Connect with us

Exclusiv

Autoritățile care gestionează mizerabil pandemia au creat această para-entitate în speranța că vor scăpa de răspunderea penală privind ascunderea (inclusiv prin omisiune) a datelor reale în privința pandemiei și contagiunii

Publicat

pe

Reamintim ca, printre făgăduielile clasice precum reabilitarea blocurilor, crearea de noi locuri de parcare, spaţii verzi, rezolvarea problemelor de trafic, construirea de noi spitale sau modernizarea celor existente, Adrian Dobre „garantat” de Andrei Volosevici – PNL a iesit la rampă cu proiecte fantastice, aproape imposibil de realizat, doar, doar adună câteva voturi de la naivii care le înghit gogoşile. Si a adunat cu 20.000 de voturi fata de urmatorul clasat, ca doar a fost garantat de Andrei Volosevici.

Trecem în revistă câteva dintre născocirile electorale ale primarului PNL, Adrian Dobre…

Spital Municipal identic cu cele din Statele Unite, la Ploieşti

Adrian Dobre, candidatul Partidului Naţional Liberal la Primăria Ploieşti, a ajuns vedetă în toată presă după ce le-a promis ploieştenilor un nou Spital Municipal, făcând public un proiect cu fotografii furate de pe internet.

Liberalul a adunat câteva imagini cu spitale ultramoderne din Turcia şi Statele Unite şi le-a prezentat votanţilor ca fiind piesa de bază a programului său electoral. Cum minciuna are picioare scurte, fotografiile frumos colorate s-au dovedit, la scurt timp, a fi furate de pe site-uri din străinătate, iar Dobre s-a făcut de tot râsul, asa cum si-a terminat si mandataul de tot rasul. Noroc ca a venit Andrei Volosevici sa salveze urbea noastra de primarul PNL garantat tot de el si care a fost votat de 17,5% dintre ploiesteni, voturi de la naivii care le înghit gogoşile.

Iata unde duc voturile de la naivii care le înghit gogoşile:

De remarcat este faptul ca, Primăria Ploiești condusa de Andrei Volosevici de la PNL Prahova a primit de la Alpine Bau, constructorul (ilegal, în opinia noastră) stadionului “Ilie Oană”, trei facturi, pentru lucrările efectuate (pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie 2011 și ianuarie 2012). Deși avea atât prevedere bugetară pentru achitarea acestor sume, cât și bani în buget pentru a plăti în termen factura, executivul Primăriei Ploiești a întârziat plata. În contract erau prevăzute penalități de 0,1% pe zi, factura de penalități ajungând la 1.232.363 de lei, adică aproape 300.000 de euro.
Acționând Primăria în instanță, Alpine Bau a câștigat procesul și a obligat Primăria Ploiești să achite și factura de penalități, după ce instanța a respins ca nefondat recursul autorităților ploieștene. Domnilor procurori, seamănă ceva aici cu ce-am prezentat mai sus? Delapidare? Pe bani publici? Hm, nimic?
Deci Volosevici nu doar că le-a dat celor de la Alpine stadionul, printr-o licitație trucată – asociatul celor de la Alpine Bau, Vasile Todosia, anunțându-i pe ceilalți participanți, înainte de încheierea licitației, că oricum el va câștiga, pentru că ăsta este ordinul venit de la partid –, ba a și prejudiciat, cu bună știință, bugetul local cu 300.000 de euro, ducând la aproape 20 de milioane de euro prețul unui stadion care fusese licitat cu 11 milioane, precizau cei de la Catavencii.

