Hope is a good breakfast, but it is a bad supper” -Frances Bacon. La început, citind articolul în care un „biolog-filosof” a constatat că noi oamenii nu avem, de fapt „liber arbitru” am avot un mic șoc.

Apoi cât am fumat un Camel fără filtru mi-am revenit. Explicația faptului că de la anumiți oameni, fie ei și filosofi, biologi, etc, avem așteptări, nu este absența „liberului arbitru” ci aceea că noi suntem excesiv de proști. Iar cine crede că descoperim asta fiindcă ni s-a îmbogățit mintea și percepția, greșește. Vedem toate astea fiindcă nu mai vrem să ne mai prefacem că nu vedem faptele lor.

E, poate șansa pe care le-o acordăm, în naivitatea noastră, uneori prea multă vreme, de a se schimba, de a fi atât de frumoși și buni cum i-am considerat noi. Doar că ei rămân la fel. Și chiar dacă ar ști că li s-a acordat o șansă, această șansă, tot n-ar face nimic. Fiindcă în realitate nu dau nici doi bani, pe tot ce suntem noi, alegătorii sau/și prietenii lor. În viața omului simplu, ca și în cea a politicianului, lucrurile stau la fel.

Idei de felul acesta îți vin la câte o întrunire amicală, semănând cu un gen de „Commedia dell Arte”, în care oamenii, amicii discută despre excursii și despre mâncare&băuturi. Apoi, când se plictisesc, după ore bune, merg acasa. Dar între aceste două puncte, de obicei „se întîmplă”, agățat sus, de un perete, un televizor. Acolo defilează mulți dintre cei în care aceste ființe care privesc ecranele au păstrat cu o umilă decență câteva cioburi de încredere, făcându-se de prea multe ori că nu văd multe din mizeriile mari sau mici comise de ei. Doar fiindcă așa a hotărât liberul lor arbitru.

Ceea ce transpare, însă, de undeva de dincolo de ecranul televizorului, este cumplita „ne-simțire” care îi stăpânește pe cei care defilează zi de zi, oră de oră în fața noastră, încercând să ne convingă că ei și nu alții trebuie să fie acolo, deasupra țării. Poate nu au reacție fiindcă nu știu, pur și simplu „ușurința” bagajului lor cultural nu le permite să realizeze că viața lor se desfășoară sub inexorabila „sabie a lui Damocles”. Cu alte cuvinte, am putea crede că un politician „X”, care își părăsește firma lui care vinde covrigi din orășelul „Y” și vine în capitală neștiind nimic despre Damocles, intră exact sub tăișul sabiei lui.

Eu sunt aproape sigur că toți politicienii români cunosc istoria sabiei lui Damocles; dar o redau mai jos pentru cei ca noi, mai slab pregătiți, și care, sigur n-o știm, în marea noastră majoritate…

Întâmplarea a fost descrisă de latinul Cicero și are ca scop evidențierea unui mare adevăr. Acela că în bunăstare, mărire, funcțiile de putere, distracție și îmbuibare se ascunde întotdeauna un pericol teribil. Damocles era curtean al cetății Siracuza din Sicilia, condusă de Dionisos cel Bătrân. Întâmplarea a avut loc în timpul unui banchet opulent dat de acesta. Damocles a aflat cu această ocazie cât de nesigură este soarta celor așa-zis puternici și bogați, când Dionisos l-a așezat pe jilțul său aurit, sub o sabie grea foarte ascuțită, atârnată de tavan doar de un fir de păr din coada unui cal, care putea oricând să cadă și să-i taie capul. Așa a aflat bietul Damocles că degeaba ai putere și bani, fiindcă pericolul te paște, poate mai abitir decât pe oamenii necăjiți.

Mărturisesc că nu m-am gândit că neomarxismul va găsi atât de sofisticat calea ca oamenii să-l nesocotească pe Dumnezeu în cea mai pură formă: negarea liberului arbitru.

După mai bine de 40 de ani de studiu al oamenilor și al altor primate, un domn pe care îl suspectez că a beneficiat la viața domniei sale de multe finanțări ale lui George Soros, pe nume Sapolsky a ajuns la concluzia că aproape toate comportamentele umane sunt la fel de departe de controlul nostru conștient ca și convulsiile unei crize, diviziunea celulelor sau bătăile inimii noastre.

Acest lucru înseamnă să acceptăm că un om care trage în mulțime nu are mai mult control asupra soartei sale decât victimele care se întâmplă să se afle în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Înseamnă să tratăm șoferii beți care se năpustesc asupra pietonilor la fel ca pe șoferii care suferă un atac de cord brusc și ies de pe banda lor.

