Eveniment
House of VLAdiLA și The Climate Change Company, marii câștigători ai competiției Startarium „Românii sunt antreprenori”
Competiția Startarium „Românii sunt antreprenori”, inițiată de Impact Hub și ING Bank, cu sprijinul Pluxee, și-a desemnat câștigătorii pe 29 noiembrie, în cadrul unui eveniment organizat la Hotel Radisson din București. În marea finală au intrat 14 antreprenori, câte 7 pentru fiecare categorie a concursului de pitch-uri, Startup și Running Ops. Aceștia au avut ocazia să își prezinte afacerile la scenă deschisă, în fața a 600 de participanți și a juriului format din mentori și reprezentanți ai mediului de business. În urma jurizării, au fost alese câte 2 companii câștigătoare pentru fiecare categorie, care au fost premiate cu un total de 90.000 de euro, nerambursabili. Câștigătorii marilor premii sunt The Climate Change Company (Startup) și House of VLAdiLA (Running Ops).
Podiumul pentru fiecare categorie a arătat astfel:
Startup:
Premiul I: The Climate Change Company (20.000 de euro, nerambursabili)
Premiul II: PiciordePlay (10.000 de euro, nerambursabili)
Running Ops:
Premiul I: House of VLAdiLA (40.000 de euro, nerambursabili)
Premiul II: BRIO (20.000 de euro, nerambursabili)
În plus, în cadrul competiției Startarium „Românii sunt antreprenori” s-au mai acordat 10 premii suplimentare, în valoare de 1.000 euro fiecare, pentru 10 cele mai votate idei de afaceri înscrise în secțiunea Ideea ta. Voturile au fost deschise pentru public până la data de 1 decembrie, iar câștigătorii secțiunii au fost anunțați public pe startarium.ro.
„<Românii sunt antreprenori> a revenit cu aceeași forță și energie în 2023 ca și în edițiile precedente ale competiției. Ediția din 2023 a marcat și o serie de noutăți importante: alăturarea Pluxee ca partener al evenimentului și platformei Startarium.ro, alături de ING Bank, extinderea competiției cu două noi categorii, dedicate atât antreprenorilor aspiranți, cât și companiilor care au depășit stadiul de startup și, nu în ultimul rând, evoluția <Românii sunt antreprenori> într-un adevărat festival de antreprenoriat, oferind participanților nu doar o platformă de competiție, ci și un mediu propice pentru a experimenta apartenența la o comunitate puternică, dinamică, la educație și inspirație.
Faptul că avem 4 câștigători care au soluții reale și fezabile ca model de afacere la probleme care țin de agenda economică și socială a României – educația, accesul la cultură, industriile creative, infrastructură și mediu demonstrează încă odată că antreprenoriatul este unul din pilonii de creștere pentru noi toți.”, a declarat Vlad Craioveanu, CEO și cofondator Impact Hub Bucharest.
Anul acesta, evenimentul iconic Startarium Pitch Day s-a desfășurat sub o nouă identitate – Românii sunt antreprenori, menită să celebreze spiritul antreprenorial național, să aducă competiția mai aproape de publicul larg și să încurajeze mai mulți antreprenori și viitori antreprenori să își urmeze pasiunea profesională.
„În ING, susținem creșterea startup-urilor și a micilor companii, așadar ne-am bucurat să reluăm una dintre cele mai importante competiții pentru antreprenorii din România. Suntem încântați să descoperim afaceri noi, cultivate cu pasiune, dar și să vedem evoluția celor pe care le cunoșteam deja. Scena <Românii sunt antreprenori> a fost încărcată de emoții, entuziasm și efervescență. A fost o experiență incredibilă pentru toți cei care au participat deoarece au exersat cum să construiască și să susțină un pitch, cum să convingă un juriu, format din mentori și reprezentanți cu experiență din mediul de business, că afacerea lor merită să fie câștigătoare.
56 de afaceri au fost selectate pentru semifinala ‘Romanii sunt antreprenori’, iar 14 au ajuns în finală. Îi felicităm pe marii câștigători, dar și pe toți antreprenorii curajoși care au intrat în competiție. Vom urmări îndeaproape progresele lor!”, a declarat Luana Sorescu, Head of Clients, divizia Business Banking, ING Bank România.
Cine sunt marii câștigători?
Startups:
Locul 1: The Climate Change Company
The Climate Change Company dezvoltă soluții la cheie, inovatoare și cu impact înalt, menite să contribuie la îmbunătățirea ecosistemului în care trăim și, implicit, la mai binele planetei.
Prin proiectul Littar, the Climate Change Company transformă deșeurile de plastic și sticlă în asfalt de ultimă generație, punându-și, astfel, amprenta pe viitorul infrastructurii durabile și a economiei circulare.
„Această distincție nu reprezintă doar o victorie pentru noi, ci și pentru toți cei care cred într-un viitor mai ecologic. Ne amintește că atunci când ne unim, motivați de pasiune și scop, putem aborda cu succes problemele complexe cu care ne confruntăm ca planetă și societate. Este un imbold pentru noi să continuăm să dezvoltăm soluții sustenabile și să îi inspirăm și pe alții să se alăture efortului nostru de a crea un mediu mai curat și mai sănătos pentru generațiile viitoare. Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în această călătorie a schimbării pozitive„, a declarat Sebastian Tudose, cofondator The Climate Change Company.
Locul 2: PiciordePlay
PiciordePlay este platforma românească de streaming care și-a început activitatea în pandemie, în vara anului 2021. Proiectul își propune să aducă teatrul mai aproape de românii de pretutindeni, oferindu-le acestora oportunitatea de a viziona online piesele lor preferate.
Până în prezent, PiciordePlay a transmis peste 30 de spectacole live, 10 înregistrări și a atras pe platformă mai mult de 10.000 de utilizatori. Platforma are parteneriate cu unele dintre cele mai apreciate instituții culturale românești, precum Teatrul Național București, Teatrul Bulandra, Teatrul Nottara sau Teatrul de Comedie.
„Suntem onorați și mândri să fim recunoscuți de o competiție atât de importantă, precum Startarium «Românii sunt Antreprenori». Acest premiu este nu doar o realizare personală pentru echipa PiciordePlay, ci și o validare a faptului că există un interes puternic în zona de cultură și artă. Ne-am asumat misiunea de a crea o punte între cultura, arta și consumatorul modern, oriunde s-ar afla el, iar acest premiu confirmă faptul că suntem pe drumul cel bun. Fondurile câșigate vor fi un sprijin esențial în continuarea acestei călătorii”, a declarat Alexandru Aramă, cofondator PiciordePlay.
Celelalte 5 startupuri care au intrat în finala Startarium „Românii sunt antreprenori” sunt: Mașini la cheie, MommyHAI, Offbeat, Smilemobilul și Voidship.
