Connect with us

Exclusiv

copii care și-au băgat mamele octagenare în pușcărie! – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Statutul polițistului prin Legea 360/2002 și statutul cadrelor militare prevăzut în Legea 80/1995 fixează interdicții clare privind implicarea acestora în viața politică, citez din ultima dintre prevederile legale, oarecum asemănătoare cu aceea a polițiștilor, dezvaluie Vitalie Josanu de la sindicatul Diamantul:

Art. 28. –

Cadrelor militare în activitate le este interzisă exercitarea următoarelor drepturi:

a) să facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice ori să desfăşoare propagandă prin orice mijloace sau alte activităţi în favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcţii publice;

b) să candideze pentru a fi alese în administraţia publică locală şi în Parlamentul României, precum şi în funcţia de Preşedinte al României;

Art. 29. –

Cadrelor militare în activitate le este restrânsă exercitarea unor drepturi şi libertăţi, astfel:

a) opiniile politice pot fi exprimate numai în afara serviciului;

Cu toate acestea, putem observa ca în cazul militarilor prevederile sunt mai puțin drastice comparativ restricțiile în materie pentru polițiști:

Art. 43. –

Poliţistului îi este interzis, în orice împrejurare:

f) să redacteze, să imprime sau să difuzeze materiale ori publicaţii cu caracter politic, imoral sau care instigă la indisciplină;

g) să aibă, direct sau prin intermediari, într-o unitate supusă controlului unităţii de poliţie din care face parte, interese de natură să compromită imparţialitatea şi independenţa acestuia.

Art. 45. –

(1) Poliţistului îi este interzis:

a) să facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice ori să desfăşoare propagandă în favoarea acestora;

b) să exprime opinii sau preferinţe politice la locul de muncă sau în public;

c) să candideze pentru autorităţile administraţiei publice locale, Parlamentul României şi pentru funcţia de Preşedinte al României;

Cu toate acestea ”exprimarea opiniilor politice” – și se vede că polițiștii sunt cea mai periculoasă speță – reprezintă o situație confuză, câtă vreme atât polițiștii, cât și militarii au calitate de parteneri electorali, cu drept de vot. Prin urmare, sunt supuși acțiunilor de lobby, au pretenții și așteptări specifice, respectiv au dreptul să se fie informați, se se informeze, să pună întrebări, să ceară măsuri, ori să-și expună nemulțumirea, pentru a-și exprima dreptul de vot în deplină cunoștință de cauză. Pe de o parte le cerșești votul, pe de alta le interzici să se exprime!

În context, încă din ianuarie, cu ceva vreme înaintea campaniei electorale, am îndrăznit să solicităm fiecărui partid politic prezentarea ofertei din programul electoral ce ni se adresează și față de care noi, polițiștii și militarii ar trebui să fim atrași. Vă prezint, mai jos conținutul adresei înaintate, precizeaza Vitalie Josanu:

Către

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT DIN ROMÂNIA – PARDIDUL NAȚIONAL LIBERAL DIN ROMÂNIA

          Având în vedere că Familia apărare și ordine publică numără un bazin electoral de aproape un milion de alegători, la care se adaugă și rezerviștii, precum și faptul că Sindicatul Polițiștilor ”Diamantul” reprezintă principala tribună de analiză și atitudine în domeniu, ne simțim datori – față de publicul nostru – să venim cu informații oficiale clare, asumate, astfel încât fiecare dintre electori să-și poată exprima opțiunea de vot, conștient și bine informat.

          Prin urmare, ne adresăm Domniilor Voastre cu solicitarea de a comunica alegătorilor din Familia Ordine și Apărare Publică (polițiști, pompieri, jandarmi, militari) dacă opțiunea electorală pentru Partidul Social Democrat / Partidul Național Liberal – în cele patru scutinuri – corespunde interesului lor.

          Pentru facilitarea formulării unor oferte concrete, punctăm mai jos, principalele subiecte de maxim interes, solicitând să răspundeți punctual la fiecare dintre acestea:  

