Connect with us

Exclusiv

Dosarul TETRA, inventat de fostul procuror „Portocală” la Poliția Locală, scoate la iveală denunțurile obținute sub presiune și martori mincinoși

Publicat

pe

(Preluare Mediasud.ro):

Timp de 8 ani, un proces demarat în urma unui dosar cu cântec pe baza achizițiilor publice efectuate la Poliția Locală Ploiești continuă în instanțele prahovene fără să-și găsească soluția finală. Asta și pentru faptul că „uneltele” de lucru ale procurorului exclus din magistratură, Negulescu Mircea, zis Portocală, zis Zdreanță, chemați ca martori în instanță, se contrazic în propriile minciuni în acest dosar „fabricat” doar din „fetișurile” față de Cristinel Toader (foto stânga), fost director al Poliției Locale Ploiești și Cezar Stoichiciu (foto dreapta), fost șef la Achiziții în cadrul aceleiași instituții.

Așadar, uneltele utilizate ca martori mincinoși, martori acoperiți sau înregistrările ambientale ilegale, în diverse dosare penale, pentru „fetișurile” neprocurorului Negulescu, apar și în acest caz. Asta în timp ce curg pe bandă rulantă clasările în dosarele inventate de fostul procuror „Portocală”, fără să existe probe sau fapte penale.

La penultimul termen al acestui proces-maraton cu peste 70 de termene, col. Vasile Marian Ercuș, pe atunci șef la Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), a declarat că știa de achiziția efectuată de Poliția Locală Ploiești, dar, la solicitarea factorilor de decizie ai instituției, a implementat un alt soft, fapt contrazis de documente. Vasile declarând că a primit „ordin”, să implementeze un alt soft, în afara celui achiziționat legal de către Cezar Dan Stoichiciu, în calitate de șef Achiziții la Poliția Locală Ploiești. Fără să specifice de unde a venit „ordinul”! Totuși, Vasile a mai declarat, sub jurământ, că acest soft era pe un anumit calculator pe care l-a indicat. Așadar, NU EXISTĂ prejudiciu din partea inculpatului Cezar Dan Stoichiciu, ci acest prejudiciu a fost cauzat din partea altor factori de conducere ai Poliției Locale Ploiești.

La ultimul termen, col. Vasile Marian Ercuș precizează faptul că „NU AM FOST IMPLICAT ÎN NICIUN FEL ÎN PROCESUL DE ACHIZIȚIE AL TERMINALELOR TETRA ȘI SOFT-ULUI AVL, AFERENT ACESTORA, ARĂT FAPTUL CĂ TERMINALELE FUNCȚIONAU ȘI INDEPENDENT DE SOFT-UL AVL, CEL DIN URMĂ FOLOSINDU-I DISPECERULUI PENTRU LOCALIZAREA ÎN TEREN A STAȚIILOR, ARĂT CĂ, LA MOMENTUL RESPECTIV, CA ȘI ATRIBUȚIE DE SERVICIU, RĂSPUNDEAM DE FUNCȚIONALITATEA PLATFORMEI TETRA LA NIVELUL JUDEȚULUI PRAHOVA. ARĂT CĂ STAȚIILE TETRA NECESITAU UN COD DE CRIPTARE PE CARE ÎL OFEREA DOAR STS, IAR PROCESUL DE AVIZARE AL ACESTOR TERMINALE IMPLICĂ ACORDAREA CODURILOR DE CRIPTARE. (…) MENȚIONEZ CĂ TERMINALELE TETRA CORESPUNDEAU SPECIFICAȚIILOR MINIME IMPUSE DE STS.”

Ulterior, colonelul Vasile se contrazice în declarații, ba chiar sfidează procesele verbale semnate. Potrivit procesului verbal, înregistrat la data de 10 mai 2011, colonelul Vasile a girat faptul că „Lucrarea a fost executată în baza solicitării Poliției Locale (…), serviciul funcționează în parametrii normali și personalul Poliției Locale Ploiești desemnat să opereze stația de lucru a fost instruit în acest sens.” Culmea, un proces verbal aprobat și de directorul general adjunct al Poliției Locale, Vaida Adrian, alt martor mincinos în acest dosar și, desigur, unealta neprocurorului Negulescu, un dosar care nu conține probe reale, iar așa-zisele denunțuri au fost obținute sub presiune de la martori cu „identitate protejată”. (VEZI FACSIMIL)

