Exclusiv
,,Poți să îi prostești pe puțini de multe ori, pe mulți de puține ori, dar niciodata pe mulți de multe ori”/Că așa e cu statul de drept
”Teroriștii” din decembrie au fost securiștii aflați sub comanda lui Iulian Vlad, securisti care ne conduc si azi si/sau sunt formatori de „opinie”.
Ziarul Incisiv de Prahova a publicat sute de articole despre acesta tema. In sfarist, un ziar de renume confirma dezvaluirile noastre, Newsweek Romania.
O serie de evenimente bizare din zilele tulburi ale Revoluției din decembrie ’89, petrecute la Brașov, au fost anchetate superficial de procurorul Cătălin Ranco Pițu, actual candidat la șefia Secției Parchetelor Militare (SPM).
Acesta nu lămurește aspecte esențiale în cazul ”Tudor Molan”, care ștaș din Brașov unul dintre teroriștii care au tras asupra militarilor și revoluționarilor, și a recunoscut acest lucru. În plus, el a afirmat că a folosit o armă pusă la dispoziție de un ofițer de Securitate.
Secția Parchetelor Militare (SPM) din cadrul Parchetului General a finalizat rechizitoriul în Dosarul Revoluției în aprilie 2019 și l-a înaintat instanței de judecată.
Procuror de caz a fost Cătălin Ranco Pițu (foto), iar rechizitoriul a fost contra-semnat de fostul șef al SPM, Gheorghe Coșneanu. Pițu este în momentul de față candidat la șefia Secției Parchetelor Militare, funcție rămasă vacantă după ce Coșneanu a fost trimis la pensie, începând cu 3 ianuarie.
Principalul reproș care le este adus procurorilor militari este că au evitat să ancheteze responsabilitatea Securității conduse de generalul Iulian Vlad în crimele din timpul Revoluției, în special după 22 decembrie 1989.
Despre vinovăția securiștilor a scris istoricul Mădălin Hodor, în studiul intitulat „Cine a tras în noi după 22- Studiu asupra vinovățiilor pentru victimele Revoluției Române din decembrie 1989”, semnat împreună cu Andrei Ursu și Roland O. Thomasson.
Studiul a fost publicat în revista Noua Revistă a Drepturilor Omului (NRDO) din aprilie 2018. Acest studiu este un instrument foarte eficient în a demonstra ”stângăciile”, ca să folosim un eufemism, procurorilor militari în investigarea evenimentelor din decembrie ’89.
În mod evident, rechizitoriul poate fi lesne catalogat drept incomplet, superficial, în ciuda faptului că a fost așteptat 30 de ani de opinia publică din România.
Newsweek România a analizat cazul ”Tudor Molan” și a identificat multe vulnerabilități în rechizitoriu, fiind vorba fie despre incompetență, fie de lipsă de preocupare pentru aflarea adevărului.
Tudor Molan este, după cum spuneam, printre puținii suspecți de terorism- dacă nu singurul- care a recunoscut acest lucru. Doar în primă fază. A admis că a tras asupra brașovenilor cu o armă, ce i-a fost pusă la dispoziție de un ofițer de Securitate.
Declarația aceasta susține ipoteza cercetătorilor Ursu, Hodor și Thomasson, potrivit căreia ”teroriștii” din decembrie au fost securiștii aflați sub comanda lui Iulian Vlad.
Din păcate, Tudor Molan nu a mai recunoscut ulterior că a primit arma de la un ofițer de Securitate și a murit în arest, în condiții suspecte, la începutul anului 1990.
Ce s-a întâmplat în decembrie ’89
Reconstituirea evenimentelor se bazează pe studiul celor trei istorici, Ursu, Hodor și Thomasson, dar și pe sinteza efectuată în 1994 de Parchetele Militare despre cauzele privind evenimentele din decembrie 1989, ce are la bază concluziile Comisiei Senatoriale, dosar nr. 53/J.I.3, la capitolul intitulat „Suspecţi de acte terorist-diversioniste”. Sinteza este citată pe larg în rechizitoriul SPM de anul trecut.
