Connect with us

Uncategorized

GOPET ROMÂNIA face investiții în sisteme noi de urmărire în timp real a expedițiilor, pe fondul conflictului din regiunea Mării Roșii

Publicat

pe

  • Pentru a avea stocuri de Black Friday sau de Crăciun, companiile trebuie să se asigure că au loc de transport asigurat în mai și iunie

București, 22 mai 2024: Casa de expediții GOPET ROMÂNIA raportează o serie de întârzieri semnificative și modificări operaționale ca urmare a conflictului din regiunea Mării Roșii. Pe acest fond de instabilitate și provocări constate, compania a luat decizia să investească într-un sistem nou de monitorizare a expedițiilor, care compară informațiile despre locația transporturilor simultan din trei surse independente – compania de transport maritim, datele obținute prin satelit și informațiile din port. Compania speră că acest sistem va permite GOPET să furnizeze estimările clare ale orelor de sosire a livrărilor.

Pe fondul atacurilor rebelilor Houthi asupra navelor comerciale din Marea Roșie, comerțul internațional prin Canalul Suez, rută crucială pentru traficul global de transport, a fost perturbat. Criza a forțat navele să ocolească în jurul Capului Bunei Speranțe din Africa, extinzând traseele de transport cu mii de mile, dublând costurile de livrare și provocând întârzieri serioase. Și GOPET ROMÂNIA a fost nevoită să facă schimbări operaționale pentru a gestiona această situație dificilă și asigura continuitatea serviciilor pentru clienți.

“În această perioadă, am considerat deosebit de important să acționăm proactiv, motiv pentru care am decis sa investim într-un sistem nou de urmărire a expedițiilor, astfel încât să creștem acuratețea cu care putem comunica timpii de livrare care s-au mărit considerabil. Totodată, am căutat inclusiv variante alternative de încărcare, precum transportul feroviar. Acesta este un serviciu ce se încadrează ca timp de tranzit si preț între transportul maritim si cel aerian. În condițiile actuale de piață, si transportul aerian este o opțiune, mai ales când vorbim de loturi mai reduse de mărfuri și de nevoia de a primi la timp livrările într-un timp scurt; prin urmare, există clienți care preferă să achite tarife mai mari, însă să aibă o siguranță sporită asupra timpului de tranzit. În ultima perioadă, am avut întârzieri de peste 60 de zile pentru transportul maritim. Considerăm vital ca toți partenerii și clienții noștri să cunoască atât problemele pe care le întâmpinăm în această perioadă, cât mai ales faptul că facem tot ce ne stă în putință să identificăm cele mai bune opțiuni de încărcare din punct de vedere transit time și preț către client.”, declară Iuliana Vârlănuță, Sea Business Development Manager, GOPET ROMÂNIA.

Aceste decizii operaționale includ verificarea punctuală a fiecărui transport pentru a anticipa modificările de rută și întârzierile, extinderea rețelei de parteneri pentru a găsi cele mai bune opțiuni de încărcare și tranzit pentru clienți, explorarea de variante alternative de transport, cum ar fi transportul feroviar sau aerian, pentru a compensa întârzierile și incertitudinile din transportul maritim.

În ultimele luni, întreaga industrie s-a confruntat cu întârzieri constante în livrarea mărfurilor și modificări frecvente ale rutelor de transport, cauzate de schimbările politice și de securitate din zona Mării Roșii și ocolirea Africii. Acestea au avut un impact direct asupra operațiunilor și serviciilor oferite, generând o serie de dificultăți și provocări de adaptare la noul context. Un alt efect observat este si congestionarea porturilor, un alt factor care pune presiune pe termenul de livrare. Operațiunile din port sunt întârziate. Apoi, există presiune și pe capacitatea rutieră, care devine deficitară. Congestia din porturi se transmite automat și în trafic. Totul concura la lungirea acestor termene de livrare.

Toți acești factori au făcut ca GOPET ROMÂNIA să se confrunte cu reale dificultăți în  a furniza date de sosire estimative fiabile clienților, din cauza modificărilor frecvente ale rutelor de transport și a întârzierilor neprevăzute, acest lucru generând o lipsă de majoră predictibilitate, indicator deosebit de important în serviciile de transport.

O altă provocare majoră este modificarea constantă a timpilor de tranzit și a rutelor de livrare, fără informații suplimentare sau justificări din partea liniilor maritime. În plus, ocolirea Africii a condus la zile suplimentare de tranzit: „Prin ocolirea Africii, dincolo de prețurile mărite, apar și zilele extra care se adaugă la cele inițiale de tranzit, undeva între 20 – 25 de zile, asta pentru că unele linii maritime decid asupra marjei de interes alocat unor porturi în detrimentul altora. Această deservire neconformă aduce după sine modificarea rutei inițiale la momentul încărcării unui container, iar asta ajunge să se traducă în zile și mai multe de  întârziere.”, a explicat Iuliana Vârlănuță, Sea Business Development Manager, GOPET ROMÂNIA. „Evident că, în aceste condiții, nu mai putem vorbi de livrări just in time. Clienții trebuie să planifice cu și mai mult timp înainte pentru a se asigura că mărfurile vor ajunge la timp. De exemplu, dacă discutăm despre campanii de Crăciun sau Black Friday, companiile trebuie să se asigure că au locuri rezervate încă din mai sau, cel mai târziu, iunie.