Running Ops:
Premiul I: House of VLAdiLA
House of VLAdiLA este un brand fondat de Oana și Dragoș Vlădilă care combină arta și designul de interior în dezvoltarea de produse precum tapet personalizat, catifea și mobilier de designer. Oana, arhitectă, și Dragoș, cu expertiză în antreprenoriat, își propun să inoveze domeniul amenajărilor interioare. Tehnologia modernă de printare se îmbină cu desenul manual, asigurând calitate de top. Totul se produce in-house, respectând standardele de sustenabilitate: materiale naturale, ecologice și biodegradabile, fără substanțe toxice.
„Suntem mândri că House of VLAdiLA este marele câștigător al competiției «Românii sunt antreprenori» și le mulțumim organizatorilor și juraților pentru încrederea arătată! Vedem această victorie ca pe o recunoaștere a muncii și pasiunii noastre, dar și ca pe o responsabilitate foarte mare. Ne propunem să punem România pe harta designului internațional și să devenim un brand de referință”, a declarat Dragoș Vlădilă, cofondator House of VLAdiLA.
Premiul II: BRIO
Fondată în 2014, BRIO este platforma de soluții fundamentate științific, pentru îmbunătățirea performanței școlare, destinată elevilor, părinților, educatorilor, școlilor și altor instituții implicate în actul educațional din România. Prin intermediul testelor BRIO, proiectul își propune să pună la dispoziția utilizatorilor teste digitalizate standardizate, prin care elevii români din clasele I-XII să își poată evalua obiectiv cunoștințele la principalele materii școlare și să își poată îmbunătăți performanța la examene.
„Acest premiu ne demonstrează că educația rămâne o prioritate în România și ne inspiră să mergem mai departe și să lucrăm din ce în ce mai intens pentru a oferi oportunități de învățare și îmbunătățire a performanței școlare în întreaga țară. Suntem hotărâți să contribuim la creșterea nivelului de educație în România și să oferim elevilor instrumentele de care au nevoie pentru un viitor mai strălucit”, a declarat Gabi Bartic, cofondator BRIO.
Pe lângă cei 2 câștigători, în finala categoriei Running Ops au intrat și Beesers, Bright Spaces, cautcurier.ro, Helperz.ro și Spark Online School.
‘’M-am bucurat să văd că pe scena evenimentului <Românii sunt antreprenori> au urcat români pasionați de ceea ce fac, care devin o sursă de inspirație pentru alții prin faptul că sunt capabili să aibă o viziune mai largă, pentru care binele oamenilor și impactul pozitiv în comunitatea locală sunt prioritare.
Pluxee s-a alăturat proiectului Startarium anul acesta, din convingerea că educarea și susținerea antreprenorilor români au un potențial semnificativ de a genera un impact economic pe termen lung. Vom continua strategia noastră de susținere a comunității antreprenoriale din România fiind alături de antreprenorii cu idei excelente aflați la început de drum, dar și de afacerile care continuă să crească și au nevoie de resurse și finanțare pentru o dezvoltare durabilă”, a spus Manuel Fernandez Amezaga, CEO Pluxee România și Bulgaria.

600 de persoane au luat parte la marea finală Startarium „Românii sunt antreprenori”
Aproximativ 600 de persoane au luat parte, în sală, la prezentările și discuțiile propuse de către organizatorii competiției.
Printre cei care au urcat pe scenă în deschiderea evenimentului s-au numărat Vlad Craioveanu – CEO & cofondator Impact Hub Bucharest, Dan Ștefan – Managing Partner Autonom Group, Delia Olteanu – Manager Strategie Clienți IMM al ING Bank, și Manuel Fernandez Amezaga – CEO Pluxee România și Bulgaria.
Ulterior, în cadrul panelului „Viitorul businessului în România: antreprenori în ascensiune”, organizat cu sprijinul Romanian Business Leaders, o serie de lideri de business și-au împărtășit experiențele și perspectivele despre inovație și succes în antreprenoriatul românesc. Aceștia au fost: Iulian Nedea – CEO și cofondator Simtel, Cristian Logofătu – Financier, Entrepreneur, board member Bittnet, Andreea Pipernea – Managing Partner Exit by Choice și Delia Dragomir – CEO și cofondator Eucom Business Language.
Lansări prezentate pe scena principală
Scena principală a fost și gazda lansării unui nou modul în cadrul platformei Startarium: Startarium eXP(erience) oferă antreprenorilor experiențe interactive de învățare, depășind cursurile online tradiționale. Cu durată de o lună, fiecare curs include 4 module, quiz-uri, o sesiune de Q&A și un proiect final cu feedback, iar cei care finalizează un curs pot beneficia de 3 sesiuni gratuite de mentorat. Înscrierile pentru primele două cursuri, Management financiar pentru mici afaceri și Web Analytics, încep pe data de 8 decembrie, pe Startarium.
Un alt moment important a fost reprezentat de pre-lansarea mapării „Green Startups Ecosystem Overview Report 2023”. Aflat la a treia ediție, raportul prezintă o analiză a startupurilor verzi din România, organizațiile de sprijin și inițiativele care promovează o tranziție către o societate neutră din punct de vedere climatic. Lansarea oficială a Green Startups Ecosystem Overview Report 2023 va avea loc pe data de 7 decembrie, în cadrul evenimentului online Romania ClimAccelerator Demo Day.
Punctele culminante ale competiției Startarium „Românii sunt antreprenori” au fost, bineînțeles, cele două finale de pitch-uri, în cadrul cărora concurenții au beneficiat de sprijinul și încurajările prietenilor, partenerilor și celor pasionați de business și de antreprenoriat.
Scenele adiacente au găzduit 6 pastile de învățare pentru participanți
În paralel cu finalele de pitching, pe scenele secundare, participanții au putut lua parte la 6 sesiuni de învățare, prezentate sub formă de masterclassuri: „Principii STELL*R pentru înalta performanță”, susținut de Adrian Florea, fondator Trend Consult, „Bani și libertate – Despre echipă, viziune și autonomie în afaceri”, susținut de Ovidiu Toader, Business Coach, dar și la sesiuni dedicate siguranței cibernetice – susținută de Bogdan Botezatu, director Threat Research and Reporting Bitdefender, sustenabilității – susținută de Magdalena Caramilea, Director de sustenabilitate Autonom, comunicării și branding-ului, alături de Andrei Lasc și Mihaela Joița, cofondatori Poarta 9, și echipelor performante, sesiune susținută de Cosmin Alexandru, cofondator Teamology Institute.
Sectorul agrifood a avut o scenă dedicată la Românii sunt antreprenori
Ediția de anul acesta a Agrifood Innovation Summit, organizată de EIT Food și Impact Hub Bucharest, a avut loc în cadrul evenimentului „Românii sunt antreprenori”, pe o scenă dedicată. Sub numele de Agrifood Innovation Stage, scena s-a concentrat pe subiectul inovațiilor în agricultură și industria alimentară, abordând subiecte precum siguranța alimentară, agricultura digitală și sustenabilitatea.
Evenimentul a inclus lansarea raportului „Romanian Agrifood Startups Overview Report 2023″, care analizează tendințele și provocările din sectorul agroalimentar românesc și european. Romanian Agrifood Startups Overview Report, aflat la cea de-a treia ediție în 2023, este un raport complex care include maparea startupurilor românești din industria agroalimentară implicate în inovația industriei. Raportul poate fi descărcat gratuit aici.
