Connect with us

Administrație locală

O vară complet conectată la distracție, cu dispozitivele performante și accesibile de la Mercusys

Publicat

pe

Vara este perioada perfectă pentru ca familiile să se bucure de mai mult timp petrecut împreună, de un program mai flexibil și de activități plăcute – atât în curte sau în grădină, în serile mai răcoroase, cât și în casă, la adăpost de razele soarelui.

Astfel, fie că se relaxează pe terasă sau vizionează filme în interior, fie că preferă să se bucure împreună de jocuri de echipă și să-și pună la încercare competitivitatea, membrii familiei au libertatea de a naviga pe Internet din orice colț al casei, fără a-și face vreo problemă referitoare la conexiune. Și cum activitățile noastre implică tot mai des accesul la Internet, dintr-o perspectivă sau alta, este cu atât mai important ca rețeaua de acasă să fie una stabilă și securizată, care să vină în întâmpinarea nevoilor tuturor membrilor familiei.

Astfel, Mercusys se asigură că indiferent de activitatea preferată și de numărul de prieteni care se adună împreună vara aceasta, toți utilizatorii beneficiază de o gamă variată de soluții de rețea concepute pentru a îmbunătăți experiența pe Internet, oferind conexiuni robuste, fiabile și de mare viteză în întreaga casă.


Routere de înaltă performanță pentru activitățile preferate de vară

În lumea în care trăim, distracția se împarte în egală măsură între mediul offline și cel online, așadar o conexiune stabilă și puternică la Internet a căpătat o importanță tot mai mare în ultimii ani. Pe măsură ce divertismentul a evoluat și standardele de conectivitate s-au dezvoltat, dispozitivele au trebuit să țină pasul cu acest ritm rapid de creștere, în special cu standardul Wi-Fi 6.

Din acest punct de vedere, Mercusys oferă o varietate de routere pentru a răspunde diferitelor nevoi și preferințe, fiecare dintre acestea fiind dotat cu funcții avansate. Un prim exemplu este MR90X, un model care oferă o viteză de până la 6 Gbps, perfect pentru navigare, streaming și descărcare simultană de conținut, pentru ca toți membrii familiei să poată beneficia de un trafic fluid în rețea și de conexiune puternică. Special pentru situațiile în care toți prietenii se adună împreună, modelul reduce congestia rețelei, datorită tehnologiilor MU-MIMO 4×4 și OFDMA, oferind și o acoperire îmbunătățită și semnal puternic, cu cele 8 antene highgain cu Beamforming.

Tot pentru momentele în care casa e plină de distracție și voie bună, utilizatorii se pot baza pe routerul Mercusys MR80X, un dispozitiv dual-band Wi-Fi 6 care asigură navigare web rapidă, streaming și descărcări instant și, mai mult, integrează funcția Smart Connect, pentru selectarea automată a celei mai bune benzi pentru fiecare dispozitiv.

Din categoria routerelor Wi-Fi 6 care îi pot scăpa pe utilizatori de grija lag-ului în rețea face parte și MR60X, un model care oferă viteze de până la 1,5 Gbps și integrează de asemenea tehnologiile OFDMA și MU-MIMO, alături de 4 antene cu Beamforming, în așa fel încât toată lumea să se poată distra fără griji în același timp.

Una dintre cele mai noi soluții Mercusys compatibile Wi-Fi 6 este și routerul MR1500X, un produs perfect pentru ca utilizatorii să poată face trecerea către standardul Wi-Fi 6 la un preț accesibil, oferind viteze rapide de 1.5 Gbps, de acoperire îmbunătățită și de o capacitate mai mare a rețelei, dar și de conexiuni Gigabit prin cablu. Astfel, copiii se pot bucura de serialele favorite sau de jocuri pe console ori PC, în vreme ce adulții pot organiza o seară de film sau își pot bune la bătaie cunoștințele într-un joc online de cultură generală, pentru că vara petrecută cu prietenii e cea mai distractivă.

