Connect with us

Exclusiv

„La noi, nea Nero ăsta nu poate sa dea foc nici la CAF 2!”

Publicat

pe

Nu de puține ori mi-a fost dat să văd oameni mici cocoțați în funcții mari. Preocupat însă de propășirea individuală, fie i-am ignorat, fie tolerat. Nu-mi erau de niciun folos, de ce le-aș fi acordat din timpul meu!? Acum pot spune că mi-am atins toate obiectivele majore din carieră și mi-am făcut timp și pentru ei, parveniții din lumea din care făceam și eu parte până de curând, Poliția Română. Nu mi-am dorit asta, sunt tolerant și aleg întotdeauna medierea ca primă soluție posibilă a conflictului. Fac excepție in situația dovezilor crase de răutate, de nimicnicie, mai ales când aceasta este îndreptată împotriva celor din aceeași breaslă. Cu atât mai mult când victime sunt cei cărora acei așa-ziși virtuoși ai actului managerial le cer să presteze cât pentru trei angajați, penurie fiind de personal. Lipsă, firește, cauzată tot de calitatea actului amintit.

Așadar, iată! La IPJ Brașov cerul a tunat și a adunat camarila atotputernicului și atotștiutorului pentru a decide soarta oamenilor din subordine care au îndrăznit să se bucure odată cu intrarea în vigoare a HG 1198/2002 de o nesperată normalizare în ceea ce privește drepturile de transport la și de la locul de muncă. Firește, o bucurie reținută, dat fiind că art.27 din actul menționat prevedea că în aplicarea actului în cauză urma să se emită normele metodologice în termen de 90 de zile. Nici mai mult, nici mai puțin.

Rețineți că în hotărârea în cauză nu există nicio referire cu privire la termene, conținut și condiții de înregistrare a cererii, formă, fond sau emitent al documentelor de atașat la aceasta. Toate acestea au fost stipulate în cuprinsul Normelor Metodologice aprobate prin OMAI 181/2022 și sunt aplicabile odată cu publicarea sa în MOfR din data de 29 noiembrie 2022.

Reticența venea mai mult de la temerea colegilor care beneficiau deja de acest drept la data intrării în vigoare a HG 1198/2022, 11.10.2022, și anume aceea că vidul legislativ creat prin abrogarea la aceeași dată a actului normativ în domeniu anterior, HG 1292/2003, suspendarea plăților ar fi putut însemna de fapt pierderea efectivă a dreptului în plată până cel puțin la data la care vor fi fost publicate normele.

Ziua de 29.11.2022 a adus o briză de speranță. Ordinul MAI nr. 181/2022 prevede în art.4, alin 2 că, în cazul deplasărilor la și de la locul de muncă solicitate sau aprobate anterior intrării în vigoare a normelor metodologice, decontarea cheltuielilor de transport și/sau acordarea contravalorii transportului sub forma unor sume forfetare se realizează de la data la care persoana solicitantă ar fi îndeplinit condițiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022, conform procedurii stabilite de normele metodologice. Orice angajat al oricărei instituții de apărare, ordine publică și securitate națională de bună-credință ar interpreta în același mod ca și mine aceste prevederi. Structura logică a articolului 4 este incompletă, se completează, așadar, cu cele ale Normelor Metodologice. Se completează, stimaților, vă știți voi care, nu sunt eludate. Mai lesne de înțeles, în cazul celor care aveau deja o cerere de acest gen solicitată/aprobată anterior datei de 11.10.2022, procedurile sunt respectate de la data intrării în vigoare a OMAI 181/2022 iar dreptul se naște odată cu ziua în care personalul solicitant îndeplinea condițiile prevăzute în art.9 din HG 1298/2022. Tot nu este clar?

