Connect with us

Exclusiv

Miza celor 110 milioane pentru Veolia, incompetenta si teatru ieftin marca Andrei Volosevici

Publicat

pe

In ședința Consiliului Local de luni, 31 octombrie, primarul Ploieștiului Andrei Volosevici i-a cerut directorului Termo, Vasile Ionescu, să demisioneze din cauza faptului că a ratat rezervarea de gaze la preţ subvenţionat pentru luna octombrie, punând operatorul să le plătească la un tarif aproape dublu, in conceptia eronata a edilului.

Ca urmare a acestui atac, directorul și președintele Consiliului de Administrație al Termo Ploiești, au demisionat din funcții ieri.
Ce se ascunde in spatele acestui atac fara sustinere economica si legala?
Normal, flebetea edilului, firma sa de suflet Veolia pentru care a deturnat si bani publici, firma pe care intentioneaza sa o aduca inapoi.
Trecere în revistă a faptelor/CRONOLOGIA
Primarul Andrei Volosevici convoacă ședințe pentru acordarea avans catre Termo Ploiești(având gaze) în zilele de 15 și 16 sâmbătă și duminică.
Propune acordare avans că diferența între prețul local și preț de distribuție suma de 5 milioane ron. Erau aprobate aceste preturi de către Consiliul Local? (Sunt aprobate acum pentru perioada octombrie, noiembrie, decembrie 2022). Care este prețul de facturare către populație și către agenții economici? Care este subvenția acordată?
Luni 17 octombrie se merge la Consiliul Concurentei și se stabilește că se poate acorda avans către SC Termo, avans către o societate nou înființată cu condiția rambursării acestui avans cu respectarea prevederilor Hg264/ 2003 privind acordarea de avansuri …și cu respectarea Legii Nr 273/ 2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, conform contractului încheiat cu SC Termo, Consiliul Concurenței arata la discuții ca este de acord că se poate acorda împrumuturi din bugetul local pentru societăți nou înființate, fără dobândă, cu condiția rambursării in termen de max 1 an zile.
Acesta a fost proiectul inițiat de consilierul PNL Gheorghe Sârbu pe care primarul nu l-a vrut sâmbătă seara , 15 octombrie, si care a convocat pentru data de 16 octombrie la 23.30, o alta sedinta cu cei 5 milioane avans. (Avansul nu este ajutor de stat. Ci, compensație. Diferența mare).
Luni 17 octombrie se rectifica bugetul local și se aprobă cele 2 sume 5 milioane avans, dar atenție conform HG 264/ 2003, că varianta propusa de edil era ILEGALA si cele 10 milioane împrumut pentru SC Termo.
Marți se precipită lucrurile. Andrei Volosevici si nasa sa Simona Albu au demarat discuții cu OMV la care a particpat si SC Termo.
Se încheie contractul de gaze , la discuții Andrei Volosevici si nasa sa Simona Albu cu OMV, graba mare.
Contract de 14 milioane și ceva. Aproape 15 milioane, cu termen de plata 24 ore.
Agitație mare…atunci se semnează seara după discuții convenția de împrumut de 10 milioane de catre doamna viceprimar Anca Popa, deoarece cei doi refuza sa semneze (Andrei Volosevici si nasa sa Simona Albu).
A doua zi când sa se facă plata, atenție termen 24 ore că sa se dea gazele rezervate, primarul Andrei Volosevici își ia medical, că sa semneze cei 15 milioane ron (5 milioane avans si 10 milioane împrumut) viceprimarul Daniel Nicodim.
Teatru ieftin
Și după ce se fac plățile, cu toate că era în medical, primarul Andrei Volosevici apare joi la sedinta de consiliu local (NR – nu isi permitea ca ploieștenii sa stea fara apă caldă, nedormind de grija acestora) ca el a stat pe telefoane cu viceprimarii…știa…ii felicita…, etc.
Și să revinim la plata furnizorului de ultimă instanță care este agreat/ acreditat de ANRE si la atacul smecheresc al primarului catre directorul Termo din sedinta din 31 octombrie.
S-a achitat la OMV gazul, dar se recuperează multe milioane deoarece asta este procedura. Chiar pe site-ul ANRE este cerere de recuperare model.
Suma este plătită la preț neplafonat…se face regularizare…de preț plafonat (beneficiază doar populația…agenții economici – nu).
Iata cum atacul edilului din sedinta de luni a Consiliului Local a fost un atac gratuit probabil bazat doar pe incompetenta (a făcut o prezentare – N.R – TOTAL FALSA atat din punct de vedere economic cat si al legalitatii – privind situaţia rezervărilor de gaze, reclamând că Termo Ploieşti a ratat o rezervare de 16.000 mW, care ar fi fost mai mult decât suficientă pentru asigurarea necesarului de apă caldă şi căldură până la finele lunii octombrie, ajungând să semneze un contract pentru o cantitate de până la 40.000 mW cu un furnizor de ultimă instanţă.
Practic, în loc ca societatea să ia gazele la preţ subvenţionat, la 150 de lei fără TVA, le-a luat la 310 lei fără TVA, susţinea nefondat si in necunostinta de cauza primarul, care a calculat, pentru cele 12 zile din octombrie în care Termo Ploieşti a furnizat agent termic, un prejudiciu de aproximativ 1,7 milioane de lei, prejudiciu doar in capul sau si al vestitilor sai consilieri incompetenti si/sau a celor din anturajul sau (vezi cazul CSM Ploiesti, Parc Municipal Vest, Politia Locala Ploiesti, etc).
Apropo’ – Gazele lunii noiembrie cu ce le plătește daca nu recuperează de la OMV, daca nu da ceva din capitalul social al SC Termo? Mai are de vreo 5 zile…
Daca tot vorbim de competenta si/sau incompetenta, dacă tot vorbește secretara de arierate, de ce nu a platit din mai restantele la Veolia, de ce nu a platit nimic la SC Termoficare?
487 motivare refuz viza rectificare buget local

