Connect with us

Exclusiv

Despre Euro-Leu si scenariile pentru perioada urmatoare

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

Iată că, în ciuda avertismentelor fără echivoc ale lui Klaus Iohannis, cel care de altfel și-a și asumat sarcina prezidențială de a ține ”guvernul meu” la frâiele guvernării, deja primii miniștri liberali au și început să dea cu oiștea intereselor personale în gardul interesului public. Iar primul care calcă ”pe becul” președintelui este chiar ministrul de Interne! La Cotroceni ajungând deja îngrijorătoarea informație de ultimă oră – la fel ca și la unii dintre ceilalți lideri liberali mai bine conectați la realitățile sistemului de altfel –  că  Marcel Vela și-ar pregăti intens terenul pentru a prelua din primăvară Președinția Consiliului Județean Caraș -Severin! Aceasta fiind de fapt adevărata sa țintă politică! Iar pentru a ajunge ”baronul” județului unde este de altfel atât de bine ancorat după cele nu mai puțin de trei mandate de primar al orașului Caransebeș, normal că Marcel Vela va trebui să facă  pasul înapoi de la conducerea Ministerului Afacerilor Interne, cel mai probabil undeva la începutul lunii martie… Chiar înainte de declanșarea campaniei electorale pentru alegerile locale.

De ce l-a ”executat” Marcel Vela  pe comisarul șef Viorel Avram…

Ceea ce și explică de altfel în mare parte dezinteresul tot mai fățiș afișat față de adevăratele probleme stringente cu care se confruntă un minister de forță ai cărui polițiști au ajuns să fie bătuți ziua în amiaza mare, ca în Vestul Sălbatic, dezarmați și umiliți cu ”execuții false” cu pistolul la tîmplă de către membrii clanurilor interlope! Cele care, ghinion, habar nu au că ministrul Vela le-a declarat oficial război… În schimb, chiar în ziua în care doi polițiști erau maltratați la Vâlcea iar o polițistă era călcată în picioare la propriu la Alba Iulia, ministrul de Interne lua o decizie parcă desprinsă de pe vremea ”Miliției” lui Stănică! Și cu care nici măcar cadriștii MAI nu s-au mai întîlnit de atâta amar de vreme… Astfel că șeful IPJ Caraș Severin a fost detașat, de îndată, începând chiar cu data de 22 noiembre, la IPJ Botoșani! Și uite cum Vela deja își ”curăță culoarul” pentru președinția Consiliului Județean, prin execuția sumară și fără cea mai mică explicație tocmai a inspectorului șef de la Caraș Severin, Viorel Avram! Adică exact același șef de Poliție pe care pesedista Carmen Dan l-a ”tocat” cât a putut, cel mai probabil în urma refuzului acestuia de a executa ordinele ”furiei roșii”. Iar acum, noul ministru liberal nu a avut nicio altă prioritate a începutului de mandat decât ”decaparea” cu orice preț a aceluiași inspector șef, din informațiile intrate în posesia noastră reieșind că în locul acestuia ar urma să fie numit un ”executant” girat de cuplul Grigore Stolojescu – Marian Tutilescu! Numai că dacă trio-ul Vela – Tutilescu – Stolojescu chiar crede că ”ce a fost în Clisură, rămâne doar în Clisură” se înșeală amarnic… Mai ales că ”falanga iohannistă” din guvern chiar a dat alarma cu privire la iminenta ”dezertare” a lui Vela înspre administrația locală! Strategie pe care sunt semnale că vor mai încerca să o adopte în primăvară și alți doi-trei actuali miniștri! Totul în cadrul ”remanierii de primăvară” gândită ca o supapă care să mai elimine din nemulțumirile publice ce urmează să fie acumulate până atunci și pentru a dejuca astfel moțiunea de cenzură pregătită de pesediști.

