Uncategorized
Google aduce pentru prima oară în România dispozitivele Pixel

Cele mai noi dispozitive din gama Pixel, smartphone-urile din seria Pixel 9, ceasul inteligent Pixel Watch 3 și căștile wireless Pixel Buds Pro 2 vor putea fi acum comandate prin partenerii Vodafone și eMAG
Google anunță astăzi lansarea în premieră în România a magazinului Google (ne-tranzacțional) și celor mai noi dispozitive Pixel. Telefoanele Pixel 9, Pixel 9 Pro, Pixel 9 Pro XL, ceasul inteligent Pixel Watch 3 și căștile wireless Pixel Buds Pro 2 sunt disponibile pe piața din România pentru precomandă începând cu 13 august, prin intermediul partenerilor locali ai Google: Vodafone și eMAG. Pixel este singurul telefon care combină hardware de ultimă generație, modelele Gemini de la Google, sistemul de operare Android și inteligența artificială Google. Căștile Pixel Buds Pro 2 sunt echipate cu cipul Tensor A1 și oferă o anulare a zgomotului de două ori mai eficientă, iar Pixel Watch 3 oferă mai multă performanță, în două dimensiuni diferite.
Cele mai recente inovații AI ale Google, disponibile pe piața locală
Toate cele trei modele din seria de telefoane Pixel 9 dispun de cele mai recente inovații Google bazate pe inteligența artificială, oferă o performanță de top a camerei și o experiență îmbunătățită utilizatorului. Dotat cu noul procesor Tensor G4 și 16 GB de RAM, Pixel 9 Pro este cel mai puternic dispozitiv Pixel lansat până acum, fiind conceput pentru a rula cel mai avansat model de AI de pe un dispozitiv Pixel. Aceasta înseamnă fotografii și videoclipuri de ultimă generație și modalități mai inteligente de a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Telefoanele Pixel 9 și Pixel 9 Pro XL vor fi disponibile pentru livrare în România începând cu 22 august, iar Pixel 9 Pro începând cu luna septembrie. Clienții din România pot precomanda cele 3 telefoane din gama Pixel 9 începând de astăzi, de la Vodafone și eMAG.
Alături de gama de smartphone-uri, ceasul inteligent Pixel Watch 3 oferă o experiență complet integrată în ecosistemul Google, cu funcționalități îmbunătățite de urmărire a nivelului de fitness și wellness, în timp ce căștile wireless Pixel Buds Pro 2 oferă o calitate audio premium. Cele două produse – Pixel Watch 3 și Pixel Buds Pro 2 – pot fi precomandate începând de astăzi, prin intermediul Vodafone și eMAG, și vor fi disponibile pentru livrare din 10 septembrie (Pixel Watch 3) și 26 septembrie (Pixel Buds Pro 2).
Achizițiile de dispozitive Pixel vin cu oferte speciale, inclusiv abonamente YouTube Premium și Fitbit Premium, precum și planuri de stocare Google One Premium, îmbunătățind experiența globală a ecosistemului Google pentru clienții români. Informații suplimentare despre beneficii vor putea fi obținute la achiziția produsului de la parteneri.
Prețurile recomandate ale noilor produse anunțate de Google:
Pixel 9
128 GB: 4.499,99 RON
256 GB: 4.999,99 RON
Pixel 9 Pro
128 GB: 5.499,99 RON
256 GB: 5.999,99 RON
512 GB: 6.699,99 RON
Pixel 9 Pro XL
128 GB: 5.999,99 RON
256 GB: 6.499,99 RON
512 GB: 7.199,99 RON
1 TB: 8.499,99 RON
Carcase de protecție pentru telefoanele Pixel
Pixel 9 & Pixel 9 Pro: 199 RON
Pixel 9 Pro XL: 219 RON
Pixel Watch 3
41 mm: 1.999 RON
45 mm: 2.249 RON
Accesorii pentru Pixel Watch
Active Band: 249 RON
Pixel Buds Pro 2: 1.249 RON
Pentru mai multe informații despre funcționalitățile noilor dispozitive Google și pentru precomandă, clienții pot accesa magazinul online Google Store România, lansat tot astăzi, sau retailerii parteneri Vodafone și eMAG. Magazinul online al Google din România este unul de prezentare a produselor, unde vizitatorii pot afla informații despre produsele hardware ale Google disponibile în țara noastră și serviciile conexe, precum și partenerii de unde le pot achiziționa.