Și dacă HCl nu a fost legală, cum este legală următoarea. Adică cea aprobată în 31 august prin care a fost legala rectificarea de buget?

S19 rectificare buget local

000-convocare25.10-Convocare

S18 mandat AGA Veolia

In fapt, in joc sunt 110 milioane si incercarea disperata a edilului sa readuca Veolia pe piata sau sa le mai faca un cadou din banii publici!
Primaria Ploiesti NU are bani pentru gazele necesare încălzirii ploieştenilor!


Aproape 266 de milioane de lei este suma solicitată de Primăria Ploieşti din fondul de rezervă al Guvernului, suma din care i s-a aprobat zero lei!
Banii ceruţi Guvernului erau doar pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare, ceea ce însemnă că, zeci de instituţii (şcoli, spitale, grădiniţe), s-ar putea închide din cauza frigului.
Primarul Andrei Volosevici a ascuns problema ploieştenilor şi Consiliului Local! Solicitarea către Guvern s-a făcut în mare secret, fără să afle prea multă lume de document.
Să fie subvenția mare, asta isi doreste edilul Andrei Volosevici. Și poate, poate aproba un retrapaj sau pierdere combustibil martie, aprilie, mai 2022 pentru Veolia.
Cam asta este miza!
Protocolul de eșalonare a datoriilor catre Veolia care nu a fost aprobat în martie de Consiliul Local Ploiesti, asta era cadoul pentru Veolia!

24.03.2022 bluf

Protocol negociat de tandemul nasa-fin (Albu Simona și Andrei Volosevici), protocol care a fost anexa la HCL din martie si care NU a fost aprobat, si nici C.J. Parahova NU a fost de acord cu asa ceva. Vom reveni. (Ec Adrian Radu).

Se aude, din nou, zăngănit de cătușe la Primaria Ploiesti/Se clameaza protectia SRI si a statului francez

Edilul Andrei Volosevici ne propune si o administratie plina de analfabeți functionali creativi (II)/O adminsitratie de cascadorii rasului

Edilul Andrei Volosevici ne propune si o administratie plina de analfabeți functionali creativi

 

 

 

 

 

 

 

Afaceri

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

Publicat

pe

De

📰 Comunicat de presă

Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene

Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.

