Exclusiv
Acest mod de management al finantelor in sistemul penitenciar produce prejudicii – Ziarul Incisiv de Prahova
Zeus, ce mai face Zeus?/Și nu ne referim la prea puternicul „Stăpân al Cerurilor din Olimp”
Noi ne referim la prietenul nostru de la Penitenciarul Ploiești, care deranjat de articolele noastre s-a hotărât să tranșeze chestiunea ba în instanță, ba hartuind subordonatii cu comisii de discipliona unde si-a numit „pupilele”, ba cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Saracutul’, are probleme grave la „mansarda”, adica la partea superioara a corpului ca nu il putem numi cap!
Ca urmare a acestui tupeu de infractor, ,,băieții” care se află în vacanță s-au inscris pentru specializare.
Păi se pare că Zeus al nostru are probleme de memorie , așa că să-i dăm niste Bilomag Forte.
Măria ta, ai uitat că pe numele tău există o plângere pentru infracțiunile de ,, Abuz în Serviciu și Favorizarea Făptuitorului, Complicitate la furt calificat, Apartenența la grup infracțional organizat”.
Păi cum adică? Ce făcuși? Îți spunem noi, că de, te-a lăsat memoria: ,, La data de 29.07. 2019 în înțelegere cu Zâna Nașă și Regina, în timp ce aveai atribuții de Director adjunct DASDRP , ai semnat, fără a avea delegare, împuternicire sau competență contractul de sponsorizare nr. 37420, ilegal conform Legii 32/1994, alineat 4, lit a și b, conform Direcției Juridice a ANP, nota DIP, cu scopul prejudicierii persoanei vătămate C.C.
Precizăm că, contractul a fost întocmit de Zâna Nașă la dispoziția și îndrumarea directă a Reginei, care nu avea dispoziție, ordin sau atribuții conform fișei postului, fiind viciată direct dorința donatorului C.M. F.
Scopul era acoperirea infracțiunilor de furt din vechea gestiune popotă.
Păi măria ta, ăsta este scopul Directorului Pază la un Penitenciar ? Să acopere furturile ?
Mărite Zeus, să zicem că aia cu contractul e de economic și că te-a păcălit Regina, dar în perioada 30.03.2020 -28.04.2020, deși în fișa postului ai prevăzut expres ca atribuții conform Legii 145/2019, nu ai comunicat organelor de anchetă imaginile stocate de camerele de supraveghere, favorizând ascunderea probelor privind furtul calificat din data de 23.03.2020, reclamat de C.C, organelor de anchetă, la 30.03.2020, respectiv furtul sumelor de 2730 euro, 2610 lei și a documentelor personale.
Păi prea luminosule, cum ai putut să dispui ilegal, întrucât nu aveai competența și atribuții de serviciu, ascunderea a 27 kg de produs Brânză Telemea de Vacă, înregistrată în contabilitatea unității la 08.01.2020, în altă gestiune, respectiv AFV , în complicitate cu Scriitorul S.F Polifrone C., Regina D. I.,Rațușca cea urîtă C. N. și Fantastic Woman A. R. , pentru a înscena grosolan o lipsă în gestiune (faptă penală) și a șantaja persoana vătămată, pentru a acoperi furtul din 23.03.2020, precum și furtul vechii gestiuni.
Păi frumosule, astea sunt atribuțiile unui director pază de penitenciar?……
Prea măritule, ai uitat că la data de 30.03.2020 ai sigilat cu sigiliul personal, magazia Beci aparținând gestiunii ,,Popotă”, unde au fost găsite la data de 25.05.2020, cu ocazia desigilării, documentele furate ????
Dacă totul e numai lapte și miere, de ce la 03.07.2020 ai indus în eroare organele de cercetare cu privire la finalizarea cercetărilor administrative de către ANP și rezultatul acestora.
Noi avem NOTA de constatare DIP nr.6104/6870/7459/05.06.2020, din dosar, iar scopul a fost de a acoperi infracțiunea de furt.
Păi cinstea și corectitudinea ?? Vorbe în vânt!!! Pai ce cauți la instanță onoarea nereperată, din Caragiale!!! ,,…ți-o reperează dom Mitică !!!”
