Exclusiv
Ciobanii ajunsi pe functii de sef adopta un stil de conducere feudal, simplist, mitocanesc brutal, in armonie cu mintea lor la fel de simpla – Ziarul Incisiv de Prahova
Tot mai multe voci competente din sistem confirma dezvaluirile ziarului Incisiv de Prahova privind incompetența crasa a comisarului sef de politie penitenciara – Dan Halchin, precum si interesele obscure din spatele acestuia.
Dupa aproape 20 de ani de munca in cadrul Scolii Nationale de Agenti de Penitenciare de la Targu Ocna, plus alti cativa ani in IPJ Vaslui, comisarul-sef de penitenciare, vasluianul Gabriel Munteanu a iesit la pensie, in anul 2017. Munteanu, care a predat la aceasta scoala prin care au trecut mii de agenti de penitenciare din toata tara a efectuat o anailiza drastica a sistemului penitenciar din prezent.
Fostul comisar-sef de penitenciare, vasluianul Gabriel Munteanu:
‘Ministru=0; D.G.=0 => Speranțe=0
Primele două valori nule sunt date așa…, din politețe. Valorile adevărate sunt sub zero. De aia, cu tristețe spun, speranțe de mai bine nu prea sunt. Și la ce concurs de „limbi” e între directori la adresa minunatei din fruntea M.J., mă aștept la ce e mai rău. Au fost lingăi dintotdeauna, dar acum parcă prea e pe față. Și în unități, și la vârful sistemului. Cred că „Superman” al nostru chiar a luat în serios spusele lui Napoleon, alea cu bastonul de mareșal din ranița fiecărui soldat. La cât de ușor a ajuns director, D.G. și chestor, până la mareșal nu mai are drum lung”.
Am văzut ca în țară toate penitenciarele au activități care mai de care cu deținuții: de la mers la meciuri cu ei, la făcut pâine si/sau ca in cazul de la Ploiesti, la deseuri periculoase. Ce părere aveți despre desființarea unui loc de deținere? Mai există în România și în Uniunea Europeană legislație pentru așa ceva? Este vorba despre desființarea Secției Exterioare Cluj-Napoca. Aceasta are o capacitatea maximă de 204 locuri, în prezent având un efectiv de 180 de deținute, clasificate în toate regimurile și 2 puncte de lucru: la Delonghi 40 de detinute(beneficiarul a solicitat dublu) și Carmangeria Moldovan 3 deținute (solicitarea fiind la fel dubla). Secția Exterioară se află într-un corp din spate al Palatului de Justiție Cluj-Napoca cu acces facil la arest și sălile de judecată și al mașinilor care aduc deținuții, acolo unde președintă este Dana Gârbovan. Cat de legala este această decizie în condițiile în care România și-a luat angajamentul în fața CEDO prin Memorandumul Rezmives ca vor mări capacitatea de cazare și vor îmbunătăți condițiile de detenție? De ce ai desființa un loc de deținere în care s-au investit peste 5 miliarde de lei vechi, un loc de deținere cu condiții bune spre foarte bune, raportat la alte locuri de deținere din țară? Noile locuri de cazare cu care se laudă Dan Halchin, sunt ori ale beneficiarilor (cum a fost în cazul Penitenciarului Timișoara), ori fictive, ca și în cazul tabletelor pentru deținuți care cica au intrat în posesia deținuților încă din 20 octombrie 2023, în condițiile în care unele penitenciare rămăseseră în ultima lună din an și fără coli albe pe care să printeze cererile deținuților, sunt dezvaluiiri din interiorul sistemului. Știu, poate e mult de citit, dar puneți-vă și în locul polițiștilor de penitenciare care lucrează acolo. Toți au mers prin concurs, inclusiv șefa de secție care a dat concurs anul trecut. Toate funcțiile sunt ocupate prin concurs, cu munca și sudoare. Acum toate aceste funcții o să fie desființate. Oamenii vor fi nevoiți să facă naveta spre Gherla sau Aiud. Și oamenii ăia au familii, iar polițistele de acolo nu o să aibă cu cine să își lase copii sau cum să îi mai ducă la școli și grădinițe pentru ca o să fie nevoite să facă naveta. Și toate astea pentru ce, pentru niște parcări… Oamenii ăștia nu pot fi trași la răspundere de nimeni? Populația țării trebuie să știe pe ce se cheltuie banul public: pe orice și pe nimic. Facem un loc de detinere cu toate condițiile, perfect functional, care mai și produce prin punctele de lucru, pe bani publici, ai contribuabililor, după care ne trezim ca mai vrem parcări și îl desființăm!
