Connect with us

Exclusiv

„Omerta”, ,”Legea tăcerii” și a intereselor prima în fața legii în Penitenciarul Ploiesti/Despre Doamna Dănescu Izabela, supranumită eminența cenușie și regina hoților din Penitenciarul Ploiești

Publicat

pe

 Ca să ne facem o părere obiectivă vom da câteva precizări:

 ,,Doamna” a facut parte din fostul serviciu de protectie SIPA  la Penitenciarul Târgșor și este nepoata domnului colonel Păltânea , fost șef al SRI Prahova. Coincidenta sau nu, Comisarul șef de poliție penitenciară Valentin MATEI este baiatul fostului sef de la Financiar din SRI Prahova, colegul si „mana dreapta” a colonelului Paltanea Corneliu.

C.c.t.d…Q.e.d….

Poate acum intelegeti, alaturi de noi, de ce s-a incercat musamalizarea furturile, falsurile si a tuturor acestor infractiuni savarsite intr-un sistem de siguranta nationala (Penitenciarul Ploiesti), atat de catre parchete, cat si de conducerile ANP si MJ!

După ce a avut câteva aventuri zgomotoase pe la Penitenciarul Târgșor  a fost ,, promovată,, la Penitenciarul Ploiești.

Aici după o perioadă îl atrage în mrejele sale pe domnul Dănescu Dan, căsătorit la acea dată, tată a doi copii, ofițer superior în paza penitenciarului, cu care ulterior se căsătoreste.

O altă legătură interesantă este faptul că familia Dănescu și familia Brânzan , au împărtit același apartament în perioada când apartamentul familiei Brânzan a ars de la o priză defectă.

Motoul Reginei: ,, Nu pot să mă stăpânesc, dacă într-o zi nu fac rău, nu mă simt bine”

Promovată pe funcția de șef Serviciu Logistic ,,doamna” descoperă cu ajutorul subordonaților cum se poate sustrage banul public.

Cu ajutorul soțului a efectuat înscenări persoanelor incomode care puteau să se opună planurilor acesteia, obligându-i sub diverse forme să plece din unitate.

Este cunoscut cazul domnului Tudor Adrian, subofițer în cadrul blocului alimentar pentru persoanele private de libertate, căruia i s-a înscenat lipsa unei cantități de brânză.

Motivul înscenării a fost acordarea sporului de 50% domnului Gigel,,Bucătarul”, omul de încredere al reginei la Blocul alimentar al persoanelor private de libertate, structură care culmea se afla în subordinea directă a domnului  soț, Dănescu Dan.

  Scenariul este deja cunoscut și arată modul în care aceasta își premedita faptele. Cazul a fost prezentat Instanței de Judecată întrucât agentul nu a putut suporta umilința și nedreptatea, pentru că amica reginei de concedii și petreceri, doamna Anghelache Ramona, care ,, ea face legile în secretariatul penitenciarului”, ilegal nu a înregistrat contestația depusă în termen împotriva măsurii administrative și a ascuns-o până la depășirea termenului.

Pentru a-și asigura siguranța pe posturile vacante ,,Regina” participa în comisiile de concurs, unde erau selectați oameni care să facă parte din această caracatita.

,,Omerta”, ,,Legea tăcerii” și a intereselor prima în fața legii în acest sistem corupt.

Sistemul a fost devoalat de aroganța fără măsură a ,,Reginei”, care considera penitenciarul propietatea ei personală și care s-a împiedicat de cea mai simplă și cunoscută regulă din lumea hoților, respectiv,, Să nu furi niciodată de la un polițist”.

Cum a premeditat ,, Regina” furtul și cum Dumnezeu a făcut ca acest sistem mafiot să cadă.

Soarta a făcut ca la Penitenciarul Ploiesti să se transfere o persoană care nu făcea parte din sistemul ,,Reginei”, o persoană integră, recunoscută ca atare și care prin faptul că urma prevederile legale a devenit incomodă, pentru faptul că a început să depisteze neregulile de tip mafiot, reușind să stopeze furtul de la magazia de alimente pentru persoanele private de libertate.

Situația era gravă și disperată, pentru faptul că ,,Regina” nu mai putea să facă ce vrea iar băieții din sistem – ,,Beneficiarii” – care serveau gratis muschiuleți și alte produse, nu mai aveau ce mânca.

Pe surse se pare că o parte din muschiuleți ajungeau pe sectiile de deținere unde se transformau în bani, iar banii circulă…

Ca să realizați cât de mare a fost impactul, gîndiți-vă că ,,doamna” Cristea Nicoleta, după 20 de ani de activitate ca responsabil AFV (alimente deținuți) a cerut transferul pe funcția de  responsabil AUTO, funcție de pe care după 2 ani s-a pensionat cu merite deosebite, cu pensia umflată cu sporul de 50% și diplomă de angajat merituos.

Prin urmare sistemul a folosit una din cele două strategii pentru a scăpa de persoana incomodă, respectiv a promovat-o gestionar la popota unității.

A doua strategie este înscenarea, șantajul și eliminarea din sistem.