În momentul de față, un timp de tranzit (tt) din Sudul Chinei către România a ajuns la aproximativ 60 zile, față de 35-40 de zile cât obișnuia să fie în mod normal, iar din Nordul Chinei în România, un astfel de transport poate să ajungă și la 70 zile, pentru import. În ceea ce privește exportul, lucrurile stau similar, timpii de tranzit către destinațiile asiatice ajungând și până la aproximativ 85 – 90 zile. Ca urmare a măririi timpilor de tranzit și a insecurității generate de alegerea noilor rute, a fost sistat și serviciul de transport maritim direct.

Întârzierile fizice pe lanțul de aprovizionare au în mod evident și impact financiar, prin întârzierea plăților, ceea ce conduce la încasări întârziate. Cu toate acestea, GOPET ROMÂNIA  își reafirmă angajamentul față de clienți și parteneri, promițând să își continue eforturile de a oferi servicii de înaltă calitate și soluții adaptate în ciuda provocărilor întâmpinate.

Despre GOPET ROMÂNIA

Cu peste 20 de ani în industrie, GOPET ROMÂNIA este un provider de servicii integrate de transport si logistica, oferind soluții de transport rutier, feroviar, maritim și aerian, precum si servicii de depozitare și logistică. Parte dintr-un grup regional cu prezență si în Bulgaria, Grecia, Turcia, Polonia și Spania, compania este poziționată în top 15 case de expediție, dobândind în timp notorietate în domeniul transporturilor rutiere internaționale. Grație viziunii de dezvoltare de parteneriate pe termen lung, a planurilor de creștere axate pe diversificarea serviciilor, cu precădere pe componenta de transport “verde” și creșterea eficienței prin digitalizare, GOPET ROMÂNIA se identifică drept un expert în industrie.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Acer prezintă primul său monitor de gaming FHD cu rată de refresh de 1.000 Hz, Predator XB253Q U1

Publicat

pe

De

Modelul este lansat alături de o nouă gamă de ecrane pentru gameri și creatori, cu tehnologie QD-OLED Penta Tandem™, rezoluție 5K, iluminare Mini LED, DFR în trei moduri și tehnologii care elimină ruperea imaginii

Pe scurt

  • Monitorul Predator XB253Q U1 ridică standardele prin rata de refresh de 1.000 Hz la rezoluție Full HD, tehnologia Acer VRB Pro pentru reducerea neclarității în mișcare și filtrul cu polarizare circulară pentru confortul ochilor. Rezultatul este viteza de care au nevoie gamerii pasionați și jucătorii de esports.
  • Monitorul Predator X32 V3 de 31,5” folosește un panou QD-OLED Penta Tandem™ cu rezoluție UHD și certificare VESA DisplayHDR True Black 400, pentru imagini foarte clare și bogate în detalii.
  • Predator XB273K V7 oferă în mod standard rezoluție UHD la 160 Hz și tehnologie Dynamic Frequency and Resolution (DFR), care permite trecerea la FHD și până la 500 Hz. Utilizatorii pot alege astfel între imagini foarte detaliate și răspuns rapid în jocurile cu ritm alert.
  • Acer Nitro XV275X P aduce rezoluția 5K și iluminarea Mini LED cu 2.304 zone, certificată VESA DisplayHDR 1400, mai aproape de gamerii entuziaști atenți la buget. Tehnologia DFR permite trecerea până la rezoluție QHD la 330 Hz.
  • Monitorul curbat Acer Nitro XZ340CKR P de 34” combină rezoluția WUHD la 180 Hz cu suportul DFR pentru până la WFHD la 360 Hz, oferind atât o experiență cinematografică, cât și viteza necesară în competiții.
  • Acer Nitro XV275U Z2 oferă iluminare Mini LED cu 1.152 de zone și tehnologie DFR în trei moduri, cu o rată de refresh de până la 520 Hz. Cele trei moduri sunt adaptate diferitelor tipuri de jocuri și activități de creare de conținut.
  • Acer Nitro XV270U Z3 pune la dispoziție tehnologia DFR în trei moduri, la rezoluții QHD, FHD și HD, oferind gamerilor competitivi, creatorilor de conținut și utilizatorilor cu activități mixte un echilibru între calitatea imaginii și viteză.
  • Acer ProDesigner PE270X P este un monitor de 27” care oferă rezoluție 5K și redarea precisă a culorilor pentru designeri și creatori profesioniști. Modelul combină o acuratețe cromatică Delta E<1, iluminare Mini LED cu 2.304 zone și certificare VESA DisplayHDR 1400.

Acer a anunțat la IFA 2026 o gamă completă de monitoare pentru gaming de înaltă performanță și creare de conținut, în portofoliile Predator, Acer Nitro și Acer ProDesigner. Cu rate de refresh foarte ridicate, panouri de înaltă rezoluție și tehnologii adaptive de afișare, noile modele răspund cerințelor unei game variate de gameri și creatori.