Prin termenul de ,,relocare’’ Dan Halchin vrea să spună ca în podul de la Centrul Lotus au pus 3 ziduri din PVC, delimitand-ul în 3 camere a câte 20 de locuri. De când relocarea unui loc de detinere este în podul altui loc de detinere care se află la 50 de kilometri distanță? când 60 este egal cu 204, domnule chestor? Pe holurile Penitenciarului Gherla se spune ca așa v-ați luat gradul de chestor, prin asumarea desființării Secției Exterioare Cluj-Napoca, mai dezvaluie sursele din sistem.
Plictisiți de construit penitenciare, mai clar , de declarații politice despre construirea a incă 2 penitenciare, care au tot fost construite de cel putin 5 miniștri, și spoirea câtorva camere ce sunt trecute in acte ca obiective construite pentru extinderea spațiilor de cazare, șefii din Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor au trecut la demolarea locurilor de deținere, mai precis, in acest an, vor desființa Sectia Exterioară Cluj Napoca, astfel că această miscare va diminua capacitatea de cazare cu 204 locuri ,in timp ce ritmul in care se construiesc noi spații de cazare este lent, in comparatie cu cresterea numărului de persoane incarcerate, iar România are o serioasă problemă din cauza imposibilității asigurării unor condiții minime ,decente, de detenție, cetățenii români suportând aceste decizii habarniste ce tot aduc condamnări de la CEDO, dezvaluie si cei de la FPP.
Pe scurt, deciziile acestea proaste sunt decontate de către cetățenii României, pentru că din bugetul țării sunt suportate aceste condamănări la despăgubiri.
România este in topul țărilor condamnate de CEDO pentru condiții improprii de detenție, această apreciere fiind făcută in anul 2022, an de la care nu s-au inregistrat progrese, din contra, numărul deținuților fiind in crestere.
CEDO a analizat 47 de țări iar numai la inceputul anului, impotriva României erau inregistrate 6 400 de plângeri, plângeri ce vor fi transformate in condamări ale României și implicit in prejudicii considerabile in bugetul țării.
Aritmetic, după un raport al populatiei, condamările CEDO pentru România sunt mai multe decât pentru Rusia.
Condamnările date României de către CEDO au fost pentru rele tratamente aplicate cetățenilor români in inchisorile din România, mare majoritate cu privire la spațiu insuficient.
In aceste condiții in care România dă bani multi pe un management ineficient al sistemului penitenciar pe care gașca de la ANP/ MJ il poleiesc ca să dea bine politic, statisticile externe, necorupte, dău alți indicatori, mult mai realiști despre starea sistemului penitenciar românesc.
Numărul deținuților este intr-o creștere alertă, acesta fiind efectul nefast al Legii recursului compensatoriu, iar desființarea unor spațiile de cazare este o decizie aberantă.
Pe de o parte șefii sistemului penitenciar și cei ai M.J.fac o intreagă paradă când mai conving un beneficar să ne mai culce pe la ei, 15-20 de deținuti, prezentând acest lucru ca o mare realizare insă, pe ascuns, departe de ochii presei, iși dau mână și, pe furiș, desființează 204 locuri de cazare doar ca să facă o parcare.
Ar fi maximă ca parcarea să fie privată și cu plată.
Ca să compensăm această pierdere de spații ar trebui să ne milogim si pe la alți beneficiari să ne mai culce pe la ei cam 204 deținuti.
Bună strategie, eficient management.
Din pacate toate tâmpeniile astea vor fi suportate tot din buzunarul contribuabilului român si nu de către cei care iau astfel de decizii, mai dezvaluie sursa citata. (Cristina T.).