Persoana nou promovată, care ar fi trebuit ,,să-și rupă gâtul”, dar dovedește neașteptat talent organizatoric și culinar și câștigă simpatia și admirația colegilor, care încep să folosească serviciile Popotei, inclusiv directorul Brânzan și chiar soțul ,,Reginei”.

Întrucât ,,Regina” achiziționase multe bunuri pentru popotă și care nu au mai ajuns faptic în uzul acesteia, pentru a-si asigura o cale de a scăpa de persoana incomodă, nu îi intocmește fișa postului, fapt pentru care acesta nu a fost plătită pe noua funcție.

Și ca bolovanul din poveste care o ia la vale, povestea mafiei de la Penitenciarul Ploiesti o ia ușor la vale.

Cum s-a descoperit de fapt ,,Caracatița”!

Persoana numită ,,Gestionar la Popotă” constată că nu are ustensile suficiente pentru servirea mesei personalului înscris și ca să vă faceți o idee de la circa 12 persoane care se înscriau la masă s-a ajuns la circa 60 de persoane, un mic botez. Ca o virgulă, unii veneau din concediu de odihnă să-și cumpere mâncare pentru acasă.

Prin urmare persoana face rapoarte motivate pentru ustensile de bucătărie, dar surpriză – ,,Regina ”- le refuza sistematic pentru că de fapt conform datelor din contabilitatea penitenciarului popota figura super dotată.

Datorită situației reale lucrătoarea pentru a face față noii situații, solicită ajutorul familiei pentru a o sprijini în desfășurarea activității.

Familia, respectiv soțul (ATENTIE, comisar sef de politie in cadrul IPJ Prahova, dupa datele de ultima ora intrate in posesia noastra), este de acord ca pentru binele soției să o sprijine, fapt pentru care se cumpară mașină de spălat vase, plite, cuptoare, chiuvete inox și multe alte ustensile, inclusiv un gril electric care urmau să fie donate Penitenciarului. De ce donate? Pentru că prin donație îți poti proteja interesul și donația poate fi retrasă.

Ce face ,,Regina” ? În aroganța ei viciază dorința donatorului   și dă dispoziție doamnei Deacu Mihaela să întocmească un contract ilegal de sponsorizare, pe care semnat ilegal de,, Zeus din Olimp” Matei Valentin, cu complicitatea consilerului juridic Negoiță Elena. Ilegalitatea este evidentă, Direcția Juridică a ANP pronunțându-se fără nici o ezitare.

La sfârsit de an Gestionarul (care avea studii economice), constată cu ocazia inventarierii anuale neregulile din gestiune și solicită directorului Brânzan Celestin să ia măsuri de remediere a situației.

Domnul director care avea o relație specială cu ,,Regina”, o roagă să reglementeze situația, iar aceasta promite că se va ocupa.

,,Regina” pregătește înscenarea în vederea înlocuirii lucrătorului incomod prin trimiterea forțată în concediu de odihnă, cu scopul de a – i face loc credincioasei Cristea Nicoleta .

,,Regina” pentru a acoperi furturile instituie o procedură ilegală de predare a gestiunii popotă, constând în fapt în predarea acesteia fără a fi efectuată inventarierea.

Deși nu avea atribuții legale privind popota, aceasta fiind în coordonarea exclusivă a directorului și fără a exista o delegare de sarcini a acestuia ,,Regina” dispune trimiterea Gestionarului Popotei în concediu (era atributul directorului) și o trimite ilegal pe Cristea Nicoleta să facă recunoașterea, pregătind preluarea gestiunii și șicanele.

Primul lucru pe care îl face ,,Regina” este că nu precizează de la început cine va prelua gestiunea.

Al doilea lucru este că o pune pe Cristea Nicoleta, ilegal, fără dispoziție scrisă, să verifice în 30 de minute, aleatoriu anumite alimentele din beci, să ia unica cheie de la acestă încăpere și să ridice cardul de cumpărături..

În dimineața zilei de 23.03.2020 în loc să facă inventar conform prevederilor legale, pentru a-și arăta puterea de Regină ordonă ilegal lui Buzea Cornel să spargă popota unității și să fure documentele personale justificative ale persoanei prejudiciate  între care se afla și o sumă de bani.

Scopul ,,Reginei ” era de a fura documentele facturile pentru produsele aduse de gestionar și a acoperi furturile vechi.

Documentele furate au fost găsite în beciul la  care a avut doamna Cristea Nicoleta cheia de acces .

După sesizarea spargerii la poliție, pregătește operațiunea de acoperire cu documente false și instruiește persoanele loiale.

Ne referim inclusiv la Procesul-Verbal  stințifico-fantastic întocmit de specialistul în domeniu Polifrone Ciprian (fost șofer), în colaborare cu grupul infracțional Cristea Nicoleta mâna dreaptă a Reginei, Anghelache Ramona prietena de suflet a Reginei, Buzea Cornel promovat de Regină din agent pază în responsabil Cazarmare, Deacu Mihaela  doamna nașă de cununie a surorii lui Zeus din Olimp, Matei Valentin și cu sprijinul nemijlocit al domnilor Matei Valentin și Brânzan Celestin și al relațiilor acestora…

Ca urmare a meritelor scriitoricești deosebite în domeniul ștințifico – fantastic domnul Polifrone Ciprian este promovat 6 luni la ANP, ca să-i învețe și pe alții și să obțină o pensie,, binemeritată”.