 

 

Așadar, după „punerea în funcțiune a serviciului”, colonelul Vasile are o revelație și declară: ÎMI AMINTESC CĂ, DUPĂ O PERIOADĂ DE CÂTEVA LUNI, ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE POLIȚIA LOCALĂ NU-ȘI REZOLVASE PROBLEMA FUNCȚIONALITĂȚII SOFT-ULUI ACHIZIȚIONAT, PRINTR-O ADRESĂ NE-A CERUT SUPORT TEHNIC ÎN VEDEREA PUNERII LA DISPOZIȚIE A UNUI ASTFEL DE SOFT. (…) LE-AM SPECIFICAT ACESTORA CĂ LE PUNEM LA DISPOZIȚIE SOFT-UL PROVIZORIU PÂNĂ LA REZOLVAREA PROBLEMELOR CU SOFT-UL PROPRIU ACHIZIȚIONAT.”

Totuși, „în ciuda eforturilor depuse de reprezentanții STS”, sistemul AVL achiziționat de Poliția Locală Ploiești nu a putut fi pus în funcțiune folosind infrastructura Platformei Comune TETRA. Colonelul Vasile a mai declarat, la ultimul termen, că „soft-ul era instalat pe calculatorul existent la Dispeceratul Poliției Locale”, fapt nerecunoscut în dosarul de urmărire penală, întocmit de polițista Grigore Monica, cea care, curios sau dubios, l-a urmat pe așa-zisul procuror Negulescu, când acesta a „migrat” tactic de la Parchetul Curții de Apel la DNA.

Curios este și faptul că, în acest dosar, după ce a făcut plângere penală, Cristinel Toader nu a mai fost chemat la audieri, deși a solitictat în multe rânduri acest fapt.  Ce interes ascuns a avut Negulescu (foto) și „uneltele” sale în acest dosar, probabil, le vom afla tot în urma unui proces.

 

Reamintim că, în luna februarie 2011, Poliția Locală a trimis o adresă către STS, prin care a cerut sprijin și consultanță tehnică de specialitate în vederea implementării unui serviciu AVL. Reprezentanții STS s-au deplasat la sediul Poliției Locale, unde au semnat Procesul Verbal din care reiese că softul a fost implementat și personalul a fost instruit.

La vremea respectivă, conform Procesul Verbal de mai jos, directorul interimar Adrian Vaida, Chifor George, șef dispecerat și reprezentantul STS au luat la cunoștință că softul era funcțional. Cu o singură omisiune: la momentul respectiv se implentase, de fapt, un soft al STS, nu achiziționat de către Poliția Locală din motive… necunoscute, la aceea vreme, întrucât nu a existat nicio corespondență între STS și Poliția Locală, din care să reiasă că softul achiziționat de Poliția Locală nu poate fi implementat din cauza unor probleme tehnice. În afară procesului verbal, STS nu a trimis nicio adresă. Din motive greu de înțeles, Vaida și Chifor au ascuns acest aspect, în loc să ia măsurile necesare pentru remedierea situației ivite.

Din declarațiile date în instanță, în mod clar (cu martori), reiese faptul că Adrian Vaida era conștient că el este de fapt făptuitorul și a ascuns această problemă, rugându-l pe Toader Cristinel să nu îl introducă în plângerea penală, mizând atunci pe protecția fostului procuror Negulescu.

Astfel, conducerea de atunci a Poliţiei Locale, (în interimatul deținut de directorul adjunct Adrian Vaida) în loc să ia măsurile necesare pentru implementarea softului deja achitat, a instalat un sistem software pus la dispoziţie de STS, cu titlu gratuit, însă provizoriu. Pe motivul că programul achiziţionat nu era compatibil cu sistemul de transmisiuni STS. Acest fapt s-a aflat abia după doi ani, când scandalul a ajuns în presa locală, STS dând un comunicat de presă față de situația creată. În acest răstimp, doar Adrian Vaida și Chifor George cunoșteau situația reală. Ulterior, reprezentanţii STS ar fi înştiinţat conducerea Poliţiei Locale că nu mai pot lăsa la dispoziţia instituţiei softul împrumutat în mod gratuit. Deși, potrivit declarației reprezentantului firmei Barby Route, Adrian Barbu, în prezența unei delegații STS s-au făcut probe și, paradoxal, softul achiziționat de Poliția Locală se afla pe una dintre cele două partiții ale serverului Poliției Locale. (vezi Minuta întâlnirii). Comisia de recepție din Poliției Locale nu avea atribuții pentru implementarea sistemului, fapt recunoscut și de Vaida în instanță.