”Săgețile” Tutilescu și Stolojescu

”Lovitura” prin care dezvăluiam impunerea lui Marian Tutilescu și Grigore Stolojescu drept principalii consilieri ai noului ministru de Interne i-a făcut pe cei doi să bată în retragere, sub diverse pretexte personale, bineînțeles. Numai că asta nu înseamnă că au renunțat la ”onorarea promisiunii” făcute lui Marcel Vela de a-i netezi calea pentru ”recucerirea” Caraș -Severinului! Acum, de ce o vrea Marcel Vela să renunțe la postul de ditamai ministrul de Interne pentru un simplu ”baron” de provincie, poate doar prin ”hățișul” conturilor bancare ale mamei sale să se mai limpezească socotelile… Cert este însă că zilele acestea se agită tot mai mult apele politice din Caraș -Severin, păcat fiind însă că astfel ”tsunami”-ul epurării lovește și alte instituții apolitice, precum Inspectoratul Județean de Poliție. Acolo unde, la doar câteva ore după ce a încercat un ”atac cu talpa”, parcă la intimidare, declarând public că ”șeful IPJ a fost ținut în palmă și apărat politic”, Marcel Vela a decis să apeleze direct la ”soluția finală”, dacă tot nu a vrut să priceapă ”mesajul subliminal” comisarul șef Viorel Avram. Cel care practic peste noapte s-a trezit detașat la… Botoșani! Pentru a putea face astfel loc unui înlocuitor despre care informațiile noastre arată că a fost deja supus ”casting”-ului girat de Grigore Stolojescu și Marian Tutilescu. Și uite cum, deși mediatizata ”depesedizare” galopantă a Ministerului de Interne, una asumată chiar de către premier o fi ea sublimă, dar lipsește cu desăvârșire, ministrul Vela a decis să declanșeze războiul doar cu șeful Poliției din județul său natal! Și acolo unde se pare că deja ”s-au aruncat zarurile” pentru ca Vela să se avânte pe un culoar cât mai favorabil în cursa din primăvară pentru președinția Consiliului Județean Caraș-Severin…

Grigore Stolojescu și Marian Tutilescu ”nu dorm”…

Internele, lăsate fără chestori!

”Fără chestori de 1 Decembrie” titram pe 20 octombrie, avertizând că președintele României nu va avea practic ce decrete de avansare să semneze cu ocazia Zilei Naționale din 1 Decembrie, din moment ce listele cu propuneri nu au fost încă întocmite, astfel că nu va mai exista timpul necesar avizării! Și uite că deși între timp MAI are un ministru plin, Internele tot vor fi lăsate fără chestori anul acesta! Pentru că preocupat de propriul război personal din Caraș-Severin, ministrul Marcel Vela nu a mai avut timp până acum și de procedurile pentru trimiterea către Administrația Prezidențială a listelor cu nominalizări pentru avansarea în grad. Așa că se anunță o defilare tristă de 1 Decembrie la MAI…

 

 

Facebook Comments

Exclusiv

LA TÂRGU JIU, MEDICII SE REVOLTĂ ÎMPOTRIVA POLITRUCILOR

Publicat

pe

De

”Incă o dată, a suta, a mia oară, părerea noastră, a medicilor, nu a contat în ochii celor care decid POLITIC problemele MEDICALE.”