Exclusiv
Cum transformi experiența de condus pentru Volkswagen Beetle și Bora cu suspensii pe aer AirPower?
Ai condus vreodată un Volkswagen Beetle sau un Volkswagen Bora? Atunci știi deja că fiecare are personalitatea sa. Pentru a obține și mai mult confort, stabilitate și o experiență plăcută cu fiecare drum făcut, poți lua în calcul suspensiile pe aer pentru Volkswagen de la AirPower, o actualizare care schimbă complet jocul.
De ce a rămas Volkswagen Beetle un model simbolic până azi?
Puține mașini de pe piață au povestea lui Volkswagen Beetle. De la celebra mașină a poporului până la simbol cultural global, Beetle a trecut prin multe generații fără să-și piardă farmecul.
Are câteva trăsături care îl fac imposibil de confundat:
- Design rotunjit, ușor de recunoscut
- Comunitate uriașă de pasionați
- Construcție simplă și fiabilă
Beetle nu este doar un vehicul, este o stare. Și pentru că este atât de special, mulți proprietari doresc să-l păstreze cât mai mult timp, însă totodată să-l aducă în prezent din punct de vedere al confortului. Aici intervine setul complet de suspensii pe aer Volkswagen Beetle de la AirPower, care oferă un upgrade vizibil pentru cunoscuta „broscuță”.
Cum se poziționează Volkswagen Bora în povestea modelelor VW?
Volkswagen Bora este acel gen de mașină discretă, dar extrem de practică și ușor de apreciat. Nu atrage atenția ca Beetle, dar compensează prin:
- Stabilitate la drum lung
- Spațiu mult mai generos
- Comportament previzibil la condus
Bora este o alegere clasică pentru cei care doresc ceva fiabil pentru condus, fără surprize neplăcute. Însă, până și acest model auto poate deveni mai confortabil prin mici upgrade-uri. Ca și în cazul Beetle, la AirPower există suspensii pe aer Volkswagen Bora care îmbunătățesc semnificativ confortul, stabilitatea și experiența la volan.
Ce tipuri de Volkswagen există și cum se diferențiază?
Gama de autovehicule Volkswagen a evoluat mult de-a lungul timpului. Pe scurt, ai:
- Modele clasice: Beetle, Golf Mk1-Mk4
- Modele de familie: Passat, Bora, Jetta
- Modele moderne și electrice: ID.3, ID.4
Fiecare generație vine cu îmbunătățiri, dar un lucru rămâne constant: suspensia standard nu este mereu adaptată drumurilor din România.
Cum te ajută suspensiile pe aer să îți menții mașina în top?
Suspensiile pe aer nu sunt doar pentru tuning vizual. Sunt despre experiență. Datorită acestora, ai parte de:
- Reglaj în funcție de drum. Ridici mașina pe drumuri dificile, o cobori pentru stabilitate
- Confort real. Diferența se simte în special la denivelări
- Control mai bun. Mai puțin balans, mai multă precizie
- Protecție pentru suspensie și caroserie
La un Beetle, modificarea aduce mai mult rafinament fără a pierde din vedere totuși caracterul său retro. La un Bora, înseamnă un salt clar spre un confort modern pentru toată familia.
Dacă pui preț pe confort, suspensiile pe aer îți oferă:
- Mai puțin stres la gropi și denivelări
- O experiență mai liniștită pentru pasageri
- Mai puțină oboseală la drum lung
În concluzie, nu doar mașina merge mai bine, ci și tu te simți mai bine în ea.
Cine poate beneficia de acest upgrade?
Extrem de mulți șoferi:
- Proprietari de Beetle care vor să păstreze mașina pe termen lung
- Șoferi de Bora care merg des la drum
- Pasionați de tuning discret, dar eficient
- Familii care vor confort real
Nu trebuie să fii mecanic sau pasionat convins pentru a dori ceva mai bun pentru mașina ta. Trebuie doar să vrei o experiență mai bună.
Întrebări frecvente
- Merită să pui suspensii pe aer la un Volkswagen mai vechi?
Da, mai ales dacă vrei să prelungești viața mașinii și să crești confortul.
- Sunt potrivite pentru drumurile din România?
