Connect with us

Exclusiv

Model de administratie liberala/Cântăreața fotomodel Codruța Filip, angajată la Sănătate să monitorizeze spitalele regionale

Publicat

pe

”Șarpele” Coldea nu uită și nu iartă ”trădarea” lui Kovesi

” Să vă fie frică, Coldea se ridică” titram anul trecut pe 27 iunie, într-o perioadă în care toată ”lumea bună” a sistemului și a politicii deopotrivă se culca deja pe ”urechea” ejectării definitive a lui Florian Coldea din viața publică a României. Iar omul aflat la butoanele operative ale principalului serviciu secret timp de un deceniu, dar și la cele ale întregii țări în ultimii ani de mandat ai lui Traian Băsescu a profitat din plin de neglijarea în care a fost lăsat cazul său. Iar la rândul său a stat ascuns mai ceva decât ”un șarpe veninos”, atâta vreme cât a fost cazul. Scoțând capul arareori și atunci doar în situații cu totul speciale. Ci doar prin parcarea subterană a mall-ului Jolie Ville din Pipera, unde își lua măsuri de securizare de-a dreptul paranoice, după cum dezvăluiam în exclusivitate.

Dar uite că generalul Coldea deja nu mai clipește des din ochi… Nu mai își ridică obsesiv umărul stâng în sus… Nu mai are acea privire de ”animal hăituit”… Cel mai probabil pentru că a simțit că, gata, pericolul cel mare a trecut. Și că și-a lins destul rănile… Într-o vreme în care a părut total absent din lumea de intelligence, dar în care de fapt și-a consolidat ca niciodată noul statut de ”guru” al consilierii economice. Una oferită pe bani mulți unor puternice companii. Mai ales din rândurile celor crescute în zona gri a serviciilor și care erau măcinate de păguboase conflicte fratricide între acționarii care au ales tabere diferite ale sistemului după ”spargerea” monolitului interinstituțional. Iar cea mai bună dovadă a fricii pe care încă o impune Coldea este ”paralizia” procurorilor SIIJ! ”Inchiziția” creată de Dragnea pentru a combate statul paralel pierzând jenant o primă confruntare cu un Coldea care și-a permis să își umilească anchetatorii, răspunzând pe nas că nu s-a văzut personal cu procurorul Mircea Negulescu ”cât timp acesta a activat la DNA Ploiești”. Iar ”marii inchizitori” de la SIIJ nici măcar nu au îndrăznit să îi atragă atenția că una îl întreabă ei și alta răspunde el. Mai mult chiar, ”scheunatul” jalnic al lui ”Portocală” de după ”audierea” lui Coldea și denunțarea ”statului paralel” tocmai de principala sa unealtă în ”paraditul destinelor” nu face decât să arate și mai pregnant că, dacă ”strănută” Coldea, o bună parte din ”sistem” răcește pe loc! Prea puțini din cei care încă se cred intangibili fiind cu adevărat ”imunizați” la potențiala virusare cu dezvăluirile unui Coldea de care magistrații se tem încă mai tare decât de infectarea cu ”Covid”. În frunte cu chiar Kovesi…

E groasă! ”Portocală” a ajuns să denunțe statul paralel!

 ”Șarpe de dudău… Nu uită și nu iartă”!

Iată că a trecut mai mult de un an, dar ”lovitura” în care anunțam ”pericolul iminent pe care continuă să îl reprezinte Florian Coldea dacă sistemul va ezita ”să îl calce pe cap” odată pentru totdeauna se dovedește acum mai actuală decât oricând : ”Este clar și trebuie precizat de la bun început că Florian Coldea nu se va mai întoarce sub nicio formă la comanda operativă a Serviciului Român de Informații! Și nici nu își dorește asta, în ciuda ivirii unei eventuale oportunități politico-tehnocrate. În schimb nu este inițiat al sistemului care să nu știe că, dintre toți greii sistemului, lui Florian Coldea i se potrivește cel mai bine eticheta de „șarpe de dudău„. Care nu uită și nu iartă! Iar atunci când va putea, generalul Coldea își va plăti cu vârf și îndesat polițele! Nu atât împotriva rivalilor la vedere, cât mai ales a celor pe care – aproape că nici nu mai contează dacă pe bună dreptate sau nu ! – îi consideră trădători”.

