Connect with us

Exclusiv

Nicolae Ceaușescu – memoria de neucis a unui român genial | BrailaMEA

Publicat

pe

Motto: ”Dintre toţi oamenii de stat din lume,

(Ceaușescu) a jucat unul dintre cele mai însemnate roluri,

prin faptul că a văzut ansamblul problemelor”

Richard Nixon, 1973

Motto: ”Eu mi-am făcut datoria”

Nicolae Ceaușescu

Se împlinesc trei decenii de la ultimul 26 ianuarie pe care Nicolae Ceaușescu l-a sărbătorit așa cum îi plăcea – simplu, cu masa lui frugală, mai mult vegetariană, cu un pahar de țuică și unul de vin și cu o romanță… Astea erau plăcerile simple, autentic românești, ale unui oltean care a scris istorie pe aproape toate continentele. Și nu orice istorie, ci una așa cum îi plăcea lui să repete – ”de pace și prosperitate, de prietenie între popoare, conform principiului cooperării și neamestecului în treburile interne ale altor state”.

Președintele României a transmis pe tot mapamondul aceste idei de o autentică valoare, înțelepciune și înălțime morală, motiv pentru care era iubit de cei mici – și respectat, dar urât de cei mari. Ceaușescu era respectat pentru mintea lui dibace și cerbicia cu care-și urma ideile, era stimat pentru curajul și puterea sa.

Tot din aceleași motive, Ceaușescu a fost și urât de cei mari – cei care vor dori întotdeauna ca țările mai mici să-și accepte rolul (de) supus.

Dar, celebrul ”cunoaște-ți locul” nu a fost pentru olteanul din Scornicești o comandă de tip ”culcat” – așa cum o înțelegem azi – ci un fel de îndemn de a cuceri un pisc înalt, acolo unde el, înnăscutul mare patriot, credea că este Locul României!

Da, trei decenii… Sigur că ne aducem aminte de celebrele manifestări din presă, ba chiar și spectacole, parcă… Ce să  mai, începuseră să-i placă! Nu am spus că era perfect, ci genial – ceea include și capitole de absurd.

Îmi vine în minte un fenomen oarecum similar – copilul austerei Revoluții care decapitase sute de mii de nobili doar pentru că se născuseră ca atare, mă refer la ”micuțul corsican”, Napoleon. Generalul-cetățean avea să se proclame împărat și să creeze cea mai absurdă nobilime al celui mai teatral imperiu din istorie! Dar râde cineva azi de aspectele ridicole ale lui Napoleon? Nu!

Își amintește Franța că aventurile sangvinare ale cuceritorului plecat din paradigma ”Libertate – Egalitate – Fraternitate” au lăsat-o fără o mare parte din populația masculină? Sau că francezii lui Napoleon au făcut să curgă fluvii de sânge de la un cap la altul al Europei? Nu! (Nici măcar noi nu ne amintim că lui Napoleon îi datorăm, de fapt, pierderea Basarabiei și Bucovinei). Nu, francezii văd doar gloria pe care Napoleon, cu a sa ”Grande Armée”,  a scris-o în istoria lumii în dreptul Franței.

Da, Ceaușescu a acceptat aspecte ridicole, proslăviri exagerate. Dar, judecând acum, după ce am trecut prin trei decenii de ”libertate” și „democrație” –putem recunoaște, dacă suntem onești, că acele tușe de absurd sunt nimicuri față de marile sale realizări ale României conduse de Ceaușescu, în mai toate domeniile.

Nota bene, realizările acestea sunt nu numai mari – ci mai ales inegalabile! Ori, culmea este că lumea, străinătatea, recunoaște mai mult decât noi acest adevăr, această pagină glorioasă a României.

Se spune că pe vremea lui se ”mințea”, că se umflau cifrele care exprimau realizările. Și, totuși, ”realizările” acelea au existat – iar din unele mai trăim și azi! Cu unele ne mândrim, în altele locuim, din păcate la majoritatea celor care încă mai funcționează ne uităm cum le folosesc străinii…

Toată lumea muncea, mergea la școli de bună calitate, banii se luau la timp, spitalele erau gratuite… Asta până când Occidentul să înceapă blocada de după 1980, iar aprigul Ceaușescu să se încăpățâneze să se pună contra celor puternici și să-și continue opera de dezvoltare a României.