Doctorul Neagu Valentin, în numele unor cadre medicale din Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, m-a rugat să vă spun ce se întâmplă acum, cu adevărat, acolo, și cât de aproape suntem de un nou caz Suceava, din cauza obtuzității celor care decid, și care pun în pericol nu doar pacienții, ci și cadrele medicale.
Ca să nu se ajungă la infectarea întregului spital din Târgu Jiu, o parte dintre medici au amenajat la parterul sediului din str. Tudor Vladimirescu un circuit destinat EXCLUSIV suspectilor de COVID-19.
Au amenajat acolo, in timp record, chiar si o sală de operatii, cu tot ce este necesar.
Din pacate, cei care decid au dat dispozitie scrisă ca acel nou circuit să nu fie folosit, si ca pacientii să urmeze un circuit criminal, pana la etajul al treilea al spitalului.
Deja a apărut o urgență, si deja un prim suspect de coronavirus a fost operat acolo, la etajul al treilea.
Urmarea?
Practic, sectia de chirurgie in care a fost operat acel pacient este ca si desfiintată.
Au fost mutati mai multi pacienti care erau internati acolo, si acum cadrele medicale asteapta cu sufletul la gura sa vina rezultatul testului de coronavirus pentru pacientul operat la etajul al treilea.
Citiți până la capăt mărturia doctorului Neagu, ca să înțelegeți cum se ajunge la infectarea unor spitale întregi, chiar si atunci cand cadrele medicale se dau peste cap si incearca sa faca din rahat bici.
IATĂ MĂRTURIA CHIRURGULUI NEAGU VALENTIN:
”Astazi am trait o zi trista.
Am asistat neputincios la desfiintarea, practic, a unei sectii de chirurgie, din spitalul judetean, cu cincizeci de paturi, două săli de operatie, compartiment de chirurgie infantila si chirurgie toracica, două săli pentru pansamente, sala de mese, magazii, vestiare, camera de monitorizare a pacientilor.
Au fost mutati opt pacienti , inclusiv chirurgia infantila, pe sectia de chirugie I si un pacient a fost externat.
Cum s-a ajuns aici?
De mai bine de o saptamana, noi, chirurgii, am facut demersuri pentru stabilirea unui compartiment izolat de restul spitalului, in care accesul sa se faca direct din exterior, sa existe un cabinet de consultatii, in care pacientul suspect sau confirmat cu Covid-19 sa fie consultat de medicul specialist, care sa decida internare in chirurgie pentru operatie (sau in altă sectie) sau transfer la Boli Infectioase pentru tratament si izolare.
De aici, pacientul internat, sa mearga pe cel mai scurt drum spre sala de operatie, apoi spre patul de reanimare (toate la parter, in acelasi loc).
A fost realizata alimentarea cu oxigen a salii de operatii, a două saloane de ATI, dotarea cu ventilatoare a patru paturi ATI, masa de operatii, lampa de operatii, aparat de anestezie, camera decontaminare cu trei compartimente unde se poate dezbraca in siguranta personalul de costumul de protectie, se poate face dus si apoi se poate imbraca echipamentul obisnuit de spital, cale directa spre exterior de evacuare a deseurilor contaminate, incapere de sterilizare cu pupinel destinat sterilizarii instrumentarului chirurgical metalic, campuri operatorii si halate chirurgicale sterile, de hartie, solutii dezinfectante, nebulizator de sterilizare a incaperii, camera pentru personal, etc.
A fost gandit de noi toti si acceptat unanim ca cea mai buna solutie pentru protejarea restului pacientilor din spital si a personalului medical si de curatenie. Atasam documentul cu toate semnaturile celor care au fost de acord cu aceasta solutie.
A fost prezentă conducerea spitalului si reprezentantul Consiliului judetean, la fata locului, si au apreciat solutia.
Am demonstrat ca acest concept este recomandat de Colegiul American de Chirurgie.
Urmarea?
Sambata seara a sosit o hartie de la conducerea spitalului in care era desemnata ca sala de operatii pentru pacientii suspecti sau confirmati cu Covid-19 , sala de operatii de la etajul III al blocului operator, ultimul etaj din spital, cu traseu al bolnavului infectat, prin unicul lift care deserveste intreg blocul operator (sectiile de chirurgie generala, infantila, toracica, plastica, ortopedie, urologie).
Se mentiona că, dupa operatie, pacientul va fi plasat intr-un salon la etajul III sau in sectia ATI II, comună intregului spital.
Ieri seara a sosit primul pacient suspect de contaminare cu virus, aflat in izolare la domiciliu, cu fiica venita din strainatate, prezentand o urgenta chirurgicala.
Am reluat telefoanele, rugamintile, argumentele, sa se renunte la acest traseu criminal, al pacientului prin spital.
Am asteptat inca 7 ore, dupa o garda de 24 de ore, un raspuns.
Tacere.
Toata lumea din biroul personal s-a acoperit de hartii si ne-a abandonat.
Asadar, am operat pacientul unde au stabilit dansii, echipati in costume achizitionate de la Dedeman, cu saci de nailon ca protectie pentru incaltaminte, fara camera de decontaminare, fara a putea face dus, dupa interventie.
Multumirile pacientului au fost o palida consolare.
Ne intrebam cu totii daca rezultatul testului la virus va fi pozitiv.
Ne intrebam cu totii daca familiile noastre, prietenii nostri, oamenii dragi vor mai fi in siguranta in acest spital.
Noi ne-am facut datoria pana la capat (in dezastruoasele conditii impuse), nu am pasat bolnavul altcuiva, nu am fugit acasa pentru că terminasem programul.
Inca o data, a suta, mia oară, parerea noastra nu a contat in ochii celor care decid politic problemele medicale.
Probabil dorm linistiti, la distanță de pericol, in sanul familiilor lor bine protejate, ba am primit chiar si hartie in care ni se specifica sa nu mai venim la birouri pentru nicio problema.
Ne intrebam daca la fel de nepasatori vor fi si in cazul in care in acest spital ar ajunge un membru al familiilor lor?
Dr. Neagu Valentin
Chirurg primar.”