Da, se adaptează la condiții diverse de drum.
- Diferența se vede imediat?
Da. Majoritatea șoferilor observă schimbarea încă de la primul drum.
Mini-rezumat
Modelele auto Volkswagen Beetle și Bora sunt diferite ca stil, dar au un lucru important în comun. Pot deveni mult mai confortabile și plăcute la condus cu suspensii pe aer de la AirPower. Este genul de upgrade care nu ține doar de mașină, ci de experiența ta zilnică la volan.
Vrei să vezi cum se schimbă complet senzația la volan? Descoperă soluțiile AirPower pentru suspensii pe aer Volkswagen și vezi cum poate arăta condusul în 2026: mai lin, mai controlat și mult mai relaxat.
Contact:
0744 870 142
office.perneauxiliare.ro@gmail.com
Aleea Jupiter 8, 720258 Suceava
Sursa foto: perneauxiliare.ro
Exclusiv
Recondiționarea ferestrelor vechi – Când apelăm la revitalizare şi când la înlocuire?
Tâmplăria PVC a devenit un element standard în majoritatea locuințelor datorită beneficiilor sale privind izolarea termică, fonică și durabilitatea în timp. Totuși, pe măsura trecerii anilor, chiar și materialele de calitate pot începe să-și piardă aspectul plăcut sau eficiența funcțională. Mulți proprietari consideră automat înlocuirea completă a ferestrelor vechi, fără să ia în calcul o soluție mai accesibilă, mai rapidă și mai ecologică: recondiționarea PVC-ului. În multe cazuri, o intervenție profesionistă poate readuce ferestrele la performanțe apropiate de starea inițială, cu costuri semnificativ mai mici.
Recondiționarea tâmplăriei PVC nu înseamnă doar îmbunătățirea aspectului exterior, ci și creșterea eficienței termoizolante și fonice prin remedieri precise. Așadar, merită să analizăm ce presupune revitalizarea tâmplăriei, care sunt etapele esențiale și în ce situații înlocuirea totală devine mai avantajoasă.
Curățarea profundă și tratamentele de lustruire
În timp, PVC-ul își poate pierde luciul, acumulând depuneri provenite din praf, poluare, fum sau locuri cu umiditate ridicată. Curățarea obișnuită cu apă și detergent nu este întotdeauna suficientă. O recondiționare corectă începe cu curățarea profesională, folosind soluții specializate care îndepărtează depunerile fără a afecta stratul superior al materialului.
Ulterior, pentru revenirea la aspectul inițial, se aplică tratamente de lustruire cu soluții polimerice, ce redau luciul PVC-ului și formează un strat protector împotriva razelor UV și a factorilor de mediu. Pentru ferestrele PVC cu folie decorativă (imităționale de lemn, mat, antracit etc.), se folosesc soluții delicate, pentru a evita deteriorarea texturii. O parte importantă a revitalizării estetice o reprezintă și curățarea și revigorarea baghetelor și a tocurilor, care, de multe ori, sunt neglijate. După aplicarea tratamentelor potrivite, aspectul final al ferestrei poate fi surprinzător de apropiat de cel al unei tâmplării noi.
Înlocuirea garniturilor și a elementelor de feronerie
Recondiționarea PVC-ului nu este completă fără intervenții funcționale. Garniturile din cauciuc, atât cele interioare, cât și exterioare, joacă un rol critic în etanșare. De multe ori, acestea se întăresc, se rup sau se comprimă excesiv, pierzând capacitatea de a izola corect.
Înlocuirea garniturilor îmbunătățește semnificativ:
- Etanșeitatea termică (reducerea pierderilor de căldură);
- Izolarea fonică (blocarea zgomotelor exterioare);
- Protecția împotriva infiltrațiilor de apă.
În paralel, feroneria – balamale, cremoane, mânere, mecanisme oscilobatante – poate fi ajustată, lubrifiată sau, dacă este uzată, complet înlocuită. Prin reglaje corecte, fereastra își recapătă mobilitatea și închiderea ermetică, ceea ce previne curenții de aer și reduce uzura suplimentară. În majoritatea cazurilor, costul acestor reparații este mult mai redus decât achiziția unei ferestre noi și prelungește durata de viață a tâmplăriei cu ani buni.