Dă drumul la ”secretele murdare”!

Iar după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, uriașele frustrări ale lui Coldea vor ieși la iveală mult mai curând decât se așteaptă unii. Cu tot cu ”secretele murdare” pe care acesta le deține ca nimeni altul din sistem, fie el rezervist sau activ! Și în stilu-i caracteristic, Coldea va prefera ”loviturile cu mantă” în locul ”răngilor în dinți” pe care să și le asume personal. Ceea ce nu face însă în niciun caz ca aceste dezvăluiri să fie unele mai puțin devastatoare. Mai ales că, după cum susțin sursele noastre, Coldea ar fi primit semnalul pe care îl aștepta de atâta vreme. Pentru că, stranie coincidență ce s-a întâmplat exact în timp ce procurorul SIIJ făcea figurație ”înghițind” declarația ”la mișto” a lui Coldea cum că nu s-ar fi întâlnit ”fizic” cu Mircea Negulescu! Și asta când tot sistemul știa că legătura dintre fostul director adjunct și ”săgețile” acestuia din magistratură se făcea exclusiv prin intermediul celebrelor ”dube” cu ”poșta specială”! Însă parcă ”în duplex”, BBC declanșa practic la aceeași oră un năucitor atac la adresa Laurei Codruța Kovesi. Iar în ziua în care Coldea declara în fața unor procurori împietriți că este mândru că SRI-ul s-a implicat în activitatea și dosarele DNA, Laura Codruța Kovesi trebuia să facă față poate primului ei interviu ”pe bune” în presa occidentală de elită. Și în care, aflată sub asediul ”ireal” al reputatului jurnalist BBC, Stephen Sackur, Kovesi a dezmințit categoric implicarea SRI în dosarele instrumentate de DNA!!! Astfel că se anunță un lung război de gherilă între cei doi… Asta dacă nu cumva vreunul dintre ei nu deține ”nucleara” prin care să își anihileze ”dușmanul de moarte”… Iar după cum bine o știu inclusiv fostele ”curele de transmisii” informative între cei doi dinainte de ruperea ”lanțului de iubire” inter-instituțională, Coldea stă cu mult mai bine la acest capitol! Pornind de la ”legendata” filmare din vila de protocol din ”ungurime”, cea pe care Coldea nu i-a predat-o nici măcar lui Băsescu, lăsându-l pe fostul președinte jucător doar să vizioneze un scurt fragment.

Procurorul EPPO are probleme. Rezervistul are bani!

