Connect with us

Exclusiv

Contextul acestor minunate caracterizari ale carpelor Securitatii – turnatorii – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

  • Fostul rector al Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” (AFA) din Brașov, generalul (r) de flotilă aeriană Gabriel Răducanu, rămâne fără titlul de doctor în Științe Militare după ce Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor (CNATDCU) a decis că teza de doctorat a acestuia este plagiată. 
  • Consiliul General al CNATDCU a votat cu unanimitate decizia de retragere a titlului de doctor deținut de Răducanu încă din 2011, după ce o comisie de specialiști ai CNATDCU a constatat, în mod oficial, că teza acestuia este plagiată.
  • Generalul (r) de flotilă aeriană Vasile Bucinschi, și el fost rector al Academiei Forțelor Aeriene Brașov, a fost sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă pe care îl avea încheiat cu UNAP, unde coordona doctorate. 
  • Totuși, sancțiunea dată de Comisia de Etică nu a mai fost aplicată de UNAP pentru că Bucinschi și-a dat demisia, o consecință imediată fiind faptul că acesta nu mai poate coordona teze de doctorat. 
  • Răducanu și Bucinschi sunt legați între ei nu numai printr-o veche prietenie: au semnat amândoi o carte care reprezintă conținutul tezei de doctorat a unui fost student al lui Bucinschi. Respectivul doctorand, Florentin-Gabriel Giuvară, a rămas fără titlul de doctor, care i-a fost infirmat de CNATDCU. 

Generalul (r) Răducanu

Pe 17 noiembrie 2020 arătam în exclusivitate pe PressOne faptul că paragrafe disparate sau texte bloc din 78 de pagini din teza de doctorat a lui Gabriel Răducanu sunt plagiate, după ce cu o zi înainte am dezvăluit că acesta devenise conferențiar universitar fără să îndeplinească criteriile cerute de lege.

La acel moment, Răducanu era general de flotilă aeriană activ și rector al Academiei Forțelor Aeriene (AFA) din Brașov.

Exact o lună mai târziu, pe 17 decembrie, președintele Klaus Iohannis semna decretul de trecere în rezervă a lui Gabriel Răducanu începând cu data de 30 decembrie 2020.

Sesizarea de plagiat pentru teza de doctorat a generalului (r) Gabriel Răducanu, rector al Academiei Forțelor Aeriene din Brașov la acel moment, a fost înregistrată la CNATDCU în data de 18 noiembrie 2020.

Dovezile publicate erau unele solide: arătau că o parte din conținutul tezei – adică cel puțin 78 de pagini – erau plagiate.  

Lucrarea științifică cu titlul Securitatea aeriană a României, parte integrantă a securității aeriene a NATO și a Uniunii Europene fusese susținută 2011 la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP) sub coordonarea gen. (r) prof. univ. dr. Mihail Orzeață.

Mai multe pagini din teză sunt plagiate dintr-o lucrare semnată de Mihail Orzeață, conducătorul lui de doctorat, iar altele, din două lucrări semnate de fostul rector al AFA Brașov, generalul (r) prof. univ. dr. Vasile Bucinschi, unul dintre cei trei referenți care au aprobat acordarea titlului de doctor pentru Răducanu.

Ceilalți doi referenți care au validat teza din punct de vedere științific au fost Florin Moisescu, și el fost rector al AFA Brașov – în prezent vicepreședinte al Academiei de Științe ale Securității Naționale (ASSN) –, și Mircea Boșcoianu, fost profesor la AFA, în prezent membru în Comisia de Științe politice, studii de securitate, științe militare, informații și ordine publică  din CNATDCU.

De altfel, profesorul Mircea Boșcoianu, de la Universitatea Transilvania din Brașov, este unul dintre cei trei profesori care au făcut parte din comisia de lucru a CNATDCU care a confirmat plagiatul.

Ceilalți doi membri ai comisiei de lucru a CNATDCU au fost profesorul Dragoș Petrescu, de la Universitatea din București, și profesorul Valentin Naumescu, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Verificarea 

Analizarea sesizării a urmat două trasee distincte.

Pe de-o parte, aceasta a fost trimisă la Comisia de Etică a Universității Naționale de Apărare „Carol I” – adică la universitatea la care teza a fost susținută – acolo unde, potrivit procedurii, sesizarea trebuie verificată.

Decizia comisiei de etică a universității care a decis acordarea titlului de doctor este una consultativă.

Surse din mediul academic susțin că decizia Comisiei de Etică a UNAP a fost că teza este plagiată și că a fost însoțită de propunerea de retragere a titlului de doctor acordat lui Răducanu în urmă cu zece ani.

În paralel cu această procedură s-a derulat procesul administrativ în interiorul CNATDCU, care a presupus, inițial, constituirea unei comisii de lucru, validată la finalul anului trecut de către Consiliul General.

Cei trei membri ai comisiei de lucru au analizat în mod distinct sesizarea, iar în rapoartele individuale cu toții au concluzionat că „sesizarea este îndreptățită”.

De altfel, în raportul comun se precizează că „opiniile celor trei membri au coincis, în sensul că toate cele trei rapoarte individuale au concluzionat că sesizarea este îndreptățită”.

În finalul documentului se regăsește și decizia comisie de lucru: „retragerea titlului de doctor acordat autorului tezei analizate”. 

Cele două documente – decizia consultativă a Comisiei de Etică a UNAP și raportul comun al comisie de lucru – au stat la baza deciziei Consiliului General al CNATDCU din data de 27 ianuarie 2021 de retragere a titlului de doctor al lui Gabriel Răducanu.

Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, însă nu este una definitivă, putând fi contestată de Răducanu.