Rezultatele „Românii sunt antreprenori”
Competiția „Românii sunt antreprenori”, noua identitate a evenimentului emblematic Startarium Pitch Day, a primit peste 220 de înscrieri la ediția din 2023. Înscrierile au fost deschise în perioada 12.10 – 12.11.2023, pentru următoarele categorii: Ideea ta, Startup și Running Ops. Valoarea cumulată a premiilor oferite este de 100.000 de euro, nerambursabili.
Peste 1100 de persoane s-au înscris pentru a participa la marea finală din 29 noiembrie, de la Radisson Blu din București. 600 au fost prezente în locație și au avut la dispoziție 4 scene diferite și oportunități valoroase de învățare, inspirație și conectare, alături de speakeri de renume din ecosistem. Marea finală a adus pe scena principală 14 echipe finaliste care și-au susținut pitch-urile live, în fața juriului, investitorilor, presei și publicului prezent.
În cadrul celor 4 ediții anterioare ale Startarium Pitch Day, organizate între 2016 și 2019, au concurat peste 580 de antreprenori, au fost sprijinite 155 de afaceri, iar 35 dintre acestea au beneficiat de premii în valoare totală de 450.000 euro.
Afaceri
Cum recunoști un parfum de calitate la trandafirii din săpun?
Parfumul e prima impresie. Înainte să apuci să atingi petalele sau să admiri culorile, ceva foarte subtil îți intră deja pe nas, iar creierul își face părerea în câteva secunde, fără să te întrebe. La trandafirii din săpun, partea aceasta decide aproape tot. Dacă pleci acasă cu un cadou pe care îl ții lângă pat săptămâni întregi sau cu un obiect drăguț pe care îl muți într-un sertar după două zile, totul se reduce, de cele mai multe ori, la calitatea parfumului folosit în compoziție.
Mi se pare interesant cât de puțin se discută despre asta. Lumea se uită la culoare, la cum sunt aranjate florile, la cutia în care vin, la panglică. Toate contează, evident. Dar parfumul e cel care creează amintirea, cel care face ca, peste șase luni, când deschizi din nou cutia, să simți același val cald de plăcere. Aici se separă apele între un buchet care înseamnă ceva și unul care arată doar bine pe Instagram.
De ce contează mirosul mai mult decât pare la prima vedere
O să spun ceva care s-ar putea să sune exagerat, dar e adevărat. Mirosul e singurul simț care are o legătură directă, aproape brutală, cu memoria emoțională. Asta nu e poveste din cărți frumoase, e neuroștiință de manual. Bulbul olfactiv comunică direct cu amigdala și hipocampul, zonele care procesează emoțiile și amintirile.
Tocmai de aceea, un parfum bine ales într-un buchet din săpun nu rămâne doar un detaliu plăcut, ci devine, în timp, o ancoră emoțională. Persoana care primește cadoul leagă o stare, o zi, o seară de mirosul respectiv. Acum gândește-te invers. Imaginează-ți că dăruiești cuiva drag un buchet care, la prima inspirație profundă, dă o senzație ciudată, prea chimică, prea dulce, prea agresivă.
Acea persoană va asocia momentul cu un disconfort vag, chiar dacă nu va spune nimic. Parfumul ieftin nu adaugă valoare, ci scade din toată experiența. De aici și nevoia de a înțelege ce înseamnă, concret, un parfum bun la un trandafir făcut din săpun.
Cum e construit, de fapt, un parfum bine făcut
Un parfum bun nu e un singur miros. E o construcție pe trei etaje, exact ca un parfum de calitate purtat pe piele, doar că aici totul e adaptat la suportul ceros, fibros, foarte specific al săpunului modelat sub formă de trandafir. Compozițiile bune au o evoluție în timp, o respirație proprie. Cele slabe sunt plate, monotone, fără relief.
Notele de vârf, primele care te întâmpină
Notele de vârf sunt cele care se simt în primele secunde. Sunt volatile, ușoare, pleacă repede. La un parfum bun, ele sunt limpezi și recognoscibile, eventual o notă de bergamotă, lămâie verde, măr verde sau un acord de citrice proaspete. La un parfum ieftin, sunt ceva între alcool, lac de unghii și un val de prea-mult, care îți cere instinctiv să te dai un pas înapoi.
Dacă te apropii de un buchet și simți, primul lucru, ceva care îți pișcă nasul, e un semn. Nu un verdict final, dar un semn clar că ceva nu e tocmai în regulă cu materia primă.
Notele de mijloc, partea care îți spune adevărul
Aici se află, de obicei, esența florală a unui trandafir de săpun. Trandafir bulgăresc, trandafir damascen, peonia, magnolia, iasomia, uneori un acord de fructe roșii sau de mosc moale. Aceste note se simt după ce notele de vârf se evaporă, în primele minute de la deschiderea cutiei sau de la luarea unui trandafir în mână.
Un parfum bun are aici rotunjime, o senzație de plinătate care nu te obosește. Un parfum slab dispare brusc sau, dimpotrivă, se transformă într-un val plat, monoton, fără relief. Cam asta e diferența între o esență sintetică de două grade și una compusă cu materii prime serioase.
Notele de bază, cele care rămân după ce toți pleacă acasă
Notele de bază sunt cele care rezistă cel mai mult, uneori luni întregi. Aici intră, de cele mai multe ori, lemnul de santal, vetiverul, vanilia, ambra, muscul, paciuli. Tot aici e și diferența cea mai mare între un trandafir scump și unul ieftin.
Un buchet bine făcut îți păstrează o urmă de parfum chiar și după șase luni, când deschizi din nou cutia. Unul slab își pierde mirosul în două săptămâni, eventual rămâne cu un fond chimic, uscat, care nu mai amintește deloc de florile dintâi.
Diferența reală între parfum sintetic ieftin și parfum bine compus
E un subiect pe care vreau să-l explic curat, fără pretenții. Toate parfumurile moderne, inclusiv cele extrem de scumpe, conțin molecule sintetice. Nu există parfum 100% natural la scară industrială, asta e un mit pe care marketingul îl folosește cu prea multă lejeritate. Întrebarea nu e dacă parfumul e sintetic sau natural, ci dacă e bine compus, dacă materiile prime sunt de calitate, dacă concentrația e corectă și dacă respectă standardele internaționale.
Aici intervine IFRA, asociația internațională care reglementează ce ingrediente pot fi folosite în parfumerie și în ce concentrații. Un producător serios de săpunuri parfumate folosește uleiuri parfumate certificate IFRA, fără ftalați, fără alergeni interziși, cu un profil olfactiv testat. Un producător neserios cumpără cea mai ieftină esență de pe piață, fără să verifice nimic, doar pentru ca trandafirul să aibă un fel de miros.
Diferența e dramatică și se simte. Parfumul de calitate are profunzime. Are nuanțe care evoluează în timp. Te face să te apropii instinctiv. Parfumul ieftin e plat, agresiv, fără personalitate. Îți poate da chiar dureri de cap dacă stai prea aproape, semn că respiri compuși volatili în concentrații neechilibrate.