Generalul nu se mai ascunde prin parcarea de la Jolie Ville

De asemenea, nu trebuie neglijat că Florian Coldea mai are un as în mânecă în acest ”meci al secolului” care se anunță și din care doar unul dintre foștii capi ai binomului poate rămâne în picioare. Mai ales că deși actuala funcție a Laurei Codruța Kovesi pare un imens avantaj, deja simte pe propia-i imagine și fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție că șefia EPPO este o sabie cu două tăișuri. Pentru că, uite, în timp ce toți marii comisari europeni o asigură de tot sprijinul necesar penrtu a lupta cu ”marea corupție” transfrontalieră, Kovesi nu poate muta nici măcar o hârtie prin birouri, ca să nu mai vorbim de deschiderea vreunui dosar, fie el cât de insignifiant. De ce? Pentru că pur și simplu ”minuscula” Malta nu a catadicsit nici acum să nominalizeze un procuror pe care să îl detașeze la EPPO! Astfel că activitatea Parchetului European este blocată total, spre disperarea procurorului șef european Laura Codruța Kovesi. Care se lovește ca de un zid de încăpățânarea comisarilor europeni de a  întreba măcar autoritățile malteze când au de gând să facă o banală nominalizare! Iar ”naveta” pe care Coldea a tot făcut-o la un moment dat la Bruxelles este deja văzută cu alți ochi de Kovesi. Cea care știe atât de bine, încă de la debarcarea sa din fruntea DNA, că dacă trebuie să se teamă de cineva în România, atunci acesta nu este nici Dragnea, nici PSD-ul și nici măcar președintele Iohannis. Marele ”bărbat” d estat care a trimis-o pe Mădălina Dobrovolschi să anunțe demiterea lui Kovesi din fruntea DNA. Ci doar de Coldea! Cel care nu se sfiește să o acuze în propiu-i anturaj pe Kovesi că l-a trădat. Și că setea acesteia de Putere i-a stricat puzzle-ul statului paralel pe care îl construise cu atâta minuțiozitate timp de zece ani. Coldea fiind încă supărat, ca și un copil care crede că Kovesi i-a furat ”jucăria lui”… Iar o altă oportunitate majoră este și faptul că acum Coldea este eliberat de ”povara legitimației”. Nu mai este cadru activ și drept urmare se poate mișca altfel. Cum de altfel o și face, mai ales din punct de vedere financiar. Acolo unde luni bune de zile ”auditul” de la Romprest a stat la el în sertar, nicio negociere neavând loc fără acceptul ”domnului general”. Și acesta este doar un exemplu… Care arată însă că Florian Coldea are și bani! Și motive de răzbunare, fie ele închipuite sau nu. Și o mulțime de rezerviști încă loiali cu care a împânzit bună parte din rețeaua de consilieri a nenumărate structuri ale statului român. Pe când Kovesi nu mai are în acest moment decât dușmani. Și niciun om de încredere păstrat în fruntea sistemului. Iar judecătorii și procurorii nu se mai tem acum de telefoanele lui Kovesi! Ci doar de ”secretele murdare” pe care Coldea pare a și le fi reamintit, mai ales de când nu se mai ascunde prin parcarea de la Jolie Ville. Ca să nu mai vorbim că deja, după cum dezvăluiam zilele trecute, cumpărăturile pe care Kovesi le face în Germania, pentru că sunt mai ieftine decât în Luxemburg, sunt deja mai monitorizate decât pe vremea ”mandatelor pe securitate națională”… După cum se va vedea de altfel cât de curând…

Victorie de etapă la SIIJ…

 

Exclusiv

Revendicare imobiliară: unde se termină posesia și începe dreptul real

Publicat

pe

De

Pe piața imobiliară din România, revendicarea imobiliară apare mai des decât ar admite majoritatea actorilor, iar acest mecanism juridic spune multe despre felul în care proprietatea a circulat, s-a fragmentat și, uneori, s-a confundat cu simpla posesie. Nu vorbim doar despre litigii spectaculoase sau retrocedări controversate, ci despre situații aparent banale în care cineva ocupă un imobil fără titlu sau cu un titlu discutabil, iar proprietarul încearcă să-și recupereze dreptul.

Revendicare imobiliară în practică: între titlu și realitate

Revendicarea imobiliară funcționează ca o acțiune în justiție prin care proprietarul neposesor solicită restituirea bunului de la posesorul neproprietar. Simplu în teorie. În practică, lucrurile se încurcă rapid.

Diferența dintre proprietate și posesie

Mulți confundă posesia cu proprietatea. O greșeală costisitoare. Posesia ține de fapt — cine folosește efectiv imobilul. Proprietatea ține de drept — cine poate dovedi, cu acte, că imobilul îi aparține.

Un contract de vânzare-cumpărare. O hotărâre judecătorească. Un certificat de moștenitor. Acestea construiesc titlul.

Dar în teren, situația arată altfel. Case ocupate fără acord. Terenuri lucrate de vecini. Spații comerciale folosite pe baza unor înțelegeri informale, uitate în timp.

Aici intervine acțiunea în revendicare.

Scenariu real: apartament cumpărat, dar ocupat

Un investitor achiziționează un apartament într-un bloc vechi din București, într-o zonă în plină creștere. Preț bun. Acte aparent în regulă. După semnare, descoperă că locuința este ocupată de o persoană care invocă un „drept de folosință” bazat pe o promisiune verbală din urmă cu ani.

Nu există contract. Nu există termen clar. Doar prezența fizică.

Investitorul nu poate evacua direct. Are nevoie de o acțiune în revendicare, dublată uneori de evacuare, în funcție de situație. Instanța analizează titlul de proprietate și compară cu situația de fapt.

În astfel de cazuri, diferența dintre drept și realitate devine evidentă.