Predator XB253Q U1: răspuns de top pentru esports

Predator XB253Q U1 este un monitor premium pentru gamerii pasionați și entuziaștii care caută viteză și răspuns imediat în titlurile cu ritm rapid și competițiile de esports. Diagonala de 24,5” este potrivită pentru mediul competițional, iar răspunsul vizual foarte rapid, claritatea mișcării și performanța constantă îi ajută pe jucători să reacționeze mai repede și să își păstreze precizia. Monitorul oferă o rată de refresh de 1.000 Hz la rezoluție FHD și tehnologia Acer Visual Response Boost (VRB) Pro, care reduce neclaritatea și imaginile remanente, astfel încât obiectele în mișcare să fie mai clare și mai ușor de urmărit. Modelul este certificat VESA DisplayHDR 400 și include un filtru cu polarizare circulară, care reduce reflexiile și oboseala ochilor în sesiunile lungi. AMD FreeSync™ Premium și compatibilitatea NVIDIA G-SYNC® elimină ruperea imaginii în jocuri.

Predator X32 V3: imagine de top pentru jocurile în care detaliile contează

Predator X32 V3 este creat pentru gamerii profesioniști care au nevoie de rezoluție ridicată și o calitate foarte bună a imaginii. Ecranul de 31,5” folosește un panou QD-OLED Penta Tandem™ cu o structură de emisie în cinci straturi, care crește luminozitatea și eficiența și prelungește durata de utilizare a ecranului. Monitorul oferă rezoluție UHD și o rată de refresh de 180 Hz. Certificarea VESA DisplayHDR True Black 400 aduce luminozitate mai mare, tonuri de negru mai profunde și o adâncime cromatică superioară, pentru redarea mai clară a detaliilor. Acuratețea Delta E<1 asigură culori uniforme și fidele, iar acoperirea 99% DCI-P3 păstrează nuanțele cu precizie. AMD FreeSync™ Premium Pro și compatibilitatea NVIDIA G-SYNC elimină ruperea imaginii în jocuri.

Predator XB273K V7: detalii și viteză pentru gaming și proiecte creative

Predator XB273K V7, cu diagonala de 27”, găsește un echilibru între rezoluția ridicată pentru imagini detaliate și ratele mari de refresh pentru jocurile rapide. Monitorul este versatil și poate fi folosit atât în gaming la viteze de până la 500 Hz, cât și în proiecte creative care cer imagine de calitate, culori precise și mișcare fluidă. În modul standard, panoul oferă rezoluție UHD la 160 Hz. Tehnologia DFR permite trecerea la rezoluție FHD și până la 500 Hz pentru titlurile cu ritm alert. AMD FreeSync™ Premium și compatibilitatea NVIDIA G-SYNC asigură o imagine cursivă, fără întreruperi, iar Delta E<1 oferă precizie cromatică. Pentru proiectele creative, Acer Smart Dial permite reglarea monitorului de la distanță, inclusiv a luminozității, contrastului și sursei de intrare, fără accesarea butoanelor din spatele ecranului.

Acer Nitro XV275X P: rezoluție 5K mai accesibilă pentru gaming, creație și productivitate

Acer Nitro XV275X P, cu diagonala de 27”, face parte din gama Nitro și se adresează gamerilor entuziaști care vor o experiență vizuală de top la un preț mai accesibil. Monitorul redă detalii impresionante prin rezoluția 5K, iluminarea Mini LED cu 2.304 zone și certificarea VESA DisplayHDR 1400, pentru negru profund și contrast puternic. Tehnologia DFR permite trecerea de la imagini captivante la viteza necesară în jocurile competitive, cu rezoluție 5K la 165 Hz în modul standard și până la QHD la 330 Hz. AMD FreeSync™ Premium oferă o experiență vizuală fluidă, iar timpul minim de răspuns de 0,5 ms GTG contribuie la redarea naturală a jocurilor. Acoperirea de 99% pentru Adobe RGB, sRGB și DCI-P3 și acuratețea Delta E<2 oferă culori vii. Conexiunea USB Type-C cu alimentare de 90 W simplifică gestionarea cablurilor, comutatorul KVM permite trecerea rapidă între dispozitive, iar funcțiile imagine în imagine (PIP) și imagini alăturate (PBP) sporesc productivitatea.

Acer Nitro XZ340CKR P: viteză și detalii fără compromis

Acer Nitro XZ340CKR P se adresează gamerilor care vor atât detalii cinematografice pe un ecran foarte lat, cât și viteza necesară în esports. Ecranul curbat de 34” oferă în mod standard rezoluție 5120 x 2160 la 180 Hz, potrivită pentru explorarea în detaliu a jocurilor cu lumi deschise sau pentru crearea de conținut. Tehnologia DFR permite trecerea la rezoluție WFHD și până la 360 Hz, cu un timp de răspuns de până la 0,5 ms GTG. Monitorul oferă mișcare fluidă, contrast și culori puternice, cu AMD FreeSync™ Premium, certificare HDR10 și acoperire 90% DCI-P3.