Testul nasului, făcut acasă, fără să fii expert
Nu trebuie să fii parfumier ca să-ți dai seama dacă mirosul e ok. Trucul e să nu te grăbești și să folosești câteva repere simple, pe care le poți aplica de fiecare dată când ai un buchet în față.
Întâi, miroase de la o anumită distanță. Nu îți băga nasul direct în floare. Apropie buchetul la vreo douăzeci de centimetri și inspiră normal. Un parfum bun se face simțit fără să fii forțat să te lipești. Dacă trebuie să bagi nasul adânc în petale ca să prinzi ceva, parfumul e prea slab. Dacă, dimpotrivă, simți de la jumătate de metru distanță un val agresiv, e prea încărcat, semn că s-a folosit prea multă esență ieftină ca să acopere lipsurile materiei prime.
Apoi, observă cum evoluează în timp. Lasă buchetul la temperatura camerei și revino după o oră. La un parfum bine făcut, vei simți o transformare subtilă. Notele de vârf au plecat, în locul lor s-au așezat cele de mijloc, mai rotunde, mai calde. La un parfum slab, mirosul fie a dispărut aproape complet, fie a rămas exact la fel, ceea ce înseamnă că nu există o structură olfactivă veritabilă, ci doar o singură moleculă sintetică foarte volatilă.
În al treilea rând, atenție la ce se întâmplă cu tine. Un parfum de calitate te face să te oprești, să respiri mai adânc, să zâmbești fără să-ți dai seama. Un parfum prost îți dă o senzație vagă de iritare, te face să strâmbi din nas, eventual să simți un început de durere de cap după câteva minute. Corpul știe. Nu îl ignora.
Semne că parfumul e ieftin, chiar dinainte să cumperi
Dacă te uiți după buchete cu trandafiri din sapun pentru cineva drag, sunt câteva indicii pe care le poți căuta înainte chiar să atingi produsul. Producătorii serioși îți spun, fără să te rogi, ce uleiuri parfumate folosesc, dacă sunt certificate IFRA, eventual ce notă olfactivă predomină. Cei care lucrează cu materie primă ieftină nu menționează nimic concret, se ascund în spatele unor formulări vagi precum delicat parfumat sau aromă de trandafir natural. Cu cât textul de prezentare e mai gol, cu atât crește probabilitatea ca esența să fie de cea mai joasă calitate.
Un alt semnal e prețul prea mic. Săpunul parfumat de calitate e mai scump să-l produci. Esențele certificate costă, baza de săpun de calitate costă, manopera contează. Un buchet de douăzeci sau treizeci de trandafiri din săpun care se vinde sub un anumit prag minim e foarte probabil făcut cu compromisuri la fiecare etapă. Nu zic că prețul mare garantează automat calitatea, dar prețul mic, sub costul rezonabil de producție, e mai degrabă o promisiune că o să fii dezamăgit.
Aspectul vizual oferă și el indicii. Un săpun bine făcut are o textură fină, mată sau ușor satinată, nu lucește ca plasticul. Petalele au o flexibilitate plăcută la atingere, nu se rup la prima îndoire. Dacă trandafirul pare prea perfect, prea uniform, prea turnat la mașinărie, probabil că baza de săpun e una ieftină, încărcată cu aditivi, ceea ce influențează și capacitatea ei de a reține și elibera parfumul corect.
Săpunul de bază și rolul lui ascuns în experiența olfactivă
Ar fi nedrept să discut despre parfum fără să pomenesc despre baza pe care el e construit. Un parfum bun pus pe un săpun prost își pierde jumătate din strălucire. Baza ideală pentru un trandafir parfumat e cea cu glicerină vegetală, eventual cu adaos de uleiuri naturale, care permite parfumului să difuzeze constant și natural. Bazele ieftine, cu mult talc industrial sau cu materiale sintetice slabe, eliberează parfumul în salturi, foarte tare la început, apoi mai nimic.
E și o chestiune subtilă, legată de cum se leagă molecula parfumului de fibra de săpun. La temperaturi normale de cameră, un săpun de calitate ține parfumul prins și îl eliberează treptat. Un săpun de slabă calitate îl pierde rapid, mai ales dacă e expus la lumină sau la o temperatură ușor crescută. Tocmai de aceea, buchetele care vin în cutii bine făcute, ferite de lumină directă, rezistă mult mai mult, atât ca aspect, cât și ca miros.
Cum prelungești viața parfumului în casă
Multă lume nu știe că un buchet din trandafiri de săpun se păstrează cel mai bine în cutia originală, închisă, deschisă din când în când. Sună paradoxal, pentru că vrei ca persoana să se bucure de el, însă logica e simplă. Parfumul se eliberează atunci când e expus la aer și la temperatură. Dacă lași buchetul afară permanent, în câteva luni va pierde aproape toată intensitatea.
Dacă îl ții închis și îl scoți la respirat câteva ore pe zi, sau îl deschizi în momente speciale, parfumul rezistă, fără exagerare, peste un an. Mai e un detaliu care contează. Departe de surse de căldură, departe de lumina directă a soarelui. Caloriferul iarna sau pervazul însorit vara distrug parfumul cel mai repede, pentru că accelerează evaporarea moleculelor aromatice. Locul ideal e undeva în interiorul camerei, eventual pe o etajeră, ferit, dar la îndemână.
Un truc mic pe care îl știu de la o prietenă care colecționează buchete din săpun de ani de zile. La schimbarea anotimpurilor, dacă simți că parfumul a slăbit, deschide cutia, las-o la aer câteva ore, apoi închide-o din nou. Mirosul prinde un fel de a doua tinerețe pentru câteva zile.
Ce întrebări să pui înainte să comanzi un buchet
Înainte să-ți dai banii, e bine să știi câteva lucruri direct de la cel care vinde. Întreabă din ce este făcută baza de săpun. Întreabă ce tip de parfum folosesc, dacă esențele sunt certificate, dacă există avertismente alergenice menționate undeva. Întreabă cât rezistă, în mod realist, parfumul. Un brand serios îți răspunde fără ezitare, pentru că oamenii care lucrează cu materie primă bună sunt mândri de asta. Un vânzător care evită răspunsul, care dă explicații vagi sau care se enervează la întrebări, îți dă singurul răspuns care contează.
Mai întreabă și despre experiența de comandă. Cum aleg florile, dacă poți personaliza mesajul, cum se livrează, ce se întâmplă dacă produsul ajunge deteriorat. Brandurile mici și atente la detaliu rezolvă aceste lucruri printr-o conversație umană, nu printr-un formular impersonal.
Atelierul cu Daruri, fondat în 2024, este un brand românesc de cadouri personalizate și buchete de flori. Conceptul e orientat spre tineri, cu accent pe calitate și pe un proces de comandă exclusiv, simplu și orientat către client, de la selecție și mesaj pe panglică, la livrare. E genul de abordare pe care merită să o cauți, indiferent unde alegi să comanzi. Nu mărimea brandului contează, ci atenția pe care o pune în fiecare etapă.