O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene

Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.

Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.

Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.

Configurația livrată către beneficiar

Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.

Specificații tehnice principale:

  • Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
  • Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
  • Invertor hibrid: 24 kW
  • Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
  • Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
  • Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
  • Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
  • Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat

Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.

Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container

Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.

La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.

Aplicații dincolo de șantierele civile

O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:

  • Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
  • Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
  • Operațiuni militare și tabere temporare
  • Stații mobile de încărcare auto electric
  • Evenimente outdoor și festivaluri
  • Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică

„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”

Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX

Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:

🔗 Sursa originală — studiu de caz detaliat: www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial

Despre UZINEX

UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.

Contact pentru presă:
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
— S F Â R Ș I T C O M U N I C A T —
{ „@context”: „https://schema.org”, „@type”: „NewsArticle”, „articleSection”: „Press Release”, „genre”: „Press Release”, „headline”: „UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL”, „alternativeHeadline”: „Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene”, „description”: „UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) a livrat prima centrală fotovoltaică mobilă din România către SC ARS INDUSTRIAL SRL, companie din Ploiești. Soluția alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale.”, „datePublished”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „dateModified”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „inLanguage”: „ro-RO”, „isAccessibleForFree”: true, „url”: „https://www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial”, „author”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”}, „publisher”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „logo”: {„@type”: „ImageObject”, „url”: „https://www.uzinex.ro/logo.png”}}, „about”: [{„@type”: „Thing”, „name”: „Centrală fotovoltaică mobilă”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Energie regenerabilă industrială”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Fonduri europene pentru echipamente electrice”}], „mentions”: [{„@type”: „Organization”, „name”: „SC ARS INDUSTRIAL SRL”, „address”: {„@type”: „PostalAddress”, „addressLocality”: „Ploiești”, „addressRegion”: „Prahova”, „addressCountry”: „RO”}}], „keywords”: „centrală fotovoltaică mobilă, energie regenerabilă, fonduri europene, panouri solare container, UZINEX, ARS INDUSTRIAL, subtraversări electrice, PNRR” }

Citeste in continuare

Exclusiv

Cum transformi experiența de condus pentru Volkswagen Beetle și Bora cu suspensii pe aer AirPower?

Publicat

pe

De

Ai condus vreodată un Volkswagen Beetle sau un Volkswagen Bora? Atunci știi deja că fiecare are personalitatea sa. Pentru a obține și mai mult confort, stabilitate și o experiență plăcută cu fiecare drum făcut, poți lua în calcul suspensiile pe aer pentru Volkswagen de la AirPower, o actualizare care schimbă complet jocul.

De ce a rămas Volkswagen Beetle un model simbolic până azi?

Puține mașini de pe piață au povestea lui Volkswagen Beetle. De la celebra mașină a poporului până la simbol cultural global, Beetle a trecut prin multe generații fără să-și piardă farmecul.

Are câteva trăsături care îl fac imposibil de confundat:

  • Design rotunjit, ușor de recunoscut
  • Comunitate uriașă de pasionați
  • Construcție simplă și fiabilă

Beetle nu este doar un vehicul, este o stare. Și pentru că este atât de special, mulți proprietari doresc să-l păstreze cât mai mult timp, însă totodată să-l aducă în prezent din punct de vedere al confortului. Aici intervine setul complet de suspensii pe aer Volkswagen Beetle de la AirPower, care oferă un upgrade vizibil pentru cunoscuta „broscuță”.

Cum se poziționează Volkswagen Bora în povestea modelelor VW?

Volkswagen Bora este acel gen de mașină discretă, dar extrem de practică și ușor de apreciat. Nu atrage atenția ca Beetle, dar compensează prin:

  • Stabilitate la drum lung
  • Spațiu mult mai generos
  • Comportament previzibil la condus

Bora este o alegere clasică pentru cei care doresc ceva fiabil pentru condus, fără surprize neplăcute. Însă, până și acest model auto poate deveni mai confortabil prin mici upgrade-uri. Ca și în cazul Beetle, la AirPower există suspensii pe aer Volkswagen Bora care îmbunătățesc semnificativ confortul, stabilitatea și experiența la volan.