Trecerea în rezervă 

Surse din mediul academic susțin că Gabriel Răducanu a luat în calcul ieșirea la pensie după ce la începutul lunii septembrie am dezvăluit faptul că acesta, împreună cu fostul rector al Academiei Forțelor Aeriene Brașov, Vasile Bucinschi, a semnat o carte care reprezenta teza de doctorat a lui Florentin-Gabriel Giuvară.

Este vorba despre lucrarea „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național în context euroatlantic”, apărută în iunie 2020. 

Titlul cărții are trei cuvinte în plus față de cel al tezei de doctorat „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național”, susținută anul trecut în martie la UNAP de către comandorul Florentin-Gabriel Giuvară, comandantul Centrului de Operații Aeriene din cadrul Statului Major al Forțelor Aeriene.

Coordonatorul de doctorat al lui Giuvară a fost generalul (r) de flotilă aeriană Vasile Bucinschi.

Prim-autor pe coperta cărții este trecut Bucinschi, al doilea, Răducanu, iar autorul tezei, Giuvară – cel care se presupune că a muncit pentru respectiva cercetare științifică –, este ultimul.

Lucrarea a fost inclusă de Vasile Bucinschi în fișa de verificare pentru concursul de profesor universitar pe care l-a susținut anul trecut, la finalul lunii august, la Academia Forțelor Aeriene Brașov, pe care o condusese ca rector până în august 2017.

Bucinschi și Răducanu, care și-au însușit conținutul tezei de doctorat a lui Florentin-Gabriel Giuvară, au comis plagiat în acest caz.

La momentul publicării cărții, în iunie 2020, CNATDCU nu verificase și nu confirmase acordarea titlului de doctor lui Florentin-Gabriel Giuvară pentru teza „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național”, susținută în martie

La finalul anului trecut, teza de doctorat a lui Florentin-Gabriel Giuvară a intrat în analiza CNATDCU, iar Comisia de Științe politice, studii de securitate, științe militare, informații și ordine publică a infirmat propunerea de acordarea a titlului de doctor venită de la UNAP.

Consiliul General al CNATDCU a validat decizia de neacordare a titlului de doctor lui Florentin-Gabriel Giuvară.

Întrebat despre contribuția la cartea pe care o semnează împreună cu Bucinschi și Giuvară, Gabriel Răducanu a răspuns într-un mod neașteptat: „Dar curiozitatea de ce vă macină?”, apoi a continuat cu un răspuns mai clar: „Vă dați seama că am scris foarte mult la acea carte”.

Când l-am întrebat despre conținutul identic al tezei și al cărții, generalul Gabriel Răducanu a întrebat, în același stil, „La dumneavoastră care este problemuța?”. 

Gabriel Răducanu și-a depus cererea de pensionare după apariția celor două articole despre cariera sa academică – mai exact despre postul de conferențiar ocupat fără a îndeplini criteriile cerute de lege și despre plagiatul în teza de doctorat, apărute la mijlocul lunii noiembrie – , susțin surse din Ministerul Apărării.

Trecerea în rezervă a lui Răducanu a fost avizată mai întâi de Statul Major al Forțelor Aeriene, de Statul Major al Apărării, mai apoi de ministrul Apărării Nicolae Ciucă, iar, în final, decretul de trecere în rezervă a fost semnat de președintele Klaus Iohannis pe 17 decembrie 2020, cu aplicare din 30 noiembrie 2020.

Generalul (r) Bucinschi

Consecințe au existat și pentru celălalt fost rector al Academiei Forțelor Aeriene din Brașov despre care am scris spre finalul anului trecut.

Pe 2 septembrie 2020 publicam în exclusivitate pe PressOne faptul că generalul (r) de flotilă aeriană Vasile Bucinschi a fost declarat câștigător al unui concurs pentru un post de profesor organizat la Academia Forțelor Aeriene din Brașov, universitatea pe care a condus-o în trecut.

Vasile Bucinschi în august 2016, la o ceremonie în cadrul Academiei Forțelor Aeriene din Brașov, pe care a condus-o, ca rector, până în vara lui 2017. FOTO: AFA, contul oficial de Facebook

La acel moment, Academia era condusă de generalul (r) Gabriel Răducanu, cel cu care Bucinschi semnase câteva luni mai devreme cartea care reprezenta teza de doctorat a fostului student al lui Bucinschi, Florentin-Gabriel Giuvară. Acea carte a fost inclusă în punctajul necesar lui Bucinschi pentru postul de profesor universitar.

Bucinschi a fost declarat „admis” fără să îndeplinească unele dintre criteriile obligatorii cerute de lege – de exemplu numărul de cărți publicate. În plus, acesta a fost admis după ce metodologia de concurs a fost modificată radical înainte de susținerea examenului, criteriile suplimentare impuse de AFA Brașov fiind diminuate.

După ce am publicat investigația în care am arătat că Vasile Bucinschi a plagiat alături de Gabriel Răducanu teza de doctorat a fostului său doctorand, Florentin-Gabriel Giuvară, rectorul UNAP, generalul Dorin-Corneliu Pleșcan, a numit o comisie de analiză pentru „verificarea și analiza informațiilor publicate în presă”. 

Deși Comisia de analiză a propus sancționarea lui Vasile Bucinschi cu desfacerea contractului de muncă din motive disciplinare, iar Comisia de Etică a UNAP a aprobat-o, această decizie nu a fost pusă în aplicare.

Generalul (r) de flotilă aeriană Vasile Bucinschi și-a dat demisia de la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, unde avea contract pentru coordonarea de doctorate la Școala Doctorală, în urma unei înțelegeri.

Motivația deciziei prin care s-a stabilit sancționarea disciplinară a lui Bucinschi este uluitoare, ba chiar contradictorie: deși comisia care a anchetat acuzația de plagiat a constatat că 90% din conținutul cărții semnate de Bucinschi, Răducanu și Giuvară este identic cu cel al tezei de doctorat a lui Giuvară, Bucinschi a fost sancționat doar pentru că a publicat respectiva carte înainte ca Giuvară să aibă titlul de doctor atribuit prin ordin de ministru.

