Connect with us

Exclusiv

„E un indicator ce depăşeşte toate ţările civilizate” | BrailaMEA

Publicat

pe

BUCUREŞTI, 19 nov – Sputnik, Georgiana Arsene. „În prezent, Căile Ferate ale Rusiei sunt un sistem de transporturi atotcuprinzător cu fluxuri de multe mii de pasageri” – iată numai una din declaraţiile pe care Georgiy V. Merkulov, şeful Departamentului Instituţiilor Educaţionale şi Asistenţă Juridică al Agenţiei Federale de Transport Feroviar din Rusia în cadrul unui amplu interviu acordat Sputnik.

– Stimate domn Merkulov, ce ați putea spune despre transportul feroviar rus, în ce măsură este mai popular decât alte mijloace de transport și cât de des investiți în infrastructură și etc.?

– Transportul feroviar are o importanță majoră pentru asigurarea securității economice și integrității Rusiei. Infrastructura transporturilor joacă un prim rol în consolidarea și susținerea economiei de stat. În Rusia, datorită dezvoltării căii ferate sunt transportate mărfuri de tonaje mare, este asigurată activitatea tuturor sectoarelor economiei naționale, aprovizionarea regiunilor, întreprinderilor industriale.

Voi menționa că în prezent Căile Ferate ale Rusiei sunt un sistem de transporturi atotcuprinzător cu fluxuri de multe mii de pasageri și transporturi de mărfuri. Nivelul dotării tehnice demonstrează perspectivele reale ale dezvoltării transportului feroviar în Rusia.

Materialul rulant și infrastructura feroviară națională permit transportarea mărfuri cu trenuri de 10-12 mii tone.

Sistemul feroviar ocupă un loc de frunte printre toate mijloacele de transport. În pofida faptului că în ultimul deceniu s-a dezvoltat transportul aerian și cel cu autobuze, Căile Ferate ale Rusiei rămân principalul instrument de transportare a mărfurilor și pasagerilor în interiorul țării și în afara ei.

În Rusia, peste 80 la sută din schimbul de mărfuri este efectuat prin intermediul transportului feroviat. E un indicator care depășește toate ţările dezvoltate.


©
Sputnik / Александр Кряжев

Tren de marfă, în apropiere de Novosibirsk.

Şcolile cu profil feroviar, la mare căutare

– Câţi elev se înscriu, anual, la şcolile cu profil feroviar din Rusia? Câţi absolvenţi aveţi, anual? Unde sunt repartizaţi şi în baza căror criterii?

– Anual, în cele 9 instituții de învățământ superior al căilor ferate se înscriu 50 mii de candidați. Direcția prioritară a universităților este susținerea angajării în câmpul muncii a studenților și absolvenților și construcția corectă a carierei. O importanță deosebită în această problemă ocupă informarea studenților despre cererile și ofertele pe piața muncii. În fiecare an peste 40 mii de tineri, specialiști cu studii medii și superioare devin absolvenți ai universităților feroviare.

Organizăm periodic evenimente comune cu companiile angajatoare: târgurile de locuri de muncă, Ziua Companiei, prezentări, seminare master-class, traininguri, jocuri etc. Acest lucru a contribuit la majorarea numărului absolvenților care au primit oferte de angajare chiar în perioada studiilor.

În anul 2018, 97,9 la sută din absolvenții studiilor la zi au fost întreptați spre locuri de muncă.

Astăzi, absolvenții universităților activează nu doar pe teritoriul țării noastre – de la Kaliningrad, până la Sahalin, dar și în țările din vecinătatea apropiată și îndepărtată. Aceștia sunt solicitați la întreprinderile de transport feroviar, unde pun în aplicare cunoștințele și abilitățile lor în toate sferele ale economiei, sferei serviciilor și afaceri.

Conform informației despre rezultatele angajării a absolvenților universităților din Rusia, publicate pe site-ul oficial al Ministerului Educației și Științei ai Federației Ruse, universitățile noastre ocupă primele poziții în regiunile lor, atât după solicitarea absolvenților noștri, cât și după nivelul de salarizare.