Acer Nitro XV275U Z2: trei moduri pentru performanță în gaming

Pentru gamerii competitivi și entuziaști, Acer Nitro XV275U Z2 oferă un echilibru între imaginea captivantă și viteza necesară în competiții. Ecranul de 27” răspunde mai multor nevoi: jocuri AAA și esports, calitate bună a imaginii la rate foarte mari de refresh și trecerea între gaming și creare de conținut. Modelul atinge până la 520 Hz și un timp de răspuns de 0,5 ms GTG. Tehnologia DFR în trei moduri oferă QHD la 275 Hz, FHD la 360 Hz și HD la 520 Hz. Iluminarea Mini LED cu 1.152 de zone și Acer HDR1000 redau detalii fine și contrast ridicat, iar acoperirea 97% DCI-P3 și 95% Adobe RGB este utilă atât în proiecte creative, cât și în jocuri.

Acer Nitro XV270U Z3: trei moduri pentru gaming și creație

Acer Nitro XV270U Z3 se adresează gamerilor, creatorilor de conținut și utilizatorilor cu activități mixte care caută un echilibru între fidelitatea imaginii și performanța în jocuri. Ecranul de 27” trece rapid între jocuri AAA captivante, lucru cu mai multe aplicații și gaming competitiv. Prin tehnologia DFR în trei moduri, utilizatorii pot alege cu un singur click între QHD la 275 Hz pentru calitate maximă, FHD la 360 Hz pentru performanță echilibrată și HD la 520 Hz pentru viteză de nivel competițional, cu timpi de răspuns de până la 0,5 ms GTG. Monitorul oferă și mișcare fluidă, contrast și culori puternice, prin AMD FreeSync™ Premium, certificare HDR10 și acoperire 90% DCI-P3.

Monitorul Acer ProDesigner PE270X P pentru proiecte creative profesionale

Acer ProDesigner PE270X P este un monitor de 27” creat pentru designeri, fotografi, editori video și creatori digitali care au nevoie de detalii și culori de înaltă calitate. Rezoluția 5K de 5120 x 2880 oferă o imagine foarte clară, iar calibrarea din fabrică la Delta E<1 asigură precizia culorilor.

Iluminarea Mini LED cu 2.304 zone și certificarea VESA DisplayHDR 1400 oferă un contrast HDR puternic. Acoperirea profesională de 99% pentru Adobe RGB, sRGB și DCI-P3 asigură rezultate precise pe o gamă cromatică largă. Conexiunea USB Type-C cu alimentare de 90 W și comutatorul Auto KVM susțin fluxurile creative, iar suportul special ErgoStand permite reglaje ergonomice.

ProDesigner PE270X P oferă o rată de refresh de 165 Hz și tehnologie Dynamic Frame Rate (DFR), care permite trecerea până la QHD la 330 Hz în modul de înaltă performanță. Monitorul acceptă AMD FreeSync™ Premium pentru experiențe vizuale fluide.

Prețuri și disponibilitate

Predator XB253Q U1 va fi disponibil în America de Nord în primul trimestru al anului 2027, de la 1.099 USD, în regiunea EMEA în primul trimestru al anului 2027, de la 1.099 EUR, și în China în primul trimestru al anului 2027, de la 7.999 RMB.

Predator X32 V3 va fi disponibil în America de Nord în primul trimestru al anului 2027, de la 899 USD, în regiunea EMEA în primul trimestru al anului 2027, de la 899 EUR, în Australia în al doilea trimestru al anului 2027, de la 1.999 AUD, și în China în primul trimestru al anului 2027, de la 5.999 RMB.

Predator XB273K V7 va fi disponibil în America de Nord în trimestrul al patrulea al anului 2026, de la 449 USD, în regiunea EMEA în trimestrul al patrulea al anului 2026, de la 449 EUR, în Australia în al doilea trimestru al anului 2027, de la 899 AUD, și în China în trimestrul al patrulea al anului 2026, de la 2.999 RMB.

Acer Nitro XV275X P va fi disponibil în America de Nord în primul trimestru al anului 2027, de la 1.199 USD, în regiunea EMEA în primul trimestru al anului 2027, de la 1.199 EUR, și în China în primul trimestru al anului 2027, de la 9.999 RMB.

Acer Nitro XZ340CKR P va fi disponibil în America de Nord în trimestrul al patrulea al anului 2026, de la 699 USD, în regiunea EMEA în trimestrul al patrulea al anului 2026, de la 699 EUR, și în China în trimestrul al patrulea al anului 2026, de la 4.999 RMB.

Acer Nitro XV275U Z2 va fi disponibil în America de Nord în trimestrul al patrulea al anului 2026, de la 329 USD, și în regiunea EMEA în trimestrul al patrulea al anului 2026, de la 329 EUR.

Acer Nitro XV270U Z3 va fi disponibil în America de Nord în primul trimestru al anului 2027, de la 299 USD, în regiunea EMEA în primul trimestru al anului 2027, de la 299 EUR, și în China în primul trimestru al anului 2027, de la 1.999 RMB.

Acer ProDesigner PE270X P va fi disponibil în America de Nord în primul trimestru al anului 2027, de la 1.299 USD, și în regiunea EMEA în primul trimestru al anului 2027, de la 1.299 EUR.