Greutatea înțelegerii vine de la prevederea legiuitorului regăsită în art. 4 alin 5 din Normele Metodologice: ”pentru personalul care îndeplinește condițiile de acordare în cursul unui an calendaristic, alocarea la suma forfetară lunară/săptămânală/ bilunară se face de la data înregistrării cererii la secretariatul unității până la finele anului calendaristic.” Ce să faci în acest caz? Această normă juridică incompletă este pe deasupra și una de trimitere. Adică se completează cu norme din același act normativ, Normele Metodologice. Și toate aceste norme sunt onerative d.p.d.v. al caracterului conduitei, adică obligă la efectuarea acțiunilor cerute. TOATE. De aici, confuzia.

Recapitulând, este de reținut că în același act normativ avem două obligații ale ordonatorului de credite, cea prevăzută de art. 4 alin. 2 din OMAI 181/2022, de acordare a contravalorii transportului de la data la care personalul solicitant ar fi îndeplinit condițiile din HG 1198/2022 și cea de-a doua, prevăzută de art.5 alin. 4 din Normele Metodologice, de acordare la suma forfetară de la data înregistrării cererii pentru personalul care îndeplinește condițiile de acordare în cursul unui an calendaristic. Probabil că la o singură lectură lucrurile nu pot fi clare. Este normal. La a doua lectură reușești să observi că într-unul dintre cele șase (6) articole ale sale Ordinul face referire în mod expres la una dintre cele două situații în care personalul din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională se poate regăsi: personalul deja alocat la decontarea cheltuielilor de transport sau care a solicitat acest drept anterior intrării în vigoare a HG 1198/2022. Cea de-a doua, firește, este cea în care cel care a solicitat acest drept a făcut-o ulterior datei de 11.10.2022. Revenind la structura logică incompletă a art.4 din Ordin, acesta face trimitere la prevederile Normelor Metodologice ce reglementează modalitatea de acordare a contravalorii transportului sub forma sumelor forfetare lunare/săptămânale/bilunare la care personalul Ministerului Afacerilor Interne are dreptul potrivit art. 9 alin. (1) lit. h)-j) din Hotărârea Guvernului nr. 1.198/2022 privind drepturile de transport, norme care nu discern între cele două situații, obligând membrii comisiei să aplice procedura de urmat în raportandu-se la situația solicitantului. Nu ar fi logic ca legiuitorul să aleagă să completeze o normă cu una contrară acesteia. Prevederile art. 5 alin.4 din Normele de aplicare nu pot fi aplicate în completarea art.4 lin 2 din Ordin. Personalul solicitant care are dreptul la acordarea contravalorii transportului de la data la care ar fi îndeplinit condițiile din HG 1198/2022 nu poate fi alocat la suma forfetară doar de la data înregistrării cererii. Pentru că legea prevede altfel și pentru că, așa cum ați reținut, sper, de mai sus, nu ar fi putut cunoaște termenul la care să depună, forma și fondul acesteia și unde să ceară să fie înregistrată înainte de emiterea normelor metodologice.

Ați înțeles acum?

Așa cum am scris la început, sunt tolerant. Îi înțeleg pe cei săraci cu duhul. Dar, mă repet, nu sufăr răutatea. La ce ma refer, cu exactitate? La faptul ca oameni importanți din această instituție au validat ceea ce m-am străduit să explic celor vizați. Directorii Direcției Resurse Umane, Direcției Juridice, Direcției Financiare din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au emis un punct de vedere comun în care dau precizări cu privire la modalitatea de aplicare a actelor normative ce reglementează condițiile de acordare a drepturilor de transport, pe teritoriul național, ale personalului din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională. Slujbașii IPJ Brașov atât de încercați în manipularea resursei umane au ales să se comporte arogant la adresa forului superior, să ignore aceste recomandări și să lezeze drepturile oamenilor cărora le cer să le fie loiali. Să îi oblige să-și îndrepte parte din resursele și așa modeste către justiție pentru a fi puși în drepturi. Aceasta atitudine m-a făcut sa scriu aceste rânduri, ca ei sa inteleaga la ce fărădelege sunt părtași iar cei de mai sus de ei sa stie cat respect le poarta.