Analiza

Comisia de analiză l-a înștiințat pe generalul (r) Vasile Bucinschi despre faptul că analizează acuzația că ar fi plagiat teza de doctorat a comandorului Giuvară în cartea „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național în context euroatlantic”. 

Patru zile mai târziu, Vasile Bucinschi și-a prezentat apărarea în fața Comisiei și a pus la dispoziția acesteia cartea „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național în context euroatlantic”, semnată împreună cu Răducanu și Giuvară, dar și teza de doctorat a lui Giuvară.

„Comisia a analizat conținutul celor două lucrări în format tipărit și identifică aproximativ 90% similitudine între acestea”, se precizează în raportul Comisie de analiză.

Unul dintre exemplele de diferență între cele două lucrări dat de Comisie de analiză se referă la paginile 7 – 8 din carte, care nu apar în teza de doctorat.

Această afirmație este una falsă și arată faptul că Comisia de analiză și-a făcut superficial treaba. Conținutul de la paginile 7 – 8 din parte, care corespund Cuvântului înainte, se regăsesc în Introducerea tezei de doctorat a lui Giuvară, la paginile 10 – 11.

Exemplele de acest fel pot continua.

Deși Comisia de analiză a constatat că 90% din conținutul tezei de doctorat a lui Florentin-Gabriel Giuvară este identică cu cartea „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național în context euroatlantic”, semnată de Bucinschi, Răducanu și Giuvară, concluziile sunt de-a dreptul uluitoare: acuzația de plagiat la adresa lui Bucinschi este „nefondată”. 

Explicația Comisiei de analiză este și mai surprinzătoare: cartea „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național în context euroatlantic” a fost publicată și sub semnătură de autorului tezei, adică a doctorandului Florentin-Gabriel Giuvară.

Comandorul Florentin Giuvară. FOTO: roaf.ro.

Comisia nu menționează nimic despre faptul că „autorul tezei” a fost semnat ca cel de-al treilea autor pe coperta cărții, deși s-a constatat că 90% din munca lui a fost asumată de Bucinschi și Răducanu.

Într-o manieră absolut disonantă, Comisia de analiză îl găsește vinovat pe Vasile Bucinschi de două lucruri care nu au legătură directă cu plagiatul, ci de lucruri care decurg din evidentul plagiat comis de acesta și de Răducanu:

  • Bucinschi e vinovat pentru că „nu l-a informat și consiliat pe studentul doctorand despre consecințele care decurg din publicarea tezei” înainte de conferirea titlului de doctor;
  • Bucinschi e vinovat pentru că a publicat teza lui Giuvară în coautorat cu acesta înainte de atribuirea titlului de doctor, fapt care pune în discuție „imposibilitatea identificării distincte a contribuției fiecăruia [dintre coautori]”, deși Comisia însăși stabilește un procent de 90% similitudine între teză și carte;

„Față de cele constatate, Comisia de analiză propune Comisiei de Etică sancționarea gen. (r) Vasile Bucinschi cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă”. 

De la desfacerea contractului de muncă la demisie

Raportul Comisiei de analiză a fost aprobat de Comisia de Etică a UNAP în data de 7 octombrie 2010.

Totuși, potrivit unui răspuns primit de la Biroul de Presă al UNAP și semnat de generalul Dorin-Corneliu Pleșcan, rectorul UNAP, raporturile juridice ale lui Vasile Bucinschi cu Universitatea Națională de Apărare „Carol I” au încetat, prin demisie, la data de 4 noiembrie 2020.

Acest lucru înseamnă că decizia de desfacere a contractului de muncă pe care Bucinschi îl avea cu UNAP nu a fost pusă în aplicare.

Surse din mediul academic susțin că Bucinschi a ajuns la o înțelegere cu conducerea UNAP pentru a pleca prin demisie.

În același răspuns primit de la UNAP se mai precizează că Consiliul Școlii Doctorale a luat act de solicitarea lui Vasile Bucinschi „privind încetarea raporturilor juridice în calitate de conducător de doctorat”, iar în 14 noiembrie 2020 „a decis scoaterea din evidența Școlii Doctorale, din calitatea de conducător de doctorat asociat și redistribuirea doctoranzilor aflați în îndrumare la acest moment”.

Conducerea UNAP mai susține faptul că Școala Doctorală a UNAP nu va iniția demersuri pentru a-i retrage calitatea de conducător de doctorat a lui Vasile Bucinschi și că „pentru abaterile analizate de către Comisia de Etică a fost dispusă cea mai drastică sancțiune, respectiv desfacerea contractului de muncă, conform Legii 1/2011, art. 312”.

În răspuns se mai precizează că Școala Doctorală a UNAP este singura instituție care derulează studii de doctorat în domeniul Științe Militare, „astfel, domnul gl. fl. aer. (r) prof. univ. dr. Vasile Bucinschi nu se poate afilia la nicio altă școală doctorală și nici reafilia la Școala Doctorală a UNAP, în virtutea prevederilor art. 13, litera c) din Regulamentul Școlii Doctorale, care stipulează faptul că încălcarea prevederilor Codului de etică este incompatibilă cu calitatea de conducător de doctorat”.

Nu mai e membru în ASSN

Anul trecut, în luna septembrie, scriam că Vasile Bucinschi a devenit în vara trecută membru corespondent al Academiei de Științe ale Securității Naționale (ASSN), una dintre cele mai opace instituții, înființată de fostul vicepremier Gabriel Oprea și de fostul director al SRI George Maior.