Ce tipuri de Volkswagen există și cum se diferențiază?

Gama de autovehicule Volkswagen a evoluat mult de-a lungul timpului. Pe scurt, ai:

  • Modele clasice: Beetle, Golf Mk1-Mk4
  • Modele de familie: Passat, Bora, Jetta
  • Modele moderne și electrice: ID.3, ID.4

Fiecare generație vine cu îmbunătățiri, dar un lucru rămâne constant: suspensia standard nu este mereu adaptată drumurilor din România.

Cum te ajută suspensiile pe aer să îți menții mașina în top?

Suspensiile pe aer nu sunt doar pentru tuning vizual. Sunt despre experiență. Datorită acestora, ai parte de:

  • Reglaj în funcție de drum. Ridici mașina pe drumuri dificile, o cobori pentru stabilitate
  • Confort real. Diferența se simte în special la denivelări
  • Control mai bun. Mai puțin balans, mai multă precizie
  • Protecție pentru suspensie și caroserie

La un Beetle, modificarea aduce mai mult rafinament fără a pierde din vedere totuși caracterul său retro. La un Bora, înseamnă un salt clar spre un confort modern pentru toată familia.

Dacă pui preț pe confort, suspensiile pe aer îți oferă:

  • Mai puțin stres la gropi și denivelări
  • O experiență mai liniștită pentru pasageri
  • Mai puțină oboseală la drum lung

În concluzie, nu doar mașina merge mai bine, ci și tu te simți mai bine în ea.

Cine poate beneficia de acest upgrade?

Extrem de mulți șoferi:

  • Proprietari de Beetle care vor să păstreze mașina pe termen lung
  • Șoferi de Bora care merg des la drum
  • Pasionați de tuning discret, dar eficient
  • Familii care vor confort real

Nu trebuie să fii mecanic sau pasionat convins pentru a dori ceva mai bun pentru mașina ta. Trebuie doar să vrei o experiență mai bună.

Întrebări frecvente

  1. Merită să pui suspensii pe aer la un Volkswagen mai vechi?

Da, mai ales dacă vrei să prelungești viața mașinii și să crești confortul.

  1. Sunt potrivite pentru drumurile din România?

Da, se adaptează la condiții diverse de drum.

  1. Diferența se vede imediat?

Da. Majoritatea șoferilor observă schimbarea încă de la primul drum.

Mini-rezumat

Vrei să vezi cum se schimbă complet senzația la volan? Descoperă soluțiile AirPower pentru suspensii pe aer Volkswagen și vezi cum poate arăta condusul în 2026: mai lin, mai controlat și mult mai relaxat.

Contact:

0744 870 142

office.perneauxiliare.ro@gmail.com

Aleea Jupiter 8, 720258 Suceava

https://www.facebook.com/perne.pe.aer.auxiliare

Sursa foto: perneauxiliare.ro

Citeste in continuare

Exclusiv

Recondiționarea ferestrelor vechi – Când apelăm la revitalizare şi când la înlocuire?

Publicat

pe

De

Tâmplăria PVC a devenit un element standard în majoritatea locuințelor datorită beneficiilor sale privind izolarea termică, fonică și durabilitatea în timp. Totuși, pe măsura trecerii anilor, chiar și materialele de calitate pot începe să-și piardă aspectul plăcut sau eficiența funcțională. Mulți proprietari consideră automat înlocuirea completă a ferestrelor vechi, fără să ia în calcul o soluție mai accesibilă, mai rapidă și mai ecologică: recondiționarea PVC-ului. În multe cazuri, o intervenție profesionistă poate readuce ferestrele la performanțe apropiate de starea inițială, cu costuri semnificativ mai mici.