Este inadmisibil ca la ANP unde cerințele profesionale sunt superioare și renumerate conform atribuțiilor, să fie promovate cadre care au comis infracțiuni și sunt cercetate pentru acestea precum și ascunderea faptelor penale și nesesizarea organelor judiciare .

Culmea culmilor, pentru a menține controlul informațiilor care au ajuns la poliție, minunata ,,Regină” a fost desemnată circa 2 ani ca persoană de contact, să comunice informații poliției, pînă la ieșirea la pensie,, cu merite deosebite”.

Gravitatea faptelor este imensă, întrucât acestea au avut loc în perioada ,,Stării De Urgență”și urmare a închiderii popotei pe o perioadă de circa 2 ani de către grupul infracțional, a fost pusă în pericol siguranța alimentară a cadrelor Penitenciarului, care efectuau treimea la sediu.

Precizăm că ANP condus la vremea respectivă de onor Ungureanu Tiberiu, tăticul domnului Brânzan Celestin și al doamnei Anghelache Ramona, pe care i-a crescut la Penitenciarul Mărgineni, s-a îmbolnăvit subit de ,,cataractă intelectuală”, acoperind ilegalitățile comise.

        Cum este posibil  ca tu ANP să nu sesizezi încălcarea tuturor prevederilor legale care stau la baza funcționării sistemului penitenciar și să nu observi că inventarierea lui Polifrone, nu respectă forma și fondul, respectiv a făcut inventar într-o locație și a adus liste de inventar din altă locație. E ca și cum faci inventarierea fizic la magazinul de haine din Omnia și aduci liste de inventar cu alimente de la Halele Centrale.

        Este incredibilă incompetența, culmea platită cu multi bani publici.

  Prin adresa nr H/101136/782/P/2020/29.01.2021, Corpul de Control al Ministrului Justitiei. sub semnatura, recunoaste ca a fost sesizata comisia de disciplina din cadrul MJ impotriva a 3 politisti de penitenciare cu functii de executie/cu functii de conducere din cadrul Penitenciarului Ploiesti pentru abateri disciplinare care in opinia noastra si a judectorului de camera preliminara sunt infractiuni. Printre cei vizati de comisia de disciplina era si simpaticul nostru imputernicit la comanda unitatii, Comisarul șef de poliție penitenciară Valentin MATEI.

Numai ca comisia de disciplina nu s-a mai intrunit si in mod miraculoas toti au fost premiati si promovati, Valentin Matei devenind chiar seful Penitenciarului Ploiesti. 

In fapt, sub protectia sefului ANP si al consilierului MJ (Ungureanu Tiberiu) se incearca o NOUA musamalizare ordinara in prezent!

Prin Nota de Constatare nr 6104/6870/7459/05.06.2020, D.I.P (Directia Inspectie Penitenciara), sub semnaturile comisarilor Marian Popescu, Roxana Ionita si aprobat de actualul consilier al Ministrului Justitiei, Ungureanu Tiberiu (care la aceea data era seful Directiei) se constata o serie de ilegalitati cu conotatii penale si in loc sa se sesizeze organele de cercetare penala pentru furturile si falsurile depistate propun o serie de masuri, printre care sesizarea comisiei de disciplina din cadrul MJ impotriva lui Constantin Brazan (directorul Unitatii la aceea data), Valentin Matei, director adjunct la aceea data.

Drept justă  pedeapsă pentru merite deosebite , domnul director Brânzan Celestin a fost recompensat de domnul director general ANP Ungureanu Tiberiu  cu spor de 50%, pe termen de 6 luni, anul 2020 deși în nota nr.6104 din 05.06.2020, domnul Ungureanu Tiberiu (actualmente consilier al Ministrului Justitiei) aprobă sesizarea comisiei de disciplină din cadrul ANP pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prev.de .art.140 lit.b,l,p,coroborate cu prevedetrile art.119,lit.a din Legea nr.145 din 2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare, pentru deficiențele identificate în prezenta notă de constatare în sarcina acestuia. Ulterior, Branzan Celestin s-a pensionat, cu pensia „umflata”, pe bani publici, inlocuitor la comanda fiind promovat, tot pentru „merite deosebite”, comisarul sef Valentin Matei care fusese propus spre cercetare la comisia de disciplina.

Furturile din cadrul Penitenciarului Ploiesti si falsurile fac obiectul mai multor dosare penale si chiar daca s-a incercat musamalizarea, un judecator de camera preliminara a constatat cele de mai sus si a dispus continuarea si completarea cercetarilor.

Reamintim ca, investigatia noastra a pornit de la mafia gunoaielor si cum o firma din aceasta caracatita din Prahova „beneficiaza” de detinuti/”inchiriaza” la munca pe filiera Comisarului șef de poliție penitenciară Valentin MATEI, in baza proiectului lansat de director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Dan Halchin.
Punerea in dependenta a Comisarului șef de poliție penitenciară Valentin MATEI de catre reprezentantii acestei societati ne-au determinat  sa incepem dezvaluirile cu derapajele de la lege ale sefului – IMPUTERNICIT – la comanda Penitenciarului Ploiești, fiind o institutie esentiala a statului. (Cristina T.).