Întreaga locuință devine cartierul general al distracției

Niciodată n-a fost mai ușor să duci distracția în fiecare colț al locuinței, pentru că sistemele mesh Mercusys Halo sunt perfecte pentru a te bucura de muzică, filme sau jocuri chiar și pe terasă ori în grădină. Una dintre cele mai bune soluții de conectivitate pe care le oferă Mercusys este sistemul mesh Halo H80X, un sistem mesh Wi-Fi 6 cu acoperire pentru întreaga locuință. Cu viteze de până la 3000 Mbps, Seamless Roaming și suport pentru peste 150 de dispozitive conectate în rețea, Halo H80X permite inclusiv configurarea unei rețele unificate, cu o singură denumire și o singură parolă, pentru și mai multă ușurință de utilizare, cu securitate maximă.

Un sistem mesh ideal pentru distracția din această vară este și Halo H50G, care oferă acoperire extinsă și poate fi gestionat extrem de simplu și intuitiv, cu ajutorul aplicației Mercusys. Fiecare unitate Halo H50G utilizează tehnologia Wi-Fi 5 (802.11ac) pentru a oferi performanțe remarcabile de până la 1900 Mbps, gestionând simultan mai multe dispozitive fără întreruperi. Halo H50G poate transforma fiecare colț al casei într-un hub al divertismentului online.

 

Performanță accesibilă și versatilitate pentru orice modalitate de utilizare

Pentru cei care doresc să îmbine accesibilitatea cu versatilitatea, Mercusys propune o gamă de soluții ingenioase ce oferă viteze impresionante la prețuri prietenoase. Aceste produse sunt concepute pentru a satisface orice buget, fără a face compromisuri în privința performanței.

Cel mai bun exemplu este routerul MR30G, care asigură o viteză de până la 1,2 Gbps cu acoperire extinsă și integrează patru antene highgain cu Beamforming și trei porturi Gigabit pentru conexiuni rapide prin cablu, în așa fel încât dispozitivele din casă pot fi conectate și direct la router, pentru o experiență și mai fluidă.

Un dispozitiv extrem de util pentru o vară conectată este și routerul MR20, un gadget care nu numai că oferă viteze de până la 750 Mbps, ci are și o funcționalitate multimodală, putând fi instalat ca router, access point sau range extender, doar prin intermediul unei pagini web sau al unei aplicații intuitive.

Pentru momentele în care e nevoie de conexiune chiar și în cele mai îndepărtate locuri ale casei, în ajutorul lor vine și range extender-ul ME20. Utilizatorii pot extinde cu ușurință acoperirea Wi-Fi a routerului chiar și pe terasă ori în mansardă, obținând viteze combinate de până la 750 Mbps, doar prin apăsarea butonului WPS. Așa că pot fi siguri că distracția îi urmează oriunde doresc să ajungă. Trebuie doar să aleagă echipamentele potrivite, de care să se bucure alături de cei dragi.

Iar pentru cei care caută și mai multă stabilitate pentru conexiuni fiabile prin cablu, Mercusys oferă dispozitivul ideal, switch-ul MS105GP. Acesta este o soluție performantă pentru cei care au nevoie de conexiuni multiple pe fir și integrează 5 porturi full Gigabit asigurând conectivitate de mare viteză și patru porturi PoE+ care transferă date și energie printr-un singur cablu, simplificând configurarea și reducând dezordinea. Switch-ul are și o rază de acțiune extinsă și poate crește distanța de transmisie la 250 de metri cu Extend Mode și, mai mult, este plug & play, ceea ce înseamnă că instalarea este foarte simplă, fără necesitatea unei configurări suplimentare.

Dispozitivul este ideal pentru cei care doresc să își simplifice configurarea rețelei, oferind eficiență din punct de vedere al costurilor, flexibilitate și gestionare inteligentă a energiei, astfel încât utilizatorii nu vor pierde niciun moment de distracție sau relaxare în vacanța de vară.