Recondiționarea tâmplăriei PVC nu înseamnă doar îmbunătățirea aspectului exterior, ci și creșterea eficienței termoizolante și fonice prin remedieri precise. Așadar, merită să analizăm ce presupune revitalizarea tâmplăriei, care sunt etapele esențiale și în ce situații înlocuirea totală devine mai avantajoasă.

Curățarea profundă și tratamentele de lustruire

În timp, PVC-ul își poate pierde luciul, acumulând depuneri provenite din praf, poluare, fum sau locuri cu umiditate ridicată. Curățarea obișnuită cu apă și detergent nu este întotdeauna suficientă. O recondiționare corectă începe cu curățarea profesională, folosind soluții specializate care îndepărtează depunerile fără a afecta stratul superior al materialului.

Ulterior, pentru revenirea la aspectul inițial, se aplică tratamente de lustruire cu soluții polimerice, ce redau luciul PVC-ului și formează un strat protector împotriva razelor UV și a factorilor de mediu. Pentru ferestrele PVC cu folie decorativă (imităționale de lemn, mat, antracit etc.), se folosesc soluții delicate, pentru a evita deteriorarea texturii. O parte importantă a revitalizării estetice o reprezintă și curățarea și revigorarea baghetelor și a tocurilor, care, de multe ori, sunt neglijate. După aplicarea tratamentelor potrivite, aspectul final al ferestrei poate fi surprinzător de apropiat de cel al unei tâmplării noi.

Înlocuirea garniturilor și a elementelor de feronerie

Recondiționarea PVC-ului nu este completă fără intervenții funcționale. Garniturile din cauciuc, atât cele interioare, cât și exterioare, joacă un rol critic în etanșare. De multe ori, acestea se întăresc, se rup sau se comprimă excesiv, pierzând capacitatea de a izola corect.

Înlocuirea garniturilor îmbunătățește semnificativ:

  • Etanșeitatea termică (reducerea pierderilor de căldură);
  • Izolarea fonică (blocarea zgomotelor exterioare);
  • Protecția împotriva infiltrațiilor de apă.

În paralel, feroneria – balamale, cremoane, mânere, mecanisme oscilobatante – poate fi ajustată, lubrifiată sau, dacă este uzată, complet înlocuită. Prin reglaje corecte, fereastra își recapătă mobilitatea și închiderea ermetică, ceea ce previne curenții de aer și reduce uzura suplimentară. În majoritatea cazurilor, costul acestor reparații este mult mai redus decât achiziția unei ferestre noi și prelungește durata de viață a tâmplăriei cu ani buni.

Când devine înlocuirea singura opțiune rezonabilă

Deși recondiționarea PVC-ului este o soluție rentabilă, există situații în care înlocuirea completă a tâmplăriei devine inevitabilă sau mai eficientă pe termen lung. Pentru a lua o decizie obiectivă, trebuie analizate următoarele aspecte:

  • Profilul PVC este deteriorat structural – fisuri, deformări permanente, lovituri adânci.
  • Ferestrele sunt fabricate din generații vechi de profile, cu maxim 3 camere, fără izolație performantă.
  • Geamul termoizolant prezintă condens între foi, semn că bariera de etanșare a cedat definitiv.
  • Pierderile de căldură sunt majore, chiar după reparații.
  • Mecanismele sunt atât de uzate încât costul înlocuirii lor se apropie de prețul unui sistem nou.

În aceste cazuri, investiția într-o tâmplărie modernă (cu 6-7 camere, pachete de geam triplu, feronerie de clasă superioară) poate aduce economii considerabile la încălzire, confort sporit și o creștere a valorii imobilului.

Concluzie

Recondiționarea tâmplăriei PVC este, în multe situații, o alternativă excelentă la înlocuirea completă. Prin curățare profesională, tratamente de protecție, schimbarea garniturilor și reglarea feroneriei, ferestrele își pot recăpăta atât aspectul plăcut, cât și performanțele de izolare. Această abordare este eficientă din punct de vedere economic, ecologic și funcțional. Totuși, decizia finală trebuie luată în funcție de starea reală a elementelor structurale și de eficiența energetică a ferestrelor. Uneori, modernizarea completă este singura soluție practică pentru a obține confortul dorit.