  1. Fixați data exactă când polițiștii și militarii vor atinge plafonul salarial maxim, stabilit prin Legea 153/2017. Vă învederăm că înțelegem foarte bine nedreptatea ce ni se face cu majorările salariale, câtă vreme pentru majoritatea bugetarilor veniturile cresc peste plafonul din 2021, prevăzut de Legea 153/2017 iar pentru polițiști și militari majorarea operează în interiorul acestui plafon.
  2. Solicităm să ne precizați dacă susțineți și când veți promova prin lege echivalarea contribuției individuale la bugetul de stat, reținută fiecărui polițist și militar, cu contribuția de asigurări sociale, plătită de civili, astfel încât veniturile noastre să fie recunoscute de jure, așa cum sunt de facto, adică ”contributive”, cu toate efectele juridice ce decurg de aici.
  3. Întrucât, polițiștii și militarii sunt lipsiți de drepturile constituționale la grevăsă susțină partide politice ori să fie aleșisă desfășoare activități economice, fiind siliți să ne întreținem pe noi și familiile noastre doar din salariu, precizați ce măsuri compensatorii aveți în vedere, în condițiile creșterii vârstei de pensionare.
  4. Întrucât polițiștii nu pot face parte din partide politice iar funcțiile din ministerul de resort sunt politice, vrem să aflăm poziția dumneavoastră față de diminuarea numărului secretarilor de stat din acest minister și crearea unei structuri ministeriale, cu drept de veto, format din delegații structurilor sindicale cu cel puțin 1000 membri, întrunită lunar pentru analizarea, dezbaterea și aprobarea măsurilor ce vizează această categorie profesională.
  5. Vrem să cunoaștem viziunea Partidului privind depolitizarea sau recunoașterea oficială a înregimentării politice a șefilor de poliție, pompieri, jandarmi și militari.
  6. Care este perspectiva dumneavoastră legată de limitarea mandatelor de conducere a șefilor din poliție la patru ani?
  7. Întrucât majoritatea polițiștilor desfășoară activități de poliție judiciară iar Codul de Procedură Penală fixează tot mai multe activități și atribuții în sarcina organelor de poliție, în ce măsură intenționați raportarea veniturilor acestora la familia judiciară, cu precizarea concretă a demersurilor pe care le aveți în vedere?
  8. Nominalizați primii doi candidați ai Partidului dumneavoastră pentru portofoliul Ministerului de Interne și opțiunile dumneavoastră pentru funcțiile de ministru secretar de stat, în cazul câștigării alegerilor.

Nu în ultimul rând, vrem să cunoaștem poziția Partidului dumneavoastră față de câteva subiecte de interes național, după cum urmează:

  1. Dacă – în contextul restrângerilor cheltuielilor bugetare – considerați oportună reducerea numărului de parlamentari, la 300 aleși, așa cum poporul român a decis prin Referendum.
  2. Dacă susțineți eliminarea finanțării partidelor politice din bugetul public, având în vedere că membrii acestora au acces la funcții publice, pentru care nu desfășoară muncă voluntară.
  3. Dacă susțineți reducerea numărului de ministere, solicitând să precizați numărul exact la care aveți intenția să vă limitați și care anume sunt domeniile principale care credeți că trebuie să fie coordonate la nivel de minister.
  4. Poziția Partidului cu privire la reducerea numărului miniștrilor secretari de stat și subsecretarilor de stat, directori din ministere.
  5. Dacă, în spiritul unei guvernări transparente și corecte față de electorat, sunteți dispuși să inițiați demersuri legislative pentru publicarea periodică a veniturilor și cheltuielilor înregistrate de partidele politice;
  6. Dacă susțineți introducerea votului uninominal, astfel încât alegătorii să cunoască identitatea și competențele fiecărui candidat, cu cel puțin trei săptămâni înainte de data alegerilor.

Pentru a ne asigura de buna dumneavoastră intenție, având în vedere că vă aflați la guvernare, considerăm că aveți posibilitatea chiar să începeți implementarea unor demersuri de interes.

Ținem să precizăm că am înaintat adrese similare către toate partidele politice, astfel încât răspunsurile – sau chiar lipsa acestora – față de doleanțele noastre vor fi făcute publice în campania electorală. 

                    Cu stimă,

PREȘEDINTE

VITALIE JOSANU

PNL-ul a primit o adresă identică și nu știm în ce măsură conținutul acesteia a reușit să influențeze partidele de guvernământ în majorarea salariului de grad, actualizarea normei de echipament. Poate că da, poate că nu, cert este că nu ar fi mișcat cu de la sine putere și mai ales dacă sondajele nu arătau atât de urât, în prag de campanie electorală. Cert este iarăși meritul tuturor celor care au pus presiune constantă, fiecare prin orice mijloace vizibile ori mai puțin vizibile (așa cum este și demersul de mai sus).

Țin să vă informez că după două luni de la primirea adresei, nici PNL și nici PSD nu au binevoit să ne ofere un răspuns, deși i-am anunțat că și lipsa unui răspuns va fi interpretat de noi ca o ofertă. O ofertă care, până acum – deși le-am oferit câteva sugestii – se traduce prin: ”nu avem nimic pentru polițiști și militari!” și pe care ne simțim îndatorați să o facem publică.

Pe de altă parte, dacă rețineți, am avertizat politicienii că monitorizăm modul cum aceștia vor sacrifica pensiile militarilor pentru a salva pensiile speciale, https://sprd.ro/wp-admin/post.php?post=2186&action=edit. Astfel, din datele oficiale ce pot fi consultate pe siteul Camerei Deputaților, ambele partide PSD și PNL au votat în majoritate covârșitoare împotriva polițiștilor și militarilor, https://www.cdep.ro/pls/steno/evot2015.nominal?idv=32495&idl=1. Din 99 de deputați PSD prezenți, 98 au votat ”pentru” și unul nu a votat iar la PNL din 66 prezenți, 64 au votat împotriva noastră, unul singur în favoarea noastră și unul s-a abținut.

Prin urmare, toți cei care sunteți afectați cu schimbarea condițiilor de angajare în MAI și MAPN, aveți un punct de reper, în funcție de modul cum ați fost satisfăcuți de acești aleși.