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

Managerul interimar al Spitalului Judetean de Urgenta „Sfantul Ioan cel Nou” Suceava doreste stoparea informarii din infernul de la Suceava/ Incalcarea Legii 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate art 33

Publicat

pe

De

Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus începerea urmării penale in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor şi abuz în serviciu, pentru că la nivelul instituţiilor judeţului nu au fost respectate măsurile dispuse cu privire la reglementările legislative în vigoare privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, procurorii s-au sesizat din oficiu şi au examinat mai multe articole publicate în mediul on-line.
Ei au concluzionat că în contextul pandemiei de coronavirus existente la nivel mondial anumiţi funcţionari publici din sistemul medical au solicitat cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava prezenţa la data de 23 martie 2020 la serviciu a persoanelor testate pozitiv, negativ şi a celor suspecte, rezultând o posibilă contaminare în masă.
Mai mulţi medici au ieşit pozitiv la testul de coronavirus.
S-a decis că toate cadrele medicale de la Spitalul Judeţean Suceva vor intra în izolare, iar unitatea va fi dezinfectată şi va fi folosită exclusiv pentru tratarea cazurilor de coronavirus.
Noi mărturii din spitalul din Suceava, oraș care a devenit cel mai mare focar de coronavirus din România și unde sunt cei mai mulți medici infectați: punerea „botnitei” si batistei pe „tambal”.
Managerul interimar, dr Filip Florin, al Spitalului Judetean de Urgenta „Sfantul Ioan cel Nou” Suceava incalca Legea 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate art 33. Vom reveni. (Cristina T.).


LEGE nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate
Art. 32
Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, ai agenţilor economici cu capital integral sau parţial de stat şi ai altor persoane juridice de drept public ori privat sunt obligaţi să stabilească informaţiile care constituie secrete de serviciu şi regulile de protecţie a acestora, să coordoneze activitatea şi să controleze măsurile privitoare la păstrarea secretului de serviciu, potrivit competenţelor, în conformitate cu normele stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Art. 33
Este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informaţiilor care, prin natura sau conţinutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetăţenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucţionarea justiţiei.