Însă, după cum se vede și în documentul de mai jos, Adrian Vaida avizase procesul verbal prin care se „serviciul funcționează în parametrii normali și personalul Poliției Locale (…) a fost instruit.” Însă, potrivit declarației date în instanță, nu-și reamintea acest lucru. Un Proces Verbal semnat și de colonelul Vasile Marian. Adică cel care în fața organelor de cercetare, sub presiune sau nu, declara că „în ciuda eforturilor tehnice depuse de reprezentanții STS,sistemul AVL achiziționat de Poliția Locală Ploiești nu a putut fi pus în funcțiune”, în timp ce din Minuta întâlnirii reiese contrariul.

Mai mult, col. Vasile recunoaște în instanță că „softul era instalat pe calculatorul existent la dispeceratul Poliției Locale” și a menționat că „terminalele TETRA corespundeau specificațiilor minime impuse de STS”, în timp ce în dosarul de cercetare declarase că „Pe stația de lucru destinată acestui scop nu era intalat niciun program.”

De aici deduce că dosarul deschis de Negulescu, ca multe altele clasate,  nu conține probe reale, iar așa-zisele denunțuri au fost obținute sub presiune de la martori cu identitate protejată.

Prin ordonanța din data de 12.102016, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare, instigare la mărturie mincinoasă, reținându-se faptul că numitul Vaida Adrian, la data de 27.05.2015, a denunțat organelor de urmărire penală fapte nereale în legătură cu Toader Cristinel și i-a determinat pe Mocanu Gabriela Isabela și Vasilescu Ioan Gabriel să formuleze denunțuri asemănătoare, astfel încât ultimii doi au denunțat organelor de urmîrire penală fapte nereale, au dat declarații mincinoase, producând și probe nereale în susținerea afirmațiilor mincinoase.

La data de 14.03.2018, persoana vătămată, Toader Cristinel a înaintat o continuare a plângerii penale, în care solicită extinderea cercetărilor și față de Negulescu Mircea, fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și DNA Ploiești, întrucât acesta i-a instigat, în mod repetat, pe Vaida Adrian, Mocanu Gabriela Isabela, Vasilescu Ioan Gabriel și Dorobanțu Narcis să formuleze denunțuri false. Adică în stilul de zdreanță al procurorului Portocală.

Reamintim că, directorul general (suspendat) Carmen Gheorghe, directorul general adjunct Adrian Vaida, șefa Oficiului Juridic Mocanu Isabela Gabriela și Vasilescu Gabriel, „secretarul” instituției, sunt urmăriti penal pentru săvârșirea infracțiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă, instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare, instigare la mărturie mincinoasă, fapte prevăzute și pedepsite de art. 268 aln 2, art. 273 alin 1, art. 47 raportat la art. 268 și art. 47 raportat la art. 273 Cod Penal.

 

 

Exclusiv

„Metoda Portocală” face pui, iar justiția joacă la teatrul absurdului! – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

De

Prahova, acest tărâm binecuvântat de natură, dar blestemat de propriile-i „elite”, continuă să ne uimească. Nu doar că istoria se repetă aici, ci o face cu o perversitate de neimaginat, transformând justiția într-o farsă macabră. Am avertizat, am strigat, am tras semnale de alarmă, iar acum, la trecerea dintre ani 2025-2026, profețiile noastre se împlinesc cu o precizie înfiorătoare. „Metoda Portocală”, flagelul abuzurilor judiciare, nu doar că a revenit, așa cum Incisiv de Prahova dezvăluia în 25 noiembrie 2025, dar a suferit o mutație genetică, devenind mai virulentă și mai cinică, transformând sistemul într-o „cea mai mare mizerie de după 1990 încoace”!

Virusul „Portocală” Mutat Genetic: Recidiva cu Licență Politică!

Credeam că fantoma lui Mircea Negulescu, zis și „Portocală” sau „Zdreanță”, procurorul radiat din magistratură, va rămâne doar o amintire urâtă. Naivi! Aerul Prahovei mustește din nou de mirosul greu al abuzului, iar „Metoda Portocală” nu doar că a fost reînvățată, ci a primit o actualizare software: acum rulează sub o licență politică explicită!