Când devine înlocuirea singura opțiune rezonabilă
Deși recondiționarea PVC-ului este o soluție rentabilă, există situații în care înlocuirea completă a tâmplăriei devine inevitabilă sau mai eficientă pe termen lung. Pentru a lua o decizie obiectivă, trebuie analizate următoarele aspecte:
- Profilul PVC este deteriorat structural – fisuri, deformări permanente, lovituri adânci.
- Ferestrele sunt fabricate din generații vechi de profile, cu maxim 3 camere, fără izolație performantă.
- Geamul termoizolant prezintă condens între foi, semn că bariera de etanșare a cedat definitiv.
- Pierderile de căldură sunt majore, chiar după reparații.
- Mecanismele sunt atât de uzate încât costul înlocuirii lor se apropie de prețul unui sistem nou.
În aceste cazuri, investiția într-o tâmplărie modernă (cu 6-7 camere, pachete de geam triplu, feronerie de clasă superioară) poate aduce economii considerabile la încălzire, confort sporit și o creștere a valorii imobilului.
Concluzie
Recondiționarea tâmplăriei PVC este, în multe situații, o alternativă excelentă la înlocuirea completă. Prin curățare profesională, tratamente de protecție, schimbarea garniturilor și reglarea feroneriei, ferestrele își pot recăpăta atât aspectul plăcut, cât și performanțele de izolare. Această abordare este eficientă din punct de vedere economic, ecologic și funcțional. Totuși, decizia finală trebuie luată în funcție de starea reală a elementelor structurale și de eficiența energetică a ferestrelor. Uneori, modernizarea completă este singura soluție practică pentru a obține confortul dorit.
Indiferent de scenariu, consultarea unui specialist în tâmplărie reprezintă primul pas corect. O evaluare profesionistă poate transforma o fereastră „obosită” într-una performantă sau poate demonstra că investiția într-un model nou va aduce beneficii pe termen lung. În final, cel mai bun rezultat este acela care îmbină estetica, eficiența și durabilitatea.
Exclusiv
Cronica unei reforme eșuate și costul „chestorilor de carton” – Ziarul Incisiv de Prahova
Dezvăluiri incendiare aruncă în aer cortina de fum a declarațiilor oficiale, demascând o realitate sumbră în sistemul penitenciar românesc. În timp ce politicienii se bat cu pumnii în piept, susținând reforme și eficiență, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) trage semnalul de alarmă: România riscă să transforme închisorile în hoteluri de cinci stele, pazite… de nimeni!
Manole, minune sau… Manolo? Evaluari ministriale la intâlnirea cu realitatea crudă
Ministrul Muncii, ilustrul Florin Manole, a lansat o perlă de înțelepciune demnă de analele birocrației autohtone: „Fără proiecte privind pensiile militare, fără disponibilizări în structurile de forță, reducerea de 10% ar viza întreg bugetul instituției.” Ați auzit bine? Nu pensiile, nu personalul, ci un misterios „întreg bugetul” va fi jupuit! O soluție de geniu, marca „las’ că merge și așa!”, care, potrivit FSANP, ignoră o realitate strigătoare la cer: Poliția Penitenciară funcționează mult sub limita de siguranță, într-un deficit acut de personal care ar face chiar și un șeic să se gândească la investiții în paznici, nu doar în aur.
Sindicaliștii, înarmați cu date oficiale, au arătat cu degetul direct înspre Ministerul Muncii: avem pavilioane noi, nouțe, impecabile, unde ar putea fi cazați deținuți, dar care zac nefolosite pentru că nu are cine să le păzească! Milioane de euro, dragi contribuabili, transformați în spații fantomă, în timp ce riscurile pentru siguranța personală și a locurilor de deținere cresc exponențial. Mesajul ministrului? Limpede ca apa tulbure a birocrației: fără disponibilizări la „structurile de forță” (probabil pentru că nu mai e cine să fie disponibilizat?) și „fără aventuri pe pensiile militare”. Soluția sigură, conform FSANP? Mai multe posturi, încadrări accelerate și, o, blasfemie!, protejarea veniturilor polițiștilor de penitenciare. Vise, dragi visători!