„Lansarea dispozitivelor Pixel pe piața din România reflectă angajamentul Google de a-și extinde ofertele hardware în Europa Centrală și de Est, România fiind una dintre piețele esențiale din regiune. Cu un hub tehnologic regional la București, format din 400 de specialiști, care susține întregul ciclu de dezvoltare a produselor (Research, Engineering, Product Management și User Experience), echipa Google din România a avut un impact major în dezvoltarea ecosistemului de produse hardware al Google, inclusiv pentru o parte din funcționalitățile dispozitivelor Pixel. Tehnologiile dezvoltate în București sunt integrate în produse și servicii utilizate de oameni din întreaga lume, hub-ul local fiind cel mai mare centru Google de dezvoltare pentru produse wearables din Europa Centrală și de Est. Parteneriatul Google cu retailerii locali Vodafone și eMAG asigură că noile dispozitive Pixel sunt accesibile clienților români prin canale de încredere”, a declarat Lavinia Neagoe, Director of Engineering & Bucharest Technology Site Lead la Google România.
“Intrarea în portofoliul nostru a celor mai noi produse Google vine să întărească promisiunea pe care o facem românilor prin platforma EasyTech, de a oferi tuturor acces la cele mai noi tehnologii, cu soluții de plată flexibile și suport în alegerea celor mai potrivite dispozitive pentru clienții noștri și familiile lor. Iar acest lucru este confirmat de creșterile în vânzări atât pentru telefoane, precum și pentru gadget-uri și accesorii. Noul Google Pixel 9 înglobează tehnologii de ultimă oră, precum Gemini, soluție AI integrată exclusiv în aceste smartphone-uri, care pot fi testate și achiziționate, din 22 august, în magazinele Vodafone”, a declarat Nedim Baytorun, Directorul Diviziei Consumer a Vodafone România.
„Cu peste 22 de milioane de oferte active, clienții vin pe eMAG pentru a descoperi produse și soluții pentru orice nevoi, dar și tehnologiile viitorului prin cele mai noi gadget-uri lansate pe piață. Prin parteneriatele de lungă durată cu branduri inovatoare, precum Google, reușim să le oferim clienților cele mai noi produse de tehnologie concomitent cu lansările internaționale. În premieră pe piața locală, românii pot face o precomandă pentru noile dispozitive Pixel 9 începând de astăzi, la fel ca utilizatorii din Europa de Vest. Mai mult, ei pot achiziționa produsele simplu, în rate flexibile, direct din contul MyWallet și se pot bucura de livrare gratuită cu Genius”, a spus Diana Ion, director comercial electro-IT eMAG România, Bulgaria și Ungaria.
Pixel 9: Performanța Google AI de ultimă generație și 7 ani de inovație
Cele 3 noi modele de telefoane – Pixel 9, Pixel 9 Pro și Pixel 9 Pro XL – folosesc noul cip Tensor G4 de la Google, realizat împreună cu Google DeepMind și optimizat pentru a rula cele mai avansate modele AI. În plus, telefoanele sunt de două ori mai rezistente decât Pixel 8. Pentru prima dată, modelul Pro vine în două dimensiuni diferite: Pixel 9 Pro (6,3 inci) și Pixel 9 Pro XL (6,8 inci). Cu excepția dimensiunii ecranului și bateriei, Pixel 9 Pro și Pixel 9 Pro XL au aceleași specificații și caracteristici. Ambele au cele mai bune și mai luminoase ecrane Super Actua de la Google de până acum și o nouă cameră frontală de 42 Mpx, astfel încât utilizatorii să obțină fotografii mai clare și mai luminoase în condiții de lumină slabă. Acestea au un aspect actual, cu un spate din sticlă mată și margini metalice lustruite, care oferă o senzație distinctă de calitate premium.
Pixel 9 are numeroase upgrade-uri față de generațiile anterioare. Cu ecranul său Actua de 6,3 inci, Pixel 9 este cu 35% mai luminos decât Pixel 8 și a fost evaluat drept cel mai bun afișaj din clasa sa. În ceea ce privește camera, utilizatorii primesc aceleași camere principale și ultrawide ca la Pixel 9 Pro și Pixel 9 Pro XL. Aceasta reprezintă un pas uriaș pentru obiectivul ultrawide, care ajunge la 48 Mpx pe Pixel 9, de la 12 Mpx pe Pixel 8. Toate telefoanele Pixel 9 se îmbunătățesc în timp – fiecare telefon vine cu șapte ani de sistem de operare și actualizări de securitate.