Să continăm cu amintirile bombă,, La data de 03.07. 2020 prea mărite te-ai întâlnit cu ofițerul de anchetă M.A. și eleva acestuia și v-ați înțeles infracțional să se ridice doar documente de serviciu, pentru a se ascunde probele infracțiunii de furt calificat comise de Regină D.I., Rățușca cea Urîtă C.N.,Scriitorul SF P. C.,Buldozerul B. C. și Fantastic Woman A. R., membri ai grupului infracțional organizat.
Păi prea curatule și neprihănitule, când vorbim de tine și ușa bisericii se rușinează.,, La data de 16.07.2020, urmare a demersurilor persoanei vătămate C.C., la ANP, MJ și Administrația Prezidențială, ai revenit la adresa anterioară din 03.07.2020 și ai specificat, citez: ,,conform discuției dintre conducerea Penitenciarului Ploiești și reprezentanții instituției dvs, v-am transmis prin adresa B2/29065/PPPH/03.07.2020 doar o parte din documentele personale ale persoanei vătămate C. C.”.
Deci, măria ta, ai recunoscut înțelegerea infracțională ,de ascundere a probelor cu organele de anchetă, astfel fiind favorizați făptuitorii faptelor de furt calificat.
Noaptea minții!!! La solicitarea organelor de anchetă de a comunica datele și metadatele privind înregistrarea unor documente, Zeus al nostru favorizează făptuitorul, pe minunata Fantastic Woman A. R., repartizându-i solicitarea pentru soluționare, în fapt aceasta comunicând doar niște capturi de ecran, insuficiente pentru a proba complet infracțiunile comise de aceasta. Băi ești prost!!! Băi esti nebun !!! Cum să dai solicitarea organelor de anchetă autorului infracțiunii????
De la Zeus să trăiască ! Nu a mâncat, nu a băut!
Tăticul cu ,,Ochii albaștri să trăiască”.
Deși ANP și MJ l-au informat că : urmare a anulării contractului de sponsorizare, toate bunurile trebuiesc restituite, Prea măritul Zeus, ilegal (nu există nici o justificare legală, anularea nu poate fi contestată) nu achită contravaloarea bunurilor care nu au putut fi restituite în natură conform Codului Civil .
,,Legea e pentru căței” zicea Regina D.I.
Asa că Zeus al nostru în calitate de Împuternicit Director al Penitenciarului Ploiești comite Infracțiunea de Furt, deținând ilegal bunuri care aparțin unei persoane fizice.
Din informațiile noastre, Zeus cică a fugit în concediu. medical.
Cică, supărați de această găinărie penală mai marii parchetului, după trei ani de ,,somn”,s-ar fi hotărît să curețe locul și renumele instituției.
Să vedem, zise orbul !!!!
Cât despre Zeus , La Mulți Ani………
Să nu credeți că asta este tot……….
O zi bună cititorilor noștri !!!! Vom reveni cu dezvaluiri senzationale despre „noul” penitenciar ce se va construi, sumele de bani care vor fi furate, deja baietii destepti isi fac incalzirea, dar, surpriza mare: ziarul Incisiv de Prahova a intrat pe „fir”. Nici nu banuiti ce inregistrari audio vor fi publicate, curand.
Haideți! Poate ne dăm cu reveneală !!! Vom reveni! (Cristina T.).
Ministerul Justiției și Penitenciarul Ploiești: Circul de la Ploiesti!
TRIUMVIRATUL – Penitenciarul Ploiești nu reușește să scape de scaieți
Furturi, falsuri si alte infractiuni succesive la Penitenciarul Ploiesti (IV)
Hades contra Penitenciarului Ploiești -Exterminarea puricilor –
Hades contra Penitenciarului Ploiești – Cățeluș cu parul creț-
MĂRUL STRICAT DIN PENTENCIARUL PLOIEȘTI – ZEUS! NEPRIHANITUL!!!
