Connect with us

Uncategorized

Cum ne pregătim pentru alegerile europene din 2024

Publicat

pe

Peste 134 de milioane de oameni din Europa* vin pe TikTok în fiecare lună, iar mulți dintre aceștia vor vota la alegerile europene viitoare. Luna următoare, vom lansa în aplicație un Centru Electoral în limba locală pentru fiecare dintre cele 27 state membre UE, pentru a ne asigura că oamenii vor putea să separe cu ușurință realitatea de ficțiune. Pentru că vom lucra alături de comisiile electorale locale și organizațiile societății civile, aceste Centre Electorale vor reprezenta locul în care comunitatea noastră va putea găsi informații oficiale sigure.

Această inițiativă este doar un element al unei strategii mai ample pentru a ne asigura că TikTok rămâne un loc creativ, sigur și cu responsabilitate civică pentru comunitatea noastră în perioada alegerilor.

Aplicarea politicilor noastre

Avem peste 6.000 de oameni dedicați moderării conținutului în limbile UE. Echipele noastre lucrează cu tehnologia pentru a se asigura că regulile noastre sunt aplicate în mod constant pentru a detecta și a elimina dezinformarea, operaţiunile de influență sub acoperire și alte conținuturi sau comportamente care se pot intensifica într-o perioadă electorală.

  • Combaterea dezinformării: În al treilea trimestru al anului 2023, 99% din totalul conținutului pe care l-am eliminat pentru dezinformare electorală și civică a fost șters înainte ca acesta să ne fie raportat. Avem moderatori specializați în dezinformare care au la dispoziție instrumente îmbunătățite și sunt instruiți pentru a detecta și elimina conținutul care încalcă regulile, dar și echipe la fața locului care lucrează cu experți pentru a asigura că particularitățile locale și contextul se reflectă în abordarea noastră.
  • Verificarea faptelor: Lucrăm cu nouă organizații de verificare a faptelor (fact-checking) în Europa, care evaluează acuratețea conținutului în 18 limbi europene diferite și etichetăm orice reclamație care nu poate fi verificată. Continuăm să lucrăm pentru a ne extinde rețeaua de fact-checking.
  • Investiții în educație media: Investim în campanii de educație media (media literacy) ca strategie de combatere a dezinformării. În 2023, am colaborat cu specialiști în verificarea faptelor (fact checkers) pentru a lansa campanii de educație media în 18 țări europene** și am generat peste 220 de milioane de impresii și un reach de aproximativ 50 de milioane de oameni pe TikTok. Această muncă va continua și în 2024, an în care vom lansa 9 campanii suplimentare.
  • Descurajarea operațiunilor de influență sub acoperire: Fraudatorii încearcă uneori să vizeze platformele online în perioada electorală. Avem experți dedicați care lucrează pentru a detecta, a combate și a fi cu un pas înaintea comportamentelor înșelătoare. Raportăm eliminările rețelelor de influență sub acoperire în Rapoartele noastre trimestriale pentru Aplicarea Regulilor Comunității. În următoarele luni, vom introduce și rapoarte dedicate operațiunilor de influență secretă pentru a crește în continuare transparența, responsabilitatea și schimbul de informații între industrii diferite. În prezent, oferim informații legate de modul în care evaluăm acest comportament în Centrul nostru de Transparență.
  • Combaterea conținutului înșelător generat de AI: Conținutul generat de AI (AIGC) aduce noi provocări în ceea ce privește dezinformarea, pe care le-am abordat proactiv prin reguli ferme și tehnologii noi. Nu permitem conținutul modificat care poate induce în eroare, inclusiv conținut generat de AI cu persoane publice, dacă îi înfățișează susținând o viziune politică. De asemenea, le solicităm creatorilor să eticheteze orice conținut realist generat de AI și am lansat recent un instrument unic pentru a ajuta oamenii în acest sens. Pe măsură ce tehnologia evoluează, vom continua să ne consolidăm eforturile, inclusiv prin colaborarea cu industria prin parteneriate pentru verificarea provenienței conținutului.

În plus, vom stabili un spațiu dedicat „Centrului de control” în biroul nostru din Dublin înaintea alegerilor. Acesta va reuni echipa noastră de specialiști electorali din departamentul nostru de încredere și siguranță pentru a maximiza eficacitatea acțiunilor noastre în perioada premergătoare și pe durata alegerilor.