Absolvenții noștri își pun în aplicare cunoștințele și abilitățile în toate sferele economiei, transporturilor, serviciilor și afacerilor. Despre acest lucru relevă datele portalului de monitorizare a nivelului angajării absolvenților a Ministerului Educației și Științei, datele „Raitingului solicitărilor universităților în Rusia”. Conform indicatorilor solicitărilor specialiștilor și salariului mediului, universitățile căilor ferate, de regulă, ocupă locurile de frunte în regiunile lor.

Conform unei tradiții create în universități, anual au loc redistribuiri a specialiștilor, evenimente la care participă reprezentanții diverselor întreprinderi, organizații, instituții de stat. La distribuire locurilor de muncă în domeniul feroviar sunt angajați nu doar studenții care au fost specializat în acest domeniu, dar și juriștii, economiștii etc.

– Aveţi şi absolvenţi care lucrează în România?

– În perioada activității universităților noastre, absolvenții universităților căilor ferate și alți specialiști au plecat la muncă și la studii în toată lumea, inclusiv în România.

– Există la ora actuală – sau aveţi în plan să realizaţi – parteneriate pe linie educaţională – învăţământ tehnic cu Ministerul Educaţiei Naţionale din România?

– Desigur, suntem interesați de o cooperare cu universitățile românești în domeniul transportului feroviar. Sperăm că partenerii noștri români vor aprecia pozitiv deschiderea noastră spre dialog și dezvoltarea relațiilor interuniversitare.

Manuale în limba kazahă

– Vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre „Cartea de transport a Rusiei”, prezentă la Târgul de Carte „Gaudeamus”

– Agenția Federală a Transportului Feroviar și Instituția bugetară de stat pentru formarea profesională continuă „Centrul educațional și metodologic pentru educația în transportul feroviar” (FGBU DPO “UMȚ JDT”) participă anual la activitatea expozițiilor de carte în domeniul educației și specializare din Rusia și statele din vecinătatea apropiată.

Expozițiile internaționale oferă niște oportunități de cunoaștere a experiențelor din alte state și a ultimelor tendințe în educația profesională, asigurarea ei metodologică, cunoașterea noilor tehnologii în domeniul editorial și poligrafic, achiziționarea și vânzarea drepturilor de autor pentru edituri.

Un exemplu ar fi activitatea protigioasă în oferirea drepturilor de autor pentru editarea cărților ale FGBU DPO “UMȚ JDT” în limba kazahă. Din 2008 până în 2016, la expozițiile „Transportul și logistică”, “Pe marele drum al mătăsii”, desfășurat în Kazahstan au fost încheiate acorduri cu universitatea căilor de transport din Kazahstan pentru editarea a 19 manuale în limba kazahă.

Din anul 2014 una din direcțiile prioritare a participării la programul de afaceri ale evenimentelor expoziționale a devenit organizarea meselor rotunde “Cartea transporturilor Rusiei”. Masa rotundă include prezentarea a 207 titluri de manuale, materiale didactice, materiale didactice ilustrate, din care 90 destinate disciplinelor speciale din învățământul mediu profesional, cursuri interdisciplinare și module profesionale, precum și 497 de materiale metodologice pentru specialitățile din învățământul mediu profesional, din care au fost publicate în internet și pot fi accesate liber 202 titluri de materiale didactice din anii 2017 și 2018.

În perioada 2015-2018 au fost pregătite și lansate 98 de fonduri ale instrumentelor de evaluare disciplinară, cursurilor interdisciplinare și modulelor profesionale a tuturor specialităților în domeniul transportului feroviar din cadrul învățământului mediu profesional.

În 2018 au fost editate 73 de manuale și monografii, din care 23 pentru cursurile interdisciplinare și discipline din cadrul învățământului mediu profesional. În prezent se află la o etapă de redactare 25 de manuscrise. Au primit avize 23 de manuale pentru școli profesionale și colegii transporturilor feroviare, editarea cărora este planificată pentru anul 2019.