Sa reamintim povestea din spatele afacerii „Bomba ecologica de la Pleasa” care este demna de un film cu mafioti turnat la Holywood, nu inainte de a intreba (prietenii stiu de ce…): Florin Iosif de la TYMBARK este bine?

Bomba ecologica de la Pleasa/Atentat la siguranta nationala/IPJ Prahova, Penitenciarul Ploiesti si Tymbark

Cum se FURA pe fata si sarabanda unor falsuri pentru acoperirea acestor furturi la Penitenciarul Ploiesti (II)

Cum se FURA pe fata si sarabanda unor falsuri pentru acoperirea acestor furturi la Penitenciarul Ploiesti (III)

Furturi, falsuri si alte infractiuni succesive la Penitenciarul Ploiesti (IV)

Penitenciarul Ploiesti: „La momentul preluării gestiunii, în fișele de inventar de la Serviciul Financiar figurau o mulțime de bunuri, care faptic nu existau”

Documente si declaratii din cercetarea penala care dezvaluie un furt institutional generalizat la Penitenciarul Ploiesti

Precizări privind modalitățile de furt la Penitenciarul Ploiesti si ilegalitatile savarsite de Comisarul șef de poliție penitenciară Valentin MATEI – IMPUTERNICIT – la comanda Penitenciarului Ploiești

Vom reveni. (Cristina T.).

 

 

 

 

 

 

Exclusiv

Cum transformi experiența de condus pentru Volkswagen Beetle și Bora cu suspensii pe aer AirPower?

Publicat

pe

De

Ai condus vreodată un Volkswagen Beetle sau un Volkswagen Bora? Atunci știi deja că fiecare are personalitatea sa. Pentru a obține și mai mult confort, stabilitate și o experiență plăcută cu fiecare drum făcut, poți lua în calcul suspensiile pe aer pentru Volkswagen de la AirPower, o actualizare care schimbă complet jocul.

De ce a rămas Volkswagen Beetle un model simbolic până azi?

Puține mașini de pe piață au povestea lui Volkswagen Beetle. De la celebra mașină a poporului până la simbol cultural global, Beetle a trecut prin multe generații fără să-și piardă farmecul.

Are câteva trăsături care îl fac imposibil de confundat:

  • Design rotunjit, ușor de recunoscut
  • Comunitate uriașă de pasionați
  • Construcție simplă și fiabilă

Beetle nu este doar un vehicul, este o stare. Și pentru că este atât de special, mulți proprietari doresc să-l păstreze cât mai mult timp, însă totodată să-l aducă în prezent din punct de vedere al confortului. Aici intervine setul complet de suspensii pe aer Volkswagen Beetle de la AirPower, care oferă un upgrade vizibil pentru cunoscuta „broscuță”.

Cum se poziționează Volkswagen Bora în povestea modelelor VW?

Volkswagen Bora este acel gen de mașină discretă, dar extrem de practică și ușor de apreciat. Nu atrage atenția ca Beetle, dar compensează prin:

  • Stabilitate la drum lung
  • Spațiu mult mai generos
  • Comportament previzibil la condus

Bora este o alegere clasică pentru cei care doresc ceva fiabil pentru condus, fără surprize neplăcute. Însă, până și acest model auto poate deveni mai confortabil prin mici upgrade-uri. Ca și în cazul Beetle, la AirPower există suspensii pe aer Volkswagen Bora care îmbunătățesc semnificativ confortul, stabilitatea și experiența la volan.

Ce tipuri de Volkswagen există și cum se diferențiază?

Gama de autovehicule Volkswagen a evoluat mult de-a lungul timpului. Pe scurt, ai:

  • Modele clasice: Beetle, Golf Mk1-Mk4
  • Modele de familie: Passat, Bora, Jetta
  • Modele moderne și electrice: ID.3, ID.4

Fiecare generație vine cu îmbunătățiri, dar un lucru rămâne constant: suspensia standard nu este mereu adaptată drumurilor din România.

Cum te ajută suspensiile pe aer să îți menții mașina în top?

Suspensiile pe aer nu sunt doar pentru tuning vizual. Sunt despre experiență. Datorită acestora, ai parte de:

  • Reglaj în funcție de drum. Ridici mașina pe drumuri dificile, o cobori pentru stabilitate
  • Confort real. Diferența se simte în special la denivelări
  • Control mai bun. Mai puțin balans, mai multă precizie
  • Protecție pentru suspensie și caroserie

La un Beetle, modificarea aduce mai mult rafinament fără a pierde din vedere totuși caracterul său retro. La un Bora, înseamnă un salt clar spre un confort modern pentru toată familia.

Dacă pui preț pe confort, suspensiile pe aer îți oferă:

  • Mai puțin stres la gropi și denivelări
  • O experiență mai liniștită pentru pasageri
  • Mai puțină oboseală la drum lung

În concluzie, nu doar mașina merge mai bine, ci și tu te simți mai bine în ea.

Cine poate beneficia de acest upgrade?