Despre Mercusys

Mercusys furnizează o gamă largă de dispozitive și accesorii de rețea cu scopul de a oferi acces excelent la Internet pentru cât mai mulți oameni posibil. Routerele Wi-Fi, sistemele mesh, adaptoarele Wi-Fi, range extenderele, access pointurile și switchurile SOHO sunt realizate să satisfacă și cele mai exigente nevoi de rețea. Mercusys colaborează cu profesioniști de top din întreaga lume și dezvoltă dispozitive inovatoare prin intermediul parteneriatelor cu producători renumiți de chipset, inclusiv MediaTek și Qualcomm. Mercusys are un angajament puternic față de excelență, o vastă rețea globală și un vis de îmbunătățire a vieții oamenilor prin conexiuni mai bune. Pentru mai multe informații despre Mercusys, vizitați site-ul www.mercusys.com/ro/ sau ne puteți contacta pe adresa support.ro@mercusys.com

Ne puteți urmări și pe:

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație locală

De ce este recomandat sa apelezi la societatile cooperative mestesugaresti din Romania

Publicat

pe

Intr-o perioada in care consumatorii cauta produse si servicii de incredere, societatile cooperative mestesugaresti din Romania reprezinta o alegere inspirata. Cu o traditie de zeci de ani, aceste organizatii reunesc mestesugari si specialisti care imbina experienta practica, calificarea profesionala si respectul pentru standardele de calitate.

Societatile cooperative mestesugaresti ofera solutii adaptate nevoilor actuale ale clientilor

Servicii personalizate si atentie pentru client

Unul dintre cele mai importante avantaje ale societatilor cooperative mestesugaresti este flexibilitatea. Spre deosebire de productia de serie, multe cooperative pot realiza lucrari personalizate, adaptate cerintelor fiecarui client. Acest lucru inseamna ca beneficiarii primesc produse unice sau servicii executate cu atentie la detalii, intr-un dialog direct cu executantul. Relatia apropiata dintre client si mestesugar contribuie la cresterea increderii si la obtinerea unor rezultate care raspund exact asteptarilor.

Calitate la un raport corect intre pret si valoare

Societatile cooperative urmaresc sa ofere un echilibru intre cost si calitate. Materialele utilizate sunt atent selectate, iar executia este realizata de personal calificat, ceea ce conduce la produse durabile si servicii eficiente. Pentru clienti, acest lucru inseamna investitii care isi pastreaza valoarea in timp si reduc necesitatea unor inlocuiri sau reparatii frecvente. In plus, transparenta in stabilirea preturilor si seriozitatea in respectarea termenelor reprezinta atuuri apreciate de beneficiari.

Sprijinirea economiei locale si a mestesugurilor romanesti

Alegand o societate cooperativa mestesugareasca, fiecare client contribuie la sustinerea economiei locale si la pastrarea unor meserii traditionale. Cooperativele creeaza locuri de munca, formeaza noi generatii de mestesugari si valorifica experienta acumulata de-a lungul timpului. In acelasi timp, ele stimuleaza dezvoltarea comunitatilor si promoveaza produse realizate in Romania, contribuind la consolidarea unui mediu economic sustenabil.

Profesionalism si responsabilitate

Cooperativele mestesugaresti functioneaza pe baza unor principii precum responsabilitatea, colaborarea si respectul fata de client. Aceste valori se reflecta in modul de organizare, in respectarea normelor profesionale si in preocuparea constanta pentru imbunatatirea serviciilor. De asemenea, multe cooperative investesc in modernizarea echipamentelor si in perfectionarea angajatilor, pentru a raspunde cerintelor unei piete aflate in continua schimbare.

O alegere cu beneficii pe termen lung

Intr-o piata dominata de produse standardizate si servicii rapide, societatile cooperative mestesugaresti ofera un model bazat pe incredere, competenta si relatii durabile cu beneficiarii. Alegerea unei cooperative inseamna acces la servicii de calitate, produse realizate cu grija si sprijinirea unui sector economic cu o contributie importanta la dezvoltarea Romaniei.

Fie ca aveti nevoie de un produs personalizat, de o reparatie executata profesionist sau de servicii specializate, societatile cooperative mestesugaresti reprezinta un partener de incredere. Prin experienta acumulata, seriozitate si respect pentru traditie, acestea demonstreaza ca mestesugul romanesc ramane relevant si valoros, oferind solutii durabile si de calitate pentru generatiile de astazi si de maine.

Citeste in continuare

Administrație locală

La ce folosesc societatile in comandita simpla

Publicat

pe

Intr-o tara precum Romania, societatea in comandita simpla reprezinta una dintre cele mai putin utilizate forme de organizare a unei afaceri. Totusi, pentru anumite tipuri de antreprenori si investitori, aceasta structura poate oferi avantaje importante. Reglementata de Legea societatilor comerciale, societatea in comandita simpla combina elemente specifice parteneriatului clasic cu cele ale unei societati comerciale moderne.