Aspectul care ni se pare azi cel mai ridicol și condamnabil la Ceaușescu este insistența lui de a plăti datoria externă. Ca român – deci ”țepar și hoț” prin (auto)definirea de azi – ba mai mult, ca oltean, trebuia să ”dea țeapă” băncilor și să le facă o ”haiducie” bogaților lumii!

Nu, Ceaușescu a preferat să plătească, supunând țara unor eforturi care, chiar dacă nu au durat decât câțiva ani, sunt motivul pentru care mulți ipocriți sau neștiutori de azi îi insultă memoria.

De ce a făcut Ceaușescu asta, ce de a preferat să plătească? Pentru că era vorba de țară și de (re)numele ei!

Era Republica Socialistă România, cu fabrici și lanuri de grâu pe stemă, nu era ”țara săracă” a Uniunii Europene, nu era un automat de spus ”Da” la orice pretenție a străinătății, nu era țara-sursă de emigranți care lasă diploma pentru a spăla closete sau neputincioși la fund!

Era o țară cu mândria ei – la fel cum mai sunt azi oamenii din ultima generația de constructori ai ”Epocii de aur”, care se duc să-și plătească primii obligațiile la stat, preferând să le lipsească de la stomac, dar nu de la demnitate!

”Cum, eu să fiu dator?!” – spun indignați cei în etate; ”Cum, România mea, datoare?!” – a spus Ceaușescu… Și la costat, pentru că nici Estul, dar mai ales Vestul nu aveau nevoie de oameni demni în fruntea unor state demne și neșantajabile prin datorii de orice fel!

Facem pe deștepții – și vin coate goale din toate țările, cu două etichete universitare lipite de frunte și ne fac… și mai deștepți… nevoie mare! Așa am ajuns să fim servi și chiriași în propria țară, așa am ajuns să nu mai vorbim limba noastră, să nu mai avem obiceiurile noastre… Toate astea s-au mai întâmplat și se vor întâmpla din nou!

În lăudata perioadă interbelică nu am avut viziune, un plan de țară și… era cât pe ce s-o pierdem! Și, tot ca acum, ne-am lăsat antrenați în planurile războinice ale ”puternicilor” de atunci – și am avut de pătimit urgii cumplite!

Spuneam că Nicolae Ceaușescu a fost genial – gândiți-vă cum a reușit să (re)integreze pe cei loviți de anii ”obsedantului deceniu”, de la intelectuali la meseriași, până la oamenii de cultură închiși sau ale căror operă fusese interzisă!

Cum a știut înțeleptul conducător să treacă de la un regim bazat pe forță și un sistem concentraționar cumplit, la unul de deschidere, în care nimeni nu a mai făcut pușcărie politică, iar ”regimul” a avut cea mai inteligentă formă de protecție preventivă contra infracțiunilor de toate felurile!

 Să ne gândim cum a transformat, în câțiva ani, un aparat de stat dominat de elemente de import, într-unul românesc – și performant!

Sau cum a insuflat sentimentul patriotic – prin oamenii de cultură și creatorii pe care i-a susținut: Adrian Păunescu și generația folk, Marin Preda, Eugen Barbu, Dinu Săraru, Octavian Paler, Marin Sorescu etc. , Sergiu Nicolaescu și marii oameni de teatru și cinematograf, excepționalii muzicieni, marii istorici etc. etc.  Plus mulți alții ale căror opere literare, cinematografice, muzicale etc. au fost susținute și publicate – iar după 1989 au jucat rolul ”anticomuniștilor” acuzatori!

Să ne amintim și să ne minunăm cum a știut Ceaușescu să deschidă porțile lumii, cum a mizat vizionar pe cel mai mare președinte american al deceniului 8, Nixon, când acesta încă nu era decât un politician de viitor – sau pe cel care avea să conducă Spania (regele Juan Carlos), ori cum i-a cultivat pe marii conducători ai Israelului – Moshe Dayan, Menachem Begin, Yitzhac Rabin, Shimon Peres – aceasta în condițiile unei prietenii cu șahul Iranului, Aryamehr, cu liderii Siriei, Irak-ului, ca și cu marele lider palestinian, Yasser Arafat. În plus prietenia benefică țării cu liderii africani etc. etc.