Elemente cheie într-o acțiune de revendicare

Acțiunea nu funcționează pe presupuneri. Nici pe bune intenții. Se bazează pe probe solide și pe o construcție juridică coerentă.

  • titlul de proprietate trebuie să fie clar, necontestat sau apărat eficient în instanță
  • identificarea exactă a imobilului, mai ales în zonele unde cadastrul a fost actualizat tardiv sau incomplet
  • dovada că pârâtul posedă bunul fără drept, ceea ce implică uneori martori, fotografii, expertize
  • lipsa unui alt drept opozabil (uzucapiune, contract de închiriere, comodat etc.)

Detaliul care înclină balanța apare frecvent în documente vechi, schițe cadastrale sau chiar în modul în care imobilul a fost descris acum 20–30 de ani. Aici apar surprizele.

Un detaliu tehnic care schimbă totul

Suprafața. Nu pare spectaculos. Dar diferența dintre 480 mp și 520 mp poate decide rezultatul.

În zone periurbane, unde delimitările s-au făcut „după gard”, fără măsurători precise, apar suprapuneri. Două titluri valide. Două persoane care cred că au dreptate.

Expertiza topo-cadastrală devine piesa centrală. Linia de hotar nu mai e doar o trasare pe hârtie — devine probă în instanță.

Când intervine uzucapiunea

Posesorul nu rămâne fără apărare. Uneori, chiar câștigă.

Uzucapiunea permite dobândirea proprietății prin posesie îndelungată, dacă sunt îndeplinite anumite condiții: posesie continuă, publică, pașnică și sub nume de proprietar.

Aici apar conflictele cele mai sensibile.

Scenariu: teren „lucrat” de ani de zile

La marginea unui oraș în expansiune, un teren agricol a fost folosit constant de un mic antreprenor local. L-a împrejmuit. L-a cultivat. A investit în irigații. Proprietarul din acte locuiește în străinătate și nu a intervenit timp de peste 15 ani.

Când decide să vândă terenul, descoperă că altcineva îl revendică.

Nu mai e doar o discuție despre acte. Devine o analiză a comportamentului în timp. Instanța cântărește pasivitatea proprietarului versus acțiunile concrete ale posesorului.

Procedura în instanță: ritm și blocaje

Procesele de revendicare nu se rezolvă rapid. Dosarele includ expertize, martori, verificări cadastrale. Termenele se întind.

În unele cazuri, litigiul durează ani.

Se întâmplă. Des.

Instanțele se confruntă cu dosare vechi, acte incomplete și situații juridice suprapuse. Mai ales în marile orașe sau în zonele afectate de retrocedări.

Ce poate face proprietarul

Nu există o rețetă universală, dar câteva direcții apar constant în practică:

  • verificarea riguroasă a titlului înainte de acțiune, inclusiv istoricul imobilului
  • obținerea documentației cadastrale actualizate, nu doar a celei existente la momentul achiziției
  • identificarea exactă a ocupantului și a eventualelor drepturi invocate de acesta
  • consultarea unui specialist înainte de inițierea litigiului, pentru a evita strategii greșite

Pentru cei care nu știu de unde să înceapă, există și opțiuni rapide de orientare. O intrebare juridica gratuita poate clarifica direcția inițială, fără costuri și fără angajamente, aici gasesti un avocat online gratuit gata sa iti raspunda la intrebari.

Greșeli frecvente în revendicarea imobiliară

Mulți proprietari pornesc acțiunea cu o încredere excesivă în actele lor. Apoi apar problemele.

Se bazează pe contracte incomplete. Ignoră situația din teren. Subestimează apărarea pârâtului.

Uneori, pierd.

Alteori, câștigă, dar după ani de proces și costuri semnificative.

Iluzia „actului perfect”

Un contract notarial nu garantează succesul. Dacă descrierea imobilului este vagă sau dacă există suprapuneri cadastrale, instanța trebuie să clarifice situația înainte de a decide.

Nu toate actele sunt egale în practică, chiar dacă par solide pe hârtie.

Impactul economic și social

Revendicările imobiliare nu afectează doar părțile implicate. Ele influențează piața.

Blocaje în tranzacții. Proiecte amânate. Investitori care evită anumite zone.