Astfel, pe 24 decembrie 1989, Procuratura Militară Brașov a dispus începerea urmăririi penale pentru deţinere ilegală de armament și a emis mandatul de arestare nr. 24/301 pe numele lui Tudor Molan, de profesie poștaș, care a depus în Arestul Miliţiei judeţene Braşov.
În dimineața zilei de 23 decembrie 1989, locotenentul Negulescu conducea un pluton de militari amplasat în zona Oficiului Poștal nr. 1 din Brașov. După o noapte în care în zona centrală a orașului s-a tras din toate părțile și au existat numeroase victime, el a primit ordinul să cerceteze turnul Bisericii Evanghelice, loc în care existau informații că s-ar fi adăpostit ”teroriști”.
Însoțit de militarii din subordine, ofițerul s-a deplasat în zonă și după ce oamenii săi au executat un foc de baraj asupra turnului, ofițerul a cercetat intrarea în biserică și a descoperit că aceasta era încuiată.
De asemenea, ușa de acces spre turn era și ea încuiată pe dinafară, astfel încât a tras concluzia că nimeni nu ar fi putut urca sus pentru a trage. Tocmai când se pregătea să se întoarcă și să raporteze rezultatele misiunii sale, atenția i-a fost atrasă de strigătele unor cetățeni, care i-au semnalat că doi indivizi înarmați au sărit gardul cimitirului protestant și au fugit în direcția unor blocuri din zonă.
Însoțit de o parte a plutonului, a pornit în urmărirea lor, dar nu a ajuns prea departe, pentru că, în dreptul intrării în Cimitirul Evanghelic, a dat nas în nas cu un civil, care avea pe umăr un PSL (pușcă semiautomată cu lunetă- n.a.) și muniție.
Respectivul era urmat de o mulțime agitată care striga <<Uite-l! Uite-l! Ăsta e!>>. Soldatul M. Mustețiu, unul dintre militarii din pluton, l-a somat să se predea.
Conform declarației acestuia dată în fața procurorilor militari, în acel moment <<civilul>> Tudor Molan, a ridicat mâna stângă în sus, iar cu dreapta a îndreptat arma asupra militarilor, cu intenția de a deschide focul asupra lor.
Mustețiu a executat foc de avertisment la picioare cu pistolul-mitralieră din dotare, fără a-l lovi. Cetățenii, care între timp l-au ajuns din urmă pe civil, i-au smuls arma, l-au imobilizat și au început să-l lovească.
Conform aceluiași martor, în momentul când oamenii i-au predat respectiva armă, a observat că avea cartuș pe țeavă și încă două în magazie.
După ce situația s-a mai liniștit, locotenentul Negulescu l-a scos pe Molan din clădirea Poștei și l-a dus la sediul Comitetul Județean de Partid unde se instalase conducerea revoluționară.
Aici l-a predat generalului Florescu (rechizitoriul procurorilor militari menționează numele Florea- n.red.), comandantul garnizoanei, ales ad-hoc șef al F.S.N. Brașov, și i-a raportat circumstanțele în care l-a capturat. Florescu a decis să cheme imediat un procuror militar și l-a dat în paza unui ofițer aflat în sediu, împreună cu arma capturată, solicitând ca acesta să-l interogheze.
Spre surprinderea tuturor, Molan, nu numai că a recunoscut senin că a tras în noaptea de 22/23 decembrie 1989 asupra oamenilor și militarilor adunați în Piața Centrală din Brașov, dintr-un cavou aflat în incinta Cimitirului Evanghelic, dar a afirmat și că primise arma de la un ofițer de Securitate pe nume Morariu. Despre acesta a spus că era coordonatorul unei rețele formate din colaboratori înarmați, care au primit aceeași misiune ca și el.
La indicațiile lui, militarii au scris pe două bucăți de plic alb numele a opt persoane, însoțite de adresele lor și de tipul de armă cu care ar fi fost înarmați (pistoale, puști cu lunetă și arme automate) de același ofițer Morariu.
