vreodată un Volkswagen Beetle sau un Volkswagen Bora? Atunci știi deja că fiecare are personalitatea sa. Pentru a obține și mai mult confort, stabilitate și o experiență plăcută cu fiecare drum făcut, poți lua în calcul suspensiile pe aer pentru Volkswagen de la AirPower, o actualizare care schimbă complet jocul.
De ce a rămas Volkswagen Beetle un model simbolic până azi?
Puține mașini de pe piață au povestea lui Volkswagen Beetle. De la celebra mașină a poporului până la simbol cultural global, Beetle a trecut prin multe generații fără să-și piardă farmecul.
Are câteva trăsături care îl fac imposibil de confundat:
- Design rotunjit, ușor de recunoscut
- Comunitate uriașă de pasionați
- Construcție simplă și fiabilă
Beetle nu este doar un vehicul, este o stare. Și pentru că este atât de special, mulți proprietari doresc să-l păstreze cât mai mult timp, însă totodată să-l aducă în prezent din punct de vedere al confortului. Aici intervine setul complet de suspensii pe aer Volkswagen Beetle de la AirPower, care oferă un upgrade vizibil pentru cunoscuta „broscuță”.
Cum se poziționează Volkswagen Bora în povestea modelelor VW?
Volkswagen Bora este acel gen de mașină discretă, dar extrem de practică și ușor de apreciat. Nu atrage atenția ca Beetle, dar compensează prin:
- Stabilitate la drum lung
- Spațiu mult mai generos
- Comportament previzibil la condus
Bora este o alegere clasică pentru cei care doresc ceva fiabil pentru condus, fără surprize neplăcute. Însă, până și acest model auto poate deveni mai confortabil prin mici upgrade-uri. Ca și în cazul Beetle, la AirPower există suspensii pe aer Volkswagen Bora care îmbunătățesc semnificativ confortul, stabilitatea și experiența la volan.
Ce tipuri de Volkswagen există și cum se diferențiază?
Gama de autovehicule Volkswagen a evoluat mult de-a lungul timpului. Pe scurt, ai:
- Modele clasice: Beetle, Golf Mk1-Mk4
- Modele de familie: Passat, Bora, Jetta
- Modele moderne și electrice: ID.3, ID.4
Fiecare generație vine cu îmbunătățiri, dar un lucru rămâne constant: suspensia standard nu este mereu adaptată drumurilor din România.
Cum te ajută suspensiile pe aer să îți menții mașina în top?
Suspensiile pe aer nu sunt doar pentru tuning vizual. Sunt despre experiență. Datorită acestora, ai parte de:
- Reglaj în funcție de drum. Ridici mașina pe drumuri dificile, o cobori pentru stabilitate
- Confort real. Diferența se simte în special la denivelări
- Control mai bun. Mai puțin balans, mai multă precizie
- Protecție pentru suspensie și caroserie
La un Beetle, modificarea aduce mai mult rafinament fără a pierde din vedere totuși caracterul său retro. La un Bora, înseamnă un salt clar spre un confort modern pentru toată familia.
Dacă pui preț pe confort, suspensiile pe aer îți oferă:
- Mai puțin stres la gropi și denivelări
- O experiență mai liniștită pentru pasageri
- Mai puțină oboseală la drum lung
În concluzie, nu doar mașina merge mai bine, ci și tu te simți mai bine în ea.
Cine poate beneficia de acest upgrade?
Extrem de mulți șoferi:
- Proprietari de Beetle care vor să păstreze mașina pe termen lung
- Șoferi de Bora care merg des la drum
- Pasionați de tuning discret, dar eficient
- Familii care vor confort real
Nu trebuie să fii mecanic sau pasionat convins pentru a dori ceva mai bun pentru mașina ta. Trebuie doar să vrei o experiență mai bună.
Întrebări frecvente
- Merită să pui suspensii pe aer la un Volkswagen mai vechi?
Da, mai ales dacă vrei să prelungești viața mașinii și să crești confortul.
- Sunt potrivite pentru drumurile din România?
Da, se adaptează la condiții diverse de drum.