Ceea ce Incisiv de Prahova a semnalat constant, inclusiv în articolul „Imperiul crăiesc al corupției și micul dejun ilegal al elitelor!” (9 noiembrie 2025), se confirmă: politicul a creat o nouă structură, o matrice de putere cu oameni obedienți la cârmă – poliție, parchet, chiar și instanțe. Nu profesioniști, ci figurine manevrabile, dornice să execute orice ordin, oricât de murdar ar fi.

„Pensionarul” și fiul său de batalion: O afacere de familie în slujba abuzului!

Iată că metehnele vechi au găsit noi „păpușari” și, mai grav, noi „păpuși” dornice de afirmare. Un caz halucinant, aflat deja în vizorul unor servicii de informații și transformat într-un dosar penal la o unitate de parchet centrală din București, dezvăluie abisul cinismului. În decembrie 2025, „omul de casă” al tandemului Ginel Preda și Marcel Bălan, numit la conducerea DGA Prahova, a pus în mișcare „Metoda Portocală” împotriva unui polițist „incomod” dintr-o comună prahoveană. Pe baza unor denunțuri mincinoase și „bine-potcovite”, lucrători de poliție judiciară ai DGA, Structura Centrală și Serviciile Județene Anticorupție Prahova, au declanșat percheziții și au intenționat reținerea imediată.

Cum poți orchestra o asemenea mascaradă fără un procuror „devotat cauzei”? Simplu!

A fost folosit un procuror de 61 de ani, un „veteran” al vechii rețele „Portocală”, care, ce să vezi, a refuzat să iasă la pensie. De ce? I s-a promis că fiul său va fi angajat din sursă externă la Serviciul de Investigații Criminale (SIC) din cadrul IPJ Prahova – serviciu condus, în vremuri de tristă amintire, de Marcel Bălan însuși. Și fiul a fost angajat, desigur!

Justiția la comandă: Percheziții „la pachet” cu articolul de presă!

Dar abuzul nu se oprește aici. Acest bătrân procuror a executat ordinele lui Ginel Preda și Marcel Bălan și, mai mult, a utilizat aceeași filieră de „sifonare a informațiilor către presă” – semnătură clasică a procurorului „Portocală”! În dosarul penal de la București, există ca probă un screenshot cu data și ora la care a fost publicat un articol de presă ce anunța reținerea polițistului vizat. Culmea absurdității! Articolul a apărut înainte ca polițistul să fi intrat măcar în biroul bătrânului procuror pentru audiere! Ce „eficiență” în „justiție”!

Norocul a făcut ca planul diabolic să eșueze lamentabil în acea zi. Polițistul s-a simțit rău, a avut nevoie de salvare și a ajuns la spital. Arestarea, ordonată de conducerea IPJ Prahova și deja anunțată triumfal de presă, nu a mai avut loc. Însă, acest episod eșuat este o dovadă clară a rețelei toxice care funcționează și a metodelor infame folosite.

Serviciile pe urmă: Tic-Tac pentru „băieții deștepți” de la IPJ!

Am semnalat, și ne repetăm: structurile de forță din Prahova, sub „bagheta” șefilor Ginel Preda și Marcel Bălan, funcționează ca o „moșie personală” sau, mai degrabă, ca un „grup organizat de interese”, așa cum Incisiv de Prahova a publicat în repetate rânduri (aici). Dar există o veste proastă pentru acești „jongleri” ai justiției: rețeaua lor este monitorizată! Așa cum am dezvăluit și în articolul nostru despre „Operațiunea ‘dosar șters’” (decembrie 2025), unde probele digitale au demascat o rețea criminală în uniformă, și în acest caz, „ochiul atotvăzător” al unor servicii de informații a stat pe urmele lor. Această rețea extinsă de informatori și colaboratori, pe care Incisiv de Prahova și-a asigurat-o chiar din interior, ne permite să afirmăm că nimic nu rămâne sub preș!

Prahova, laboratorul groazei: Experimente sociale cu justiția la ghilotină!