La acel moment scriam că numirea lui Bucinschi în ASSN are legătură cu vicepreședintele instituției, Gabriel-Florin Moisescu, general de flotilă aeriană și fost rector al Academiei Forțelor Aeriene din Brașov exact înaintea lui Bucinschi.

Recent, numele lui Bucinschi a fost scos din lista de membri ai ASSN care figurează pe site-ul instituției, iar surse din mediul universitar susțin că Bucinschi a făcut cerere de retragere din ASSN după demisia de la UNAP.

Președinte interimar al ASSN este Remus Pricopie, rectorul SNSPA, cel care a preluat această funcție în vara lui 2015 de la George Maior, după ce acesta a fost numit ambasador al României în SUA.

Prin legea de înființare, ASSN se află în coordonarea Ministerului Apărării, Ministerului de Interne și a SRI. Deși în Parlamentul României există de mai mulți ani o propunere de desființare a ASSN, instituția încă rezistă, în ciuda scandalurilor care o înconjoară și a dezvăluirilor despre faptul că este o instituție-sinecură – care asigură un salariu pe viață unor apropiați ai lui Oprea și Maior, care nu au nicio activitate de cercetare reală – dar și a lipsei de transparență și a situațiilor de încălcare a integrității academice și plagiat comise de unii dintre membrii acesteia.

https://pressone.ro/urmarile-investigatiilor-pressone-generalul-r-raducanu-ramane-fara-titlul-de-doctor-pentru-plagiat-generalul-r-bucinschi-nu-mai-poate-coordona-doctorate?fbclid=IwAR2mNf0rodHlEt2O_gDG9pSkb5cF9wiO9R1fZNsDhAn1OheUpulJtjXEEtk

Facebook Comments

Exclusiv

Epoletii din spatele acestor contracte/ZONA LIBERA GIURGIU/ZONA UNDE SE ASCUND CLANURILE DE INFRACTORI (II) – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

De

MAFIA DIN PORTUL GIURGIU II

ZONA LIBERA GIURGIU: cazul Savin Bogdan Mihail

ZONA UNDE SE ASCUND CLANURILE DE INFRACTORI

CAZUL AGER LEASING IFN SA

Şos. PORTULUI Nr. 2, structura mafiota recunoscuta prin tunurile date, a impresionat pana si organizatiile mafiote, atat din vest, cat si din est.

A fost sesizat PARCHETUL EUROPEAN, dar si o serie de organizatii si entitati internationale, privind faptele grupului Savin Bogdan Mihail si membrii familiei sale, dar si sistemul de inalte protectii conferite de magistrate si ofiteri din anumite structuri.

Astazi relevam cazul activitatii defectuoase a magistratilor Tribunalului Giurgiu – Secția Sindic, complet CFS2 – judecător Mariana Magdalena Burtavel, a Judecătoriei Sectorului 6 – judecător Bogdan Gavrilă și judecător Andreea Mădălina Popescu, aspecte sesizate, deja, și Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, și care vizează, printre altele:

  • Exercitarea cu rea credință și neglijență a funcției de judecător
  • Încălcarea obligației de imparțialitate și favorizarea intereselor Ager Leasing IFN SA
  • Tergiversarea soluționării unor cereri și a motivării unor încheieri/lipsa motivării unor soluții
  • Nerespectarea dispozițiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor.
  • In contextul reprezentat si generat de continutul si semnificatia Ordonanței nr. 2134/P/2016, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureti, prin care a fost dispusă începerea urmăririi penale față de Savin Bogdan Mihail, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune etc.

AGER LEASING IFN SA are si o filiala in capitala tarii, locatie de unde opereaza tepele ticluite cu inalti demnitari si ofiteri:

Filiala Floreasca, Sector 2, Bucuresti, Calea Floreasca Nr. 212, Cod Postal 014472

Contractele dubioasei firme Ager Leasing, firma care a castigat, pe banda rulanta, contracte cu Statul Roman.

Statul Roman a fost, de atatea ori, inselat si prejudiciat.

Epoletii din spatele acestor contracte si sprijin ulterior, masiv, pentru protectia sefului acestei structuri clandestine, subterane: Mihail Bogdan Savin
Favorizat de toate regimurile si de Justitia giurgiuveana: finanteaza achizitia de vehicule, echipamente si utilaje, precum si imobile. Ager Leasing este membra a Asociatiei Societatilor Financiare – ALB Romania de la inceputul acestui an, transferandu-se de la Asociatia Societatilor de Leasing din Romania.
Firma omului de afaceri Mihail Bogdan Savin, Ager Leasing IFN
Savin, aflat in topul celor mai bogati 100 de oameni din Romania, a fost acuzat de oficiali ai Ministerul de Finante ca ar fi fraudat statul cu aproape 20 de miliarde de lei.

Omul de afaceri a reusit insa sa fie in gratiile tuturor guvernelor din ultima perioada si chiar a justitiei care, prin anumiti magistrate l-a favorizat, acoperit si degrevat de orice raspundere.

CINE PIERDE, CINE CĂŞTIGĂ?

Castiga, desigur, Ager Leasing si caracatita condusa de Savin Mihail Bogdan si pierde, in continuare, Statul Roman si firmele inselate, pagubite si prejudiciate, intre care si cel mai important producator privat de energie, din Romania.

FĂRĂ CONCURENŢĂ in piata si, mai ales, in justitie:

Ager Leasing IFN SA was established in 1999 as a Romanian private company and is one of the biggest leasing companies with 100% Romanian private capital. Since 2003 Ager Leasing IFN SA is a member of the Association of the Romanian Leasing Companies – member of LEASEUROPE which plays a major role on the leasing market.