Pixel 9 Pro cu Gemini Advanced gratuit în primul an
Procesorul Tensor G4, cu care sunt echipate cele 3 telefoane din gama Pixel 9, este cel mai eficient cip Google de până acum și a fost conceput pentru a oferi o experiență îmbunătățită în utilizarea cotidiană, începând cu deschiderea aplicațiilor sau navigarea pe web. Pixel 9 Pro și Pixel 9 Pro XL oferă utilizatorilor acces la Gemini Advanced, printr-un abonament gratuit timp de un an la pachetul Google One AI Premium (valabil doar pentru utilizatori noi de Google One sau care au pachetele cu stocare de 100/200 GB). Cu acest plan, utilizatorii au acces la funcții AI mai puternice și pot folosi Gemini direct în produsele Google, precum Gmail și Docs.
Mai mult, utilizatorii pot folosi pe noile telefoane din gama Pixel 9 asistentul Gemini Live, care oferă asistență vocală instantanee și răspunsuri la întrebări, într-un mod conversațional natural. Acest serviciu este disponibil momentan doar în limba engleză. Pentru a asigura o experiență de utilizare a capabilităților AI cât mai fluidă, noile dispozitive Pixel 9 beneficiază de mai multă memorie internă: 12 GB RAM pentru Pixel 9 și 16 GB pe Pixel 9 Pro și Pixel 9 Pro XL.
Fotografii de grup și panorame perfecte în condiții de lumină slabă
Google a adăugat, de asemenea, noi funcții AI pentru a ajuta utilizatorii să obțină fotografii perfecte. Cu funcția „Add Me”, utilizatorii vor putea face o fotografie cu toți membrii grupului, inclusiv cu fotograful, fără a fi nevoie să folosească un trepied sau să ceară ajutorul unui străin. De asemenea, Google a îmbunătățit funcția „Panorama” pentru realizarea de fotografii detaliate, chiar și în condiții de lumină slabă. Mai mult, funcția „Magic Editor” poate reîncadra automat fotografia, poate extinde imaginea pentru a cuprinde mai mult din cadru și, cu funcția Best Take, utilizatorul obține o fotografie mai bună de grup, de exemplu, combinând fotografii similare. Funcția identifică cel mai bun cadru sau permite utilizatorului să aleagă cea mai bună expresie a fiecăruia.

Pixel Watch 3: Mai mare și mai luminos, funcții îmbunătățite pentru sănătate și sport
Seria de ceasuri inteligente Pixel Watch 3 aduce inovații remarcabile în ceea ce privește afișajul, performanța și funcționalitățile de fitness și sănătate. Noul ecran Actua al Pixel Watch 3, cu o luminozitate de două ori mai mare decât în versiunea anterioară, oferă o vizibilitate excelentă în orice condiții. Noul Pixel Watch 3 este disponibil în două versiuni, cu ecran de 45 mm sau 41 mm, oferind un afișaj mai mare cu 40%, respectiv 10% decât Pixel Watch 2. Cu Wear OS 5 și o arhitectură hibridă, Pixel Watch 3 asigură o durată de viață extinsă a bateriei, inclusiv un mod de economisire care prelungește durata la 36 de ore.
Funcțiile avansate de monitorizare a fitness-ului și sănătății utilizatorilor, cum ar fi noul indicator al formei zilnice (Daily Readiness) și Cardio Load, care analizează performanța inimii în activitățile cardio, oferă utilizatorilor interesați de bunăstarea lor fizică și psihică informații detaliate pentru a-și putea optimiza antrenamentele și recuperarea. Pentru alergători, Pixel Watch 3 oferă funcții utile precum Workout Builder (planuri de antrenament personalizate) și indicații în timp real în timpul antrenamentelor.



