Connect with us

Uncategorized

Asociația pastel și Carrefour România dăruiesc biciclete elevilor din mediul rural

Publicat

pe

  • 19% dintre elevii care locuiesc în mediul rural străbat mai mult de 5 kilometri în fiecare zi, pe jos, pentru a ajunge la şcoală, fapt ce favorizează abandonul școlar, conform studiilor realizate de Institutul de Științe ale Educației din cadrul Academiei Române;
  • Asociația pastel și CarrefourRomânia contribuie la reducerea riscului absenteismului și abandonului școlar.   

Bucureşti, 3 aprilie 2024

Asociația pastel și Carrefour România dăruiesc 400 de biciclete adolescenților din mediul rural care parcurg, pe jos, o distanță cuprinsă între 2 și 15 km, dus-întors, ca să ajungă la școală. Acțiunea face parte din proiectul „Pedale Salvatoare”, ajuns la a treia ediție anul acesta. Obiectivul celor doi parteneri este să contribuie la asigurarea accesului facil la educație și la reducerea absenteismului și abandonului școlar, ceea ce în timp, se va reflecta în îmbunătățirea rezultatelor școlare și într-o calitate a vieții mai bună pentru tineri.

„Responsabilitatea este o prioritate pentru noi, iar această abordare ne permite să fim conștienți de nevoile pe care societatea le are. Ne-am asumat responsabilitatea de a fi parte a soluției pentru problemele cu care se confruntă societatea, deoarece credem că fiecare individ, fiecare organizație are un rol important în construirea unui viitor mai bun pentru toți.Prin intermediul proiectului      Pedale Salvatoare 3.0, ne propunem să aducem un strop de speranță și bucurie în viețile copiilor din mediul rural, oferindu-le nu doar biciclete, ci și șansa la o educație mai bună și la un viitor mai promițător. Este o onoare pentru noi să fim parte din această inițiativă și să aducem un zâmbet pe chipurile acestor tineri, știind că le putem oferi o șansă reală de a-și construi un viitor mai bun pentru ei înșiși și pentru comunitatea lor” a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv, Carrefour România.

„Carrefour România este partenerul proiectului Pedale Salvatoare, pentru al treilea an consecutiv și le mulțumim că ne ajută să ne ducem misiunea mai departe. Anul acesta, atenția noastră a fost direcționată către elevii care nu ajung la școală din cauza lipsei mijloacelor de transport. Statisticile arată faptul că unul din 5 elevi termină clasa a VIII-a, iar Institutul de Științe ale Educației din cadrul Academiei Române spune că, în 2023, 19% dintre elevii care locuiesc în mediul rural străbat mai mult de 5 kilometri, în fiecare zi, pe jos, ca să ajungă la școală, fapt ce favorizează abandonul școlar. Prin acest proiect, ne dorim ca drumul până la școală să devină un motiv de bucurie!” punctează Andreea Oprea, Director Executiv Asociația pastel.

Cei 400 de beneficiari selectați pentru acest proiect sunt elevi de gimnaziu, încadrați în clasele a VII-a și a VIII-a, provenind din localitățile Gherghița și Drăgănești (județul Prahova), Hârtiești (județul Argeș), C.A. Rosetti (județul Tulcea) și Dofteana (județul Bacău), care se confruntă cu dificultăți majore în accesarea mijloacelor de transport publice sau personale. În mediul rural, accesul la mijloace de transport adecvate este limitat. Copiii din aceste regiuni sunt descurajați să își urmeze activitatea școlară, fie din cauza distanțelor mari pe care trebuie să le parcurgă în condiții nesigure, fie din lipsa resurselor materiale necesare pentru a susține un program de navetă regulat. Mulți dintre acești copii provin din familii cu un venit net lunar de maximum 2.000 de lei pe membru de familie.

În fiecare dintre aceste localități, Asociația Pastel și Carrefour România, în colaborare cu Poliția Locală, au organizat și sesiuni de educație rutieră destinate copiilor. Aceste sesiuni au avut ca scop explicarea regulilor de siguranță rutieră, instruirea privind comportamentul prudent pe drumurile publice și prevenirea potențialelor pericole. În plus, s-au desfășurat sesiuni interactive care au inclus învățarea semnalizării, traversarea străzii în siguranță, acordarea de prioritate și alte aspecte esențiale pentru a asigura siguranța rutieră, dezvoltându-le copiilor abilitățile necesare pentru a anticipa și evita situațiile periculoase din trafic.