Dar, poate cea mai importantă probă a viziunii sale asupra marelui destin al României a fost conexiunea între puteri radical opuse – pe care o asigura aparatul diplomatic-politic și informativ condus de Ceaușescu: relația excepțională cu China lui Mao și Ciu Enlai, apoi cu reformatorul Deng Xiaoping – aceasta în condițiile unei legături puternice cu Casa Albă – în tot deceniul 8, pe vremea lui Nixon, Ford și Carter – dar și a calității de membru al Tratatului de Varșovia și de… susținător deschis al mișcării de nealiniere, inițiată de marele său prieten, Tito! Chiar și numai această simplă înșiruire demonstrează geniul lui Nicolae Ceaușescu!

Ce s-ar fi întâmplat dacă Nicolae Ceaușescu ar mai fi condus România câțiva ani? Cu o țară fără datorii, cu resurse energetice interne acoperitoare, cu situația locativă rezolvată – poate că ar fi urmat și ”lărgirea curelei”, ajungând din nou la nivelul anilor 70 la capitolul bunăstarea cetățeanului…

Probabil am fi avut autostrăzi – așa cum era programat pentru ”cincinalul 1990 – 1995” – poate că se făcea și canalul Dunăre – Siret cu irigarea câmpiei Moldovei, poate ar fi fost dat în folosință și portul București, deservit către Canalul Dunăre, terminat în proporție de peste 90% în 1989…

Și poate toate astea și multe altele i-au făcut pe cei de afară să-i grăbească sfârșitul!

”Analfabetul”, cum îl numesc imbecilizații și semidocții de azi, a scris o pagină unică până și în domeniul educației și culturii: fără doar și poate, a fost perioada cu cel mai ridicat nivel general de școlarizare și educație, dar și cu cele mai serioase, mai docte studii și cercetări, indiferent de domeniu! 

Era perioada în care lumea vedea TeleEnciclopedia sau programele TeleȘcoală, filme de cea mai bună calitate – chiar dacă în limita celor 2 programe ale televiziunii – nu mă refer la ultimii ani ai epocii Ceaușescu, la absurda limitare la 2 ore.

Azi avem sute de programe, iar lumea a renunțat la ”comunista” dialectică materialistă – urmărește chestii ”spirituale” – astrologie, numerologie, Tarot, Feng shui – pentru a ”vedea” ce i se va întâmpla!… Sau are nevoie de ”trainer motivațional” și de psihologi pentru a nu cădea în depresie, în impotență, pentru a slăbi sau pentru a ieși din casă! Sincer întreb, ne-am transformat oare într-o societate de imbecili?

Am vrut să-i aduc un omagiu lui Nicolae Ceaușescu și am ajuns la critica societății de azi… De fapt, ideea e simplă: Ceaușescu nu a fost perfect, dar în comparație cu ceea ce vedem azi – ei bine, Ceaușescu a fost un fenomen. Un român patriot și genial – și o spun asta acum, când laudele nu mai sunt politică de stat.

Poate că, la un moment dat, i se va reda locul meritat în istorie; de fapt, îi înțeleg pe cei de azi că nu vor să-l repună în drepturile istorice – sunt prea mici față de el, i-ar zdrobi, pur și simplu.

Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.

BrailaMEA.ro

Exclusiv

Spuma activa concentrata self service pentru spalare fara contact: avantaje pentru clienti si operatori

Publicat

pe

Spalarea fara contact, numita si touchless, este in crestere in preferintele clientilor. Acestia vor sa intre si sa iasa rapid, fara sa atinga masina cu burete sau perii. Totusi, touchless functioneaza bine doar cu o spuma activa de calitate, care sa faca toata treaba de inmuiere fara interventie mecanica. Acest articol iti arata cum integrezi spuma intr-un program touchless, ce beneficii aduce si ce capcane trebuie sa eviti.

Ce este spalarea fara contact si cand are sens

Spalarea fara contact inseamna curatare fara perii sau burete, doar cu presiune, apa si chimicale. Are sens cand clientii vor serviciu rapid, cand masinile au suprafete delicate sau cand traficul este foarte mare si nu ai timp de interventie manuala. Nu are sens cand masinile sunt foarte murdare, cu noroi intarit, caz in care touchless nu poate face totul. Pentru o spalatorie medie, combinatia intre touchless si un program cu perii pentru cazurile extreme da cel mai bun echilibru intre cost si calitate.