Redirecționarea oamenilor către informații sigure

Centrele Electorale disponibile în limba locală se bazează pe munca noastră demarată în 2021 și pe acțiunile vaste de anul trecut, atunci când am lansat centre electorale pentru alegerile naționale europene din Grecia, Țările de Jos, Polonia, Slovacia și Spania. De exemplu, în perioada premergătoare alegerilor spaniole, am lucrat cu Newtral, partenerul nostru de fact-checking și Maldita, o organizație de fact-checking și partenerul nostru pentru educație media, pentru a realiza videoclipuri educative privind procesul electoral și dezinformarea electorală. De asemenea, am colaborat cu organizația de fact-checking Nieuwscheckers pe perioada alegerilor olandeze pentru a produce videoclipuri educative pentru ca utilizatorii să gândească critic atunci când vine vorba de informațiile pe care le consumă.

Videoclipurile legate de alegerile europene vor fi etichetate pentru a redirecționa oamenii către Centrul Electoral relevant. Ca parte a eforturilor noastre ample privind integritatea electorală, vom adăuga și remindere la hashtag-uri pentru a încuraja oamenii să respecte regulile noastre, să verifice faptele și să raporteze conținutul despre care consideră că încalcă Regulile Comunității noastre.

Cum ne adaptăm pentru conturile care aparțin politicienilor, partidelor politice și publicațiilor de știri

TikTok este o platformă de divertisment definită de diversitatea comunității noastre și conținutul de care se bucură. În acest sens, mulți lideri europeni, miniștri și partide politice sunt pe platformă, inclusiv aproximativ 30% dintre Membrii Parlamentului European (MEP). Considerăm că, prin conturile verificate care aparțin politicienilor și instituțiilor, electoratul primește o altă cale de acces la reprezentanții lor și o voce suplimentară de încredere în lupta comună împotriva dezinformării.

Recunoaștem că există apetit pentru aceste conturi și conținuturi și, la fel ca pentru oricine din comunitatea noastră, considerăm binevenită această exprimare atâta timp cât nu încalcă Regulile Comunității noastre. Avem o abordare specifică pentru aceste conturi, ghidată de menținerea integrității platformei și siguranței persoanelor care o folosesc. Avem o politică pe termen lung care nu permite actorilor politici să afișeze publicitate politică plătită, iar conturile care aparțin politicienilor sau partidelor politice nu pot face publicitate sau bani pe TikTok.

Conturile care aparțin politicienilor, partidelor politice, guvernelor sau organizațiilor de știri joacă, de asemenea, un rol unic în discursul civic și, deși le eliminăm conținutul care încalcă regulile, așa cum o facem pentru oricine altcineva, aplicăm și politici mai nuanțate de aplicare a regulilor pentru a proteja interesul public. De exemplu, dacă un astfel de cont postează conținut care promovează dezinformarea și ar putea submina un proces civic sau contribui la un prejudiciu real în perioada unor alegeri, putem să îi restricționăm posibilitatea contului respectiv de a posta conținut până la 30 de zile, pe lângă eliminarea conținutului pentru încălcarea regulilor noastre.

Munca noastră pentru a păstra TikTok un loc sigur nu are linie de sosire și vom investi peste 2 miliarde de $ anul acesta la nivel global pentru a consolida eforturile noastre. Suntem mândri să fim co-președinte al Grupului de Lucru privind alegerile al Codului de Practici privind Dezinformarea și vom continua să colaborăm cu experți din regiune, inclusiv cu Consiliul nostru Consultativ European pentru Siguranță, pentru a ne asigura că abordarea noastră evoluează pentru a se adresa provocărilor sau amenințărilor emergente.

*Se referă la cele 27 de state membre UE

**Germania, Austria, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Finlanda, Irlanda, Italia, Spania, Suedia.

Facebook Comments
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Astăzi este ultima zi în care profesorii beneficiază de tarife preferențiale la Dare to Learn – cel mai mare eveniment educațional din Europa

Publicat

pe

De

București, 30 aprilie 2024 – Astăzi este ultima zi în care personalul din sistemul de învățământ preuniversitar și universitar din România beneficiază de tarife preferențiale la Dare to Learn – cel mai mare eveniment educațional din Europa, ce va avea loc în 25 și 26 octombrie a.c., la București.  Începând cu mâine, 1 mai a.c., locurile vor fi disponibile și publicului larg (altor categorii profesionale).