Articolul Managerul interimar al Spitalului Judetean de Urgenta „Sfantul Ioan cel Nou” Suceava doreste stoparea informarii din infernul de la Suceava/ Incalcarea Legii 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate art 33 apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

EDITORIAL/Stoica Ion, actualul director al Parcului Industrial Brazi, membru de „vaza”/baza in gruparea de criminalitate economico-financiara organizata coordonata de traseista Gratiela Gavrilescu (I)

Publicat

pe

De

La data de 20.03.2020, Incisiv de Prahova a publicat articolul – Traseista Gratiela Gavrilescu si-a lansat/bagat la „apa” candidatul PSD la primaria Floresti.

Traseista Gratiela Gavrilescu si-a lansat/bagat la „apa” candidatul PSD la primaria Floresti

In acel articol am precizat ca nu vom face referire la modul abscons in care traseista Gratiela Gavrilescu a actionat in colegiul ei in care a castigat mandatul de parlamentar, prin construirea/fabricarea de dosare penale primarilor (cu sprijinul unor procurori, ofiteri judiciaristi, ofiteri din servicii, etc) pentru ca viceprimarii din partidul acesteia sa obtina interimatul conducerilor primariilor in scopul derularii de afaceri oneroase de catre gruparea de criminalitate economico-financiara organizata pe care o coordoneaza in aceste zone. Aceste aspecte vor fi devoalate, in curand, in serialul nostru „Increngătura politică ascunsa a gunoaielor/Mafia Deseurilor din Prahova”.
In acel articol am dezvaluit cu probe/documente doar infractiunile de fals in declaratii savarsite de candidatului Paul Tretiacenco sustinut de traseista, urmand ca in episoadele viitoare sa devoalam “bubele” penale ce le regasim la firma acestuia protejata de PSD, “bube” ce il vor conduce spre locul unde este “cazat” fostul lider al acestui partid.
Incepand cu acest articol/editorial, intr-un serial, va vom dezvalui cu probe modul abscons in care traseista Gratiela Gavrilescu a actionat in colegiul ei in care a castigat mandatul de parlamentar, prin construirea/fabricarea de dosare penale primarilor (cu sprijinul unor procurori, ofiteri judiciaristi, ofiteri din servicii, etc) pentru ca viceprimarii din partidul acesteia sa obtina interimatul conducerilor primariilor in scopul derularii de afaceri oneroase de catre gruparea de criminalitate economico-financiara organizata pe care o coordoneaza in aceste zone.
Stoica Ion, actualul director al Parcului Industrial Brazi, membru de vaza in gruparea de criminalitate economico-financiara organizata coordonata de traseista Gratiela Gavrilescu
Asa cum precizam mai sus ca (M.O.) modus operandi, Stoica Ion a avut sarcini precise de la gruparea de crima organizata.
Astfel, inca din anul 2004, acesta a fost utilizat de gruparea Gratiela Gavrilescu pentru a „compune” zeci si sute de plangeri penale pe 23 august, direct la procurorul paraditor „Portocala” impotriva primarului de la Fipilestii de Padure.
Aceste actiuni erau de santaj pentru ca acesta (primarul din Filipestii de Padure) sa cedeze si sa ofere traseistei si gruparii de crima organizata pe care o coordona si o coordoneaza diferite lucrari din banii publici.
Satul de hartuiri si de frica verisorului traseistei, primarul din Filipestii de Padure cedeaza santajului, intr-un final, prea tarziu pentru acesta si din punctul nostru de vedere – si ii acorda lui Yubi doua lucrari, doua terenuri de sport pe care s-au construit in afara prevederilor legale, aspecte la care ne vom reveni intr-un articol separat.