Prahova este un avertisment național. Când justiția e o marfă la dispoziția unor interese meschine, când aparatul de stat devine un braț înarmat al unor partide și când „Portocală” se reîncarnează în diverse ipostaze, democrația este în pericol. Dar Incisiv de Prahova nu tace! Vom reveni în forță cu dezvăluiri senzaționale, cât ne va permite legea să nu periclităm ancheta penală aflată în desfășurare. Mai mult, promitem ca săptămâna viitoare să aducem în atenția publicului o altă execuție halucinantă a conducerii IPJ Prahova: cazul unui polițist căruia i s-a „vânat” postul și care a refuzat să capituleze, ajungând ținta unei noi fabricări de dosare, absurdă până la limita ridicolului, acuzat chiar că ar fi dat foc unor arhive!

Stați aproape, dragi cititori! Nici nu știți ce pierdeți, căci mintea diabolică a șefilor din IPJ Prahova, împreună cu rețeaua lor de procurori „obedienți”, nu are limite în aberatii și în distrugerea sistematică a oricărei speranțe de normalitate. Prahova merită altceva decât această „șatră a imposturii și a crimei”! (Cristina T.).

(Articol realizat pe baza investigațiilor Incisiv de Prahova)

Citeste in continuare

Afaceri

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Publicat

pe

De

Matematica din spatele șantierului tău

În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu costurile forței de muncă în creștere și normele nZEB (Near Zero Energy Building) tot mai stricte, marja de profit a unui dezvoltator se subțiază dacă se bazează exclusiv pe lanțurile de distribuție clasice din Europa.

Adevărul incomod? Multe dintre materialele „europene” pe care le cumperi la preț premium sunt, de fapt, produse în aceleași fabrici din Foshan sau Guangzhou, doar reambalate.

Acest articol explică, pas cu pas, cum poți „tăia” intermediarii și cum poți transforma achizițiile din China dintr-un risc într-un avantaj competitiv strategic pentru ansamblul tău rezidențial.

Hai cu noi în China


De ce China? (Și de ce acum?)

Nu vorbim despre a cumpăra „ieftin”, ci despre a cumpăra inteligent. China a trecut de la „fabrica lumii pentru produse ieftine” la lider tehnologic în producția industrială.

Pentru un dezvoltator imobiliar care construiește un bloc de 50+ apartamente, diferențele sunt matematice:

  • Gresie și Faianță (Rectificată, Porțelanată): Economie de 30-45% față de distribuitorii locali.
  • Uși de interior (MDF/WPC/Filomuro): Economie de 40%.
  • Sanitare și Mobilier de baie: Economie de până la 50% pentru aceleași specificații tehnice.

Notă ChinaRomania: Secretul nu este prețul cel mai mic din catalog, ci raportul calitate/preț livrat în șantier.

Hai cu noi în China


Top 3 Mituri despre Importul din China (Demontate)

Mitul 1: „Calitatea este slabă”

Realitatea: China produce pe paliere de calitate. Dacă plătești preț de rebut, primești rebut. Dacă ceri standarde germane, fabricile chinezești au tehnologia să le livreze (deseori, chiar ele produc pentru brandurile germane).

  • Soluția: Audit de fabrică și Controlul Calității (QC) înainte de încărcarea containerului.

Mitul 2: „Durează prea mult și blochez banii”

Realitatea: Un ciclu de import bine planificat durează 35-50 de zile (producție + transport maritim până în Constanța).

  • Soluția: Planificarea achizițiilor în faza de „roșu” a construcției pentru a avea finisajele la timp. Cashflow-ul este gestionat prin plăți eșalonate (depozit vs. plată la livrare).

Mitul 3: „Nu au certificări CE”

Realitatea: Marii producători chinezi exportă global și dețin toate certificările necesare (CE, ISO, teste de rezistență la foc).

  • Soluția: Verificarea documentației tehnice este pasul zero, înainte de orice negociere de preț.

Hai cu noi în China


Ce materiale merită să imporți? (Analiza Pareto)

Nu totul merită adus din China (de exemplu, cimentul sau cărămida nu sunt rentabile din cauza volumului/greutății). Concentrează-te pe finisaje și tehnologie:

  1. Finisaje High-End: Marmură compozită, parchet SPC, gresie de mari dimensiuni (slab tiles).
  2. Tâmplărie și Uși: Uși metalice antifoc certificate, uși de interior, fațade ventilate.
  3. Electrice & Smart Home: Sistemele de iluminat LED arhitectural și soluțiile smart home (întrerupătoare, videointerfoane) au marje uriașe la distribuitori.
  4. Sisteme HVAC: Pompe de căldură și ventiloconvectoare.