Ce trebuie sa contina o spuma pentru touchless

Spuma pentru touchless trebuie sa aiba trei calitati esentiale: densitate mare pentru acoperire vizuala, persistenta de 3-5 minute pentru timp de actiune, putere de inmuiere echivalenta cu o perie moale. Fara aceste calitati, masina iesita din program va avea urme sau depuneri. Testul decisiv este sa aplici spuma pe o suprafata cu noroi uscat si sa vezi cat de usor se clateste dupa 3 minute. Daca ramane jumatate din murdarie, spuma nu este potrivita pentru touchless.

Cum protejezi suprafetele delicate

Suprafetele delicate includ lentilele camerelor, senzorii, plasticul negru lucios si zonele cu vopsea mata. Spuma buna are pH neutru sau usor alcalin si nu ataca aceste suprafete. Jetul de clatire trebuie sa fie la presiune medie, nu maxima, pentru a nu forta apa sub capace. Foloseste duze evazate la clatire, care distribuie apa uniform, fara presiune directionata. Aceste setari sunt usor de implementat si reduc semnificativ riscul de reclamatii pe caroserie delicata.

Viteza programului in regim touchless

Un program touchless complet dureaza 5-8 minute: prespalare 1 minut, spuma activa 3-4 minute, clatire 1 minut, ceara optionala 30 secunde. Fata de un program cu perii de 10-12 minute, touchless este cu 30-40% mai rapid. La 150 masini pe zi, acest lucru inseamna 75-100 minute economisite, adica 1-2 ore in plus pentru alte masini. Intr-o luna, poti spala cu 50-80 masini mai mult fara sa schimbi instalatia sau programul.

Consumul in regim touchless

Consumul de spuma in touchless este cu 15-25% mai mare decat intr-un program cu perii, pentru ca nu exista interventie mecanica. La 30 ml per masina in loc de 25 ml, diferenta zilnica la 150 masini este 750 ml, adica 22,5 litri pe luna. La 25 lei pe litru, costul lunar suplimentar este 562 lei. Acest cost este compensat de viteza mai mare si de lipsa interventiei manuale. Calculeaza acest trade-off pe baza volumului tau si decide daca touchless este avantajos pentru tine.

Ce ofera MaxCars pentru spalare fara contact

MaxCars importa din 2010 produsele FRA-BER Italia si are in catalog o spuma activa concentrata special formulata pentru programe touchless. Aici gasesti spuma activa concentrata self service FRA-BER ULTRA FOAM in bidon de 25 kg, cu capacitate mare de inmuiere si persistenta de 3-5 minute. Produsul este compatibil cu apa de duritate medie si cu programe touchless care folosesc presiune medie la clatire. Consultantii te ajuta sa configurezi parametrii optimi pentru instalatia ta. Comenzile intre 11 si 39 bidoane au pret redus.

Experienta clientului in touchless

Clientul intra in boxa, alege programul touchless, aplica spuma, asteapta 3-4 minute, clateste si pleaca. Fara contact, fara efort, fara reziduuri de burete pe caroserie. Pentru multi clienti, aceasta experienta este sinonima cu serviciul premium. Perceptia de calitate este mai mare chiar daca rezultatul final este similar cu cel al unui program cu perii. Un client care se simte rasfatat revine mai des si vorbeste despre spalatoria ta cu prietenii.

Combinatia cu ceara si uscarea

Ultima etapa a unui program touchless este ceara lichida si uscarea. Ceara protejeaza caroseria si face urmatoarea spalare mai usoara. Uscarea cu apa demineralizata elimina petele si reduce timpul de finalizare. Daca folosesti apa demineralizata la clatirea finala, poti elimina complet uscarea cu aer, ceea ce reduce consumul energetic cu 20-30%. Aceasta combinatie este eficienta si din punct de vedere al costului, si al perceptiei de calitate.