Zilele trecute, eram anunțați că PSD și PNL și-au definitivat listele la europarlamentare. În general, nu prea vedem ”mutre noi”, băieții și-au asigurat poziții călduțe cu salarii și speranțe de pensie cu mult peste așteptările unui muncitor bine plătit dintr-o țară europeană – motor economic. Unii dintre aceștia nu au fost prea vizibili în ceea ce ne privește, dacă mă gândesc la candidații PSD, Gabriela Firea, Dragoș Benea sau Gheorghe Câciu, PNL-iștii Dan Motreanu, Adina Vălean, Daniel Buda sau Mara Mareș. Extrag de aici pe liberalul Virgil Popescu, pe care nu-l putem uita din postul de ministru în Guvernul Cîțu, cel care – imediat după alegeri – a înghețat aplicarea Legii salarizării și pesedistul Claudiu Manda, soțul Olguței Vasilescu, cea care ne-a arătat prețuirea prin aceeași degringoladă din Legea 153/2017.

Restul au avut oarecare tangențe și atitudini față de pensiile militare, pe care le selectăm spicuind câteva dintre linkurile de interes:

Mihai Tudose este cap de listă la PSD și îl știm destul de vehement în favoarea polițiștilor și militarilor, https://ziare.com/mihai-tudose/premier-mihai-tudose-aparare-pensii-militare-1795995. Nu îi găsim votul printre cei care și-au exprimat opțiunea de vot în Parlament.

Victor Negrescu din poziția de eurodeputat apare cu o singură declarație imparțială https://www.realitatea.net/stiri/actual/victor-negrescu-romania-nu-mai-poate-modifica-pnrr-in-2023-a-avut-termen-pana-la-30-aprilie_645b9c501a5783235b1d2783.

Vasile Dâncu ministrul Apararii nationale a avut, la rândul său o serie de intervenții în favoarea militarilor

https://www.capital.ro/vasile-dincu-pensiile-de-serviciu-si-militarilor-nu-trebuie-sa-intre-in-discutie-in-acest-moment-ca-pensii-speciale.html

Maria Grapini deși se autoexclude din zona preocupărilor, a susținut că pensiile militare nu sunt ”pensii speciale” https://www.youtube.com/watch?app=desktop&v=asLCPUv7IBM

Dan Nica este individul care a scăpat de acuzația de abuz în serviciu în Dosarul Microsoft prin prescrierea faptei, https://www.hotnews.ro/stiri-politic-23400355-cine-dan-nica-noul-comisar-lui-dancila-acuzat-dosarul-microsoft-dat-afara-din-guvern-boc-mintit-parlamentul-european-98-dintre-cei-acuzati-coruptie-romania-fost-achitati.htm

Dar îl reținem și din poziția de fost ministru (zurbagiu) de interne și nu uităm că acesta a gestionat, in 2009, momentul suspendării angajării celor 1200 de tineri absolventi de la școlile de poliție, https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/eveniment/dan-nica-a-suspendat-angajarile-in-politie-252972.html. Mulți își amintesc acea perioadă neagră, când în loc să ”intre în pâine” au trebuit să-și găsească de lucru ca sezonieri.

Dintre candidații PNL la europarlamentare, în frunte, ca paduchiul, ne apare Rareș Bogdan pornit nu doar împotriva veniturilor polițiștilor https://www.romaniatv.net/rares-bogdan-pregateste-o-lovitura-pentru-angajatii-din-politie-armata-si-servicii-liberalul-cere-plafonarea-pensiilor-si-cresterea-varstei-de-pensionare-pentru-aceste-categorii_5996993.html ci și cu o greață de bombardier față de oamenii în uniformă https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/rares-bogdan-despre-actiunea-jandarmilor-la-o-terasa-din-capitala-daca-voiam-sa-mananc-langa-oameni-in-uniforma-ma-faceam-politist-1531717. Înțelegem că pentru domnia sa posibilitatea de a lua masa lângă un om în uniformă l-ar pune într-o postură degradantă… Nu știm dacă în aceeași condiție l-ar poziționa și votul primit din partea acestora.

Siegfried Mureșan ne apare cu o singură reacție, din care ne exclude, alături de magistrați https://m.facebook.com/SiegfriedMEP/posts/2747170522013539/

Mircea Hava era destul de vocal în privința grăbirii reformei ”pensiilor speciale”, preocupat fiind de pierderea banilor din PNRR https://www.b1tv.ro/politica/europarlamentarul-mircea-hava-despre-pnrr-si-pensiile-speciale-pare-ca-ne-obraznicim-si-nu-ne-pasa-de-banii-pe-care-riscam-sa-i-pierdem-europenii-ne-privesc-ca-turma-pe-ciobanul-care-refuza-sa-mulg-1287464.html

Gheorghe Falcă a avut chiar o atitudine amenințătoare la adresa lui Marius Budăi care îi părea ezitant și se arăta indiferent față de dezaprobarea polițiștilor și militarilor https://www.digifm.ro/stiri/intern/gheorghe-falca-la-digi-fm-reforma-pensiilor-speciale-trebuie-adoptata-cu-riscul-de-a-i-supara-pe-militari-si-magistrati-159356 sau https://www.ziarulatac.ro/politic/bajbaieli-i-frica-gheorghe-falca-terge-pe-jos-cu-marius-budai-din-cauza-pensiilor-speciale-47598