Asa, fără vreun motiv anume, la final, îmi trece prin minte vorba aia, peștele de la cap se-mpute…dezvaluie Silviu Anton -Presedinte SPRD Brasov. (Irinel I.).

Facebook Comments

Exclusiv

Sistemul penitenciar zguduit din temelii datorita abuzurilor directorului general al A.N.P/”CONTINUĂM PROTESTELE!” – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

De

Doi politisti de la IPJ Timis si-au asumat toate riscurile profesionale presupuse de o actiune justitiara in sistemul MAI si, in urma cu cateva zile, au inregistrat la Parchetul de pe langa Curtea de Apel un denunt impotriva chestorului Petecel Aurelian Alin, actualul inspector sef al IPJ Timis, pe care-l acuza de savarsirea unor infractiuni.

„De la numirea in functia de Inspector sef (30.08.2017) si pana in data de 18.08.2023, d-nul Petecel Aurelian Alin a utilizat, in permanenta, IN SCOP PERSONAL, doua autoturisme din dotarea I.P.J. Timis precum si autoturisme din dotarea Inspectoratului de Politie Judetean Dolj (I.P.J. Dolj) si Inspectoratului de Politie Judetean Arad (I.P.J. Arad) cauzand astfel o paguba insemnata bugetului Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.)”, este acuzatia cu care comisarul sef Merticariu Cezar Constantin si comisarul sef Rachita Ovidiu-Ionel isi incep seria dezvalurilor privind activitatile pretins ilegale ale chestorului Petecel..

Desi apare ca un aparator inversunat al bugetului M.A.I., Alin Petecel este acuzat ca a folosit autoturismele de serviciu pentru a-si duce copiii la scoala, pentru a-si lua copiii de la scoala, pentru a se deplasa in diverse locatii in scop personal, precum si pentru deplasari in scop de recreere, incalcand astfel prevederile legale in vigoare.

„Va invederam faptul ca, PRIVITA INDIVIDUAL, fiecare actiune poate avea o valoare „nesemnificativa‟ {in exemplul prezentat prin plansa foto avem : [90 km (Timisoara-Surduc) + 90 km (Surduc-Timisoara)]6 lei/litru7,5 litri/100 km = 81 lei cheltuiala nejustificata cu combustibilul la care se adauga uzura autoturismului} dar, PRIN INSUMARE, toate actiunile de acest tip, din perioada 30.08.2017 – 18.08.2023, vor conduce la un prejudiciu semnificativ creat bugetului M.A.I. (in exemplul prezentat, combustibilul a avut valoarea de 6 lei/litru)”, spun semnatarii denuntului, care sunt reprezentati de avocatul Adrian Garbovean.

Mai mult, in opinia semnatarilor, inspectorul sef al IPJ Timis ar fi savarsit si infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata si delapidare. „Invederam parchetului faptul ca faptuitorul Petecel Aurelian Alin a completat mai multe foi de parcurs ocazie cu care a atestat, la momentul intocmirii inscrisurilor lunare, fapte sau imprejurari necorespunzatoare adevarului si, de asemenea, a omis cu stiinta si cu rea-credinta sa insereze unele date sau imprejurari dupa care a folosit inscrisurile falsificate in scopul producerii de consecinte juridice (a delapidat)”.

Totodata, comisarii sef Merticariu Cezar Constantin si Rachita Ovidiu-Ionel dezvaluie faptul ca chestorul Alin Petecel ar fi incasat nelegal sporul de politie judiciara, desi, in ultimii ani, nu a lucrat efectiv la niciun dosar.

Invederam Parchetului de pe langa Curtea de Apel Timisoara faptul ca faptuitorul Petecel Aurelian Alin a mai savarsit fapte de delapidare si sub forma incasarii necuvenite, in perioada 30.08.2017 – 31.08.2023, a unui spor de politie judiciara.