Verificările efectuate in ceea ce-l priveste, pe Bogdan Mihail Savin, cu o unitate de măsură specială, avand in vedere componența familială și distribuția parților, in Ager Leasing: Bogdan Mihail Savin cu 99,9 la sută, Daniel Octavian Savin cu 0,07 la sută, Zoe Lelia Savin 0,004 la sută şi Anca Mioara Savin 0,004 la sută.

Asa cum am promis, in prima editie dedicata lui Bogdan Mihail Savin  si Ager Leasing, seria dezvaluirilor continua, in avampremiera actiunilor Parchetului European, sperand, de aceasta data, si in autosesizarea institutiilor de stat abilitate, romanesti, intre care si unitatile de parchete centrale, cu atributii si competente legale si materiale, avand in vedere gravele fapte comise de acest  grup de crima organizata, transfrontaliera, disimulat, ascuns, camuflat in Zona Libera Giurgiu, alaturi de alte grupuri transnationale, tolerate si intretinute si protejate de oameni cu functii de comanda, din institutii centrale si internationale, care livreaza sprijin grupului SAVIN Mihail Bogdan, lider perseverent si staruitor, in ceea ce priveste comiterea de infractiuni, la o asemenea dimensiune si pe aceasta indelungata perioada, de aproape 20 de ani, interval in care nimeni nu a aplicat vreo solutie legala, in pofida faptelor descrise in acest articol.

De asemenea, incepem sa prezentam, in fond, in decursul unor episoade de ancheta si investigatii jurnalistice documentate, modul de actiune ticluit, in coautorat si complicitate cu inalti demnitari, magistrati si reprezentanti ai statului, care au acordat si, inca acorda, intreaga si inalta lor protectie, alaturi de conferirea unor sisteme de avantaje prin care acestia si-au exercitat, cu rea credinta, rolurile, atributiile si competentele, pentru a acoperi si ascunde faptele si raspunderea penala cvasi-grevata si pseudo-(ne)retinuta in sarcina acestui personaj sinistru, care a utilizatat, in asa-zisele sale afaceri, cu success, in piata, prin vehicolul operat – firma Ager Leasing – cu atata succes, de atatia ani, metode ilegale, prin care direct si nemijlocit, SAVIN Bogdan Mihail, a reusit sa saboteze, sa submineze, sa insele si sa prejudicieze, cel mai mare producator de energie privata din Romania.

Astfel, Grupul Savin Bogdan Mihail a avut o contributie esentiala la prabusirea sistemului energetic national al Romaniei si abia acum autoritatile romane si europene au inceput sa se miste, fiind puse sub presiune interna si international-europeana, intrucat este vorba de multe zeci de milioane de €, pierderi nerecuperate, inca Vom reveni. (Crsitina T.)..

 

 

 

 

 

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

EXCLUSIV/Au inceput tunurile/jafurile in ministerele coordonate de USR/”Damf” puternic de “servicii”/Claudiu Nasui si Societatea Nationala a Sarii SA – “Salrom”, tun de peste 1 milion de euro – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

De

In plina pandemie conducerea Societatii Nationale a Sarii SA – “Salrom”, cu sediul administrativ in Splaiul Unirii nr.76, Corp A, etaj 4 si 5, sect.4, Bucuresti,  initiaza un tun imobiliar de peste 1 mil.euro prin actualul director general Constantin Catalin Radu, un abonat permanent la functii importante in stat, numit de circa 7 luni la conducerea societatii natinale in cauza, societate aflata in portofoliul administrativ al Ministerului Economiei, institutie condusa actualmente de domnul Claudiu Nasui de la USR, care la inlocuit pe fostul ministru liberal Virgil Popescu transferat la noul minister al energiei.

Interesant este ca acest Constantin Catalin Radu, in ultimii 7 ani, a fost numit prin Decizia nr.344/2013 a fostului prim ministru Victor Ponta in functia de secretar general adjunct la Consiliul Concurentei, iar fostul prim ministru Grindeanu il numeste prin HG nr. 3 din 6 ianuarie 2017, membru in Plenul Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor.

http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/216663),

http://www.ultimelestiri.com/guvernul-nu-o-vrea-pe-oana-schmidt-haineala-in-functia-de-membru-al-oficiului-de-prevenire-si-combatere-a-spalarii-banilor-constantin-catalin-radu-noul-membru-al-onpcsb-in-locul-oanei-schmidt-haineala-717619.html).

Dar pentru a observa traseul public al acestuia in functii de conducere de nivel inalt ar trebui sa ii studiatii CV-ul acestui personaj cu important sprijin politic!   http://www.salrom.ro/doc/public/cvca/CV%20director%20general_Constantin-Catalin%20RADU-2020.pdf

Dar sa revenim la subiectul din preambululul articolului si constatam ca in 29.01.2021 dir.gen. Constantin Catalin Radu solicita printr-o adresa Compartimentului Administrativ al Salrom ca in termen de 3 zile sa intocmeasca un referat de necesitate si oportunitate, respectiv o nota de initiere a unei proceduri de analiza si evaluare a ofertelor necesare semnarii unui contract de inchiriere spatii de birouri destinate relocarii sediului central admnistrativ al  Salrom, cu toate ca actualmente exista deja un sediu achizitionat in baza unui contract comercial valabil pana in anul 2023, in care personalul administrativ de nivel central Salrom isi desfasoara activitatea.

Interesant este ca Constantin Catalin Radu isi justifica decizia personala prin faptul ca spatiul actual de birouri in care societatea isi desfasoara activitatea nu mai este in concordanta cu hotararile emise in stare urgenta si de alerta de catre CNSU, ce impun asigurarea unei distante minime recomandata de 2 m liniari intre angajati, situatie care determina in mod exceptional o crestere a spatiului alocat per angjat de la 8 mp, cat este in prezent media in cladirile de birouri de clasa A, la aproximativ 15 mp per angajat, situatie care dupa aprecierea dansului nu corespunde actualmente deciziilor CNSU in sensul sus precizat.