Când procurorul Câmpean i-a luat prima declarație, în aceeași zi, Molan a reconfirmat în scris cele relatate verbal. A oferit și alte detalii. A recunoscut că era informator al Securității și că face parte din rețeaua dirijată de locotenentul-major Lazăr Morariu, ofițer de obiectiv la Oficiul Poștal nr. 1, unde el se angajase din anul 1973.
Conform celor relatate de el, pe 20 decembrie 1989, ar fi fost convocat, împreună cu alte persoane, la o casă conspirativă situată într-o vilă de pe Dealul Cetății, unde Morariu le-ar fi dat arme și le-ar fi ordonat să tragă în „oamenii și militarii adunați în piață”.
De asemenea, ofițerul de Securitate ar fi afirmat că situația „s-a înrăutățit” și că „nu ne vor mai lua prin surprindere ca la Timișoara”.
Neconcordanțe între istorici și procurori
Cei trei istorici susțin că Tudor Molan și-a schimbat declarația inițială pe 25 decembrie. Procurorii militari spun că pe 25 decembrie Molan și-a menținut declarațiile inițiale, pe care le-a schimbat abia pe 31 decembrie.
El a modificat un singur aspect din cele relatate inițial: nu a mai recunoscut că are arma de la ofițerul de Securitate Morariu.
În acest punct apar noi neconcordanțe între istorici și procurori.
Procurorii susțin că Molan i-a ”îndepărtat din declarații pe ofițerii de securitate”. Care ofițeri, din moment ce Molan a menționat un singur nume: Morariu? Lucru menționat, culmea, în rechizitoriul SPM.
Apoi procurorul Pițu întărește ideea că au fost mai multe persoane: ”Persoanele indicate în declaraţiile iniţiale au negat orice legături cu faptele relatate de Molan Tudor”.
Mai mult, chiar procurorii recunosc că au luat declarații doar de la ”martori oculari privind conduita lui Molan Tudor, prinderea, agresarea şi detenţia acestuia.”
Nu a fost interogat ofițerul Morariu sau alte persoane care să confirme sau să infirme cele susținute de Molan în declarația inițială.
Ca să nu mai vorbim de faptul că, la 15 ianuarie 1990, Mihai Clipea, a declarat, potrivit cotidianului ”Adevărul”, că la 23 decembrie 1989 se afla în arestul Miliţiei Braşov, unde a stat în celulă cu Molan.
Clipea a afirmat că, după câteva zile, în aceeaşi cameră a fost introdus şi ofiţerul de Securitate Lazăr Morariu, adică exact cel pe care Tudor Molan îl indicase că ar fi stat la originea activării reţelei de informatori care au tras din diverse puncte.
Mărturia lui Mihai Clipea lipsește din rechizitoriul întocmit de procurorul- candidat Pițu.
Referitor la acest caz, fostul senator Adrian Popescu-Necşeşti, membru în Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, declara: „Acest Morariu l-a găsit pe Molan în celulă şi l-a bătut, i-a spart sternul, i-a spart coastele, ca să revină asupra declaraţiilor. Molan a murit pentru că a fost bătut în închisoare de acel ofiţer de Securitate care i-a dat arma. Cazul Molan e unul concret în care se vede că teroriştii au fost agenţi recrutaţi de Securitate”.
O neconcordanță și mai flagrantă: istoricii spun că Molan ar fi susținut că primit arma ”de la Victor Adochiței, rezident al rețelei dirijate de Morariu, pe data de 22 decembrie 1989, orele 16.00.”
Procurorii insistă că Molan a indicat doi indivizi necunoscuți. ”În dimineaţa de 23.12.1989, mergând la serviciu, în dreptul şcolii de partid, doi indivizi necunoscuţi l-au obligat să ia de la ei arma cu lunetă , l-au condus la cimitir, de unde a tras şi el câteva focuri de armă.”