Extrem de mulți șoferi:

  • Proprietari de Beetle care vor să păstreze mașina pe termen lung
  • Șoferi de Bora care merg des la drum
  • Pasionați de tuning discret, dar eficient
  • Familii care vor confort real

Nu trebuie să fii mecanic sau pasionat convins pentru a dori ceva mai bun pentru mașina ta. Trebuie doar să vrei o experiență mai bună.

Întrebări frecvente

  1. Merită să pui suspensii pe aer la un Volkswagen mai vechi?

Da, mai ales dacă vrei să prelungești viața mașinii și să crești confortul.

  1. Sunt potrivite pentru drumurile din România?

Da, se adaptează la condiții diverse de drum.

  1. Diferența se vede imediat?

Da. Majoritatea șoferilor observă schimbarea încă de la primul drum.

Mini-rezumat

Modelele auto Volkswagen Beetle și Bora sunt diferite ca stil, dar au un lucru important în comun. Pot deveni mult mai confortabile și plăcute la condus cu suspensii pe aer de la AirPower. Este genul de upgrade care nu ține doar de mașină, ci de experiența ta zilnică la volan.

Vrei să vezi cum se schimbă complet senzația la volan? Descoperă soluțiile AirPower pentru suspensii pe aer Volkswagen și vezi cum poate arăta condusul în 2026: mai lin, mai controlat și mult mai relaxat.

Contact:

0744 870 142

office.perneauxiliare.ro@gmail.com

Aleea Jupiter 8, 720258 Suceava

https://www.facebook.com/perne.pe.aer.auxiliare

Sursa foto: perneauxiliare.ro

Citeste in continuare

Exclusiv

Recondiționarea ferestrelor vechi – Când apelăm la revitalizare şi când la înlocuire?

Publicat

pe

De

Tâmplăria PVC a devenit un element standard în majoritatea locuințelor datorită beneficiilor sale privind izolarea termică, fonică și durabilitatea în timp. Totuși, pe măsura trecerii anilor, chiar și materialele de calitate pot începe să-și piardă aspectul plăcut sau eficiența funcțională. Mulți proprietari consideră automat înlocuirea completă a ferestrelor vechi, fără să ia în calcul o soluție mai accesibilă, mai rapidă și mai ecologică: recondiționarea PVC-ului. În multe cazuri, o intervenție profesionistă poate readuce ferestrele la performanțe apropiate de starea inițială, cu costuri semnificativ mai mici.

Recondiționarea tâmplăriei PVC nu înseamnă doar îmbunătățirea aspectului exterior, ci și creșterea eficienței termoizolante și fonice prin remedieri precise. Așadar, merită să analizăm ce presupune revitalizarea tâmplăriei, care sunt etapele esențiale și în ce situații înlocuirea totală devine mai avantajoasă.

Curățarea profundă și tratamentele de lustruire

În timp, PVC-ul își poate pierde luciul, acumulând depuneri provenite din praf, poluare, fum sau locuri cu umiditate ridicată. Curățarea obișnuită cu apă și detergent nu este întotdeauna suficientă. O recondiționare corectă începe cu curățarea profesională, folosind soluții specializate care îndepărtează depunerile fără a afecta stratul superior al materialului.

Ulterior, pentru revenirea la aspectul inițial, se aplică tratamente de lustruire cu soluții polimerice, ce redau luciul PVC-ului și formează un strat protector împotriva razelor UV și a factorilor de mediu. Pentru ferestrele PVC cu folie decorativă (imităționale de lemn, mat, antracit etc.), se folosesc soluții delicate, pentru a evita deteriorarea texturii. O parte importantă a revitalizării estetice o reprezintă și curățarea și revigorarea baghetelor și a tocurilor, care, de multe ori, sunt neglijate. După aplicarea tratamentelor potrivite, aspectul final al ferestrei poate fi surprinzător de apropiat de cel al unei tâmplării noi.

Înlocuirea garniturilor și a elementelor de feronerie

Recondiționarea PVC-ului nu este completă fără intervenții funcționale. Garniturile din cauciuc, atât cele interioare, cât și exterioare, joacă un rol critic în etanșare. De multe ori, acestea se întăresc, se rup sau se comprimă excesiv, pierzând capacitatea de a izola corect.

Înlocuirea garniturilor îmbunătățește semnificativ:

  • Etanșeitatea termică (reducerea pierderilor de căldură);
  • Izolarea fonică (blocarea zgomotelor exterioare);
  • Protecția împotriva infiltrațiilor de apă.

În paralel, feroneria – balamale, cremoane, mânere, mecanisme oscilobatante – poate fi ajustată, lubrifiată sau, dacă este uzată, complet înlocuită. Prin reglaje corecte, fereastra își recapătă mobilitatea și închiderea ermetică, ceea ce previne curenții de aer și reduce uzura suplimentară. În majoritatea cazurilor, costul acestor reparații este mult mai redus decât achiziția unei ferestre noi și prelungește durata de viață a tâmplăriei cu ani buni.