Cum configurezi instalatia pentru touchless

Asigura-te ca presiunea de lucru este intre 100-130 bar, ca duzele sunt curatate si ca furtunurile nu au pierderi. Seteaza presiune mai mica la clatire, 80-100 bar, pentru a proteja suprafetele delicate. Calibreaza dozatorul pentru doza recomandata la touchless, care este cu 15-25% mai mare decat la programul cu perii. Testeaza pe 10 masini diferite inainte de a lansa oficial programul. MaxCars ofera suport tehnic pentru configurarea initiala si ajustarea parametrilor in functie de rezultatele din teren. O configuratie corecta este cheia unui touchless reusit.

Citeste in continuare

Exclusiv

Revendicare imobiliară: unde se termină posesia și începe dreptul real

Publicat

pe

De

Pe piața imobiliară din România, revendicarea imobiliară apare mai des decât ar admite majoritatea actorilor, iar acest mecanism juridic spune multe despre felul în care proprietatea a circulat, s-a fragmentat și, uneori, s-a confundat cu simpla posesie. Nu vorbim doar despre litigii spectaculoase sau retrocedări controversate, ci despre situații aparent banale în care cineva ocupă un imobil fără titlu sau cu un titlu discutabil, iar proprietarul încearcă să-și recupereze dreptul.

Revendicare imobiliară în practică: între titlu și realitate

Revendicarea imobiliară funcționează ca o acțiune în justiție prin care proprietarul neposesor solicită restituirea bunului de la posesorul neproprietar. Simplu în teorie. În practică, lucrurile se încurcă rapid.

Diferența dintre proprietate și posesie

Mulți confundă posesia cu proprietatea. O greșeală costisitoare. Posesia ține de fapt — cine folosește efectiv imobilul. Proprietatea ține de drept — cine poate dovedi, cu acte, că imobilul îi aparține.

Un contract de vânzare-cumpărare. O hotărâre judecătorească. Un certificat de moștenitor. Acestea construiesc titlul.

Dar în teren, situația arată altfel. Case ocupate fără acord. Terenuri lucrate de vecini. Spații comerciale folosite pe baza unor înțelegeri informale, uitate în timp.

Aici intervine acțiunea în revendicare.

Scenariu real: apartament cumpărat, dar ocupat

Un investitor achiziționează un apartament într-un bloc vechi din București, într-o zonă în plină creștere. Preț bun. Acte aparent în regulă. După semnare, descoperă că locuința este ocupată de o persoană care invocă un „drept de folosință” bazat pe o promisiune verbală din urmă cu ani.

Nu există contract. Nu există termen clar. Doar prezența fizică.

Investitorul nu poate evacua direct. Are nevoie de o acțiune în revendicare, dublată uneori de evacuare, în funcție de situație. Instanța analizează titlul de proprietate și compară cu situația de fapt.

În astfel de cazuri, diferența dintre drept și realitate devine evidentă.

Elemente cheie într-o acțiune de revendicare

Acțiunea nu funcționează pe presupuneri. Nici pe bune intenții. Se bazează pe probe solide și pe o construcție juridică coerentă.

  • titlul de proprietate trebuie să fie clar, necontestat sau apărat eficient în instanță
  • identificarea exactă a imobilului, mai ales în zonele unde cadastrul a fost actualizat tardiv sau incomplet
  • dovada că pârâtul posedă bunul fără drept, ceea ce implică uneori martori, fotografii, expertize
  • lipsa unui alt drept opozabil (uzucapiune, contract de închiriere, comodat etc.)

Detaliul care înclină balanța apare frecvent în documente vechi, schițe cadastrale sau chiar în modul în care imobilul a fost descris acum 20–30 de ani. Aici apar surprizele.

Un detaliu tehnic care schimbă totul

Suprafața. Nu pare spectaculos. Dar diferența dintre 480 mp și 520 mp poate decide rezultatul.

În zone periurbane, unde delimitările s-au făcut „după gard”, fără măsurători precise, apar suprapuneri. Două titluri valide. Două persoane care cred că au dreptate.

Expertiza topo-cadastrală devine piesa centrală. Linia de hotar nu mai e doar o trasare pe hârtie — devine probă în instanță.

Când intervine uzucapiunea

Posesorul nu rămâne fără apărare. Uneori, chiar câștigă.

Uzucapiunea permite dobândirea proprietății prin posesie îndelungată, dacă sunt îndeplinite anumite condiții: posesie continuă, publică, pașnică și sub nume de proprietar.

Aici apar conflictele cele mai sensibile.