Alexandru Muraru nu ne apare cu reacții la adresa noastră, individul s-a remarcat cu un proiect legislativ prin care era suspectat că urmărea fidelizarea magistraților: https://romania.europalibera.org/a/ratele-magistratilor-pentru-locuinte-s%C4%83-fie-achitate-de-stat/32046440.html

Așadar, atunci când veți ajunge în fața urnei de vot, recitiți cu atenție datele spicuite mai sus, cântăriți bine și executați-i după cum au știut să vă prețuiască. Rețineți că sistemul de vot în România presupune votul pe liste, așa că opțiunea va fi mai mult pentru partid și mai puțin (sau deloc) în favoarea vreunui candidat favorit.

Dacă informațiile de mai sus vi se par edificatoare, distribuiți masiv în mediile polițiștilor și militarilor.

Vom reveni cu analize similare și după anunțarea candidaților celorlalte partide concurente, mai precizeaza sursa citata. (Cerasela N.)..

 

Exclusiv

Cum transformi experiența de condus pentru Volkswagen Beetle și Bora cu suspensii pe aer AirPower?

Publicat

pe

De

Ai condus vreodată un Volkswagen Beetle sau un Volkswagen Bora? Atunci știi deja că fiecare are personalitatea sa. Pentru a obține și mai mult confort, stabilitate și o experiență plăcută cu fiecare drum făcut, poți lua în calcul suspensiile pe aer pentru Volkswagen de la AirPower, o actualizare care schimbă complet jocul.

De ce a rămas Volkswagen Beetle un model simbolic până azi?

Puține mașini de pe piață au povestea lui Volkswagen Beetle. De la celebra mașină a poporului până la simbol cultural global, Beetle a trecut prin multe generații fără să-și piardă farmecul.

Are câteva trăsături care îl fac imposibil de confundat:

  • Design rotunjit, ușor de recunoscut
  • Comunitate uriașă de pasionați
  • Construcție simplă și fiabilă

Beetle nu este doar un vehicul, este o stare. Și pentru că este atât de special, mulți proprietari doresc să-l păstreze cât mai mult timp, însă totodată să-l aducă în prezent din punct de vedere al confortului. Aici intervine setul complet de suspensii pe aer Volkswagen Beetle de la AirPower, care oferă un upgrade vizibil pentru cunoscuta „broscuță”.

Cum se poziționează Volkswagen Bora în povestea modelelor VW?

Volkswagen Bora este acel gen de mașină discretă, dar extrem de practică și ușor de apreciat. Nu atrage atenția ca Beetle, dar compensează prin:

  • Stabilitate la drum lung
  • Spațiu mult mai generos
  • Comportament previzibil la condus

Bora este o alegere clasică pentru cei care doresc ceva fiabil pentru condus, fără surprize neplăcute. Însă, până și acest model auto poate deveni mai confortabil prin mici upgrade-uri. Ca și în cazul Beetle, la AirPower există suspensii pe aer Volkswagen Bora care îmbunătățesc semnificativ confortul, stabilitatea și experiența la volan.

Ce tipuri de Volkswagen există și cum se diferențiază?

Gama de autovehicule Volkswagen a evoluat mult de-a lungul timpului. Pe scurt, ai:

  • Modele clasice: Beetle, Golf Mk1-Mk4
  • Modele de familie: Passat, Bora, Jetta
  • Modele moderne și electrice: ID.3, ID.4

Fiecare generație vine cu îmbunătățiri, dar un lucru rămâne constant: suspensia standard nu este mereu adaptată drumurilor din România.

Cum te ajută suspensiile pe aer să îți menții mașina în top?

Suspensiile pe aer nu sunt doar pentru tuning vizual. Sunt despre experiență. Datorită acestora, ai parte de:

  • Reglaj în funcție de drum. Ridici mașina pe drumuri dificile, o cobori pentru stabilitate
  • Confort real. Diferența se simte în special la denivelări
  • Control mai bun. Mai puțin balans, mai multă precizie
  • Protecție pentru suspensie și caroserie

La un Beetle, modificarea aduce mai mult rafinament fără a pierde din vedere totuși caracterul său retro. La un Bora, înseamnă un salt clar spre un confort modern pentru toată familia.

Dacă pui preț pe confort, suspensiile pe aer îți oferă:

  • Mai puțin stres la gropi și denivelări
  • O experiență mai liniștită pentru pasageri
  • Mai puțină oboseală la drum lung

În concluzie, nu doar mașina merge mai bine, ci și tu te simți mai bine în ea.

Cine poate beneficia de acest upgrade?

Extrem de mulți șoferi:

  • Proprietari de Beetle care vor să păstreze mașina pe termen lung
  • Șoferi de Bora care merg des la drum
  • Pasionați de tuning discret, dar eficient
  • Familii care vor confort real

Nu trebuie să fii mecanic sau pasionat convins pentru a dori ceva mai bun pentru mașina ta. Trebuie doar să vrei o experiență mai bună.