PROCES-VERBAL al absurdului: Când cifrele plâng, Politicienii… fluieră!
O întâlnire de pomină între FSANP și Ministerul Muncii a adus la iveală detalii care ar face pe oricine cu un minim de rațiune să își smulgă părul din cap.
Deficit structural de personal: Artizanul haosului național
FSANP a pus pe masă un reper obiectiv din… 2016! Da, ați citit bine, acum un deceniu! Atunci s-a stabilit că sistemul penitenciar ar avea nevoie de 20.102 posturi. De atunci, nicio revizuire, nicio analiză, doar o tăcere asurzitoare, în timp ce numărul de locuri de cazare a explodat! Peste 8.600 de locuri noi, prin investiții colosale, au apărut ca ciupercile după ploaie, o consecință directă a condamnărilor la CEDO. Așa-i că ne place să plătim amendă, apoi să facem treabă de mântuială? „Extinderea infrastructurii nu a fost însoțită de extinderea resursei umane,” constată cu amărăciune sindicaliștii. Păi de ce am face lucrurile logic, nu?
Cifrele dezastrului: Un recensământ al incompetenței acreditare
- Posturi prevăzute: 16.041 (cam 80% din necesarul SF de prin 2016, ce mai contează un amănunt?)
- Posturi ocupate: 13.150 (adică un glorios 65% din necesarul optim. Optim? Ce-i aia, mânca-ți-aș?)
Și acum vine partea cea mai bună! Avem pavilioane finalizate și neutilizabile din lipsă de personal! La Baia Mare, un pavilion nou, cu 420 de locuri, stă ca o catedrală neterminată a nepăsării. La Vaslui, un altul, de 210 locuri, e în curs de finalizare, cu riscul major de a deveni încă o pată pe harta absurdului. Proiecția pentru finalul lui 2025? Un deficit de circa 3.000 de locuri de cazare. Concluzia FSANP, una ce ar trebui să sune ca o alarmă de incendiu în orice minister responsabil: „sistemul funcționează sub limita de siguranță, nu cu surplus de personal.” Cine are nevoie de siguranță când ai… statistici?
PNRR: Scutul perfect al incompetenței acreditate! Scuze europene pentru probleme naționale!
Ah, pensiile militare! Spaima guvernanților, motiv de bâlbâieli și justificări fantasmagorice. Ministrul Muncii, Florin Manole, a tăiat-o scurt: nu există „în prezent” niciun proiect de modificare. O fi în viitor? Poate în trecut? Cine știe! Ne e sugerat că PNRR este „sfântul graal” al imunității, cu un „principiu al ireversibilității”. Ați auzit bine, dragi militari și polițiști! Odată modificat în 2023, gata! Jalonul „e definitiv închis”, așa că orice discuție e „renegociere de PNRR”, cu „proceduri complexe, 12-24 luni” și, cel mai important, „risc real de suspendare a finanțărilor europene.”
Traducere pentru muritorii de rând: „Ne e frică de Bruxelles! Nu ne batem noi capul cu pensiile voastre, că se supără Comisia Europeană și nu mai vin banii!” Deci, creșterea vârstei de pensionare e posibilă doar prin „inițiative legislative interne, cu caracter de excepție și limitate tehnic.” Adică, pe românește, „poate, cândva, dacă o fi, dar să nu deranjăm UE!” Orice modificare necesită „acord cu Comisia Europeană” și un „aviz care necesită minimum 3 luni.” Păi și noi ne-am temut că lucrează repede! FSANP, previzibil, a cerut un „grup de lucru interinstituțional”. Ministrul a acceptat. Să sperăm că nu va fi un grup de lucru pentru… pierdut timpul.
Austeritatea ‘selectivă’: Unde taie statul, Dar nu se vede (la ei)!
FSANP, cu o încăpățânare demnă de cauze mai nobile, a prezentat situația „reală” din unități: deficit cronic, suprasolicitare, imposibilitate de reducere a personalului. Ministrul, Florin Manole, a rezonat profund cu această realitate… și a transmis ferm: „nu vor exista disponibilizări în structurile de forță ale statului.” Ei, bravo! Păi și așa nu mai e nimeni de disponibilizat, nu?