Primarul din Filipestii de Padure a cedat in urma unei negocieri directe cu traseista Gratiela Gavrilescu.
Astfel, ca sa cedeze lucrari catre aceasta mafie, conditia primarului a fost ca cei trei conilieri locali care ii „compuneau” zeci de plangeri penale sa demisoneze, unul dintre acestia fiind actualul director al Parcului Industrial Brazi, Stoica Ion.
Gruparea de crima organizata ce coordoneaza judetul Prahova pe sub nasul PSD si al PNL nu a putut sa il lase pe acest membru marcant in afara jocului si departe de „cascavalul” banului public.
Dupa demisie, traseista a reusit sa il introduca intr-un Consiliul de Adiministratie, pentru ca, ulterior, prin abuzuri si trafic de influenta (pe care il vom detalia intr-un articol separat/editorial – ca persoane implicate) sa il instaleze in functia de director al Parcului Industrial Brazi. Din aceasta pozitie, acest individ asculta ordinele lui Gratiela si Yubi in privinta mafiei gunoiului, dar astea va vor fi dezvaluite in serialul nostru „Increngătura politică ascunsa a gunoaielor/Mafia deseurilor din Prahova”, in unul din episoadele ce vor urma pe aceasta tema.
Cum a ajuns dl Stoica Ion director la Parcul Industrial Brazi, chiar dacă prima data când și-a depus candidatura a fost respins și el și dl consilier local din partea PSD Marian Cosma?
Văzând ca nu îndeplinește condițiile de selecție prevazute de OUG 109/2011 prin care la primul concurs erau de studii superioare de lunga durata, fie de jurist sau economist, dl Stoica Ion prin lungul brat al lui IUBY (Toma Pintoiu) și, bineînțeles, cu sprijinul președintelui de administrație Vasile Iordache, comisia de examinare a schimbat condițiile de la prima selecție unde dl Stoica Ion a fost respins și au trecut sec ca postul de director general poate fi ocupat cu studii superioare tehnice de scurta durata, lăsându-l în ofsaid și pe fostul director de pana atunci Marian Cosma care tocmai ce își făcuse rost de o diploma de studii(sac!!!).
Asa ca atragem atenția domnilor de pe 23 august cum ii place domnului director general Stoica Ion sa le spuna la telefon șefilor de la CJ Prahova când îl chema la raport „acum sunt pana pe 23 august sa fac o sesizare” – (chiar dacă se afla în birou) sa facă o verificare cum a obținut acesta din urma postul prin abuzul în serviciu al domnilor din comisia de evaluare și implicit prin acoperirea acestora de către președintele CA.
Și dacă tot atragem atenția DNA pentru a face o scurta verificare cum a obținut postul de director general dl Stoica Ion, pe aceeași cale atragem atenția domnilor de la Curtea de Conturi sa verifice de ce domnul Stoica Ion nu își completează foile de parcurs de la masina de serviciu pe care o Conduce.
Gurile „rele” spun ca acesta nu completează foile de parcurs ca să nu poată fi verificat de superiori și prins cu cioara vopsita ca, de fapt, el este în birou și nu pe 23 august, adica la DNA, fiind liantul de legatura si cu fostul „marditor”, pardon, paraditor „Portocala”.
Incepand din numerele viitoare va vom devoala deturnarea fondurilor europene (ceva pensiune in care locuieste traseista- vecina cu Onea Lucian ca tot isi vinde casa conspirativa…) efectuate pe firmele fiului lui Yubi, precum si faza similara cu Filipestii de Padure, adica Scorteniul…
„Aia” de pe 23 august – iau notite?