Aceste activități educaționale au fost completate de sesiuni practice și de activități menite să îi ajute pe copii să își îmbunătățească abilitățile de mers pe bicicletă. Prin intermediul unor exerciții precum cele cu jaloane, jocuri de coordonare sau de echilibru, aceștia au avut ocazia să-și testeze și să-și îmbunătățească mobilitatea și coordonarea. De asemenea, copiii au primit și sfaturi despre întreținerea pe termen lung a bicicletelor. Activiățile au fost organizate în fiecare comună, cu sprijinul partenerilor Clubului Sportiv Municipal Moinești și Clubului Sportiv StrongBike.

Prin proiectul „     Pedale Salvatoare”, organizatorii își propun nu doar să ofere biciclete, ci să reducă timpul de călătorie până la școală, să diminueze riscul de abandon școlar, să contribuie la îmbunătățirea stării de spirit și a bunăstării emoționale a copiilor și să aducă economii financiare familiilor. Este un efort comun al Asociației Pastel și Carrefour România de a oferi o șansă egală la educație și dezvoltare pentru copiii din mediul rural, construind astfel un viitor mai bun pentru întreaga comunitate.

Despre Asociația pastel

Asociația pastel este răspunsul unei nevoi actuale: crearea unui obicei din a face bine. A pornit de la un program intern al agenției de comunicare pastel, început în 2018, prin care întreaga echipa și-a asumat că nu va trece o lună fără să facă o faptă bună. De ce lunar? Fiindcă suntem picături de ajutor într-un ocean de lipsuri. Tot timpul va fi cineva care are nevoie de ajutor și altcineva care poate și vrea să ofere acel ajutor. Asociația pastel își propune să identifice cele două părți și să le aducă împreună.

Misiunea noastră este să educăm, să inspirăm și să ajutăm oamenii și companiile să facă fapte bune cu recurență. Vrem să fim locul unde fiecare persoană dornică să se implice găsește cauza potrivită.

Ne dorim să creăm puntea dintre neajunsuri și dorința de a fi mai buni.

Activ. În fiecare lună.

Vrem să construim un prezent în care toți oamenii și toate companiile fac un obicei din a realiza fapte bune. O rutină constructivă prin care ajutorul ajunge periodic la cei care au nevoie de el. Vedem binele ca pe un obicei de care avem nevoie cu toții pentru a obține societatea în care ne dorim să trăim.

Despre Carrefour România

Carrefour România le oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături. Singurul retailer omnichannel din România, Carrefour le oferă clienților experiențe de cumpărături cu ajutorul aplicației mobile și a caselor de marcat Self Service, în magazine, prin serviciile de online shopping cu livrare acasă, prin BRINGO, Glovo și Tazz sau cu opțiunea Click & Collect de pe www.carrefour.ro sau www.cora.ro.

Odată cu achiziția operațiunilor Romania Hypermarche SA, Carrefour ajunge la aproximativ 450 de magazine, în 113 orașe din țară și ajunge în top trei jucători de pe piața de retail din România, fiind un angajator de top certificat (2023, 2024) pentru peste 17.000 de angajați.

În 2022, Carrefour România a fost un important contributor la susținerea economiei, cu peste 681 milioane de lei în taxe aduse la bugetul de stat. Furnizorii Carrefour de anul trecut au provenit în proporție de peste 93% din România, iar acum retailerul continuă să își extindă în permanență rețeaua de producători locali și ultra-locali, care însumează peste 1300 de parteneriate, pentru furnizarea de produse proaspete.

Compania susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate: Cooperativa Agricolă Vărăști, prima de acest gen fondată de retailer în România, Deschidem Vinul Românesc, Creștem România BIO, Grădina Noastră și Poftim Brânză Românească sau Plata cu PET. Platforma Act For Good transformă cumpărăturile într-o experiență personalizată cu impact social. Fiecare sesiune de shopping le poate aduce utilizatorilor puncte de loialitate, prin care pot face fapte bune, dar pot și beneficia de reduceri și oferte personalizate.