Parfum, memorie și ce rămâne după ce florile reale s-ar fi ofilit
Mi se pare profund frumoasă ideea unui trandafir care nu se ofilește. Nu doar pentru că rămâne, ca obiect, mult timp, ci pentru că păstrează, în el, un moment. Cineva ți l-a dăruit într-o seară anume. Cineva s-a gândit la tine. Parfumul îl scoți, peste luni de zile, când ești singur acasă și deschizi cutia din curiozitate, și brusc te întorci acolo. La cuvintele spuse, la felul în care arăta lumea atunci.
Acesta e motivul pentru care merită să cauți calitate, nu să te lași dus de prima ofertă. Un trandafir din săpun cu parfum prost rămâne, după câteva luni, un obiect mut. Unul bine făcut e o capsulă de timp. Diferența nu se vede pe poză, dar se simte la fiecare deschidere a cutiei, ani la rând.
Mici corelații pe care le-am observat în timp
Am observat, fără să fac neapărat statistici, că oamenii care apreciază trandafirii de săpun de calitate sunt aceiași care țin la detalii și în alte zone ale vieții. La cafeaua de dimineață, la lumânările pe care le aprind seara, la felul în care își aranjează cărțile în bibliotecă. Asta nu e o regulă, e o observație. Și cred că tocmai aici se află miezul problemei.
Un cadou cu parfum de calitate nu e despre flori. E despre o atitudine față de viață, despre faptul că meriți, sau cealaltă persoană merită, un obiect făcut cu grijă, nu unul scos la rola industrială pentru profitul maxim posibil. Florile reale au valoarea lor, evident, prin efemeritate, prin viața lor scurtă și intensă. Trandafirii din săpun au alt rol, cel de a păstra, în formă concentrată, esența unui gest.
Cum se schimbă percepția parfumului în funcție de cameră și de stare
E ceva ce am simțit eu, dar bănuiesc că ai trăit și tu. Același parfum, în două încăperi diferite, miroase parcă altfel. Într-o cameră curată, cu textile naturale, cu un strop de aer proaspăt, un trandafir din săpun își dezvoltă toată gama de note. În aceeași încăpere îmbâcsită cu mirosuri puternice de bucătărie sau cu o lumânare prea aromată aprinsă, parfumul florii se ascunde, eventual dispare cu totul. Asta nu înseamnă că parfumul e prost, ci că lupta cu fundalul olfactiv e una pierdută din start.
Pe lângă cameră, contează și starea ta. Când ești obosit, simțul mirosului scade vizibil. Când ești în formă, atent, prezent, prinzi nuanțe pe care nu le observai înainte. Tocmai de aceea, cel mai bun test pentru un buchet nou e dimineața, înainte de cafea, înainte de orice altceva. Atunci ești cel mai sensibil la nuanțe, iar parfumul îți spune adevărul lui complet, fără să-l ascundă în spatele oboselii sau al altor mirosuri.
Un mic exercițiu pe care îl recomand. Înainte să dăruiești un buchet din trandafiri de săpun cuiva drag, deschide-l tu prima dată într-o cameră liniștită, fără alte parfumuri în jur. Lasă-l câteva minute, apoi miroase-l de la diferite distanțe. Asta îți va da o imagine onestă a ceea ce vei dărui, iar dacă ceva nu te convinge, ai timp să iei o decizie diferită. Brandurile bune nu te lasă niciodată în această situație, dar e bine să ai obișnuința verificării.
Înainte să comanzi următorul buchet
Ce vreau să rămână din toată povestea asta e o idee simplă. Nu fugi după cel mai ieftin buchet. Nu te lăsa atras doar de poze cu lumini bine puse și aranjamente perfecte. Cere informații, miroase dacă ai ocazia, citește descrierile cu atenție și fii dispus să plătești puțin mai mult pentru un produs care va însemna ceva luni, eventual ani de zile.
Calitatea parfumului e ceva ce nu poți repara după. Nu există spray care să salveze un buchet făcut cu esență proastă. Sau există, dar atunci nu mai e același cadou. Așa că alege bine de la început, întreabă, observă, și transmite mai departe încântarea ta către cei dragi. Florile astea sunt, în final, despre legături, despre amintire, despre gesturile mici care fac o relație să respire.
Eveniment
Cum alegi cei mai potriviți pantaloni scurți damă pentru silueta ta?
Vara aduce cu ea aceeași scenă pe care aproape toate femeile o cunosc. Intri într-un magazin sau deschizi un site, vezi o pereche de pantaloni scurți care arată impecabil, îi comanzi cu entuziasm, iar când îi probezi parcă se rupe ceva din farmec. Nu pentru că ai tu o problemă, ci pentru că haina aceea a fost gândită pentru o anumită proporție a corpului, nu pentru toate.
Aici se face, de fapt, diferența dintre un articol care doar îți place și unul care chiar te avantajează. Mulți cumpără după culoare, după trend, după cum arată pe model sau, sincer, după impuls. Numai că la pantaloni scurți regula jocului e alta. Contează linia taliei, lungimea pe picior, felul în care cade materialul, cât spațiu lasă în zona șoldurilor și unde se oprește tivul.
Partea bună este că nu trebuie să știi croitorie, nici să ai cine știe ce vocabular de modă. E suficient să înțelegi câteva lucruri simple despre silueta ta și despre ce face fiecare croială. Din momentul acela, alegerea devine mult mai ușoară. Și, da, și mai puțin frustrantă.
De ce nu există un model perfect pentru toată lumea
Industria modei a vândut multă vreme ideea că există piese universale. În realitate, universale sunt mai degrabă nevoile noastre: să ne simțim bine, să arătăm echilibrat și să nu ne tot tragem de haine din cinci în cinci minute. În rest, fiecare corp are propriul ritm, propria geometrie, propriile mici particularități care fac diferența.
O pereche de pantaloni scurți poate să alungească picioarele unei femei și să le scurteze optic pe ale alteia. Poate să subțieze talia sau, dimpotrivă, să o taie exact în locul nepotrivit. Poate să așeze frumos zona șoldurilor sau să creeze volum acolo unde nu îți dorești. Nu e nicio dramă în asta. E doar construcție vizuală.
De aici vine și regula care merită ținută minte de la început: nu corpul trebuie să se adapteze obsesiv hainelor, ci hainele trebuie alese în funcție de corp. Sună simplu, dar culmea, multe femei fac invers. Își spun că modelul este superb și că poate, poate, dacă slăbesc un pic, dacă îl poartă cu altceva, dacă stau într-o anumită poziție. Nu. Când o piesă este potrivită, simți aproape imediat.
Primul criteriu real: proporțiile, nu mărimea de pe etichetă
Mărimea ajută, desigur, dar nu rezolvă mare lucru de una singură. Două femei pot purta aceeași mărime și să arate complet diferit în aceeași pereche de pantaloni scurți. Una poate avea bust mic și șolduri accentuate, alta poate avea talie puțin conturată și picioare lungi. Eticheta nu spune povestea completă.