Perfecţionarea infrastructurii feroviare ruse până în 2030

– Care sunt cele mai importante momente din istoria căilor ferate ruse? Prezentaţi 3 dintre acestea, mă gândesc că sunt mult mai multe…

– Aveți dreptate, istoria căilor ferate din Rusia este legată indispendabil de istoria măreției statului rus. Probabil, aici ne-am putea aminti de cei care au stat la originea lor. Istoria căilor ferate rusești începe în secolul XVIII. La uzina de puște Alexandrovsky în 1788 a fost construită prima cale ferată din fontă. În anii următori a fost dată în exploatare calea ferată de la mina din Zmeinogorsk până la uzina de prelucrare a argintului Korbalihinsky din Altai (1806). A apărut prima cale feroviară pentru locomotiva propulsată cu ajutorul forței aburului spre uzina metalurgică din Nijny Tagyl ai lui Demidov (1834). Primele locomotive au fost construite de mecanicii și inventatorii ruși, tatăl și fiul Cherepanov Efim și Miron, care activau la uzinele din Nijny Tagyl, fiind țărani iobagi ai familiei artistocratice Demidov. Cherepanov au construit peste 20 de modele de locomotive cu abur. În 1837 a fost construită prima cale ferată între Sankt Petersburg și Țarskoe Selo, cu o lungime de 27 kilometri. Un pas important în dezvoltarea transportului feroviar a fost construcția între 1842 și 1851 a liniei Sankt Petersburg – Moscova, cu o lungime de 651 kilometri.

În opinia mea, următorul moment istoric în dezvoltarea căilor ferate a fost construcția magistralei sibiriene, care reprezintă o mândrie a domeniului feroviar. Presa străină menționa că după descoperirea Americii și construcția canalului Suez nu există un al eveniment istoric mai important din punct de vedere al urmărilor strategice decât construcția magistralei Transsibiriene. Transsibiriană trece prin teritoriul a două continente – Europa (1777 kilometri) și Asia (aproximativ 7512 kilometri) și intersectează Eurasia de la Vest la Est. Eficiența economică a căii ferate Transsibiriene a depășit toate cele mai optimiste așteptări. Importanța construcției drumului a fost una enormă, aceasta contribuind la înflorirea economică a Siberiei și Orientului Îndepărtat.

Vreau să menționez un rol important în dezvoltarea transportului feroviar din Rusia a concepției pentru perfecționarea infrastructurii feroviare până în anul 2030, aprobată de guvernul Federației Ruse în anul 2008.

Strategia dezvoltării transportului feroviar în Rusia conține un complex de evenimente planificare pentru crearea și perfecționarea căilor ferate, îmbunătățirea și adoptarea unor noi cerințe pentru materialul rulant. Programul constă din două etape. Primul a fost realizat în perioada 2008-2015, a doua a fost lansată în anul 2016. Dezvoltarea transportului feroviar din Rusia are la bază principiile sporirea potențialului de resurse și introducerea noilor tehnologii. Actuala strategie presupune construcția peste 20 mii de kilometri de drumuri până în 2030. Strategia impresionează prin proporțiile ei.

BrailaMEA.ro

Exclusiv

Revendicare imobiliară: unde se termină posesia și începe dreptul real

Publicat

pe

De

Pe piața imobiliară din România, revendicarea imobiliară apare mai des decât ar admite majoritatea actorilor, iar acest mecanism juridic spune multe despre felul în care proprietatea a circulat, s-a fragmentat și, uneori, s-a confundat cu simpla posesie. Nu vorbim doar despre litigii spectaculoase sau retrocedări controversate, ci despre situații aparent banale în care cineva ocupă un imobil fără titlu sau cu un titlu discutabil, iar proprietarul încearcă să-și recupereze dreptul.

Revendicare imobiliară în practică: între titlu și realitate

Revendicarea imobiliară funcționează ca o acțiune în justiție prin care proprietarul neposesor solicită restituirea bunului de la posesorul neproprietar. Simplu în teorie. În practică, lucrurile se încurcă rapid.

Diferența dintre proprietate și posesie

Mulți confundă posesia cu proprietatea. O greșeală costisitoare. Posesia ține de fapt — cine folosește efectiv imobilul. Proprietatea ține de drept — cine poate dovedi, cu acte, că imobilul îi aparține.

Un contract de vânzare-cumpărare. O hotărâre judecătorească. Un certificat de moștenitor. Acestea construiesc titlul.

Dar în teren, situația arată altfel. Case ocupate fără acord. Terenuri lucrate de vecini. Spații comerciale folosite pe baza unor înțelegeri informale, uitate în timp.

Aici intervine acțiunea în revendicare.