In concret, precizam ca faptuitorul Petecel Aurelian Alin a beneficiat nelegal de sporul de suprasolicitare neuropsihica in conditiile in care nu a desfasurat nicio activitate specifica politiei judiciare, etc. Imprejurarea ca faptuitorul are trecuta activitatea in fisa postului nu are nicio relevanta juridica intrucat faptuitorul nu a desfasurat efectiv activitatea pentru care a primit lunar sumele necuvenite si in conditiile in care faptuitorul a cunoscut faptul ca primeste acest spor”, se mai mentioneaza in denunt.

In final, procurorilor de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara care se vor ocupa de caz, procurorului general Bosnea Cristi Sorin, li se solicita sa efectueze verificari reale si sa dispuna masurile legale, fara a tergiversa solutionarea denuntului, „avand in vedere faptul ca faptuitorul are rude in interiorul unitatilor de parchet din Timis”.

Pana la ora redactarii acestui articol, inspectorul sef al IPJ Timis a refuzat sa ne transmita un punct de vedere vizavi de aceste acuzatii.

La IPJ Prahova lucrurile sunt si mai grave. Colcăie de SEFI vagabonzi, „SEFULETI” corupti care isi anunta cu tupeu in sedinte inscrierea in concursul de sef de IPJ si/sau „SEFULETI” batausi/betivi care rup mainile la petreceri unor locuitori. La IPJ Prahova totul este posibil, doar institutia este opera tandemului toxic Despescu – Miritescu. Vom reveni cu „SEFULETII”/ vagabonzi si BATAUSI ascunsi in hainele de „militieni”. (Cristina T. ).

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

Poliția lui Despescu și Mirițescu în acțiune/„De beți ce erau s-au urinat în curtea secției”/Doi politisti de la IPJ Timis, denunt penal impotriva inspectorului sef Alin Petecel/La IPJ Prahova lucrurile sunt si mai grave – Ziarul Incisiv de Prahova

”Vă stăm la dispoziție cu întrebări la răspunsurile dumneavoastră…”/Tartorul MAI – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

De

Într-o funcție de secretar de stat e bine să nu stai mai mult de 4-5 ani, tocmai pentru că asta presupune pierderea contactului cu ”firul ierbii” și odată cu trecerea vremii, amintirile tale tind să se înstrăineze tot mai tare față de realitățile pe care esti chemat să le gestionezi. Asta cu atât mai mult, cu cât ai prins pe mână ”cheile de la Poarta Raiului” și le învârți mai avan decât Sfântul Petru, tocmai pentru că ”Dumnezeul” de deasupra ta – uns politic – este bioxid de clei în materie și s-a legat cu toată incompetența de gatul tău.

Atât a putut conducătorul de facto al Ministerului Afacerilor Interne. Cei de la presă, sperăm că v-ați pregătit răspunsurile….

Pentru limba română, obligatoriu apăsați tasta 1!

La MAI pare să-i fi atins boala asta atât pe domnul Despescu, cât – mai ales – pe doctorul Arafat, căruia Pandemia i-a suflat în pupă un vânt mai ceva decât cel de pe târâmurile Ayatollahului, uitând cu totul de limitele pregătirii sale profesionale și o minimă decență!

Tartorul însă îi calcă serios pe urme, e drept că ceva mai timid în public dar foarte autoritar și amenințător, abuzând cu dezinvoltură de tehnologia ședințelor ”cu toată lumea” prin sistem videoconferință. Întocmai ca o maimuță care a descoperit, pentru prima dată, leagănul și abuzează de el, până și atunci când simte chemările naturii!