Jusitificarea acestuia este hilara si nu are acoperire juridica intrucat nu exista un document oficial si institutional emis de alte autoritati ale statului cu rol in control prin care sa se constate ceea ce dansul expune cu referire la nerespectarea distantei minime de 2 m liniari intre angajati. De altfel dansul ar fi trebui inca de la data preluarii functiei de conducere sa intreprinda masuri in consecinta, in principal o evaluare a spatiilor disponibile, reamenajare acestora in sensul cerut de hotararile CNSU, introducerea activitatilor de la domiciliu in masura posibilitatilor admnistrative etc., astfel incat dupa 7 luni sa poata sa justifice ca masurile dispuse nu au efectele scontate si singura solutie viabila nu ramane decat relocarea sediului central, dar numai dupa respectarea cerintelor legale in acest sens, anume informare si obtinerea aprobarilor necesare din parte CA si AGA ale SNSare SA, aspecte care se pare nu au fost respectate la momentul solicitarii precizate in preambul.

Pe acest fond in mod dictatorial Constantin Catalin Radu a solicitat angajatilor Salrom sa analizeze oferta si documentatia pentru atribuirea contractului de relocare catre o societatea Akcent Development SRL, cu sediul in oras Magurele, jud. Ilfov, CUI 21563775, actionar unic Alin Nicolae, reprezentata prin dl. Laurentiu Afrasine, firma ce are in proprietate un imobil cu spatii de birouri tot in clasa A, dat in folosinta in anul 2019, situat in str. Mihai Eminescu nr.108 – 112, sector 2 si care ofera spatiu in suprafata de cca.2500 mp, similar cu cel detinut actualmente in sediul din str. Splaiul Unirii nr.76 de catre societatea Salrom.

 (https://www.sfin.ro/oscar-downstream-legaturi-periculoase-dna-blejnar/), https://realitateadearges.net/spovedania-lui-rizea-continua-zeci-de-milioane-de-euro-furate-din-afacerile-cu-motorina/

Prin referatul de necesitate si oportunitate pentru achizitionarea de servicii de inchiriere spatii birouri pentru relocarea sediului central al SNS SA – Salrom se aproba pentru o perioada contractuala de 24 luni la o valoare estimata de 5.657.016 lei (fara tva), echivalent a 1.154.511 euro, la cursul de 1 euro = 4,9 lei, astfel ca rezulta un pret mediu de cca.48.104 euro/luna, tarif ce include chiria unui spatiu de 2500 mp si a unei taxe de mentenanta (estimarea a fost realizata astfel: 235.709 lei fara tva x 24 luni = 5.675.016 lei pentru 2 ani, curs euro 4,9 lei).

De remarcat este faptul ca viitoarele costuri de achizitie servicii de inchiriere spatiu birouri  este aproximativ dublu fata de cel actual platit pentru inchirierea spatiului in care se desfasoara activitatea sediului central Salrom din srt. Splaiul Unirii nr.76, aspect ce indica o posibila cheltuiala nejustificata finaciara si un sprijin financiar mascat acordat proprietarului locatiei din str. Mihai Eminescu nr.108 – 112, adica firmei Akcent Development SRL, ce are o situatie economico-financiara precara in anul 2019, cu datorii de peste 150 mil. lei si pierderi semnificative de peste 3 mil. lei, un risc de insolventa mare (scoring Z Altman 2019 de 1,13), numar de salariati foarte mic sub 2 angajati declarati, active imobilizante de pest 114 mil. lei, conform delaratiilor oficiale date catre autoritatile in drept (Min Finatelor Publice, ANAF etc.).

Pe acest fond se constata ca dir. gen Constantin Catalin Radu ignora faptul ca exista deja un contract de inchiriere incheiat cu firma Steilmann Vestico, contract aprobat in CA al Salrom in luna decembrie 2019 cu valabilitate pana in 10.02.2023, iar in situtia denuntarii unilaterale a acestuia inainte de data de incetare existand posibilitatea platii unei despagubiri cu titlu de penalitate, in cuantum al unei chirii pentru perioada ramasa pana la finele implinirii termenului de 5 ani in cadrul cauria nu exista dreptul de a denunta contractul in cauza. Intr-o astfel de situatie fiind necesara atat aprobarea in bugetul anual de venituri si cheltuieli al SNS SA, cat si de catre conducerea administrativa a acestuia CA si informare AGA. Mai mult mutarea sediului social este necesar conform actului constitutiv al societatii nationale sa fie supusa unei hotarari in Adunarea Generala extraordinara a Actionarilor, aspect neindeplint de catre conducerea Salrom.

De altfel bugetul de venituri si cheltuieli pentru anul 2021 nu a fost inca aprobat prin Hotarare a Guvernului, initiata la solicitarea ministrului economiei dl. Claudiu Nasui, dupa aprobarea bugetului de venituri si cheltuilei pentru anul 2021 prin hotarare AGA – Salrom, astfel incat societatea in cauza nu poate antrena cheltuieli totale lunare mai mari de 1/12 din ultimul buget aprobat (art.8, alin.1 din OUG nr.26/2013).

Avand in vedere actiunea conducerii SNS Salrom de a muta sediul social intr-o alta locatie cu cheltuieli nejustificate si aproape duble fata costurile actuale inchierierii spatii de lucru (cca. 20.120 euro/luna) sunt create premise de producere a unor prejudicii financiar economice societatii nationale in cauza, respectiv cu incalcarea normelor legale in vigoare aplicabile spetei referite.

Asteptam sa observam reactiile autoritatilor in drept, cat si a ministrului Claudiu Nasui fata de o astfel de stare de fapt de natura a prejudicia interesele financiare ale unei societati nationale de interes strategic pentru economia Romaniei.