https://www.catavencii.ro/de-ce-l-tine-dna-in-brate-pe-andrei-volosevici-fostul-primar-al-ploiestiului/
Apelul penal declarat de DNA si de Primaria Ploiesti prin Adrian Dobre (primarul Pokemon Go) impotriva hotararii Curtii de Apel Ploiesti de achitare a fostului primar liberal Andrei Volosevici pentru infractiuni de coruptie a avut un nou termen de judecata la instanta suprema la data de 17.09.2020.
In luna aprilie instanţa supremă a decis suspendarea judecării cauzei din cauza pericolului de infectare cu COVID.
Va reamintim că Andrei Volosevici a fost trimis în judecată de către DNA Ploieşti pentru săvârşirea de fapte de corupţie şi abuz în serviciu în dauna municipiului Ploieşti.
În sarcina inculpatului Volosevici s-a reţinut prin rechizitoriul întocmit de procurorii DNA că acesta, în calitatea sa de primar al municipiului Ploieşti, „a iniţiat proiectul de hotărâre privind asocierea municipiului Ploieşti cu SC FC Petrolul SA” şi “a semnat un contract de asociere între municipiul Ploieşti şi societatea comercială FC Petrolul SA Ploieşti, contract încheiat prin nerespectarea dispoziţiilor Legii administraţiei publice locale – în condiţiile în care o instituţie publică nu poate finanţa o activitate lucrativă desfăşurată de un agent economic cu capital privat. În acest fel, acesta a determinat prejudicierea bugetului local cu suma totală de 32.577.437 lei şi concomitent obţinerea, de către S.C. FC Petrolul SA Ploieşti, a unui folos necuvenit de aceeaşi valoare”.
Procurorii au mai reţinut în rechizitoriul întocmit în urmă cu patru ani că Volosevici ar fi pretins sume de bani de la doi oameni de afaceri – denunţatori la DNA – pentru campania electorală pentru alegerile locale, în schimbul unor beneficii.
Sentinţa pronunţată de către Curtea de Apel Ploieşti prin care Volosevici, alături de fosta secretara a primăriei ploiestene, Albu Simona, au fost achitaţi a fost atacată atât de DNA la 13 decembrie 2019 cât şi de Primăria Ploieşti, ultima depunând apelul la instanţa chiar pe 31 decembrie 2019, sub semnatura primarului Adrian Dobre !
Interesant este faptul că, deşi l-a achitat în prima instanţa pe fostul primar, instanţa de fond a lăsat nesoluţionată latura civilă, menţinând şi sechestrul asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 97/P/2012, din data de 07.06.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, asupra tuturor bunurilor acestuia, până la concurenţa sumei reprezentand prejudiciu.
Urmatorul termen acordat in cauza este la data de 29.10.2020.


Suntem curiosi cum va „gestiona” actualul primar Andrei Volosevici care a garantat dezastrul din Ploiesti prin primarul „Pokemon Go” – recuperarea prejudiciului daca in proces, Primăria Ploiești s-a constituit parte civilă prin Adrian Dobre (primarul PNL garantat de Volosevici).
Sau, primaria Ploiesti prin actualul primar Andrei Volosevici va refuza recuperarea prejudiciului de la inculpatul Andrei Volosevici? Ramane de vazut si de urmarit…

Andrei Volosevici a fost primar al municipiului Ploieşti între 2008 şi 2012 din partea PDL. În 2012, a fost ales senator, tot din partea PDL, însă în 2014 a plecat la PMP, iar apoi a părăsit şi acest partid şi a rămas senator independent, dar în 2015 s-a afiliat grupului PNL. În septembrie 2016, Volosevici a anunţat că s-a înscris în ALDE şi a candidat pentru un mandat de deputat pe lista ALDE Prahova, aflându-se pe locul al doilea pe listă, însă nu a obţinut un mandat de parlamentar.

PNL Prahova, care are în prezent primar în municipiul Ploieşti în persoana lui Adrian Dobre, a anunţat, că îl susţine pentru Primăria Ploieşti pe fostul primar din perioada 2008-2012, Andrei Volosevici. Fost membru ALDE, acesta a semnat adeziunea chiar în conferinţa de presă.

 

 

 

 

Facebook Comments

Exclusiv

Carmen Târnoveanu dăruiește publicului momente inedite la TVR International

Publicat

pe

Cea de-a treia ediție din sezonul 5 al emisiunii ”Dăruiește Românie!”, difuzată de TVR Internațional, aduce în casele telespectatorilor o nouă serie de personalități îndrăgite de public dar și un moment inedit pentru moderatoarea Carmen Târnoveanu. Cum a făcut față provocării inedite lansată de mentalistul Ștefan R. Simion, aflați vineri, pe 16 octombrie 2020, de la ora 21.

Tot atunci, îndrăgitul cântăreț Adrian Daminescu vorbește despre momentele emoționante pe care le-a trăit dar și despre Constantin Daminescu, tatăl său, cel care le-a dăruit cu generozitate românilor o porție impresionantă de artă și cultură.

Invitat și el la ”Dăruiește Românie!”, Ștefan Stan e încântat că a avut ocazia de a petrece timp de calitate alături de nume importante ale scenei muzicale sau teatrale de la noi și promite că va reveni oricând cu drag: „Când am venit prima oară la emisiunea asta, sincer, nici nu știam la ce să mă aștept. Nu glumescAfost o experiență extraordinară, numai prin faptul că am stat alături de oameni fabuloși. Mă bucur că am revenit și o să mai vin. Deci, când ne revedem?”

Și solistul trupei Schimbul 3 by Adi Ordean este de aceeași părere: „E un spectacol numai cu muzică și alte momente artistice. E foarte tare aici!” crede Codruț Croitoru.

Alte momente memorabile din ediția de pe 16 octombrie a ”Dăruiește Românie!” sunt cele puse în scenă de pianista Mădălina Paşol al cărei talent a depășit granițele țării și de actorul Marius Drăguş, cel care îmbină într-un mod inedit magia și umorul pentru a da viață personajului său, Magitot.

Andreea Toma și Ștefan Băloi, prim-balerini ai Teatrului de Musical și Operetă „Ion Dacian”, se întorc și ei, după un an, în platoul emisiunii: „Prima dată am venit aici pentru a promova spectacolul pe care l-am regizat. A fost o experiență foarte plăcută, de care noi, ca artiști, avem mare nevoie. Ne bucurăm că și Carmen Târnoveanu se regăsește, destul de des, în rândul spectatorilor Teatrului „Ion Dacian” și ne dorim să facem echipă oricând putem aduce în fața publicului ceva frumos și emoționant.

Nu în ultimul rând, săptămâna aceasta la ”Dăruieşte Românie!”, Carmen Târnoveanu stă față în față cu Oneway Bboys. Sunt tineri, sunt foarte talentați și petrec zeci de ore la repetitii pentru că ”vor să facă lucrurile altfel”, așa cum spune coordonatorul lor, Radu Pantea. Oneway Bboys fac parte dintr-o nouă generație de viitori artiști despre care se povestește la TVR Internaţional.

Dăruiește Românie” este un format original, unic pe piața de divertisment de la noi, care își propune să surprindă fața frumoasă, proaspătă și luminoasă a românilor de pretutindeni. Emisiunea prezentată de Carmen Târnoveanu poate fi urmărită în fiecare vineri seară, de la ora 21, pe TVR Internațional și TVR Moldova dar și online pe platforma TVR+.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

Federația Română de Psihoterapie ia măsuri pentru îmbunătățirea sănătății mintale a romanilor

Publicat

pe

Din ce în ce mai mult în ultimii ani, sănătatea mintală a omenirii este din ce în ce mai afectată de provocările vieții cotidiene, constituind o îngrijorare majoră la nivel mondial pentru experții în domeniu. Iar acum, cu pandemia de Coronavirus și cu restricțiile ei, menținerea echilibrului mintal este o provocare din ce în ce mai mare pentru mulți dintre noi.

Statisticile arată că, pe tot globul, 13% din populație suferă de tulburări asociate sănătății mintale, anxietatea și depresia fiind cele mai des întâlnite forme ale acestor tulburări.

Potrivit OECD, mai mult de una din șase persoane din Europa suferă de o boală asociată sănătății psihice, iar costurile economice (directe și indirecte) se ridică la peste 600 de miliarde de euro anual.

La noi în țară, statisticile Institute for Health Metrics and Evaluation arătau în 2017 că aproape 11% din populația României este afectată de tulburări mintale (depresie, anxietate, consum de alcool și droguri) iar OMS estimează că 5% dintre români suferă de depresie. Însă cifrele reale ar putea arăta mult mai îngrijorător, date fiind lipsa studiilor de specialitate și culegerea anevoioasă a datelor din mediul rural.

În acest context, Federația Română de Psihoterapie a demarat demersurile necesare pentru a pune la punct o lege care să reglementeze profesia de psihoterapeut în țara noastră, respectând standardele și recomandările europene, așa cum se întâmplă deja în state precum Germania, Austria, Italia, Croația, Lituania, Malta sau Finlanda.

O astfel de lege este necesară pentru a oferi practicienilor din acest domeniu, printre altele, un cadru profesional bine reglementat, o structură profesională de însoțire academică a psihoterapeutului pe întreg parcursul carierei, un demers susținut de informare și psihoeducație la nivel individual, familial, comunitar, organizațional sau instituțional, o rețea națională integrată pentru sănătate mintală, care să asigure accesul populației la servicii de psihoterapie și o strategie pentru responsabilitate socială. Totodată, prin legea psihoterapiei, Federația dorește includerea politicilor de sănătate mintală și în Strategia Națională pentru Sănătate a României.

Beneficiile psihoterapiei sunt numeroase și evidente pe plan social: îmbunătățirea capacităților de autocunoaștere, creșterea stimei de sine, dezvoltarea abilităților de relaționare interumană, gestionarea agresivității, depășirea unor probleme precum tulburările de alimentație, depresia, anxietatea. Totodată, aduce beneficii semnificative și de foarte multe ori este absolut necesară în situații de divorț, criză în familie, dificultăți de integrare a copilului etc., ajutând de cele mai multe ori la depășirea acestor situații.

Reglementarea profesiei de psihoterapeut în România ar avea un impact social pozitiv, deoarece numeroase studii au demonstrat că cele mai eficiente tratamente pentru boli mintale, cum ar fi, de exemplu, depresia, implică o combinație între medicamente și psihoterapie. Iar Asociația Americană de Psihiatrie a explicat că „multe probleme de sănătate pot fi rezolvate doar prin psihoterapie, aceasta fiind o componentă crucială în succesul tratamentului cu medicamente”.

La ora actuală, în România, sunt peste 9000 de psihoterapeuți certificați, mult sub necesarul de 11.000 estimat de OMS în 2002, ținând cont și de faptul că nevoile pentru sănătate mintală sunt în continuă creștere.

Comunitatea psihoterapeutilor lucreaza din anii ‘90 in directia dezvoltarii unui sistem de colaborare, reprezentare si formare profesionala la standarde  europene.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

Breaking News/Alegeri parlamentare 2020/Bataie pe ciolan, in PNL/Surse: Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, pe pozitia numarul 1 la Senat in Prahova

Publicat

pe

De

PNL are dorinţe mari. La Camera Deputaţilor, liberalii vizează 110 locuri, acum au 82, iar aleşi pe liste acum patru ani au fost 65, ceilalţi fiind traseişti politici.

La Senat, au 31 de locuitori şi ar vrea să dubleze numărul de aleşi, dacă se poate.

Pe ultima sută de metri, oamenii grei din PNL îşi negociază locurile în Parlament si/sau pierd fotoliile de aleşi.

Succesul PNL-ului la locale nu poate fi explicat doar prin comportament și prestație electorale.

Și nici prin acţiunea comună sau „superioritatea” ideologică şi organizatorică a dreptei, întrucât aceasta a fost fragmentată, incoerentă şi diversă programatic. Pentru a ajunge în finală, candidatii pesedisti a trebuit să facă faţă nu doar principalului adversar, PNL, aliaţilor acestuia şi uneia dintre cele mai murdare campanii electorale, ci şi puzderiei de contracandidaţi din zona dreptei.

Aceştia au fost lansaţi în competiţie doar pentru      a-şi testa popularitatea sau pentru a captura şi fideliza o parte din electoratul dreptei (gen „metoda” utilizata de A. Volosevici, despre care stiam inainte cu mult timp de a se incepe campania electorala, aviz „amatorilor”!.

„Miracolul” civic a dat peste cap analizele şi previziunile sociologice, şi a scos în evidenţă imprevizibilitatea comportamentului electoral. Şi totuşi, reuşita PNL-ului poate fi explicată, într-un anumit grad, printr-o serie de factori:

  • unificarea „dreptei”;
  • profilul atipic al PNL-ului de azi
  • coalizarea dreptei în ultimele zile, pe judetul Prahova;
  • campania anticorupţie şi ambiguitatea raportării PSD la aceasta;
  • influenţa Facebook: interacțiune virtuală și mobilizare:
  • revolta şi reinventarea conştiinţei civică.

Dintre aceştia, doar unul, şi anume revolta, a acţionat ca un detonator (detonator activat de procurorul Negulescu Mircea, aspecte despre care vom reveni cu dezvaluiri senzationale) şi făcut ca eşafodajul electoral al lui Victor Ponta să se prăbuşească  într-un mod catastrofal, ceea ce a adus prejudicii de imagine a PSD – ului la nivelul judetului Prahova prin asocierea cu PRO- Romania.

Filialele care au obţinut rezultate slabe sunt lăsate în urmă, nu este însă şi cazul Capitalei, acolo unde PNL nu a excelat în rezultatele obţinute la locale.

Alegeri parlamentare 2020. Cine nu mai intră în Parlament pe lista PNL

Potrivit surselor Antena 3, sunt parlamentari liberali care nu se vor mai regăsi pe listele viitorului legislativ, dar şi oameni noi care vor intra pe lista liberalilor.

Astfel, există şapte persoane care nu se vor mai regăsi pe liste:

  1. Adriana Săftoiu (din 2004 în Parlament)
    2. Victor Paul Dobre (din 2000 în Parlament)
    3. Tinel Gheorghe (din 2008 în Parlament)
    4. Ovidiu Raeţchi (din 2012 în Parlament)
    5. Valeria Sechelean (din 2012 în Parlament)
    6. Gabriel Andronache (din 2008 în Parlament)
    7. Romeo Nicoară (din 2008 în Parlament)

Alegeri parlamentare 2020. Cine sunt surprizele din listele PNL

Sunt însă şi nume-surpriză pe lista PNL. De exemplu, secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, va intra pe un loc eligibil pentru Camera Deputaţilor la Bucureşti.

Cristi Barbu, secretarul adjunct al Guvernului, va candida din partea filialei Teleorman tot pe un loc eligibil.

Şi Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului, va candida din partea filialei Vrancea pe un loc eligibil.

Aceasta este ultima săptămnă în care liberalii duc negocieri pentru un loc pe liste, iar duminică va fi o şedinţă în care liberalii vor decide listele finale. (Ec Adrian Radu).

 

 

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Brăila

Uncategorized11 ore inainte

ATEN propune solutii noi de iluminare pentru modernizarea oraselor

Bucuresti (19 Octombrie 2020) – Cu totii ne dorim un trai mai bun oferit de orasul in care locuim. Daca...

Exclusiv15 ore inainte

Carmen Târnoveanu dăruiește publicului momente inedite la TVR International

Cea de-a treia ediție din sezonul 5 al emisiunii ”Dăruiește Românie!”, difuzată de TVR Internațional, aduce în casele telespectatorilor o...

Exclusiv17 ore inainte

Federația Română de Psihoterapie ia măsuri pentru îmbunătățirea sănătății mintale a romanilor

Din ce în ce mai mult în ultimii ani, sănătatea mintală a omenirii este din ce în ce mai afectată...

Exclusiv23 de ore inainte

Breaking News/Alegeri parlamentare 2020/Bataie pe ciolan, in PNL/Surse: Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, pe pozitia numarul 1 la Senat in Prahova

PNL are dorinţe mari. La Camera Deputaţilor, liberalii vizează 110 locuri, acum au 82, iar aleşi pe liste acum patru...

Exclusiv2 zile inainte

Se instituie un abuz in serviciu al autoritatii fata de cetateni prin HG, norma secundara, infralegala in aplicarea legii!

Prin HG nr.856/2020 se instituie in anexa 2 la art.3 si 4 masura purtarii mastii de protectie in spatii publice...