Carrefour România operează în România prin cinci entități juridice: Carrefour S.A., Artima S.A., Columbus Operational SRL, Supeco Investment SRL și, din noiembrie 2023, Romania Hypermarche S.A.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Publicat

pe

De

  • Absolventii programelor de master FIFIM – USAMV Bucuresti sunt invitati sa se inscrie in competitie, conform regulamentului.
  • Cele 2 programe eligibile sunt ”Ingineria si Protectia Mediului in Spatiul Rural” si „Managementul Investitiilor de Ecosisteme”.

Bucuresti, 17 June 2026 – Brother Romania continua initiativa „Life on Land”, prin care sustine formarea noii generatii de specialisti in protectia mediului si acorda premii pentru lucrari de disertatie cu relevanta practica, originalitate si potential de aplicare in domeniul utilizarii durabile a resurselor naturale.

Competitia se adreseaza absolventilor Facultatii de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului din cadrul USAMV Bucuresti, de la programele de master „Ingineria si Protectia Mediului in Spatiul Rural” si „Managementul Investitiilor de Ecosisteme”. Prin aceasta initiativa, Brother Romania isi propune sa evidentieze proiecte academice care pot contribui la solutii concrete pentru comunitati, spatii rurale, ecosisteme si resurse naturale.

”Pentru Brother Romania, sustinerea educatiei pentru mediu este o investitie in ideile care pot avea impact real dincolo de mediul academic. Prin premiile «Life on Land», ne dorim sa incurajam absolventii care propun solutii aplicate, responsabile si relevante pentru protejarea ecosistemelor si utilizarea durabila a resurselor naturale”, declara Simona Tandarica, Country Manager Brother Romania.

Premiile „Life on Land” vor fi acordate pentru cele mai bune lucrari de disertatie inscrise in competitie, pe baza criteriilor prevazute in regulament. Evaluarea va urmari calitatea cercetarii, aplicabilitatea practica, originalitatea solutiilor propuse, coerenta prezentarii si relevanta temei pentru protectia mediului si dezvoltarea durabila.

„Parteneriatul cu Brother Romania este un exemplu valoros de implicare a mediului privat in sustinerea educatiei si a performantei academice. Pentru absolventii nostri, premiile «Life on Land» reprezinta nu doar o recunoastere a muncii depuse in elaborarea lucrarilor de disertatie, ci si o incurajare de a transforma cercetarea universitara in solutii aplicate pentru protectia mediului, managementul ecosistemelor si dezvoltarea durabila a spatiului rural. Ne bucuram ca, prin aceasta initiativa, sunt sustinute proiecte care pot contribui concret la o relatie mai responsabila intre comunitati, resurse naturale si mediu. Durabilitatea parteneriatului nostru are ca rezultat stimularea calitatii pregatirii absolventilor absolventilor nostri de master”, a declarat conf. univ. dr. Augustina Sandina Tronac, Decan, Facultatea de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului – USAMV Bucuresti.

Absolventii eligibili sunt invitati sa se inscrie conform regulamentului concursului, prin transmiterea documentelor solicitate de facultate. Dosarul de inscriere include, conform metodologiei, formularul de inscriere, CV-ul candidatului si lucrarea de disertatie. Detaliile privind calendarul, criteriile de selectie si etapele de evaluare sunt disponibile la link-ul https://fifim.ro/wp-content/uploads/2026/06/2-Metodologie-concurs-lucrari-disertatie-FIFIM-BROTHER-iunie-2026-1.pdf si in cadrul facultatii FIFIM – USAMV Bucuresti.

Programul „Ingineria si Protectia Mediului in Spatiul Rural” pregateste specialisti in evaluarea conditiilor de mediu, reabilitarea terenurilor degradate, evaluarea impactului asupra mediului si dezvoltarea de tehnologii pentru ingineria si protectia mediului in spatiul rural.

Programul „Managementul Investitiilor de Ecosisteme” dezvolta competente la intersectia dintre inginerie, management si utilizarea responsabila a resurselor naturale, cu accent pe fundamentarea proiectelor in spiritul dezvoltarii durabile.

Initiativa „Life on Land” reflecta angajamentul Brother pentru sustenabilitate si educatie, prin sprijinirea tinerilor care propun solutii pentru protejarea mediului si pentru gestionarea responsabila a resurselor naturale.

Pentru mai multe informatii despre premiile Life on Land 2025 si despre implicarea Brother Romania in programe de sustenabilitate, accesati paginile de Linkedin si Facebook ale Brother Romania.

Citeste in continuare

Uncategorized

HONOR pregătește lansarea lui Watch 6: autonomie de până la 35 de zile

Publicat

pe

De

Design elegant inspirat de motorsport, 122 de moduri sportive și funcții avansate de monitorizare a sănătății, pentru un stil de viață activ.

București, 17 iunie 2026 – HONOR se pregătește să aducă în România noul HONOR Watch 6, un smartwatch conceput pentru utilizatorii care își doresc să își monitorizeze mai eficient activitatea fizică și starea de sănătate. Cu autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și funcții inteligente dedicate unui stil de viață activ, HONOR Watch 6 îmbină designul inspirat de motorsport cu tehnologii avansate pentru sport și sănătate.

Design elegant și atenție la detalii

HONOR Watch 6 adoptă un design inspirat din cockpit-ul mașinilor de curse și preia elemente vizuale specifice prizelor de aer de înaltă performanță, pentru un aspect tehnologic puternic și dinamic.  Dispozitivul cântărește doar 41 de grame, iar carcasa este realizată din aliaj de aluminiu reciclabil, ceea ce îi oferă un nivel ridicat de confort și rezistență în utilizarea de zi cu zi.

Liniile atent conturate evidențiază profilul tridimensional al carcasei și completează designul contemporan al acestui smartwatch inspirat din estetica motorsportului. În plus, procesul atent de sablare și finisare conferă o textură premium și o senzație rafinată la atingere.

Prin combinația dintre designul inspirat de motorsport și atenția acordată detaliilor, HONOR Watch 6 îmbină funcționalitatea cu eleganța și se adresează utilizatorilor care apreciază atât performanța, cât și designul.

122 de moduri sportive și autonomie de până la 35 de zile

Cu 122 de moduri sportive, HONOR Watch 6 oferă monitorizare complexă pentru o gamă variată de activități și aduce informații detaliate direct la încheietura mâinii. Printre cele mai avansate funcții se numără modurile dedicate pentru alergare montană, badminton și fotbal.

Pentru utilizarea în orice condiții, ecranul beneficiază de control tactil optimizat pentru mâinile ude, permițând operarea dispozitivului chiar și în timpul ploii.

Certificarea IP69 pentru rezistență la apă și praf completează experiența de utilizare în aer liber. În plus, bateria generoasă de 980 mAh oferă o autonomie de până la 35 de zile, transformând HONOR Watch 6 într-un partener de încredere pentru antrenamente, drumeții și aventuri de lungă durată.

Monitorizare inteligentă și completă a sănătății

HONOR Watch 6 integrează funcțiile avansate de monitorizare a sănătății și oferă utilizatorilor informații despre ritmul cardiac, nivelul oxigenului din sânge,  stres și calitatea somnului.

Dispozitivul oferă, de asemenea, informații privind tendințele tensiunii arteriale prin intermediul unui sistem de monitorizare care funcționează automat în fundal, fără intervenția utilizatorului.

Funcții inteligente pentru activitățile de zi cu zi

HONOR Watch 6 aduce o serie de funcții inteligente concepute pentru a face mai simplă utilizarea de zi cu zi.

Ecranul atinge o luminozitate maximă de 3.000 niți, asigurând o vizibilitate excelentă chiar și în lumina directă a soarelui.

Pentru o gestionare mai eficientă a notificărilor, dispozitivul permite conectarea simultană la două telefoane și centralizează informațiile primite de la ambele.

Controlul hands-free se realizează prin simple mișcări ale încheieturii, permițând utilizatorilor să oprească alarmele, să răspundă la apeluri sau să schimbe melodiile fără a atinge ecranul.

Experiența este completată de integrarea NFC avansată, compatibilă cu cardurile Mastercard și VISA, care permite efectuarea plăților rapide și sigure direct de la încheietura mâinii.

HONOR Watch 6 va fi disponibil în România începând cu luna iulie

Informațiile privind prețul și beneficiile dedicate perioadei de lansare vor fi anunțate în curând. Urmăriți canalele oficiale HONOR pentru a descoperi toate detaliile despre noul smartwatch cu ADN de motorsport: HONOR Watch 6.

Citeste in continuare

Uncategorized

Events Garden by Nabucco – Locația unde Evenimentele Devin Amintiri

Publicat

pe

Alegerea locației este unul dintre cele mai importante momente în organizarea unei nunți, a unui botez sau a unui eveniment corporate. Atmosfera, serviciile, spațiul disponibil și atenția la detalii influențează experiența invitaților și succesul întregului eveniment. Pentru cei care caută o locație elegantă în apropierea Ploieștiului, Events Garden by Nabucco reprezintă una dintre opțiunile care atrag atenția prin conceptul său modern și prin facilitățile oferite.

Situată în Boldești-Scăeni, la doar câteva minute de Ploiești, locația a fost concepută pentru a găzdui evenimente private și corporate într-un cadru elegant, cu spații interioare și exterioare atent amenajate.

Un concept construit în jurul experienței invitaților

Ceea ce diferențiază Events Garden by Nabucco este combinația dintre saloanele moderne și grădina amenajată care completează experiența evenimentului. Locația dispune de o suprafață generoasă destinată organizării de nunți, botezuri, aniversări și petreceri corporate, oferind atât spații elegante pentru petrecere, cât și zone ideale pentru ședințe foto și momente de relaxare.

Pe lângă designul modern, organizatorii pun accent pe servicii complete și pe personalizarea fiecărui eveniment în funcție de cerințele clienților.

Saloane adaptate diferitelor tipuri de evenimente

Un avantaj important al locației este diversitatea spațiilor disponibile. Events Garden by Nabucco dispune de mai multe saloane dedicate evenimentelor, fiecare având propriul stil și propria capacitate.

Salonul Harmony este destinat evenimentelor ample și pune accent pe eleganță și rafinament. Salonul Euphoria combină elemente moderne cu influențe inspirate din natură, iar salonul Grace este potrivit pentru evenimente mai restrânse, într-un cadru intim și elegant. Capacitatea locației permite organizarea atât a evenimentelor de familie, cât și a celor corporate.

Grădina care completează atmosfera

Unul dintre elementele care definesc Events Garden by Nabucco este spațiul exterior generos. Grădina amenajată pe o suprafață extinsă oferă un decor natural pentru ceremonii în aer liber, ședințe foto și momente petrecute alături de invitați.

Pentru multe cupluri, existența unui spațiu exterior bine amenajat reprezintă un criteriu important în alegerea locației, iar acest aspect contribuie la crearea unei atmosfere speciale pe parcursul întregului eveniment.

O locație pentru nunți, botezuri și evenimente corporate

De-a lungul timpului, Events Garden by Nabucco a devenit o alegere apreciată pentru organizarea unor evenimente diverse, de la nunți și botezuri până la petreceri private și întâlniri corporate. Locația oferă facilități precum grădină, piscină, parcare proprie, spații pentru ceremonii și servicii dedicate organizării evenimentelor.

În plus, locația pune la dispoziția clienților mai multe variante de meniuri și condiții flexibile pentru organizarea evenimentelor, inclusiv posibilitatea utilizării băuturilor din exterior și lipsa unor taxe suplimentare pentru anumite servicii.

Events Garden by Nabucco – o alegere inspirată în apropierea Ploieștiului

Pentru cei care își doresc un eveniment organizat într-un cadru elegant și modern, Events Garden by Nabucco oferă combinația dintre spații premium, servicii orientate către calitate și o atmosferă construită în jurul experienței invitaților. Situată în Boldești-Scăeni, locația este ușor accesibilă din Ploiești și din împrejurimi, fiind una dintre opțiunile apreciate pentru evenimente private și corporate în județul Prahova.