Relevant este faptul ca Constantin Catalin Radu prin anul 2013 a fost implicat in cadrul unui dosar penal, instrumentat de catre procurorul DNA Gheorghe Popovici, care a utilizat procedee probatorii si mijloace de proba intr-un rechizitoriu din dosarul nr. 397/P/2012. Este vorba de interceptari si inregistrari audio si video ale convorbirilor telefonice purtate de mai multe persoane si de luare de imagini si sunete din mediul ambiental, inclusiv din autoturisme, de localizare sau urmarire a persoanelor vizate prin mijloace GPS, astfel incat si cel nominalizat a fost supus unor activitati de interceptare si inregistrare a convorbirilor telefonice solicitate de catre DNA si autorizate de instanta judecatoreasca in drept. Cei interesati pot gasi referinte la DNA sau Tribunalul Bucuresti despre activitatile de supaveghere tehnica la care a fost suspus  cel mai sus nominalizat.

https://www.cancan.ro/tag/radu-catalin-constantin-director-guvern-amenintari-procurori

Rare Bogdan cu fratii Nicolae! Interesant, nu?

Un carcotas ne-ar atrage atentia si asupra acestei poze care completeaza tabloul acestui tun de peste 1 milion de euro cu un damf puternic de “servicii”, pentru cei avizati…desigur. Vom reveni. (Crsitina T.).

 

 

 

 

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Afaceri

Centrul Medical Maria: Terapia în camera hiperbară recomandată pentru recuperarea şi tratarea infectării cu virusul SARS-CoV-2

Publicat

pe

De multe ori refacerea şi recuperarea din urma unei afecţiuni sunt considerate la fel de importante precum tratamentul în sine, pentru a se ridica din nou puntea dintre fostul pacient şi o viaţă normală. Şi în cazul coronavirusului, efectele secundare se pot întinde şi pe parcursul a mai multe luni sau chiar ani, astfel că persoanele care au fost confirmate ca fiind purtătoare ale virusului SARS-CoV-2, dincolo de particularităţile individuale ale organismului şi ale tipului de tulpină care a făcut obiectul infectării, pot avea de aşteptat mult timp până la revenirea la viaţa de dinainte, în cazul unei recuperări necorespunzătoare sau a dezinteresului faţă de acest proces.

Terapia în camera hiperbară  a devenit în ultimii ani, fără doar şi poate, vedeta sistemul mondial de sănătate. O veritabilă încununare a unor dorinţe multimilenare ale omenirii în domeniul medical, tehnica non-invazivă de regenerare a celulelor din întregul organismul a făcut posibil ca inclusiv unele afecţiuni extrem de delicate şi dificile să poată fi depăşite, cu o refacere exemplară. Oxigenoterapia ajută atât în tratarea, cât şi în recuperarea organismului, în urma a sute de afecţiuni severe.

Terapia în camera hiperbară este posibilă şi în judeţul Braşov, la Centrul Medical Maria de la Sânpetru, una dintre puţinele instituţii de profil din România care beneficiază de această tehnologie. Clinica îşi propune să îmbine utilul cu plăcutul, adică terapia cu bucuria unei vacanţe şi a unei pauze de la grijile cotidiene, astfel că odată cu terapia zilnică în camera hiperbară, efectuată pe baza recomandării specialiştilor, de 10 şedinţe, le oferim pacienţilor posibilitatea de a cunoaşte într-un mod relaxant cetatea din Sânpetru, rezervaţia de pe dealul Lempeş, centrul vechi al Braşovului, muntele Tâmpa sau Masivul Postăvaru, alături de multe alte obiective turistice ale zonei, adaptate la condiţiile de distanţare socială impuse de pandemie, dar şi la posibilităţile fizice ale fiecărei persoane. Despre locuri de cazare, dar şi despre pachetele de terapie la preţuri speciale, cu discounturi semnificative, de până la 20%, se pot afla informaţii atât de la sediul Centrului Medical Maria, situat pe strada Poienitei nr. 2-8, cât şi la numerele de telefon 0268.309.300/ 0735.444.085 sau pe email la programari@centrulmaria.ro.

Terapia în camera hiperbară ajută şi în tratarea sau recuperarea cazurilor de coronavirus, pentru cea mai frecventă manifestare severă COVID-19, pneumonia virală, energizează organismul, încetineşte procesului de îmbătrânire celulară, susține oxigenarea și crește producția de elastină. Oxigenoterapia este un adjuvant pentru recuperarea sportivilor de mare performanţă în perioadele foarte grele, de încărcare fizică și mentală, optimizând funcțiile organismului, crescând producția de colagen și vindecând mai rapid contuziile și leziunile. Efectele terapeutice ale acestei tehnici medicale oferă şi suport pentru tratamentele oncologice, tratează complicațiile radioterapiei, asigură o oxigenare optimă pentru țesuturi, scade inflamația, acumularea de lichide, eliberează celule stem și asigură efect antibacterian. Prezenţa în camera hiperbară duce la o optimizare cognitivă, îmbunătățind memoria pe termen scurt şi lung, fiind o formă de terapie recomandată inclusiv persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist. Nu în ultimul rând, optimizează fertilitatea și îmbunătățește funcțiile sexuale, are şi efecte cardiace, prin îmbunătăţirea circulaţiei coronariene, creşte considerabil imunitatea organismului și îl ajută să lupte contra infecțiilor produse de viruși și bacterii, ducând la scăderea timpului de spitalizare.

Principalul avantaj al acestui tip de terapie medicală este dat de faptul că tot procesul se defăşoară într-un mod total non-invaziv şi este pretabil pentru toate categoriile de vârstă ale pacienţilor, independent de starea şi gradul afecţiunilor acestora.