„Nu avem liberul arbitru. Lumea este cu adevărat dată peste cap și este mult, mult mai nedreaptă din cauza faptului că recompensăm și pedepsim oamenii pentru lucruri asupra cărora nu au niciun control”, a spus Sapolsky. „Nu avem liberul arbitru. Nu ne mai atribuiți lucruri care nu există”.
„Liberul arbitru este un mit și, cu cât acceptăm mai repede acest lucru, cu atât mai dreaptă va fi societatea noastră”, spune filosofo-biologo- neomarxistul.
Deși Sapolsky a fost crescut într-o familie de evrei ortodocși din Brooklyn, fiul unor imigranți din fosta Uniune Sovietică, el a ajuns la concluzia că „Dumnezeu nu este real, că nu există liberul arbitru, iar noi, primatele, suntem destul de mult pe cont propriu”.
„Cine suntem și ce facem este, în cele din urmă, rezultatul unor factori dincolo de controlul nostru și, din această cauză, nu suntem niciodată responsabili din punct de vedere moral pentru acțiunile noastre în sensul care ne-ar face cu adevărat demni de laudă și de vină, de pedeapsă și de recompensă”, a declarat Gregg Caruso, un filosof de la SUNY Corning care a citit primele versiuni ale cărții scrisă de acest neomarxist, Sapolsky. „Sunt de acord cu Sapolsky că o viață fără credința în liberul arbitru este nu numai posibilă, ci și preferabilă”.
Domnul Caruso este co-director al rețelei Justice Without Retribution Network, care pledează pentru o abordare a activității infracționale care să acorde prioritate prevenirii daunelor viitoare, mai degrabă decât atribuirii de vină. Concentrându-se asupra cauzelor comportamentului violent sau antisocial în loc să satisfacă o dorință de pedeapsă, a spus el, „ne va permite să adoptăm practici și politici mai umane și mai eficiente”.
Și, într-un fel, în Europa condusă de neomarxism, dar și România acest au fost deja puse în practică. Românii nu-i pedepsesc pe hoții din pandemie, nu protestează împotriva distrugerii economiei românești, nu întreabă unde s-au dus banii împrumutați când oamenii erau forțați să stea în case. Nu atribuie nimănui nici o vină, ci așa cum recomandă acest filosof, Caruso -, se concentrează pe posibilul comportament violent al românului obidit: se fac angajări la Jandarmerie și se achiziționează armament sofisticat pentru ca eventualii protestatari să fie puși cu botul pe labe. Între timp, prin mirifica „reformă”, populația scoate banul de la români, pentru ca uriașul aparat al Statului, hidra familiilor, amantelor, prietenilor,lipitorilor de afișe și a clientelei politice să prospere în continuare.

Nota bene: „reformatorii” distrugerii României au avut grijă să anihileze justiția, menținându-i privilegiile materiale jenante, pe de o parte, iar pe de alta, exonerând-o in corpore de vina tuturor abominabilelor fapte din timpul „protocoalelor” SRI-DNA.

Am ajuns, sub presiunea neomarxistă, de la intervenția lui Soros prin Monica Macovei pînă la îngrozitorul Stelian Ion să confirmăm ceea ce prevedea preotul și scriitorul Agârbiceanu:

„Singura noastră legătură cu istoria a fost sentimentul foarte latin al justiției! Fiat justitia, pereat mundus! De îndată ce această Justiție a pierit, poporul a început să se retragă, ca și melcul din Istorie. Sine Justitia pereat mundus!
Așa că, de mai mult timp, de când doar o mână de magistrați intelectuali, cu etică suflet și principii menține Justiția din România pe linia de plutire, România se retrage din propria ei Istorie.

Anularea „liberului arbitru” se subsumează direct și apariției noii cenzuri. Fiindcă având aceleași scopuri și aceeași sorginte marxistă noua formă de cenzură care a apărut în democrații pare a fi mai gravă decât cea din perioada comunistă.

„Astăzi, platforme ca YouTube iau măsuri drastice fără explicații clare sau posibilitatea de dialog. Mai mult, nu se știe cine sunt persoanele care iau aceste decizii – dacă sunt din România sau dacă au competențe în jurnalism” – spune unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști și scriitori din România, – Ion Cristoiu -, a cărei emisiune pe Yoytube a fost oprită ca urmare a acestei forme de cenzură.
Și nu este singurul exemplu. În cazul postului de radio Gold Fm deținut de Andrei Gușă, noua cenzură marxistă a acționat la fel.

Mai adăugați la asta neomarxizarea tuturor partidelor prin grupuri de presiune din interior și pierderea treptată a tot mai multe drepturi și libertăți (ultima abominație fiind abolirea sub motivul luptei cu evaziunea fiscală a banilor „cash” – acceptată de Curtea Constituțională !!!), abolirea prin legi mizerabile, importate via Bruxelles la tot ceeace înseamnă „liberul arbitru”, și veți obține „omul nou”, la care visa și Ceaușescu, acționând în același sens, după putințele acelor vremuri.

Conceptul de „liber arbitru” desemnează capacitatea ființei umane de a gândi, de a acționa, de a alege potrivit propriei voințe, și nu sub imperiul fatalității, al unei voințe care îl transcende (divinitate, legi naturale, legi ale istoriei), care să o condiționeze și să-i impună deciziile. Sfantul Augustin (Aurelius Augustinus), teolog din secolul al IV-lea, în lucrarea sa „De libero arbitrio”, răspunzînd la o întrebare a lui Evodius (unul dintre primii creștini, care a făcut parte dintre cei 70 de discipoli ai lui Iisus Hristos), referitoare la faptul că, dacă păcatul este specific omului, ființa creată de Dumnezeu, atunci Divinitatea nu este responsabilă de o asemenea manifestare a creaturii sale, a afirmat, fara echivoc:

« Dumnezeu a dat omului liberul arbitru, prin urmare și posibilitatea de a acționa greșit, de a cădea în păcat ». Grație liberului arbitru, dăruit ființei umane, Dumnezeu nu este responsabil de acel păcat. Numai greșind și asumându-și greșala, omul poate să acceadă la demnitate, la adevaratele valori și să progreseze”.
Prin renunțarea la liberul arbitru, de fapt ni se pregătesc condițiile de interzicere și scoatere al lui Dumnezeu din viața noastră.

În ceeace îl privește pe „filosoful” american, din punctul meu de vedere lucrurile au o explicație: timp de mai bine de trei decenii, acesta evadat din politica mediului academic pentru a studia babuinii în Kenya rurală timp de câteva luni în fiecare an.

Am uitat cine a spus „… nu e adevărat că ne tragem din maimuță, dar ne îndreptăm cu pași mari spre ea.”, dar în cazul lui Sapolsky zicerea devine realitate. Se verifică…

Octavian Hoandră