Pixel Buds Pro 2, căștile cu sunet clar și integrare cu AI
Căștile wireless Pixel Buds Pro 2 aduc inovații în performanța audio și experiența utilizatorului. Căștile sunt echipate cu cipul Tensor A1, care oferă o anulare a zgomotului de două ori mai eficientă, datorită funcției Active Noise Cancellation și Silent Seal™ 2.0. Pixel Buds Pro 2 oferă un sunet clar și echilibrat, chiar și cu anularea zgomotului activă, datorită procesării pe mai multe căi. Proiectate pentru confort maxim, Pixel Buds Pro 2 includ asistentul virtual Google Gemini, pentru asistență hands-free, și conversații extinse cu Gemini Live. În România, asistentul Gemini Live poate fi utilizat pe Pixel Buds Pro 2 după inițierea sesiunii pe telefon, nu direct de pe căști. După blocarea ecranului telefonului, discuția cu Gemini Live poate continua pe căști. De asemenea, căștile includ funcții precum Apel Clar, Detectarea Conversației și sunet spațial cu urmărirea mișcărilor capului. Mai mult, utilizatorul poate schimba conexiunea căștilor între diferite dispozitive fără niciun efort. Cu funcția Active Noise Cancellation activată, căștile oferă o autonomie de până la 8 ore în utilizare și 30 de ore cu ajutorul carcasei.
Uncategorized
Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România
București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas în evoluția companiei și lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul Provident, adresat clienților care preferă o experiență complet digitală.
Cu o limită reutilizabilă de până la 10.000 de lei, ProviCard poate fi accesat printr-un proces 100% online și administrat direct din aplicația ProviGo. Cardul oferă o perioadă de grație de până la 30 de zile, retrageri de numerar de la orice bancomat, curs valutar fără costuri suplimentare și rambursare flexibilă.

„ProviCard marchează o nouă etapă în evoluția portofoliului nostru. În ultimii ani, am extins constant modalitățile prin care clienții pot accesa produsele Provident, prin dezvoltarea parteneriatelor și lansarea ProviOnline, produsul nostru 100% digital. Acum, adăugăm pentru prima dată în portofoliul nostru un card de credit și continuăm să construim opțiuni pentru nevoi și comportamente financiare diferite. După 20 de ani, provocarea noastră nu este doar să rămânem relevanți pentru clienții care ne cunosc deja, ci să construim Provident și pentru următoarea generație de clienți”, spune Florin Bâlcan, Director General Provident Financial România.

ProviCard este adaptat pentru piața din România pornind de la experiența Poloniei, unde peste 230.000 de clienți folosesc deja acest card.
20 de ani de Provident în România
În două decenii, peste 1,4 milioane de români au fost clienți Provident, iar compania a acordat finanțări în valoare totală de peste 2 miliarde de euro. Astăzi, Provident deservește aproape 200.000 de clienți activi, iar aproape jumătate dintre aceștia locuiesc în mediul rural.
Profilul clientului s-a schimbat, însă, odată cu piața. Alături de clienții care aleg serviciul opțional la domiciliu, Provident deservește astăzi, prin ProviOnline și parteneriatele dezvoltate în ultimii ani, și o categorie de clienți cu un profil preponderent digital. Aceștia au o vârstă medie de 37 de ani și un venit mediu lunar de aproximativ 4.000 de lei.
ProviCard continuă această evoluție și aduce Provident mai aproape de noi categorii de clienți, care caută flexibilitate și o experiență digitală.
Uncategorized
Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București
Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei pentru cuplurile participante
Elite Bride Fest – Ediția a II-a va avea loc în perioada 20–22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București. Timp de trei zile, viitorii miri vor putea descoperi într-un singur loc furnizori, servicii, inspirație și oferte speciale pentru organizarea nunții.
Biletele pornesc de la numai 5 lei, iar cuplurile participante primesc un cadou garantat în valoare de 599 lei.
Organizarea unei nunți înseamnă numeroase alegeri importante: de la locație, rochia de mireasă și costumul de mire, până la verighete, servicii foto-video, muzică, decor, invitații, entertainment sau luna de miere.
Elite Bride Fest – Târg de Nunți București aduce toate aceste servicii mai aproape de viitorii miri și le oferă posibilitatea de a găsi, într-un singur weekend și într-un singur loc, soluții pentru aproape toate etapele organizării nunții.
Vizitatorii vor putea descoperi rochii de mireasă, costume de mire, verighete și bijuterii, servicii foto-video, decor și aranjamente florale, invitații și soluții digitale pentru nuntă, DJ și entertainment, candy bar, cabine foto și platforme 360, locații pentru evenimente, servicii de beauty, oferte pentru luna de miere și multe alte produse și servicii dedicate nunții.