Marți, 30 aprilie a.c., este ultima zi în care profesorii din România beneficiază de reduceri și pachete preferențiale, care sunt disponibile online, pe site-ul oficial (www.d2l.ro), și pornesc de la 149 euro. Mai multe informații despre pachete se găsesc aici. 

Profesorii pot utiliza și instrumente alternative de plată în vederea rezervării accesului la evenimentul și la masterclass-urile susținute de experții locali și globali în educație, ce vor fi prezenți la Dare to Learn, ediția 2024. Cadrele didactice pot folosi primele de carieră didactică, fondurile pe care școlile le obțin, anual, pentru formarea profesională, programele de formare pentru profesori (presupun costuri acoperite pentru aceștia) incluse în proiectele cu finanțare europeană accesate de instituțiile școlare.

Ce obțin profesorii care se înscriu până la data de 1 mai 2024:

  1. Acces exclusiv: aceștia beneficiază de o ofertă limitată la preț redus, disponibilă doar pentru profesioniștii din educație și organizațiile non-guvernamentale care sprijină învățarea.
  2. Networking de elită:vor avea ocazia de a interacționa cu lideri de gândire și practicieni de top din educație, împărtășind idei și strategii inovatoare.
  3. Sesiuni de masterclass-uri: vor putea participa la ateliere și prezentări care abordează cele mai noi tendințe în educație, de la adaptarea metodologiilor de predare la gestionarea nevoilor speciale ale elevilor.
  4. Dezvoltare profesională continuă: vor afla cum să transforme provocările în oportunități și cum să se adapteze la dinamica schimbărilor în educație.

Începând cu data de 1 mai 2024 (miercuri), accesul la eveniment va fi deschis și publicului larg (altor categorii profesionale, cu excepția celor din învățământ), online, pe platforma www.d2l.ro.

Despre evenimentul anului în educație

Dare to Learn a fost conceput ca un program de formare la care sunt așteptați peste 4.000 de participanți. Prima ediție se va desfășura timp de două zile, pe 25 și 26 octombrie a.c., la Romexpo, în Capitală, și va fi cel mai mare eveniment din Europa dedicat profesorilor, dar și experților din învățământul preuniversitar și universitar, trainerilor din domeniul formării continue, cercetătorilor, celor care lucrează în domeniul resurselor umane în corporații sau companii, precum și specialiștilor din instituțiile locale și actorilor guvernamentali.

Summitul va cuprinde patru panel-uri dedicate profesioniștilor în educație, axate pe insights-uri și perspective privind valorificarea cercetărilor în psihologie, pe tehnologiile utilizate în economiile emergente și abordările de tip pionierat, cu scopul de a crea experiențe transformatoare de învățare.

Dare to Learn va reuni peste 20 de vorbitori locali și internaționali, care-și propun să dezvăluie cele mai recente rezultate ale studiilor și cercetărilor în practicile educaționale. Vor fi prezentate idei si tehnologii noi care remodelează modul în care se desfășoară astăzi procesul de învățare. Participanții vor fi încurajați să adopte noi instrumente și să modeleze ecosisteme de învățare pe tot parcursul vieții, adaptându-se unui viitor marcat de competiția dintre inteligența artificială și cea naturală, precum și de accesul democratizat la informație. Pe parcursul celor două zile de eveniment, 32 de masterclass-uri, organizate pe diverse teme, vor fi susținute de experți ce și-au lăsat amprenta asupra modului în care se desfășoară procesul de învățare (la clasă ori în mediul organizațional), care au eliminat barierele pentru a face educația una echitabilă.

Printre speakerii internaționali – considerați lideri de opinie, academicieni, cercetători în leadership-ul educațional, deschizători de drumuri în ceea ce privește accesul la educație și vizionari în domeniul inteligenței artificiale, pionieri care au redefinit domeniul învățării prin idei și practici revoluționare – se numără nume de referință în accelerarea învățării: John Hattie, Peter Senge, Sugata Mitra, Vicky Colbert, Zack Kass, Graham Brown-Martin, Charles LeadBeater, Niko Herlin, Henri Muurimaa, Diana Laufenberg, Cami Anderson și Ng Aik Yang. Lista completă a speakerilor, precum și mai multe informații despre aceștia și performanțele lor vor fi comunicate în perioada următoare.