Numele Adochiței este important, pentru că cercetările pot fi extinse și se poate ajunge la ”rețeaua Morariu”. Un aspect pe care procurorul Pițu l-a ignorat.
În plus, Secția Parchetelor Militare nu a cercetat o chestiune extrem de importantă din dosar.
”La data de 27 decembrie 1989, procurorul militar a întocmit o notă în care a consemnat că i s-a confirmat telefonic de către comandantul UM 01090 Predeal că arma respectivă (cu care Molan a recunoscut că a tras- n. red.) aparţine acelei unităţi şi a fost în dotarea soldatului I.L. care a fost împuşcat mortal în noapte de 22/23.12.1989 în apropierea poştei din Braşov”.
Acest aspect nu a fost verificat de procurorul Pițu, iar șeful său ierarhic nu i-a cerut să investigheze în profunzime.
În rechizitoriu scrie doar că ”în cimitir s-au găsit unele tuburi de cartuşe, pentru arma ZB şi pentru pistol mitralieră calibru 7,62 mm”.
Procurorii SPM menționează însă: ”Inexplicabil este faptul că până la 27.12.1989 nu a existat nicio preocupare în legătură cu arma şi muniţia găsite asupra lui Molan Tudor. Nu se ştie unde a stat şi cine a preluat-o până la această dată (…)”
Asta înseamnă că în acest interval arma putea fi înlocuită. Ceea ce impunea cu atât mai mult o cercetare mai amănunțită.
Mistere medicale
Pe de altă parte, istoricii scot în evidență o sarabandă de mistere medicale, care culminează cu moartea lui Tudor Molan.
Astfel, pentru că procurorul Câmpeanu avea deja dubii referitoare la declarațiile acestuia, a decis, după schimbarea bruscă a celor relatate de Molan, să-l supună unui examen medical complet, inclusiv psihiatric.
Comisia medico-legală compusă din doctorii Alexandru Moga (medic primar) Mihaela Gădărițeanu și Horia Bota (medici psihiatri) l-a examinat pe Teodor Molan în ziua de 28 decembrie 1989.
Concluziile expertizei cu nr. 4073/E au fost că are „discernământ păstrat” și că „prezintă unele leziuni corporale (excoriații și echimoze) pentru vindecarea cărora necesită îngrijire medicală”.
Prin urmare a devenit necesară efectuarea unei investigații medicale mai atente, care s-a realizat pe 3 ianuarie 1990. Laboratorul de Medicină Legală Brașov a eliberat, la această dată, o expertiză care menționează că Molan Tudor a fost examinat radiologic și „prezintă fracturi cu deplasarea posterioară a coastei a IX-a dreapta și a coastelor VIII-IX stânga. Loviturile pot data din 23 decembrie 1989 și necesită 14-15 zile îngrijire”.
Deși, de la ultima examinare medicală, cea din 28 decembrie 1989, starea sănătății lui Molan părea să se fi agravat, din nou nu exista nici un indiciu că aceasta ar fi fost de natură să îi pună viața în pericol.
Adevăratul mister medical a început însă în noaptea de 8/9 ianuarie 1990, pentru că, în respectiva noapte, Tudor Molan a decedat în celula în care era încarcerat în arestul Miliției Brașov.
Autopsia, efectuată de același medic, Alexandru Moga, cel care îl consultase prima dată în 28 decembrie 1989, menționează că „la nivelul scheletului toracic se constată fractura transversală a corpului sternal și fractura coastelor de II-XII, pe linie axială medie”.
Asta înseamnă că toracele lui Tudor Molan fusese zdrobit. În mod paradoxal, se menționează că moartea a fost „patologică, neviolentă și s-a datorat insuficienței cardiace acute”.
Dosarul a fost redeschis în 1995
Această neconcordanță flagrantă i-a atras atenția generalului magistrat Ioan Dan, în anul 1994, când a cerut redeschiderea anchetei în cazul Molan. Era nemulțumit și de faptul că toate cercetările fuseseră sistate încă din 1990.