,,La Piovra”, Caracatița, a fost inventată în România, cică italienii vin să ia lecții de la noi
Eclipsa totală a sistemului penitenciar romanesc/TRIUMVIRATUL
,,La Piovra”, Caracatița, a fost inventată în România, cică italienii vin să ia lecții de la noi
Exclusiv
Cum transformi experiența de condus pentru Volkswagen Beetle și Bora cu suspensii pe aer AirPower?
Ai condus vreodată un Volkswagen Beetle sau un Volkswagen Bora? Atunci știi deja că fiecare are personalitatea sa. Pentru a obține și mai mult confort, stabilitate și o experiență plăcută cu fiecare drum făcut, poți lua în calcul suspensiile pe aer pentru Volkswagen de la AirPower, o actualizare care schimbă complet jocul.
De ce a rămas Volkswagen Beetle un model simbolic până azi?
Puține mașini de pe piață au povestea lui Volkswagen Beetle. De la celebra mașină a poporului până la simbol cultural global, Beetle a trecut prin multe generații fără să-și piardă farmecul.
Are câteva trăsături care îl fac imposibil de confundat:
- Design rotunjit, ușor de recunoscut
- Comunitate uriașă de pasionați
- Construcție simplă și fiabilă
Beetle nu este doar un vehicul, este o stare. Și pentru că este atât de special, mulți proprietari doresc să-l păstreze cât mai mult timp, însă totodată să-l aducă în prezent din punct de vedere al confortului. Aici intervine setul complet de suspensii pe aer Volkswagen Beetle de la AirPower, care oferă un upgrade vizibil pentru cunoscuta „broscuță”.
Cum se poziționează Volkswagen Bora în povestea modelelor VW?
Volkswagen Bora este acel gen de mașină discretă, dar extrem de practică și ușor de apreciat. Nu atrage atenția ca Beetle, dar compensează prin:
- Stabilitate la drum lung
- Spațiu mult mai generos
- Comportament previzibil la condus
Bora este o alegere clasică pentru cei care doresc ceva fiabil pentru condus, fără surprize neplăcute. Însă, până și acest model auto poate deveni mai confortabil prin mici upgrade-uri. Ca și în cazul Beetle, la AirPower există suspensii pe aer Volkswagen Bora care îmbunătățesc semnificativ confortul, stabilitatea și experiența la volan.
Ce tipuri de Volkswagen există și cum se diferențiază?
Gama de autovehicule Volkswagen a evoluat mult de-a lungul timpului. Pe scurt, ai:
- Modele clasice: Beetle, Golf Mk1-Mk4
- Modele de familie: Passat, Bora, Jetta
- Modele moderne și electrice: ID.3, ID.4
Fiecare generație vine cu îmbunătățiri, dar un lucru rămâne constant: suspensia standard nu este mereu adaptată drumurilor din România.
Cum te ajută suspensiile pe aer să îți menții mașina în top?
Suspensiile pe aer nu sunt doar pentru tuning vizual. Sunt despre experiență. Datorită acestora, ai parte de:
- Reglaj în funcție de drum. Ridici mașina pe drumuri dificile, o cobori pentru stabilitate
- Confort real. Diferența se simte în special la denivelări
- Control mai bun. Mai puțin balans, mai multă precizie
- Protecție pentru suspensie și caroserie
La un Beetle, modificarea aduce mai mult rafinament fără a pierde din vedere totuși caracterul său retro. La un Bora, înseamnă un salt clar spre un confort modern pentru toată familia.
Dacă pui preț pe confort, suspensiile pe aer îți oferă:
- Mai puțin stres la gropi și denivelări
- O experiență mai liniștită pentru pasageri
- Mai puțină oboseală la drum lung
În concluzie, nu doar mașina merge mai bine, ci și tu te simți mai bine în ea.
Cine poate beneficia de acest upgrade?
Extrem de mulți șoferi:
- Proprietari de Beetle care vor să păstreze mașina pe termen lung
- Șoferi de Bora care merg des la drum
- Pasionați de tuning discret, dar eficient
- Familii care vor confort real
Nu trebuie să fii mecanic sau pasionat convins pentru a dori ceva mai bun pentru mașina ta. Trebuie doar să vrei o experiență mai bună.