Indiferent de scenariu, consultarea unui specialist în tâmplărie reprezintă primul pas corect. O evaluare profesionistă poate transforma o fereastră „obosită” într-una performantă sau poate demonstra că investiția într-un model nou va aduce beneficii pe termen lung. În final, cel mai bun rezultat este acela care îmbină estetica, eficiența și durabilitatea.

Citeste in continuare

Știri noi din Brăila

Uncategorized4 ore inainte

bForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului

Sibiu, 8 iunie – bForce, service auto cu 17 ani de experiență în lucrul cu automobile marca BMW, anunță deschiderea unei...

Uncategorized5 ore inainte

Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?

În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă...

Uncategorized9 ore inainte

Foundever® o numește pe Edmona Popa în funcția de Country Director pentru România

București, 03 iunie 2026 – Foundever®, lider internațional al noii generații de servicii customer experience (CX), anunță numirea Edmonei Popa în...

Uncategorized2 zile inainte

Samsung lansează noua generație de monitoare de gaming Odyssey, inclusiv primul monitor de gaming 6K din industrie

Gama de monitoare din 2026 consolidează poziția de lider în materie de performanță, extinzând în același timp accesul la inovații...

Cum recunoști un parfum de calitate la trandafirii din săpun Cum recunoști un parfum de calitate la trandafirii din săpun
Afaceri6 zile inainte

Cum recunoști un parfum de calitate la trandafirii din săpun?

Parfumul e prima impresie. Înainte să apuci să atingi petalele sau să admiri culorile, ceva foarte subtil îți intră deja...

Uncategorizedo săptămână inainte

Xiaomi lansează produse portabile de generație următoare și duce la nivel premium ecosistemul lifestyle

București, 28 mai 2026  – Xiaomi a lansat astăzi, pe piețele globale, cea mai recentă gamă de produse din ecosistemul său...

Uncategorizedo săptămână inainte

Xiaomi dezvăluie seria Xiaomi 17T, care aduce dimensiuni duale, capabilități teleobiective pentru întreaga gamă și Leica Live Moment

București, 28 mai 2026– Xiaomi a dezvăluit astăzi cele mai recente modele din gama sa de smartphone-uri din seria T,...

Uncategorizedo săptămână inainte

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

vestiar metalic vestiar metalic
Afacerio săptămână inainte

Structura unui vestiar metalic de calitate – Detaliile care chiar contează

În alegerea mobilierului profesional, atenția este orientată de cele mai multe ori către dimensiuni, design sau preț. Totuși, atunci când...

Uncategorizedo săptămână inainte

Creată pentru ritmul alert al vieții de student

Seria HONOR 600 îi ajută pe studenți să treacă ușor de la study mode la night mode București, 26 mai...

Uncategorizedo săptămână inainte

Leica Live Moment pe seria Xiaomi 17T: viitorul imagisticii mobile de la Xiaomi și Leica

Dezvoltarea rapidă a fotografiei mobile în ultimele două decenii a făcut ca aceasta să fie mai ușoară și mai accesibilă...

Uncategorizedo săptămână inainte

Cum redefinește seria HONOR 600 experiența foto-video în era AI

București, 26 mai 2026 – Timp de peste un deceniu, industria smartphone-urilor a fost definită de cursa megapixelilor și de performanța...

Uncategorizedo săptămână inainte

Semnale invizibile care pot influența analiza unei cereri în Cashspace

Analiza unei cereri nu se bazează doar pe suma solicitată sau pe venitul declarat. În multe situații există detalii suplimentare...

Uncategorizedo săptămână inainte

Philips lansează primul monitor standalone cu ecran pe ambele laturi

Monitorul are un design inovator care permite noi moduri de lucru și deschide noi oportunități de business Philips 24B2D5300 Video...

Uncategorizedo săptămână inainte

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026, care...

Afacerio săptămână inainte

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

📰 Comunicat de presă Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene Iași, România...

Știrile Săptămânii