Cazul primise un NUP motivat de „decesul suspectului”, dar soluția era complet ilegală pentru că se referea doar la acuzația inițială de „deținere ilegală de armament”, fără să facă nicio trimitere la faptul că Molan fusese reținut de fapt ca suspect de terorism și nici la moartea bizară a acestuia.
Despre deces se afirma că era rezultatul bătăii din 23 decembrie 1989. La 30 august 1994, procurorul Ioan Dan a întocmit Ordonanța de efectuare a expertizei medico-legale în cazul Molan.
În document a introdus un set de întrebări concrete, între altele cerând ca experții legiști de la „Mina Minovici” să-i răspundă clar dacă o persoană poate supraviețui timp de 17 zile (23 decembrie 1989-8/9 ianuarie 1990) cu toracele zdrobit, așa cum se descoperise la autopsie.
În sinteza Parchetelor Militare dată publicităţii în 1994 se arată că verdictele medicilor sunt contradictorii şi absurde şi că decesul lui Molan a survenit ca urmare a unor lovituri primite după ce a fost arestat.
„Dacă fracturile constatate la autopsie ar fi survenit ca urmare a loviturilor primite în 23 decembrie, este greu de crezut că Molan Tudor putea supravieţui peste două săptămâni în condiţiile în care fiecare inspiraţie sau expiraţie este însoţită de mişcarea permanentă a grilajului costal şi, deci, de dureri insuportabile. La momentul examinării din 28 decembrie, Molan nu acuza astfel de dureri”, se arată în sinteza Parchetului.
Procurorul solicitase inițial toate datele medicale de la IML Brașov și primise răspunsuri mai mult decât ciudate. De fapt, pe 3 ianuarie 1990 nu se făcuse nicio radiografie deoarece „în perioada decembrie 1989 – ianuarie 1990 lipseau substanțele reactive”, apoi că se făcuse ceva, dar „substanțele reactive erau de proastă calitate și citirea rezultatelor putea fi viciată”.
În esență, aducând motive care erau la limita plauzibilului, IML Brașov nu se clintea de la concluzia că Molan murise în 8/9 ianuarie 1990 din cauza loviturilor de pe 23 decembrie 1989. Care concluzie se potrivea ca o mănușă cu NUP-ul din 1990.
Răspunsul de la „Mina Minovici” a venit cu adresa A5/12862/24.03.1995 și conținea următoarele concluzii: „Moartea lui Molan Tudor a fost violentă, politraumatism cu fracturi multiple, fracturi ale scheletului toracic (fracturi de stern, coastele laterale). Modul de producere: posibila comprimare între două corpuri dure”.
Problema era că respectiva expertiză conținea și sintagma „Pot data din 23.12.1989”, ceea ce anula întregul raționament.
Superficialitate
În rechizitoriul SPM, procurorul Pițu expediază toate aceste întâmplări bizare în doar câteva fraze: ”Cazul a făcut şi obiectul cercetărilor recente, fiind obţinute declaraţiile martorilor , martori oculari privind conduita lui Molan Tudor, prinderea, agresarea şi detenţia acestuia. Relatările pot fi analizate în cuprinsul volumului III – Declaraţii. Este prezentată o stare de fapt confuză, aşa cum rezultă şi din Sinteza amintită. Cert este că, imediat după reţinere, Molan Tudor a suferit violenţe fizice extreme în zona toracico-abdominală şi la cap, astfel încât întreaga sa conduită ulterioară a fost grevată de consecinţele acestor traumatisme.”
Cu alte cuvinte, Molan a fabulat rostind numele securitului Morariu, din cauza loviturilor primite.
Apoi vine concluzia care îngroapă cu totul acest caz: ”Cel mai important element este identificarea armei găsită asupra lui Molan Tudor ca aparţinând unei unităţi MApN. Pe cale de consecinţă, se poate afirma că nu există probe certe care să-l catalogheze pe Molan Tudor ca fiind terorist sau membru al vreunei structuri militare interne total legendate. De altfel, circumstanţele în care acesta a fost reţinut (plimbându-se pe străzile din Braşov, pe lumina zilei, cu arma în mână, la vedere) nu denotă un comportament militar profesionist”.