Întrebări frecvente
- Merită să pui suspensii pe aer la un Volkswagen mai vechi?
Da, mai ales dacă vrei să prelungești viața mașinii și să crești confortul.
- Sunt potrivite pentru drumurile din România?
Da, se adaptează la condiții diverse de drum.
- Diferența se vede imediat?
Da. Majoritatea șoferilor observă schimbarea încă de la primul drum.
Mini-rezumat
Modelele auto Volkswagen Beetle și Bora sunt diferite ca stil, dar au un lucru important în comun. Pot deveni mult mai confortabile și plăcute la condus cu suspensii pe aer de la AirPower. Este genul de upgrade care nu ține doar de mașină, ci de experiența ta zilnică la volan.
Vrei să vezi cum se schimbă complet senzația la volan? Descoperă soluțiile AirPower pentru suspensii pe aer Volkswagen și vezi cum poate arăta condusul în 2026: mai lin, mai controlat și mult mai relaxat.
Contact:
0744 870 142
office.perneauxiliare.ro@gmail.com
Aleea Jupiter 8, 720258 Suceava
Sursa foto: perneauxiliare.ro
Exclusiv
Recondiționarea ferestrelor vechi – Când apelăm la revitalizare şi când la înlocuire?
Tâmplăria PVC a devenit un element standard în majoritatea locuințelor datorită beneficiilor sale privind izolarea termică, fonică și durabilitatea în timp. Totuși, pe măsura trecerii anilor, chiar și materialele de calitate pot începe să-și piardă aspectul plăcut sau eficiența funcțională. Mulți proprietari consideră automat înlocuirea completă a ferestrelor vechi, fără să ia în calcul o soluție mai accesibilă, mai rapidă și mai ecologică: recondiționarea PVC-ului. În multe cazuri, o intervenție profesionistă poate readuce ferestrele la performanțe apropiate de starea inițială, cu costuri semnificativ mai mici.
Recondiționarea tâmplăriei PVC nu înseamnă doar îmbunătățirea aspectului exterior, ci și creșterea eficienței termoizolante și fonice prin remedieri precise. Așadar, merită să analizăm ce presupune revitalizarea tâmplăriei, care sunt etapele esențiale și în ce situații înlocuirea totală devine mai avantajoasă.
Curățarea profundă și tratamentele de lustruire
În timp, PVC-ul își poate pierde luciul, acumulând depuneri provenite din praf, poluare, fum sau locuri cu umiditate ridicată. Curățarea obișnuită cu apă și detergent nu este întotdeauna suficientă. O recondiționare corectă începe cu curățarea profesională, folosind soluții specializate care îndepărtează depunerile fără a afecta stratul superior al materialului.
Ulterior, pentru revenirea la aspectul inițial, se aplică tratamente de lustruire cu soluții polimerice, ce redau luciul PVC-ului și formează un strat protector împotriva razelor UV și a factorilor de mediu. Pentru ferestrele PVC cu folie decorativă (imităționale de lemn, mat, antracit etc.), se folosesc soluții delicate, pentru a evita deteriorarea texturii. O parte importantă a revitalizării estetice o reprezintă și curățarea și revigorarea baghetelor și a tocurilor, care, de multe ori, sunt neglijate. După aplicarea tratamentelor potrivite, aspectul final al ferestrei poate fi surprinzător de apropiat de cel al unei tâmplării noi.
Înlocuirea garniturilor și a elementelor de feronerie
Recondiționarea PVC-ului nu este completă fără intervenții funcționale. Garniturile din cauciuc, atât cele interioare, cât și exterioare, joacă un rol critic în etanșare. De multe ori, acestea se întăresc, se rup sau se comprimă excesiv, pierzând capacitatea de a izola corect.
Înlocuirea garniturilor îmbunătățește semnificativ:
- Etanșeitatea termică (reducerea pierderilor de căldură);
- Izolarea fonică (blocarea zgomotelor exterioare);
- Protecția împotriva infiltrațiilor de apă.