- Diferența se vede imediat?
Da. Majoritatea șoferilor observă schimbarea încă de la primul drum.
Mini-rezumat
Modelele auto Volkswagen Beetle și Bora sunt diferite ca stil, dar au un lucru important în comun. Pot deveni mult mai confortabile și plăcute la condus cu suspensii pe aer de la AirPower. Este genul de upgrade care nu ține doar de mașină, ci de experiența ta zilnică la volan.
Vrei să vezi cum se schimbă complet senzația la volan? Descoperă soluțiile AirPower pentru suspensii pe aer Volkswagen și vezi cum poate arăta condusul în 2026: mai lin, mai controlat și mult mai relaxat.
Contact:
0744 870 142
office.perneauxiliare.ro@gmail.com
Aleea Jupiter 8, 720258 Suceava
Sursa foto: perneauxiliare.ro
Exclusiv
Recondiționarea ferestrelor vechi – Când apelăm la revitalizare şi când la înlocuire?
Tâmplăria PVC a devenit un element standard în majoritatea locuințelor datorită beneficiilor sale privind izolarea termică, fonică și durabilitatea în timp. Totuși, pe măsura trecerii anilor, chiar și materialele de calitate pot începe să-și piardă aspectul plăcut sau eficiența funcțională. Mulți proprietari consideră automat înlocuirea completă a ferestrelor vechi, fără să ia în calcul o soluție mai accesibilă, mai rapidă și mai ecologică: recondiționarea PVC-ului. În multe cazuri, o intervenție profesionistă poate readuce ferestrele la performanțe apropiate de starea inițială, cu costuri semnificativ mai mici.
Recondiționarea tâmplăriei PVC nu înseamnă doar îmbunătățirea aspectului exterior, ci și creșterea eficienței termoizolante și fonice prin remedieri precise. Așadar, merită să analizăm ce presupune revitalizarea tâmplăriei, care sunt etapele esențiale și în ce situații înlocuirea totală devine mai avantajoasă.
Curățarea profundă și tratamentele de lustruire
În timp, PVC-ul își poate pierde luciul, acumulând depuneri provenite din praf, poluare, fum sau locuri cu umiditate ridicată. Curățarea obișnuită cu apă și detergent nu este întotdeauna suficientă. O recondiționare corectă începe cu curățarea profesională, folosind soluții specializate care îndepărtează depunerile fără a afecta stratul superior al materialului.
Ulterior, pentru revenirea la aspectul inițial, se aplică tratamente de lustruire cu soluții polimerice, ce redau luciul PVC-ului și formează un strat protector împotriva razelor UV și a factorilor de mediu. Pentru ferestrele PVC cu folie decorativă (imităționale de lemn, mat, antracit etc.), se folosesc soluții delicate, pentru a evita deteriorarea texturii. O parte importantă a revitalizării estetice o reprezintă și curățarea și revigorarea baghetelor și a tocurilor, care, de multe ori, sunt neglijate. După aplicarea tratamentelor potrivite, aspectul final al ferestrei poate fi surprinzător de apropiat de cel al unei tâmplării noi.
Înlocuirea garniturilor și a elementelor de feronerie
Recondiționarea PVC-ului nu este completă fără intervenții funcționale. Garniturile din cauciuc, atât cele interioare, cât și exterioare, joacă un rol critic în etanșare. De multe ori, acestea se întăresc, se rup sau se comprimă excesiv, pierzând capacitatea de a izola corect.
Înlocuirea garniturilor îmbunătățește semnificativ:
- Etanșeitatea termică (reducerea pierderilor de căldură);
- Izolarea fonică (blocarea zgomotelor exterioare);
- Protecția împotriva infiltrațiilor de apă.
În paralel, feroneria – balamale, cremoane, mânere, mecanisme oscilobatante – poate fi ajustată, lubrifiată sau, dacă este uzată, complet înlocuită. Prin reglaje corecte, fereastra își recapătă mobilitatea și închiderea ermetică, ceea ce previne curenții de aer și reduce uzura suplimentară. În majoritatea cazurilor, costul acestor reparații este mult mai redus decât achiziția unei ferestre noi și prelungește durata de viață a tâmplăriei cu ani buni.