Un singur loc, numeroase opțiuni pentru organizarea nunții
Unul dintre marile avantaje ale participării la un târg de nunți este posibilitatea de a compara într-un timp scurt mai multe variante.
La Elite Bride Fest, viitorii miri pot discuta direct cu furnizorii, pot vedea și testa produse și servicii, pot solicita informații personalizate, pot compara pachete și prețuri și pot găsi soluțiile potrivite pentru stilul și bugetul propriei nunți.
În plus, expozanții vor pregăti oferte, reduceri, bonusuri și pachete speciale disponibile pe perioada târgului, oferind viitorilor miri oportunitatea de a lua decizii importante pentru nuntă în condiții avantajoase.
Bilete de la 5 lei și cadou garantat de 599 lei
Pentru Ediția a II-a, Elite Bride Fest pregătește și o campanie specială pentru vizitatori: bilete de la 5 lei și cadou garantat în valoare de 599 lei.
Cuplurile care achiziționează un bilet valid, participă la Elite Bride Fest și vizitează zona promoțională dedicată din cadrul târgului primesc un cadou garantat în valoare de 599 lei, indiferent de tipul biletului achiziționat.
Prețurile biletelor sunt:
- Vineri – bilet 5 lei → cadou în valoare de 599 lei
- Sâmbătă – bilet 20 lei → cadou în valoare de 599 lei
- Duminică – bilet 15 lei → cadou în valoare de 599 lei
- Abonament 3 zile – 30 lei → cadou în valoare de 599 lei
Astfel, chiar și cu un bilet de numai 5 lei, cuplurile participante primesc cadoul garantat în valoare de 599 lei. Cadoul nu poate fi preschimbat în bani.
Programul Elite Bride Fest – Ediția a II-a
- Vineri, 20 noiembrie 2026: 12:00–19:00 (ultima intrare: 18:30)
- Sâmbătă, 21 noiembrie 2026: 10:00–19:00 (ultima intrare: 18:30)
- Duminică, 22 noiembrie 2026: 10:00–18:30 (ultima intrare: 18:00)
Evenimentul se desfășoară într-un spațiu expozițional de peste 1.000 mp, cu numeroase locuri de parcare în imediata apropiere a intrării și acces facil atât pentru vizitatori, cât și pentru expozanți.
Bilete și informații
Biletele pentru Elite Bride Fest – Ediția a II-a sunt disponibile online prin:
Mai multe informații despre eveniment, expozanți, program și bilete sunt disponibile pe site-ul oficial: www.elitebridefest.ro
Contact organizator: 0773 931 594
Partener media: Zile și Nopți
DJ oficial Elite Bride Fest: Fish Music Events
Eveniment Facebook: facebook.com/share/18WEs5R4qN
Facebook: facebook.com/elitebridefest
Instagram: instagram.com/elitebridefest
TikTok: tiktok.com/@elitebridefest
Uncategorized
Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid, dozează apa de gură, te ajută să îți îmbunătățești tehnica de periaj, permite transmisia live, îndepărtează placa bacteriană și oferă o curățare precisă.
Astăzi, la Paris, James Dyson a dezvăluit o modalitate complet nouă de a curăța dinții. Dyson CameraJet™ este singura periuță de dinți cu o cameră alimentată de Gap Optical Targeting™ care identifică spațiile dintre dinți și realizează o curățare de precizie cu jet în timp ce periați4. O cameră macro integrată cu obiectiv de 100.000 de pixeli, alimentată de machine learning, detectează, urmărește și anticipează în timp real spațiile dintre dinți, declanșând o pulverizare cu precizie a jetului de apă de gură exact acolo unde este nevoie.
Este rezultatul a șase ani de cercetare, dezvoltare și inginerie, care pune sub semnul întrebării fiecare aspect al îngrijirii orale convenționale. În timp ce alte periuțe nu pot identifica spațiile dintre dinți, Dyson CameraJet™ poate. În timp ce perii convenționali ai periuțelor sonice pot rămâne blocați pe suprafața dintelui, oscilația sonică variabilă de la Dyson este concepută pentru a menține perii în mișcare. În timp ce jeturile tradiționale de tip ac pot perfora placa bacteriană, jetul conic Dyson este conceput pentru a îndepărta mai multă placă bacteriană, fiind în același timp mai delicat cu gingiile și smalțul.