Șefimea e aliniată la prima strigare ca la careul disciplinar și muștruluită milițienește: ”ai facut? Și zici că-i destul?! Să ieși în fața cetățenilor și să spui că e suficient!” La videoconferința de azi, a venit cu pata pusă pe IPJ Neamț. Ghinionul a fost că după marea mobilizare antidrog tocmai polițiștii nemțeni de la circulație au bătut recordul național cu numărul tembelilor depistați drogați în trafic! Altfel spus, dacă ar fi turat motoarele mai ușurel, totul era ca pe unt. Vechiul milițian știe că nu e bine să se vorbească despre tine nici de bine, nici de rău, norma trebuie să te plaseze undeva pe la mijloc.

Apoi, s-a trezit cu ghearele în gâtul Siguranței Școlare, probabil vinovată pentru faptul că MAI – unde el a fost prima vioară atâta vreme – prevenirea a fost a cincea roată la căruță în ierarhia priorităților strategice, cu mult în urma contabilizării de dosare. Asta a urmărit, ei, uite ca de asta are parte acum și este cu mult mai costisitor deja să stingi focul! Și incendiul e mare, câte vreme nici măcar zona operativă nu ai știut să o consolidezi cu mai mult de 2 oameni ”pe droguri” la structura de crimă organizată, ori chiar ai dat suficiență structurii județene antidrog, formată dintr-un singur om! Și să nu mai spunem că Agenția Națională Antidrog a fost lăsată – cu mânuța domnului Despescu – pe seama unei individe, lipsită de experiență în domeniu, dar care nu a făcut decât să împrăștie și bruma de oameni ce mai activa în această structură.

Isteria domnului Despescu seamănă cu furia pe care o are un copil atunci când se răzbună pe mașinuță că nu înaintează și în trei roți. Și degeaba încerci să-i explici, pentru că domnul chestor – altminteri un tip inteligent dar îndrăgostit exclusiv de propria pricepere – nu acceptă și alte păreri. Nu le aude, le întrerupe, miticul Narcis le știe pe toate!

Undeva prin Suedia, 70% din contribuție în elaborarea legislației și a procedurilor de lucru revine structurilor sindicale. Asta pentru că din această zonă și nu de la politicieni ori indivizi uitați în fotolii provine pulsul la zi și stringența de ultimă actualitate, enunțată cu curajul reprezentantului breslei, dincolo de umilința slugarnică a ierarhiei pe care o ai la degetul mic și care oricând poate fi aliniată să-ți cânte un ”Axios!” Domnul chestor însă disprețuiește sindicatele!

Principala problemă a MAI este chiar domnul Despescu, uzat în scaun, autosuficient, ermetizat în gândire și incapabil să mai producă eficiența, câtă vreme tocmai el este cel care a gestionat drumul spre dezastru. Câtă vreme nu a ”văzut” și oprit la timp hemoragia de personal, deprofesionalizarea și demotivarea, nu ne putem aștepta să-i pună nici măcar un garou și – ca un adevărat comandant – să-și inspire trupele hăituite și sleite de puteri. Avem nevoie de sânge proaspăt, domnule chestor.

Nu disperați, dacă tot ați rămas în trecut, poate e vremea să vă retrageți și să vă redactați propriile memorii, precizeaza Vitalie Josanu de la sindicatul Diamantul.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Brăila

ferestrele ferestrele
Social4 ore inainte

De ce ar trebui sa iti schimbi ferestrele: 3 indicii evidente

Cand vine vorba de confort, mereu acordam importanta fiecarui detaliu. De la dusumeaua pe care pasim, pana la materialul asternuturilor...

Ferestre PVC antracit Ferestre PVC antracit
Social7 ore inainte

Ferestre PVC antracit – moderne si elegante

De cativa ani incoace, ferestrele antracit au batut toate recordurile de popularitate cand vine vorba de alegerea culorii de ferestre....

Exclusiv21 de ore inainte

Sistemul penitenciar zguduit din temelii datorita abuzurilor directorului general al A.N.P/”CONTINUĂM PROTESTELE!” – Ziarul Incisiv de Prahova

Doi politisti de la IPJ Timis si-au asumat toate riscurile profesionale presupuse de o actiune justitiara in sistemul MAI si,...