Când devine înlocuirea singura opțiune rezonabilă
Deși recondiționarea PVC-ului este o soluție rentabilă, există situații în care înlocuirea completă a tâmplăriei devine inevitabilă sau mai eficientă pe termen lung. Pentru a lua o decizie obiectivă, trebuie analizate următoarele aspecte:
- Profilul PVC este deteriorat structural – fisuri, deformări permanente, lovituri adânci.
- Ferestrele sunt fabricate din generații vechi de profile, cu maxim 3 camere, fără izolație performantă.
- Geamul termoizolant prezintă condens între foi, semn că bariera de etanșare a cedat definitiv.
- Pierderile de căldură sunt majore, chiar după reparații.
- Mecanismele sunt atât de uzate încât costul înlocuirii lor se apropie de prețul unui sistem nou.
În aceste cazuri, investiția într-o tâmplărie modernă (cu 6-7 camere, pachete de geam triplu, feronerie de clasă superioară) poate aduce economii considerabile la încălzire, confort sporit și o creștere a valorii imobilului.
Concluzie
Recondiționarea tâmplăriei PVC este, în multe situații, o alternativă excelentă la înlocuirea completă. Prin curățare profesională, tratamente de protecție, schimbarea garniturilor și reglarea feroneriei, ferestrele își pot recăpăta atât aspectul plăcut, cât și performanțele de izolare. Această abordare este eficientă din punct de vedere economic, ecologic și funcțional. Totuși, decizia finală trebuie luată în funcție de starea reală a elementelor structurale și de eficiența energetică a ferestrelor. Uneori, modernizarea completă este singura soluție practică pentru a obține confortul dorit.
Indiferent de scenariu, consultarea unui specialist în tâmplărie reprezintă primul pas corect. O evaluare profesionistă poate transforma o fereastră „obosită” într-una performantă sau poate demonstra că investiția într-un model nou va aduce beneficii pe termen lung. În final, cel mai bun rezultat este acela care îmbină estetica, eficiența și durabilitatea.
Exclusiv
Cronica unei reforme eșuate și costul „chestorilor de carton” – Ziarul Incisiv de Prahova
Dezvăluiri incendiare aruncă în aer cortina de fum a declarațiilor oficiale, demascând o realitate sumbră în sistemul penitenciar românesc. În timp ce politicienii se bat cu pumnii în piept, susținând reforme și eficiență, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) trage semnalul de alarmă: România riscă să transforme închisorile în hoteluri de cinci stele, pazite… de nimeni!
Manole, minune sau… Manolo? Evaluari ministriale la intâlnirea cu realitatea crudă
Ministrul Muncii, ilustrul Florin Manole, a lansat o perlă de înțelepciune demnă de analele birocrației autohtone: „Fără proiecte privind pensiile militare, fără disponibilizări în structurile de forță, reducerea de 10% ar viza întreg bugetul instituției.” Ați auzit bine? Nu pensiile, nu personalul, ci un misterios „întreg bugetul” va fi jupuit! O soluție de geniu, marca „las’ că merge și așa!”, care, potrivit FSANP, ignoră o realitate strigătoare la cer: Poliția Penitenciară funcționează mult sub limita de siguranță, într-un deficit acut de personal care ar face chiar și un șeic să se gândească la investiții în paznici, nu doar în aur.
Sindicaliștii, înarmați cu date oficiale, au arătat cu degetul direct înspre Ministerul Muncii: avem pavilioane noi, nouțe, impecabile, unde ar putea fi cazați deținuți, dar care zac nefolosite pentru că nu are cine să le păzească! Milioane de euro, dragi contribuabili, transformați în spații fantomă, în timp ce riscurile pentru siguranța personală și a locurilor de deținere cresc exponențial. Mesajul ministrului? Limpede ca apa tulbure a birocrației: fără disponibilizări la „structurile de forță” (probabil pentru că nu mai e cine să fie disponibilizat?) și „fără aventuri pe pensiile militare”. Soluția sigură, conform FSANP? Mai multe posturi, încadrări accelerate și, o, blasfemie!, protejarea veniturilor polițiștilor de penitenciare. Vise, dragi visători!