În paralel, feroneria – balamale, cremoane, mânere, mecanisme oscilobatante – poate fi ajustată, lubrifiată sau, dacă este uzată, complet înlocuită. Prin reglaje corecte, fereastra își recapătă mobilitatea și închiderea ermetică, ceea ce previne curenții de aer și reduce uzura suplimentară. În majoritatea cazurilor, costul acestor reparații este mult mai redus decât achiziția unei ferestre noi și prelungește durata de viață a tâmplăriei cu ani buni.
Când devine înlocuirea singura opțiune rezonabilă
Deși recondiționarea PVC-ului este o soluție rentabilă, există situații în care înlocuirea completă a tâmplăriei devine inevitabilă sau mai eficientă pe termen lung. Pentru a lua o decizie obiectivă, trebuie analizate următoarele aspecte:
- Profilul PVC este deteriorat structural – fisuri, deformări permanente, lovituri adânci.
- Ferestrele sunt fabricate din generații vechi de profile, cu maxim 3 camere, fără izolație performantă.
- Geamul termoizolant prezintă condens între foi, semn că bariera de etanșare a cedat definitiv.
- Pierderile de căldură sunt majore, chiar după reparații.
- Mecanismele sunt atât de uzate încât costul înlocuirii lor se apropie de prețul unui sistem nou.
În aceste cazuri, investiția într-o tâmplărie modernă (cu 6-7 camere, pachete de geam triplu, feronerie de clasă superioară) poate aduce economii considerabile la încălzire, confort sporit și o creștere a valorii imobilului.
Concluzie
Recondiționarea tâmplăriei PVC este, în multe situații, o alternativă excelentă la înlocuirea completă. Prin curățare profesională, tratamente de protecție, schimbarea garniturilor și reglarea feroneriei, ferestrele își pot recăpăta atât aspectul plăcut, cât și performanțele de izolare. Această abordare este eficientă din punct de vedere economic, ecologic și funcțional. Totuși, decizia finală trebuie luată în funcție de starea reală a elementelor structurale și de eficiența energetică a ferestrelor. Uneori, modernizarea completă este singura soluție practică pentru a obține confortul dorit.
Indiferent de scenariu, consultarea unui specialist în tâmplărie reprezintă primul pas corect. O evaluare profesionistă poate transforma o fereastră „obosită” într-una performantă sau poate demonstra că investiția într-un model nou va aduce beneficii pe termen lung. În final, cel mai bun rezultat este acela care îmbină estetica, eficiența și durabilitatea.
Exclusiv
Cronica unei reforme eșuate și costul „chestorilor de carton” – Ziarul Incisiv de Prahova
Dezvăluiri incendiare aruncă în aer cortina de fum a declarațiilor oficiale, demascând o realitate sumbră în sistemul penitenciar românesc. În timp ce politicienii se bat cu pumnii în piept, susținând reforme și eficiență, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) trage semnalul de alarmă: România riscă să transforme închisorile în hoteluri de cinci stele, pazite… de nimeni!
Manole, minune sau… Manolo? Evaluari ministriale la intâlnirea cu realitatea crudă
Ministrul Muncii, ilustrul Florin Manole, a lansat o perlă de înțelepciune demnă de analele birocrației autohtone: „Fără proiecte privind pensiile militare, fără disponibilizări în structurile de forță, reducerea de 10% ar viza întreg bugetul instituției.” Ați auzit bine? Nu pensiile, nu personalul, ci un misterios „întreg bugetul” va fi jupuit! O soluție de geniu, marca „las’ că merge și așa!”, care, potrivit FSANP, ignoră o realitate strigătoare la cer: Poliția Penitenciară funcționează mult sub limita de siguranță, într-un deficit acut de personal care ar face chiar și un șeic să se gândească la investiții în paznici, nu doar în aur.
Sindicaliștii, înarmați cu date oficiale, au arătat cu degetul direct înspre Ministerul Muncii: avem pavilioane noi, nouțe, impecabile, unde ar putea fi cazați deținuți, dar care zac nefolosite pentru că nu are cine să le păzească! Milioane de euro, dragi contribuabili, transformați în spații fantomă, în timp ce riscurile pentru siguranța personală și a locurilor de deținere cresc exponențial. Mesajul ministrului? Limpede ca apa tulbure a birocrației: fără disponibilizări la „structurile de forță” (probabil pentru că nu mai e cine să fie disponibilizat?) și „fără aventuri pe pensiile militare”. Soluția sigură, conform FSANP? Mai multe posturi, încadrări accelerate și, o, blasfemie!, protejarea veniturilor polițiștilor de penitenciare. Vise, dragi visători!