Scenariu real: apartament cumpărat, dar ocupat

Un investitor achiziționează un apartament într-un bloc vechi din București, într-o zonă în plină creștere. Preț bun. Acte aparent în regulă. După semnare, descoperă că locuința este ocupată de o persoană care invocă un „drept de folosință” bazat pe o promisiune verbală din urmă cu ani.

Nu există contract. Nu există termen clar. Doar prezența fizică.

Investitorul nu poate evacua direct. Are nevoie de o acțiune în revendicare, dublată uneori de evacuare, în funcție de situație. Instanța analizează titlul de proprietate și compară cu situația de fapt.

În astfel de cazuri, diferența dintre drept și realitate devine evidentă.

Elemente cheie într-o acțiune de revendicare

Acțiunea nu funcționează pe presupuneri. Nici pe bune intenții. Se bazează pe probe solide și pe o construcție juridică coerentă.

  • titlul de proprietate trebuie să fie clar, necontestat sau apărat eficient în instanță
  • identificarea exactă a imobilului, mai ales în zonele unde cadastrul a fost actualizat tardiv sau incomplet
  • dovada că pârâtul posedă bunul fără drept, ceea ce implică uneori martori, fotografii, expertize
  • lipsa unui alt drept opozabil (uzucapiune, contract de închiriere, comodat etc.)

Detaliul care înclină balanța apare frecvent în documente vechi, schițe cadastrale sau chiar în modul în care imobilul a fost descris acum 20–30 de ani. Aici apar surprizele.

Un detaliu tehnic care schimbă totul

Suprafața. Nu pare spectaculos. Dar diferența dintre 480 mp și 520 mp poate decide rezultatul.

În zone periurbane, unde delimitările s-au făcut „după gard”, fără măsurători precise, apar suprapuneri. Două titluri valide. Două persoane care cred că au dreptate.

Expertiza topo-cadastrală devine piesa centrală. Linia de hotar nu mai e doar o trasare pe hârtie — devine probă în instanță.

Când intervine uzucapiunea

Posesorul nu rămâne fără apărare. Uneori, chiar câștigă.

Uzucapiunea permite dobândirea proprietății prin posesie îndelungată, dacă sunt îndeplinite anumite condiții: posesie continuă, publică, pașnică și sub nume de proprietar.

Aici apar conflictele cele mai sensibile.

Scenariu: teren „lucrat” de ani de zile

La marginea unui oraș în expansiune, un teren agricol a fost folosit constant de un mic antreprenor local. L-a împrejmuit. L-a cultivat. A investit în irigații. Proprietarul din acte locuiește în străinătate și nu a intervenit timp de peste 15 ani.

Când decide să vândă terenul, descoperă că altcineva îl revendică.

Nu mai e doar o discuție despre acte. Devine o analiză a comportamentului în timp. Instanța cântărește pasivitatea proprietarului versus acțiunile concrete ale posesorului.

Procedura în instanță: ritm și blocaje

Procesele de revendicare nu se rezolvă rapid. Dosarele includ expertize, martori, verificări cadastrale. Termenele se întind.

În unele cazuri, litigiul durează ani.

Se întâmplă. Des.

Instanțele se confruntă cu dosare vechi, acte incomplete și situații juridice suprapuse. Mai ales în marile orașe sau în zonele afectate de retrocedări.

Ce poate face proprietarul

Nu există o rețetă universală, dar câteva direcții apar constant în practică:

  • verificarea riguroasă a titlului înainte de acțiune, inclusiv istoricul imobilului
  • obținerea documentației cadastrale actualizate, nu doar a celei existente la momentul achiziției
  • identificarea exactă a ocupantului și a eventualelor drepturi invocate de acesta
  • consultarea unui specialist înainte de inițierea litigiului, pentru a evita strategii greșite

Pentru cei care nu știu de unde să înceapă, există și opțiuni rapide de orientare. O intrebare juridica gratuita poate clarifica direcția inițială, fără costuri și fără angajamente, aici gasesti un avocat online gratuit gata sa iti raspunda la intrebari.

Greșeli frecvente în revendicarea imobiliară

Mulți proprietari pornesc acțiunea cu o încredere excesivă în actele lor. Apoi apar problemele.