În cadrul evenimentului vor exista zone dedicate întâlnirilor one-to-one și networkingului între participanți și vorbitori, precum și o zonă amplă de expoziție dedicată partenerilor acestui eveniment (lansare de cărți, dezbateri ale autorităților, standuri cu activități ale companiilor etc.).

Evenimentul Dare to Learn este rezultatul unui parteneriat între Fundația Dare to LearnAsociația Română de Literație (ARL România), Teach for Romania și Finnish Teacher Training Centre.

ING Bank Romania este presenting partner al evenimentului.

EducațiePrivată.ro este partener media principal al evenimentului. Pe lista partenerilor media se mai numără Antena, 3 CNN, Hotnews.ro, Adevarul.ro și Stiripesurse.ro.

### 

Despre Fundația Dare to Learn

Fundația Dare to Learn este o organizație non-guvernamentală care promovează și sprijină inovarea în domeniul educației și învățării pe tot parcursul vieții, pentru a elimina orice barieră din calea învățării unei persoane. Prin abordări și tehnologii inovatoare, Fundația își propune să elimine impactul constrângerilor geografice, disparităților socio-economice, ciclurilor multigeneraționale de eșec educațional, permițând indivizilor din toate mediile si de toate vârstele să se angajeze în experiențe de învățare semnificative și eficiente. Procedând astfel, Fundația urmărește să reducă abandonul școlar și decalajul educațional și să ofere indivizilor puterea de a-și atinge întregul potențial, indiferent de circumstanțele lor.

Fundația Dare to Learn este inițiatorul platformei Dare to Learn, prin care urmează a se pilota abordări inovatoare în educație, și susține desfășurarea pe termen lung a evenimentului Dare to Learn în România, unde se reunesc gânditori, personalități de talie mondială, cercetători în leadership organizațional și educațional, deschizători de drumuri în educație echitabilă, precum și vizionari în inteligența artificială. 

Despre Teach for Romania

Teach for Romania este o organizaţie non-guvernamentală care pregătește viitori educatori, învățători şi profesori model și îi sprijină în procesul de transformare a sistemului educațional din România. Scopul organizaţiei este să intervină pe termen lung în procesul de reducere a inechității educaţionale şi să dezvolte abilități sociale în rândul elevilor.

Teach for Romania face parte din reţeaua globală Teach for All, care pregăteşte viitori educatori, învăţători sau profesori care vor să performeze în învăţământul de stat, în special pentru elevii din medii vulnerabile. Scopul rețelei este să extindă accesul la educaţie în întreaga lume, prin creşterea şi accelerarea impactului generat de organizaţii care cultivă leadership-ul necesar pentru schimbare. Teach for All este prezent astăzi în peste 60 de țări din întreaga lume şi numără peste 100.000 de profesori și alumni care lucrează cu copii din comunități vulnerabile.

Despre Asociația Română de Literație (ARL România)

Asociația Română de Literație este o organizație non-guvernamentală a cărei misiune constă în dezvoltarea, promovarea şi susţinerea programelor şi proiectelor educaţionale care conduc la îmbunătăţirea serviciilor educaționale oferite de instituţiile de învăţământ pentru copii, tineri şi adulți din România şi din străinătate.

Asociația promovează exemple de bună practică, modele de excelenţă şi eficienţă didactică în educaţie, urmărind cu prioritate creşterea calităţii procesului de predare-învăţare pentru a contribui la formarea şi dezvoltarea competenţelor necesare împlinirii la nivel personal şi social a elevilor într-o societate bazată pe cunoaştere şi învăţare continuă. Dezvoltarea competențelor de literație ale elevilor reprezintă o prioritate a ARL.

Despre Finnish Teacher Training Centre

Finnish Teacher Training Centre este un centru de formare continuă pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, care a apărut în urma nevoii profesorilor de a fi mereu conectați la schimbare. Portofoliul său de programe și cursuri este unul modular și flexibil, construit atât pe competențe generale de dezvoltare personală și a carierei, cât și pe competențe tehnice, metodologice, specifice corpului didactic, adaptat sistemului local.