Întrebări frecvente

  1. Merită să pui suspensii pe aer la un Volkswagen mai vechi?

Da, mai ales dacă vrei să prelungești viața mașinii și să crești confortul.

  1. Sunt potrivite pentru drumurile din România?

Da, se adaptează la condiții diverse de drum.

  1. Diferența se vede imediat?

Da. Majoritatea șoferilor observă schimbarea încă de la primul drum.

Mini-rezumat

Modelele auto Volkswagen Beetle și Bora sunt diferite ca stil, dar au un lucru important în comun. Pot deveni mult mai confortabile și plăcute la condus cu suspensii pe aer de la AirPower. Este genul de upgrade care nu ține doar de mașină, ci de experiența ta zilnică la volan.

Vrei să vezi cum se schimbă complet senzația la volan? Descoperă soluțiile AirPower pentru suspensii pe aer Volkswagen și vezi cum poate arăta condusul în 2026: mai lin, mai controlat și mult mai relaxat.

Contact:

0744 870 142

office.perneauxiliare.ro@gmail.com

Aleea Jupiter 8, 720258 Suceava

https://www.facebook.com/perne.pe.aer.auxiliare

Sursa foto: perneauxiliare.ro

Citeste in continuare

Exclusiv

Recondiționarea ferestrelor vechi – Când apelăm la revitalizare şi când la înlocuire?

Publicat

pe

De

Tâmplăria PVC a devenit un element standard în majoritatea locuințelor datorită beneficiilor sale privind izolarea termică, fonică și durabilitatea în timp. Totuși, pe măsura trecerii anilor, chiar și materialele de calitate pot începe să-și piardă aspectul plăcut sau eficiența funcțională. Mulți proprietari consideră automat înlocuirea completă a ferestrelor vechi, fără să ia în calcul o soluție mai accesibilă, mai rapidă și mai ecologică: recondiționarea PVC-ului. În multe cazuri, o intervenție profesionistă poate readuce ferestrele la performanțe apropiate de starea inițială, cu costuri semnificativ mai mici.

Recondiționarea tâmplăriei PVC nu înseamnă doar îmbunătățirea aspectului exterior, ci și creșterea eficienței termoizolante și fonice prin remedieri precise. Așadar, merită să analizăm ce presupune revitalizarea tâmplăriei, care sunt etapele esențiale și în ce situații înlocuirea totală devine mai avantajoasă.

Curățarea profundă și tratamentele de lustruire

În timp, PVC-ul își poate pierde luciul, acumulând depuneri provenite din praf, poluare, fum sau locuri cu umiditate ridicată. Curățarea obișnuită cu apă și detergent nu este întotdeauna suficientă. O recondiționare corectă începe cu curățarea profesională, folosind soluții specializate care îndepărtează depunerile fără a afecta stratul superior al materialului.

Ulterior, pentru revenirea la aspectul inițial, se aplică tratamente de lustruire cu soluții polimerice, ce redau luciul PVC-ului și formează un strat protector împotriva razelor UV și a factorilor de mediu. Pentru ferestrele PVC cu folie decorativă (imităționale de lemn, mat, antracit etc.), se folosesc soluții delicate, pentru a evita deteriorarea texturii. O parte importantă a revitalizării estetice o reprezintă și curățarea și revigorarea baghetelor și a tocurilor, care, de multe ori, sunt neglijate. După aplicarea tratamentelor potrivite, aspectul final al ferestrei poate fi surprinzător de apropiat de cel al unei tâmplării noi.

Înlocuirea garniturilor și a elementelor de feronerie

Recondiționarea PVC-ului nu este completă fără intervenții funcționale. Garniturile din cauciuc, atât cele interioare, cât și exterioare, joacă un rol critic în etanșare. De multe ori, acestea se întăresc, se rup sau se comprimă excesiv, pierzând capacitatea de a izola corect.

Înlocuirea garniturilor îmbunătățește semnificativ:

  • Etanșeitatea termică (reducerea pierderilor de căldură);
  • Izolarea fonică (blocarea zgomotelor exterioare);
  • Protecția împotriva infiltrațiilor de apă.

În paralel, feroneria – balamale, cremoane, mânere, mecanisme oscilobatante – poate fi ajustată, lubrifiată sau, dacă este uzată, complet înlocuită. Prin reglaje corecte, fereastra își recapătă mobilitatea și închiderea ermetică, ceea ce previne curenții de aer și reduce uzura suplimentară. În majoritatea cazurilor, costul acestor reparații este mult mai redus decât achiziția unei ferestre noi și prelungește durata de viață a tâmplăriei cu ani buni.

Când devine înlocuirea singura opțiune rezonabilă

Deși recondiționarea PVC-ului este o soluție rentabilă, există situații în care înlocuirea completă a tâmplăriei devine inevitabilă sau mai eficientă pe termen lung. Pentru a lua o decizie obiectivă, trebuie analizate următoarele aspecte:

  • Profilul PVC este deteriorat structural – fisuri, deformări permanente, lovituri adânci.
  • Ferestrele sunt fabricate din generații vechi de profile, cu maxim 3 camere, fără izolație performantă.
  • Geamul termoizolant prezintă condens între foi, semn că bariera de etanșare a cedat definitiv.
  • Pierderile de căldură sunt majore, chiar după reparații.
  • Mecanismele sunt atât de uzate încât costul înlocuirii lor se apropie de prețul unui sistem nou.