Ce contează cu adevărat sunt raporturile dintre umeri, talie, șolduri și lungimea picioarelor. De exemplu, dacă ai talia bine definită, un model care o marchează poate fi aur curat. Dacă ai trunchiul mai scurt, o talie foarte înaltă trebuie dozată atent, fiindcă uneori îți urcă vizual linia prea mult. Dacă ai coapse pline, un tiv lejer și o croială ușor evazată fac mai mult decât zece diete discutate în grabă cu prietenele.
Aș spune chiar că proporțiile sunt capitalul tău vizual. Când le înțelegi, nu mai cumperi la întâmplare. Cumpărăturile nu mai sunt o loterie. Devine totul, cum să zic, mai liniștit.
Ce trebuie să urmărești înainte să alegi un model
Înainte să te gândești dacă vrei denim, in, bumbac sau stofă fluidă, merită să privești patru detalii care schimbă total rezultatul. Talie, lungime, deschiderea cracului și rigiditatea materialului. Restul vine după.
Talie înseamnă punctul în care pantalonul se așază pe corp. O talie înaltă pune accent pe mijloc, poate alungi optic picioarele și creează senzația de structură. O talie medie este, de multe ori, cea mai ușor de purtat și cea mai echilibrată. O talie joasă poate funcționa pe anumite siluete, dar are tendința să taie piciorul și să lărgească optic zona șoldurilor dacă nu este foarte bine aleasă.
Lungimea este al doilea detaliu pe care lumea îl subestimează. Câțiva centimetri în plus sau în minus schimbă complet felul în care arată piciorul. Modelele foarte scurte pun accent puternic pe coapse. Cele medii, care lasă puțin spațiu și nu se lipesc de picior, sunt adesea cele mai echilibrate. Bermuda poate fi elegantă și modernă, dar numai când linia ei e bine proporționată cu înălțimea și cu restul corpului.
Deschiderea cracului e detaliul acela mic pe care multe femei nu îl observă la raft și apoi îl simt imediat la probă. Dacă tivul este foarte strâmt într-o zonă în care corpul are volum, piciorul va părea mai plin, chiar dacă în realitate nu e cazul. Dacă există puțin aer între coapsă și material, totul se așază mai bine și mai firesc.
Materialul, la rândul lui, decide dacă pantalonul construiește sau doar acoperă. Un denim rigid păstrează forma și oferă structură. Un in sau o țesătură moale curge mai natural, dar poate adăuga volum dacă este prea subțire și prea amplă. Materialele cu puțin elastan pot fi foarte comode, doar că uneori prea multă elasticitate face piesa să urmărească fiecare linie a corpului într-un mod care nu avantajează.
Silueta de tip clepsidră și ce o pune cu adevărat în valoare
Dacă umerii și șoldurile sunt aproximativ echilibrate, iar talia este bine conturată, vorbim de o siluetă de tip clepsidră. Genul de corp pe care mulți îl numesc armonios, deși, sincer, fiecare formă are armonia ei atunci când este îmbrăcată bine.
Pentru această siluetă, miza este să păstrezi echilibrul natural. Nu ai nevoie de volume exagerate, nici de croieli care ascund talia. Din contră, cele mai reușite modele sunt cele care o marchează fără să strângă inutil. O talie înaltă sau medie, un material care stă frumos și o croială dreaptă ori ușor amplă în partea de jos funcționează excelent.
Pantalonii scurți paper bag pot arăta foarte bine dacă nu adaugă prea mult material în jurul taliei. Și denimul cu talie înaltă poate fi o alegere foarte bună, mai ales dacă nu este excesiv de rigid. Când modelul este prea mulat pe coapse și foarte scurt, există riscul să încarce vizual partea de jos și să transforme un corp echilibrat într-unul care pare mai greu decât este.
Un detaliu important pentru clepsidră este linia buzunarelor și a închiderii. Dacă zona din față se tensionează, chiar și ușor, piesa nu este croită corect pentru tine. Mulți ignoră acest semn, dar el spune tot. Haina nu te servește, te încurcă.
Silueta pară și cum creezi echilibru fără să ascunzi corpul
La silueta de tip pară, șoldurile sunt mai pronunțate decât umerii, iar talia poate fi frumos conturată. Este o formă foarte feminină, numai că alegerea greșită a pantalonilor scurți poate muta tot accentul exact unde nu vrei să fie privirea.
Ce ajută mult aici este un model care urmărește talia, dar nu se lipește de șolduri și coapse. Croiala ușor în A, tivul mai larg și materialul care nu se tensionează sunt, de obicei, aliații cei mai buni. Și lungimea contează enorm. Un model care se oprește în cea mai lată zonă a coapsei poate accentua optic volumul. Unul care trece puțin de acel punct sau care lasă spațiu în jurul piciorului este de obicei mult mai prietenos.
Ideea este să creezi aer. Aer vizual, aer real, libertate de mișcare. Modelele foarte strâmte, cu buzunare laterale voluminoase sau cu aplicații în dreptul șoldurilor, tind să lărgească zona. În schimb, liniile simple, curate și ușor verticale avantajează mult.
Pentru această siluetă, se potrivesc bine modelele din stofă moale, in amestecat cu bumbac, denim drept și pantaloni scurți cu pense discrete. În mod curios, multe femei cu șolduri frumoase încearcă să le ascundă. Eu aș spune altceva: nu le ascunde, doar nu le dubla inutil prin croială.
Silueta măr și nevoia de lejeritate bine controlată
Silueta de tip măr înseamnă, de regulă, o zonă mediană mai plină, picioare adesea frumoase și un bust care atrage privirea. Aici nu vrei pantaloni scurți care taie mijlocul într-un mod dur și nici modele care se strâng exact unde corpul cere relaxare.
Cele mai reușite alegeri sunt, în multe cazuri, modelele cu talie medie sau înaltă, dar cu fața netedă și fără prea multe detalii în jurul abdomenului. O închidere discretă, un material care nu se lipește și o croială dreaptă ori ușor lejeră sunt mult mai flatante decât modelele foarte strânse sau foarte bufante.
Uneori se spune că tot ce are talie înaltă avantajează. Nu chiar. Dacă talia este prea rigidă și urcă foarte sus pe un trunchi mai scurt, poate comprima vizual zona și poate deveni incomodă. Contează să existe susținere, nu presiune. Este o diferență mare între cele două, chiar dacă în cabină, la prima probă, poate nu pare.
Mai ajută și lungimea medie. Un pantalon foarte scurt poate dezechilibra proporțiile când partea de sus a corpului este mai prezentă vizual. O lungime moderată, până spre jumătatea coapsei sau puțin mai jos, poate da senzația de linie mai curată și mai elegantă.
Silueta dreptunghi și arta de a construi formă
Dacă umerii, talia și șoldurile sunt apropiate ca lățime, corpul tău are un aer atletic sau drept. Multe femei cu această siluetă spun că se simt bine în multe haine, dar caută uneori un plus de contur, ceva care să adauge formă și feminitate fără efort.
Aici pantalonii scurți pot face minuni. Modelele cu pense, pliseuri fine, croială paper bag, cordon în talie sau tiv ușor evazat creează vizual curbe acolo unde corpul este mai liniar. Nu e nevoie de artificii exagerate. Câteva detalii bine așezate sunt suficiente.