În orașe precum Cluj-Napoca sau București, unde presiunea pe terenuri este mare, astfel de litigii pot încetini dezvoltări întregi.

Pe de altă parte, ele corectează abuzuri și clarifică situații juridice neglijate ani la rând.

Unde se poziționează proprietarul

Proprietarul nu mai poate conta doar pe ideea că „are acte”. Trebuie să înțeleagă contextul, istoricul și realitatea din teren.

Revendicarea imobiliară nu este doar o acțiune juridică. Este un test al consistenței dreptului de proprietate în raport cu timpul, utilizarea și comportamentul părților implicate.

În ultimele etape ale unui astfel de litigiu, diferența o face atenția la detalii și strategia juridică, nu doar existența unui titlu. Tocmai de aceea, revendicarea imobiliară rămâne una dintre cele mai tehnice și imprevizibile acțiuni din dreptul civil românesc.

Citeste in continuare

Afaceri

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

Publicat

pe

De

📰 Comunicat de presă

Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene

Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.

O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene

Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.

Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.

Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.

Configurația livrată către beneficiar

Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.

Specificații tehnice principale:

  • Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
  • Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
  • Invertor hibrid: 24 kW
  • Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
  • Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
  • Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
  • Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
  • Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat

Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.

Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container

Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.

La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.

Aplicații dincolo de șantierele civile

O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:

  • Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
  • Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
  • Operațiuni militare și tabere temporare
  • Stații mobile de încărcare auto electric
  • Evenimente outdoor și festivaluri
  • Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică

„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”

Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX

Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:

🔗 Sursa originală — studiu de caz detaliat: www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial

Despre UZINEX

UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.

Contact pentru presă:
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
— S F Â R Ș I T C O M U N I C A T —
{ „@context”: „https://schema.org”, „@type”: „NewsArticle”, „articleSection”: „Press Release”, „genre”: „Press Release”, „headline”: „UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL”, „alternativeHeadline”: „Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene”, „description”: „UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) a livrat prima centrală fotovoltaică mobilă din România către SC ARS INDUSTRIAL SRL, companie din Ploiești. Soluția alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale.”, „datePublished”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „dateModified”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „inLanguage”: „ro-RO”, „isAccessibleForFree”: true, „url”: „https://www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial”, „author”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”}, „publisher”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „logo”: {„@type”: „ImageObject”, „url”: „https://www.uzinex.ro/logo.png”}}, „about”: [{„@type”: „Thing”, „name”: „Centrală fotovoltaică mobilă”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Energie regenerabilă industrială”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Fonduri europene pentru echipamente electrice”}], „mentions”: [{„@type”: „Organization”, „name”: „SC ARS INDUSTRIAL SRL”, „address”: {„@type”: „PostalAddress”, „addressLocality”: „Ploiești”, „addressRegion”: „Prahova”, „addressCountry”: „RO”}}], „keywords”: „centrală fotovoltaică mobilă, energie regenerabilă, fonduri europene, panouri solare container, UZINEX, ARS INDUSTRIAL, subtraversări electrice, PNRR” }

Citeste in continuare

Exclusiv

Cum transformi experiența de condus pentru Volkswagen Beetle și Bora cu suspensii pe aer AirPower?

Publicat

pe

De

Ai condus vreodată un Volkswagen Beetle sau un Volkswagen Bora? Atunci știi deja că fiecare are personalitatea sa. Pentru a obține și mai mult confort, stabilitate și o experiență plăcută cu fiecare drum făcut, poți lua în calcul suspensiile pe aer pentru Volkswagen de la AirPower, o actualizare care schimbă complet jocul.

De ce a rămas Volkswagen Beetle un model simbolic până azi?

Puține mașini de pe piață au povestea lui Volkswagen Beetle. De la celebra mașină a poporului până la simbol cultural global, Beetle a trecut prin multe generații fără să-și piardă farmecul.

Are câteva trăsături care îl fac imposibil de confundat:

  • Design rotunjit, ușor de recunoscut
  • Comunitate uriașă de pasionați
  • Construcție simplă și fiabilă

Beetle nu este doar un vehicul, este o stare. Și pentru că este atât de special, mulți proprietari doresc să-l păstreze cât mai mult timp, însă totodată să-l aducă în prezent din punct de vedere al confortului. Aici intervine setul complet de suspensii pe aer Volkswagen Beetle de la AirPower, care oferă un upgrade vizibil pentru cunoscuta „broscuță”.