În aceste cazuri, investiția într-o tâmplărie modernă (cu 6-7 camere, pachete de geam triplu, feronerie de clasă superioară) poate aduce economii considerabile la încălzire, confort sporit și o creștere a valorii imobilului.

Concluzie

Recondiționarea tâmplăriei PVC este, în multe situații, o alternativă excelentă la înlocuirea completă. Prin curățare profesională, tratamente de protecție, schimbarea garniturilor și reglarea feroneriei, ferestrele își pot recăpăta atât aspectul plăcut, cât și performanțele de izolare. Această abordare este eficientă din punct de vedere economic, ecologic și funcțional. Totuși, decizia finală trebuie luată în funcție de starea reală a elementelor structurale și de eficiența energetică a ferestrelor. Uneori, modernizarea completă este singura soluție practică pentru a obține confortul dorit.

Indiferent de scenariu, consultarea unui specialist în tâmplărie reprezintă primul pas corect. O evaluare profesionistă poate transforma o fereastră „obosită” într-una performantă sau poate demonstra că investiția într-un model nou va aduce beneficii pe termen lung. În final, cel mai bun rezultat este acela care îmbină estetica, eficiența și durabilitatea.

Citeste in continuare

Exclusiv

Cronica unei reforme eșuate și costul „chestorilor de carton” – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

De

Dezvăluiri incendiare aruncă în aer cortina de fum a declarațiilor oficiale, demascând o realitate sumbră în sistemul penitenciar românesc. În timp ce politicienii se bat cu pumnii în piept, susținând reforme și eficiență, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) trage semnalul de alarmă: România riscă să transforme închisorile în hoteluri de cinci stele, pazite… de nimeni!

Manole, minune sau… Manolo? Evaluari ministriale la intâlnirea cu realitatea crudă

Ministrul Muncii, ilustrul Florin Manole, a lansat o perlă de înțelepciune demnă de analele birocrației autohtone: „Fără proiecte privind pensiile militare, fără disponibilizări în structurile de forță, reducerea de 10% ar viza întreg bugetul instituției.” Ați auzit bine? Nu pensiile, nu personalul, ci un misterios „întreg bugetul” va fi jupuit! O soluție de geniu, marca „las’ că merge și așa!”, care, potrivit FSANP, ignoră o realitate strigătoare la cer: Poliția Penitenciară funcționează mult sub limita de siguranță, într-un deficit acut de personal care ar face chiar și un șeic să se gândească la investiții în paznici, nu doar în aur.

Sindicaliștii, înarmați cu date oficiale, au arătat cu degetul direct înspre Ministerul Muncii: avem pavilioane noi, nouțe, impecabile, unde ar putea fi cazați deținuți, dar care zac nefolosite pentru că nu are cine să le păzească! Milioane de euro, dragi contribuabili, transformați în spații fantomă, în timp ce riscurile pentru siguranța personală și a locurilor de deținere cresc exponențial. Mesajul ministrului? Limpede ca apa tulbure a birocrației: fără disponibilizări la „structurile de forță” (probabil pentru că nu mai e cine să fie disponibilizat?) și „fără aventuri pe pensiile militare”. Soluția sigură, conform FSANP? Mai multe posturi, încadrări accelerate și, o, blasfemie!, protejarea veniturilor polițiștilor de penitenciare. Vise, dragi visători!

PROCES-VERBAL al absurdului: Când cifrele plâng, Politicienii… fluieră!

O întâlnire de pomină între FSANP și Ministerul Muncii a adus la iveală detalii care ar face pe oricine cu un minim de rațiune să își smulgă părul din cap.

Deficit structural de personal: Artizanul haosului național

FSANP a pus pe masă un reper obiectiv din… 2016! Da, ați citit bine, acum un deceniu! Atunci s-a stabilit că sistemul penitenciar ar avea nevoie de 20.102 posturi. De atunci, nicio revizuire, nicio analiză, doar o tăcere asurzitoare, în timp ce numărul de locuri de cazare a explodat! Peste 8.600 de locuri noi, prin investiții colosale, au apărut ca ciupercile după ploaie, o consecință directă a condamnărilor la CEDO. Așa-i că ne place să plătim amendă, apoi să facem treabă de mântuială? „Extinderea infrastructurii nu a fost însoțită de extinderea resursei umane,” constată cu amărăciune sindicaliștii. Păi de ce am face lucrurile logic, nu?

Cifrele dezastrului: Un recensământ al incompetenței acreditare

  • Posturi prevăzute: 16.041 (cam 80% din necesarul SF de prin 2016, ce mai contează un amănunt?)
  • Posturi ocupate: 13.150 (adică un glorios 65% din necesarul optim. Optim? Ce-i aia, mânca-ți-aș?)