Afaceri
UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene
Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.
O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene
Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.
Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.
Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.
Configurația livrată către beneficiar
Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.
Specificații tehnice principale:
- Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
- Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
- Invertor hibrid: 24 kW
- Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
- Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
- Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
- Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
- Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat
Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.
Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container
Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.
La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.
Aplicații dincolo de șantierele civile
O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:
- Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
- Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
- Operațiuni militare și tabere temporare
- Stații mobile de încărcare auto electric
- Evenimente outdoor și festivaluri
- Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică
„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”
Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX
Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:
Despre UZINEX
UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
Exclusiv
Cum transformi experiența de condus pentru Volkswagen Beetle și Bora cu suspensii pe aer AirPower?
Ai condus vreodată un Volkswagen Beetle sau un Volkswagen Bora? Atunci știi deja că fiecare are personalitatea sa. Pentru a obține și mai mult confort, stabilitate și o experiență plăcută cu fiecare drum făcut, poți lua în calcul suspensiile pe aer pentru Volkswagen de la AirPower, o actualizare care schimbă complet jocul.
De ce a rămas Volkswagen Beetle un model simbolic până azi?
Puține mașini de pe piață au povestea lui Volkswagen Beetle. De la celebra mașină a poporului până la simbol cultural global, Beetle a trecut prin multe generații fără să-și piardă farmecul.
Are câteva trăsături care îl fac imposibil de confundat:
- Design rotunjit, ușor de recunoscut
- Comunitate uriașă de pasionați
- Construcție simplă și fiabilă
Beetle nu este doar un vehicul, este o stare. Și pentru că este atât de special, mulți proprietari doresc să-l păstreze cât mai mult timp, însă totodată să-l aducă în prezent din punct de vedere al confortului. Aici intervine setul complet de suspensii pe aer Volkswagen Beetle de la AirPower, care oferă un upgrade vizibil pentru cunoscuta „broscuță”.
Cum se poziționează Volkswagen Bora în povestea modelelor VW?
Volkswagen Bora este acel gen de mașină discretă, dar extrem de practică și ușor de apreciat. Nu atrage atenția ca Beetle, dar compensează prin:
- Stabilitate la drum lung
- Spațiu mult mai generos
- Comportament previzibil la condus
Bora este o alegere clasică pentru cei care doresc ceva fiabil pentru condus, fără surprize neplăcute. Însă, până și acest model auto poate deveni mai confortabil prin mici upgrade-uri. Ca și în cazul Beetle, la AirPower există suspensii pe aer Volkswagen Bora care îmbunătățesc semnificativ confortul, stabilitatea și experiența la volan.
Ce tipuri de Volkswagen există și cum se diferențiază?
Gama de autovehicule Volkswagen a evoluat mult de-a lungul timpului. Pe scurt, ai:
- Modele clasice: Beetle, Golf Mk1-Mk4
- Modele de familie: Passat, Bora, Jetta
- Modele moderne și electrice: ID.3, ID.4
Fiecare generație vine cu îmbunătățiri, dar un lucru rămâne constant: suspensia standard nu este mereu adaptată drumurilor din România.
Cum te ajută suspensiile pe aer să îți menții mașina în top?
Suspensiile pe aer nu sunt doar pentru tuning vizual. Sunt despre experiență. Datorită acestora, ai parte de:
- Reglaj în funcție de drum. Ridici mașina pe drumuri dificile, o cobori pentru stabilitate
- Confort real. Diferența se simte în special la denivelări
- Control mai bun. Mai puțin balans, mai multă precizie
- Protecție pentru suspensie și caroserie
La un Beetle, modificarea aduce mai mult rafinament fără a pierde din vedere totuși caracterul său retro. La un Bora, înseamnă un salt clar spre un confort modern pentru toată familia.