Cum se poziționează Volkswagen Bora în povestea modelelor VW?

Volkswagen Bora este acel gen de mașină discretă, dar extrem de practică și ușor de apreciat. Nu atrage atenția ca Beetle, dar compensează prin:

  • Stabilitate la drum lung
  • Spațiu mult mai generos
  • Comportament previzibil la condus

Bora este o alegere clasică pentru cei care doresc ceva fiabil pentru condus, fără surprize neplăcute. Însă, până și acest model auto poate deveni mai confortabil prin mici upgrade-uri. Ca și în cazul Beetle, la AirPower există suspensii pe aer Volkswagen Bora care îmbunătățesc semnificativ confortul, stabilitatea și experiența la volan.

Ce tipuri de Volkswagen există și cum se diferențiază?

Gama de autovehicule Volkswagen a evoluat mult de-a lungul timpului. Pe scurt, ai:

  • Modele clasice: Beetle, Golf Mk1-Mk4
  • Modele de familie: Passat, Bora, Jetta
  • Modele moderne și electrice: ID.3, ID.4

Fiecare generație vine cu îmbunătățiri, dar un lucru rămâne constant: suspensia standard nu este mereu adaptată drumurilor din România.

Cum te ajută suspensiile pe aer să îți menții mașina în top?

Suspensiile pe aer nu sunt doar pentru tuning vizual. Sunt despre experiență. Datorită acestora, ai parte de:

  • Reglaj în funcție de drum. Ridici mașina pe drumuri dificile, o cobori pentru stabilitate
  • Confort real. Diferența se simte în special la denivelări
  • Control mai bun. Mai puțin balans, mai multă precizie
  • Protecție pentru suspensie și caroserie

La un Beetle, modificarea aduce mai mult rafinament fără a pierde din vedere totuși caracterul său retro. La un Bora, înseamnă un salt clar spre un confort modern pentru toată familia.

Dacă pui preț pe confort, suspensiile pe aer îți oferă:

  • Mai puțin stres la gropi și denivelări
  • O experiență mai liniștită pentru pasageri
  • Mai puțină oboseală la drum lung

În concluzie, nu doar mașina merge mai bine, ci și tu te simți mai bine în ea.

Cine poate beneficia de acest upgrade?

Extrem de mulți șoferi:

  • Proprietari de Beetle care vor să păstreze mașina pe termen lung
  • Șoferi de Bora care merg des la drum
  • Pasionați de tuning discret, dar eficient
  • Familii care vor confort real

Nu trebuie să fii mecanic sau pasionat convins pentru a dori ceva mai bun pentru mașina ta. Trebuie doar să vrei o experiență mai bună.

Întrebări frecvente

  1. Merită să pui suspensii pe aer la un Volkswagen mai vechi?

Da, mai ales dacă vrei să prelungești viața mașinii și să crești confortul.

  1. Sunt potrivite pentru drumurile din România?

Da, se adaptează la condiții diverse de drum.

  1. Diferența se vede imediat?

Da. Majoritatea șoferilor observă schimbarea încă de la primul drum.

Mini-rezumat

Vrei să vezi cum se schimbă complet senzația la volan? Descoperă soluțiile AirPower pentru suspensii pe aer Volkswagen și vezi cum poate arăta condusul în 2026: mai lin, mai controlat și mult mai relaxat.

Contact:

0744 870 142

office.perneauxiliare.ro@gmail.com

Aleea Jupiter 8, 720258 Suceava

https://www.facebook.com/perne.pe.aer.auxiliare

Sursa foto: perneauxiliare.ro

Citeste in continuare

Știri noi din Brăila

Uncategorized14 ore inainte

ELKO prezintă soluția integrată de la Axis: Interfoane, difuzoare și puncte de acces sub aceeași umbrelă

Axis conectează lumea securității cu Microsoft Teams ELKO Romania aduce în atenția pieței locale soluția AXIS Client for Unified Communication Systems,...