Se bazează pe contracte incomplete. Ignoră situația din teren. Subestimează apărarea pârâtului.

Uneori, pierd.

Alteori, câștigă, dar după ani de proces și costuri semnificative.

Iluzia „actului perfect”

Un contract notarial nu garantează succesul. Dacă descrierea imobilului este vagă sau dacă există suprapuneri cadastrale, instanța trebuie să clarifice situația înainte de a decide.

Nu toate actele sunt egale în practică, chiar dacă par solide pe hârtie.

Impactul economic și social

Revendicările imobiliare nu afectează doar părțile implicate. Ele influențează piața.

Blocaje în tranzacții. Proiecte amânate. Investitori care evită anumite zone.

În orașe precum Cluj-Napoca sau București, unde presiunea pe terenuri este mare, astfel de litigii pot încetini dezvoltări întregi.

Pe de altă parte, ele corectează abuzuri și clarifică situații juridice neglijate ani la rând.

Unde se poziționează proprietarul

Proprietarul nu mai poate conta doar pe ideea că „are acte”. Trebuie să înțeleagă contextul, istoricul și realitatea din teren.

Revendicarea imobiliară nu este doar o acțiune juridică. Este un test al consistenței dreptului de proprietate în raport cu timpul, utilizarea și comportamentul părților implicate.

În ultimele etape ale unui astfel de litigiu, diferența o face atenția la detalii și strategia juridică, nu doar existența unui titlu. Tocmai de aceea, revendicarea imobiliară rămâne una dintre cele mai tehnice și imprevizibile acțiuni din dreptul civil românesc.

Citeste in continuare

Afaceri

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

Publicat

pe

De

📰 Comunicat de presă

Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene

Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.

O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene

Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.

Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.

Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.

Configurația livrată către beneficiar

Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.

Specificații tehnice principale:

  • Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
  • Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
  • Invertor hibrid: 24 kW
  • Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
  • Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
  • Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
  • Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
  • Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat

Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.

Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container

Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.

La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.

Aplicații dincolo de șantierele civile

O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:

  • Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
  • Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
  • Operațiuni militare și tabere temporare
  • Stații mobile de încărcare auto electric
  • Evenimente outdoor și festivaluri
  • Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică

„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”

Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX

Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:

🔗 Sursa originală — studiu de caz detaliat: www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial

Despre UZINEX

UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.

Contact pentru presă:
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
— S F Â R Ș I T C O M U N I C A T —
{ „@context”: „https://schema.org”, „@type”: „NewsArticle”, „articleSection”: „Press Release”, „genre”: „Press Release”, „headline”: „UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL”, „alternativeHeadline”: „Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene”, „description”: „UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) a livrat prima centrală fotovoltaică mobilă din România către SC ARS INDUSTRIAL SRL, companie din Ploiești. Soluția alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale.”, „datePublished”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „dateModified”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „inLanguage”: „ro-RO”, „isAccessibleForFree”: true, „url”: „https://www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial”, „author”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”}, „publisher”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „logo”: {„@type”: „ImageObject”, „url”: „https://www.uzinex.ro/logo.png”}}, „about”: [{„@type”: „Thing”, „name”: „Centrală fotovoltaică mobilă”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Energie regenerabilă industrială”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Fonduri europene pentru echipamente electrice”}], „mentions”: [{„@type”: „Organization”, „name”: „SC ARS INDUSTRIAL SRL”, „address”: {„@type”: „PostalAddress”, „addressLocality”: „Ploiești”, „addressRegion”: „Prahova”, „addressCountry”: „RO”}}], „keywords”: „centrală fotovoltaică mobilă, energie regenerabilă, fonduri europene, panouri solare container, UZINEX, ARS INDUSTRIAL, subtraversări electrice, PNRR” }

Citeste in continuare

Exclusiv

Cum transformi experiența de condus pentru Volkswagen Beetle și Bora cu suspensii pe aer AirPower?

Publicat

pe

De

Ai condus vreodată un Volkswagen Beetle sau un Volkswagen Bora? Atunci știi deja că fiecare are personalitatea sa. Pentru a obține și mai mult confort, stabilitate și o experiență plăcută cu fiecare drum făcut, poți lua în calcul suspensiile pe aer pentru Volkswagen de la AirPower, o actualizare care schimbă complet jocul.