„Folosirea aței dentare este o sarcină incomodă care consumă timp. Puțini dintre noi o fac, chiar dacă știm că ar trebui. Inginerii și oamenii de știință de la Dyson au petrecut peste un deceniu studiind rutinele de îngrijire orală și modul în care se acumulează impuritățile în cavitatea bucală. Cercetările noastre au arătat că oamenii omit în mod constant zonele în care se formează placa bacteriană: spațiile dintre dinți.
Am vrut să rezolvăm trei probleme fundamentale: cum să vedem aceste spații, cum să îndepărtăm placa bacteriană și cum să îmbunătățim performanța curățării în timpul periajului.
Prin combinarea unei camere, a tehnologiei de machine learning, a dinamicii de precizie a fluidelor, a tehnologiilor avansate de periaj, a conectivității și a Wi-Fi-ului, Dyson CameraJet™ introduce o modalitate complet nouă de a menține sănătatea orală.”, spuneJames Dyson, Fondator și Inginer-șef.

De zeci de ani, rutinele de îngrijire orală s-au bazat pe mai mulți pași: periaj, folosirea aței dentare și clătirea gurii. Cu toate acestea, foarte puțini oameni fac ceea ce recomandă medicii stomatologi, de două ori pe zi, în fiecare zi. 9 din 10 persoane nu folosesc ața dentară atât de regulat pe cât ar trebui1, iar, în medie, oamenii petrec doar 45 de secunde periindu-și dinții, cu mult sub recomandarea de două minute3.
Cele mai multe persoane omit în mod constant spațiile interdentare, spațiile dintre dinți, acolo unde încep problemele și unde se formează pentru prima dată placa bacteriană, care apoi se întărește. Lăsată în urmă în timp, placa bacteriană poate contribui la probleme cotidiene de sănătate orală, de la respirație urât mirositoare și tartru până la iritarea gingiilor și carii dentare, ceea ce face ca spațiile dintre dinți care sunt omise să fie una dintre cele mai importante zone asupra cărora trebuie acționat.3
Potrivit Raportului global privind situația sănătății orale din 2025 al Organizației Mondiale a Sănătății, se estimează că aproape 3,7 miliarde de persoane sunt afectate de boli orale la nivel global.2 Sănătatea orală precară este, de asemenea, recunoscută din ce în ce mai mult ca fiind asociată cu afecțiuni care afectează sănătatea generală, inclusiv bolile cardiovasculare și boala Alzheimer.2

Gap Optical Targeting™ – tehnologie de identificare optică precisă a spațiilor dintre dinți
Camera macro cu obiectiv de 100.000 de pixeli este alimentată de Gap Optical Targeting™, algoritmul de machine learning AI al Dyson. Aceasta scanează 28 de imagini live pe secundă pentru a identifica, urmări și anticipa în timp real spațiile dintre dinți. În decurs de 100 ms de la momentul în care camera vede un spațiu, dispozitivul detectează și direcționează un jet către acesta, declanșând o pulverizare conică de apă de gură pentru a curăța spațiul dintre dinți în timp ce periați. Dyson CameraJet™ funcționează cu 16 milioane de linii de cod și un sistem de machine learning antrenat pe 470.000 de imagini dentare colectate în timpul dezvoltării.
Jet conic
Pentru a testa cu acuratețe îndepărtarea plăcii bacteriene, Dyson și-a dezvoltat propria placă bacteriană de referință printr-o colaborare de cinci ani cu Facultatea de Stomatologie a Universității Naționale din Singapore. Acest lucru le-a permis inginerilor să repete rapid testele și să optimizeze îndepărtarea plăcii bacteriene.
Aparatele tradiționale de curățare cu jet de apă folosesc adesea un jet de tip „ac”, un profil ascuțit, penetrant, al unui flux laminar de fluid. Atunci când a fost testat pe placa bacteriană de referință Dyson, acest tip de jet a perforat placa bacteriană, dar nu a reușit să îi depășească aderența și să o îndepărteze în totalitate. În schimb, jetul conic Dyson folosește o pulverizare unică, cu formă conică și acoperire largă. Acoperirea mai extinsă îndepărtează placa bacteriană dintr-o singură mișcare, fiind optimizată la o presiune mai redusă pentru a fi mai delicată cu gingiile și smalțul.6

Rezervor Anti-Gravity
Rezervorul compact de 12,5 ml pentru apă de gură eliberează cantitatea recomandată de apă de gură, optimizată pentru a curăța spațiile dintre dinți într-o singură sesiune. Astfel, clătirea gurii este integrată în rutina de periaj, eliminând necesitatea unui pas separat în timpul utilizării. Dyson CameraJet™ utilizează un rezervor Anti-Gravity cu o pompă cu diafragmă și o cameră de presiune care se adaptează în timpul utilizării pentru a furniza jeturi controlate și neîntrerupte.