Scenariu: teren „lucrat” de ani de zile

La marginea unui oraș în expansiune, un teren agricol a fost folosit constant de un mic antreprenor local. L-a împrejmuit. L-a cultivat. A investit în irigații. Proprietarul din acte locuiește în străinătate și nu a intervenit timp de peste 15 ani.

Când decide să vândă terenul, descoperă că altcineva îl revendică.

Nu mai e doar o discuție despre acte. Devine o analiză a comportamentului în timp. Instanța cântărește pasivitatea proprietarului versus acțiunile concrete ale posesorului.

Procedura în instanță: ritm și blocaje

Procesele de revendicare nu se rezolvă rapid. Dosarele includ expertize, martori, verificări cadastrale. Termenele se întind.

În unele cazuri, litigiul durează ani.

Se întâmplă. Des.

Instanțele se confruntă cu dosare vechi, acte incomplete și situații juridice suprapuse. Mai ales în marile orașe sau în zonele afectate de retrocedări.

Ce poate face proprietarul

Nu există o rețetă universală, dar câteva direcții apar constant în practică:

  • verificarea riguroasă a titlului înainte de acțiune, inclusiv istoricul imobilului
  • obținerea documentației cadastrale actualizate, nu doar a celei existente la momentul achiziției
  • identificarea exactă a ocupantului și a eventualelor drepturi invocate de acesta
  • consultarea unui specialist înainte de inițierea litigiului, pentru a evita strategii greșite

Pentru cei care nu știu de unde să înceapă, există și opțiuni rapide de orientare. O intrebare juridica gratuita poate clarifica direcția inițială, fără costuri și fără angajamente, aici gasesti un avocat online gratuit gata sa iti raspunda la intrebari.

Greșeli frecvente în revendicarea imobiliară

Mulți proprietari pornesc acțiunea cu o încredere excesivă în actele lor. Apoi apar problemele.

Se bazează pe contracte incomplete. Ignoră situația din teren. Subestimează apărarea pârâtului.

Uneori, pierd.

Alteori, câștigă, dar după ani de proces și costuri semnificative.

Iluzia „actului perfect”

Un contract notarial nu garantează succesul. Dacă descrierea imobilului este vagă sau dacă există suprapuneri cadastrale, instanța trebuie să clarifice situația înainte de a decide.

Nu toate actele sunt egale în practică, chiar dacă par solide pe hârtie.

Impactul economic și social

Revendicările imobiliare nu afectează doar părțile implicate. Ele influențează piața.

Blocaje în tranzacții. Proiecte amânate. Investitori care evită anumite zone.

În orașe precum Cluj-Napoca sau București, unde presiunea pe terenuri este mare, astfel de litigii pot încetini dezvoltări întregi.

Pe de altă parte, ele corectează abuzuri și clarifică situații juridice neglijate ani la rând.

Unde se poziționează proprietarul

Proprietarul nu mai poate conta doar pe ideea că „are acte”. Trebuie să înțeleagă contextul, istoricul și realitatea din teren.

Revendicarea imobiliară nu este doar o acțiune juridică. Este un test al consistenței dreptului de proprietate în raport cu timpul, utilizarea și comportamentul părților implicate.

În ultimele etape ale unui astfel de litigiu, diferența o face atenția la detalii și strategia juridică, nu doar existența unui titlu. Tocmai de aceea, revendicarea imobiliară rămâne una dintre cele mai tehnice și imprevizibile acțiuni din dreptul civil românesc.

Citeste in continuare

Afaceri

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

Publicat

pe

De

📰 Comunicat de presă

Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene

Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.

O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene

Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.

Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.

Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.

Configurația livrată către beneficiar

Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.

Specificații tehnice principale:

  • Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
  • Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
  • Invertor hibrid: 24 kW
  • Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
  • Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
  • Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
  • Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
  • Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat

Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.

Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container

Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.

La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.

Aplicații dincolo de șantierele civile

O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:

  • Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
  • Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
  • Operațiuni militare și tabere temporare
  • Stații mobile de încărcare auto electric
  • Evenimente outdoor și festivaluri
  • Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică

„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”

Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX

Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:

🔗 Sursa originală — studiu de caz detaliat: www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial

Despre UZINEX

UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.