Dacă pui preț pe confort, suspensiile pe aer îți oferă:
- Mai puțin stres la gropi și denivelări
- O experiență mai liniștită pentru pasageri
- Mai puțină oboseală la drum lung
În concluzie, nu doar mașina merge mai bine, ci și tu te simți mai bine în ea.
Cine poate beneficia de acest upgrade?
Extrem de mulți șoferi:
- Proprietari de Beetle care vor să păstreze mașina pe termen lung
- Șoferi de Bora care merg des la drum
- Pasionați de tuning discret, dar eficient
- Familii care vor confort real
Nu trebuie să fii mecanic sau pasionat convins pentru a dori ceva mai bun pentru mașina ta. Trebuie doar să vrei o experiență mai bună.
Întrebări frecvente
- Merită să pui suspensii pe aer la un Volkswagen mai vechi?
Da, mai ales dacă vrei să prelungești viața mașinii și să crești confortul.
- Sunt potrivite pentru drumurile din România?
Da, se adaptează la condiții diverse de drum.
- Diferența se vede imediat?
Da. Majoritatea șoferilor observă schimbarea încă de la primul drum.
Mini-rezumat
Modelele auto Volkswagen Beetle și Bora de la inchirieri masini otopeni sunt diferite ca stil, dar au un lucru important în comun. Pot deveni mult mai confortabile și plăcute la condus cu suspensii pe aer de la AirPower. Este genul de upgrade care nu ține doar de mașină, ci de experiența ta zilnică la volan.
Vrei să vezi cum se schimbă complet senzația la volan? Descoperă soluțiile AirPower pentru suspensii pe aer Volkswagen și vezi cum poate arăta condusul în 2026: mai lin, mai controlat și mult mai relaxat.
Contact:
0744 870 142
office.perneauxiliare.ro@gmail.com
Aleea Jupiter 8, 720258 Suceava
Sursa foto: perneauxiliare.ro
Exclusiv
Recondiționarea ferestrelor vechi – Când apelăm la revitalizare şi când la înlocuire?
Tâmplăria PVC a devenit un element standard în majoritatea locuințelor datorită beneficiilor sale privind izolarea termică, fonică și durabilitatea în timp. Totuși, pe măsura trecerii anilor, chiar și materialele de calitate pot începe să-și piardă aspectul plăcut sau eficiența funcțională. Mulți proprietari consideră automat înlocuirea completă a ferestrelor vechi, fără să ia în calcul o soluție mai accesibilă, mai rapidă și mai ecologică: recondiționarea PVC-ului. În multe cazuri, o intervenție profesionistă poate readuce ferestrele la performanțe apropiate de starea inițială, cu costuri semnificativ mai mici.
Recondiționarea tâmplăriei PVC nu înseamnă doar îmbunătățirea aspectului exterior, ci și creșterea eficienței termoizolante și fonice prin remedieri precise. Așadar, merită să analizăm ce presupune revitalizarea tâmplăriei, care sunt etapele esențiale și în ce situații înlocuirea totală devine mai avantajoasă.
Curățarea profundă și tratamentele de lustruire
În timp, PVC-ul își poate pierde luciul, acumulând depuneri provenite din praf, poluare, fum sau locuri cu umiditate ridicată. Curățarea obișnuită cu apă și detergent nu este întotdeauna suficientă. O recondiționare corectă începe cu curățarea profesională, folosind soluții specializate care îndepărtează depunerile fără a afecta stratul superior al materialului.
Ulterior, pentru revenirea la aspectul inițial, se aplică tratamente de lustruire cu soluții polimerice, ce redau luciul PVC-ului și formează un strat protector împotriva razelor UV și a factorilor de mediu. Pentru ferestrele PVC cu folie decorativă (imităționale de lemn, mat, antracit etc.), se folosesc soluții delicate, pentru a evita deteriorarea texturii. O parte importantă a revitalizării estetice o reprezintă și curățarea și revigorarea baghetelor și a tocurilor, care, de multe ori, sunt neglijate. După aplicarea tratamentelor potrivite, aspectul final al ferestrei poate fi surprinzător de apropiat de cel al unei tâmplării noi.
Înlocuirea garniturilor și a elementelor de feronerie
Recondiționarea PVC-ului nu este completă fără intervenții funcționale. Garniturile din cauciuc, atât cele interioare, cât și exterioare, joacă un rol critic în etanșare. De multe ori, acestea se întăresc, se rup sau se comprimă excesiv, pierzând capacitatea de a izola corect.
Înlocuirea garniturilor îmbunătățește semnificativ:
- Etanșeitatea termică (reducerea pierderilor de căldură);
- Izolarea fonică (blocarea zgomotelor exterioare);
- Protecția împotriva infiltrațiilor de apă.
În paralel, feroneria – balamale, cremoane, mânere, mecanisme oscilobatante – poate fi ajustată, lubrifiată sau, dacă este uzată, complet înlocuită. Prin reglaje corecte, fereastra își recapătă mobilitatea și închiderea ermetică, ceea ce previne curenții de aer și reduce uzura suplimentară. În majoritatea cazurilor, costul acestor reparații este mult mai redus decât achiziția unei ferestre noi și prelungește durata de viață a tâmplăriei cu ani buni.
Când devine înlocuirea singura opțiune rezonabilă
Deși recondiționarea PVC-ului este o soluție rentabilă, există situații în care înlocuirea completă a tâmplăriei devine inevitabilă sau mai eficientă pe termen lung. Pentru a lua o decizie obiectivă, trebuie analizate următoarele aspecte:
- Profilul PVC este deteriorat structural – fisuri, deformări permanente, lovituri adânci.
- Ferestrele sunt fabricate din generații vechi de profile, cu maxim 3 camere, fără izolație performantă.
- Geamul termoizolant prezintă condens între foi, semn că bariera de etanșare a cedat definitiv.
- Pierderile de căldură sunt majore, chiar după reparații.
- Mecanismele sunt atât de uzate încât costul înlocuirii lor se apropie de prețul unui sistem nou.
În aceste cazuri, investiția într-o tâmplărie modernă (cu 6-7 camere, pachete de geam triplu, feronerie de clasă superioară) poate aduce economii considerabile la încălzire, confort sporit și o creștere a valorii imobilului.
Concluzie
Recondiționarea tâmplăriei PVC este, în multe situații, o alternativă excelentă la înlocuirea completă. Prin curățare profesională, tratamente de protecție, schimbarea garniturilor și reglarea feroneriei, ferestrele își pot recăpăta atât aspectul plăcut, cât și performanțele de izolare. Această abordare este eficientă din punct de vedere economic, ecologic și funcțional. Totuși, decizia finală trebuie luată în funcție de starea reală a elementelor structurale și de eficiența energetică a ferestrelor. Uneori, modernizarea completă este singura soluție practică pentru a obține confortul dorit.
Indiferent de scenariu, consultarea unui specialist în tâmplărie reprezintă primul pas corect. O evaluare profesionistă poate transforma o fereastră „obosită” într-una performantă sau poate demonstra că investiția într-un model nou va aduce beneficii pe termen lung. În final, cel mai bun rezultat este acela care îmbină estetica, eficiența și durabilitatea.
-
Uncategorizedacum o săptămânăPhilips lansează primul monitor standalone cu ecran pe ambele laturi
-
Afaceriacum o săptămânăUZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
-
Uncategorizedacum o săptămânăSemnale invizibile care pot influența analiza unei cereri în Cashspace
-
Uncategorizedacum 7 zileCum redefinește seria HONOR 600 experiența foto-video în era AI
-
Uncategorizedacum o săptămânăSamsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI
-
Uncategorizedacum 5 zileConferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026
-
Uncategorizedacum 6 zileCreată pentru ritmul alert al vieții de student
-
Afaceriacum 4 zileCum recunoști un parfum de calitate la trandafirii din săpun?