Rezervorul Anti-Gravity contribuie la asigurarea unei eliberări constante a apei de gură de fiecare dată când este declanșat jetul de precizie, indiferent dacă dispozitivul este ținut vertical, înclinat sau orizontal.
Stație de încărcare
Dyson a conceput o stație care reumple periuța de dinți prin apăsarea unui buton, în doar trei secunde. Stația încarcă dispozitivul între utilizări și oferă un loc dedicat pentru depozitarea acestuia în poziție verticală, igienic și pregătit pentru utilizarea zilnică. Este inclusă o husă de călătorie, astfel încât întregul system dentar Dyson să poată fi utilizat acasă sau în deplasare.
Cap de periaj cu peri dubli
Dinții nu sunt plați, așa că nici capul de periaj nu este. Topografia capului de periaj Dyson este unică și concepută pentru a ajunge la o proporție mai mare din suprafața dintelui. Designul cu peri dubli este conturat cu precizie pentru a curăța de-a lungul liniei gingivale și a îndepărta petele de suprafață pentru dinți mai albi, contribuind în același timp la îndepărtarea plăcii bacteriene pe care alte periuțe o lasă în urmă.7 Capul de periaj utilizează două tipuri de peri: perii interiori, puțin mai fermi, contribuie la îndepărtarea petelor de suprafață și la obținerea unor dinți mai strălucitori și mai albi, în timp ce perii exteriori, mai moi, curăță delicat de-a lungul liniei gingivale.
Capul de periaj este prevăzut cu un amortizor sonic pentru acustică și confort. O lentilă de țintire crește eficiența Gap Optical Targeting™ prin extinderea câmpului vizual al camerei macro permițând detectarea predictivă a spațiilor dintre dinți. Fiecare cap de periaj este echipat cu propriul tag RFID, care identifică momentul conectării, numărul de sesiuni de curățare efectuate și îi avertizează pe utilizatori când este timpul pentru înlocuire. Atunci când este atașat un cap de periaj nou, ciclul începe din nou. Gama include și o variantă sensibilă a capului de periaj, concepută pentru a fi și mai delicată pentru persoanele cu dinți și gingii sensibile.

Oscilație sonică variabilă
În timpul dezvoltării, inginerii Dyson au analizat imagini în slow-motion ale capetelor de periaj sonice existente, lider pe piață, și au constatat că perii acestora se pot bloca. Aceasta înseamnă că periuța de dinți este pornită, însă unii peri se pot bloca pe dinte, în special în zonele greu accesibile. Dyson a dezvoltat o mișcare de periaj anti-blocare pentru a depăși această problemă.Oscilația sonică variabilă unică Dyson modifică unghiul de oscilație în timpul periajului, menținând perii în mișcare constantă și contribuind la prevenirea blocării acestora. Testele externe au demonstrat că oscilația sonică variabilă Dyson îndepărtează cu până la 69% mai multă placă bacteriană decât periuțele electrice premium lider pe piață în zonele greu accesibile.8
Pastă de dinți și apă de gură Dyson
Dyson a conceput un sistem dentar complet pentru a optimiza performanța Dyson CameraJet™. Acesta include o pastă de dinți fără spumă, formulată fără SLS (un agent spumant utilizat frecvent), pentru a menține spuma departe de câmpul vizual, astfel încât camera să poată vedea clar și să susțină Gap Optical Targeting™, alături de o apă de gură cu spumare redusă, formulată pentru utilizarea cu jetul de precizie. Formula sa antibacteriană este concepută pentru a contribui la reducerea bacteriilor care provoacă halitoza și la împrospătarea respirației, în timp ce glicerina se leagă de apă pentru a contribui la prevenirea uscăciunii gurii și a lăsa o senzație fină și hidratată în cavitatea bucală. Apa de gură și pasta de dinți vor fi disponibile în două arome: Ginger Mint și Spearmint. Fiecare a fost dezvoltată pentru a se combina armonios în cavitatea bucală, creând o senzație echilibrată și revigorantă de curățare, fără a fi copleșitoare. O variantă Peppermint Sensitive a pastei de dinți a fost formulată pentru dinții sensibili.