De ce a rămas Volkswagen Beetle un model simbolic până azi?

Puține mașini de pe piață au povestea lui Volkswagen Beetle. De la celebra mașină a poporului până la simbol cultural global, Beetle a trecut prin multe generații fără să-și piardă farmecul.

Are câteva trăsături care îl fac imposibil de confundat:

  • Design rotunjit, ușor de recunoscut
  • Comunitate uriașă de pasionați
  • Construcție simplă și fiabilă

Beetle nu este doar un vehicul, este o stare. Și pentru că este atât de special, mulți proprietari doresc să-l păstreze cât mai mult timp, însă totodată să-l aducă în prezent din punct de vedere al confortului. Aici intervine setul complet de suspensii pe aer Volkswagen Beetle de la AirPower, care oferă un upgrade vizibil pentru cunoscuta „broscuță”.

Cum se poziționează Volkswagen Bora în povestea modelelor VW?

Volkswagen Bora este acel gen de mașină discretă, dar extrem de practică și ușor de apreciat. Nu atrage atenția ca Beetle, dar compensează prin:

  • Stabilitate la drum lung
  • Spațiu mult mai generos
  • Comportament previzibil la condus

Bora este o alegere clasică pentru cei care doresc ceva fiabil pentru condus, fără surprize neplăcute. Însă, până și acest model auto poate deveni mai confortabil prin mici upgrade-uri. Ca și în cazul Beetle, la AirPower există suspensii pe aer Volkswagen Bora care îmbunătățesc semnificativ confortul, stabilitatea și experiența la volan.

Ce tipuri de Volkswagen există și cum se diferențiază?

Gama de autovehicule Volkswagen a evoluat mult de-a lungul timpului. Pe scurt, ai:

  • Modele clasice: Beetle, Golf Mk1-Mk4
  • Modele de familie: Passat, Bora, Jetta
  • Modele moderne și electrice: ID.3, ID.4

Fiecare generație vine cu îmbunătățiri, dar un lucru rămâne constant: suspensia standard nu este mereu adaptată drumurilor din România.

Cum te ajută suspensiile pe aer să îți menții mașina în top?

Suspensiile pe aer nu sunt doar pentru tuning vizual. Sunt despre experiență. Datorită acestora, ai parte de:

  • Reglaj în funcție de drum. Ridici mașina pe drumuri dificile, o cobori pentru stabilitate
  • Confort real. Diferența se simte în special la denivelări
  • Control mai bun. Mai puțin balans, mai multă precizie
  • Protecție pentru suspensie și caroserie

La un Beetle, modificarea aduce mai mult rafinament fără a pierde din vedere totuși caracterul său retro. La un Bora, înseamnă un salt clar spre un confort modern pentru toată familia.

Dacă pui preț pe confort, suspensiile pe aer îți oferă:

  • Mai puțin stres la gropi și denivelări
  • O experiență mai liniștită pentru pasageri
  • Mai puțină oboseală la drum lung

În concluzie, nu doar mașina merge mai bine, ci și tu te simți mai bine în ea.

Cine poate beneficia de acest upgrade?

Extrem de mulți șoferi:

  • Proprietari de Beetle care vor să păstreze mașina pe termen lung
  • Șoferi de Bora care merg des la drum
  • Pasionați de tuning discret, dar eficient
  • Familii care vor confort real

Nu trebuie să fii mecanic sau pasionat convins pentru a dori ceva mai bun pentru mașina ta. Trebuie doar să vrei o experiență mai bună.

Întrebări frecvente

  1. Merită să pui suspensii pe aer la un Volkswagen mai vechi?

Da, mai ales dacă vrei să prelungești viața mașinii și să crești confortul.

  1. Sunt potrivite pentru drumurile din România?

Da, se adaptează la condiții diverse de drum.

  1. Diferența se vede imediat?

Da. Majoritatea șoferilor observă schimbarea încă de la primul drum.

Mini-rezumat

Vrei să vezi cum se schimbă complet senzația la volan? Descoperă soluțiile AirPower pentru suspensii pe aer Volkswagen și vezi cum poate arăta condusul în 2026: mai lin, mai controlat și mult mai relaxat.