Când devine înlocuirea singura opțiune rezonabilă

Deși recondiționarea PVC-ului este o soluție rentabilă, există situații în care înlocuirea completă a tâmplăriei devine inevitabilă sau mai eficientă pe termen lung. Pentru a lua o decizie obiectivă, trebuie analizate următoarele aspecte:

  • Profilul PVC este deteriorat structural – fisuri, deformări permanente, lovituri adânci.
  • Ferestrele sunt fabricate din generații vechi de profile, cu maxim 3 camere, fără izolație performantă.
  • Geamul termoizolant prezintă condens între foi, semn că bariera de etanșare a cedat definitiv.
  • Pierderile de căldură sunt majore, chiar după reparații.
  • Mecanismele sunt atât de uzate încât costul înlocuirii lor se apropie de prețul unui sistem nou.

În aceste cazuri, investiția într-o tâmplărie modernă (cu 6-7 camere, pachete de geam triplu, feronerie de clasă superioară) poate aduce economii considerabile la încălzire, confort sporit și o creștere a valorii imobilului.

Concluzie

Recondiționarea tâmplăriei PVC este, în multe situații, o alternativă excelentă la înlocuirea completă. Prin curățare profesională, tratamente de protecție, schimbarea garniturilor și reglarea feroneriei, ferestrele își pot recăpăta atât aspectul plăcut, cât și performanțele de izolare. Această abordare este eficientă din punct de vedere economic, ecologic și funcțional. Totuși, decizia finală trebuie luată în funcție de starea reală a elementelor structurale și de eficiența energetică a ferestrelor. Uneori, modernizarea completă este singura soluție practică pentru a obține confortul dorit.

Indiferent de scenariu, consultarea unui specialist în tâmplărie reprezintă primul pas corect. O evaluare profesionistă poate transforma o fereastră „obosită” într-una performantă sau poate demonstra că investiția într-un model nou va aduce beneficii pe termen lung. În final, cel mai bun rezultat este acela care îmbină estetica, eficiența și durabilitatea.

Citeste in continuare

Exclusiv

Cronica unei reforme eșuate și costul „chestorilor de carton” – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

De

Dezvăluiri incendiare aruncă în aer cortina de fum a declarațiilor oficiale, demascând o realitate sumbră în sistemul penitenciar românesc. În timp ce politicienii se bat cu pumnii în piept, susținând reforme și eficiență, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) trage semnalul de alarmă: România riscă să transforme închisorile în hoteluri de cinci stele, pazite… de nimeni!

Manole, minune sau… Manolo? Evaluari ministriale la intâlnirea cu realitatea crudă

Ministrul Muncii, ilustrul Florin Manole, a lansat o perlă de înțelepciune demnă de analele birocrației autohtone: „Fără proiecte privind pensiile militare, fără disponibilizări în structurile de forță, reducerea de 10% ar viza întreg bugetul instituției.” Ați auzit bine? Nu pensiile, nu personalul, ci un misterios „întreg bugetul” va fi jupuit! O soluție de geniu, marca „las’ că merge și așa!”, care, potrivit FSANP, ignoră o realitate strigătoare la cer: Poliția Penitenciară funcționează mult sub limita de siguranță, într-un deficit acut de personal care ar face chiar și un șeic să se gândească la investiții în paznici, nu doar în aur.

Sindicaliștii, înarmați cu date oficiale, au arătat cu degetul direct înspre Ministerul Muncii: avem pavilioane noi, nouțe, impecabile, unde ar putea fi cazați deținuți, dar care zac nefolosite pentru că nu are cine să le păzească! Milioane de euro, dragi contribuabili, transformați în spații fantomă, în timp ce riscurile pentru siguranța personală și a locurilor de deținere cresc exponențial. Mesajul ministrului? Limpede ca apa tulbure a birocrației: fără disponibilizări la „structurile de forță” (probabil pentru că nu mai e cine să fie disponibilizat?) și „fără aventuri pe pensiile militare”. Soluția sigură, conform FSANP? Mai multe posturi, încadrări accelerate și, o, blasfemie!, protejarea veniturilor polițiștilor de penitenciare. Vise, dragi visători!

PROCES-VERBAL al absurdului: Când cifrele plâng, Politicienii… fluieră!

O întâlnire de pomină între FSANP și Ministerul Muncii a adus la iveală detalii care ar face pe oricine cu un minim de rațiune să își smulgă părul din cap.

Deficit structural de personal: Artizanul haosului național

FSANP a pus pe masă un reper obiectiv din… 2016! Da, ați citit bine, acum un deceniu! Atunci s-a stabilit că sistemul penitenciar ar avea nevoie de 20.102 posturi. De atunci, nicio revizuire, nicio analiză, doar o tăcere asurzitoare, în timp ce numărul de locuri de cazare a explodat! Peste 8.600 de locuri noi, prin investiții colosale, au apărut ca ciupercile după ploaie, o consecință directă a condamnărilor la CEDO. Așa-i că ne place să plătim amendă, apoi să facem treabă de mântuială? „Extinderea infrastructurii nu a fost însoțită de extinderea resursei umane,” constată cu amărăciune sindicaliștii. Păi de ce am face lucrurile logic, nu?

Cifrele dezastrului: Un recensământ al incompetenței acreditare

  • Posturi prevăzute: 16.041 (cam 80% din necesarul SF de prin 2016, ce mai contează un amănunt?)
  • Posturi ocupate: 13.150 (adică un glorios 65% din necesarul optim. Optim? Ce-i aia, mânca-ți-aș?)