Aceasta forma juridica se bazeaza pe existenta a doua categorii de asociati: comanditatii si comanditarii. Diferenta dintre ei tine in principal de nivelul de implicare in conducerea firmei si de raspunderea pentru obligatiile societatii.

Informatii pe care trebuie sa le stii despre societatile in comandita simpla

Cine conduce si cine investeste

Asociatii comanditati sunt cei care administreaza efectiv societatea. Ei iau deciziile importante, reprezinta firma in relatiile comerciale si raspund nelimitat pentru datoriile companiei. Practic, daca firma acumuleaza obligatii financiare pe care nu le poate achita, comanditatii pot raspunde inclusiv cu bunurile personale.

De cealalta parte, comanditarii au rolul de investitori. Ei contribuie cu capital la dezvoltarea afacerii, insa nu participa direct la administrare. Avantajul lor principal consta in faptul ca raspund doar in limita aportului adus in societate. Astfel, riscul financiar este mai redus decat in cazul comanditatilor.

Aceasta impartire clara a responsabilitatilor face ca societatea in comandita simpla sa fie utila in special atunci cand exista persoane cu experienta manageriala si persoane care doresc doar sa finanteze proiectul.

In ce domenii este folosita

Societatile in comandita simpla sunt intalnite mai ales in afacerile de familie, in firmele mici sau in proiectele antreenoriale unde unul dintre asociati doreste sa pastreze controlul operational, iar ceilalti prefera un rol pasiv.

De exemplu, un antreprenor cu experienta in domeniul gastronomiei poate deschide un restaurant impreuna cu un investitor care contribuie financiar, dar nu se implica in activitatea zilnica. In acest caz, primul devine asociat comanditat, iar al doilea asociat comanditar.

Aceasta structura poate fi avantajoasa si in domeniul consultantei, agriculturii sau comertului, unde este nevoie de capital suplimentar, dar si de o conducere centralizata si clara.

Avantaje si dezavantaje

Principalul avantaj al societatii in comandita simpla este flexibilitatea. Ea permite atragerea de investitori fara cedarea controlului managerial. In plus, formalitatile de constituire sunt relativ accesibile comparativ cu alte forme de organizare.

Totusi, exista si dezavantaje importante. Raspunderea nelimitata a comanditatilor poate reprezenta un risc major, mai ales in domeniile cu fluctuatii economice mari. De asemenea, aceasta forma de societate nu este foarte populara in Romania, ceea ce face ca multi antreprenori sa prefere societatea cu raspundere limitata (SRL), considerata mai sigura.

O optiune pentru afaceri bazate pe incredere

Societatea in comandita simpla ramane o solutie utila pentru afacerile construite pe colaborare si incredere reciproca. Ea ofera posibilitatea separarii rolului de administrator de cel de investitor si poate sustine dezvoltarea unor proiecte antreprenoriale eficiente si de lunga durata.

Citeste in continuare

Administrație locală

REGINA MARIA este rețeaua de sănătate cu cele mai multe Centre de Excelență acreditate internațional de Surgical Review Corporation, din Europa

Publicat

pe

De

Trei noi Centre de Excelență au fost acreditate în luna aprilie: unul de Chirurgie Bariatrică Revizională, respectiv două pentru Protezare Articulară.

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA, liderul calității medicale din România și furnizorul de sănătate cu cele mai multe Centre de Excelență din Europa, acreditate internațional de Surgical Review Corporation, a obținut, în luna aprilie,  trei noi certificări pentru Centre de Excelență. Concomitent, au fost reacreditate mai multe dintre Centrele de Excelență deja existente în rețea.

Astfel, REGINA MARIA pune, din nou, medicina românească pe harta sănătății din Europa, reîntărindu-și angajamentul de a le oferi pacienților săi tratamente medicale și chirurgicale la cele mai înalte standarde internaționale.

Peste 20.000 de intervenții efectuate în Centrele de Excelență din rețea

REGINA MARIA a fost prima rețea de sănătate din România care a obținut acreditări internaționale Surgical Review Corporation şi este furnizorul de servicii medicale cu cele mai multe acreditări internaționale pentru Centre de Excelență, nu doar din România, ci și din Europa – o realizare semnificativă pentru medicina din țara noastră.