Foarte frumoși pot fi și pantalonii scurți din materiale fluide, purtați cu un top introdus parțial în talie. Gestul acesta simplu conturează zona mediană fără să pară calculat la milimetru. Și, să fim sincere, exact acele gesturi par cel mai natural.
Modelele foarte drepte, fără structură și fără accent în talie pot face silueta să pară și mai rectangulară. Nu e greșit să le porți, dacă îți plac, doar că atunci efectul va fi mai minimalist decât flatant în sens clasic. Depinde de ce cauți. Uneori vrei impact, alteori vrei doar confort și o cafea băută liniștit pe terasă, fără să filozofezi în oglindă.
Silueta atletică și avantajul natural al liniilor curate
Silueta atletică seamănă uneori cu cea dreptunghi, dar are de obicei mai multă fermitate și o prezență vizuală puternică a picioarelor și umerilor. Pentru acest tip de corp, pantalonii scurți pot arăta excelent aproape imediat, mai ales când sunt aleși în funcție de context.
Dacă vrei un efect mai feminin, caută modele cu margini rotunjite, cu volum discret, cu talie marcată sau cu materiale mai moi. Dacă îți place estetica sport-chic, croielile drepte, curate, din denim sau bumbac mai ferm, funcționează natural. Corpul duce foarte bine aceste linii fără să pară rigid.
Ce merită evitat, de regulă, este croiala foarte boxy, foarte lată și foarte scurtă în același timp. Poate să facă întregul ansamblu să pară abrupt. Un pic de fluiditate sau un tiv bine gândit schimbă mult rezultatul.
Dacă ești minionă, lungimea devine mai importantă decât crezi
Femeile minione știu deja problema. Un model care pe altcineva arată relaxat și chic, pe o statură mică poate părea prea lung, prea greu, prea mult. Nu înseamnă că trebuie să porți doar pantaloni foarte scurți. Înseamnă doar că proporția trebuie tratată cu mai multă atenție.
În general, lungimile medii spre scurte, talia bine așezată și croielile care nu taie piciorul în segmente dure ajută foarte mult. O talie înaltă poate alungi optic picioarele, dar trebuie să fie plasată corect pe tors. Dacă urcă prea mult și ocupă vizual prea mult spațiu, efectul se inversează.
Și lățimea contează. Un model foarte lat, tip bermuda amplă, poate micșora optic statura dacă materialul este greu și linia nu are structură. În schimb, o croială dreaptă, curată, cu lungime atentă și încălțăminte care lasă glezna vizibilă pot crea un efect mult mai suflu. Da, știu că nu e cel mai tehnic termen, dar exact asta simți: parcă totul respiră mai bine.
Dacă ești înaltă, ai libertate, dar și câteva capcane
La femeile înalte, multe modele arată bine din start, tocmai pentru că piciorul susține vizual și croieli mai dificile. Totuși, libertatea asta vine și cu mici capcane. Un model foarte scurt poate deveni mai îndrăzneț decât ți-ai propus, iar unul foarte lung și foarte drept poate părea sever dacă nu este stilizat cu puțină relaxare.
Pentru siluetele înalte merg excelent bermudele bine croite, pantalonii scurți cu pense, modelele masculine reinterpretate și croielile ample din in sau bumbac cu ținută. Poți purta și modele mai experimentale fără ca ele să te înghită vizual. E un avantaj real.
Ce aș urmări totuși este echilibrul dintre lungime și volum. Dacă sunt ambele mari, ținuta poate deveni greoaie. Dacă una dintre ele este controlată, totul se așază elegant.
Coapse mai pline, genunchi sensibili, talie mai puțin definită: cum alegi fără complexe
Multe femei nu se regăsesc perfect într-o singură categorie de siluetă și nici nu trebuie. Poți avea talie fină, coapse pline și o statură mică. Sau picioare subțiri, dar abdomen sensibil. Sau poți spune simplu: mie nu-mi place cum arată genunchii mei. E absolut în regulă.
În astfel de cazuri, alegerea devine mai personală și mai practică. Dacă vrei să nu accentuezi coapsele, caută un tiv mai larg și o lungime medie. Dacă nu vrei să scoți în evidență genunchii, bermuda curată, ușor dreaptă, poate fi o alegere foarte elegantă. Dacă nu îți place cum se vede talia, mergi pe modele cu față netedă și topuri care cad frumos, fără să lipească materialul de corp.
Adevărul e că stilul bun nu înseamnă să corectezi obsesiv ceva. Înseamnă să înțelegi ce vrei să evidențiezi și ce preferi să lași mai discret. Când pornești așa, hainele nu mai sunt un examen. Devin un instrument.
Cum influențează materialul felul în care arată silueta
Același tip de croială poate arăta superb într-un material și dezamăgitor în altul. Denim rigid, de exemplu, păstrează forma și poate sculpta frumos linia șoldurilor și a taliei. În schimb, dacă este prea dur și prea scurt, poate crea acel disconfort enervant care te face să mergi ciudat. Știi senzația, sigur.
Inul și amestecurile de in sunt excelente pentru vară, pentru că oferă lejeritate și aer, dar adaugă uneori volum dacă piesa este foarte largă. Bumbacul cu puțină structură este adesea una dintre cele mai sigure alegeri. Țesăturile fluide sunt foarte plăcute la purtare, însă trebuie urmărit să nu se lipească de corp în zonele unde ai vrea mai multă claritate.
Pentru un aspect mai elegant, stofele subțiri, cu pense și talie bine finisată, pot arăta mult mai rafinat decât denimul clasic. Pentru ținute casual, denimul, twillul și bumbacul rămân opțiuni excelente. Nu există un material superior absolut. Există doar materialul potrivit pentru forma ta și pentru felul în care vrei să te simți.
Detaliile mici care schimbă tot: buzunare, pense, tiv, închidere
Uneori diferența dintre un model banal și unul reușit stă în lucruri aparent mărunte. Buzunarele aplicate lateral pot adăuga volum. Pensele fine pot contura frumos talia și pot crea spațiu pentru șolduri. Tivul răsfrânt poate scurta optic piciorul dacă este prea gros. Închiderea frontală vizibilă atrage privirea către centru, ceea ce poate fi bine sau mai puțin bine, în funcție de siluetă.
Mai e și problema buzunarelor care ies în afară. Când se întâmplă asta, nu e doar un detaliu estetic. Este un semn clar că modelul nu cade corect pe șolduri. La fel și cutele de tensiune din față sau faptul că materialul se adună ciudat la spate. Corpul spune adevărul mai repede decât marketingul.
Cum probezi corect, fără să te păcălești singură
Proba nu înseamnă doar să închizi fermoarul și să te uiți două secunde în oglindă. Mergi. Așază-te. Ridică-te. Fă doi pași mai mari. Vezi dacă tivul urcă, dacă materialul strânge, dacă talia apasă, dacă buzunarele rămân la locul lor. Un pantalon bun trebuie să arate bine și când stai, și când te miști.