Și acum vine partea cea mai bună! Avem pavilioane finalizate și neutilizabile din lipsă de personal! La Baia Mare, un pavilion nou, cu 420 de locuri, stă ca o catedrală neterminată a nepăsării. La Vaslui, un altul, de 210 locuri, e în curs de finalizare, cu riscul major de a deveni încă o pată pe harta absurdului. Proiecția pentru finalul lui 2025? Un deficit de circa 3.000 de locuri de cazare. Concluzia FSANP, una ce ar trebui să sune ca o alarmă de incendiu în orice minister responsabil: „sistemul funcționează sub limita de siguranță, nu cu surplus de personal.” Cine are nevoie de siguranță când ai… statistici?

PNRR: Scutul perfect al incompetenței acreditate! Scuze europene pentru probleme naționale!

Ah, pensiile militare! Spaima guvernanților, motiv de bâlbâieli și justificări fantasmagorice. Ministrul Muncii, Florin Manole, a tăiat-o scurt: nu există „în prezent” niciun proiect de modificare. O fi în viitor? Poate în trecut? Cine știe! Ne e sugerat că PNRR este „sfântul graal” al imunității, cu un „principiu al ireversibilității”. Ați auzit bine, dragi militari și polițiști! Odată modificat în 2023, gata! Jalonul „e definitiv închis”, așa că orice discuție e „renegociere de PNRR”, cu „proceduri complexe, 12-24 luni” și, cel mai important, „risc real de suspendare a finanțărilor europene.”

Traducere pentru muritorii de rând: „Ne e frică de Bruxelles! Nu ne batem noi capul cu pensiile voastre, că se supără Comisia Europeană și nu mai vin banii!” Deci, creșterea vârstei de pensionare e posibilă doar prin „inițiative legislative interne, cu caracter de excepție și limitate tehnic.” Adică, pe românește, „poate, cândva, dacă o fi, dar să nu deranjăm UE!” Orice modificare necesită „acord cu Comisia Europeană” și un „aviz care necesită minimum 3 luni.” Păi și noi ne-am temut că lucrează repede! FSANP, previzibil, a cerut un „grup de lucru interinstituțional”. Ministrul a acceptat. Să sperăm că nu va fi un grup de lucru pentru… pierdut timpul.

Austeritatea ‘selectivă’: Unde taie statul, Dar nu se vede (la ei)!

FSANP, cu o încăpățânare demnă de cauze mai nobile, a prezentat situația „reală” din unități: deficit cronic, suprasolicitare, imposibilitate de reducere a personalului. Ministrul, Florin Manole, a rezonat profund cu această realitate… și a transmis ferm: „nu vor exista disponibilizări în structurile de forță ale statului.” Ei, bravo! Păi și așa nu mai e nimeni de disponibilizat, nu?

Dar acum vine „schema” genială a reducerii de 10%! Nu la salarii, Doamne ferește! Nici vorbă! Acolo statul are deja o datorie salarială față de polițiștii de penitenciare, prin nesfânta Lege a salarizării unitare (153/2017), care e mai mult o promisiune electorală decât o lege.

  • Ofițer debutant: +429 lei (virtuali)
  • Agent debutant: +1.200 lei (virtuali)
  • Etc.

Sunt bani care se văd doar pe hârtie, în calculele sindicaliștilor. Ministrul a indicat „varianta agreată în coaliție”: reducerea cu 10% „a bugetului total al instituției, nu a fondului de salarii, lăsând ordonatorilor de credite libertatea de a identifica economiile necesare.” Pe românește: „Voi descurcați-vă! Tăiați de unde vreți, doar să iasă 10%, că noi ne spălăm pe mâini!” O dovadă superbă de delegare a responsabilității, direct la cel care deja nu mai are ce tăia.

De la pensionari, speranța moare ultima (dar se angajează prima)! Când criza angajează bunici!

Cu angajările sistate în 2026 (pentru că de ce am face lucrurile simple?), FSANP, în disperarea sa, a propus reîncadrarea pensionarilor. Când nu mai ai oameni noi, apelezi la „veterani”, nu? Ministrul Muncii, de data asta cu o sclipire de geniu, a transmis că „va susține demersul reîncadrării cadrelor militare în rezervă, ca soluție practică și imediată pentru diminuarea deficitului de personal.” Deci, după ani de zile în care statul îi trimitea la pensie, acum îi roagă să se întoarcă. Asta da „soluție practică și imediată”! Ce plan pe termen lung, ce viziune! Un exemplu elocvent de improvizație românească, unde bătrânețea devine un atú, nu o povară. Bravo, bătrâni! Veniți să salvați un sistem pe care tinerii nu-l mai vor!

Statul român: Campion mondial la condamnări CEDO pe nandă rulantă! De la abuz la absurd, cu stil!

Concluzia FSANP este una ce ar merita titlul de „epitaful” oricărui sistem: „Problema sistemului penitenciar este lipsa, nu excesul de personal care își desfășoară activitatea în condiții improprii de muncă.” Orice reducere de posturi sau diminuare salarială ar transforma statul român într-un abonat permanent la condamnările CEDO, ar crea spații de deținere inutile, ar spori riscurile de siguranță și, cireașa de pe tort, ar crește recidiva.