Dar acum vine „schema” genială a reducerii de 10%! Nu la salarii, Doamne ferește! Nici vorbă! Acolo statul are deja o datorie salarială față de polițiștii de penitenciare, prin nesfânta Lege a salarizării unitare (153/2017), care e mai mult o promisiune electorală decât o lege.
- Ofițer debutant: +429 lei (virtuali)
- Agent debutant: +1.200 lei (virtuali)
- Etc.
Sunt bani care se văd doar pe hârtie, în calculele sindicaliștilor. Ministrul a indicat „varianta agreată în coaliție”: reducerea cu 10% „a bugetului total al instituției, nu a fondului de salarii, lăsând ordonatorilor de credite libertatea de a identifica economiile necesare.” Pe românește: „Voi descurcați-vă! Tăiați de unde vreți, doar să iasă 10%, că noi ne spălăm pe mâini!” O dovadă superbă de delegare a responsabilității, direct la cel care deja nu mai are ce tăia.
De la pensionari, speranța moare ultima (dar se angajează prima)! Când criza angajează bunici!
Cu angajările sistate în 2026 (pentru că de ce am face lucrurile simple?), FSANP, în disperarea sa, a propus reîncadrarea pensionarilor. Când nu mai ai oameni noi, apelezi la „veterani”, nu? Ministrul Muncii, de data asta cu o sclipire de geniu, a transmis că „va susține demersul reîncadrării cadrelor militare în rezervă, ca soluție practică și imediată pentru diminuarea deficitului de personal.” Deci, după ani de zile în care statul îi trimitea la pensie, acum îi roagă să se întoarcă. Asta da „soluție practică și imediată”! Ce plan pe termen lung, ce viziune! Un exemplu elocvent de improvizație românească, unde bătrânețea devine un atú, nu o povară. Bravo, bătrâni! Veniți să salvați un sistem pe care tinerii nu-l mai vor!
Statul român: Campion mondial la condamnări CEDO pe nandă rulantă! De la abuz la absurd, cu stil!
Concluzia FSANP este una ce ar merita titlul de „epitaful” oricărui sistem: „Problema sistemului penitenciar este lipsa, nu excesul de personal care își desfășoară activitatea în condiții improprii de muncă.” Orice reducere de posturi sau diminuare salarială ar transforma statul român într-un abonat permanent la condamnările CEDO, ar crea spații de deținere inutile, ar spori riscurile de siguranță și, cireașa de pe tort, ar crește recidiva.
Soluția „coerentă”? O, surpriză! Creșterea numărului de posturi, accelerarea încadrărilor și protejarea veniturilor polițiștilor de penitenciare. Oare cine ar fi crezut?
În încheiere, dragi cetățeni, fiți liniștiți! În timp ce pușcăriile noastre devin simulatoare de securitate, goale de personal, dar pline de rapoarte și statistici „roz”, guvernanții noștri se asigură că suntem protejați… de realitate. E minunat să trăiești în România, unde chiar și închisorile sunt o glumă proastă! (Cerasela N.).
-
Afaceriacum o săptămânăCum scrii advertoriale optimizate fără să pară forțate
-
Afaceriacum o săptămânăVenus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026
-
Afaceriacum o săptămânăLion Rent și închirierea mașinilor – soluția flexibilă pentru mobilitatea din București
-
Afaceriacum o săptămânăPreluarea deșeurilor din construcții – soluția care menține lucrările eficiente
-
Exclusivacum 6 zileCum transformi experiența de condus pentru Volkswagen Beetle și Bora cu suspensii pe aer AirPower?
-
Afaceriacum o săptămânăReciclarea cartonului – o soluție practică pentru organizarea eficientă a spațiilor comerciale
-
Uncategorizedacum 5 zilePășește într-o nouă lume VERTUO cu NESPRESSO, alături de AMBASADORUL GLOBAL AL BRANDULUI, DUA LIPA
-
Afaceriacum o săptămână
IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului