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Uncategorized

Acer se angajează să colecteze 50 de tone de deșeuri de plastic din mediul înconjurător prin intermediul parteneriatului cu Plastic Bank

Publicat

pe

De

Colaborarea ajută la prevenirea pătrunderii în ocean a echivalentului a 2,5 milioane de sticle de plastic și sprijină mijloacele de trai ale membrilor colectori aflați în comunitățile subdezvoltate.

Rezumat:

  • Acer se asociază cu Plastic Bank pentru un program de impact în vederea colectării a 50 de tone de plastic din ocean[]în 2024 prin intermediul comunității sale de colectori din Asia de Sud-Est
  • Prin acest efort, Acer și Plastic Bank vor împiedica echivalentul a 2,5 milioane de sticle de plastic[]să ajungă în ocean, abordând problema poluării cu plastic.
  • Parteneriatul oferă, de asemenea, sprijin comunităților subdezvoltate, permițând locuitorilor să colecteze plasticul și să îl comercializeze în schimbul unor venituri, bunuri și servicii care să le susțină mijloacele de trai.

Ca un ecou al temei din acest an a Zilei Pământului, „Planeta vs. Plasticul”, Acer a încheiat un parteneriat cu Plastic Bank și s-a angajat să colecteze și să recicleze cel puțin 50 de tone de deșeuri de plastic din mediul înconjurător în 2024. Întreprinderea socială cu sediul în Canada se concentrează pe soluționarea problemelor tot mai serioase legate de poluarea cu plastic prin construirea de ecosisteme de reciclare și crearea de oportunități de trai în zonele de coastă vulnerabile.

Se preconizează că programul de impact al Acer în parteneriat cu Plastic Bank va împiedica echivalentul a peste 2,5 milioane de sticle de plastic[2] să ajungă în oceane prin eforturile membrilor colectori din Asia de Sud-Est. Membrii aduc plasticul colectat la sucursalele de colectare ale Plastic Bank în schimbul prețului de piață local al materialului colectat, precum și a unor bonusuri care contribuie la asigurarea unui venit suplimentar și a accesului la beneficii sociale, cum ar fi tichete de masă, asigurări de sănătate și multe altele.

Colaborarea Acer cu Plastic Bank sprijină Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale Organizației Națiunilor Unite, inclusiv ODD 1 pentru eliminarea sărăciei, ODD 8 pentru o muncă decentă și creștere economică, ODD 12 pentru un consum și o producție responsabile, ODD 14 pentru viața subacvatică și ODD 17 pentru un parteneriat pentru aceste obiective. Obiectivele de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) ale Acer includ, de asemenea, adaptarea unui conținut de plastic reciclat postconsum (PCR) la 20-30% în computere și ecrane până în 2025 și atingerea obiectivului de emisii nete zero până în 2050. Acer a făcut eforturi semnificative pentru a încorpora versiuni PCR ale tipurilor de plastic utilizate în produsele electronice de consum cu linia Vero, care respectă mediul înconjurător și și-a consolidat angajamentul față de neutralitatea emisiilor de carbon prin lansarea primului său PC neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon, Acer Aspire Vero 16, care a debutat în decembrie 2023. Acer va continua să evolueze odată cu industria și cu schimbarea stilului de viață, promovând soluții inovatoare și eco-conștiente pentru sustenabilitatea pe termen lung a operațiunilor sale și a mediului.

Despre Acer

Fondată în 1976, Acer este una dintre cele mai importante companii TIC din lume, fiind prezentă în peste 160 de țări. Pe măsură ce evoluează odată cu industria și cu schimbarea stilului de viață, Acer se concentrează pe crearea unei lumi în care hardware-ul, software-ul și serviciile vor fuziona între ele, creând ecosisteme și deschizând noi posibilități atât pentru consumatori, cât și pentru întreprinderi. Cei 7.700 de angajați ai Acer sunt dedicați cercetării, proiectării, marketingului, vânzării și asistenței pentru produse și soluții care sparg barierele dintre oameni și tehnologie. Vă rugăm să vizitați www.acer.com pentru mai multe informații.