Cum folosești uneltele bazate pe AI pentru analiza backlink-urilor Cum folosești uneltele bazate pe AI pentru analiza backlink-urilor
Afaceri17 ore inainte

Cum folosești uneltele bazate pe AI pentru analiza backlink-urilor?

Mai țin minte vremea când un audit de backlink-uri însemna o foaie de calcul cu câteva mii de rânduri, o...

Afaceri22 de ore inainte

Sun Leader extinde infrastructura turistică de la Castelul Bethlen-Haller la o suprafață de 2.600 de metri pătrați outdoor amenajați cu pergole retractabile

Lucrările de extindere a spațiului exterior vor atinge o suprafață totală de 2.600 de metri pătrați, oferind o infrastructură modernă...

Uncategorized5 zile inainte

Arta relaxarii urbane

Bucureștiul se remarcă prin ritmul său trepidant, fiind o metropolă care solicită constant energie, concentrare și un efort susținut din...

Cum se vizualizează ganglionii abdominali Cum se vizualizează ganglionii abdominali
Social5 zile inainte

Cum se vizualizează ganglionii abdominali?

Mulți oameni află de existența ganglionilor abdominali abia când medicul le spune că trebuie să facă o ecografie sau, mai...

5 zile inainte

North Bucharest Investments, desemnată „Investment Champion of the Year” | Compania accelerează investițiile în tehnologie și digitalizarea pieței rezidențiale

North Bucharest Investments a fost desemnată „Investment Champion of the Year” în cadrul EBL Summit – Acces la Capital, distincție care recunoaște performanța...

Uncategorized5 zile inainte

evomag: aparatele de aer condiționat se ieftinesc cu până la 15%, iar funcțiile smart urcă în topul criteriilor de alegere

București, 24 iunie 2026 – Prețurile aparatelor de aer condiționat sunt cu aproximativ 10–15% mai mici față de aceeași perioadă...

Uncategorized6 zile inainte

Cel mai subțire pliabil cu cea mai mare baterie

HONOR Magic V6 stabilește un nou standard pentru designul ultra-subțire și autonomia de lungă durată București, 25 iunie 2026 – HONOR...

Uncategorized6 zile inainte

Câți kilometri faci să ajungi la medicul potrivit?

Pentru milioane de români, sănătatea nu se măsoară doar în lei sau în zile de așteptare, ci în kilometri. Distanța...

Turism6 zile inainte

Horetim a devenit membră în Corps Touristique Austria și va promova Timișoara și proiectul Banat Regiune Gastronomică Europeană 2028 la Viena

Horetim a devenit membră în Corps Touristique Austria, asociație care organizează anual cel mai mare eveniment de socializare și networking...

Uncategorized6 zile inainte

Un nou mod de a experimenta sunetul

Un ghid despre ascultarea open-ear cu TCL CrystalClip, care îi ajută pe utilizatori să rămână atenți, confortabili și conectați în...

Sport6 zile inainte

Campionatele Naționale de Padbol confirmă dezvoltarea acestui sport în România

Organizate de Federația Română de Padbol, Campionatele Naționale Masculin și Feminin au reunit cei mai valoroși sportivi ai momentului și...

Uncategorized7 zile inainte

Samsung colaborează cu Warner Bros. Pictures și DC Studios pentru a oferi fanilor experiențe legate de „Supergirl”

Parteneriatul aduce mult-așteptata aventură de vară în Samsung Art Store și în cadrul unor evenimente selectate, pentru a susține lansarea...

7 zile inainte

Parfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini

Vara ne schimbă rutina de frumusețe, inclusiv modul în care purtăm parfumurile. Căldura intensifică aromele, dar le face și să...

Turism7 zile inainte

Ce se întâmplă când mergeți cu anvelope diferite pe aceeași punte?

Dacă s-a întâmplat să faceți o pană de cauciuc pe undeva și singura soluție a fost să înlocuiți anvelopa defectă...

Administrație localăo săptămână inainte

De ce este recomandat sa apelezi la societatile cooperative mestesugaresti din Romania

Intr-o perioada in care consumatorii cauta produse si servicii de incredere, societatile cooperative mestesugaresti din Romania reprezinta o alegere inspirata....

Știrile Săptămânii