Contact pentru presă:
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
— S F Â R Ș I T C O M U N I C A T —
{ „@context”: „https://schema.org”, „@type”: „NewsArticle”, „articleSection”: „Press Release”, „genre”: „Press Release”, „headline”: „UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL”, „alternativeHeadline”: „Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene”, „description”: „UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) a livrat prima centrală fotovoltaică mobilă din România către SC ARS INDUSTRIAL SRL, companie din Ploiești. Soluția alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale.”, „datePublished”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „dateModified”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „inLanguage”: „ro-RO”, „isAccessibleForFree”: true, „url”: „https://www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial”, „author”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”}, „publisher”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „logo”: {„@type”: „ImageObject”, „url”: „https://www.uzinex.ro/logo.png”}}, „about”: [{„@type”: „Thing”, „name”: „Centrală fotovoltaică mobilă”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Energie regenerabilă industrială”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Fonduri europene pentru echipamente electrice”}], „mentions”: [{„@type”: „Organization”, „name”: „SC ARS INDUSTRIAL SRL”, „address”: {„@type”: „PostalAddress”, „addressLocality”: „Ploiești”, „addressRegion”: „Prahova”, „addressCountry”: „RO”}}], „keywords”: „centrală fotovoltaică mobilă, energie regenerabilă, fonduri europene, panouri solare container, UZINEX, ARS INDUSTRIAL, subtraversări electrice, PNRR” }

Citeste in continuare

Știri noi din Brăila

16 ore inainte

LumeaMuzicii.ro: OLiX de la Kiss FM, într-un interviu cu Alina Palade

OLiX de la Kiss FM este protagonistul unui interviu semnat de Alina Palade și publicat de LumeaMuzicii.ro pe 13 august...

Uncategorized17 ore inainte

Cât Costă o Randare 3D în 2026? Ghidul Complet Renderistic

O randare 3D interioară costă între 600 și 2.500 USD per imagine, iar una exterioară între 800 și 4.000 USD,...

Afaceri18 ore inainte

Shaorma Fest 2026: două zile de gastronomie și entertainment la Divertiland Water Park, lângă București, în septembrie

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food...

Uncategorized2 zile inainte

Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil București, 14 august 2026 – De...

Afaceri2 zile inainte

ANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență

Bucureștiul intră într-o nouă etapă de maturizare imobiliară. Diferența de preț față de principalele capitale din Europa Centrală și de...

Uncategorized3 zile inainte

evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august

București, 13 august 2026 – Cumpărăturile pentru începerea noului an școlar debutează în acest an cu aproximativ două săptămâni mai devreme...

Uncategorized4 zile inainte

Samsung va prezenta cele mai noi inovații în domeniul jocurilor la Gamescom 2026

București – 12 august 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat participarea sa la Gamescom 2026, care va avea loc la Koelnmesse...

Afaceri5 zile inainte

Sisteme de hidroizolații sintetice cu membrană PVC

În domeniul construcțiilor, protecția împotriva apei reprezintă una dintre condițiile esențiale pentru menținerea în timp a performanțelor unei clădiri. Apa...

Uncategorized5 zile inainte

HONOR lansează revoluționarul Robot Phone și deschide o nouă eră a filmării cu telefonul prin robotică și inteligență artificială

Primul smartphone din lume cu gimbal mecanic 4DoF* complet integrat, control inteligent al mișcării bazat pe AI și tehnologie de...

Uncategorized5 zile inainte

Funcția de aparat auditiv Samsung pentru Galaxy Buds a primit aprobarea FDA

Compania introduce un aparat auditiv accesibil, disponibil fără rețetă, direct pe Galaxy Buds București – 11 august 2026 – Samsung Electronics...

Eveniment6 zile inainte

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro. Timișoara,...

Uncategorized7 zile inainte

Dezmembrări Ford – piese originale pentru modele vechi și noi

Ford este una dintre mărcile cu o prezență puternică pe piața auto din România. Focus, Fiesta, Mondeo, Kuga, C-Max, S-Max...

Uncategorized7 zile inainte

HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

București, 10 august 2026 – HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și...

Uncategorizedo săptămână inainte

HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu...

Afacerio săptămână inainte

EvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România

EvenimenteGratuite.ro este o platformă online dedicată promovării evenimentelor cu acces gratuit din România, care permite publicului să le descopere în...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani

Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de...

Știrile Săptămânii