Contact:

0744 870 142

office.perneauxiliare.ro@gmail.com

Aleea Jupiter 8, 720258 Suceava

https://www.facebook.com/perne.pe.aer.auxiliare

Sursa foto: perneauxiliare.ro

Citeste in continuare

Știri noi din Brăila

Cum se vizualizează ganglionii abdominali Cum se vizualizează ganglionii abdominali
Social20 de ore inainte

Cum se vizualizează ganglionii abdominali?

Mulți oameni află de existența ganglionilor abdominali abia când medicul le spune că trebuie să facă o ecografie sau, mai...

o zi inainte

North Bucharest Investments, desemnată „Investment Champion of the Year” | Compania accelerează investițiile în tehnologie și digitalizarea pieței rezidențiale

North Bucharest Investments a fost desemnată „Investment Champion of the Year” în cadrul EBL Summit – Acces la Capital, distincție care recunoaște performanța...

Uncategorized2 zile inainte

Cel mai subțire pliabil cu cea mai mare baterie

HONOR Magic V6 stabilește un nou standard pentru designul ultra-subțire și autonomia de lungă durată București, 25 iunie 2026 – HONOR...

Uncategorized2 zile inainte

Câți kilometri faci să ajungi la medicul potrivit?

Pentru milioane de români, sănătatea nu se măsoară doar în lei sau în zile de așteptare, ci în kilometri. Distanța...

Turism2 zile inainte

Horetim a devenit membră în Corps Touristique Austria și va promova Timișoara și proiectul Banat Regiune Gastronomică Europeană 2028 la Viena

Horetim a devenit membră în Corps Touristique Austria, asociație care organizează anual cel mai mare eveniment de socializare și networking...

Uncategorized2 zile inainte

Un nou mod de a experimenta sunetul

Un ghid despre ascultarea open-ear cu TCL CrystalClip, care îi ajută pe utilizatori să rămână atenți, confortabili și conectați în...

Sport2 zile inainte

Campionatele Naționale de Padbol confirmă dezvoltarea acestui sport în România

Organizate de Federația Română de Padbol, Campionatele Naționale Masculin și Feminin au reunit cei mai valoroși sportivi ai momentului și...

Uncategorized3 zile inainte

Samsung colaborează cu Warner Bros. Pictures și DC Studios pentru a oferi fanilor experiențe legate de „Supergirl”

Parteneriatul aduce mult-așteptata aventură de vară în Samsung Art Store și în cadrul unor evenimente selectate, pentru a susține lansarea...

3 zile inainte

Parfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini

Vara ne schimbă rutina de frumusețe, inclusiv modul în care purtăm parfumurile. Căldura intensifică aromele, dar le face și să...

Turism3 zile inainte

Ce se întâmplă când mergeți cu anvelope diferite pe aceeași punte?

Dacă s-a întâmplat să faceți o pană de cauciuc pe undeva și singura soluție a fost să înlocuiți anvelopa defectă...

Afaceri5 zile inainte

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din 2002....

Uncategorized5 zile inainte

Commerce Innovation Summit 2026: Ce funcționează cu adevărat în retail, eCommerce și payments în era AI

Comerțul online traversează una dintre cele mai importante perioade de transformare din ultimii ani. Inteligența artificială schimbă modul în care...

Uncategorized5 zile inainte

Samsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu

Ecranul QHD tactil și portabil de 27 inch redefinește experiența de vizionare la tine acasă, fiind detașabil, wireless și personalizabil...

Uncategorized6 zile inainte

Lenjerii finet pentru nopți călduroase și un dormitor confortabil

În sezonul rece, textura așternuturilor influențează confortul resimțit imediat după așezarea în pat. Modelele de lenjerii finet sunt apreciate pentru...

Uncategorizedo săptămână inainte

Samsung Art Store aduce Art Basel în casele din întreaga lume cu o nouă colecție selectată

Utilizatorii pot explora o selecție de lucrări de la Art Basel din Basel, care prezintă diversitatea artei contemporane elvețiene București,...

Exclusivo săptămână inainte

Revendicare imobiliară: unde se termină posesia și începe dreptul real

Pe piața imobiliară din România, revendicarea imobiliară apare mai des decât ar admite majoritatea actorilor, iar acest mecanism juridic spune...

Știrile Săptămânii