Exclusiv2 zile inainte

Poliția lui Despescu și Mirițescu în acțiune/„De beți ce erau s-au urinat în curtea secției”/Doi politisti de la IPJ Timis, denunt penal impotriva inspectorului sef Alin Petecel/La IPJ Prahova lucrurile sunt si mai grave – Ziarul Incisiv de Prahova

Doi politisti de la IPJ Timis si-au asumat toate riscurile profesionale presupuse de o actiune justitiara in sistemul MAI si,...

Turism3 zile inainte

De ce să vizitezi Bucovina toamna? Iată 3 motive pentru un concediu în Țara de Sus

Toamna a sosit, perioada estivală de concedii s-a terminat, iar sunetul aglomerației urbane a devenit din nou copleșitor. Cum ar...

Exclusiv4 zile inainte

”Vă stăm la dispoziție cu întrebări la răspunsurile dumneavoastră…”/Tartorul MAI – Ziarul Incisiv de Prahova

Într-o funcție de secretar de stat e bine să nu stai mai mult de 4-5 ani, tocmai pentru că asta...

călătorie călătorie
Turism4 zile inainte

Cum să planifici o călătorie cu un buget redus chiar la noi în țară

Când ai bugetul strâmt, pare că dorința de a explora frumusețea țării noastre e și mai aprigă. Iar în acest...

Uncategorized5 zile inainte

Xiaomi anunță lansarea globală a seriei Xiaomi 13T

[București, 26 Septembrie 2023] – Xiaomi a dezvăluit astăzi cele mai recente smartphone-uri din seria Xiaomi 13T, proiectate pentru clienții...

Exclusiv5 zile inainte

Recrutăm candidați pentru Școlile de Agenți de Poliție de Frontieră: se oferă salariu atractiv de aproximativ 0,3% din șpaga

Pe fundalul acestui zgomot, de drone kamikaze, lucrează polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă la granița cu Ucraina. Îi...

cabine de dus cabine de dus
Uncategorized5 zile inainte

Grija si mentenanta unei cabine de dus – iata ce trebuie sa stii!

  Cabina de dus este unul dintre spatiile locuintei tale care este expus in permanenta umezelii, printre altele. Astfel, este...

Eveniment5 zile inainte

TikTok investește în lupta împotriva dezinformării

București, 26 septembrie 2023 – TikTok publică al doilea raport al platformei sub Codul UE de Bune Practici privind Dezinformarea,...

Eveniment6 zile inainte

Samsung Romania da startul celei de-a treia editii a competitiei Solve for Tomorrow pentru tineri inovatori

Competiția se va desfășura în perioada septembrie 2023 – februarie 2024. Tinerii se pot înscrie, individual sau în echipe formate...

Uncategorized6 zile inainte

MGT serbează anul acesta 25 de ani de activitate pe piaţa din România

MGT Educațional, unul dintre jucătorii importanți de pe piața distribuției de soluții și echipamente IT, sărbătorește astăzi un sfert de...

ferestrele ferestrele
Social6 zile inainte

Când trebuie să înlocuiești ferestrele casei tale? Iată cele mai comune semne

Durata de viață a unei ferestre dintr-un cămin obișnuit poate varia între 10 și 20 de ani, în funcție de...

Exclusiv6 zile inainte

Comisarul-șef FLORIN POENARI a preluat vechile metehne ale unora din predecesorii săi, dispunând discreționar cercetarea prealabilă a polițiștilor din subordine – Ziarul Incisiv de Prahova

Aflăm că niște sindicaliști ce nici nu au inceput un protest serios anunță deja că renunță la protest pentru că...

Eveniment6 zile inainte

ALINO FOTO STUDIO: Capturând Emoții și Momente Unice

Fotografia este o formă de artă ce poate transmite emoții, povești și momente unice prin intermediul imaginilor capturate. Într-un oraș...

Știrile Săptămânii