PROCES-VERBAL al absurdului: Când cifrele plâng, Politicienii… fluieră!
O întâlnire de pomină între FSANP și Ministerul Muncii a adus la iveală detalii care ar face pe oricine cu un minim de rațiune să își smulgă părul din cap.
Deficit structural de personal: Artizanul haosului național
FSANP a pus pe masă un reper obiectiv din… 2016! Da, ați citit bine, acum un deceniu! Atunci s-a stabilit că sistemul penitenciar ar avea nevoie de 20.102 posturi. De atunci, nicio revizuire, nicio analiză, doar o tăcere asurzitoare, în timp ce numărul de locuri de cazare a explodat! Peste 8.600 de locuri noi, prin investiții colosale, au apărut ca ciupercile după ploaie, o consecință directă a condamnărilor la CEDO. Așa-i că ne place să plătim amendă, apoi să facem treabă de mântuială? „Extinderea infrastructurii nu a fost însoțită de extinderea resursei umane,” constată cu amărăciune sindicaliștii. Păi de ce am face lucrurile logic, nu?
Cifrele dezastrului: Un recensământ al incompetenței acreditare
- Posturi prevăzute: 16.041 (cam 80% din necesarul SF de prin 2016, ce mai contează un amănunt?)
- Posturi ocupate: 13.150 (adică un glorios 65% din necesarul optim. Optim? Ce-i aia, mânca-ți-aș?)
Și acum vine partea cea mai bună! Avem pavilioane finalizate și neutilizabile din lipsă de personal! La Baia Mare, un pavilion nou, cu 420 de locuri, stă ca o catedrală neterminată a nepăsării. La Vaslui, un altul, de 210 locuri, e în curs de finalizare, cu riscul major de a deveni încă o pată pe harta absurdului. Proiecția pentru finalul lui 2025? Un deficit de circa 3.000 de locuri de cazare. Concluzia FSANP, una ce ar trebui să sune ca o alarmă de incendiu în orice minister responsabil: „sistemul funcționează sub limita de siguranță, nu cu surplus de personal.” Cine are nevoie de siguranță când ai… statistici?
PNRR: Scutul perfect al incompetenței acreditate! Scuze europene pentru probleme naționale!
Ah, pensiile militare! Spaima guvernanților, motiv de bâlbâieli și justificări fantasmagorice. Ministrul Muncii, Florin Manole, a tăiat-o scurt: nu există „în prezent” niciun proiect de modificare. O fi în viitor? Poate în trecut? Cine știe! Ne e sugerat că PNRR este „sfântul graal” al imunității, cu un „principiu al ireversibilității”. Ați auzit bine, dragi militari și polițiști! Odată modificat în 2023, gata! Jalonul „e definitiv închis”, așa că orice discuție e „renegociere de PNRR”, cu „proceduri complexe, 12-24 luni” și, cel mai important, „risc real de suspendare a finanțărilor europene.”
Traducere pentru muritorii de rând: „Ne e frică de Bruxelles! Nu ne batem noi capul cu pensiile voastre, că se supără Comisia Europeană și nu mai vin banii!” Deci, creșterea vârstei de pensionare e posibilă doar prin „inițiative legislative interne, cu caracter de excepție și limitate tehnic.” Adică, pe românește, „poate, cândva, dacă o fi, dar să nu deranjăm UE!” Orice modificare necesită „acord cu Comisia Europeană” și un „aviz care necesită minimum 3 luni.” Păi și noi ne-am temut că lucrează repede! FSANP, previzibil, a cerut un „grup de lucru interinstituțional”. Ministrul a acceptat. Să sperăm că nu va fi un grup de lucru pentru… pierdut timpul.
Austeritatea ‘selectivă’: Unde taie statul, Dar nu se vede (la ei)!