„Am pus întotdeauna pe primul loc siguranța pacienților noștri și am urmărit întotdeauna să aducem în România standarde medicale așa cum vedem în spitalele internaționale, în țările care au dezvoltat o cultură a calității serviciilor de sănătate. Să aplicăm pentru acreditările SRC a fost un pas firesc al acestei preocupări”, a declarat Dr. Nirvana Georgescu, Directorul Diviziei de Calitate și Siguranța Pacientului, rețeaua de sănătate REGINA MARIA.

16 dintre cele 22 de Centre de Excelență acreditate SRC existente în România se află în cadrul REGINA MARIA, în spitale și centre ale rețelei din București (Ponderas Academic Hospital și Spitalul Euroclinic), Timișoara (Spitalul Premiere) și Constanța (Gastromond), unde pacienții beneficiază de servicii medicale de cea mai înaltă calitate și de expertiza unor echipe medicale de top.

Mai mult, dintre cele 33 de acreditări pentru Chirurgi de Excelență existente în România, 25 sunt deținute de medici chirurgi care activează în rețeaua REGINA MARIA.

Până în prezent, au fost efectuate peste 20.000 de intervenții chirurgicale în Centrele de Excelență din rețeaua REGINA MARIA.

Ce este un Centru de Excelență și de ce este relevant pentru pacienții români?

Un Centru de Excelență acreditat de Surgical Review Corporation (SRC) este o unitate medicală care respectă cele mai înalte standarde internaționale de calitate și excelență  medicală și oferă pacienților acces la tratamente de top, echipe multidisciplinare, echipamente medicale moderne și tehnologii de ultimă generație care asigură o diagnosticare corectă, intervenții eficiente și monitorizare postoperatorie.

Doar spitalele de top din întreaga lume sunt eligibile pentru acreditare. Pentru obținerea acesteia, este monitorizat permanent numărul de cazuri tratate, iar rezultatele intervențiilor sunt comparate cu cele ale altor spitale acreditate. Mai mult decât atât, un chirurg poate obține titulatura de Chirurg de Excelență doar după ce îndeplinește criterii care îi susțin expertiza, adică un număr minim de cazuri pentru specialitatea respectivă și rezultate foarte bune în urma intervențiilor efectuate (număr redus de complicații post-operatorii, reinternări sau reintervenții).

Conform datelor SRC, în cadrul unui Centru de Excelență, se înregistrează cu 65% mai puține complicații operatorii, siguranța pacienților este îmbunătățită cu 71%, iar eficacitatea și eficiența tratamentelor sunt îmbunătățite cu 47%.

Trei noi Centre de Excelență deschise în rețeaua REGINA MARIA

În luna aprilie, au fost acreditate 3 noi Centre de Excelență în rețeaua REGINA MARIA:

  • un Centru de Excelență în Chirurgia Metabolică și Bariatrică revizională, în Ponderas Academic Hospital – Chirurg de Excelență Prof. Dr. Cătălin Copăescu.
  • două Centre de Excelență în Protezare Articulară, în cadrul Spitalului Euroclinic, Chirurg de Excelențǎ Robert Apostolescu, respectiv în Ponderas Academic Hospital, Chirurg de Excelență Dr. Vlad Predescu

Odată obținută, acreditarea Surgical Review Corporation se reînnoiește la fiecare 3 ani, pentru dovedirea menținerii standardelor și criteriilor de calitate care au fost evaluate inițial.

„Acreditările internaționale SRC se reînnoiesc o dată la trei ani, ceea ce reprezintă, pentru noi, un angajament ferm față de pacienții noștri: astfel, le reconfirmăm acestora că le asigurăm, în permanență, cele mai înalte standarde de calitate medicală. Acreditările internaționale se bazează pe seturi solide de bune practici care și-au dovedit, de-a lungul timpului, eficiența și rolul esențial în îngrijirea pacienților. Acreditările SRC sunt încă un instrument prin care ne asigurăm că pacientul nostru este în siguranță și că obținem rezultatele îngrijirii medicale pe care ni le dorim cu toții”, completează Dr. Nirvana Georgescu, Directorul Diviziei de Calitate și Siguranța Pacientului, rețeaua de sănătate REGINA MARIA.