Și acum vine partea cea mai bună! Avem pavilioane finalizate și neutilizabile din lipsă de personal! La Baia Mare, un pavilion nou, cu 420 de locuri, stă ca o catedrală neterminată a nepăsării. La Vaslui, un altul, de 210 locuri, e în curs de finalizare, cu riscul major de a deveni încă o pată pe harta absurdului. Proiecția pentru finalul lui 2025? Un deficit de circa 3.000 de locuri de cazare. Concluzia FSANP, una ce ar trebui să sune ca o alarmă de incendiu în orice minister responsabil: „sistemul funcționează sub limita de siguranță, nu cu surplus de personal.” Cine are nevoie de siguranță când ai… statistici?

PNRR: Scutul perfect al incompetenței acreditate! Scuze europene pentru probleme naționale!

Ah, pensiile militare! Spaima guvernanților, motiv de bâlbâieli și justificări fantasmagorice. Ministrul Muncii, Florin Manole, a tăiat-o scurt: nu există „în prezent” niciun proiect de modificare. O fi în viitor? Poate în trecut? Cine știe! Ne e sugerat că PNRR este „sfântul graal” al imunității, cu un „principiu al ireversibilității”. Ați auzit bine, dragi militari și polițiști! Odată modificat în 2023, gata! Jalonul „e definitiv închis”, așa că orice discuție e „renegociere de PNRR”, cu „proceduri complexe, 12-24 luni” și, cel mai important, „risc real de suspendare a finanțărilor europene.”

Traducere pentru muritorii de rând: „Ne e frică de Bruxelles! Nu ne batem noi capul cu pensiile voastre, că se supără Comisia Europeană și nu mai vin banii!” Deci, creșterea vârstei de pensionare e posibilă doar prin „inițiative legislative interne, cu caracter de excepție și limitate tehnic.” Adică, pe românește, „poate, cândva, dacă o fi, dar să nu deranjăm UE!” Orice modificare necesită „acord cu Comisia Europeană” și un „aviz care necesită minimum 3 luni.” Păi și noi ne-am temut că lucrează repede! FSANP, previzibil, a cerut un „grup de lucru interinstituțional”. Ministrul a acceptat. Să sperăm că nu va fi un grup de lucru pentru… pierdut timpul.

Austeritatea ‘selectivă’: Unde taie statul, Dar nu se vede (la ei)!

FSANP, cu o încăpățânare demnă de cauze mai nobile, a prezentat situația „reală” din unități: deficit cronic, suprasolicitare, imposibilitate de reducere a personalului. Ministrul, Florin Manole, a rezonat profund cu această realitate… și a transmis ferm: „nu vor exista disponibilizări în structurile de forță ale statului.” Ei, bravo! Păi și așa nu mai e nimeni de disponibilizat, nu?

Dar acum vine „schema” genială a reducerii de 10%! Nu la salarii, Doamne ferește! Nici vorbă! Acolo statul are deja o datorie salarială față de polițiștii de penitenciare, prin nesfânta Lege a salarizării unitare (153/2017), care e mai mult o promisiune electorală decât o lege.

  • Ofițer debutant: +429 lei (virtuali)
  • Agent debutant: +1.200 lei (virtuali)
  • Etc.

Sunt bani care se văd doar pe hârtie, în calculele sindicaliștilor. Ministrul a indicat „varianta agreată în coaliție”: reducerea cu 10% „a bugetului total al instituției, nu a fondului de salarii, lăsând ordonatorilor de credite libertatea de a identifica economiile necesare.” Pe românește: „Voi descurcați-vă! Tăiați de unde vreți, doar să iasă 10%, că noi ne spălăm pe mâini!” O dovadă superbă de delegare a responsabilității, direct la cel care deja nu mai are ce tăia.

De la pensionari, speranța moare ultima (dar se angajează prima)! Când criza angajează bunici!

Cu angajările sistate în 2026 (pentru că de ce am face lucrurile simple?), FSANP, în disperarea sa, a propus reîncadrarea pensionarilor. Când nu mai ai oameni noi, apelezi la „veterani”, nu? Ministrul Muncii, de data asta cu o sclipire de geniu, a transmis că „va susține demersul reîncadrării cadrelor militare în rezervă, ca soluție practică și imediată pentru diminuarea deficitului de personal.” Deci, după ani de zile în care statul îi trimitea la pensie, acum îi roagă să se întoarcă. Asta da „soluție practică și imediată”! Ce plan pe termen lung, ce viziune! Un exemplu elocvent de improvizație românească, unde bătrânețea devine un atú, nu o povară. Bravo, bătrâni! Veniți să salvați un sistem pe care tinerii nu-l mai vor!

Statul român: Campion mondial la condamnări CEDO pe nandă rulantă! De la abuz la absurd, cu stil!

Concluzia FSANP este una ce ar merita titlul de „epitaful” oricărui sistem: „Problema sistemului penitenciar este lipsa, nu excesul de personal care își desfășoară activitatea în condiții improprii de muncă.” Orice reducere de posturi sau diminuare salarială ar transforma statul român într-un abonat permanent la condamnările CEDO, ar crea spații de deținere inutile, ar spori riscurile de siguranță și, cireașa de pe tort, ar crește recidiva.