FSANP, cu o încăpățânare demnă de cauze mai nobile, a prezentat situația „reală” din unități: deficit cronic, suprasolicitare, imposibilitate de reducere a personalului. Ministrul, Florin Manole, a rezonat profund cu această realitate… și a transmis ferm: „nu vor exista disponibilizări în structurile de forță ale statului.” Ei, bravo! Păi și așa nu mai e nimeni de disponibilizat, nu?
Dar acum vine „schema” genială a reducerii de 10%! Nu la salarii, Doamne ferește! Nici vorbă! Acolo statul are deja o datorie salarială față de polițiștii de penitenciare, prin nesfânta Lege a salarizării unitare (153/2017), care e mai mult o promisiune electorală decât o lege.
- Ofițer debutant: +429 lei (virtuali)
- Agent debutant: +1.200 lei (virtuali)
- Etc.
Sunt bani care se văd doar pe hârtie, în calculele sindicaliștilor. Ministrul a indicat „varianta agreată în coaliție”: reducerea cu 10% „a bugetului total al instituției, nu a fondului de salarii, lăsând ordonatorilor de credite libertatea de a identifica economiile necesare.” Pe românește: „Voi descurcați-vă! Tăiați de unde vreți, doar să iasă 10%, că noi ne spălăm pe mâini!” O dovadă superbă de delegare a responsabilității, direct la cel care deja nu mai are ce tăia.
De la pensionari, speranța moare ultima (dar se angajează prima)! Când criza angajează bunici!
Cu angajările sistate în 2026 (pentru că de ce am face lucrurile simple?), FSANP, în disperarea sa, a propus reîncadrarea pensionarilor. Când nu mai ai oameni noi, apelezi la „veterani”, nu? Ministrul Muncii, de data asta cu o sclipire de geniu, a transmis că „va susține demersul reîncadrării cadrelor militare în rezervă, ca soluție practică și imediată pentru diminuarea deficitului de personal.” Deci, după ani de zile în care statul îi trimitea la pensie, acum îi roagă să se întoarcă. Asta da „soluție practică și imediată”! Ce plan pe termen lung, ce viziune! Un exemplu elocvent de improvizație românească, unde bătrânețea devine un atú, nu o povară. Bravo, bătrâni! Veniți să salvați un sistem pe care tinerii nu-l mai vor!
Statul român: Campion mondial la condamnări CEDO pe nandă rulantă! De la abuz la absurd, cu stil!
Concluzia FSANP este una ce ar merita titlul de „epitaful” oricărui sistem: „Problema sistemului penitenciar este lipsa, nu excesul de personal care își desfășoară activitatea în condiții improprii de muncă.” Orice reducere de posturi sau diminuare salarială ar transforma statul român într-un abonat permanent la condamnările CEDO, ar crea spații de deținere inutile, ar spori riscurile de siguranță și, cireașa de pe tort, ar crește recidiva.
Soluția „coerentă”? O, surpriză! Creșterea numărului de posturi, accelerarea încadrărilor și protejarea veniturilor polițiștilor de penitenciare. Oare cine ar fi crezut?
În încheiere, dragi cetățeni, fiți liniștiți! În timp ce pușcăriile noastre devin simulatoare de securitate, goale de personal, dar pline de rapoarte și statistici „roz”, guvernanții noștri se asigură că suntem protejați… de realitate. E minunat să trăiești în România, unde chiar și închisorile sunt o glumă proastă! (Cerasela N.).
-
Afaceriacum o săptămânăAdio plugin-uri: Cum să ai un site curat și rapid
-
Uncategorizedacum o săptămânăUn nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice
-
Uncategorizedacum o săptămânăDispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel
-
acum o săptămânăCITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj
-
Uncategorizedacum o săptămânăContinental Hotels marchează 35 de ani de activitate pe piața din România
-
Uncategorizedacum 6 zile
Samsung lansează gama completă de televizoare cu AI pentru 2026
-
acum 6 zilestiricj.ro – platformă de știri dedicată comunității din Cluj-Napoca și județul Cluj
-
Uncategorizedacum 3 zileSTUDIU: Trei din zece români nu au fost în 2025 la niciun control de rutină. Alți doi din zece au fost doar la controlul obligatoriu, de medicina muncii