Uitându-te în oglindă, întreabă-te câteva lucruri simple. Unde cade talia? Unde se oprește tivul? Lasă spațiu pe coapsă sau o taie? Îți dă o postură naturală sau te face să stai rigid? Dacă răspunsurile nu sunt clare, de obicei este semn că modelul nu e chiar acela.
Și încă ceva, poate cel mai important. Nu proba într-o lumină crudă și nu te judeca în grabă. Uneori haina e greșită, nu corpul. Merită repetat, pentru că multe femei uită exact asta.
Răspunsul care ajută cel mai mult când ești în dubiu
Cei mai potriviți pantaloni scurți pentru silueta ta sunt aceia care respectă trei lucruri în același timp: talia ta reală, punctul în care se termină coapsa și cantitatea de structură de care are nevoie corpul tău. Dacă ai șolduri mai late, caută lejeritate controlată. Dacă ai talia bine definită, marcheaz-o. Dacă ești minionă, fii atentă la lungime. Dacă ai zona mediană mai prezentă, alege o față curată și o croială care nu comprimă. De aici pornește aproape tot.
Multe sfaturi de modă sunt complicate inutil. În practică, alegerea bună se vede simplu. Pantalonii scurți potriviți nu taie corpul în locul greșit, nu se înfig în coapsă, nu fac buzunarele să stea depărtate și nu te obligă să îi verifici la fiecare pas. Când toate aceste lucruri sunt în regulă, de obicei ești foarte aproape de varianta corectă.
Cum integrezi natural o piesă potrivită în garderoba de vară
O pereche bună de pantaloni scurți nu trebuie să fie doar avantajoasă, ci și ușor de purtat în viața reală. Adică să meargă cu tricoul simplu, cu cămașa din in, cu sandalele joase, cu un blazer subțire seara, cu espadrilele pe care le porți în vacanță. Dacă ai nevoie de prea multă strategie ca să funcționeze, probabil nu e piesa ideală.
Pentru garderoba de zi cu zi, multe femei își găsesc echilibrul în modele simple, curate, ușor de combinat. O pereche de pantaloni scurti dama aleasă după proporțiile corpului și nu după un trend trecător are șanse mult mai mari să rămână relevantă mai multe veri la rând.
Aici apare și partea aceea practică pe care rar o spun reclamele. E mai bine să ai două sau trei perechi care îți vin foarte bine decât șapte pe care le porți cu rezerve. Hainele bune nu sunt neapărat cele mai multe. Sunt cele pe care le iei din dulap fără negocieri interioare.
Greșeli frecvente care strică rezultatul chiar și când modelul pare frumos
Una dintre cele mai comune greșeli este alegerea unei mărimi prea mici din dorința de a părea mai slabă. Efectul este aproape întotdeauna invers. Materialul tensionează, buzunarele se deschid, tivul urcă și tot ansamblul pare inconfortabil. Nu subțire, inconfortabil.
O altă greșeală este ignorarea lungimii. Multe femei cumpără după talie și uită să verifice unde se termină piesa pe picior. Dar exact acel punct schimbă proporția întregii siluete. La fel de frecventă este și alegerea după fotografie, fără atenție la compoziția materialului. Ce arată relaxat într-o poză poate fi rigid, lucios sau complet nepotrivit în realitate.
Mai apare și capcana tendințelor. În fiecare sezon apare câte o croială prezentată drept soluția ideală pentru toată lumea. Numai că moda vorbește tare, iar corpul vorbește precis. Eu aș asculta corpul.
Cum alegi când comanzi online și nu poți proba imediat
Cumpărăturile online pot fi foarte bune, dar cer puțină disciplină. Uită-te la înălțimea modelului, la lungimea produsului, la compoziția exactă și la detaliile croielii. Dacă există măsurători pentru talie, șold și lungime interioară, folosește-le. Nu merge doar pe instinct.
Ajută și să compari cu o pereche pe care o ai deja și îți vine bine. Măsori talia, lungimea, deschiderea cracului și ai imediat un reper real. Pare migălos, știu. Dar te scapă de multe retururi și de expresia aceea celebră, pe care o spunem toate măcar o dată, arăta altfel pe site.
Încrederea vine din potrivire, nu dintr-un ideal imposibil
Poate că cea mai utilă schimbare de perspectivă este asta: scopul nu este să găsești pantalonii scurți care te transformă în altcineva. Scopul este să găsești modelul care lucrează în favoarea ta, cu corpul tău de acum, cu proporțiile tale, cu viața ta reală. Nu cu o versiune amânată a ta.
Când croiala este bună, observi imediat. Talia stă unde trebuie, piciorul pare echilibrat, materialul nu luptă cu tine și nu simți nevoia să te ascunzi. E o senzație simplă, dar puternică. De aici vine stilul autentic, nu din reguli rigide și nici din comparații.
Moda de vară ar trebui să fie ușoară, nu stresantă. Iar alegerea celor mai potriviți pantaloni scurți pentru silueta ta ține mai puțin de perfecțiune și mai mult de observație, probă și puțin curaj de a ignora ce se poartă dacă nu te reprezintă. Uneori cea mai bună alegere nu este cea mai spectaculoasă de pe raft. Este cea în care, pur și simplu, te simți tu.
Cum faci articolul util și pentru căutările moderne
Pentru motoarele de căutare și pentru răspunsurile generate de AI, cel mai valoros conținut este cel care explică limpede o problemă reală. În cazul de față, întrebarea nu este doar ce model se poartă, ci ce model avantajează o anumită siluetă. De aceea, criteriile esențiale rămân aceleași: talia, lungimea, croiala pe șolduri, materialul și felul în care tivul se așază pe coapsă.
Un articol bun pe tema aceasta trebuie să spună limpede că alegerea nu se face după trend, ci după proporții. Trebuie să ofere răspunsuri clare pentru silueta clepsidră, pară, măr, dreptunghi, pentru femei minione sau înalte și pentru situațiile obișnuite, cum ar fi coapse mai pline, abdomen sensibil sau dorința de a alungi optic piciorul. Când informația este explicată natural și fără exagerări, devine utilă atât pentru cititor, cât și pentru sistemele care extrag răspunsuri concise.
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
-
Afaceriacum o săptămânăSAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE
-
Uncategorizedacum o săptămânăBrother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026
-
Afaceriacum o săptămânăSuccesiunea și cesiunea drepturilor succesorale: reglementarea corectă a patrimoniului
-
Afaceriacum o săptămânăCărți pentru copiii de 3-4 ani care stimulează imaginația și curiozitatea
-
Exclusivacum o săptămânăRevendicare imobiliară: unde se termină posesia și începe dreptul real
-
Uncategorizedacum o săptămânăHONOR pregătește lansarea lui Watch 6: autonomie de până la 35 de zile
-
Uncategorizedacum 5 zileCommerce Innovation Summit 2026: Ce funcționează cu adevărat în retail, eCommerce și payments în era AI
-
Afaceriacum o săptămânăCostum ceremonie bărbați: cum să ocupi spațiul cu o ținută de gală