Hai cu noi în China


Procesul ChinaROmania: Cum eliminăm riscul

Majoritatea dezvoltatorilor evită importul direct din cauza birocrației și a fricii de „țeapă”. Aici intervine un integrator industrial. Iată cum transformăm haosul în procedură:

  1. Sourcing Tehnic: Nu căutăm pe Alibaba. Lucrăm direct cu fabrici verificate, pe baza fișei tehnice din proiectul tău.
  2. Negociere și Mostrare: Primești mostra în biroul tău din România pentru aprobare.
  3. Controlul Calității (QC): Inginerii noștri verifică marfa în China înainte de a fi urcată pe vas. Dacă 1% din gresie e spartă, nu pleacă din fabrică.
  4. Logistică Door-to-Site: Ne ocupăm de transport maritim, vămuire în Constanța și livrare directă în șantierul tău. Tu primești factura de la o firmă românească (Uzinex), simplificând contabilitatea.

Hai cu noi în China


Studiu de Caz: Ansamblu Rezidențial 100 Apartamente

Scenariu ipotetic bazat pe medii de piață 2025-2026.

  • Buget Finisaje (Oferte locale): 500.000 €
  • Buget Import Direct (prin ChinaRomania): 340.000 € (inclusiv transport și comision de management)
  • Economie Netă: 160.000 €
  • Impact: Această sumă se transformă direct în profit net sau poate fi reinvestită în amenajarea spațiilor verzi pentru a crește valoarea de vânzare a apartamentelor.

Hai cu noi în China


Concluzie: Ești gata să îți optimizezi marja?

Importul materialelor de construcții din China nu mai este un „pariu”, ci o necesitate de business pentru dezvoltatorii care vor să rămână competitivi. Diferența dintre un proiect profitabil și unul blocat stă adesea în managementul costurilor de achiziție.

ChinaRomania este partenerul tău tehnic care conectează șantierul tău din România cu puterea de producție a Chinei. Fără bariere lingvistice, fără riscuri vamale.

Hai cu noi în China

Citeste in continuare

Afaceri

Cel Mai Puternic Avantaj Competitiv pentru Dezvoltatorii Imobiliari din România

Publicat

pe

De

De Cristian Munthiu, Fondator ChinaRomania

Hai cu noi în China

În peisajul imobiliar actual din România, marjele de profit nu mai sunt garantate doar de creșterea prețului pe metru pătrat. Într-o piață care se maturizează rapid, cu clienți finali tot mai educați și exigenți, bătălia pentru profitabilitate și viteză de vânzare se mută din zona de marketing în zona de procurement strategic și execuție tehnică.

Modelul tradițional de aprovizionare – cumpărarea materialelor de construcții, finisajelor și echipamentelor prin lanțuri lungi de distribuitori europeni sau locali – a devenit o „taxă invizibilă” pe care dezvoltatorii o plătesc din propriul buzunar.

La ChinaRomania, propunem o schimbare de paradigmă: Misiunea Economică dedicată în China. Nu este o excursie, ci o operațiune chirurgicală de optimizare a CAPEX-ului.

Hai cu noi în China


De ce China? Deconstrucția Mitului vs. Realitatea Industrială

China anului 2026 nu mai este „fabrica de ieftin și prost” a anilor ’90. Este centrul global al inovației în materiale de construcții, soluții Smart Home și inginerie HVAC.

Majoritatea brandurilor „premium” europene pe care le integrați în proiectele rezidențiale produc în aceleași parcuri industriale din Guangzhou, Foshan sau Shenzhen, doar că aplică un markup de 300-400% pentru branding și logistică ineficientă.

O misiune economică alături de ChinaRomania vă oferă acces direct la sursă, eliminând:

  1. Marja importatorului general.
  2. Marja distribuitorului regional.
  3. Comisioanele agenților de vânzări locali.

Hai cu noi în China

Ce puteți achiziționa direct (Factory Direct):

  • Tâmplărie Aluminiu și PVC: Sisteme complexe, profile minimaliste, sticlă securizată la standarde europene.
  • Finisaje Interioare: Ceramică de format mare, parchet stratificat, marmură și piatră naturală.
  • Instalații & HVAC: Pompe de căldură, sisteme de ventilare cu recuperare de căldură, chillere industriale.
  • Mobilier & Sanitare: Soluții complete pentru băi, bucătării și spații comune, customizabile 100%.
  • Soluții Electrice & Smart Home: Integrare BMS (Building Management Systems), iluminat LED arhitectural.