PROCES-VERBAL al absurdului: Când cifrele plâng, Politicienii… fluieră!
O întâlnire de pomină între FSANP și Ministerul Muncii a adus la iveală detalii care ar face pe oricine cu un minim de rațiune să își smulgă părul din cap.
Deficit structural de personal: Artizanul haosului național
FSANP a pus pe masă un reper obiectiv din… 2016! Da, ați citit bine, acum un deceniu! Atunci s-a stabilit că sistemul penitenciar ar avea nevoie de 20.102 posturi. De atunci, nicio revizuire, nicio analiză, doar o tăcere asurzitoare, în timp ce numărul de locuri de cazare a explodat! Peste 8.600 de locuri noi, prin investiții colosale, au apărut ca ciupercile după ploaie, o consecință directă a condamnărilor la CEDO. Așa-i că ne place să plătim amendă, apoi să facem treabă de mântuială? „Extinderea infrastructurii nu a fost însoțită de extinderea resursei umane,” constată cu amărăciune sindicaliștii. Păi de ce am face lucrurile logic, nu?
Cifrele dezastrului: Un recensământ al incompetenței acreditare
- Posturi prevăzute: 16.041 (cam 80% din necesarul SF de prin 2016, ce mai contează un amănunt?)
- Posturi ocupate: 13.150 (adică un glorios 65% din necesarul optim. Optim? Ce-i aia, mânca-ți-aș?)
Și acum vine partea cea mai bună! Avem pavilioane finalizate și neutilizabile din lipsă de personal! La Baia Mare, un pavilion nou, cu 420 de locuri, stă ca o catedrală neterminată a nepăsării. La Vaslui, un altul, de 210 locuri, e în curs de finalizare, cu riscul major de a deveni încă o pată pe harta absurdului. Proiecția pentru finalul lui 2025? Un deficit de circa 3.000 de locuri de cazare. Concluzia FSANP, una ce ar trebui să sune ca o alarmă de incendiu în orice minister responsabil: „sistemul funcționează sub limita de siguranță, nu cu surplus de personal.” Cine are nevoie de siguranță când ai… statistici?
PNRR: Scutul perfect al incompetenței acreditate! Scuze europene pentru probleme naționale!
Ah, pensiile militare! Spaima guvernanților, motiv de bâlbâieli și justificări fantasmagorice. Ministrul Muncii, Florin Manole, a tăiat-o scurt: nu există „în prezent” niciun proiect de modificare. O fi în viitor? Poate în trecut? Cine știe! Ne e sugerat că PNRR este „sfântul graal” al imunității, cu un „principiu al ireversibilității”. Ați auzit bine, dragi militari și polițiști! Odată modificat în 2023, gata! Jalonul „e definitiv închis”, așa că orice discuție e „renegociere de PNRR”, cu „proceduri complexe, 12-24 luni” și, cel mai important, „risc real de suspendare a finanțărilor europene.”
Traducere pentru muritorii de rând: „Ne e frică de Bruxelles! Nu ne batem noi capul cu pensiile voastre, că se supără Comisia Europeană și nu mai vin banii!” Deci, creșterea vârstei de pensionare e posibilă doar prin „inițiative legislative interne, cu caracter de excepție și limitate tehnic.” Adică, pe românește, „poate, cândva, dacă o fi, dar să nu deranjăm UE!” Orice modificare necesită „acord cu Comisia Europeană” și un „aviz care necesită minimum 3 luni.” Păi și noi ne-am temut că lucrează repede! FSANP, previzibil, a cerut un „grup de lucru interinstituțional”. Ministrul a acceptat. Să sperăm că nu va fi un grup de lucru pentru… pierdut timpul.
Austeritatea ‘selectivă’: Unde taie statul, Dar nu se vede (la ei)!