Articolul EDITORIAL/Stoica Ion, actualul director al Parcului Industrial Brazi, membru de „vaza”/baza in gruparea de criminalitate economico-financiara organizata coordonata de traseista Gratiela Gavrilescu (I) apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Brăila

Cultură3 ore inainte

Cursuri de dans – O alta oportunitate in viata ta

Dansul nu este doar un sport, pentru ca pentru asta ai nevoie nu doar de o fata draguta si de...

Exclusiv19 ore inainte

LA TÂRGU JIU, MEDICII SE REVOLTĂ ÎMPOTRIVA POLITRUCILOR

”Incă o dată, a suta, a mia oară, părerea noastră, a medicilor, nu a contat în ochii celor care decid...

Exclusiv2 zile inainte

Managerul interimar al Spitalului Judetean de Urgenta „Sfantul Ioan cel Nou” Suceava doreste stoparea informarii din infernul de la Suceava/ Incalcarea Legii 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate art 33

Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus începerea urmării penale in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor şi abuz în...

Afaceri3 zile inainte

Cel mai bun hosting din România în 2020

V-aţi săturat de firmele de găzduire web care nu vă oferă niciun suport atunci când site-urile voastre sunt atacate de...

Afaceri3 zile inainte

Sistemele de alarma wireless sunt mai bune decat cele cablate?

Raspunsul la aceasta intrebare depinde de ceea ce urmariti sa va ofere un sistem de alarma. Alarmele cablate sunt recunoscute...

Exclusiv3 zile inainte

EDITORIAL/Stoica Ion, actualul director al Parcului Industrial Brazi, membru de „vaza”/baza in gruparea de criminalitate economico-financiara organizata coordonata de traseista Gratiela Gavrilescu (I)

La data de 20.03.2020, Incisiv de Prahova a publicat articolul – Traseista Gratiela Gavrilescu si-a lansat/bagat la „apa” candidatul PSD...

Exclusiv5 zile inainte

Cum au implementat autoritatile din Municipiul Ploiesti dispozitiile Ordonantei Militare nr 3, la orele 15.30

Ordinul pentru operaționalizarea conducerii Poliției locale de MAI a fost publicat vineri seara in Monitorul Oficial. Premierul Ludovic Orban a...

banda-de-alergat banda-de-alergat
Sport5 zile inainte

Banda de alergat, solutia ideala de petrecere a timpului liber in casa!

Pandemia de coronavirus ne-a obligat pe toti sa ne izolam in case, o situatie cu care majoritatea oamenilor nu s-au...

Exclusiv6 zile inainte

Asp.Purcaru Vasile de la POLIȚIA ORAȘULUI BREAZA, COVID-19, cainii si legile lui Murphy

Ordinul pentru operaționalizarea conducerii Poliției locale de MAI a fost publicat vineri seara in Monitorul Oficial. „Iulustrul” MANAGER al Politiei...

ExclusivO săptămână inainte

Acesta este genul de știre de care avem nevoie: un nou tratament ar putea vindeca în 6 zile. Donald Trump indică spre acest tratament.

Director nou, la APM Prahova, acelasi directorat, condus, din umbra, asa cum a prezentat PRO TV, de grupul de crima...

ExclusivO săptămână inainte

Băsescu, atac necruțător de la fosta sa colaboratoare

(Preluare Vineri.13. – Claudia Popa): Magda Bistriceanu, fostă colaboratoare și purtătoare de cuvânt a Partidului Mișcarea Populară, îl taxează dur...

ExclusivO săptămână inainte

Traseista Gratiela Gavrilescu si-a lansat/bagat la „apa” candidatul PSD la primaria Floresti

In acest articol nu vom face referire la modul abscons in care traseista Gratiela Gavrilescu a actionat in colegiul ei...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Increngătura politică ascunsa a gunoaielor(XVI)/Complicitatea acoperirii unor pseudo servicii ecologice si de mediu in situația Covid-19

Prahova nu a dus niciodată lipsă de scandaluri cu miză financiară enormă. Pentru că întotdeauna din Prahova au fost oameni...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Bogdan Toader, primul şef de CJ din România care cumpără un aparat pentru depistarea COVID-19

Nimic nu este mai frustrant atunci cand esti pe un traseu montan cu cea mai buna bicicleta MTB, iar angrenajele...

Social2 săptămâni inainte

Împreună pentru o Românie unită: ajutsieu.ro

Din dorinţa de a contribui la ajutorarea semenilor în momentele dificile s-a lansat o platformă online de ajutor şi solidaritate...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Ce implică Starea de Urgență

1. Ce implică Starea de Urgență: 2. Ministerele, agențiile statului, companiile cu capital privat, vor introduce de urgență munca la...

Știrile Săptămânii