Soluția „coerentă”? O, surpriză! Creșterea numărului de posturi, accelerarea încadrărilor și protejarea veniturilor polițiștilor de penitenciare. Oare cine ar fi crezut?

În încheiere, dragi cetățeni, fiți liniștiți! În timp ce pușcăriile noastre devin simulatoare de securitate, goale de personal, dar pline de rapoarte și statistici „roz”, guvernanții noștri se asigură că suntem protejați… de realitate. E minunat să trăiești în România, unde chiar și închisorile sunt o glumă proastă! (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Știri noi din Brăila

Afaceri21 de ore inainte

Ploaia revine în ecuația economiei agricole

După sezoane marcate de secetă, deficit hidric și presiuni asupra agriculturii europene, precipitațiile redevin un indicator economic major, cu impact...

Uncategorized4 zile inainte

STUDIU: Trei din zece români nu au fost în 2025 la niciun control de rutină. Alți doi din zece au fost doar la controlul obligatoriu, de medicina muncii

Cum schimbă abonamentele medicale modul în care românii se raportează la sănătate? București, 29 aprilie 2026. Vizita la medic în...

4 zile inainte

TransilvaniaON.ro –  ziarul online al Transilvaniei care te informează zilnic despre cele mai importante evenimente din regiune

TransilvaniaON.ro este ziarul online al Transilvaniei care informează zilnic publicul despre cele mai relevante știri și evenimente din această regiune a...

Uncategorized5 zile inainte

Xiaomi prezintă cele mai bine vândute produse de Paște și Xiaomi Fan Festival: POCO domină smartphone-urile, iar românii au investit în produse de îngrijire și wearables

București, 29 aprilie 2026–Xiaomi România prezintă clasamentul celor mai căutate și vândute produse pe www.mi.com/ro și în magazinul Xiaomi Store...

Uncategorized5 zile inainte

Cele mai frumoase locuri de văzut în Brăila — ghid complet pentru vizitatori

Brăila e unul dintre acele orașe românești care nu îți sare imediat în ochi pe harta turismului, dar care te...

Uncategorized5 zile inainte

GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 – Conferință, Expo și Networking cu 800+ actori relevanți din E-Commerce și Digital Marketing

Aflat la a 21-a ediție anuală, GPeC SUMMIT este considerat cel mai important eveniment de E-Commerce și Digital Marketing din...

Uncategorized5 zile inainte

Smartphone-urile din seria HONOR 600 redefinesc conceptul de flagship accesibil în 2026

București, 28 aprilie 2026 –Într-un context în care prețurile smartphone-urilor continuă să crească, iar utilizatorii devin tot mai atenți ladeciziade...

Uncategorized6 zile inainte

Ocean Mode al Samsung Galaxy și programul pentru recifele de corali primesc recunoaștere și premii internaționale

Ocean Mode permite cercetătorilor și comunităților să colecteze date subacvatice de înaltă calitate pentru monitorizarea și refacerea recifelor de corali....

7 zile inainte

stiricj.ro – platformă de știri dedicată comunității din Cluj-Napoca și județul Cluj

stiricj.ro este o platformă online de știri dedicată municipiului Cluj-Napoca și județului Cluj, orientată spre prezentarea informațiilor de actualitate și...

Uncategorized7 zile inainte

Samsung lansează gama completă de televizoare cu AI pentru 2026

Gama 2026 extinde funcțiile AI îmbunătățite la modelele Micro RGB, OLED, Neo QLED, Mini LED și UHD, ajutând mai mulți...

o săptămână inainte

CITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj

Bogdan Dumitrache, fondator și CEO al CITY PROTECT GROUP, anunță o nouă etapă de dezvoltare accelerată a companiei, marcată de parteneriate...

Uncategorizedo săptămână inainte

Un nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice

Rezultatele recente ale studiului clinic de fază 3a PIONEER TEENS indică faptul că semaglutida orală are potențialul de a deveni...

Uncategorizedo săptămână inainte

Dispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel

București, 24 aprilie 2026 –HONOR aduce în prim-plan o nouă generație de dispozitive concepute pentru a susține creativitatea și productivitatea...

optimizare site, viteza website, eliminare pluginuri, performanta web, dezvoltare site custom, securitate website optimizare site, viteza website, eliminare pluginuri, performanta web, dezvoltare site custom, securitate website
Afacerio săptămână inainte

Adio plugin-uri: Cum să ai un site curat și rapid

Pentru multe companii, dezvoltarea unui website începe rapid, cu soluții gata făcute și zeci de plugin-uri instalate pentru fiecare funcționalitate....

Uncategorizedo săptămână inainte

Continental Hotels marchează 35 de ani de activitate pe piața din România

Peste 14 milioane de oaspeți, 9,5 milioane de camere vândute și o campanie aniversară care pune în prim-plan oamenii, comunitățile...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Scrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile

Către: Ministerul Sanatatii Casa Națională de Asigurări de Sănătate Stimate Domnule Ministru / Secretar De Stat, Dr. Stela Firu Stimate...

Știrile Săptămânii