Specificații

DenumirePredator XB253Q U1
Diagonală24.5”
Tip panouIPS
Rezoluție și rată de reîmprospătare maxime1920 x 1080 @ 1,000 Hz
Tehnologie pentru eliminarea ruperii imaginiiAMD FreeSync™ Premium, NVIDIA G-SYNC® compatibil
Tip suprafațăMat
Timp de răspuns0.3 ms (VRB Pro)
Raport de contrast100,000,000:1 (ACM)
LuminozitateNativ: 400 niți; modul HDR400: maximum 450 niți
Unghi de vizualizare178° (orizontal), 178° (vertical)
Gamă de culori90% DCI-P3, 99% sRGB
Număr de culori1,07 miliarde
Adâncime de culoare8 biți + FRC
Intrări2 HDMI (2.1) + 1 DP (2.1)
Prindere VESA pe perete100 x 100 mm
DifuzoareNu se aplică
Alimentare (100 – 240 V)Internă (C13/C14)
Înclinare/rotire/reglare pe înălțime/pivot-5°~ 25° / +/- 20° / 150 mm / +/-90°
DenumirePredator X32 V3
Diagonală31.5”
Tip panouQD-OLED Penta Tandem™
Rezoluție și rată de reîmprospătare maxime3840 x 2160 @ 180 Hz
Tehnologie pentru eliminarea ruperii imaginiiAMD FreeSync™ Premium Pro, NVIDIA G-SYNC® compatibil
Tip suprafațăSemilucios
Timp de răspuns0.03 ms (GTG)
Raport de contrast1,500,000:1
LuminozitateÎn mod obișnuit: 250 niți; maximum 450 niți la HDR 10%
Unghi de vizualizare178° (orizontal), 178° (vertical)
Gamă de culori99% DCI-P3
Număr de culori1,07 miliarde
Adâncime de culoare10 biți
Intrări1 HDMI 2.1 + 1 DisplayPort 1.4 + 1 USB-C (20 W) + difuzoare + ieșire audio
Prindere VESA pe perete100 x 100 mm
Difuzoare2 difuzoare de 2 W
Alimentare (100 – 240 V)Internă (C13/C14)
Înclinare/rotire/reglare pe înălțime/pivot-5°-25° / +/-20° / 150 mm / nu se aplică
DenumirePredator XB273K V7
Diagonală27″
Tip panouIPS
Rezoluție și rată de reîmprospătare maximeHDMI: 3840 x 2160 @ 160 HzDP: 3840 x 2160 @ 160 HzUSB Type-C: 3840 x 2160 @ 160 HzDFR: 1920 x 1080 @ 500 Hz
Tehnologie pentru eliminarea ruperii imaginiiAMD FreeSync™ Premium, NVIDIA G-SYNC® compatibil
Tip suprafațăMat
Timp de răspuns1 ms / 0,5 ms (GTG, minimum)
Raport de contrast100,000,000:1 (ACM)
LuminozitateNativ: 350 niți; modul HDR400: maximum 400 niți
Unghi de vizualizare178° (orizontal), 178° (vertical)
Gamă de culori95% DCI-P3
Număr de culori1,07 miliarde
Adâncime de culoare8 biți + FRC, 10 biți prin dithering
Intrări1 HDMI 2.1 + 1 DisplayPort 1.4 + 1 USB Type-C (20 W) + difuzoare + ieșire audio
Prindere VESA pe perete100 x 100 mm
Difuzoare2 difuzoare de 2 W
Alimentare (100 – 240 V)Internă (C13/C14)
Înclinare/rotire/reglare pe înălțime/pivot-5°~25° / ±20° / 150 mm / ±90°
DenumireAcer Nitro XV275X P
Diagonală27″
Tip panouIPS
Rezoluție și rată de reîmprospătare maximeHDMI: 5120 x 2880 @ 165 HzDP: 5120 x 2880 @ 165 HzUSB Type-C: 5120 x 2880 @ 165 HzDFR: 2560 x 1440 @ 330 Hz
Tehnologie pentru eliminarea ruperii imaginiiAMD FreeSync™ Premium
Tip suprafațăMat
Timp de răspuns1 ms / 0,5 ms (GTG, minimum)
Raport de contrastMaxim: 100.000.000:1 (ACM)
LuminozitateNativ: 450 niți; modul HDR1400: maximum 1.400 niți
Unghi de vizualizare178° (orizontal), 178° (vertical)
Gamă de culori99% Adobe RGB, 99% DCI-P3, 99% sRGB
Număr de culori1,07 miliarde
Adâncime de culoare8 biți + FRC, 10 biți prin dithering
Intrări2 HDMI 2.1 + 1 DisplayPort 1.4 + 1 USB Type-C (90 W) + difuzoare + ieșire audio + 2 USB 3.0 + USB-B (2 porturi upstream, 2 downstream)
Prindere VESA pe perete100 x 100 mm
Difuzoare2 difuzoare de 2 W
Alimentare (100 – 240 V)Externă (C5/C6)
Înclinare/rotire/reglare pe înălțime/pivot-5°-20° / ±20° / 120 mm / nu se aplică
DenumireAcer Nitro XZ340CKR P
Diagonală34″
Tip panouVA
Rezoluție și rată de reîmprospătare maximeStandard: 5120 x 2160 la 180 Hz
DFR: 2560 x 1080 la 360 Hz
Tehnologie pentru eliminarea ruperii imaginiiAMD FreeSync™ Premium