Citeste in continuare

Știri noi din Brăila

Uncategorized22 de ore inainte

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Bucuresti, 17 June 2026 – Brother Romania continua initiativa „Life on Land”, prin care sustine formarea noii generatii de specialisti in...

Afacerio zi inainte

Succesiunea și cesiunea drepturilor succesorale: reglementarea corectă a patrimoniului

Succesiunea reprezintă procesul juridic prin care se transmite patrimoniul unei persoane decedate către moștenitorii săi. Dincolo de încărcătura emoțională a...

Afacerio zi inainte

Costum ceremonie bărbați: cum să ocupi spațiul cu o ținută de gală

Când intri într-o sală de eveniment, ținuta ta vorbește înainte ca tu să apuci să spui „bună seara”. Majoritatea bărbaților...

Afacerio zi inainte

Cărți pentru copiii de 3-4 ani care stimulează imaginația și curiozitatea

Alegerea unor cărți copii 3 ani sau 4 ani potrivite poate contribui la dezvoltarea vocabularului, a imaginației și a curiozității...

Afacerio zi inainte

SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE

Saint-Gobain România anunță lansarea înscrierilor pentru participarea la ediția 2026 a competiției „Saint-Gobain National Trophy” prin care sunt recunoscute cele...

Uncategorizedo zi inainte

HONOR pregătește lansarea lui Watch 6: autonomie de până la 35 de zile

Design elegant inspirat de motorsport, 122 de moduri sportive și funcții avansate de monitorizare a sănătății, pentru un stil de...

Afaceri2 zile inainte

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

Afaceri3 zile inainte

Canicula nu mai așteaptă luna iulie. Cum încearcă fermierii români să își protejeze culturile din solarii fără costuri imposibile

În urmă cu câțiva ani, luna iunie era pentru legumicultori o perioadă relativ predictibilă. Temperaturile ridicate apăreau treptat, iar adevăratele...

Uncategorized5 zile inainte

Events Garden by Nabucco – Locația unde Evenimentele Devin Amintiri

Alegerea locației este unul dintre cele mai importante momente în organizarea unei nunți, a unui botez sau a unui eveniment...

Apartamente de lux Apartamente de lux
Social6 zile inainte

Apartamente de lux de închiriat în București: Ce caută clienții premium și companiile în 2026?

Piața imobiliară din București traversează o perioadă de maturizare accelerată, în care conceptul de „lux” nu mai reprezintă doar o...

Raluca Avram-Danifeld Raluca Avram-Danifeld
Social6 zile inainte

Techmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate

Felul în care companiile românești își gestionează comunicarea s-a schimbat vizibil în ultimii ani. Dacă în trecut un business lucra...

Uncategorized6 zile inainte

Securitatea informațiilor ca problemă strategică, nu doar tehnică

Într-un mediu economic în care datele circulă continuu între sisteme, departamente și parteneri externi, protecția informațiilor a devenit o componentă...

Social7 zile inainte

RePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național

În urmă cu 10 ani, comunitatea RePatriot lansa o idee simplă, dar cu impact profund: ca perioada din jurul zilei...

Service Drone DJI Service Drone DJI
Uncategorizedo săptămână inainte

Servicii de reparație dronă adaptate defecțiunilor cu care dispozitivul tău se confruntă

Dronele sunt instrumente de precizie, iar fiecare zbor presupune combinația de tehnologie avansată, control fin și condiții externe imprevizibile. O...

Uncategorizedo săptămână inainte

CSALB: Recomandăm consumatorilor să ia decizii informate și raționale în contextul dezbaterilor publice privind indicele ROBOR

11 iunie, București. Comunicatul recent al Consiliului Concurenței, referitor la amendarea unui număr de 10 bănci care participă la stabilirea...

Uncategorizedo săptămână inainte

Dezmembrări Auto Toyota – Piese pentru Mașini Fiabile, Folosite Zi de Zi

Toyota este aleasă de mulți șoferi pentru fiabilitate, consum echilibrat și costuri bune de întreținere. Sunt mașini făcute pentru utilizare...

Știrile Săptămânii