© 2024 Acer Inc. Toate drepturile rezervate. Acer și sigla Acer sunt mărci comerciale înregistrate ale Acer Inc. Alte mărci comerciale, mărci comerciale înregistrate și/sau mărci de servicii, indicate sau nu, sunt proprietatea deținătorilor lor. Toate ofertele pot fi modificate fără notificare sau obligație și este posibil să nu fie disponibile prin toate canalele de vânzare. Prețurile listate sunt prețuri cu amănuntul sugerate de producător și pot varia în funcție de locație. Taxa de vânzare aplicabilă este în plus.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Uncategorized

BenQ SW272U a câștigat premiul TIPA 2024 pentru cel mai bun monitor foto profesional

Publicat

pe

De

Cel mai performant monitor 4K de 27 inch pentru fotografi, cu precizie superioară a culorilor și calibrare hardware

București, România – BenQ, producătorul de renume internațional de dispozitive de lifestyle digital, anunță că monitorul pentru fotografi SW272U a primit prestigiosul titlu de Cel mai bun monitor profesional pentru fotografii 2024 din partea TIPA (Technical Image Press Association). Acest lucru marchează o altă realizare semnificativă, după recunoașterea predecesorului său SW321C, în aceeași categorie. Premiul TIPA, acordat de Technical Image Press Association, care reprezintă 30 de publicații importante de fotografie din întreaga lume, are ca scop recunoașterea și onorarea celor mai bune produse de fotografie și imagistică la nivel global.

„Dispunând de o acuratețe excelentă a culorilor și de o calibrare hardware, acest nou monitor foto profesional de 27 inci oferit de BenQ continuă exemplul convingător al renumitei serii SW. Păstrând principalele atuuri ale modelului anterior SW321C, acesta oferă o acoperire de 99% Adobe RGB și 99% DCI-P3, cu un LUT 3D pe 16 biți, tehnologie de uniformitate BenQ și ICCsync. Panoul Fine-Coated, ce asigură o vizualizare fără reflexii şi un efect de textură, împreună cu software-ul Paper Color Sync, oferă performanțe screen-to-print de top în industrie, ca platformă de ultimă generație pentru editarea precisă a fotografiilor și un proofing fiabil. Fotografii vor aprecia conformitatea cu standardele Pantone Validated, SkinTone și Calman Verified. Gestionarea culorilor este implementată în mod inteligent prin stocarea internă a datelor de culoare, iar utilizatorii pot efectua cu ușurință calibrarea cu ajutorul software-ului Palette Master Ultimate.”, a menţionat TIPA.

Adaptat diverselor nevoi profesionale

BenQ oferă o gamă extinsă de dimensiuni și specificații menținând în același timp o precizie impecabilă a culorilor. Păstrând tradiția de la generația anterioara SW272U și SW321C, BenQ a dezvăluit cea mai recentă completare a seriei de monitoare pentru fotografi, cu modelul SW242Q. Cu un transfer rapid de date și o livrare de putere de până la 90W, acesta oferă compatibilitate cu dispozitivele Thunderbolt 3/4 prin USB-C. În plus, îmbunătățește procesele video cu suport HDR și formate multiple, oferind totodată un control de înclinare, rotire și pivotare pentru o mai mare flexibilitate.

Despre Technical Image Press Association (TIPA)

Câștigătorii premiilor TIPA 2024 au fost selectați în cadrul Adunării Generale anuale a TIPA, care a cuprins editori de la publicații din 14 țări de pe cinci continente, lideri în industria fotografică și de imagistică. Produsele susținute de premiile TIPA sunt cunoscute ca fiind cele mai excelente produse care au fost introduse pe piață în anul precedent.

Pentru mai multe informații despre TIPA, vă rugăm să vizitați www.Tipa.com . Pentru a afla mai multe despre monitoarele profesionale BenQ, vă rugăm să vizitați BenQ.ro.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Brăila

Exclusiv9 ore inainte

SGR RETURO încalcă flagrant legea/ SGR nu livrează ce a promis (I) – Ziarul Incisiv de Prahova

RetuRO, administratorul SGR, funcționează cu finanțare exclusiv privată și are rolul de a asigura transparența asupra cantităților de ambalaje pentru...

Uncategorized9 ore inainte

Astăzi este ultima zi în care profesorii beneficiază de tarife preferențiale la Dare to Learn – cel mai mare eveniment educațional din Europa

București, 30 aprilie 2024 – Astăzi este ultima zi în care personalul din sistemul de învățământ preuniversitar și universitar din România beneficiază...