Tip suprafațăMat
Timp de răspuns1 ms / 0,5 ms (GTG, minimum)
Raport de contrast100,000,000:1 (ACM)
Luminozitate250 niți
Unghi de vizualizare178° (orizontal), 178° (vertical)
Gamă de culori90% DCI-P3
Număr de culori1,07 miliarde
Adâncime de culoare8 biți + FRC
Intrări2 HDMI 2.1 + DisplayPort 1.4 + difuzoare + ieșire audio
Prindere VESA pe perete100 x 100 mm
Difuzoare2 difuzoare de 2 W
Alimentare (100 – 240 V)Internă (C13/C14)
Înclinare/rotire/reglare pe înălțime/pivot-5°-20° / +/-15° / 120 mm / nu se aplică
DenumireAcer Nitro XV275U Z2
Diagonală27”
Tip panouIPS
Rezoluție și rată de reîmprospătare maximeMod standard:
DP: 2560 x 1440 la 275 Hz
HDMI: 2560 x 1440 la 275 HzMod FHD:
DP: 1920 x 1080 la 360 Hz
HDMI: 1920 x 1080 la 360 Hz
Mod HD:
DP: 1280 x 720 la 520 Hz
HDMI: 1280 x 720 la 520 Hz
Tehnologie pentru eliminarea ruperii imaginiiAMD FreeSync™ Premium
Tip suprafațăMat
Timp de răspuns1 ms / 0,5 ms (GTG, minimum)
Raport de contrast100,000,000:1 (ACM)
LuminozitateNativ: 500 niți; HDR1000
Unghi de vizualizare178° (orizontal), 178° (vertical)
Gamă de culori97% DCI-P3, 95% Adobe RGB
Număr de culori1,07 miliarde
Adâncime de culoare8 biți + FRC
Intrări2 HDMI 2.1 + 2 DisplayPort 1.4 + difuzoare + ieșire audio
Prindere VESA pe perete100 x 100 mm
Difuzoare2 difuzoare de 2 W
Alimentare (100 – 240 V)Externă, cu mufă nedetașabilă
Înclinare/rotire/reglare pe înălțime/pivot-5° ~ 25° /±20° / 150 mm / ±90°
DenumireAcer Nitro XV270U Z3
Diagonală27″
Tip panouIPS
Rezoluție și rată de reîmprospătare maximeStandard:DP: 2,560 x 1,440 @ 275 HzHDMI: 2,560 x 1,440 @ 144 HzMod FHD:DP: 1,920 x 1,080 @ 360 HzHDMI: 1,920 x 1,080 @ 240 HzMod HD:DP: 1,280 x 720 @ 520 HzHDMI: 1,280 x 720 @ 360 Hz
Tehnologie pentru eliminarea ruperii imaginiiAMD FreeSync™ Premium
Tip suprafațăMat
Timp de răspuns1 ms / 0,5 ms (GTG, minimum)
Raport de contrast100,000,000:1 (ACM)
Luminozitate250 niți
Unghi de vizualizare178° (orizontal), 178° (vertical)
Gamă de culori90% DCI-P3
Număr de culori1,07 miliarde
Adâncime de culoare8 biți + FRC
Intrări2 HDMI 2.1 + DisplayPort 1.4 + difuzoare + ieșire audio
Prindere VESA pe perete100 x 100 mm
Difuzoare2 difuzoare de 2 W
Alimentare (100 – 240 V)Internă (C13/C14)
Înclinare/rotire/reglare pe înălțime/pivot-5°~ 25° / +/- 20° / 150mm / +/-90°
DenumireAcer ProDesigner PE270X P
Diagonală27”
Tip panouIPS
Rezoluție și rată de reîmprospătare maximeDisplayPort: 5120 x 2880 @ 165 Hz
HDMI: 5120 x 2880 @ 165 Hz
Type-C: 5120 x 2880 @ 165 Hz
DFR: 2560 x 1440 @ 330 Hz
Tehnologie pentru eliminarea ruperii imaginiiAMD FreeSync™ Premium
Tip suprafațăMat
Timp de răspuns1 ms / 0,5 ms (GTG, minimum)
Raport de contrastMaxim: 100.000.000:1 (ACM)
LuminozitateNativ: 450 niți; modul HDR1400: maximum 1.400 niți
Unghi de vizualizare178° (orizontal), 178° (vertical)
Gamă de culori99% Adobe RGB / 99% DCI-P3 / 99% sRGB
Număr de culori1,07 miliarde
Adâncime de culoare8 biți + FRC, 10 biți prin dithering
Intrări2 HDMI 2.1 + 1 DisplayPort 1.4 + 1 Type-C (90 W) + difuzoare + ieșire audio + 2 USB 3.0 + USB-B (2 porturi upstream, 2 downstream)
Prindere VESA pe perete100 x 100 mm
Difuzoare2 difuzoare de 2 W
Alimentare (100 – 240 V)Externă (C5/C6)
Înclinare/rotire/reglare pe înălțime/pivot-5°-20° / ±20° / 120 mm / nu se aplică
Citeste in continuare

Uncategorized

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

Publicat

pe

De

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas în evoluția companiei și lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul Provident, adresat clienților care preferă o experiență complet digitală.