Conectivitate
Dyson CameraJet™ este conectată la Wi-Fi la 2,4 GHz și prin Bluetooth. Camera integrată este un endoscop de înaltă calitate, care le permite utilizatorilor să vadă ceea ce vede medicul lor stomatolog prin funcția de vizualizare live din aplicația MyDyson™.
Camera este activă doar în timpul vizualizării live sau al jetului automat. Nicio imagine nu este înregistrată sau stocată pe produs sau în cloud, iar imaginile rămân private pentru utilizator. Prin intermediul aplicației MyDyson™, utilizatorii pot accesa ghiduri pentru curățare, materiale video explicative, informații despre periaj și folosirea aței dentare, hărți ale acoperirii și feedback personalizat. Aplicația îi ajută pe utilizatori să înțeleagă unde curăță eficient, unde pot omite anumite zone și cum să își îmbunătățească tehnica în timp.
Sistemul dentar Dyson se lansează la 1 septembrie 2026 în Dyson Demo Stores și la retaileri selectați, la prețul de 2409,99 RON. Sistemul include periuța de dinți Dyson CameraJet™, stația de încărcare, husa de călătorie, pasta de dinți și apa de gură Dyson, concepute pentru a funcționa împreună pentru o rutină completă de periaj, curățare de precizie cu jet și clătire a gurii. Dyson CameraJet™ va fi disponibilă în două variante de culoare: Ceramic Ultra Blue și Ceramic Pink.
1.Studiul Dyson privind utilizarea și atitudinile față de îngrijirea orală, 2017.
2.Fișa informativă a Organizației Mondiale a Sănătății privind sănătatea orală: https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/oral-health.A. Boala gingiilor și legătura cu bolile cardiovasculare: https://www.health.harvard.edu/diseases-and-conditions/gum-disease-and-the-connection-to-heart-diseaseAsociația Americană a Inimii: Sănătatea orală: https://professional.heart.org/en/guidelines-statements/periodontal-disease-and-atherosclerovascular-disease-a-scientificcir0000000000001390 Institutul Național pentru Îmbătrânire: Studiu amplu indică o legătură între boala gingiilor și demență: https://www.nia.nih.gov/news/large-study-links-gum-disease-dementia Columbia University College of Dental Medicine https://www.dental.columbia.edu/news/cdm-researcher-finds-link-between-oral-health-and-dementia
3.Journal of Dental Hygiene, Vol. 83, Ediția 3, p.111: https://jdh.adha.org/content/jdenthyg/83/3/111.full.pdf
4.Pe baza evaluării datelor de piață disponibile public efectuate până în iunie 2026. Periuța de dinți în modurile Brush și Auto-jet.
6.Testată științific în laborator folosind placa bacteriană de referință proprietară Dyson, dezvoltată în cadrul unei colaborări de cercetare finanțate cu National University of Singapore, Faculty of Dentistry. Compararea jeturilor în formă de ac cu jetul conic Dyson.
7.În modul Deep clean, în comparație cu utilizarea unei periuțe de dinți manuale, în cadrul testelor de laborator.
8.În comparație cu periuțe electrice premium lider pe piață, într-un test de laborator, în modul variabil doar cu periaj, în zonele greu accesibile.
-
Afaceriacum 6 zileServicii de Transport Persoane România-Germania și Italia-România cu Topala Travel: Călătorii Confortabile și Sigure
-
Uncategorizedacum 6 zileGama de dormitoare și paturi de la HomeMobili.ro și HomeBedding.ro
-
Uncategorizedacum o săptămânăZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum o săptămânăGarmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro
-
Știri din județacum o săptămânăKit complet de supraveghere sau componente separate? Ce găsești la Spy Shop și cum alegi varianta potrivită locuinței
-
Uncategorizedacum 4 zile„Băiatul de la care nu te aștepți la nimic.” Un pian i-a dat primul lucru al lui
-
Uncategorizedacum o săptămânăPhilips Ambilight TV devine partenerul official al Assassin’s Creed în Europa
-
Uncategorizedacum o săptămânăCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