Arhitectura unei Misiuni Economice ChinaRomania: Business, Nu Turism

Abordarea noastră este fundamental diferită de agențiile de turism de afaceri. ChinaRomania acționează ca un integrator de business. Noi vorbim „limba” specificațiilor tehnice și a negocierilor dure, nu doar mandarina.

Iată cum structurăm o misiune economică pentru un dezvoltator imobiliar:

Faza 1: Auditul de Proiect (Pre-Misiune)

Înainte de a ne urca în avion, echipa ChinaRomania analizează proiectul tehnic (PT) și listele de cantități. Identificăm categoriile de produse unde putem obține cel mai mare impact financiar (Pareto 80/20).

  • Rezultat: O listă scurtă de furnizori verificați (pre-vetted), capabili să livreze volumele și certificările necesare (CE, ISO).

Faza 2: Inspecția la Fața Locului (Misiunea)

Timp de 7-10 zile, vă ghidăm într-un tur intens al fabricilor.

  • Negociere Directă: Discutați direct cu proprietarii fabricilor. Vedeți liniile de producție, verificați calitatea materiilor prime și capacitatea de livrare.
  • Customizare: Aveți libertatea de a cere modificări specifice designului vostru, lucru imposibil când cumpărați din stocul unui distribuitor local.
  • Mostrare: Validarea imediată a mostrelor fizice.

Faza 3: Securizarea Tranzacției și Logistica (Post-Misiune)

Acesta este punctul unde mulți eșuează, dar unde ChinaRomania excelează.

  • Controlul Calității (QC): Nu ne bazăm pe promisiuni. Specialiștii noștri inspectează marfa înainte de încărcarea în container.
  • Consolidarea Mărfii: Putem combina furnizori diferiți (gresie + sanitare + electrice) în aceleași containere pentru a optimiza costul de transport.
  • Import și Vămuire: ChinaRomania preia toată birocrația. Vă livrăm marfa DDP (Delivered Duty Paid) direct în șantier, în România.

Hai cu noi în China


ROI-ul Tangibil: Cifre care Contează

Pentru un proiect rezidențial mediu (ex: 100 de apartamente), optimizarea prin aprovizionare directă poate genera economii de 30% până la 50% pe categoriile vizate.

Exemplu concret: La o investiție de 5.000.000 € în materiale și finisaje, o reducere de 30% înseamnă 1.500.000 € profit net suplimentar sau buget reinvestibil în achiziția următorului teren.

Mai mult, controlul direct asupra sursei vă permite să oferiți finisaje de lux (care vând apartamentele mai repede) la costuri de finisaje standard. Acesta este un diferențiator masiv într-o piață aglomerată.

Hai cu noi în China


De ce ChinaRomania? Parteneriat Strategic, nu Intermediere

ChinaRomania nu este un simplu intermediar. Suntem partenerul vostru strategic pentru expansiune.

  1. Combatem Riscurile: Știm că există reticență. De aceea, modelul nostru include servicii complete de asistență. Dacă apare o problemă, noi suntem interfața voastră de rezolvare, eliminând riscul de a discuta cu o fabrică anonimă de la 8000 km distanță.
  2. Agilitate și Cashflow: Înțelegem presiunea pe cashflow a dezvoltatorului. Structurăm procesele pentru a se alinia cu etapele de execuție ale șantierului, evitând blocarea capitalului în stocuri inutile.
  3. Expertiză Validată: Cristian Munthiu și echipa sa au experiența necesară pentru a valida furnizorii și a se asigura că produsele respectă standardele de calitate așteptate pe piața europeană.

Hai cu noi în China


Concluzie: Viitorul Dezvoltării Imobiliare este Global

A continua să cumpărați exclusiv din rețelele locale de distribuție înseamnă a accepta marje mai mici și a lăsa bani pe masă. Misiunea economică în China nu este un risc, ci un instrument de management strategic.

Vă invităm să construim împreună un ecosistem eficient, unde calitatea întâlnește costul corect, iar dezvoltatorul păstrează controlul total.

ChinaRomania – Your Bridge to Global Opportunities.