Soluția „coerentă”? O, surpriză! Creșterea numărului de posturi, accelerarea încadrărilor și protejarea veniturilor polițiștilor de penitenciare. Oare cine ar fi crezut?

În încheiere, dragi cetățeni, fiți liniștiți! În timp ce pușcăriile noastre devin simulatoare de securitate, goale de personal, dar pline de rapoarte și statistici „roz”, guvernanții noștri se asigură că suntem protejați… de realitate. E minunat să trăiești în România, unde chiar și închisorile sunt o glumă proastă! (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Știri noi din Brăila

Afaceri14 ore inainte

Ploaia revine în ecuația economiei agricole

După sezoane marcate de secetă, deficit hidric și presiuni asupra agriculturii europene, precipitațiile redevin un indicator economic major, cu impact...

Uncategorized3 zile inainte

STUDIU: Trei din zece români nu au fost în 2025 la niciun control de rutină. Alți doi din zece au fost doar la controlul obligatoriu, de medicina muncii

Cum schimbă abonamentele medicale modul în care românii se raportează la sănătate? București, 29 aprilie 2026. Vizita la medic în...

4 zile inainte

TransilvaniaON.ro –  ziarul online al Transilvaniei care te informează zilnic despre cele mai importante evenimente din regiune

TransilvaniaON.ro este ziarul online al Transilvaniei care informează zilnic publicul despre cele mai relevante știri și evenimente din această regiune a...

Uncategorized5 zile inainte

Xiaomi prezintă cele mai bine vândute produse de Paște și Xiaomi Fan Festival: POCO domină smartphone-urile, iar românii au investit în produse de îngrijire și wearables

București, 29 aprilie 2026–Xiaomi România prezintă clasamentul celor mai căutate și vândute produse pe www.mi.com/ro și în magazinul Xiaomi Store...

Uncategorized5 zile inainte

Cele mai frumoase locuri de văzut în Brăila — ghid complet pentru vizitatori

Brăila e unul dintre acele orașe românești care nu îți sare imediat în ochi pe harta turismului, dar care te...

Uncategorized5 zile inainte

GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 – Conferință, Expo și Networking cu 800+ actori relevanți din E-Commerce și Digital Marketing

Aflat la a 21-a ediție anuală, GPeC SUMMIT este considerat cel mai important eveniment de E-Commerce și Digital Marketing din...

Uncategorized5 zile inainte

Smartphone-urile din seria HONOR 600 redefinesc conceptul de flagship accesibil în 2026

București, 28 aprilie 2026 –Într-un context în care prețurile smartphone-urilor continuă să crească, iar utilizatorii devin tot mai atenți ladeciziade...

Uncategorized6 zile inainte

Ocean Mode al Samsung Galaxy și programul pentru recifele de corali primesc recunoaștere și premii internaționale

Ocean Mode permite cercetătorilor și comunităților să colecteze date subacvatice de înaltă calitate pentru monitorizarea și refacerea recifelor de corali....

6 zile inainte

stiricj.ro – platformă de știri dedicată comunității din Cluj-Napoca și județul Cluj

stiricj.ro este o platformă online de știri dedicată municipiului Cluj-Napoca și județului Cluj, orientată spre prezentarea informațiilor de actualitate și...

Uncategorized6 zile inainte

Samsung lansează gama completă de televizoare cu AI pentru 2026

Gama 2026 extinde funcțiile AI îmbunătățite la modelele Micro RGB, OLED, Neo QLED, Mini LED și UHD, ajutând mai mulți...

o săptămână inainte

CITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj

Bogdan Dumitrache, fondator și CEO al CITY PROTECT GROUP, anunță o nouă etapă de dezvoltare accelerată a companiei, marcată de parteneriate...

Uncategorizedo săptămână inainte

Un nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice

Rezultatele recente ale studiului clinic de fază 3a PIONEER TEENS indică faptul că semaglutida orală are potențialul de a deveni...

Uncategorizedo săptămână inainte

Dispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel

București, 24 aprilie 2026 –HONOR aduce în prim-plan o nouă generație de dispozitive concepute pentru a susține creativitatea și productivitatea...

optimizare site, viteza website, eliminare pluginuri, performanta web, dezvoltare site custom, securitate website optimizare site, viteza website, eliminare pluginuri, performanta web, dezvoltare site custom, securitate website
Afacerio săptămână inainte

Adio plugin-uri: Cum să ai un site curat și rapid

Pentru multe companii, dezvoltarea unui website începe rapid, cu soluții gata făcute și zeci de plugin-uri instalate pentru fiecare funcționalitate....

Uncategorizedo săptămână inainte

Continental Hotels marchează 35 de ani de activitate pe piața din România

Peste 14 milioane de oaspeți, 9,5 milioane de camere vândute și o campanie aniversară care pune în prim-plan oamenii, comunitățile...

Uncategorizedo săptămână inainte

Scrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile

Către: Ministerul Sanatatii Casa Națională de Asigurări de Sănătate Stimate Domnule Ministru / Secretar De Stat, Dr. Stela Firu Stimate...

Știrile Săptămânii