Social3 zile inainte

MEDIMFARM S.A. Ploiesti anunta lansarea pe piata romaneasca a testelor “Standard Q Covid 19-Ag”

MEDIMFARM S.A. Ploiesti, companie cu experiență de peste 30 de ani în domeniul farmaceutic, anunță lansarea pe piața autohtonă, in...

Uncategorized4 zile inainte

Carmen Târnoveanu dăruiește publicului momente inedite la TVR International

Cea de-a treia ediție din sezonul 5 al emisiunii ”Dăruiește Românie!”, difuzată de TVR Internațional, aduce în casele telespectatorilor o...

Exclusiv4 zile inainte

Incisiv de Prahova lanseaza, in curand, o platforma in care toti jurnalistii locali si/sau din presa centrala, toti „formatorii de opinie” si/sau toti detinatorii de site-uri sa isi dovedeasca „capacitatea” de formatori de opinie si sa prezinte diplomele reale obtinute care ii recomanda

Fiecare om e un „critic”. Viata e plina de „complimente surprinzatoare”, remarci dure, momente de „constienta de sine si de...

Exclusiv5 zile inainte

Chiar nimeni nu ii spune ca aceasta hotarare intra sub incidenta penala a abuzului in serviciu intrucat nu este prevazuta aceasta masura de sanatate publica/individuala nu este prevazuta de lege, astfel cum prevede Constitutia Romaniei!

Ciucă îi face din nou pe plac lui Iohannis Pentru că, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate...

Exclusiv6 zile inainte

Citu care a girat numirea lui Baranga in functia de presedinte al ONPCSB ar trebui anchetat penal pentru semnare unui act oficial in acest sens!

Cineva „sa studieze” diploma de bacalaureat a „domnului” Mihai Viorel, zis „domnul nimeni”, sotul candidatei PNL la Aricestii Rahtivani la...

ExclusivO săptămână inainte

#KERT castiga din nou!

Prima masina electrica de curse din Romania, pilotata de Sorin Ghisoi, pleaca acasa cu inca un trofeu. Echipa Kaufland e-Rally...

ExclusivO săptămână inainte

Domnul Petrescu, șef al ORNISS, este încă în funcție?/Prin sentința penală nr. 1605 din 29.06.2016 s-a dispus anularea următoarelor acte ale numitului Baranga Laurențiu: Diploma de Bacalaureat, Diploma de studii postuniversitare emisă de Academia de Poliție, etc

”Gdansk – Constanța, marele pariu american” titram ”lovitura” din 13.06.2017! Din iunie 2017! Atunci când dezvăluiam cu amănunte marele plan...

ExclusivO săptămână inainte

PNL Prahova, Adrian Dobre, Andrei Volosevici si fenomenul Pokemon Go de la Primaria Municipiului Ploiesti

Reamintim ca, printre făgăduielile clasice precum reabilitarea blocurilor, crearea de noi locuri de parcare, spaţii verzi, rezolvarea problemelor de trafic,...

ExclusivO săptămână inainte

Prefectul Capitalei incalca legea nr.55/2020, in principal art.13, lit.a, prin impunerea obligativitatii purtarii mastii de protectie sanitara in spatii publice deschise din proxitatea scolilor!

A fost unul dintre pionierii judoului ploiestean, activitatea sa fiind cunoscuta incepand cu anul 1969, cand a facut parte din...

Exclusiv2 săptămâni inainte

„Daruieste Romanie!”, emisiunea prezentata de Carmen Tarnoveanu, a devenit locul preferat al artistilor romani in aceasta perioada

Ajunsa la cea de-a doua editie din sezonul 5, emisiunea se difuzeaza vineri, ora 21.00, pe TVR International Atmosfera ospitaliera...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Autoritățile care gestionează mizerabil pandemia au creat această para-entitate în speranța că vor scăpa de răspunderea penală privind ascunderea (inclusiv prin omisiune) a datelor reale în privința pandemiei și contagiunii

Reamintim ca, printre făgăduielile clasice precum reabilitarea blocurilor, crearea de noi locuri de parcare, spaţii verzi, rezolvarea problemelor de trafic,...

Știrile Săptămânii