Mai multe detalii despre oxigenoterapie, dar şi informaţii inedite, poţi afla de pe portalul centrulmaria.ro, dar şi din imaginile video referitoare la camera hiperbară: https://bit.ly/3uneIER

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Brăila

Exclusiv18 ore inainte

Epoletii din spatele acestor contracte/ZONA LIBERA GIURGIU/ZONA UNDE SE ASCUND CLANURILE DE INFRACTORI (II) – Ziarul Incisiv de Prahova

MAFIA DIN PORTUL GIURGIU II ZONA LIBERA GIURGIU: cazul Savin Bogdan Mihail ZONA UNDE SE ASCUND CLANURILE DE INFRACTORI CAZUL...

Exclusiv2 zile inainte

EXCLUSIV/Au inceput tunurile/jafurile in ministerele coordonate de USR/”Damf” puternic de “servicii”/Claudiu Nasui si Societatea Nationala a Sarii SA – “Salrom”, tun de peste 1 milion de euro – Ziarul Incisiv de Prahova

In plina pandemie conducerea Societatii Nationale a Sarii SA – “Salrom”, cu sediul administrativ in Splaiul Unirii nr.76, Corp A,...

Afaceri3 zile inainte

Centrul Medical Maria: Terapia în camera hiperbară recomandată pentru recuperarea şi tratarea infectării cu virusul SARS-CoV-2

De multe ori refacerea şi recuperarea din urma unei afecţiuni sunt considerate la fel de importante precum tratamentul în sine,...

ExclusivO săptămână inainte

N-am înțeles în ce calitate se implică ambasada SUA, adicătelea niște funcționărași de mâna a 7-a ai Departamentului de Stat, în politica penală a statului român/S-au dus peste MJ, DNA, CSM etc – Ziarul Incisiv de Prahova

Două fapte: Institutul National de Statistica a comunicat o necredibila crestere economica de +5,3% in trimestrul IV 2020 (față de trimestrul III). Analiștii...

ExclusivO săptămână inainte

Cum de nu a vazut BNR operatiunile prin care, ING Bank Romania falsifica destinatia de export a motoarelor de Boeing, astfel incat, pe legaturi securiste ante-1989, sa ajunga in Iran, tara aflata sub embargou? – Ziarul Incisiv de Prahova

Două fapte: Institutul National de Statistica a comunicat o necredibila crestere economica de +5,3% in trimestrul IV 2020 (față de trimestrul III). Analiștii...

ExclusivO săptămână inainte

care nu există în realitate, plăsmuită, ireală – Ziarul Incisiv de Prahova

Căderea economiei cu 3,9% în 2020 (raportată de statistică) înseamnă pentru Florin Cîțu o performanță ,,fantastică”. Iată unde are dreptate:Potrivit...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Când a mințit?/ Florin Cîțu, după incendiul de la Matei Balș, 29 ianuarie 2021 – Ziarul Incisiv de Prahova

Cercetează penal numai presupusele infracțiuni săvârșite de judecători și procurori, indiferent că este o sesizare din oficiu (a unui procuror)...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Interviu: Ren Zhengfei după ceremonia de deschidere a Laboratorului de Inovație Minieră Inteligentă din Taiyuan

Ren: Înainte de a-ți răspunde la întrebări, aș dori să fac câteva observații de deschidere. Generațiile noastre anterioare de rețele de...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Oare care o fi realitatea cu SIIJ -ul?/ „Nu îmi plac bălăriile pe post de argumente/Așa că mă gândii să verific dacă sunt bălării sau nu/Și-mi ieșii că ar cam fi” – Ziarul Incisiv de Prahova

Omul despre care scrie Valeriu Nicolae tocmai vrea sa jumuleasca pana la un miliard de lei pe an de la...

Social2 săptămâni inainte

Ne place să spunem că tendințele sunt create de clienți în domeniul ospitalier, și acest lucru este evident. Și, se pare...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Baieteii de la USR (dar mai ales copii fostilor securei din plus) fac guerilla/Intai ignora criza/Apoi o constientizeaza/Apoi devin frustrati/Si apoi dau cu toporul in economie – Ziarul Incisiv de Prahova

Omul despre care scrie Valeriu Nicolae tocmai vrea sa jumuleasca pana la un miliard de lei pe an de la...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Cuplurile pot petrece un altfel de Valentine’s Day: Se luptă online în competiții de League of Legends: Wild Rift pe 14 februarie

Dacă până acum cel mai comun mod de a sărbători Valentine’s Day era la o cină în oraș sau într-o călătorie...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Portocală era parfum/A zis că lui i-au plăcut protocoalele cu SRI (alea ilegale), SIIJ e o monstruozitate, e un stalinism care terorizează categorii de persoane dar care n-a făcut nimic – Ziarul Incisiv de Prahova

Omul despre care scrie Valeriu Nicolae tocmai vrea sa jumuleasca pana la un miliard de lei pe an de la...

Social2 săptămâni inainte

Ziar Obiectiv, unul dintre cele mai bune ziare de ştiri din Argeş – Piteşti în 2021

După cum bine ştim, informația este putere iar ştirile sunt cele care te ţin conectat la realitatea de zi cu...

Social2 săptămâni inainte

Scapa rapid de mahmureala! Descopera 5 alimente recomandate dupa consumul de bauturi alcoolice!

Oricui i se poate intampla sa exagereze cu consumul de bauturi alcoolice. Chiar daca ai avut parte de o noapte...

Exclusiv2 săptămâni inainte

,,Decontare directa obligatorie” prin care ,,lupul” cartelizează asigurătorii, neconcurențial – Ziarul Incisiv de Prahova

Ministrul Polisano se intoarce. De data aceasta in calitate de “consilier” onorific al premierului, functie neremunerata. O intrebare legitima: de...

Știrile Săptămânii