FSANP, cu o încăpățânare demnă de cauze mai nobile, a prezentat situația „reală” din unități: deficit cronic, suprasolicitare, imposibilitate de reducere a personalului. Ministrul, Florin Manole, a rezonat profund cu această realitate… și a transmis ferm: „nu vor exista disponibilizări în structurile de forță ale statului.” Ei, bravo! Păi și așa nu mai e nimeni de disponibilizat, nu?
Dar acum vine „schema” genială a reducerii de 10%! Nu la salarii, Doamne ferește! Nici vorbă! Acolo statul are deja o datorie salarială față de polițiștii de penitenciare, prin nesfânta Lege a salarizării unitare (153/2017), care e mai mult o promisiune electorală decât o lege.
- Ofițer debutant: +429 lei (virtuali)
- Agent debutant: +1.200 lei (virtuali)
- Etc.
Sunt bani care se văd doar pe hârtie, în calculele sindicaliștilor. Ministrul a indicat „varianta agreată în coaliție”: reducerea cu 10% „a bugetului total al instituției, nu a fondului de salarii, lăsând ordonatorilor de credite libertatea de a identifica economiile necesare.” Pe românește: „Voi descurcați-vă! Tăiați de unde vreți, doar să iasă 10%, că noi ne spălăm pe mâini!” O dovadă superbă de delegare a responsabilității, direct la cel care deja nu mai are ce tăia.
De la pensionari, speranța moare ultima (dar se angajează prima)! Când criza angajează bunici!
Cu angajările sistate în 2026 (pentru că de ce am face lucrurile simple?), FSANP, în disperarea sa, a propus reîncadrarea pensionarilor. Când nu mai ai oameni noi, apelezi la „veterani”, nu? Ministrul Muncii, de data asta cu o sclipire de geniu, a transmis că „va susține demersul reîncadrării cadrelor militare în rezervă, ca soluție practică și imediată pentru diminuarea deficitului de personal.” Deci, după ani de zile în care statul îi trimitea la pensie, acum îi roagă să se întoarcă. Asta da „soluție practică și imediată”! Ce plan pe termen lung, ce viziune! Un exemplu elocvent de improvizație românească, unde bătrânețea devine un atú, nu o povară. Bravo, bătrâni! Veniți să salvați un sistem pe care tinerii nu-l mai vor!
Statul român: Campion mondial la condamnări CEDO pe nandă rulantă! De la abuz la absurd, cu stil!
Concluzia FSANP este una ce ar merita titlul de „epitaful” oricărui sistem: „Problema sistemului penitenciar este lipsa, nu excesul de personal care își desfășoară activitatea în condiții improprii de muncă.” Orice reducere de posturi sau diminuare salarială ar transforma statul român într-un abonat permanent la condamnările CEDO, ar crea spații de deținere inutile, ar spori riscurile de siguranță și, cireașa de pe tort, ar crește recidiva.
Soluția „coerentă”? O, surpriză! Creșterea numărului de posturi, accelerarea încadrărilor și protejarea veniturilor polițiștilor de penitenciare. Oare cine ar fi crezut?
În încheiere, dragi cetățeni, fiți liniștiți! În timp ce pușcăriile noastre devin simulatoare de securitate, goale de personal, dar pline de rapoarte și statistici „roz”, guvernanții noștri se asigură că suntem protejați… de realitate. E minunat să trăiești în România, unde chiar și închisorile sunt o glumă proastă! (Cerasela N.).
-
Afaceriacum o săptămânăNBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium
-
Afaceriacum o săptămânăIubimTimisoara.ro – platformă online independentă ce promovează Timișoara, oamenii și afacerile
-
Uncategorizedacum o săptămânăProiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere
-
Uncategorizedacum o săptămânăDyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant
-
Afaceriacum 4 zileCum scrii advertoriale optimizate fără să pară forțate
-
Afaceriacum o săptămânăMunții Kaçkar din Turcia, în prim-planul scenei internaționale prin evenimente de anvergură
-
Uncategorizedacum o săptămânăDe Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău
-
Afaceriacum 3 zileVenus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026