Hai cu noi în China

Citeste in continuare

Știri noi din Brăila

Afaceri11 ore inainte

DeLucru.ro – platforma care ajută oamenii să câștige bani în plus în Brăila, fără CV, de oriunde și indiferent de experiență, studii și vârstă

În ultimii ani, tot mai mulți oameni nu mai caută încă un job în sensul clasic (full time / part...

Exclusiv13 ore inainte

„Metoda Portocală” face pui, iar justiția joacă la teatrul absurdului! – Ziarul Incisiv de Prahova

Prahova, acest tărâm binecuvântat de natură, dar blestemat de propriile-i „elite”, continuă să ne uimească. Nu doar că istoria se...

Afaceri15 ore inainte

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Matematica din spatele șantierului tău În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu costurile forței...

Afaceri16 ore inainte

Cel Mai Puternic Avantaj Competitiv pentru Dezvoltatorii Imobiliari din România

De Cristian Munthiu, Fondator ChinaRomania Hai cu noi în China În peisajul imobiliar actual din România, marjele de profit nu...

Afaceri16 ore inainte

Raport de Analiză Corporativă și Industrială: Ecosistemul UZINEX din Iași

1. Introducere și Context Organizațional În peisajul industrial contemporan al României, marcat de o tranziție accelerată de la metodele convenționale...

Afaceri16 ore inainte

Începând de Joi, România participă la Târgul Internațional de Turism de la Viena Ferien-Messe Wien

În perioada 15-18 ianuarie, România este prezentă la Târgul Internațional de Turism de la Viena. În contextul  blocării fondurilor de...

Uncategorized2 zile inainte

Un nou reper în durabilitate: seria HONOR Magic8 ajunge în România

HONOR Magic8 Pro și HONOR Magic8 Lite aduc pe piața locală rezistență de nivel flagship, protecție avansată și autonomie extinsă...

Uncategorized2 zile inainte

Noile inovații Huawei ajung în România. Smartphone-ul nova 14 Pro și căștile FreeClip 2 îmbunătățesc semnificativ experiențele foto și audio

București, 15.01.2026 – La început de 2026, Huawei aduce în România noi produse inovatoare din categoriile smartphone și audio. Pe...

Exclusiv2 zile inainte

Prahova, scena unui Stand-Up de groază cu mafia imobiliară în rolul principal! – Ziarul Incisiv de Prahova

După ce ne-au mai servit o mostră de „profesionalism” de la Năvodari, Sindicatul Europol revine în forță cu o dezvăluire...

Afaceri2 zile inainte

North Bucharest Investments: cerere solidă la început de an și stoc în scădere pentru apartamentele gata de mutare în nordul Bucureștiului

Datele publicate de ANCPI confirmă faptul că piața imobiliară din România traversează o etapă de ajustare și maturizare, fără semnale de blocaj....

Social3 zile inainte

Se lansează Romanian Performance Excellence Program 2026

Un program derulat de experți americani și români pentru excelență managerială, competitivitate și leadership inspirat din Programul Baldrige USA România...

Afaceri3 zile inainte

După investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România

După ce au derulat investiții de circa 200.000 de euro pe parcursul lui 2025, proprietarii Velonova Mirage încep noul an în forță,...

Exclusiv3 zile inainte

Călătoria spre nicăieri, o „eficiență” de râs (amar)! – Ziarul Incisiv de Prahova

Credeam că am văzut tot. Că Prahova, acest „Caracal al bunului simț” și groapă fără fund a justiției, ne-a servit...

Uncategorized3 zile inainte

OPORTUNITATE DE ASOCIERE – PLAJĂ CU BEACH BAR | MAMAIA NORD – sezoane 2026/2027

Caut asociat / asociați pentru exploatarea unui sector de plajă cu beach bar, complet funcțional, în Mamaia Nord – Kanoa...

Buchetul ca formă de autoexpresie: ce flori te reprezintă Buchetul ca formă de autoexpresie: ce flori te reprezintă
Uncategorized4 zile inainte

5 reguli de aur când comanzi flori online în Chișinău (Ghid actualizat 2026)

5 reguli de aur când comanzi flori online în Chișinău (Ghid actualizat 2026) Să trimiți un buchet de flori a...

Uncategorized4 zile inainte

Lenovo transformă educația și inspiră viitorul prin noile Chromebook-uri pentru educație

Lenovo™ a anunțat, în cadrul Future of Education Technology Conference® (FETC) 2026, lansarea unor noi modele de Chromebook dedicate educației,...

Știrile Săptămânii