Uncategorized11 ore inainte

Acer se angajează să colecteze 50 de tone de deșeuri de plastic din mediul înconjurător prin intermediul parteneriatului cu Plastic Bank

Colaborarea ajută la prevenirea pătrunderii în ocean a echivalentului a 2,5 milioane de sticle de plastic și sprijină mijloacele de...

Uncategorized13 ore inainte

BenQ SW272U a câștigat premiul TIPA 2024 pentru cel mai bun monitor foto profesional

Cel mai performant monitor 4K de 27 inch pentru fotografi, cu precizie superioară a culorilor și calibrare hardware București, România...

Exclusiv2 zile inainte

SECURITATEA PENITENCIARELOR ROMANESTI,  ESTE  GESTIONATĂ DE UN DIRECTOR CU O VECHIME DE DOAR TREI LUNI, INTR- O FUNCȚIE DE CONDUCERE, IN CADRUL UNUI PENITENCIAR ! – Ziarul Incisiv de Prahova

Încă de la finele anului trecut am întreprins demersuri pentru a obține cifrele exacte privind dinamica pensionărilor în Poliția Română...

Exclusiv3 zile inainte

Avem multe locuri libere și la ISU, pline de ”salarii nesimțite”, ”privilegiați”, ”necontributivi”, locuri ce abia așteaptă să fie umplută cu cetele asmuțate odinioară de USR si PLUS (REPER) – Ziarul Incisiv de Prahova

Procurorii au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990, la 34 de ani distanță de la violentul incident. Ion Iliescu,...

Uncategorized4 zile inainte

Inaugurarea Showroom-ului Caritabil Royal Charity

Craiova, 26 Aprilie 2024 – Asociația Incubatorul de Vise anunță cu entuziasm lansarea showroom-ului caritabil Royal Charity, un proiect menit...

camere supraveghere camere supraveghere
Social4 zile inainte

Rolul educativ al unor camere de supraveghere montate intr-un gimnaziu!

In ultimii ani, Romania a fost martora unei cresteri alarmante a actelor de violenta si necivilizatie in scoli si licee....

Exclusiv4 zile inainte

ancheta „Mineriada“/Motivele pentru care dosarul Mineriadei s-a întors la Parchetul General pentru refacerea de la zero a anchetei/ANALIZA – Ziarul Incisiv de Prahova

Procurorii au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990, la 34 de ani distanță de la violentul incident. Ion Iliescu,...

Eveniment4 zile inainte

Călătorii în siguranță cu NAVITEL – gadgeturi de top pentru mașina dumneavoastră

NAVITEL, lider în tehnologie auto, oferă o gamă largă de produse menite să vă ofere confort și siguranță în călătoriile...

Afaceri5 zile inainte

Descoperă Excelența în Servicii pentru Acoperișuri și Renovări cu AcoperisuriLaCheie.eu

Când vine vorba de acoperișuri, renovări și îmbunătățiri pentru locuința ta, nu există compromisuri. Ai nevoie de o echipă de...

Afaceri5 zile inainte

Descoperiți Serviciile Noastre de Acoperișuri și Renovări!

Acoperișuri Durabile și Estetice Echipa noastră de profesioniști calificați îți oferă soluții personalizate pentru acoperișuri, utilizând materiale de cea mai...

cum sa slabesti sanatos cum sa slabesti sanatos
Uncategorized5 zile inainte

Cum sa slabesti sanatos? Intrebare fara raspuns sau cu solutii complicate?

  Multi sunt cei care vor sa slabeasca rapid si fara efort, dar putini sunt cei care iau in calcul...

Afaceri5 zile inainte

Descopera Cele Mai Atractive Bonusuri de Bun Venit din Romania

Esti pe cale sa te lansezi in aventura cazinourilor online din Romania? Pe PariuriMaraton, fiecare bonus de bun venit la...

Uncategorized5 zile inainte

Infinix Mobility intră pe piața din România

București, România – Infinix Mobility, brand emergent care proiectează, produce și comercializează un portofoliu generos de produse sub brandul Infinix, a...

Eveniment5 zile inainte

Samsung dezvăluie gama anului 2024 de televizoare AI TV și inaugurează o nouă eră a televizoarelor cu inteligență artificială

Produsele din 2024 oferă o experiență de divertisment de nivel superior datorită procesoarelor avansate și funcțiilor performante, bazate pe inteligență...

Știrile Săptămânii