Cu o limită reutilizabilă de până la 10.000 de lei, ProviCard poate fi accesat printr-un proces 100% online și administrat direct din aplicația ProviGo. Cardul oferă o perioadă de grație de până la 30 de zile, retrageri de numerar de la orice bancomat, curs valutar fără costuri suplimentare și rambursare flexibilă.

„ProviCard marchează o nouă etapă în evoluția portofoliului nostru. În ultimii ani, am extins constant modalitățile prin care clienții pot accesa produsele Provident, prin dezvoltarea parteneriatelor și lansarea ProviOnline, produsul nostru 100% digital. Acum, adăugăm pentru prima dată în portofoliul nostru un card de credit și continuăm să construim opțiuni pentru nevoi și comportamente financiare diferite. După 20 de ani, provocarea noastră nu este doar să rămânem relevanți pentru clienții care ne cunosc deja, ci să construim Provident și pentru următoarea generație de clienți”, spune Florin Bâlcan, Director General Provident Financial România.

ProviCard este adaptat pentru piața din România pornind de la experiența Poloniei, unde peste 230.000 de clienți folosesc deja acest card.

20 de ani de Provident în România

În două decenii, peste 1,4 milioane de români au fost clienți Provident, iar compania a acordat finanțări în valoare totală de peste 2 miliarde de euro. Astăzi, Provident deservește aproape 200.000 de clienți activi, iar aproape jumătate dintre aceștia locuiesc în mediul rural.

Profilul clientului s-a schimbat, însă, odată cu piața. Alături de clienții care aleg serviciul opțional la domiciliu, Provident deservește astăzi, prin ProviOnline și parteneriatele dezvoltate în ultimii ani, și o categorie de clienți cu un profil preponderent digital. Aceștia au o vârstă medie de 37 de ani și un venit mediu lunar de aproximativ 4.000 de lei.

ProviCard continuă această evoluție și aduce Provident mai aproape de noi categorii de clienți, care caută flexibilitate și o experiență digitală.

Citeste in continuare

Uncategorized

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Publicat

pe

De

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei pentru cuplurile participante

Elite Bride Fest – Ediția a II-a va avea loc în perioada 20–22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București. Timp de trei zile, viitorii miri vor putea descoperi într-un singur loc furnizori, servicii, inspirație și oferte speciale pentru organizarea nunții.

Biletele pornesc de la numai 5 lei, iar cuplurile participante primesc un cadou garantat în valoare de 599 lei.

Organizarea unei nunți înseamnă numeroase alegeri importante: de la locație, rochia de mireasă și costumul de mire, până la verighete, servicii foto-video, muzică, decor, invitații, entertainment sau luna de miere.

Elite Bride Fest – Târg de Nunți București aduce toate aceste servicii mai aproape de viitorii miri și le oferă posibilitatea de a găsi, într-un singur weekend și într-un singur loc, soluții pentru aproape toate etapele organizării nunții.

Vizitatorii vor putea descoperi rochii de mireasă, costume de mire, verighete și bijuterii, servicii foto-video, decor și aranjamente florale, invitații și soluții digitale pentru nuntă, DJ și entertainment, candy bar, cabine foto și platforme 360, locații pentru evenimente, servicii de beauty, oferte pentru luna de miere și multe alte produse și servicii dedicate nunții.

Un singur loc, numeroase opțiuni pentru organizarea nunții

Unul dintre marile avantaje ale participării la un târg de nunți este posibilitatea de a compara într-un timp scurt mai multe variante.

La Elite Bride Fest, viitorii miri pot discuta direct cu furnizorii, pot vedea și testa produse și servicii, pot solicita informații personalizate, pot compara pachete și prețuri și pot găsi soluțiile potrivite pentru stilul și bugetul propriei nunți.

În plus, expozanții vor pregăti oferte, reduceri, bonusuri și pachete speciale disponibile pe perioada târgului, oferind viitorilor miri oportunitatea de a lua decizii importante pentru nuntă în condiții avantajoase.

Bilete de la 5 lei și cadou garantat de 599 lei

Pentru Ediția a II-a, Elite Bride Fest pregătește și o campanie specială pentru vizitatori: bilete de la 5 lei și cadou garantat în valoare de 599 lei.

Cuplurile care achiziționează un bilet valid, participă la Elite Bride Fest și vizitează zona promoțională dedicată din cadrul târgului primesc un cadou garantat în valoare de 599 lei, indiferent de tipul biletului achiziționat.