Despre Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA 

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA este lider în calitatea serviciilor medicale din România, fiind singurul operator care deține cinci spitale cu acreditări internaționale. Prin cele 22 de acreditări deținute – o performanță unică în Europa Centrală și de Est, REGINA MARIA demonstrează constant angajamentul său pentru excelența medicală și siguranța îngrijirii pacienților.

În ultimul deceniu, aproape 1 milion de recenzii au fost acordate de pacienți medicilor REGINA MARIA, printr-un sistem unic de acordare a feedback-ului, ajungând astfel la o medie de 9,63 la nivelul Rețelei.

Rețeaua este, totodată, lider în digitalizarea sănătății în România – aplicația medicală REGINA MARIA fiind cea mai descărcată și utilizată aplicație de acest tip, cu peste 1,7 milioane de conturi de pacienți.

Citeste in continuare

Știri noi din Brăila

Uncategorizedo zi inainte

Humana People to People România deschide un nou magazin, în Arad

Arad, 17.07.2026 Humana People to People România își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare...

Uncategorizedo zi inainte

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

Uncategorized2 zile inainte

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice...

Sport3 zile inainte

România își reconfirmă statutul de lider al padbolului mondial: Campioni Internaționali, Vicecampioni Internaționali și MVP-ul turneului

După cele 4 zile de meciuri spectaculoase, adversari de top și emoții trăite la intensitate maximă, delegația României s-a întors...

Uncategorized3 zile inainte

Wegovy devine primul tratament oral GLP-1 aprobat în UE pentru managementul greutății

Pentru persoanele care trăiesc cu obezitate sau suprapondere și care au nevoie de tratament medicamentos, apare o nouă opțiune în...

Uncategorized3 zile inainte

Samsung prezintă noul SSD 990, cu performanțe de top și eficiență energetică îmbunătățită

SSD-ul Samsung 990 oferă performanțe robuste, cu o viteză de citire secvențială de până la 7.250 MB/s și o eficiență energetică...

Uncategorized3 zile inainte

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR București, 15...

Afaceri4 zile inainte

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

(Advertorial) Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments,...

Uncategorized5 zile inainte

Consumatorii au trimis cu 40% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile în cadrul CSALB. Ce au solicitat?

14 iulie, București. În prima jumătate a acestui an consumatorii au trimis un număr record de cereri de negociere cu...

Știri din județ5 zile inainte

Cum Snick Ambalaje ajută restaurante din Brăila să livreze sushi sau poke: vezi informații aici

Românii au descoperit gustul preparatelor asiatice iar Snick Ambalaje vine cu oferte pentru antreprenorii HoReCa ce au nevoie de ambalaje...

Știri din județ5 zile inainte

Ce trebuie să verifici înainte să iei un credit de nevoi personale

O cheltuială mare apare, de multe ori, într-un moment nepotrivit. Poate fi vorba despre renovarea locuinței, o urgență medicală, schimbarea...

Afaceri5 zile inainte

D’Olive a organizat un eveniment în Piața Unirii din Cluj-Napoca

Peste 1.000 de persoane au participat la un eveniment organizat de D’Olive în Piața Unirii din Cluj-Napoca, conform unui comunicat...

Uncategorized5 zile inainte

Dezmembrări Opel – piese pentru reparații rapide, fără cheltuieli inutile

Opel este una dintre mărcile pe care le întâlnești peste tot în România. Astra, Corsa, Insignia, Zafira, Meriva sau Vectra...

Tuca Zbarcea Tuca Zbarcea
Socialo săptămână inainte

Țuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top

Țuca Zbârcea & Asociații a fost desemnată „Firma de Avocatură a Anului 2025” în cadrul Galei Avocați de Top ediția 2026....

Uncategorizedo săptămână inainte

Samsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa

Bucharest, România – 10 iulie 2026 – Samsung Climate Solutions anunță inaugurarea unui nou centru de training de ultimă generație în Amsterdam....

Uncategorizedo săptămână inainte

ELKO Romania aduce in atentia pietei locale noul display LG MAGNIT Micro LED pentru spatii comerciale premium

Noua solutie LG MAGNIT Micro LED ofera imagini de inalta definitie, instalare simplificata si fiabilitate operationala sporita pentru proiecte B2B...

Știrile Săptămânii