Prețurile biletelor sunt:

  • Vineri – bilet 5 lei → cadou în valoare de 599 lei
  • Sâmbătă – bilet 20 lei → cadou în valoare de 599 lei
  • Duminică – bilet 15 lei → cadou în valoare de 599 lei
  • Abonament 3 zile – 30 lei → cadou în valoare de 599 lei

Astfel, chiar și cu un bilet de numai 5 lei, cuplurile participante primesc cadoul garantat în valoare de 599 lei. Cadoul nu poate fi preschimbat în bani.

Programul Elite Bride Fest – Ediția a II-a

  • Vineri, 20 noiembrie 2026: 12:00–19:00 (ultima intrare: 18:30)
  • Sâmbătă, 21 noiembrie 2026: 10:00–19:00 (ultima intrare: 18:30)
  • Duminică, 22 noiembrie 2026: 10:00–18:30 (ultima intrare: 18:00)

Evenimentul se desfășoară într-un spațiu expozițional de peste 1.000 mp, cu numeroase locuri de parcare în imediata apropiere a intrării și acces facil atât pentru vizitatori, cât și pentru expozanți.

Bilete și informații

Biletele pentru Elite Bride Fest – Ediția a II-a sunt disponibile online prin:

Mai multe informații despre eveniment, expozanți, program și bilete sunt disponibile pe site-ul oficial: www.elitebridefest.ro

Contact organizator: 0773 931 594
Partener media: Zile și Nopți
DJ oficial Elite Bride Fest: Fish Music Events

Eveniment Facebook: facebook.com/share/18WEs5R4qN
Facebook: facebook.com/elitebridefest
Instagram: instagram.com/elitebridefest
TikTok: tiktok.com/@elitebridefest

Citeste in continuare

Știri noi din Brăila

Uncategorized29 de minute inainte

Acer prezintă primul său monitor de gaming FHD cu rată de refresh de 1.000 Hz, Predator XB253Q U1

Modelul este lansat alături de o nouă gamă de ecrane pentru gameri și creatori, cu tehnologie QD-OLED Penta Tandem™, rezoluție...

Uncategorized2 ore inainte

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

5 ore inainte

Sound of Fantasy, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrare liberă la concertele cu 300 de artiști

„Sound of Fantasy” are loc în 4 și 5 septembrie, de la ora 21:00, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrarea...

Uncategorized6 ore inainte

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în...

Uncategorizedo zi inainte

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

o zi inainte

Canale online și Decizia CNA nr. 116/2026: criteriile pentru obligația de notificare

Un canal poate avea obligația de notificare numai dacă îndeplinește cumulativ criteriile și condițiile stabilite prin Decizia CNA nr. 116/2026....

Uncategorized2 zile inainte

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

2 zile inainte

Uniunea Societăților de Expediții din România solicită intervenția urgentă a autorităților române și europene pentru evitarea blocării frontierelor UE – Balcanii de Vest din 14 septembrie 2026

Uniunea Societăților de Expediții din România (USER) solicită autorităților române și instituțiilor europene să se implice de urgență în identificarea...

Turism2 zile inainte

FPIOR: HoReCa a pierdut 25.000 de angajați în doi ani. Federația propune Guvernului 10 măsuri pentru perioada 2026-2029

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) susține că industria HoReCa are cu aproximativ 25.000 de angajați mai puțin...

3 zile inainte

O nouă serie de cursuri pentru obținerea Diplomei FIATA în Expediții de Mărfuri începe pe 21 septembrie 2026

Într-un domeniu în care activitatea unui expeditor presupune astăzi mult mai mult decât organizarea unui transport din punctul A în...

Coaching sau terapie: unde se termină lucrul cu suferința și unde începe lucrul cu potențialul Coaching sau terapie: unde se termină lucrul cu suferința și unde începe lucrul cu potențialul
Social3 zile inainte

Coaching sau terapie: unde se termină lucrul cu suferința și unde începe lucrul cu potențialul

Întrebarea apare des în primele minute ale unui telefon dat unui cabinet de psihologie. Persoana descrie o situație — o...

Uncategorized4 zile inainte

„Băiatul de la care nu te aștepți la nimic.” Un pian i-a dat primul lucru al lui

La opt ani, Andrei era „băiatul de la care nu te aștepți la nimic”. Nu pentru că ar fi fost...

Uncategorized6 zile inainte

Gama de dormitoare și paturi de la HomeMobili.ro și HomeBedding.ro

Un dormitor reușit înseamnă, în esență, două decizii: un pat potrivit ca stil și dimensiune pentru cameră, și o saltea...

Afaceri6 zile inainte

Servicii de Transport Persoane România-Germania și Italia-România cu Topala Travel: Călătorii Confortabile și Sigure

Topala Travel oferă servicii de transport internațional care îmbină confortul și siguranța, având rute regulate din România către Germania și...

Prezența online a firmelor din Galați: ce decide dacă un client te sună sau trece mai departe Prezența online a firmelor din Galați: ce decide dacă un client te sună sau trece mai departe
Afaceri7 zile inainte

Prezența online a firmelor din Galați: ce decide dacă un client te sună sau trece mai departe

Un om care are nevoie de un service auto, de o firmă de contabilitate sau de un montator de tâmplărie...

Uncategorizedo săptămână inainte

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone Foto – Alina Kondrat...

Știrile Săptămânii